Puseu de corectitudine

Textul asta l-am scris la nervi, acum 3 zile. Nu pot sa zic ca judec situatia altfel “la rece”, acum.

PUSÉU, puseuri, s. n. Manifestare bruscă și puternică (însoțită de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, vervă, exuberanță. – Din fr. poussée.

Am un fost coleg de liceu. Baiat foarte destept. Fiu al unui doctor casatorit cu o asistenta. Din clasa a 9-a a stiut ca vrea sa se faca doctor. A intrat la UMF, a terminat-o. Acum e la sfarsitul rezidentiatului. Va fi oncolog.

Primii ani de rezidentiat si contactul zilnic cu MOARTEA l-au transformat intr-o epava. A ajuns sa fumeze foarte mult. Aproape 1 pachet de tigari pe zi. Era un om intr-o forma fizica de invidiat in cursul facultatii. La 27 de ani avea o (nu mare, e adevarat) burta vizibila si a inceput sa cheleasca (nu mult, dar vizibil). Intre timp s-a mai calmat. Si-a regasit echilibrul intern. Sau s-a fortat sa si-l gaseasca. E din nou intr-o forma fizica destul de buna. De tigari nu s-a lasat, dar le-a mai redus numarul.

A facut 1 semestru din rezidentiatul lui (mai precis vreo 6 luni) intr-o tara cu apa calda (unde se vorbeste limba lui Molière), la un spital de oncologie. A vazut cum e sistemul in afara. Dar s-a intors.

La o discutie mai cinstita cu el acum cateva luni, imi spunea ca n-are de gand sa plece din tara. Cand isi va lua primariatul, daca va gasi un post de medic primar la noi, va fi cel mai Imageprobabil aranjat pe viata (gasirea unui post presupune o alta șpagă foarte mare data unde trebuie). Nici el nici profesorul lui NU conditioneaza ingrijirea medicala de primirea unei sume de bani. Dar primesc bani (profesorul mai mult si mai des, el… mai rar si mai putin). Adica ȘPAGĂ.

Un bolnav diagnosticat cu ‘tumoră la organul X‘ este extrem de darnic fata de doctori si asistente. Asta am vazut chiar eu in practica – inclusiv in ultimele zile -, am vazut si in cazul din familia mea. Asta imi spune si amicul asta. Majoritar este vorba de persoane de 60-70-80 de ani. Nu stiu prea multe lucruri – dar cam toti se tem de moarte. Toti spera ca un doctor ii poate salva. Multi ‘ung’ doctorul, poate-poate asa vor primi ingrijire mai buna si se vor insanatosi. Si mai departe – pe asistentele care le administreaza citostaticele. Ma rog, aici e o discutie lunga, o pastrez pentru mai incolo, dupa inca 1-2 ani de viata in spitale.

Ideea e ca acest coleg de-al meu n-are absolut nici o problema cu a lua ȘPAGĂ. Considera ca nu ii face nici un deserviciu spitalului unde lucreaza. Considera ca nu e o problema atat de mare de etica. E platit cu bani putini, deci trebuie sa-si rotunjeasca cumva veniturile. Discutabila logica, dar o accept. N-am inima sa condamn pe cineva care invata 11 ani pentru a fi platit ca medic primar cu aproximativ 1800 lei + bonuri de masa. N-am facut-o niciodata, n-o s-o fac vreodata. Repet, e vorba de primirea unei șpăgi ca MULȚUMIRE, nu o plata ceruta pentru oferirea un serviciu medical (inca o data platit, practic, prin asigurarile de sanatate colectate toata viata ta).

La o discutie despre principii, in schimb, mi se pare ca omul asta nu poate emite vreo opinie. Iei șpagă, etica ta scârțaie. Nu exista discutie.

Se aduce in fata acestui medic un caz. Un pacient (al unui alt medic primar oncolog) are un marker tumoral care a crescut dupa 6 luni de tratament. Primul medic a recomandat un consult chirurgical/o operatie, desi pacientul a trecut prin aceeasi operatie majora inainte de a incepe tratamentul cu citostatice – la finalul careia Medicul primar chirurg (mare profesor, sef de comitete și comiții) a declarat tumora inoperabila. Pacientul s-a panicat. Stie ca tipul de cancer de care sufera e considerat netratabil. Stie ca o variatie mare in plus a unui marker tumoral nu poate insemna ceva bun. Stie ca tumora i-a fost declarata inoperabila. Daca medicul oncolog ii sugereaza sa se opereze din nou, isi da seama ca situatia e proasta.

Aici intervine rolul amicului meu. I se propune sa il consulte (el sau profesorul lui) pe pacientul cu pricina. Cum cazul e evident terminal – si chiar el a recunoscut ca cel mai probabil pacientul va muri in curand – i se cere sa spuna o minciuna alba. “Domnule, nu trebuie sa va ingrijorati din cauza acestui marker tumoral, e normal sa creasca, urmati-va tratamentul si starea dumneavoastra poate se va imbunatati”. In principiu, sa-i redea increderea pacientului si sa-i ofere de 2 lei speranta. Spunand si o minciuna intre timp.

“Ma, nu pot face asta, nu e etic si nu e deontologic“.

Sa-i dai o mica speranta unui pacient spunand o minciuna nu e etic, dar sa primesti ȘPAGĂ este?

Privind din exterior, mi se pare un mare ipocrit. Daca as fi in situatia lui, nu stiu ce as face.

Advertisements

4 thoughts on “Puseu de corectitudine

  1. Ce faceti dumneavoastra este ceva extraordinar. Sa alegeti sa lucrati in acest domeniu in ciuda hibelor sistemice, a subfinantarii, a suferintei la care trebuie sa asistati fara pauza este, cred, un act de curaj si altruism. Cum bine scrieti, si in acest domeniu sunt oameni si oameni. In cazuri ca cel prezentat insa nu cred ca exista bine si rau, corect si gresit, in sens absolut. Dar cred ca prietenul dvs. greseste pentru ca se pune pe sine pe primul plan. “El nu poate face asa ceva” pentru ca el nu s-ar simti confortabil daca ar face-o. Ori, cred, ar trebui sa se gandesca la pacient. Ar usura minciuna suferinta pacientului? I-ar aduce acestuia un plus de confort, fie si temporar? Atunci sa minta. Adevarul este oricum prost inteles si supraevaluat. Mai depinde insa si de pacienti. Unii prefera sa stie limpede ce si cum si cat si mai ales cand se va intampla. Altii prefera sa nu stie. Iata un caz. Inginer, om educat, fin, la usa cabinetului unde se face radioterapie. Toti de la usa stiu si vorbesc despre cancerul pe care il au, mai putin acest domn care, desi asteapta sa ii vina randul la tratament, sustine sus si tare ca el nu are cancer. Revenind, nici eu nu stiu ce as face…

    Liked by 1 person

    1. Multumesc pentru cuvintele frumoase, dar pentru a fi corect, pentru moment nu asist la suferinta ‘fara pauza’. Acum ajung la spital doar 3-4 ore zilnic. Mai e mult timp si mai am multe de invatat pana sa ajung macar Asistent Medical.

      Teoria predominanta printre doctorii romani cu care am interactionat pana acum este ca “nu-l afecteaza cu nimic pe un pacient daca stie mai multe sau mai putine – dar e mai bine sa nu-i faci sperante desarte“. Depinde si ce a inteles fiecare din cursul/cursurile (optionale, daca nu ma-nsel) de Etica si Deontologie Medicala din primii ani de facultate.
      Problema e ca la cancer, tratamentul este inca aproximativ. Rata de supravietuire este foarte mare la cateva tipuri de cancer, dar e incredibil de scazuta la alte tipuri. Personal, cred ca atunci cand un doctor iti spune “boala a avansat, sanatatea vi se va inrautati” si mai stii si ca nu exista tratament, atunci te poti descuraja rapid. Unii doctori sustin ca nu exista nici o legatura intre depresie si evolutia unei boli.
      Amicul meu sustine ca sunt doar “legende urbane si prostii pentru creduli”.
      Eu nu sunt (evident) de-acord cu ce zice el, dar nici nu-l pot condamna violent pentru ca refuza sa faca ceva ce el considera ca nu ar trebui sa faca.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s