Rau e sa fii in situatia de-a alege intre mai multi bani si a invata mai multe

Din 2009 incoace imi tot caut un nou loc de munca. Vreau sa fac ceva nou, sa scap de clientul pentru care a trebuit sa muncesc in ultimii 6 ani (multi prostalai care stiu doar sa ceara, ceara, ceara, dar ridica din umeri sau dau vina pe tine atunci cand li se cere sa rezolve niste probleme) si (nu in ultimul rand) sa castig mai bine. Peste toate astea, vreau sa scap de amenintarea ramanerii fara loc de muncadaca ne pleaca clientul principal la alta agentie“. Salariul meu a ramas in termeni nominali acelasi din ianuarie 2009 (cand a scazut cu 40% fata de decembrie 2008 si cu 45% fata de vara lui 2008). Costurile mi-au crescut sensibil de-atunci (nu pentru ca sunt eu mai cheltuitor – ba din contra).

In intervalul asta mi-am depus candidatura la peste 100 de joburi (sub 5% dintre aplicatiile mele au fost pentru joburi pentru care indeplineam peste 95% dintre cerinte – deci nu aplic “in masă”, ca tâmpiții). Vreo 10 candidaturi au fost si la posturi din Germania/Austria. Am fost la peste 30 de interviuri, la aproximativ 20 angajatori (la 1 firma am aplicat de 2 ori, in mai multe cazuri am avut interviuri pe etape, in 2 sau 3 zile diferite).

De cand am inceput scoala (in septembrie 2012) am aplicat doar la vreo 10 joburi si am fost chemat la 3 interviuri. La unul dintre joburi a fost angajat un om care a cerut cu 1500 lei mai putin decat mine (adica cu 2000 lei mai putin decat primesc restul angajatilor de la departamentul de grafica din firma respectiva – al caror salariu, din intamplare, il stiu), la alt job s-au gasit (cel mai probabil) altii mai pregatiti decat mine, iar la ultimul se cauta un programator/grafician/art-director/web-designer (o combinatie dificil de gasit si ceva ce nu sunt, oricum) care sa lucreze pe maxim 2000 lei pe luna, la negru.

Ei bine, acum ma gasesc in postura de a fi potrivit pentru un job (pentru care nu am aplicat – am fost contactat de o firma de recrutare) si de-a ma hotari daca accept sau nu propunerea angajatorului de angajare pentru o perioada de proba. Salariul ar fi mai mare decat in momentul de fata (cam cu 140 euro). Dar sediul ar fi la Cucurigu din Deal (in afara Bucurestiului). Unde era situatia asta acum 2-3 ani? Acum ma simt ca românul din banc*, care face pană si apoi ajunge sa-l injure pe cel care e posibil sa-l ajute, dupa ce “a stat si s-a gandit“.

Dupa niste estimari optimiste, as ajunge inapoi in Bucuresti seara pe la 18:00 (asta daca nu exista ore suplimentare – de care toti angajatorii se jura ca nu exista – la interviu – dar care rar nu apar in munca mea). Deci din start as pierde peste 70% din cursurile de la scoala. Iar la practica n-as mai putea ajunge decat seara tarziu si voi fi mult mai obosit (ar trebui sa ma trezesc mai devreme cu 1h30 decat acum). Asta ar inseamna automat ca as accepta faptul ca voi termina Scoala de Asistent Medical ca un alt mediocru care nu va sti mai nimic practic. Cel mai probabil voi pierde orice posibilitate de-a merge in practica in alta tara – nu cred ca voi primi aceeasi intelegere pentru 3 saptamani (la rand) de concediu de 2 ori pe an de la un nou angajator.

In contrapartida, as avea o suma maricica in plus la salariu si posibilitatea de-a-mi imbunatati germana conversationala. In povesti de adormit copiii cu “avansare pe scara ierarhica” nu mai cred, deci asta nici nu iau in considerare. Munca ar fi cam la fel de multa ca in momentul de fata, dar un pic mai variata, deci as mai invata cate ceva/m-as mai perfectiona un pic.

Privind in urma la toate deciziile mele legate de un loc de munca luate de la 18 ani incoace, as putea spune ca peste 90% au fost proaste (dpdv cost-beneficiu, costurile reale ale deciziilor mele au fost mai mari). Orice voi face, si decizia asta n-o sa-mi convina, mai devreme sau mai tarziu.

  • Bancul:

Rămâne un român în pană în deşert. Şi n-avea pompă. Se uită el în zare, numai dune de nisip. Vede o luminiţă hăt, departe. Se gândeşte:
– Acolo e o casă. Gata, mă duc la el să-i cer pompa.
O ia la picior şi merge, merge…
– Şi dacă nu vrea să mi-o dea? Nu-i nimic, îi plătesc, trebuie să-mi dea pompa.
Şi merge, merge…
– Şi dacă totuşi nu vrea? Nu-i nimic, îi dau dublu, triplu, îi dau cât vrea, trebuie să-mi dea pompa.
Şi merge, merge…
– Şi dacă vrea să-i dau tot ce am? Nu-i nimic, îi dau tot, numai să-mi dea pompa, trebuie să-mi dea pompa.
Mai merge, mai merge…
– Şi dacă o s-o vrea şi pe nevastă-mea? Nu-i nimic, i-o dau şi pe ea, numai să-mi dea pompa, nu se poate să nu mi-o dea.
Merge, merge…
– Şi dacă nu mi-o dă? Să vezi că nu-mi da pompa, afurisitul, n-o să-mi dea pompa, mama lui de…
Ajunge la casă, deschide uşa, intră şi:
– Auzi bă? Mă *** pe pompa ta, bă!

Advertisements

3 Comments

  1. Sunt multe motive pentru care poti fi refuzat la un interviu:
    – poti fi supracalificat: de multe ori nu se cauta specialisti (desi cerintele asa arata), ci mai degraba un incepator, preferabil proaspat absolvent, pentru a accepta un salariu mai mic. N-o sa-ti spuna nimeni asta, dar toti angajatorii ar dori, la o adica, sa accepti un salariu mic dar sa le poti face pe toate.
    – poti avea profiul psihologic nepotrivit: daca esti prea relaxat (nu pari disperat), nu ai rate si pari sa fii stapan pe tine, s-ar putea ca angajatorii sa nu te vrea in echipa lor. De obicei se cauta oameni mai slabi de inger, usor de convins sa stea peste program, manipulabili s.a.m.d.
    – pretentii nerealiste din partea angajatorului sau incapacitate de evaluare corecta: cu cativa ani in urma am fost la un interviu intr-o multinationala: initial romanii m-au refuzat, apoi insa am dat alt interviu cu colegii lor straini si am fost acceptat (si nu ma desteptasem prea mult intre timp). Lucrez si acum acolo si am mai fost pe la alte interviuri, tot cu romani. Desi intre timp stiu sa fac mult mai multe lucruri decat stiam la momentul angajarii, nici un roman nu m-a considerat potrivit. Intrebarile pe care le-am auzit insa la interviuri sau testele pe care le-am dat ma faceau sa ma gandesc daca oamenii au citit totusi cv-ul (de ex, cat de tampit trebuie sa fii sa dai un test de limba straina unui om care are un atestat eliberat de o institutie serioasa ?)

    Like

    1. Se cauta “specialisti” ieftini. Oximoron, stiu. 🙂

      La treaba cu atestatul de limba straina tin sa te contrazic. Poate la engleza e valabil – pentru ca e o limba pe care o folosesti/intalnesti zilnic. Dar ca posesor de Zertifikat Deutsch eliberat de Goethe – care am interactionat relativ des cu romani care au luat acest certificat (care atesta cunostinte semi-avansate, nivel B2), pot afirma cu tarie ca e posibil sa iei un atestat (eliberat de o institutie serioasa) si sa ai carente majore in stapanirea unei limbi straine.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s