Superman – un film lung si plictisitor despre nimic

De regula imi public recenziile doar pe imdb. Daca tot am strans o manuta de followeri pe wordpress, hai sa-mi exprim opinia aici. Atentie, urmeaza niste spoilere.

Avem un extraterestru orfan. Sarmanul ajunge pe Pamant, dupa ce planeta lui natala dispare. Apropo, rasa lui este incredibil de tâmpă. Are tehnologia necesara pentru a explora alte planete, dar cand planeta lor e pe cale sa faca poc, ei stau ca prostii si-si asteapta soarta. Noroc c-au disparut repede, o rasa de asemenea somitati nu merita sa se inmulteasca.

Revenind, ajunge pe Pamant, unde celulele lui incep sa “bea radiatiile Soarelui” – asa ca devine incet-incet un fel de zeu. Pe Pamant il gasesc 2 oameni care-si petrec urmatorii 20 de ani impuindu-i capul micului extraterestru cu o singura idee: oamenii nu trebuie sa stie ce esti, pentru ca te vor ucide. Bla-bla, succesiune de cadre cu mult CGI, vin alti extraterestrii dupa extraterestrul nostru. Brusc, el se hotaraste sa devina cel care salveaza Pamantul, dar face asta intr-un mod aparte: salvez un om, distrug 3 cladiri (adica omor alti oameni, probabil mai mult de 1).

Apoi urmeaza 1 ora de explozii, CGI, zboruri si dialoguri de maxim 3-4 fraze, limitate de regula la cateva cuvinte. The end.

Image
Erou in plina actiune – de a fi pozat

Ooook. Avem:

– Poveste cu inadvertente, cu lacune pe care pana si niste adolescenti pre-puberi le pot vedea.

– Actori care vorbesc putin si joaca prost.

– Multe explozii si cladiri distruse.

– Personaj negativ patetic. Personaj pozitiv care evolueaza: sta cu barbia din ce in ce mai sus si urla de cateva ori. Genial.

– Final stupid.

– 2 ore din viata irosite.

Advertisements

Asa da!

Am avut de-a face cu surprinzator de multi doctori si asistente pana acum, in ciuda varstei mele deloc inaintate. Si ca pacient, si ca apartinator, si ca elev care studiaza sa devina asistent medical. Pana acum mi-am format o imagine prea negativa despre profesionalismul TUTUROR asistentilor medicali din sistemul de stat.

E surprinzator cat de multe asistente chiar isi fac foarte bine meseria, au si cunostinte extinse in domeniul sanatatii (adica nu stiu doar sa faca cu chiu, cu vai niste injectii si sa faca niste proceduri si cam atat) si mai stau si relativ bine psihic. Pacat ca sunt prea putine/putini in marea de mediocritate si nesimtire din jurul lor.

Cel mai enervant e cand vad ca niciodata o asistenta din asta muncitoare, cu cunostinte vaste si cu un comportament ok fata de pacienti nu avanseaza in vreun fel. Dupa 10 ani intr-un spital e tot doar o alta asistenta ‘pe sectie‘. Trist!

Pentru mine e o mare bucurie atunci cand gasesc cate un medic sau asistenta dispusi sa-mi rapsunda la toate intrebarile – si e si mai mare bucurie cand imi raspund si exhaustiv si corect. E de asemenea un motiv in plus sa realizez ca inca nu stiu mare lucru si ca mai am de invatat O GRAMADA!

Romanul e oripilat de “lipsa de civilizatie” a altui roman, dar nu de propria-i nesimtire

Daca exista cineva care crede ca un studiu din 2011 facut de un socio-psiholog (Dorin Bodea) e aiuristic, sufera de ochelari-de-cal-ită cronica. Studiul arata o desprindere totala de realitate a autoevaluarii romanului. Credem MAJORITAR ca noi ne comportam civilizat, dar cei din jurul nostru sunt TOTI niste maimute needucate. Un studiu ceva mai nou al aceluiasi socio-psiholog arata existenta aceluias derapaj intre perceptia despre sine si perceptia despre aproapele sau INCLUSIV la romanii urbani, cu un job stabil, pentru care teoretic trebuie sa ai studii superioare absolvite. Cerem de la altii sa fie bine-crescuti, dar noi scuipam pe jos, tipam si nu ne spalam pe maini cand iesim de la toaleta. Super popor!

ImageImi tot aduc aminte de articolul asta si de studiile pomenite atunci cand ma lovesc de situatii de zi cu zi:

• o asistenta medicala mi-a facut observatie (relativ intemeiat) pentru ca discutam cu colegele mele PE TEME MEDICALE (metabolism, absorbtia nutrientilor, insulina, pancreas, stomac, motilitate gastrica) de fata cu un pacient care tocmai facuse o colecistectomie. Pacient cu care intrasem in vorba mai devreme si pe care l-am descusut pe toate partile despre operatie si ingrijirea pre- si postoperatorie pe care a primit-o in spitalul unde facem practica. Avea dreptate – nu e politicos sa vorbesti despre nimic de fata cu un pacient. Dar tot ea mai devreme a ignorat total faptul ca o ruda i-a cerut EXTREM DE RESPECTUOS sa scoata 2 perfuzoare din 2 paciente dintr-o rezerva. Doamna asistenta i-a raspuns afectata ca “ajung si la dumneavoastra” si n-a ajuns la ele nici dupa 30 de minute de trecut prin toate celelalte rezerve. Cine n-a avut niciodata o perfuzie intravenoasa nu stie faptul ca dupa absorbtia a 1 punga de 250 ml de perfuzie ai o nevoie relativ puternica de a urina. Lichidele ajung mult mai repede la rinichi, sunt ultrafiltrate – se formeaza urina repede. Daca n-ai cateter urinar si punga de colectare, poti ajunge sa urinezi pe tine sau sa o iei la plimbare prin spital spre toaleta, cu perfuzia dupa tine (motiv de urlete pentru orice asistenta civilizata). Desigur, ignorarea pacientilor e semn de politete, invatata dupa zeci de ani de spital.

• sediul firmei unde lucrez e intr-o cladire interbelica. E mai ieftin si e “la moda” sa spui ca “o cladire veche stimuleaza impulsurile creative mai mult decat o cladire de birouri moderna”. Ma rog, eu zic ca e un romanism sadea, un mod de-a-ti scadea costurile, sacrificand confortul. Problema e ca avem vecini batrani. Fosti protejati ai sistemului de trista amintire, care simt ca nu mai sunt bagati in seama de nimeni. O asemenea tanti are si un plod “sarac” de aprox. 25 ani, care n-a muncit niciodata in viata lui si probabil ca nu va trebui sa munceasca niciodata – multumita protectiei mamei lui (sau matusa, sau iubita sau ce-or fi ei, nu i-am intrebat niciodata). Impreuna cresc 4 (patru) potai de 15 cm inaltime si 50 cm lungime, care latra tot timpul cand ies din hruba in care locuiesc. Cam de 3 ori in cele 8 ore petrecute la serviciu de mine. Cine a auzit vreodata un caine mic latrand stie ca e un fel de sunet nearticulat, ascutit si pe care-l auzi de la 50 m distanta. N-am nimic cu cainii in general, nici cu cainii astia personal. Doar ca tanti si domnisorul nu strang niciodata rahatul dupa ei – si pentru niste piticanii, cateii astia scot mult rahat din ei, asternut frumos pe trotuarele din jurul cladirii. Desigur, semne de civilizatie.

Problema lor cu noi vine de la faptul ca vizitatorii firmei noastre (si cateodata si unii angajati) nu inchid poarta de acces in curtea cladirii. Ceea ce inseamna ca pot iesi cateii bine-crescuti ai lor in strada nesupravegheati. Presupun ca asta e motivul lor de suparare, oricare altul e absurd. Ideea e ca ei URLA intotdeauna cand prind ori vreun angajat ori vreun vizitator: “necivilizatule, nesimtitule, de ce nu inchizi poarta, de ce nu inchid toti nenorocitii care vin la voi poarta, sunteti cei mai necivilizati oameni bla-bla” (citat cuvant-cu-cuvant). Cererea lor e relativ indreptatita, dar sa ii reprosezi altuia lipsa de civilizatie in timp ce tu zbieri din toti rarunchii precum cea mai needucata mahalagioaica e absurd. E romanesc. Si nu in ultimul rand e… necivilizat!

• alt exemplu care-mi tot vine-n cap s-a petrecut intr-un telescaun din statiunea bulgareasca de ski Bansko. Vorbeam cu o prietena de avansul major pe care-l au bulgarii in organizarea statiunilor de ski/mare fata de Romania si observam faptul ca la ei banii si managementul au venit partial de la germani si partial de la mafia locala. Un romanas, vecin de telescaun, s-a bagat in seama si a ridicat drept argument faptul ca bulgarii sunt “mai civilizati ca romanii“. La o observatie simpla a comportamentului turistului mediu roman sau bulgar (la mare sau la munte) poti ajunge la o concluzie (poate gresita) ca nu sunt cu mult diferiti (in bine sau rau). Diferenta majora vine de la organizare (mult mai multi oameni care-si fac treaba cum trebuie, de la angajati de restaurante la oameni care fac curat dupa “civilizati”). Eu i-am atras atentia ca in Romania lipsesc utilitatile de baza pe o partie sau la mare. De exemplu, toalete nu prea sunt pe partiile noastre. Avem putine partii, dar si cele nou-aparute sunt gandite aiuristic. Cum sa faci un telescaun pe varful muntelui si sa nu te gandesti ca turistii (si operatorii lui) au nevoie macar 1 data pe zi sa se duca la toaleta? Raspunsul “civilizatului” vecin de scaun: “nu e problema asta cu toaletele, te duci in padure sa urinezi, altele sunt problemele“. Pentru ca, nu e asa, urinatul in padure e semn de civilizatie.

Antrenamentul de 7 minute (12 exercitii)

Cu exceptia primelor luni din semestrul 1, terminam scoala pe la 20:00-20:30. Adaug la asta si minim 30 de minute pentru a ajunge acasa si inseamna ca as lua ultima masa a zilei pe la 21:00. Daca as mai adauga si 40-55 de minute de sala, as ajunge acasa zilnic la 22:00, nemancat, nespalat si obosit. Deci am renuntat la sala.

Am tot cautat niste alternative eficiente dpdv al timpului pentru a ma mentine in forma (cat de cat). Ma trezesc mai devreme si fac niste exercitii de stretching + un pic de forta (flotari, genuflexiuni, abdomene). Cand o sa-mi iau si 2 gantere medii o sa fie si mai bine.

De cand tot citesc eu despre antrenamente cu greutati si eficienta lor pentru sanatate si pastrarea tonusului muscular, singura concluzie la care ajunsesem era ca “nu exista un antrenament perfect pentru toata lumea“.

• Nu poti aplica o rutina de antrenament care e ideala pentru un sportiv de 90 kg, cu 5-8% grasime corporala, pe o leguma de birou, care are alt stil de viata, alt index al grasimii corporale si un metabolism total diferit. Cauti si experimentezi cu diferite combinatii de programe de antrenament, pana gasesti ceva ce da rezultate. Un sfat al unui profesionist e foarte util!

• Niciodata sa nu ramai la o singura rutina. Exercitii schimbate, o intensitate variata, durata totala a antrenamentului sunt esentiale. Asta peste lucruri de baza ca “mananca suficient si regulat”, “dormi suficient” si “intotdeauna fa exercitiile cat mai corect”.

In mai am citit un articol de pe nytimes.com despre antrenamente de intensitate crescuta si durata scazuta. Aparent, exista destul de multe studii care arata ca antrenamentele scurte, dar intense pot avea efecte comparabile asupra sanatatii si tonusului muscular. Asta se poate aplica si la antrenamentele pentru forta si la cele pentru rezistenta (atata timp cat nu e vorba de sport de performanta).

Dupa ce am incercat rutina asta de 12 exercitii (gradual, incepand cu 4-5 si ajungand la 12) pentru o vreme, pot spune ca e destul de eficienta. Atata timp cat faci exercitiile corect! 🙂

Image

3 idei de afaceri in care n-a crezut nimeni

Sunt convins de ani buni de faptul ca grafica (2D) publicitara pe calculator va disparea in cativa ani. Si publicatiile tiparite (reviste, ziare nespecializate, brosuri samd).

Vor exista din ce in ce mai putine locuri de munca in acest domeniu, pe care se vor bate multi angajati actuali + cativa nefericiti care tocmai vor sa-si inceapa drumul profesional. Rezultatul: fara MULT noroc, ma voi trezi la 35-40 de ani cu niste skilluri profesionale inutile si cu perspective negative de-a fi din nou angajat.

Inainte sa ma hotarasc ca vreau sa ajung sa muncesc in Sanatate , am stat si m-am gandit la alte meserii in care m-as putea reprofila mai cu usurinta. Inainte de-a te reprofila, la o anumita varsta, ar trebui sa te gandesti si la a porni o afacere. Poate ai o idee stralucita si de fapt trebuie sa devii antreprenor, nu neaparat sa inveti alta meserie.Image

  1. In 2008, un fost coleg pleca la Amsterdam. Desi avea cam 5 ani vechime ca Art Director pe la cateva agentii de publicitate si la 2 reviste mari din Bucuresti (una parte a Sanoma), nu si-a gasit un job in domeniul asta acolo. Restrictiile pe piata muncii aplicate cetatenilor de mana a 2-a a UE sunt destul de dure. Asta plus faptul ca olandezii sunt destul de nationalisti atunci cand li se permite (dar de asta si-a dat seama prea tarziu) inseamna ca nici pana acum nu si-a indeplinit visul lui olandez. Planul lui era sa mearga acolo, sa stea la un cunoscut (deci chirie f. mica) si sa studieze la SAE Institute. Spera ca dupa cele 4 semestre la aia, cu noua diploma in buzunar (alaturi de licenta + masterul in Teoria Comunicarii din Ro.) sa fie demn de bagat in seama la angajare. Gresit!

Asa am aflat de SAE. Intre timp, si-au deschis un sediu si in Bucuresti. Pe vremea aia nu aveau decat vreo 6 sucursale in toata lumea. Acum au si cate 3 intr-o tara.

In 2008 am venit cu ideea mea la actualii mei patroni. Un Institut de Design care ar putea sa se laude cu angajati de prin agentii mari locale si care ar putea oferi si un parteneriat cu cativa eventuali angajatori – pentru a creste sansele de angajare. Si ei sunt de-acord ca publicitatea si grafica pe calculator mor. Cu toate acestea, din ce in ce mai multi oameni vor sa intre in acest domeniu foarte ‘la moda’. Asa iti poti refolosi oamenii valorosi pe care-i ai, transformandu-i din Creativi, Art Directori, Copywriteri in Profesori in Design si Publicitate. Daca in alte tari se pot castiga bani din asta, de ce nu s-ar putea si la noi? N-au crezut in propunerea mea, eu n-am mai insistat, totul a ramas doar o idee de-a mea.

Acum, la SAE Bucuresti costa un curs de baza pe undeva pe la 450 euro/4-8 saptamani de curs. Mai exista si Link-Academy, care cere intre 1100 si 1400 euro pentru 2 semestre. Plus o gramada de mici intreprinzatori cu scoli ‘de cartier’ care cer intre 500 si 2000 lei pentru un curs de 2-3 luni. Acuma, nu stiu eu cat de mare profit fac aceste “scoli de design”, dar cerere cu siguranta exista si e foarte posibil sa existe suficienti oameni care sa aiba si banii ceruti pentru aceste cursuri.

  1. Dintotdeauna m-a enervat faptul ca n-a existat nici un specialist caruia sa ma adresez in clasa a 11-a, a 12-a, care sa-mi spuna pentru ce meserii as fi potrivit, in functie de competentele mele si de lucrurile care-mi placeau si ma interesau.

M-am gandit la o afacere integrata, in care sa ai:

  • evaluari ale competentelor si aptitudinilor facute de un psiholog (testari de inteligenta si aptitudini exista de zeci de ani)
  • evaluari ale limbilor straine cunoscute (si a capacitatii de a invata altele)

  • testimoniale ale unor diversi profesionisti in licee. Una e sa te gandesti ‘vreau sa fiu doctor’ si alta e sa vorbesti cu un doctor de 30 de ani, care sa-ti spuna tie, un copil cu vise mari de 17-19 ani ce o sa faci de fapt in viata ta profesionala. Una e sa visezi sa devii avocat si alta e sa vorbesti de fapt cu un avocat.

  • colaborari cu diverse facultati de la noi si din strainatate, prin care poti ajuta elevii sa ajunga intr-un mediu unde sa-si intregeasca cunostintele mai bine.

M-am gandit la o combinare ONG + Firma de consultanta privata. Cu ONG-ul aduci un serviciu comunitatii, cu Consultanta obtii venituri.

M-am dus cu ideea asta la cineva din Ministerul Invatamantului. Interes 0. Posibilitati aproape 0 de a intra intr-un liceu fara 1000 de permisiuni si 10 șpăgi – PENTRU FIECARE LICEU IN PARTE. Asta in conditiile in care Statul nu trebuie sa plateasca nimic, doar sa ofere accesul unui ONG la elevi (eventual la sfarsitul orelor de curs).

In Austria, la o vizita facuta in primavara asta in Viena, am descoperit cu mirare ca afacerea cea mai in voga in momentul asta este cea de consiliere profesionala (Bildungsberatung). Reclame la TV, radio, in transportul in comun etc. Firme peste firme care se inghesuie sa te sfatuiasca ce sa faci ca sa ai o karriere.

Citez dintr-un comentariu primit la ideea mea: “nu ies bani din consiliere profesionala, asta nu e afacere“.

  1.  Ultima idee mi-a venit dupa ce am citit un articol in BI in aprilie. Bootcamp pentru pregatirea unui profesionist IT. Ok, n-o sa scoti niciodata un geniu in cateva luni. Dar daca in America se poate, s-ar putea si la noi, nu se lauda romanii ca sunt genii in informatica, nu avem peste 200.000 de angajati in industria IT (foarte bine platiti multi dintre ei)? Cu adaugiri – sa oferi certificari pentru diverse softuri/platforme sau in diverse sub-domenii (BA/BI). Pentru cei care lucreaza deja in domeniu, dar doresc sa evolueze. Colaborari cu diferite firme medii/mari, care cauta in disperare oameni cat de cat pregatiti pentru a-i angaja.

Dupa cateva discutii cu vreo 5 cunoscuti din industria IT, m-am dezumflat de tot. Daca firma ofera cursurile si plateste costurile cu examenele, romanul se școlește. Daca e vorba sa dea el bani… e mai reticent sa invete ceva, orice – mai ales daca nu are de ce.

Ori faci o facultate care e 50% inutila – si esti considerat ‘absolvent pregatit’, ori inveti de capul tau. Nimeni nu vrea sa plateasca pentru a invata, cel putin nu in domeniul asta. Cel putin asta cred fostii mei colegi de liceu, care acum au deja 7-10 ani vechime in industrie. Din cate vad eu, oferte ar fi pe piata (inclusiv Link Academy si SAE ofera asa ceva). Oare cerere chiar nu exista?

Ma rog, un mare post in care n-am zis si n-am demonstrat nimic. Doar am defulat un pic.

De ce sunt romanii altfel?

Nu, nu am descoperit vreo teorie irefutabila brusc.
Am citit o carte relativ usoara, de week-end, a unui istoric roman care se ocupa cu demistificarea istoriei – Lucian Boia.
Ofera o perspectiva foarte interesanta asupra societatii romanesti de azi, plecand de la principiul ‘prezentul e rezultatul trecutului’.
Mi-a placut faptul ca nu trage concluzii repede-repede ( cum obisnuim noi, romanii ) si incearca sa-si argumenteze ideile concret, nu prin conexiuni si nuantari mai mult sau mai putin inchipuite.
Dintre cauzele aduse de el in discutie as enumera:
– aparitia cu intarziere a micilor principate romanesti
– lipsa unei elite interesata de cultura pentru multa vreme ( de exemplu, nu avem documente scrise pe teritoriul tarii noastre pana tarziu in Evul Mediu)
– lipsa unei clase de mijloc romanesti pentru multa vreme. Orasele, atatea cate erau, aveau populatie eclectica, iar populatia cu diverse specializari/meserii/bani era predominant straina
– aparitia si perpetuarea unor complexe de inferioritate romanesti
– obisnuinta poporului de-a avea un conducator considerat puternic, care a dus lamulte derapaje de-a lungul istoriei
– pastrarea unui procent insemnat al populatiei ‘in intuneric’ de-a lungul timpului. Inca avem un numar imens de analfabeti sau semianalfabeti, ceea ce are efecte negative usor de imaginat asupra dezvoltarii noastre economice si sociale.
– perpetuarea unor mituri nationaliste in stransa legatura cu tendinta generalizata de a vedea drept mai valoros orice e strain
– lipsa efectului pozitiv al oraselor asupra dezvoltarii poporului. Distrugerea aproape totala a ‘civilizatiei rurale’, atata cata era. Nu avem nici orase nici sate in acceptiunea normala a cuvintelor. Avem o imensa mahala, guvernata de legi proprii.
– obisnuinta din vremuri stravechi cu discursul dublu. Una zicem, alta facem. ‘Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim’. ‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ etc.
– Obisnuinta cu furtul si bacsisul, ca metode de-a indrepta vreun rau social, real sau inchipuit.
– nu in ultimul rand, apatia romaneasca. Lipsa traditiei de a protesta.

Cel mai trist e ca prezentul pare sa nu schimbe nimic din greselile trecutului, totul e angrenat in perpetuarea starii de fapt actuale.

image

Cum ajungi sa ai succes in cariera?

Nu o sa sustin vreodata ca am vreun panaceu, vreo solutie miraculoasa. Stand si judecand totul cat mai simplu, atata timp cat pornesti doar cu inteligenta ta si un bagaj de cunostinte (adica nu esti fiul, sotul, ruda samd cuiva “cu bani”), totul se rezuma la 2 lucruri:

1. Sa faci ceva ce-ti place (sau mai elaborat: sa faci ceva in care crezi sau care nu-ti displace)
2. Sa iei niste decizii bune in niste momente cheie.
ImageCateva exemple de-o varsta cu mine, oameni pe care i-am cunoscut minim 4 ani:
– o fosta prietena din facultate. Nu avea 10 pe linie, dar a avut bursa in toti anii de facultate. Nu era “tocilara”, in general invata pentru ca vroia sa stie cat mai multe. Avea grija de-asemenea sa-si pastreze o viata sociala diversa. N-a avut job toata facultatea. S-a angajat ca junior auditor la una din firmele Big4. A promovat dupa 1 an si ceva, apoi a parasit jobul caldut si promisiunea ca in inca 4-6 ani ar fi ajuns senior partner pentru a merge pe un job mai greu (si ierarhic “mai jos”) intr-una din sucursalele Big Pharma din Romania. Dupa 4 ani acolo si 4 promovari acolo, acum castiga mult peste 2000 euro, la doar 30 de ani, in Ro. Si mai are suficient timp si spatiu ca sa mai avanseze.
– o colega de facultate a plecat la un master in statistici financiare in NY/SUA. Partial cu bursa, partial cu niste bani stransi la work&travel in timpul facultatii. Acum 2 ani era analist financiar la Goldman Sachs.
– o prietena a unui coleg de liceu a terminat Cibernetica la noi, a facut un master in SUA – bursa 100% + expenses. A primit un job de asistent universitar (in SUA), anul trecut isi facea lucrarea de doctorat. Venit anual (acum 2 veri): pe undeva pe la 68.000 dolari.
Toate 3 si-ar gasi un job, bazat doar pe ceea ce stiu sa faca, in cateva saptamani – daca actualul loc de munca ar disparea peste noapte.
Oameni relativ normali (doar ceva mai inteligenti decat media din Romania) – nici una dintre ele nu era geniu. Am un coleg de liceu care a terminat MIT-ul si acum face cercetari stiintifice – la MIT. Inteligenta lui era impresionanta din timpul adolescentei. Acum e si mai si.
Fiecare si-a gasit ceva ce i-a placut, s-a specializat cat de cat in domeniul cu pricina si a avut curajul si norocul sa ia niste decizii bune la momentul oportun.
Stand si privind in urmala viata mea, ma tot gandesc “Cand a inceput totul sa curga pe fagasul actual?“, “cand m-am condamnat la statutul de ratat?“. Cred ca totul a inceput cu decizia de bou de 18 ani de-a da la o facultate cu a carei specializarea n-aveam nici o legatura si care nu m-a interesat vreodata. A continuat cu incapatanarea-mi de-a o termina, in loc sa renunt la ea si sa-mi gasesc alta cale in viata, alta specializare, altceva. S-a agravat cand m-am angajat in anul 2 de facultate. Daca n-as fi vazut ca pot castiga bani facand ceva relativ interesant (publicitate – wow, ce tare suna pentru un bou de 20 de ani), probabil ca ori as fi incercat sa muncesc in domeniul financiar (ca majoritatea colegilor mei cat de cat inteligenti), ori m-as fi hotarat sa incep alta facultate. NU, NU si NU.
In total mi-am irosit 9 ani din viata intr-o cariera care n-are nici un viitor. Si e foarte posibil sa-mi irosesc inca 2 (+1 care deja a trait) invatand o meserie care m-ar condamna la un trai etern cu un salariu de mizerie si la a lua spaga pentru a nu muri de foame.
E atat de usor sa ajungi un ratat blazat de 29 de ani.
Trebuie doar sa iei niste decizii proaste.

Cateva concluzii dupa 1 an de invatat pentru a deveni asistent medical

Aseara am dat ultima lucrare. Cu exceptia materiilor de nursing, unde mediile se vor Imageincheia dupa perioada de practica (inca 1 luna si jumatate), astazi voi avea ‘situatia incheiata‘ la toate celelalte materii.

• In functie de interesul profesorilor – dar si de cat de interesanta mi s-a parut materia, am avut materii la care n-am invatat mai nimic si am avut materii la care am invatat foarte mult.

La Sociologie – nu stiu nimic dupa 4 luni. Mare surpriza, mare pierdere. La Farmacologie – stiu mult prea putine fata de cat as fi vrut sa invat. La Biofizica – 1 semestru pierdut, in care profesorul nu ne-a invatat chiar NIMIC (explicarea utilizarii unui soft free ca DiCom Works nu e “predarea unor notiuni de Biofizica si Asistenta medicala in Radiologie“). La BVP – am pierdut cam multe ore, o materie stufoasa dar greu de predat. Aici imi promit sa mai aprofundez eu niste notiuni predate. La Embriologie/Genetica am invatat cele mai multe lucruri. Pacat ca unele nu-mi vor fi prea utile ca asistent medical generalist. Nursing – foarte putine lucruri invatate pentru materia de baza a meseriei asteia. Asta poate si din cauza ca predarea se face ‘din manual’, fara manechin/practica. Si din cauza ca am pierdut multe ore (de, orele incepeau inainte de-a putea eu pleca de la serviciu). Din fericire, o parte din cunostinte le pot dobandi in practica. Din nefericire, asa pot foarte usor sa invat niste proceduri gresite de la niste oameni care le fac gresit dintotdeauna. Informatica – ha, ha: Powerpoint si Access? Poate le-o fi fost utila aceasta materie catorva colege care n-au deschis softurile astea in viata lor. POATE!

• La orice scoala, oricat de relaxata ar fi si oricat de mici cerinte ar avea de la elevii sai, poti invata multe lucruri, trebuie doar sa ai un pic de dorinta de-a invata. Daca vrei un mediu mai competitiv, e posibil sa te simti frustrat dupa o vreme cand vezi ca poti sa nu inveti mai nimic si sa iei note relativ mari.

• Banul e rege la privat. Oricat de mult ar sustine directorii ca vor sa pregateasca profesionisti intr-o anume meserie, totul se reduce la profitabilitatea scolii. Atunci cand iti trebuie cateva sute de elevi in fiecare an de scoala ca sa nu incepi sa pierzi bani, promovezi toate loazele, fara prea mare bataie de cap. Nu vor promova examenul final de a deveni Asistent Medical? Asta e, macar tu “i-ai dus pana in anul 3”. Slava Domnului ca examenul final, desi e relativ simplu, e suficient de stufos incat sa poata fi picat.

1 an de scoala trece incredibil de repede. Parca mai ieri incepeam scoala si ma dadeam cu capul de pereti “cum o sa rezist 3 ani?”.

• Cand am dat admiterea (vorba vine, a fost un examen banal) mi-am jurat ca nu voi mai munci decat pana-n septembrie. Dupa ce am inceput scoala, mi-am jurat ca o sa mai muncesc pana-n decembrie. In vacanta de iarna mi-am jurat ca mai muncesc pana-n vara. Acum chiar nu stiu ce sa fac. Pe de-o parte, sunt obosit. Nu mai rezist multa vreme la programul plecat dimineata – muncit pana la 16-17 – fuga spre scoala – intors noaptea la 21:00 – 21:30 zi de zi. Am renuntat la sala, la orice sport facut in timpul saptamanii. Am cu 5 kg mai putin decat in vara trecuta (si NU sunt 5 kg de slanina pierdute).

Desigur, asta e si din cauza ca mi-am batut capul cu scoala. Daca alegeam sa chiulesc pe rupte, sa nu invat nimic si sa vin doar la cateva ore de practica si pe la ultimele ore din semestre (ca unele colege), as fi terminat anul 1 fara nici o problema – si fara griji suplimentare. Dar nu pentru asa ceva am inceput o scoala noua la 28 de ani!

Cine va mai oferi servicii medicale in Romania?

Scoala la care merg ofera niste burse pentru un schimb de experienta cu alte scoli de asistenti medicali din alte tari europene, in cadrul unui program pan-european. Le ofera in functie de note, activitate si dupa un interviu. Inainte de interviu am vorbit cu niste colegi si colege. Teoretic, unii dintre cei mai buni dintre elevii din anii 1 si 2. Pe langa niste povesti de groaza din ‘sistem’ pe care le-am impartasit, a tot fost adusa in discutie dorinta TUTUROR de a pleca din tara dupa ce-si iau diploma. Din 20 si ceva de elevi, unul singur a sustinut sus si tare ca el vrea sa ramana in Romania – si sa ajunga la SMURD.

E cunoscut de multa vreme faptul ca ne pleaca medicii pe banda rulanta. De asemenea, exista intentii declarative de a pleca la aproximativ 2 treimi din medicii ramasi si printre studentii la Medicina. Si asistentele medicale pleaca. Cine mai ramane?

Avem cel mai mic numar de medici specialisti/cap de locuitor din UE. Avem cel mai mic numar de angajati in sistemul sanitar de stat (adica si asistenti, infirmiere, brancardieri etc.) din UE. Doar la 6 oameni care ies din sistem (plecati, pensionati, morti etc.) se angajeaza 1 inlocuitor. Avem cea mai mica alocare pentru sanatate (procentual din PIB) dintre toate tarile UE.

Cu toate acestea, avem multi studenti la Medicina si elevi la postliceale. Care se pregatesc cu spor pentru a trata pacienti din alte tari.

Multi spun ca problemele mari sunt doar in ‘provincie’, ca spitalele judetene si cele din Bucuresti stau bine la personal. Din ce am vazut eu pana acum, nu exista spital in Bucuresti care sa aiba atat personal cat e prevazut in organigrama. Exista niste spitale (cum ar fi Floreasca) total subdimensionate relativ la numarul de pacienti. Aici vine problema si de la conceptia romanului ca ‘trebuie sa merg la spitalul unde cred eu ca sunt cei mai buni doctori’ – avem oameni care vin cu probleme ambulatorii din Berceni tocmai la Floreasca, pentru ca asa cred ei ca e mai bine, desi pana la Floreasca au in drum minim 3 spitale mari cu doctori la fel de capabili.

 

Cand in 20 de ani se vor retrage majoritatea doctorilor batrani din spitalele mari si vor fi plecat majoritatea medicilor foarte buni… cine va mai trata romanii?Image

Ce urasc cel mai mult la un interviu

Anul trecut am aplicat pentru un post la Metro Romania. Da-i si suna-ti cunoscutii, incearca sa afli cam cat se ofera pentru postul ala, daca e ‘dinainte ocupat‘, fa-ti scrisoare de intentie in romana si engleza, reverifica-ti cv-ul, documenteaza-te etc. Apoi am mers la interviu. 15 minute cu un referent HR plictisit de viata, care-mi explica mie ce face Metro Romania aici din 1996, desi abia i-am explicat ca am si colaborat cu niste departamente de-ale lor la niste proiecte de-a lungul anilor. Da-i si pune-i intrebari inteligente. Apoi peste 30 de minute cu creatura (si cu HR-istul de fata). 30 de minute de demonstrat unei persoane total lipsita de cunostinte tehnice ca sunt persoana potrivita pentru ceea ce vor ei. Pentru ca la sfarsit sa imi comunice cu zambetul pe buze “da, ca sa fiu sincera cu tine, sa stii ca eu deja alesesem pe cineva pentru postul asta, dar am zis sa te chem si pe tine… asa“. N-am injurat femei in viata mea, dar in momentul ala mi-a fost cel mai greu din viata mea sa ma stapanesc sa nu imi incalc unul dintre principiile de viata. Si dupa toate astea, a trebuit sa ies in caldura verii bucurestene si sa ma intorc la munca sa-mi termin treaba pentru ziua aia.

Mi-am jurat ca n-o sa mai aplic in viata mea la un job in domeniul asta sau la vreo corporatie. Nu face niciodata promisiuni pe care nu le poti tine, nu? Hăhăhă.

Te aranjezi, afli cat mai multe posibil de acasa despre interlocutor, firma etc., iti pregatesti cateva idei pe care sa te bazezi in caz ca te blochezi, apoi te duci la interviu.

Acolo, pentru 10-20-30 de minute (cel mai lung la care am participat – fara vreun test – a Imagedurat cam 50 de minute) te vinzi cat mai bine. Faci tot posibilul sa le demonstrezi interlocutorilor ca esti destept, ca esti omul potrivi pentru ei, ca esti mai bun decat toti ceilalti si ca nu esti o sursa de probleme pentru ei, ci de solutii.

Dupa asta urmeaza partea cea mai enervanta. Nu, nu eventualele teste ale aptitudinilor, alea mi-au placut intotdeauna. Iesirea din bula in care te bagi in timpul interviului. Nu mai trebuie sa fii atent la tot ce spui, nu mai trebuie sa privesti un interlocutor in ochi, nu mai trebuie sa fii atent la tot ce debiteaza un necunoscut (desi poate stiai deja ce-ti zice sau pur si simplu nu te intereseaza), nu mai trebuie sa-ti pese de ce opinie isi formeaza un necunoscut despre tine. De multe ori, cand ies dintr-un interviu, ma simt ca un scufundator care trebuie sa iasa la suprafata dupa un timp petrecut sub apa si care are dificultati in a se readapta cu presiunea atmosferica.

Ok, nu m-am scufundat niciodata, nu stiu pe pielea mea cum te simti cand trebuie sa treci prin represurizare, camere hiperbarice samd. Dar imi imaginez ca e dificil si intr-o masura… asemanator.

 

Ipocrizia la romanii cu bani

Ce-mi place cand aud vorbind frumos din carti un roman de 25 de ani pe care l-au trimis parintii lui (printre altele) la Harvard, unde a absolvit un master in Business Management.

Mama, mama, cat de patruns e de ideile lui de afaceri si de un nou stil de a face afaceri si de o noua mentalitate de munca in Romania. Si cat de frumos suna cand zice

“nu trebuie sa prestezi o meserie pentru bani, trebuie s-o faci din pasiune, banii vin dupa aia, banii nu au nici o importanta”.

Toate astea le spune cu cheile unui Porsche Cayenne pe masa si fara sa fi trebuit vreodata in viata lui sa “castige” vreun ban de la altcineva decat de la parintii lui. Si dupa aia arunca oferta lui “salariul minim pe economie + diferenta pana la 2000 lei la negru, dar daca dovedesti ca esti muncitor, putem vorbi de o marire de 100 lei dupa ceva vreme”.

Grea e viata de copil de bani gata in tara asta, nimeni nu te intelege si nu-ti apreciaza ideile tale originale din carti.

banca e un “magazin de bani” sau e o entitate din alte lumi?

De ce bancile sunt in acelasi timp promotorii conceptului de tranzactii ‘fara cash’ si de Imagecrestere a numarului de tranzactii cu carduri, dar in acelasi timp refuza sa accepte sa faca niste tranzactii banale cu cardul? Ok, comisioane pierdute, dar repet: de ce unui client i se pare ca merita sa piarda o suma de bani pentru cifra de afaceri crescuta, dar unei banci i se pare ca nu merita?

Explicatia primita de la cativa angajati de banci pana acum: “domnule, banca nu e magazin, daca vreti sa faceti o plata, o faceti cu cash”.

Si eu care credeam ca bancile sunt (la un nivel simplificat) un magazin care ‘cumpara’ bani ieftin si ii ‘revinde’ apoi scump.

A bank is a financial institution and a financial intermediary that accepts deposits and channels those deposits into lending activities, either directly by loaning or indirectly through capital markets. A bank is the connection between customers that have capital deficits and customers with capital surpluses.

 

Daca ai un card (de debit/credit) poti face plati cu el (aproape) oriunde in lumea asta  – unde exista un POS, indiferent care iti este banca emitatoare a cardului si care e banca detinatoare a POS-ului. Pentru un comision – platit de comerciant. Cu toate acestea, nu poti face o plata curenta la o casierie (fie clasica, fie de tip multimat) a unei banci cu cardul de la o alta banca. Poti plati cu un card emis de banca la care vrei sa faci tranzactia – dar nu toate bancile accepta asta.

De ce un comerciant accepta sa piarda o parte din banii pe care-i primeste (2-3% sau mai mult) pentru a vinde un bun sau un serviciu, dar o banca nu? Ok, la operatiuni de tip intermediere catre o alta banca (plata unei facturi, de exemplu), mai inteleg – banca nu poate folosi banii aia. Dar daca cel catre care se face plata are contul la banca unde se face plata, atunci banca are de castigat. Intra bani rapid in conturile ei, pe care ii poate folosi pentru operatiunile curente. Cu toate astea, nu accepta asemenea tranzactii.

Daca vrei sa faci o plata cu cardul pentru a cumpara valuta cash, majoritatea absoluta a bancilor nu vor accepta ca instrument de plata cardul. E absurd. Anumite case de schimb accepta carduri. Anumite multimate permit schimbul valutar in cont (cu accesul la cont facut prin card + pin). Dar n-am vazut inca o casierie care sa permita schimbul valutar cu plata cu cardul.

Cornel, cel căruia toată lumea îi zicea Costel

Toata lumea a vazut un Cornel la un moment dat in viata lor, in Romania. Poate unii au reusit sa aiba mai rar de-a face cu un specimen ca el. Poate altii au suferit din cauza unuia ca el.
Image

Cornel era “baiat finuț”. Cel putin asa se recomanda. Aproape orice se intampla, reusea sa pastreze un zambet larg pe fata. Te injura? O facea cu zambetul pe buze. Scuipa o tirada la adresa cuiva (persoana, grup de persoane, etnie, popor, continent) tot timpul cu zambetul pe buze. Injuratura pentru el era ca virgula in scris – o folosea peste tot, fara o logica anume: Era cald afara + injuratura. Pe drum a vazut o femeie “buna” + injuratura. A venit un coleg nou la munca – “salut, bine ai venit, eu sunt Cornel + injuratura“. Aseara a baut o bere + injuratura. Mergem la masa + injuratura? Ce buna e mancarea + injuratura. 

Cornel vroia sa stie tot ce se intampla in firma. Teoria unui coleg era: Cornel se ducea la baie de 7 ori pe zi ca sa poata sa se holbeze in toate monitoarele colegilor cand se intorcea de la baie. Cand firma organiza un gratar + bere + ping-pong, Cornel statea si facea glume de pe margine la adresa alora care se ocupau de gratar sau de cei care carau bautura/mancarea in curte. Dupa ce munca era gata, era primul langa masa cu mancare/bere, si nu mai pleca de acolo.

Cornel era misogin (evident). Cand a venit cu un alt coleg spre munca, a fost oprit de o cunostinta feminina a lui, au vorbit un pic, s-au salutat. “Cine era aia, Cornele?”. “O proastă. E bună, da’ e proastă + injuratura“.

Cornel nu stia sa piarda. La nimic. Pierdea la ping-pong “bai, ce bine joci tu, ai avut noroc, hăhă”. Te batea la ping-pong “hai ca te mai invat”. Cand a plecat de la un fost loc de munca, un coleg (care l-a recomandat la noi – nenorocitul) ne-a povestit c-a facut asta: s-a dus in camera patronilor, le-a baut alcoolul fin, le-a facut cat mai multa mizerie pe acolo si le-a deschis niste cutii cu delicatese, ca sa se strice “să le zici că io am făcut asta + injuratura”!

Cornel era invidios. N-a putut sa sufere faptul ca eu am fost promovat si nu el – atunci cand un alt coleg a plecat -. Din “ce faci șefu’, intră șefu’ și șefu’, pot sa imi iau o pauză de…” nu m-a scos. Desi nu exista vreo formalitate cu ceilalti graficieni seniori (care plecasera), desi i-am zis de mai multe ori sa inceteze cu apelativul asta si sa ma lase-n pace. Desi n-am facut niciodata nimic sa-mi impun fortat ‘senioritatea’ in fata lui, Cornel simtea ca ma poate sâcâi asa. Inainte sa plece colegul nostru, el i-a luat pe el, pe tipa de la client service si pe celalalt grafician senior deoparte si a zis “deci eu + injuratura nu mai muncesc niciodata ceva in plus, nu mai ajut pe nimeni + injuratura”. Cand a plecat un coleg pentru 6 luni la alta firma si s-a intors, din varii motive, Cornel l-a intampinat cu “hăhă, ai luat țeapă, hăhă”. Acelasi lucru l-a zis cand a auzit de un coleg care a plecat in Anglia si o ducea greu acolo.

Cornel era din Ploiesti. Nu suporta sa mearga cu trenul zilnic (unde oricum mergea cu nașu’). A incercat de cateva ori sa faca autostopul spre Bucuresti. Nu i-a placut. Si-a pus Cornel instalatie de gaz pe un VW vechi si venea “ca un domn, ca sa nu se inghesuie cu toti nespalatii in tren”. Se plangea zilnic ca n-are bani de gaz (asta se intampla in 2006, cand avea un salariu de aproximativ 1500 lei), dar venea zilnic cu harbul lui in Bucuresti.

Cornel avea oroare de “glumițele de autobază”. V-am spus ca era baiat fin + injuratura, nu? El facea NUMAI glume de prost gust, dar nu suporta  “glumițele de autobază, deci mă ințelegi”? Cornel jignea pe oricine din firma, daca i se permitea. Pana la un punct. A venit un coleg nou, cam din aceeasi ‘bucată’ ca si Cornel. S-au jignit de cateva ori, pana la urma cel nou nu l-a mai scos din “Costel – gay”. Cornel era si homofob. Costel-gay in sus, Costel-gay in jos in toata firma. E incredibil cat de repede un grup de oameni imbratiseaza o porecla jignitoare si o foloseste la adresa cuiva. Lui Cornel i s-au mai facut diverse “glumițe de autobază”. Un alt coleg i-a facut screen and desktop sharing si a inceput sa-i scrie lucruri pe ecran, cand Cornel muncea. A scris un e-mail plin de injuraturi la adresa unui client, care ar fi venit de la adresa lui Cornel. Cornel il injura pe clientul ala zilnic, dar niciodata in fata. Innebunise Cornel cand a vazut ca ar primi clientul un e-mail cu injuraturi (si-a scos cablul de curent din calculator). Dupa mai multe saptamani de genul asta, Cornel a “scăpat”. L-a angajat cineva de la o revista de masini. Dupa 1 an si ceva a venit criza. Cornel ajunsese taximetrist prin Ploiesti.

Asta a fost primul si singurul caz din viata mea de adult in care am vazut mobbing la locul de munca. Am luat parte indirecta la acest mobbing (am fost printre cei care stau deoparte si nu fac nimic sa opreasca povestea). Dupa atata vreme, inca ma simt un pic vinovat pentru perioada aia.

Oare Cornel a meritat tot ce i s-a intamplat?

Un sfat bun, dat la momentul potrivit

Pe la sfarsitul lui 2007 castigam foarte bine. In doar 3 ani mi se triplase salariul lunar. Comparat cu primul meu salariu, pe care l-am primit in anul 1 de facultate, muncind ca portar la Flamingo Otopeni, mi se inmultise de cam 13 ori (in lei). Preturile pentru un apartament cu 2 camere crescusera in perioada 2003 – 2007 tot cam de 13 ori.

Fratele meu intentiona sa-si vanda apartamentul micut din Titan cu aproximativ 80k euro si sa-si cumpere un apartament mai mare intr-un proiect rezidential numit pompos. Era un pret ‘mic’, daca te refereai strict la valorile cu care se tranzactionau apartamente de 2 camere in perioada aia. Ma gadeam sa ma inteleg cumva cu el sa facem o ‘afacere’. Eu iau un credit, el ia banii, isi ia casa, eu cumpar casa lui, toata lumea e fericita, nu?

Toata lumea din jurul meu mentiona intr-un fel sau altul imobiliarele. “Ai vazut cu cat au mai crescut preturile?” era pe buzele tuturor. Economia duduia, Tariceanu spunea ca o sa ajungem a 7-a economie din UE in cativa ani, euro era la un nivel minim samd. Totul “țipa” a absurd. Ok, castigai 500-700-1000 euro. Dar ti se cerea sa iti faci un credit pentru o suma imensa. Nu cred ca multa lume se gandea atunci ce inseamna 60.000 – 80.000 euro. Ce inseamna aceeasi suma platita in vreo 30 de ani (pe undeva peste 200.000 euro).

Stateam eu (drept) si ma gandeam (stramb):

• suma e foarte mare, asa e

• dar salariul mi-a crescut foarte mult in ultima vreme

• daca salariul va tot creste, in 10-20 de ani o rata de 600 euro nu va mai insemna mare lucru.

• daca preturile vor continua sa creasca? Acum nu-mi permit sa cumpar un apartament, d-apoi in 10 ani de cresteri ca astea de acum

Image

• chiriile sunt mari, nu chiar cat o rata, dar daca platesti ratele la timp… te poti considera un fel de proprietar (ok, banca detine apartamentul, dar parca e altceva, nu?).

Multa prostie se invartea in capul meu.

Daca nu citeam o fraza extrem de simpla si corecta, in momentul asta as fi avut de platit o rata egala cu 90% din salariul meu lunar actual si perspective negative pe termen mediu (pierderea locului de munca, imposibilitatea de-a gasi un job platit macar cu cat castig aici samd).

Îi sfătuiesc pe toţi cei care nu au de pe acum un salariu de 3000 de euro / lună să nici nu acţioneze ca şi cum ar urma să aibă.

La cate porcarii am pe cap acum, sa stiu ca ar trebui sa traiesc cu 10% din banii pe care-i castig intr-o luna cred ca m-ar fi facut praf.

copyright imagine: www.abe.org.uk

Turcii sunt creativi

Si foarte in touch with social media. De la insulta premierului, care i-a numit çapulcular, care inseamna un fel de “vagabonzi/haimanale”, au creat un verb nou: chapulling. Au facut un videoclip tampitel cu vreo 190k vizualizari in 2 zile si au umplut twitterul de mesaje grafice ironice la adresa premierului si a televiziunilor care au transmis emisiuni despre miss Turcia, documentare despre pinguini si emisiuni culinare, in loc de reportaje live despre proteste. Oare cum ar fi evoluat protestele din ’90 si mai apoi din Bucuressti daca ar fi existat deja yt, twitter, facebook, tumbler si sute de mii de posibili jurnalisti cu smartphones la indemana?

http://storify.com/acarvin/occupygezi-brings-out-turkey-s-creative-side?utm_source=t.co&utm_campaign=&awesm=sfy.co_p8BF&utm_content=storify-pingback&utm_medium=sfy.co-twitter

O utilizare inteligenta a unei lectii de chimie

Am tot citit in ultima saptamana (cand am avut niste timp liber) despre manifestatiile din ImageTurcia. Intr-unul dintre articole am gasit niste poze cu niste tineri care aveau pe fata un lichid albicios. Am presupus ca s-au gandit ca daca se dau cu lapte pe fata, usturimea si dificultatatea de a respira se vor atenua.

Dupa ce am citit si relatarea facuta de cei doi meseriasi de la Casa Jurnalistului, care au facut autostopul pana la Istambul, ca sa relateze live de acolo, m-am lamurit. Era apa cu un antiacid (Rennie – CaCO3 si MgCO3), care aparent neutralizeaza un pic usturimea cauzata de compusii acizi din gazele  lacrimogene. Mi se pare interesant acest efect. Gazele lacrimogene trase din lansatoare folosite la nivel mondial sunt formate din micro-particule. Cele din pistoalele cu canistre sunt pe baza de extract oelorasinos din ardei iute (unele) sau omologi chimici. Teoretic, carbonatul de calciu si cel de magneziu n-ar trebui sa aiba nici un efect calmant. Aparent, are. Din cate vad, si spaniolii si grecii au experimentat cu apararea anti-gaz lacrimogen cu antiacide sau suc proaspat din lamai si au fost relativ multumiti de rezultate.

As vedea cu mare placere o emisiune Mythbusters in care sa explice cum ajuta carbonatii astia sa neutralizeze iritatile produse de niste sprayuri cu microparticule.

Romanii nu stiu sa rasplateasca o persoana corect pentru o munca prestata

Am o matusa pensionata de curand. A crescut mai multi copii la viata ei. Femeie fara facultate, care a absolvit un liceu “economic” prin anii 70. De curand, printr-o cunostinta, a primit o oferta sa fie bona pentru plodul (mai mic de 3 ani) unei femei care are o functie de conducere intr-o banca din top 10 dupa active in Romania. Venitul oferit: 2000 lei/luna. Evident ca “la negru”.

Intamplator, in aceeasi perioada, un cunoscut a aplicat pentru o pozitie de ofiter de credite la banca unde sus-numita muncea. Om care a absolvit Finante-Banci, care a lucrat in Raiffeisen pentru vreo 9 ani, dupa care si-a luat un an sabatic. Cum anul sabatic e bun in special pentru cei care au o suma bunicica pusa deoparte, acum era in cautare de job, pentru ca nu mai avea bani. Salariul oferit: 1200 lei/luna net, cu posibilitatea de a avansa la 1300 lei dupa 6 luni.

Acuma, sunt adevarate urmatoarele lucruri:

• 2000 lei nu e o suma mare, daca vrei sa aiba cineva grija de cea mai importanta fiinta din viata ta.

• 1200 lei + toate taxele inseamna aproximativ 2000 lei costuri totale pentru angajator.

• una e suma pe care o persoana o ofera din buzunarul propriu altcuiva, alta e o suma oferita de o entitate-persoana juridica. E o comparatie un pic fortata.

• putem spune ca exista absolventi de facultati economice in exces si ca exista bone ‘cu experienta’ putine. Deci legea cererii si a ofertei se manifesta pe ambele piete ale muncii.

Problema vine de la faptul ca aceeasi persoana este in masura sa evalueze cu cat trebuie platit cineva pentru 2 munci diferite. Si considera ca o persoana cu studii superioare si experienta extinsa intr-un domeniu trebuie sa primeasca 60% din cat ar trebui sa primeasca o persoana fara nici un studiu in “domeniul” in care munceste, pe care n-o recomanda decat o descriere facuta de o terta persoana si atat.

Raman la concluzia ca in tara noastra doar prostii incearca sa invete ceva in sistemul nostru de invatamant. 

Lucruri pe care le urasc la meseria de grafician (1)

Viitoarea mea FOSTA meserie.

Dupa o dimineata intreaga in care am refacut munca de mantuiala a unor prostalai simteam ca am nevoia sa-mi astern in scris nemultumirea. Am citit undeva ca o nemultumire neexprimata intotdeauna duce la acumularea de sentimente negative, care vor exploda la un moment dat. Dar exprimarea lor (in scris sau vorbit) intotdeauna ajuta. Un fel de “serenity now, insanity later” din Seinfeld combinat cu pseudo-psihologie. E plin internetul de articole de genul asta 🙂

E incredibil cat de tampiti pot fi niste oameni care vor sa vanda ceva si care cateodata chiar au succes in vanzari. Stiu ei (cumva – le-a spus cineva, au citit pe undeva candva) ca pentru a vinde MAI MULT trebuie sa aiba si un mesaj de marketing ‘tradus’ intr-o forma vizuala de un fel sau altul. Cu aceasta informatie importanta vin la diverse persoane/agentii de publicitate si cer cate-n luna si-n stele. Doar ca, in opinia lor, munca asta poate fi facuta de absolut oricine si merita sa fie remunerata cu aproape nimic sau sa fie facuta pro bono, pe cat posibil.

• Pe de-o parte avem clienti-scârțari de Romania. Daca ei vand un produs ieftin, cu o marja relativ mica de profit, orice furnizor al lor trebuie sa accepte sa munceasca pentru venituri mici. Intai cer oferte de pret de la nspe agentii, vad ca ce vor ei e cam scump, pana la urma se hotarasc sa faca treaba in-house, cu un băiat “care le are cu grafica pă care îl știu io”. Iese o varza infecta cu care apoi vand fix nimic si se mira de ce n-au succes, doar au aplicat ei ce au citit ca ‘se face’ pentru vanzari mai multe.

• Pe de alta parte avem clienti care se cred mai destepti decat sunt. “Vreau ca aceasta pagina sa-mi transmita WOW!”, “vreau sa-mi curga apa-n gura cand ma uit la aceasta pagina”, “vreau sa arate ca o revista glossy”. Asta pentru niste carnati sinistri, cu carne de sobolan si praf in ei. Sau pentru o revista infecta, tiparita pe hartie de 50 g/mp (aproape hârtie igienica). Sau pentru a promova un cascaval de 15 lei/kg, facut din grasimi vegetale si alte porcarii. Adica au o mare deconectare a cerintelor fata de ce vand in realitate. Nu pluseaza pe ce ii diferentiaza de competitie, ei doar cer ceva ce au vazut ca merge in alte situatii.

• Cei mai tari sunt aia care nu stiu ce vor, carora nu le place nimic din ce faci, nu-ti ofera decat clisee atunci cand le ceri detalii si care nu sunt niciodata multumiti. De regula mai sunt si rau-platnici. “Ce, ai muncit? Aia e munca? Mie nu mi-a placut, nu-ti dau nici un ban.”

 

• E adevarat, avem pe de-alta parte niste graficieni/agentii de publicitate care prind un prostalau si-l pun sa plateasca o suma cat mai mare. Putini se gandesc la ‘repeat business’ si la venituri constante. Mulgem vaca pe cat posibil acum, pentru ca mai incolo poate fuge la alt mulgator. Cand pleaca la ‘pasuni’ mai ieftine, clientul de regula pleaca cu coada-ntre picioare. Am vazut cazuri in care se refuza sa i se ofere proprietatea lui, pentru care a platit (fisierele-sursa) pentru site-uri, cataloage, pliante samd. Pe principiul “da-ma in judecata”. Afaceristi de Romania.

 

Tin minte cum mi-am pierdut o jumatate de duminica incercand sa le explic unor baieti de bani gata cat i-ar costa proiectul lor. Pe scurt, vroiau sa-si faca o revista glossy, cu continut, cu interviuri luate unor VIP-uri din Bucuresti, in care sa-si SI promoveze agentia lor de turism de 2 lei. Tipar glossy, distributie, redactare, tehnoradactare, totul pentru maximum 1200 euro. Baieti care n-au vrut sa mearga in alta parte decat la cafeneaua de la Radisson SAS pentru ca in alte parti era “prea ieftin”. Baieti care aveau 2 telefoane de cate 700 euro fiecare. Dar care considerau ca toata munca asta trebuie sa coste maxim 1200 euro. Habar-n-aveau ca numai hartia (netaiata, nelipita) i-ar costa 100 euro. Ce, continutul se plateste? Scriau ei. VIP-urile cer bani? Ete na, atunci isi puneau prietenii sa raspunda la 3 intrebari si gata articolul. Ce, articolul trebuie scris de un redactor? Rahat, asta nu puteam face eu? Layoutul revistei facut de la 0 se plateste? Nu pot copia ceva?

Intr-un final si-au facut niste fluturasi la 300 lei si un site de 2 bani. Nu cu mine, evident.

Alt caz din ultimul an a fost cand m-am chinuit sa conving o țoapă, fiica de interlopi care vroia sa-si faca o afacere, ca pentru eticheta de produse + sigla si tot ce mai era nevoie TREBUIA SA PLATEASCA. Era o necunoscuta pentru mine, dar se astepta sa-i lucrez pe gratis astea. Conducea un Porsche Cayenne, dar i se parea scump sa plateasca 200 euro pentru o munca de creatie de cateva zile.

Informatia neimportanta de azi

Voi da lucrare la BVP, cautam informatii suplimentare despre bacterii.Image

Unele genuri de bacterii gram-pozitive pot forma structuri dure, extrem de rezistente, aflate in stare  latenta, numite endospori. Atunci cand o bacterie de acest fel se gasete intr-un mediu lipsit total de nutrienti, porneste un proces de endosporulare, din care reiese schimbata, o parte din citoplasma sa plus ADN-ul sau fiind la sfarsit acoperite cu straturi multiple protectoare. Cand conditiile externe devin favorabile vietii bacteriilor, endosporii revin la starea normala, vegetativa, dupa un proces de reactivare, in care bacteria reincepe procesele metabolice, rupe sau absoarbe invelisul dur exterior si isi pierde rezistenta la agenti externi distructivi.

Majoritatea endosporilor sunt rezistenti la substantele utilizate frecvent de oameni, care ii distrug in mod normal (alcool, detergenti, sapun, amoniac, radiatii UV). Unii endospori pot fi distrusi cu inalbitori pe baza de hipoclorit de sodiu. Altii sunt distrusi prin reactivarea lor in starea normala, vegetativa, cand pot fi afectati de agentii normali antibacterieni. Aceasta metoda se folosea in secolul 19, inainte de inventarea autoclavelor.

Majoritatea endosporilor sunt distrusi dupa expunere indelungata la radiatii de tip gamma sau X, dar exista si endospori care pot rezista la temperaturiile si radiatiile extreme din spatiu. Se presupune ca impactul asteroizilor cu Pamantul a eliberat, de-a lungul timpului, cantitati insemnate de microparticule. Printre ele si endospori, care e posibil sa fi ajuns pe Marte sau pe alte planete ale sistemului nostru solar.

Pentru a preveni raspandirea bacteriilor (sau a endosporilor) prin reutilizarea unor instrumente medicale (si nu numai), se folosesc autoclave – aparate in care obiectele introduse sunt sterilizate prin tratarea cu aburi aplicati la presiune foarte mare, la o temperatura de 121 grade, pentru 15-20 minute.

copyright imagine: archives.microbeworld.org