Un scurt articol despre dr. Oz

Dr. Oz a reusit ceva foarte greu in ziua de azi: sa ataseze o față prietenoasa si un discurs usor de inteles la explicatiile unor probleme de sanatate.

Ar parea greu de crezut, dar show-ul lui pe teme medicale a ajuns la peste 700 de emisiuni, care ating o audienta de invidiat la nivel dr. Ozinternational. Si mai greu de crezut pare faptul ca show-ul este prezentat de un chirurg cardiolog de succes, director de Institut de Cardiologie si autor al numeroase lucrari de cercetare, care este si profesor universitar la una dintre cele mai respectate Universitati din SUA.

Intr-o lume in care toata lumea se informeaza din cele mai bizare surse si isi formeaza niste opinii gresite bazandu-se pe fapte nedovedite (sau chiar gresite) dpdv stiintific, rar vezi o situatie in care un specialist in Medicina este respectat si ascultat.

Din cand in cand ma mai uit si eu la emisiunile lui. Multe dintre sfaturile pe care le da sunt utile, pe o scara a valorii variind intre “de bun-simt” si “nu stiam asta, dar asta este si adevarul stiintific”. De multe ori invita medici specialisti sau oameni de stiinta in emisiunea lui, pentru a discuta pe o tema data. Se straduieste destul de mult sa pastreze limbajul “pe intelesul oricui” si nu se fereste niciodata de a discuta despre un subiect mai “rusinos”. Asta este probabil unul dintre motivele pentru care are un asemenea succes la public.

Nu totul este perfect in privinta showului “Dr. Oz”. Din dorinta sa de a discuta pe orice tema medicala, invita de nenumarate ori niste oameni care sustin eficienta a nenumarate tratamente complementare sau (si mai rau) sustin ca multe dintre tratamentele actuale sau concluziile acceptate de comunitatea stiintifica despre boli sunt niste inselaciuni. Culmea e ca persoanele care sustin aceste lucruri sunt de multe ori niste escroci, oameni lipsiti de pregatire stiintifica de orice fel, care perpetueaza tot felul de sarlatanii.

Astfel, a invitat oameni care sustin ca vaccinarile sumt periculoase si inutile, oameni care sustin idei de genul “cancerul este cauzat de o ciuperca”, “homosexualitatea poate fi tratata, ca o boala”, “clismele cu cafea te protejeaza de orice boala”, “organismele modificate gemetic cauzeaza cancer” sau pur si simplu promoveaza doferite tratamente alternative lipsite de baze stiintofice sausau rezultate repetabile.

Problema n-ar fi ca i-a invitat, ci faptul ca n-a combatut deloc ideile lor tampite cu argumente stiintifice, pe care educatia si experienta lui i-ar da tot dreptul din lume sa le foloseasca.

De ce ar face asta? Pentru ca multe dintre ideile absurde sau tratamentele alternative de genul ala se pot raspandi, creand si mai multe probleme decat ignoranta in domeniul medical. Un prost care crede ca are ‘dovezi’ pentru tampeniile lui e mult mai periculos decat un nepriceput.

Mai multe puteti citi aici.

Cum se mai cer “cadouri” in ziua de azi

In primul rand, ma mir ca se va face ceva in legatura cu asta!

Nu sunt prea multe de spus despre situatia asta.
0. Invatatoarea care apare in acest filmulet nu are nici o scuza. Cu comportament de genul asta nu face decat sa perpetueze un comportament absurd. Orice cadou CERUT este o spaga mascata. Daca anumiti parinti vor sa-i multumeasca intr-un fel sau altul, e treaba lor.
1. Generalizarile pornind de la 1 caz sunt gresite. Nu toti invatatorii/profesorii sunt niste nesimtiti.
2. De cand a devenit “cadoul” de Sarbatori IN BANI pentru profesori/invatatori regula? Privind inapoi in copilaria mea, ai mei ma mai trimiteau cu cadouri pentru invatatoare/diriginta in scoala primara/gimnaziala – dar nu le-am vazut niciodata pe acestea sa fie nemultumite daca nu primeau nimic (si oricum, era vorba de niste banalitati: o felicitare, o floare, poate o carte).
3. Vreau sa stiu daca toti “justitiarii” care comenteaza pe yt sau pe vreunul dintre site-urile care au mai scris despre asta AU DAT VREODATA vreo “atentie” vreunui profesor. Atata timp cat toata lumea se irita, dar continua sa dea “cand e nevoie“, nesimtitii ca doamna (si sotul dansei) din filmulet vor deveni din ce in ce mai curajosi. Adica nesimtirea nu incepe cu doamna cu pricina, incepe cu oameni (ca doamna cu pricina) care intai dau spaga si apoi vad drept normala cererea spagii (la randul lor).

Sincer, n-am nici o problema cu a-i multumi unui profesor (NU CU BANI) de Sarbatori cu un cadou simplu (sau nu, pe masura posibilitatilor). Dar am o problema atunci cand el/ea face urat daca nu primeste acel cadou. Sau daca se comporta diferit cu persoana care i-a dat cadoul.

Cadoul presupune multumirea pentru ceva. Atunci cand este cerut nu e nimic altceva decat o spaga.

“Les Revenants” (The Returned, Fr. 2012) – un serial genial

les revenants

Am aflat intamplator de serialul asta, citind un articol de pe theguardian.com, in care “Les Revenants” era considerat mai bun decat eternul castigator al topurilor “best tv of 2013” – “Breaking Bad“. Hmmm, niste englezi lauda un serial frantuzesc – asta trebuie vazut! 🙂

Dupa ce l-am vazut pe tot in 3 zile (singurul sezon de pana acum are doar 8 episoade a cate 50 minute), pot spune ca este intr-adevar un serial foarte bun. Subiectul a mai fost tratat in nenumarate filme si seriale, dar nu in felul acesta, relativ inovator: un numar de morti dintr-un orasel de munte revin in mod inexplicabil la viata si se intorc la familiile lor, incercand sa-si reia viata. Doar ca odata cu acest eveniment reincep si niste crime din trecutul oraselulului si se petrec si o serie de alte intamplari misterioase.

Nu te face sa-l vezi pentru a vedea cum se lupta omenirea cu o invazie de zombie, nu exista aproape deloc sange si violenta gratuita. Misterul serialului  este dezvaluit incetul cu incetul (poate prea incet), iar toate povestile intrepatrunse au un sens intr-un tot unitar.

Toata lumea il compara cu diferite seriale de acelasi gen (thriller cu doar o aluzie de horror). Ba cu “Twin Peaks”, ba cu “Lost”, ba cu “Walking Dead”. Mie nu-mi plac comparatiile de genul asta. NU-mi place un serial pentru ca “seamana cu alt serial“. Personal, mi-a placut foarte mult din 3 motive:

  • povestea: nu e prea mult supranatural introdus in scena (asta daca ignoram faptul ca totul porneste de la niste morti care revin la viata). Incet-incet, totul capata un sens, iar scenaristii nu ne jignesc cu niste povesti-secundare introduse in serial doar pentru a ocupa timpul. Totul e si relativ plauzibil (nu te trezesti ca in cel mai prost moment, o protagonista se duce fix in ghearele nu-stiu-carui personaj negativ, doar pentru ca alt mod de-a rezolva o scena “dramatic” nu s-a gasit). Tot aici as pune si faptul ca isi formeaza niste “reguli” de baza despre zombie in timp: ei mananca si simt durerea ca orice om normal, arata uman 100%, doar ca nu dorm. In timp, se mai adauga cateva proprietati ale lor.
  • atmosfera. Totul este filmat intr-o zona superba din Franta (Haute-Savoie). Orasul principal unde s-a filmat este Annecy (locul unde Barajul Tigness-a organizat o olimpiada de iarna) iar barajul care apare de multe ori in poveste este cat-se-poate-de-realul baraj Tignes. Muzica scotienilor de la Mogwai te introduce si pastreaza foarte bine in atmosfera stranie a serialului.
  • actorii sunt convingatori in rolurile lor. N-o sa (prea) vezi niste personaje cu comportament fortat teatral (poate cu exceptia vecinei enervante a lui Julie). Fiecare personaj are ceva de ascuns in trecutul lui si pe masura ce mai aflam cate o portiune din poveste, ajungi sa-ti pui intrebari despre fiecare personaj. Cine e bun, cine e rau, cine e viu si cum definesti “viu” samd.

Singurele probleme pe care le am cu serialul ar fi ca nu clarifica suficient de mult din povestea-cadru si motivul pentru care doar oamenii cu pricina s-au intors la viata si ca sezonul 2 va veni abia peste 10 luni!

Daca va asteptati la un serial cu impuscaturi, cadavre-umblatoare in stare de descompunere si/sau forte supranaturale imense – serialul asta nu e pentru voi.

Cum am ajuns sa citesc Harap-Alb continua

Cumparand un cadou! Harap Alb continua

In fiecare an, la noi in firma se organizeaza asa-numitul Secret Santa. Sa ignoram faptul ca e un obicei imprumutat de la americani, care poate fi enervant in loc sa creeze o “stare de bine” intr-un colectiv. Sa zicem ca ne intelegem bine in firma noastra (suntem si putini si ne stim de ceva ani), noi, colegii, vrem asta, nu ni s-a ordonat “de sus”, deci se accepta.

Ei, de fiecare data trebuie sa-mi storc creierii ca sa iau un cadou interesant, dar care sa nu fie scump. Anul asta a trebuit sa ma lupt si cu intrebarea “ce ii faci cadou unui om care are multe“, deoarece a trebuit sa-i iau cadou unui coleg mai instarit. Dupa ceva timp de gandire, am ajuns la concluzia ca o banda desenata bazata pe cunoscutul basm al lui Ion Creanga trebuie sa fie un cadou interesant pentru un Art Director care are si un copil de aproape 5 ani.

Auzisem de proiect de anul trecut, pentru ca avusesera facebook ads pentru pagina lor de facebook cu destul de mult timp inainte de-a-si lansa primul numar. Desi mi s-a parut interesant, dupa ce au trecut cateva luni de la primul ad si tot nu aparuse vreo data de lansare a primului numar, am uitat de proiectul asta, l-am clasificat drept o alta “idee buna ramasa la stadiul de idee”. Dupa ce au lansat revista, raul era deja facut, perioada de asteptare fara vreo noutate m-a facut sa nu ma mai intereseze deloc.

Bun, cadoul a fost albumul cu primele 4 numere ale revistei, in varianta cu coperti de carton. Acest album corespunde cu povestea lui Harap Alb pe care Ion Creanga ne-a spus-o. Restul numerelor (au mai aparut 4 pana acum) sunt 100% inventate de creatori.  Inainte sa-i dau cadoul, m-am gandit sa-l rasfoiesc un pic.

In primul rand, povestea e foarte misto ilustrata. Trecerea de la basm la banda desenata e destul de bine facuta. Comic-ul pastreaza in mare povestea basmului, doar ca explica puterile speciale ale prietenilor lui Harap Alb intr-un mod mult mai colorat, mai adaptat unei lumi in care americanii ne-au obisnuit de mici cu ideea de supereroi. In principiu, iau un basm romanesc si-l prezinta intr-o varianta americanizata. Si le iese foarte bine.

Revistele nu contin doar povestea principala (a lui Harap-Alb), ci mai adauga si mini-povestiri (de cateva pagini) in care iti descriu evolutia cate unui personaj, sau prezinta vreun alt mit popular romanesc (Dragobetele, de exemplu) in asa fel incat sa implice si personajele din Harap-Alb. Daca ati vazut vreun episod din serialele Grimm sau Once upon a time, ati vedea ca nu sunt singurii oameni care au succes repovestind “modern” niste istorisiri mai vechi. Deci nu sunt 100% originali, dar fac ceva interesant.

In ultimul rand, e posibil sa nu fie o banda desenata chiar pentru copii mici (eu ma gandeam ca ar fi un cadou potrivit SI pentru copilul colegului). Ilustratiile nu sunt porcoase, doar ca femeile sunt reprezentate cam ca in comicsurile americane, cu decolteuri generoase si sani mari. Probabil ca audienta pentru banda asta desenata e mai degraba pentru adolescenti-adulti. Acuma, daca eu as avea un copil, as prefera sa-l las sa vada un decolteu din asta generos decat un film cu cafteala si omoruri, dar discutia asta nu-si are rostul aici.

Pe scurt, este un mod interesant de-a prezenta o poveste foarte cunoscuta, iar eu cu siguranta o sa caut si restul numerelor si, in functie de calitatea povestirilor, probabil ca imi voi face un abonament. Sa sprijinim oamenii creativi cu idei, zic. 🙂

Cum a ajuns un cardiolog la inchisoare

… Mintindu-si pacientii ca au risc crescut de infarctstent coronarian si apoi montandu-le (inutil) stenturi coronariene.

Am dat din intamplare peste un articol de pe bloomberg.com, intitulat “Medicul Cardiolog care a raspandit boli cardiace“.

Povestea lui Mehmood Patel pare desprinsa din filme. Termina Facultatea de Medicina in India ca sef de promotie, apoi pleaca in New York, SUA, unde devine Medic Cardiolog. In 1977 devine seful sectiei de Cardiologie dintr-un spital din Lafayette, Louisiana. In 1992 a fost doctorul care a pus primul stent coronarian din istoria oraselului din Lousiana.

In timp, pare ca lacomia a pus stapanire pe el. Pentru a castiga mai multi bani (tratand mai multi pacienti in conditiile lui) a inchiriat un tir pe care l-a transformat intr-un laborator mobil. Astfel, a ajuns sa poata factura si consultatii si proceduri de coronarografie + stent.

In timp, a construit chiar un laborator permanent, in valoare de 1,2 milioane de $. Ajunge sa aiba aproape 7000 de pacienti in grija sa. La un moment dat a ajuns are 40 de consultatii intr-o perioada de 2 ore (o consultatie la 3 minute). Pacientilor li se spunea ca au nevoie de montarea unui stent coronarian in timp ce ei deja ieseau pe usa.

Poate inca ar putea fi scuzat ca vroia doar binele a cat mai multi oameni. Doar ca mai multi colaboratori de-ai sai au observat ca, de fapt, el nu respecta regulile  medicale in vigoare, care nu recomanda montarea unui stent coronarian pentru placi de aterom care blocheaza mai putin de 70% din diametrul arterelor. El facea operatii si pentru pacienti cu blocaj de sub 50%.

De aici, pasul urmator a fost sa minta pur si simplu. La proces, alti medici cardiologi au declarat (dupa ce au examinat angiografii  efectuate de el inainte de montarea de stenturi) ca doctorul a montat stenturi si pe artere 100% curate (fara obturatie de orice fel).

A ajuns sa plaseze un stent la 15 minute, cateodata fara sa mai astepte ca anestezia sa-si faca efectul, pentru a face cat mai multe, cat mai repede. Rezultatul: 4,8 apoi 5,6 si chiar 6 milioane de $ venituri anuale in anii 2001, 2002, respectiv 2003. La un moment dat, era considerat cel mai ocupat medic cardiolog din SUA.

Dar a inceput sa dea si rateuri. Unui om i s-a montat un stent fara sa i se spuna ca asta il va face ineligibil pentru un transplant de rinichi (care ii era deja aprobat). A murit la putin timp dupa asta (din cauza ca n-a mai primit transplantul). Cativa pacienti au murit din cauza unor complicatii cardiace. Problema e ca e posibil sa nu fi avut nevoie de procedura in primul rand.

FBI-ul a intervenit dupa ce a primit cateva e-mailuri de la colaboratorii doctorului, in care li se spunea ca acesta falsifica documente si ofera diagnostice false, pentru a castiga mai multi bani.

Dupa un proces lung, a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru falsificarea a 51 de dosare medicale. Pacientii sai au castigat 15,1 milioane de $ in urma unui class-action suit.

copyright imagine: Wikimedia commons

Ce i-as recomanda unui licean de 17-18 ani

ganditor

Sa se gandeasca foarte bine la ce poate si ii place sa faca si ce nu. In functie de asta, sa ia o decizie informata pentru viitorul lui. Cu cat mergi mai mult “la nimereala”, cu atat ai sanse mai mari sa-ti ratezi viata.

Citeam acum cateva zile un articol-interviu cu un roman care, dupa ce a studiat la o Universitate din Germania, a ajuns sa munceasca (printre altele) pentru BMW (subcontractat de Accenture, dar asta e alta mancare de peste). Alte proiecte ale lui ar fi o firma de private equity si o firma de consultanta pentru romanii care vor sa lucreze in Germania.

Din articol mi-a sarit in ochi ceva. Desi (spre deosebire de mine) e un om despre care se poate spune ca a reusit in viata, a observat realitatea cu care se confrunta multi oameni la 30-40 de ani (sau mai devreme): dupa o serie intreaga de decizii luate “la nimereala”, poti ajunge foarte usor intr-o situatie aparent fara iesire dpdv profesional – cu efecte asupra vietii personale.

Interesant e ca si-a facut si-o firma care monetizeaza acest lucru, oferind servicii de consultanta/coaching pentru romanii care vor sa plece-n Germania. O idee asemanatoare am avut si eu acum 1 an si ceva, dar n-am gasit sustinere si n-am mai crezut nici eu in ea, pana la urma.

Mihai Streza: E o chestiune foarte grea, dar extraordinar de importanta: sa-ti dai seama cat mai repede ce vrei sa faci cu adevarat. Din pacate acest lucru nu este promovat de sistemele de educatie, nu numai in Romania, ci pe nicaieri. Un coaching pentru oamenii la 17-18 ani care inca nu si-au dat seama foarte bine ce vor sa faca. Merg la facultate – adesea dupa ureche – apoi merg la un job – si acesta ales dupa ureche.

Dupa 10-15 ani isi dau seama ca sunt nefericiti, midlife crisis. Asta ar fi recomandarea. Daca poti sa gasesti un mentor din cercul de prieteni, poate prieteni ai parintilor… nu stiu, cineva cu mai multa experienta, care sa vorbeasca intensiv despre chestiunea asta pentru ca tinerii sa-si dea seama ce vor sa faca cu viata lor.

Pornesc de la premisa (care devine, incet-incet, perimata) ca poti avea o cariera de succes bazandu-te si pe ceea ce inveti in facultate.

Daca vrei sa faci un anume lucru in viata, e foarte important sa vorbesti macar cu 1-2 persoane (sau mai multe) care fac aceasta meserie de ceva vreme INAINTE sa te apuci de scoala care te pregateste pentru acea meserie. Majoritatea oamenilor pot invata sa faca aproape orice – dar foarte putini vor invata sa le faca bine si mai putini le vor face cu placere.

Nu te duce la o facultate doar pentru ca e usoara sau pentru ca “se spune” ca absolventii ei sunt cautati pe piata muncii. Ambele sunt motive gresite pentru a-ti pierde 3-5 ani (sau mai multi) din viata. Oamenii recunosc cu greu faptul ca au facut o alegere gresita. Daca dupa 1-2 ani de facultate imi recunosteam prostia si ma reprofilam, e foarte posibil ca viata mea sa fi avut o cu totul alta turnura.

Nu invata ceva pentru note – invata ca sa ramai cu ceva in cap dupa ce s-a terminat procesul de invatare. Au si notele un rost (burse, schimburi de experienta), dar nu uita ca sunt un instrument de evaluare, nu un tel in sine.

Nu adopta dictonul “crede si nu cerceta”. Obisnuieste-te sa mai verifici din informatiile pe care le primesti. Unii oameni gresesc fara sa stie, altii pur si simplu raspandesc informatii eronate (din prostie, ingamfare sau rea-vointa). Un exemplu simplu este Istoria romanilor pe care ai invatat-o (probabil) in scoala. Manualele s-au mai schimbat, dar greselile au ramas.

Nu te teme sa incerci lucruri noi. Atata timp cat iei o decizie din niste motive care-ti par intemeiate, poti incerca orice. Dar, cel mai important: atunci cand iti dai seama ca esti pe o cale gresita, recunoaste-ti greseala si incearca altceva!

Am multe exemple in jurul meu de oameni care au investit 10-15 ani din anii cei mai buni ai vietii lor in niste facultati si apoi in niste meserii in care nu cred. Unii s-au reprofilat cu succes, altii au evoluat in domenii conexe, altii pur si simplu au ramas blocati.

Blocati in niste joburi pe care le urasc, in care n-au nici o sansa la promotie, dar la care nu vor sa renunte, pentru ca nimeni nu le-ar mai oferi un salariu comparabil cu cel pe care-l primesc in momentul de fata, un salariu cu care oricum nu sunt multumiti. Crede-ma, nu-ti doresti asta!

copyright imagine: featurepics.com