Frica de vorbit in fata unui grup de oameni

Vorbeam zilele astea cu un cunoscut care trebuia sa faca o prezentare in fata unui grup mare de oameni, 90% necunoscuti. Nu intelegeam problema lui. Era o persoana care toata viata de adult a trebuit sa discute cu oameni sau grupuri mici de oameni (la munca) si care va deveni asistent medical in cateva luni – deci va face fix asta zilnic (va purta discutii cu oameni, mai multi sau mai putini). Surprinzator pentru mine era faptul ca persoana a facut in cadrul facultatii un curs de 1 semestru de “Comunicare interpersonala”, finalizat cu o prezentare in fata unui auditoriu. Nu in ultimul rand, nu era vorba de un “copil” de 18 ani (cand a facut cursul cu pricina avea deja peste 20 de ani, iar acum e si mai “matur”).

Multe dintre asistentele cu care am avut de-a face pana acum erau foarte pricepute in arta pierduta a “comunicarii cu pacientul si rudele lui”. Dar multe reuseau sa-si ingreuneze viata fix prin modul in care vorbeau cu pacientii. Unele erau foarte pricepute (ca tehnica de ingrijiri), dar erau niste acrituri cu care nu doreai sa schimbi nici o vorba (de frica sau scarba). Este foarte deranjant asta, mai ales cand urmeaza sa ti se faca niste lucruri pe care nu prea le intelegi, intr-un mediu necunoscut, de niste necunoscuti. Un pic de timp “irosit” pentru a explica niste lucruri pe intelesul unui pacient poate fi incredibil de util, cateodata. 

Si la multe dintre colegele mele vad ca nu prea inteleg puterea discutiei in actul de ingrijire al pacientului. Din pacate, e posibil ca generatiile prezente si urmatoare vor perpetua aceasta problema. Oare pentru asta sunt de invinuit doar scoala si sistemul – care ofera niste cursuri de comunicare, totusi, dar care esueaza in a crea niste absolventi “comunicativi”? Sau pur si simplu e o problema a generatiei actuale – care se poate exprima foarte simplu “electronic”, dar are dificultati cu o conversatie simpla față-în-față?

Oricum ar fi, e o problema pe care (mai) nimeni nu o constientizeaza.

Si un pic in completare: Poate din felul in care discut despre anumite probleme pot fi considerat increzut si/sau laudaros. Asta nu inseamna ca asa vreau sa fiu perceput sau ca nu-mi dau seama ca am o gramada de lacune in cunostinte sau dificultati in a relationa cu oamenii. Acestea fiind zise, consider ca nu mai am de mult probleme in a sta in fata unui grup de oameni si a-mi face auzita vocea. Macar in privinta asta imi pot da cu parerea “in cunostinta de cauza”. 🙂

Nu am fost deloc “dintotdeauna” sigur pe mine. In primii ani de liceu aveam dificultati majore in a vorbi cand ma ascultau mai mult de cativa oameni. De multe ori ma blocam, ma inroseam, transpiram samd. Totusi, incetul cu incetul, <i>pe masura ce mi-am rezolvat problemele personale cu imaginea mea despre mine insumi</i>, am trecut destul de usor peste aceste dificultati auto impuse. Prima data cand am vorbit in fata unui auditoriu de facultate, prin anul 1, cu aproape 100 de perechi de ochi in fata mea, a fost un pic deranjant. In timp, am invatat sa ignor vocea din cap care-mi spunea “wow, te asculta atatia oameni, oare ce zic de opinia ta, daca gresesti?“. Oricum, trebuie intotdeauna sa-ti imbratisezi teama si sa iei decizii cunoscandu-ti temerile (cum spuneau personajele din “Dune”) – dar sincer, teama de discutii in public e minuscula in comparatie cu niste temeri importante din viata noastra.

In ultima vreme am descoperit mai degraba nemultumirea pe care o incerci atunci cand discuti cu un grup de persoane si ei fac alte lucruri. Greu realizezi cat de enervant e pentru un profesor sa stea in fata unor elevi/studenti si sa incerce sa le transmita ceva si sa observe ca nu e ascultat. Asta e una din trasaturile importante pentru profesorii cei mai buni (in opinia mea) – capacitatea de-a se face ascultat si inteles, oricat de grea sau plictisitoare ar putea parea materia lor. Cam acelasi lucru se poate spune si despre o persoana care vorbeste pe o anumita tema cu altii. Eu, de exemplu, n-am o problema cu a ma face auzit, problema mea vine de la a ma face inteles – de regula prezint lucrurile prea detaliat si interlocutorii mei isi pierd rabdarea (si eu atentia lor). Dar asa sunt eu – asa prefer sa mi se expuna orice situatie, cat mai precis, nu cu pseudoargumente (lipsite de dovezi) sau cu erori de logica inteligent mascate in “informatii din surse sigure”. Gata si cu ocolul. 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s