Interviuri pentru joburi

ImageToata lumea trece prin ele. Ok, nu chiar toata lumea, dar majoritatea celor care sunt ‘angajati’ – da.

Exista tot felul de ‘literatura’ de specialitate, tot felul de experti care iti dau toate sfaturile posibile (ce sa faci, ce sa nu faci, cum sa te imbraci, cand sa ajungi samd). In majoritatea cazurilor, in Romania, tot procesul se reduce la 1) sa nu fii vreun tampit, nespalat, nebun sau mai stiu eu ce si 2) sa ceri cei mai putini bani – dar sa indeplinesti niste conditii de baza (niste vechime, niste cunostinte in domeniu si sa arati ca esti dispus sa muncesti oricand peste program si ca in general nu comentezi, ci ‘executi’ cand ti se cere ceva absurd).

Nu o sa uit niciodata primul meu interviu pentru un job. Aveam 18 ani si ceva, anul 1 la facultate, am auzit de la un coleg de grupa ca Flamingo ar cauta pentru sediul lor din Otopeni un ‘portar’, pentru 6 ore/zi, 5 zile/saptamana. Salariul: minimul pe economie in momentul ala (aprox. 90 de dolari = 2.700.000 lei vechi). Ce mai, o bogatie in momentul ala (2002) pentru un sărăcan ca mine. Zis si facut. Stiam ca nu e cine stie ce job, dar m-am imbracat frumos pentru interviu (pantaloni de stofa, camasa, pulover). Cand ajung, am dat ditamai interviul (1/4 ora cu o tipa de la HR, 1/4 ora cu ‘sefa’ mea directa – PR/HR Managerul Flamingo de la momentul ala si apoi si un test de inteligenta + o serie de intrebari standard “unde te vezi in 5 ani?”). Aproximativ o ora si ceva ca sa-mi dea nemaivazutul post de “HOSTESS”. Incerc eu sa le explic (de, eram destept, stiam engleza) ca Hostess e substantivul feminin pentru Host si ca oricum numele de ‘portar’ era mai cinstit si corect pentru ce vroiau ei sa fac. Nu si nu, asa e in sfanta organigrama a firmei, nu se schimba. Cum a evoluat ‘cariera’ mea la Flamingo n-are sens sa mai povestesc. Suficient sa spun ca plateau inclusiv salariul minim pe economie la gri (2milioane si ceva in mana, restul in plic), ca in general se  promova un climat de ura si slugarnicie printre cei 200 si ceva de angajati de acolo si ca regret amarnic ca Dragos Cinca si ai lui n-au dat faliment ca toti marii ‘afaceristi’ romani din IT in 2008-2009, ci au vandut firma unor prostalai din afara in boom, inainte de bust.

Oricum, ideea e ca a fost primul interviu dintre multele la care am fost in care am avut de-a face cu niste oameni ingusti la minte si care aplicau niste proceduri si concepte de prin carti pentru orice situatie.

Chiar ma intreb cum decurge un interviu de angajare intr-un spital din strainatate (ca la noi am cam aflat cum e – o rusine). E destul de greu sa demonstrezi ca esti priceput in ceea ce sustii cu o diploma + vechime ca stii sa faci. Eh, voi afla, la timpul potrivit.

Drepturi pentru poza: deviantart.com

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

507690-404-59Grav-bolnavi sau care sunt in faze terminale ale unor boli de lunga sau scurta durata.

M-am uitat pe materiile de anul 2 si 3. Teoretic, atunci ar trebui sa ne ‘invete’ destul de multe despre pacientii aflati in aceste situatii.
Practic, din experienta mea cu un membru de familie aflat in situatia asta, pentru majoritatea asistentilor asta este ceva asa… pur teoretic, pe care parca cineva ti l-a spus la un moment dat, dar cu siguranta nu te-a interesat. Mi se pare incredibil ca la departamente de oncologie asistentele medicale se comporta cu pacientii cam cum s-ar comporta un țăran cu vitele lui. Am auzit tipete, injuraturi, jigniri (asta adaugat aglomeratiei si atmosferei proprii spitalelor din tara noastra). Multi dinte pacientii aia vor muri in curand. Dupa operatii dureroase, dupa niste tratamente cu niste chimicale care le dau peste cap tot organismul, cu efecte secundare deloc placute, cu limitari drastice in a manca niste feluri de mancare banale, toate in numele ‘insanatosirii’ pacientului.

Stau si ma gandesc: daca eu as suferi de cancer intr-o faza avansata, oare mi-as mai dori sa ma mai lupt pentru viata mea atunci cand sansele mele de supravietuire sunt minuscule si toate masurile pe care le iau pentru a lupta cu o boala mai repede ma omoara ele? Ultimele luni din viata mea pe Pamant vreau sa le petrec cu vizite regulate la doctor, cu analize saptamanale, cu tratamente administrate de niste acrituri care n-au nici cea mai mica urma de umanitate ramasa in ele?

Si de partea cealalta a ‘baricadei’. Oare eu, ca asistent medical, mai pot ramane ‘om’ dupa ce vad/tratez zilnic pacienti care urmeaza sa moara aproape sigur in curand? Nu in ultimul rand, din ce am vazut eu, cu cat inaintezi in varsta si suferi de o boala, cu atat e mai probabil sa renunti la politete in situatii banale si la stapanire de sine in situatii relativ conflictuale. Ca nu exista ‘pacient perfect’ e evident. Dar cum ‘inveti’ sa te comporti profesionist si sa-ti pastrezi sanatatea mentala (si chiar umanitatea) intr-un mediu in care zilnic vezi moarte, nervi, ura, tristete si regret?

Cum?

La naiba, sunt abia anul 1, abia am trecut prin 3 spitale (ca asistent) si-mi pun deja probleme din astea.

drepturi imagine: www.buzzle.com

Bolnav la munca/scoala

Majoritatea oamenilor pe care-i cunosc (fie ca sunt niste amarati de vanzatori, fie ca au ditamai afacerea cu mari incasari anuale) refuza sa stea acasa atunci cand se imbolnavesc. Ok, o raceala de regula nu e ceva grav, o poti ‘duce pe picioare’. Dar o gripa, o viroza respiratorie si multe alte infectii sunt contagioase sau extrem de contagioase. Oamenii astia merg la munca/scoala – impart un spatiu mic (masina mica, metrou, autobuz, tramvai sau ce o mai fi) cu alti oameni. Apoi ajung la munca/scoala, impart alt spatiu relativ mic cu mai multi oameni, pentru o perioada mai lunga (4-8 ore).

Nici macar unuia dintre ei nu-i trece prin cap ca printr-un simplu stranut devin o sursa de infectie pentru destul de multi oameni. Ce, sa se gandeasca la altii? Ei sunt eroi, merg la munca/scoala bolnavi, ar trebui laudati pentru asta, nu mustrati.

Exemplu: o desteapta vine cu copilul ei la munca (din start o tampenie), copil bolnav de varicela. Acolo infecteaza cateva persoane. Alea la randul lor se plimba de mama focului printre oameni, unii nestiind ca sunt infectati (perioada de incubatie dureaza 14-21 de zile, infectios esti doar incepand cu 2 zile inainte de prima eruptie, deci cam la 12-19 zile de la expunerea la boala). SI uite asa transmiti o boala mult mai periculoasa (mai ales pentru adulti) mai multor oameni. Care o retransmit altora samd, putand ajunge la o posibila epidemie. Ok, varicela e relativ comuna, multi oameni au facut-o deja, au anticorpi pentru ea, sunt imuni. Dar daca un virus mai serios nou va aparea, cred ca romanii ‘urbani’ or sa crape pe capete primii. Si vor da vina pe stat, pe doctori, pe oricine altcineva, nu pe ei insisi.

Si nu inteleg cum in comunitatea medicala, asistentele medicale sunt primele persoane care prefera sa nu se vaccineze – mai ales pentru influenza, un virus cu care intri des in contact (mai ales in genul asta de meserie). Virus pe care-l poti retransmite extrem de usor. Printre primele lucruri pe care le inveti la scoala despre boli (nici macar la scoala de asistenti medicali ci mult mai devreme) este si informatia ca majoritatea virusilor nu pot fi combatuti direct, dar infectia poate fi prevenita prin VACCINARE. Ok, unele vaccinuri nu sunt ‘safe’ pentru toata lumea (in special pentru cei alergici la albumina – in cazul vaccinului pt. Influenza). Dar atunci cand ai viata atator oameni ‘in maini’ si trebuie sa le administrezi o gramada de chimicale care sa ii faca ‘bine’, sa refuzi sa ti se administreze un vaccin este absurd. O gramada de oameni care fac meseria asta au ramas la mentalitate de secolul XIX, oricat de mult ar fi inconjurati de tehnologia secolului XXI.

Imi plac argumentele de genul “este o violare a drepturilor individului”. Dar  ce este asta pentru pacientul imunodeprimat care se infecteaza cu gripa de la o asistenta din asta cu “drepturi inviolabile” si moare?

Trist:

http://news.yahoo.com/nurses-fired-refusing-flu-shot-224637902–abc-news-health.html

“vrei sa te faci asistent medical?”

Incep sa ma cam satur de exclamatia asta care este jignitoare si denota un vag complex de superioritate de care sufera cel care o zice. Nu inteleg de ce tot romanul crede ca meseria asta este 1) usoara, 2) pentru prosti, 3) demna de mila sau 4) o combinatie dintre primele 3.
Ok, salariile sunt comparabile (sau mai mici) cu ale unui/unei gunoier/casier de supermarket/femeie de serviciu etc.
Dar trebuie sa faci (minim) 3 ani LUNGI de studii (asa cum or fi ele, grele-usoare) pentru a avea drept de practica. Trebuie sa dai un examen (nu foarte usor) la final. Ai destul de des viata unui om (sau mai multi) in mainile tale. In functie de unde lucrezi, ai de infruntat zilnic nesimtirea tipic romaneasca, mizeria, dispretul superiorilor samd (bine, astea le ‘infrunti’ peste tot in tara asta).
Toti tampitii se cred superiori in tara asta. Toti agramatii care habar n-au sa scrie corect in limba lor natala se gasesc sa echivaleze meseria asta cu ‘spalatul la fund al mosilor si babelor’. Toti prostalaii care au frecat menta 3-4 ani intr-o facultate (buna, rea) si acum ‘lucreaza’ (adica trimit 10 e-mailuri pline de greseli gramaticale, pierd vremea pe net, ies la 100 de tigari) considera ca jobul lor e mult mai bun decat al unui ‘amarat de asistent medical’.
Oricat de grea e viata lui, intotdeauna romanul (mediu) se va bucura cand va gasi un altul pe care-l sa-l creada inferior. Vai de capul nostru de natie de frustrati.

1/6 Semestre gata!

Cam greu sa povestesti despre scoala si viata cand viata-ti ofera o situatie medicala complicata in familie.

Evident ca tot entuziasmul de la inceput s-a stins dupa primele 2 luni si primul contact cu munca in spital. Al doilea stagiu de practica a fost si mai dezamagitor. Al treilea a fost de-a dreptul deprimant. Ma rog, despre sistemul medical de la noi, starea spitalelor, calitatea asistentelor si altele voi mai avea timp sa comentez. Pentru moment am prea putina experienta IN sistem pentru a considera ca pot exprima o opinie pertinenta.

Oricum, ce am facut pana acum la scoala:

– Biochimie: foarte interesanta materia, am reusit sa invat si sa inteleg cele mai multe lucruri.

– Semiologie: multumita programului, am reusit sa ajung prea putin la o materie foarte interesanta si utila. Pacat. Oricum, nu pot sa zic ca mi-a placut foarte mult stilul de predare al profesoarei, dar se putea si mai rau.

– Nursing: o porcarie. Tot ce mi s-a predat a fost o insiruire de teorii goale, lipsite prea mult de o parte practica sau de o corelare cu situatia reala. Profesoara raspundea oricarei intrebari, dar pentru ca a fost materia care a avut cele mai multe ore alocate, aici am fost cel mai dezamagit.

– Informatica: o gluma proasta pentru mine 🙂 Parca totusi niste colege au invatat niste lucruri noi. Poate pentru ele n-a fost inutila.

– Bioanatomia: e incredibil de mult de invatat. Cred ca nici daca aveam 10 ore pe saptamana nu ni se putea preda toata ASA CUM AR TREBUI. Macar am invatat destul de multe lucruri. Mi se pare incredibil cum am trecut prin 4 ani de liceu, in care teoretic am invatat cate ceva (n-am avut niciodata mai putin de 8 la biologie, am verificat) si nu stiam mai nimic! Asta dupa un liceu bun.

– Biofizica: cel mai non-pedagog profesor pe care l-am avut vreodata. Vrea sa ajunga si profesor universitar. Ha! N-a predat absolut nimic. Evaluarea a fost o bataie de joc. Si-l mai am inca un semestru. Super!

– Psihologia: materie interesanta, profesoara care a incercat sa aiba un stil de a preda diferit. Nu stiu cat de multe a reusit. Macar nu pot sa zic ca a fost pierdere de vreme (ca nursingul).

Acum a inceput deja semestrul 2. Sa vedem cum va evolua situatia.