Diferenta dintre ce ne dorim sa se intample si ce se intampla in realitate

Cum te descurci atunci cand ceea ce speri si-ti doresti si visezi sa se intample de fapt n-are mari sanse sa se intample? Toata logica din lume nu-mi poate oferi un raspuns la asta. Pornesti de mic cu convingerea ca poti invata orice, poti face orice, trebuie doar sa-ti doresti sa faci asta cu adevarat. Esti bombardat cu fraze tampite ‘urmeaza-ti visul, traieste-ti viata, indrazneste sa visezi’. Intr-un final tot la ‘fii mediocru si taci’ ajungi.

Asa-numitul ‘wishful thinking’ sau romanescul ‘a trai cu capul in nori’. Ne formam niste convingeri si luam decizii in functie de ce ne-am dori sa se intample (ceva placut, de regula), nu ceea ce ratiunea, realitatea sau dovezile practice ne dicteaza. Rezultatul este un proces psihologic: cognitive bias. Noi ii zicem distorsiune cognitiva.

Pornim totul de la o presupunere si de aici incolo ne inchipuim ca presupunerea are valoare de adevar. Problema apare atunci cand realitatea ne infirma presupunerea noastra optimista si ne loveste in cap cu… duritate? Cum treci de blazare, frustrare si furie la faptul ca nu pari sa evoluezi in nici un fel si toata viata ta a fost si este o mare risipa?

Aparent, este vorba de un ciclu al ‘visarii/fanteziei’: cand incepem un drum ghidati de un vis, initial totul pare sa mearga bine (etapa visarii), dar pentru ca aceasta inchipuire nu prea poate fi impacata cu realitatea, urmeaza o etapa a frustrarii, cand incercam din rasputeri sa mentinem aparenta de normalitate si sa ramanem pe calea noastra fantezista. Apoi urmeaza o etapa a cosmarului, cand realitatea ne preseaza si totul pare sa mearga din rau in mai rau, culminand cu etapa exploziei in realitate, cand fantezia se destrama si realitatea ii ia locul (sau asa zice un jurnalist/scriitor/istoric englez – C. Booker).

Bai, ce-mi plac toate lucrurile astea pe care le poti afla de pe internet foarte repede. Iti descriu simplu CAM TOT ceea ce faci gresit. Dar niciodata nu ofera si o solutie (in afara de ‘consult a specialist’).

Image

 

Viata de chirias – cautarea unei locuinte

Image
Mobila ‘clasica’ – varianta toamna ’50

Caut de vreo 3 saptamani un apartament ‘dragut’ in care sa ma mut cu chirie. Procesul asta extrem de enervant.

Romanii chiar nu stiu valoarea banilor pe care-i castiga. Atunci cand salariul mediu in Bucuresti e pe la 2000 lei, sa platesti chiria medie de 250 euro pentru 1 garsoniera si 300 euro pentru 2 camere mi se pare absurd. Cu cati bani mai poti TRAI daca mai mult de 50% din salariul tau pentru care muncesti 1 luna il cheltuiesti din prima zi a lunii, inainte sa incepi sa-ti platesti intretinere, abonamente si mancare? Bla-bla, atata este nivelul pietei, ‘decat sa-l inchiriez pe mai putin, mai bine-l tin gol’, bla-bla. Nivelul pietei e dat de prostia chiriasilor si de foamea agentilor imobiliari si nu in ultimul rand de nesimtirea proprietarilor.

Cateva aspecte care ma scot din sarite pe mine:

toti proprietarii lucreaza numai cu agentii. Unii au ajuns atat de comozi incat lasa absolut totul la alegerea agentului. Daca Gigel-Agentel nu are chef, nu vezi casa. O vezi cand vrea el, nu cand poti tu (de parca el te plateste pe tine). Daca incerci sa schimbi orele de vizionare (cine durerea mea poate pleca la 15:00 de la munca oricand?) incepe cu ‘nu sunteti o persoana serioasa, deci nu am de gand sa mai fac vreo vizionare’. Daca esti onest si ii spui ca vrei sa vezi apartamentul, se supara, de parca in fiecare zi te muti si e normal sa te hotarasti din prima vizionare a primei locatii. 50% dintre agentii imobiliari contactati au o singura fraza “mai am x vizionari azi, daca veniti cu banii, il puteti inchiria, daca nu, nu”. Statistic vorbind, e imposibil ca fix in acelasi moment in care eu imi caut un apartament sa isi caute atat de multi oameni chirie incat toate ofertele posibile din 4 cartiere diferite sa fie ‘fully booked’. Pentru niste oameni care presteaza o meserie de intermediar care poate fi ‘sarit’ usor,  majoritatea au un comportament execrabil cu cei care le platesc un comision mare. In opinia mea 125-150 euro inseamna foarte multi bani (judecand dupa salariile romanesti).

romanii isi supraapreciaza produsul pe care-l vand. Toate vagaunele care n-au mai vazut lumina soarelui de acum 60 de ani sunt ‘mobilate clasic’. Daca proprietarul s-a simtit inventiv si a cumparat 1 canapea si 2 dulapuri de la Ikea sunt ‘mobilate ultramodern’. Daca au 10 tigani (2 perechi vazute la vizionare) pe scara si intrarea se face prin ghena sunt ‘pozitionate intr-o zona linistita’. Faptul ca aceste vagauni au fost populate cu romani care si-au cheltuit banii munciti din greu pentru a sta in niste conditii neplacute spune multe despre valoarea pe care o dam banilor si caminului propriu

toti tampitii si-au spart zidurile de prin case si au facut bucatarii open-space. Dupa ce au vazut filmele americane de la inceputul anilor 90, au ajuns la concluzia ca o sufragerie mare, in care se mananca si exista si o bucatarie e tot ce si-ar putea dori analfabetul care abia are bani de-o ceapa. Asa ca avem majoritar apartamente de 2 camere cu bucatarii open-space. Ca de, nimeni nu mai gateste in ziua de azi. Cand or ajunge toti mancatorii de fast-food la 40 de ani sa aiba probleme cardiace, ulcer si tot felul de boli pe care parintii lor le aveau la 60 de ani – sa se gandeasca cu bucurie la viata ‘ca in filme’ din tineretea lor ‘zbuciumata’ cand si-au cheltuit banii cu cap si n-au mancat ceva (teoretic) mai sanatos.

 

Daca pana nu de mult ma miram cum e posibil ca o generatie intreaga de romani sa-si ipotecheze viitorul achizitionand niste apartamente minuscule pentru o gramada de bani pe care nu-i au si pe care nu i-ar strange niciodata in viata lor – dupa cautarile astea pentru un apartament m-am lamurit: nu mai vor sa stea in casa nasoala a altora si sa plateasca pentru asta, vor doar sa stea in casa lor nasoala si sa plateasca bancii pentru asta (avand falsa idee ca sunt acum ‘proprietari’).

Super tara, super locuitori.

Cum te descurci cu respingerile la interviuri?

Zilele astea am primit un e-mail de respingere a candidaturii la un post la Microsoft Romania. Nu era pentru un post pentru care eram ultra-pregatit. Vroiau sa vorbesc germana foarte bine. O vorbesc doar bine-spre-suficient (B2). Cred ca e primul interviu la un job din viata mea de la care am plecat convins ca daca sunt respins stiu DE CE s-a intamplat asta. Nu eram cel mai potrivit candidat pentru postul cu pricina. Nici o problema cu asta. Singura nemultumire a mea a fost cu cat a durat sa primesc e-mailul de respingere: 2 luni! Daca nu trimiteam eu un e-mail in care sa ii intreb “de sanatate”, cu siguranta nu il primeam nici pe ala niciodata.

Teoretic, in HR ar trebui sa fie angajati fosti absolventi de psihologie. Care n-au vrut sa se chinuie (mai multi ani) ca sa devina psihologi, ci au cautat calea usoara de a face niste bani si s-au angajat. Ma rog, cine sunt eu sa ii judec, eu am facut o facultate pt. 4 ani fix degeaba. Problema mea este cu lipsa lor totala de empatie fata de semenul lor, de lipsa de umanitate. Ok, nu sunt potrivit pentru un job. Din n motive, oricare de o valoare sau alta. Dar macar anunta-ma ca nu ai nevoie de mine. Nu fi zgarcit cu un e-mail. Scurt. Dureaza mai putin de 2 minute. Daca pentru un post aplica (sa zicem) 300 de oameni, din care selectezi 10-15 pentru un interviu preliminar, din care raman 2-3, sa scrii un e-mail simplu cu “nu ati fost selectat” dureaza chiar mai putin de 2 minute. BCC catre 8-12 adrese si gata. Dar nu, mai bine ii lasam pe nefericitii aia sa fiarba in suc propriu din cauza nesimtirii noastre de hr-isti. Nimeni nu se gandeste ca nu e vorba de un animal. Pe langa ca exista angoasa procesului de recrutare, dorinta de a evolua in viata care este zdrobita in fasa, toate aceste respingeri se aduna. Citeam undeva ca in SUA procentul celor care au participat la prea multe interviuri fara succes este suficient de mare incat sa creeze o noua categorie statistica, de oameni cu tendinte depresive, suicide si care se considera paria ai societatii, pentru ca nu reusesc sa-si imbunatateasca perspectivele de viitor. Uite asa castiga clienti psihologii pe seama colegilor lor ratati din facultate.

Nici UN SINGUR proces de recrutare la care am participat nu s-a incheiat cu un e-mail sau telefon onest si sincer. “Domnule X-ulescu, ati cerut prea multi bani, nu sunteti pregatit, sunteti prea mandru, sunteti neras, sunteti prea nespalat pe creier” sau mai stiu eu ce. Nimic. Daca (dupa telefoane sau e-mailuri proprii) iti raspund, toarna un mesaj standard copiat dintr-o carte si gata. Cum ar fi asta, primit dupa 1 luna si ceva de la un interviu fata-n-fata + test de aptitudini (pe calculator):

“Vă mulţumim pentru încrederea acordată firmei noastre şi pentru timpul alocat interviului la compania Kaufland. Aptitudinile şi experienţa dumneavoastră sunt valoroase, dar nu corespund cerinţelor postului pentru care aţi candidat. Vă rugăm să nu consideraţi această decizie ca o evaluare a calitătilor şi a calificării dumneavoastră profesionale. Având în vedere faptul că firma noastră se află în expansiune ne rezervam dreptul de a păstra CV-ul dumneavoastră în baza noastră de date.”

Un mesaj FOARTE asemanator cu cel primit de la REWE Austria, care macar nu m-au mai chemat la interviu si nici n-au asteptat sa ii mai intreb eu despre progresul procesului de recrutare:

“Vielen Dank für Ihr Interesse an unserem Unternehmen und dieser Position. Wir möchten Ihnen mitteilen, dass wir aufgrund Zahlreicher Bewerbungen diejenigen Bewerber/innen zu einem Gespräch eingeladen haben, die unserem Jobprofil für die ausgeschriebene Position am nächsten gekommen sind, und die Stelle in der Zwischenzeit besetzen konnten. Wir bitten Sie daher um Ihr Verständnis, dass wir dieses Mal von einem Gespräch abgesehen haben. Sehen Sie in dieser Absage bitte keine negative Beurteilung Ihrer Kenntnisse und Fähigkeiten.”

Asadar, ca sa fii “Human Resources Specialist” in Romania, trebuie sa stii sa traduci un mesaj copiat din vreun corporate-manual din spatiul vorbitor de limba germana. Daca nu esti in stare sa vorbesti germana, macar sa fii in stare sa copiezi/inserezi textul standard (tradus de alt destept inaintea ta) al companiei intr-un e-mail. Meserie importanta asta, de Human resources specialist. Mare stres si mare angajament pentru ‘specialistii’ din domeniu de la noi.

Sper din tot sufletul ca macar 1 data in viata vor trece si ei prin procese asemanatoare, unde vor fi siguri ca sunt ultra-pregatiti pentru postul pentru care aplica, siguri ca au fost convingatori la interviu, siguri ca au cerut un salariu care se ofera pe piata si apoi sa nu mai primeasca NICI O VESTE.

Situs inversus

ImageDe ani buni citesc tot felul de informatii despre diverse boli, probleme congenitale sau pur si simplu proceduri medicale rare. Daca doar citesc, e posibil sa uit o gramada de lucruri care poate vreodata imi vor fi utile. Asa ca m-am hotarat sa pastrez macar partial o parte din informatiile pe care le gasesc. So here goes:

Situs inversus (sau situs oppositus/transversus) este o problema congenitala foarte rara (mai putin de 1 din 10.000 de oameni o au) in care organele interne principale sunt invers pozitionate in interiorul corpului uman (in oglinda). Ficatul si colecistul sunt pe partea stanga, stomacul si splina pe partea dreapta (mai mult sau mai putin), plamanul stang are 3 lobi si cel drept are 2 lobi si vasele de sange, ganglionii limfatici, nervii si intestinele sunt transpuse dreapta-stanga.

Daca si inima este transpusa pe partea dreapta, se numeste situs inversus cu dextrocardie, daca nu, se numeste situs inversus cu levocardie. In cel de-al doilea caz exista posibilitatea mult crescuta de a aparea probleme de sanatate cauzate de aparitia altor defecte congenitale.

Majoritatea oamenilor cu situs inversus au si dextrocardie – si traiesc majoritatea vietii lor la fel ca un om normal. Doar in eventualitatea in care le-ar trebui un transplant de inima ar avea probleme, deoarece un transplant viabil ar putea veni doar de la un donator cu aceeasi problema genetica. Exista o sansa de 5-10% pentru ei sa dezvolte probleme congenitale la inima mai tarziu in cursul vietii. La cei cu levocardie, procentajul creste la 95%!

Cam 25% dintre cei cu situs inversus au o problema congenitala de baza – PCD (primary cilliary diskinesia – dischinezie primara ciliara), care se manifesta in faza embrionara, cand pozitia organelor este determinata de cili (care in mod normal functioneaza ‘corect’). Cilii cu PCD pot determina in dezvoltarea embriologica (la aprox. 50% din persoanele cu PCD) asezarea ‘in oglinda’ a organelor interne. Persoanele cu PCD si situs inversus sufera de Sindromul Kartagener, adica au situs inversus, sinuzita cronica si bronsiectazie (dilatare patologica ale unor segmente din sistemul bronsic, in care se depune in mod abundent secretie bronsica)

L.E.: Un articol din nytimes care detaliaza un pic conditia asta: www.nytimes.com/2013/06/04/science/growing-left-growing-right-how-a-body-breaks-symmetry.html

O radiografie (enhanced) a unui pacient cu situs inversus totalis:

Reversed organs, X-rayCum arata asta pe EKG?

P, QRS si T negative in derivatia I

P negativ in derivatia II

progresia undei R e inversata in derivatiile V1-V6

QRS pozitiv in aVR

RAD (deviatie de axa spre dreapta)

O reprezentare grafica a diferitulor tipuri de situs inversus:

heterotaxia

drepturi foto: wikimedia commons, sciencephotolibrary, uni-muenster

Romanii nu au simt civic

Romanii nu au simt civic

Daca filmuletul asta in care arata ca nici un bucurestean nu e cat de cat interesat sa opreasca un posibil furt de bicicleta CARE SE INTAMPLA LANGA EL nu arata cat  egoisti si buni la dat din gura si atat – aseara am avut inca o dovada a impasibilitatii romanilor la furturi. Image

Cum ma duceam eu grabit la onomastica cuiva, ma urc in 135, ca sa ajung mai repede la metrou. Inauntru – duhoare. Un nene cu aspect de muncitor dormea pe un scaun chiar langa usa din mijloc. Langa el nu statea nimeni, dar in zona de mijloc-spate a autobuzului era relativ plin. Niste tanti se lamentau ca ‘deschideti geamul, doamna, ca murim de la putoarea astuia’. Dar ramaneau in spatele lui, cum sa renunte la locul caldut de langa scaunul aromatului. Judec eu repede ca e mai putina lume in fata si ca oricum mirosul se duce in spate daca masina circula, ma pozitionez langa locul supradimensionat din fata, cu fata spre sensul de mers. Langa mine, un grasunel transpirat la vreo 40 de ani se holba in jurul lui cam ciudat. Mergem aproape 2 statii, pana il vad ca incepe sa se uite mai cu atentie in spatele masinii si apoi coboara val-vartej cand opreste autobuzul. Dupa aia se intoarce racnind si blocheaza usa autobuzului care era pe cale sa plece din statie “vi s-a furat un mobil, ca l-am prins pe un hot care a furat un mobil acum?”. Coboara un batranel (55-60 de ani) mirat, ma uit cu atentie si vad ca alti doi “tineri” il tineau pe unul de vreo 50 de ani care radea ca prostul. Grasunelul racneste din nou “Suntem politia, am nevoie de un martor – ati stat chiar langa el, n-ati vazut unul cand a furat?” intre timp, cei doi tineri il scotocesc pe hot si scot un mobil care aparent era al batranelului. Un mobil amarat, nu smartphone sau ceva mai scump. Desi mai urla de cateva ori ca are nevoie neaparata de un martor care sa fi vazut scena, nimeni nu se ofera, desi zona aia a autobuzului era plina-ochi. “O sa va fure si pe dumneavoastra si o sa veniti sa raportati la noi si o sa ne acuzati ca nu facem nimic, dar nici dumneavoastra nu faceti nimic in momentul asta”. O tipa la vreo 30 si ceva de ani, care vorbea incontinuu la telefon ii zice “da, aveti perfecta dreptate, dar poate am si eu probleme acum, nu pot veni”. Alte murmure prin autobuz aprobatoare, dar nimeni, nici macar 1 persoana n-a coborat. Eu as fi coborat atunci, chit ca intarziam, dar am stat tot timpul cu fata spre directia de mers, nici macar nu il vazusem la fata pe sofer. Ma gandeam ca n-am ce marturie sa ofer, n-am vazut nimic din actiunea in sine. Acuma regret, poate ca le era suficient un martor care doar sa spuna ca a vazut cum politistii sub acoperire l-au prins pe ala si au gasit asupra lui un telefon furat. Poate era suficient. Deci si eu sunt la fel de vinovat ca toti nesimtitii care au stat concentrati pe viata lor si au ignorat un hot care opera nestingherit printre ei.

Cel mai tare a fost nenea-cel-imputit, care a dormit in continuare, cu toate racnetele din jurul lui. Bine, asta daca nu era mana-n-mana cu hotul, el crea diversiunea olfactiva in timp ce hotul opera?

Statisticile arata urmatoarele lucruri:

Numarul furturilor din buzunare si genti a crescut cu 16% in 2012, potrivit unui bilant publicat recent de Politia Capitalei. Statistica mai indica si o crestere cu 34 de procente a furturilor din locuinte, o mare parte a autorilor fiind persoane care pretind ca sunt reprezentanti ai Primariei sau ca sunt angajati Enel sau Distrigaz.

Inca o data: suntem un neam de hoti, egoisti si nesimtiti. Desi ne vedem civilizati, onesti si corecti – si pe cei din jurul nostru drept niste necivilizati mincinosi.

dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/romanul-altfel-decit-toti-ceilalti-romani

sursa foto: realitatea.net

Vacanta!

ImageDesi nu e prima vacanta de cand am reinceput scoala, asta e prima pe care o simt exact ca ‘perioada de relaxare’. Aveam nevoie de ea si ma bucur ca exista. Noroc cu “Saptamana scoala altfel”, s-au strans aproape 2 saptamani de pauza. Cand eram mic si prost (liceu/facultate) chiar nu tin minte sa ma fi bucurat la fel de venirea vacantelor. Pacat, nu stiam sa ma bucur de ce aveam. 🙂

Incep sa ma enerveze toate referatele si proiectele pe care le cer profesorii. Recunosc ca sunt o oportunitate sa inveti niste lucruri noi si (relativ) utile. Dar cand ai si munca 7-9 ore pe zi, mai ai 0 chef de cautat informatii noi pe o tema si de a le rezuma intr-o forma logica si lizibila.

Intre timp am aflat ca scoala ofera posibilitatea platii taxei integral dupa ce termini anul 1 sau 2 cu o reducere de 400 lei. Deloc rau. Trebuie sa strang bani pana in iulie. Super!

Strangatorii

Acum 7 ani lucram la o agentie de publicitate mica-spre-medie. Din aia cu niste sefi care au trudit ani buni prin alte agentii “mari” la inceputul dezvoltarii acestui domeniu in Romania in anii ’90. Sefi care oricum au deschis agentia cu banii unui partener strain. Si au facut rost de cel mai mare client dand spaga unui cunoscut ajuns marketing manager la un mare retailer roman. Dar divaghez.

Patronii, ca sa arate ce ‘de gasca’ sunt, insistau sa mearga cu angajatii zilnic la masa. Ideea era ca la sfarsit, cand se platea nota ‘la comun’, intotdeauna ieseau bani mai putini decat trebuia – desi fiecare angajat se jura ca a platit cat a mancat + bacsis. Nu credeam pana nu mi s-a intamplat si cand am mers si eu o data. Nu conta ca nu toti angajatii aia isi permiteau sa cheltuiasca 30-40 de lei (noi) zilnic la restaurant – ai mancat, platesti. I-am luat la rand pe ceilalti 4 si i-am facut cu ou si cu otet ca sunt nesimtiti si nu-si platesc consumatia. Toti au insistat ca au platit tot + bacsis. Atunci s-a adeverit: patronii nu prea plateau cat mancau. Explicatia unui coleg: “lasa-i, domne, tu cum crezi ca si-au facut banii? Sunt STRÂNGĂTORI cu fiecare leu”.

Mi-am adus aminte de asta azi-dimineata, cand urmaream din autobuz o scena bizara: un amarat (cu fata de provincial – si NU tigan) incerca sa vanda niste b24fun-uri la un stop. S-a dus el la un nene cu Audi A4, a crezut ca va avea succes. Ala i-a luat revista, a inceput s-o rasfoiasca si i-a inchis geamul. I-a gesticulat baiatul sa-i deschida geamul, ala a deschis, i-a zis ceva, apoi a inchis din nou geamul. Nu i-a dat nimic, dar a pastrat revista. A ramas ‘vanzatorul’ perplex.

Ok, nu era revista baiatului, dar nici sa i-o iei si sa nu-i dai nimic. Macar i-o dai inapoi, daca nu-ti trebuie. Daca-ti trebuie, macar ii dai 1 leu, ca doar nu cerseste, ofera un (fel de) serviciu…

Dar de… strangatorii (si) asa-si fac banii.