Cum ajungi sa citesti despre ucigasi in serie pornind de la AVC (accident vascular cerebral)

La finalul unei luni de practica (intr-o sectie de neurochirurgie), in penultima mea zi acolo, o pacienta care suferise un AVC a intrat in coma. Dupa ceva timp, numarul de respiratii pe minut i-au ajuns aproape de 0. A fost trecuta imediat pe respiratie artificiala asistata – i-a fost montat un balon AMBU la sonda traheala pe care o avea deja si o asistenta a inceput sa-i faca respiratie artificiala apasand pe balon. Dupa cateva minute, asistenta si-a dat seama ca are inca foarte multa munca si ca putea sa puna pe altcineva sa faca treaba asta (chiar avea de unde alege – 6 asistenti-medicali-elevi + o asistenta medicala care facea voluntariat acolo + 2 infirmiere). In diminieata aia am trecut cam toti la munca “cu balonul”. Fiecare incerca sa ii paseze responsabilitatea altuia, din diferite motive: una nu vroia sa-i moara o pacienta in fata, alta se plictisea acolo si vroia sa sa faca si altceva, alta avea niste crampe, eu aveam dureri de spate si daca stateam pe scaunelul ala mai mult de 10 minute nu ma mai ridicam, alta vroia sa vada ce se intampla cu alti pacienti samd.

Pacienta ar fi trebuit trecuta pe respiratie mecanica, doar ca nu exista vreun ventilator mecanic pe acea sectie, iar de la Terapie Intensiva nu vroiau sa trimita unul pentru ca nu aveau medic de TI disponibil in momentul ala. Pana la urma, noi am plecat si am lasat-o pe o colega care facea voluntariat acolo sa se descurce cu balonul. A doua zi am aflat ca a venit un ventilator abia seara, fata aia a “respirat” pentru pacienta cateva ore bune.

De atunci m-am tot intrebat ce prognostic avea acea pacienta dupa un episod de genul asta (Neurologie facem la anul). Nu foarte bun. Daca supravietuia si iesea din coma (slabe sanse), cel mai probabil ar fi ramas cu probleme fizice, psihice si emotionale majore. Riscul de a muri pentru pacientul care a suferit un AVC este foarte mare (in special in primul an).

O intrebare pe care mi-o tot pun de cand eram mic si-am vazut un film despre un om mutilat intr-un accident de masina, intrebare care a devenit palpabila dupa ce am stat in preajma pacientilor cu cancer si nu numai este daca este etic/uman/necesar sa-l pastrezi fortat in viata pe un pacient care a ajuns intr-o stare deplorabila. Si daca este o crima sau nu sa-l ajuti sa isi incheie viata. Vorbesc de oameni care nu-si mai pot trai viata autonom de multa vreme, care sunt constienti de pierderea de demnitate asociata cu incapacitatea de-a se misca, oameni pentru care viata este doar o perioada gri  de somn/hranire mai mult sau mai putin fortata/durere/medicatie/somn.

In week-end am citit un articol scris de o doctorita din SUA, medic specialist in Terapie Intensiva si in Ingrijire Paliativa. Povesteste despre cazul unui pacient mentinut in viata artificial, desi corpul lui nu mai avea nici o sansa sa mai supravietuiasca – si de sugestia pe care i-a facut-o familiei pacientului: sa-l deconecteze de la aparatele care-l tineau in viata. Articolul e scurt, dar prezinta o realitate des-intalnita in spitalele de pretutindeni: anumite categorii de pacienti sunt tinuti in viata fortat, ceea ce nu face decat sa le prelungeasca agonia.

In articol se facea referire la doctorul Kevorkian, faimos in SUA pentru faptul ca a militat pentru dreptul pacientilor de-a fi ajutati sa moara si pentru ca a ajutat peste 130 de pacienti sa-si incheie viata/i-a ucis. In 1999 a fost judecat si condamnat la 10-25 de ani pentru omor calificat. A stat 8 ani in inchisoare si a fost eliberat conditionat, dupa ce a promis ca nu va mai ajuta nici un pacient sa-si incheie viata. Desi el sustinea ca a ajutat doar pe baza unor reguli si principii clare (pacientul trebuia sa sufere si sa nu mai existe vreun tratament care sa-l ajute), autopsiile si studiile efectuate dupa incarcerarea lui au aratat ca, de fapt, doar un pic peste o treime din pacienti aveau dureri majore, 5 nu pareau sa aiba vreo problema medicala iar unii se presupune ca nu sufereau de altceva decat ipohondrie si/sau depresie acuta. Deci e foarte usor sa iei o decizie gresita, daca esti orb in credinta ta.

De aici am ajuns sa citesc despre statutul eutanasiei in lume. Am aflat ca este legala in Belgia, Olanda si Luxemburg. In Elvetia este permis suicidul asistat, in care pacientul trebuie sa faca ultima actiune (cauzatoare de moarte). In 3 state din SUA (Oregon, Washington si Vermont) exista legi pentru moartea asistata a adultilor in faze terminale ale bolilor, care sunt in deplinatatea facultatilor mentale.

Mai departe, am ajuns sa citesc despre Vincent Humbert un pompier francez care a devenit tetraplegic, orb si mut dupa un grav accident de circulatie. Este faimos mesajul sau, al unui “condamnat la a trai”: “Monsieur Chirac, je vous demande le droit de mourir… “ A fost ajutat de mama lui si de un doctor sa-si incheie viata. Amandoi au fost adusi in fata instantei, dar nu s-a decis inceperea urmaririi penale. Intr-un interviu publicat la ceva vreme dupa moartea lui, fiziokinetoterapeutul care s-a ocupat de el declara ca, de fapt, NU era 100% orb, ca nu era tetraplegic ci avea hemiplegie dubla (ceea ce-i afecta capacitatea de-a gandi si lua decizii) si ca nu avea durere fizica. Corect, doar ca asta nu-i prea schimba situatia pacientului, care din adult sanatos a ajuns brusc o leguma. Aceasta “afacere”, cum e numita-n Franta, a avut ca urmare votarea unei legi (Leonetti), care permite intreruperea tratamentului medical daca este considerat disproportionat relativ la imbunatatirile asteptate, dar nu legifereaza in nici un fel eutanasia.

De aici, am ajuns la un articol statistic de pe nlm.nih, in care se vorbea despre frica de moarte a asistentelor care se intalnesc des cu moartea. Apoi la un studiu despre efectele pe care lucrul cu pacientii terminali il are asupra sanatatii mentale, cu o mentiune la incidenta crescuta a crimelor in serie facute de asistenti medicali si doctori in ultimele cateva zeci de ani. Mai departe am ajuns la un documentar despre criminali faimosi din lumea medicala. Interesant este ca toti acesti “ingeri ai mortii” se aparau cu scuza ca “au ajutat pacientii” – dar de fapt si-au gasit un mod de-a-si manifesta tendintele criminale.

Asta a fost firul logic pe care am mers, astfel incat sa ajung sa citesc despre criminali in serie si sa ma crucesc cand vad cati psihopati pot ajunge sa lucreze in domeniul medical. Acum, vazand cu cata usurinta si-au pastrat toti nebunii aia joburile si si-au facut “treaba” in liniste (in tari in care exista mecanisme de verificare mult mai stricte ca la noi), ma gandesc cu seriozitate la faptul ca e foarte probabil sa avem/sa fi avut si noi in Romania asemenea cazuri, doar ca au trecut neobservate din cauza dezorganizarii de la noi. Mai bine nu citeam nimic…

Advertisements

7 thoughts on “Cum ajungi sa citesti despre ucigasi in serie pornind de la AVC (accident vascular cerebral)

  1. Cristian, dupa ce termini scoala asta ( unde o sa intru si eu,sper,din toamna) dai un examen final si apoi, in limita posturilor disponibile, esti trimis ,practic, oriunde? Daca nimeresti la oncologie… asta e? cum te transferi de acolo?

    Like

    1. Buna.
      In primul rand: Daca dai la Postliceala, vei intra foarte usor, vei termina usor. La Facultate ar fi ceva mai greu (si admiterea si licenta), dar eu as zice ca merita efortul (daca nu ai peste 30 de ani si cheltuieli pe cap).
      Apoi: Cu diploma de absolvire de Postliceala (practic un titlu oficial de calificare ca asistent medical generalist ) sau cu diploma de licenta de Facultate de AMG poti sa-ti depui candidatura pentru orice post pentru care nu se cere experienta in orice spital/clinica/cabinet medical din Romania (sau, in anumite conditii, din UE). Candidatura presupune apoi un interviu + un examen (scris + practic, in majoritatea cazurilor).
      Asadar: 1. Nu ai nici un post asigurat nicaieri, deci nu te trimite nimeni, nicaieri. Totul depinde de tine. 2. In momentul de fata posturile de asistent medical sunt foarte putine la Stat – inca se aplica principiul “la 7 asistenti plecati se angajeaza 1” – deci competitia e mare. De asta voluntariatul din timpul scolii/facultatii e important 3. Poti candida si la spitale private, dar fara ceva vechime/voluntariat/cunostinte e mai greu la angajare (plus ca multe dintre anunturile de angajare de la privat cer “vechime minim x ani”).

      Apropo. Vad ca esti din Bucuresti. Daca esti interesata sa inveti meseria asta, te sfatuiesc sa gasesti un spital in apropierea ta si sa te duci pe acolo si sa intrebi cum poti face voluntariat 1-2 saptamani intr-o vacanta (eventual cea de primavara). N-o sa faci mai nimic, dar nu asta conteaza. Nu trebuie sa te duci zilnic, nu trebuie sa stai 8 ore. Cateva ore, cateva zile la rand. O sa-ti dai seama daca-ti place sau nu. Te-ar feri de o alegere nefericita. Parerea mea.

      Like

      1. Wow! Exact asta m- a sfatuit si psihologul! Sa merg sa vad cum e! Eu vreau sa fac facultatea, daca zici ca e mai bine, dar acolo am inteles ca nu e asigurata practica, spre deosebire de Fundeni. Am 29 de ani, dar nu- mi pasa. Vreau sa fac asta.
        Iti multumesc pentru raspunsuri si pentru ca scrii asa frumos!

        Like

        1. Faci practica suficienta si la facultate, nu te ingrijora. 🙂 Credeam ca esti mai tanara, de asta mentionasem ‘practica in vacanta de primavara’. Scuze. Daca te duci voluntar intr-un spital, alege-ti o sectie dinainte – ca sa stii ce ceri. Tine cont de faptul ca sunt ceva mai putini pacienti inainte de sarbatorile de iarna pe anumite sectii. In orice spital cu UPU (nu toate au) ai vedea oricand o gramada de lucruri, doar ca nu toti permit accesul voluntarilor la UPU. Pentru facultate ia in calcul si costurile (daca ai mai facut una la ‘fara taxa’), examenul de admitere (pentru chiar trebuie sa inveti anatomie + chimie de a 10-a si a 11-a) si durata (dureaza 4 ani, nu 3).

          Like

          1. Buna!
            Nu știu de ce, o mare parte din cei cărora le-am spus ca vreau sa fiu asistenta, au reacționat total neasteptat, ca si cum e o meserie nasoala, ca nu e bine, ca doctorii te tratează aiurea… Pana când am ajuns sa îmi para rău ca le-am împărtășit planurile mele! Dar nu știu de ce simt nevoia sa vad reacția lor, iar când nu e cea Așteptată, ma supăr. Tu ai întâmpinat astfel de situații?

            Like

            1. Nu prea exista meserie “perfecta”. Cea de Asistent Medical (din cat am vazut eu pana acum) are intr-adevar (mai ales in spitalele de stat din Romania) destul de multe “minusuri”, dar poate fi si destul de frumoasa din anumite puncte de vedere. Trebuie doar sa fie facuta de cineva care poate aprecia plusurile si ignora minusurile… ceea ce nu se intampla intotdeauna.
              Personal, am intalnit de nenumarate ori reactia “de ce vrei tu sa faci asta?”. De la rude, de la necunoscuti, de la pacienti sau chiar de la alte asistente am primit de multe ori sfatul sa “fac altceva, pentru ca o sa mor de foame”. In principiu, opinia asta porneste de la salariile absurd de mici din sistem.
              Nu exista o regula in privinta doctorilor. Cei cu un caracter mai rau se vor purta urat cu toata lumea (pacient, rude, angajati). Altii vor desconsidera (intr-o anume masura meritat) pe toata lumea care da dovada de prostie (sau lipsa de cunostinte). Altii se poarta poate prea frumos cu toata lumea. Samd. Exista (probabil) o tendinta de a cere obedienta din partea asistentelor, dar asta vine si din cauza felulului in care e construit actul medical la noi. Lucrurile par sa se mai schimbe, totusi – pe masura ce se schimba generatiile de doctori.
              Pe scurt – e greu sa descrii totul doar in negru/alb. E mult gri in viata din spitale…
              Repet: 2 saptamani de voluntariat ti-ar da o imagine mult mai clara decat 100 de opinii de la 100 de oameni diferiti.

              Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s