La multi ani!

La multi ani!

Fie ca toata lumea care a vizitat blogul asta vreodata sa nu uite sa viseze la un viitor mai bun!

Advertisements

Un scurt articol despre dr. Oz

Dr. Oz a reusit ceva foarte greu in ziua de azi: sa ataseze o față prietenoasa si un discurs usor de inteles la explicatiile unor probleme de sanatate.

Ar parea greu de crezut, dar show-ul lui pe teme medicale a ajuns la peste 700 de emisiuni, care ating o audienta de invidiat la nivel dr. Ozinternational. Si mai greu de crezut pare faptul ca show-ul este prezentat de un chirurg cardiolog de succes, director de Institut de Cardiologie si autor al numeroase lucrari de cercetare, care este si profesor universitar la una dintre cele mai respectate Universitati din SUA.

Intr-o lume in care toata lumea se informeaza din cele mai bizare surse si isi formeaza niste opinii gresite bazandu-se pe fapte nedovedite (sau chiar gresite) dpdv stiintific, rar vezi o situatie in care un specialist in Medicina este respectat si ascultat.

Din cand in cand ma mai uit si eu la emisiunile lui. Multe dintre sfaturile pe care le da sunt utile, pe o scara a valorii variind intre “de bun-simt” si “nu stiam asta, dar asta este si adevarul stiintific”. De multe ori invita medici specialisti sau oameni de stiinta in emisiunea lui, pentru a discuta pe o tema data. Se straduieste destul de mult sa pastreze limbajul “pe intelesul oricui” si nu se fereste niciodata de a discuta despre un subiect mai “rusinos”. Asta este probabil unul dintre motivele pentru care are un asemenea succes la public.

Nu totul este perfect in privinta showului “Dr. Oz”. Din dorinta sa de a discuta pe orice tema medicala, invita de nenumarate ori niste oameni care sustin eficienta a nenumarate tratamente complementare sau (si mai rau) sustin ca multe dintre tratamentele actuale sau concluziile acceptate de comunitatea stiintifica despre boli sunt niste inselaciuni. Culmea e ca persoanele care sustin aceste lucruri sunt de multe ori niste escroci, oameni lipsiti de pregatire stiintifica de orice fel, care perpetueaza tot felul de sarlatanii.

Astfel, a invitat oameni care sustin ca vaccinarile sumt periculoase si inutile, oameni care sustin idei de genul “cancerul este cauzat de o ciuperca”, “homosexualitatea poate fi tratata, ca o boala”, “clismele cu cafea te protejeaza de orice boala”, “organismele modificate gemetic cauzeaza cancer” sau pur si simplu promoveaza doferite tratamente alternative lipsite de baze stiintofice sausau rezultate repetabile.

Problema n-ar fi ca i-a invitat, ci faptul ca n-a combatut deloc ideile lor tampite cu argumente stiintifice, pe care educatia si experienta lui i-ar da tot dreptul din lume sa le foloseasca.

De ce ar face asta? Pentru ca multe dintre ideile absurde sau tratamentele alternative de genul ala se pot raspandi, creand si mai multe probleme decat ignoranta in domeniul medical. Un prost care crede ca are ‘dovezi’ pentru tampeniile lui e mult mai periculos decat un nepriceput.

Mai multe puteti citi aici.

“Les Revenants” (The Returned, Fr. 2012) – un serial genial

les revenants

Am aflat intamplator de serialul asta, citind un articol de pe theguardian.com, in care “Les Revenants” era considerat mai bun decat eternul castigator al topurilor “best tv of 2013” – “Breaking Bad“. Hmmm, niste englezi lauda un serial frantuzesc – asta trebuie vazut! 🙂

Dupa ce l-am vazut pe tot in 3 zile (singurul sezon de pana acum are doar 8 episoade a cate 50 minute), pot spune ca este intr-adevar un serial foarte bun. Subiectul a mai fost tratat in nenumarate filme si seriale, dar nu in felul acesta, relativ inovator: un numar de morti dintr-un orasel de munte revin in mod inexplicabil la viata si se intorc la familiile lor, incercand sa-si reia viata. Doar ca odata cu acest eveniment reincep si niste crime din trecutul oraselulului si se petrec si o serie de alte intamplari misterioase.

Nu te face sa-l vezi pentru a vedea cum se lupta omenirea cu o invazie de zombie, nu exista aproape deloc sange si violenta gratuita. Misterul serialului  este dezvaluit incetul cu incetul (poate prea incet), iar toate povestile intrepatrunse au un sens intr-un tot unitar.

Toata lumea il compara cu diferite seriale de acelasi gen (thriller cu doar o aluzie de horror). Ba cu “Twin Peaks”, ba cu “Lost”, ba cu “Walking Dead”. Mie nu-mi plac comparatiile de genul asta. NU-mi place un serial pentru ca “seamana cu alt serial“. Personal, mi-a placut foarte mult din 3 motive:

  • povestea: nu e prea mult supranatural introdus in scena (asta daca ignoram faptul ca totul porneste de la niste morti care revin la viata). Incet-incet, totul capata un sens, iar scenaristii nu ne jignesc cu niste povesti-secundare introduse in serial doar pentru a ocupa timpul. Totul e si relativ plauzibil (nu te trezesti ca in cel mai prost moment, o protagonista se duce fix in ghearele nu-stiu-carui personaj negativ, doar pentru ca alt mod de-a rezolva o scena “dramatic” nu s-a gasit). Tot aici as pune si faptul ca isi formeaza niste “reguli” de baza despre zombie in timp: ei mananca si simt durerea ca orice om normal, arata uman 100%, doar ca nu dorm. In timp, se mai adauga cateva proprietati ale lor.
  • atmosfera. Totul este filmat intr-o zona superba din Franta (Haute-Savoie). Orasul principal unde s-a filmat este Annecy (locul unde Barajul Tigness-a organizat o olimpiada de iarna) iar barajul care apare de multe ori in poveste este cat-se-poate-de-realul baraj Tignes. Muzica scotienilor de la Mogwai te introduce si pastreaza foarte bine in atmosfera stranie a serialului.
  • actorii sunt convingatori in rolurile lor. N-o sa (prea) vezi niste personaje cu comportament fortat teatral (poate cu exceptia vecinei enervante a lui Julie). Fiecare personaj are ceva de ascuns in trecutul lui si pe masura ce mai aflam cate o portiune din poveste, ajungi sa-ti pui intrebari despre fiecare personaj. Cine e bun, cine e rau, cine e viu si cum definesti “viu” samd.

Singurele probleme pe care le am cu serialul ar fi ca nu clarifica suficient de mult din povestea-cadru si motivul pentru care doar oamenii cu pricina s-au intors la viata si ca sezonul 2 va veni abia peste 10 luni!

Daca va asteptati la un serial cu impuscaturi, cadavre-umblatoare in stare de descompunere si/sau forte supranaturale imense – serialul asta nu e pentru voi.

Cum am ajuns sa citesc Harap-Alb continua

Cumparand un cadou! Harap Alb continua

In fiecare an, la noi in firma se organizeaza asa-numitul Secret Santa. Sa ignoram faptul ca e un obicei imprumutat de la americani, care poate fi enervant in loc sa creeze o “stare de bine” intr-un colectiv. Sa zicem ca ne intelegem bine in firma noastra (suntem si putini si ne stim de ceva ani), noi, colegii, vrem asta, nu ni s-a ordonat “de sus”, deci se accepta.

Ei, de fiecare data trebuie sa-mi storc creierii ca sa iau un cadou interesant, dar care sa nu fie scump. Anul asta a trebuit sa ma lupt si cu intrebarea “ce ii faci cadou unui om care are multe“, deoarece a trebuit sa-i iau cadou unui coleg mai instarit. Dupa ceva timp de gandire, am ajuns la concluzia ca o banda desenata bazata pe cunoscutul basm al lui Ion Creanga trebuie sa fie un cadou interesant pentru un Art Director care are si un copil de aproape 5 ani.

Auzisem de proiect de anul trecut, pentru ca avusesera facebook ads pentru pagina lor de facebook cu destul de mult timp inainte de-a-si lansa primul numar. Desi mi s-a parut interesant, dupa ce au trecut cateva luni de la primul ad si tot nu aparuse vreo data de lansare a primului numar, am uitat de proiectul asta, l-am clasificat drept o alta “idee buna ramasa la stadiul de idee”. Dupa ce au lansat revista, raul era deja facut, perioada de asteptare fara vreo noutate m-a facut sa nu ma mai intereseze deloc.

Bun, cadoul a fost albumul cu primele 4 numere ale revistei, in varianta cu coperti de carton. Acest album corespunde cu povestea lui Harap Alb pe care Ion Creanga ne-a spus-o. Restul numerelor (au mai aparut 4 pana acum) sunt 100% inventate de creatori.  Inainte sa-i dau cadoul, m-am gandit sa-l rasfoiesc un pic.

In primul rand, povestea e foarte misto ilustrata. Trecerea de la basm la banda desenata e destul de bine facuta. Comic-ul pastreaza in mare povestea basmului, doar ca explica puterile speciale ale prietenilor lui Harap Alb intr-un mod mult mai colorat, mai adaptat unei lumi in care americanii ne-au obisnuit de mici cu ideea de supereroi. In principiu, iau un basm romanesc si-l prezinta intr-o varianta americanizata. Si le iese foarte bine.

Revistele nu contin doar povestea principala (a lui Harap-Alb), ci mai adauga si mini-povestiri (de cateva pagini) in care iti descriu evolutia cate unui personaj, sau prezinta vreun alt mit popular romanesc (Dragobetele, de exemplu) in asa fel incat sa implice si personajele din Harap-Alb. Daca ati vazut vreun episod din serialele Grimm sau Once upon a time, ati vedea ca nu sunt singurii oameni care au succes repovestind “modern” niste istorisiri mai vechi. Deci nu sunt 100% originali, dar fac ceva interesant.

In ultimul rand, e posibil sa nu fie o banda desenata chiar pentru copii mici (eu ma gandeam ca ar fi un cadou potrivit SI pentru copilul colegului). Ilustratiile nu sunt porcoase, doar ca femeile sunt reprezentate cam ca in comicsurile americane, cu decolteuri generoase si sani mari. Probabil ca audienta pentru banda asta desenata e mai degraba pentru adolescenti-adulti. Acuma, daca eu as avea un copil, as prefera sa-l las sa vada un decolteu din asta generos decat un film cu cafteala si omoruri, dar discutia asta nu-si are rostul aici.

Pe scurt, este un mod interesant de-a prezenta o poveste foarte cunoscuta, iar eu cu siguranta o sa caut si restul numerelor si, in functie de calitatea povestirilor, probabil ca imi voi face un abonament. Sa sprijinim oamenii creativi cu idei, zic. 🙂

Cum a ajuns un cardiolog la inchisoare

… Mintindu-si pacientii ca au risc crescut de infarctstent coronarian si apoi montandu-le (inutil) stenturi coronariene.

Am dat din intamplare peste un articol de pe bloomberg.com, intitulat “Medicul Cardiolog care a raspandit boli cardiace“.

Povestea lui Mehmood Patel pare desprinsa din filme. Termina Facultatea de Medicina in India ca sef de promotie, apoi pleaca in New York, SUA, unde devine Medic Cardiolog. In 1977 devine seful sectiei de Cardiologie dintr-un spital din Lafayette, Louisiana. In 1992 a fost doctorul care a pus primul stent coronarian din istoria oraselului din Lousiana.

In timp, pare ca lacomia a pus stapanire pe el. Pentru a castiga mai multi bani (tratand mai multi pacienti in conditiile lui) a inchiriat un tir pe care l-a transformat intr-un laborator mobil. Astfel, a ajuns sa poata factura si consultatii si proceduri de coronarografie + stent.

In timp, a construit chiar un laborator permanent, in valoare de 1,2 milioane de $. Ajunge sa aiba aproape 7000 de pacienti in grija sa. La un moment dat a ajuns are 40 de consultatii intr-o perioada de 2 ore (o consultatie la 3 minute). Pacientilor li se spunea ca au nevoie de montarea unui stent coronarian in timp ce ei deja ieseau pe usa.

Poate inca ar putea fi scuzat ca vroia doar binele a cat mai multi oameni. Doar ca mai multi colaboratori de-ai sai au observat ca, de fapt, el nu respecta regulile  medicale in vigoare, care nu recomanda montarea unui stent coronarian pentru placi de aterom care blocheaza mai putin de 70% din diametrul arterelor. El facea operatii si pentru pacienti cu blocaj de sub 50%.

De aici, pasul urmator a fost sa minta pur si simplu. La proces, alti medici cardiologi au declarat (dupa ce au examinat angiografii  efectuate de el inainte de montarea de stenturi) ca doctorul a montat stenturi si pe artere 100% curate (fara obturatie de orice fel).

A ajuns sa plaseze un stent la 15 minute, cateodata fara sa mai astepte ca anestezia sa-si faca efectul, pentru a face cat mai multe, cat mai repede. Rezultatul: 4,8 apoi 5,6 si chiar 6 milioane de $ venituri anuale in anii 2001, 2002, respectiv 2003. La un moment dat, era considerat cel mai ocupat medic cardiolog din SUA.

Dar a inceput sa dea si rateuri. Unui om i s-a montat un stent fara sa i se spuna ca asta il va face ineligibil pentru un transplant de rinichi (care ii era deja aprobat). A murit la putin timp dupa asta (din cauza ca n-a mai primit transplantul). Cativa pacienti au murit din cauza unor complicatii cardiace. Problema e ca e posibil sa nu fi avut nevoie de procedura in primul rand.

FBI-ul a intervenit dupa ce a primit cateva e-mailuri de la colaboratorii doctorului, in care li se spunea ca acesta falsifica documente si ofera diagnostice false, pentru a castiga mai multi bani.

Dupa un proces lung, a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru falsificarea a 51 de dosare medicale. Pacientii sai au castigat 15,1 milioane de $ in urma unui class-action suit.

copyright imagine: Wikimedia commons

Ce i-as recomanda unui licean de 17-18 ani

ganditor

Sa se gandeasca foarte bine la ce poate si ii place sa faca si ce nu. In functie de asta, sa ia o decizie informata pentru viitorul lui. Cu cat mergi mai mult “la nimereala”, cu atat ai sanse mai mari sa-ti ratezi viata.

Citeam acum cateva zile un articol-interviu cu un roman care, dupa ce a studiat la o Universitate din Germania, a ajuns sa munceasca (printre altele) pentru BMW (subcontractat de Accenture, dar asta e alta mancare de peste). Alte proiecte ale lui ar fi o firma de private equity si o firma de consultanta pentru romanii care vor sa lucreze in Germania.

Din articol mi-a sarit in ochi ceva. Desi (spre deosebire de mine) e un om despre care se poate spune ca a reusit in viata, a observat realitatea cu care se confrunta multi oameni la 30-40 de ani (sau mai devreme): dupa o serie intreaga de decizii luate “la nimereala”, poti ajunge foarte usor intr-o situatie aparent fara iesire dpdv profesional – cu efecte asupra vietii personale.

Interesant e ca si-a facut si-o firma care monetizeaza acest lucru, oferind servicii de consultanta/coaching pentru romanii care vor sa plece-n Germania. O idee asemanatoare am avut si eu acum 1 an si ceva, dar n-am gasit sustinere si n-am mai crezut nici eu in ea, pana la urma.

Mihai Streza: E o chestiune foarte grea, dar extraordinar de importanta: sa-ti dai seama cat mai repede ce vrei sa faci cu adevarat. Din pacate acest lucru nu este promovat de sistemele de educatie, nu numai in Romania, ci pe nicaieri. Un coaching pentru oamenii la 17-18 ani care inca nu si-au dat seama foarte bine ce vor sa faca. Merg la facultate – adesea dupa ureche – apoi merg la un job – si acesta ales dupa ureche.

Dupa 10-15 ani isi dau seama ca sunt nefericiti, midlife crisis. Asta ar fi recomandarea. Daca poti sa gasesti un mentor din cercul de prieteni, poate prieteni ai parintilor… nu stiu, cineva cu mai multa experienta, care sa vorbeasca intensiv despre chestiunea asta pentru ca tinerii sa-si dea seama ce vor sa faca cu viata lor.

Pornesc de la premisa (care devine, incet-incet, perimata) ca poti avea o cariera de succes bazandu-te si pe ceea ce inveti in facultate.

Daca vrei sa faci un anume lucru in viata, e foarte important sa vorbesti macar cu 1-2 persoane (sau mai multe) care fac aceasta meserie de ceva vreme INAINTE sa te apuci de scoala care te pregateste pentru acea meserie. Majoritatea oamenilor pot invata sa faca aproape orice – dar foarte putini vor invata sa le faca bine si mai putini le vor face cu placere.

Nu te duce la o facultate doar pentru ca e usoara sau pentru ca “se spune” ca absolventii ei sunt cautati pe piata muncii. Ambele sunt motive gresite pentru a-ti pierde 3-5 ani (sau mai multi) din viata. Oamenii recunosc cu greu faptul ca au facut o alegere gresita. Daca dupa 1-2 ani de facultate imi recunosteam prostia si ma reprofilam, e foarte posibil ca viata mea sa fi avut o cu totul alta turnura.

Nu invata ceva pentru note – invata ca sa ramai cu ceva in cap dupa ce s-a terminat procesul de invatare. Au si notele un rost (burse, schimburi de experienta), dar nu uita ca sunt un instrument de evaluare, nu un tel in sine.

Nu adopta dictonul “crede si nu cerceta”. Obisnuieste-te sa mai verifici din informatiile pe care le primesti. Unii oameni gresesc fara sa stie, altii pur si simplu raspandesc informatii eronate (din prostie, ingamfare sau rea-vointa). Un exemplu simplu este Istoria romanilor pe care ai invatat-o (probabil) in scoala. Manualele s-au mai schimbat, dar greselile au ramas.

Nu te teme sa incerci lucruri noi. Atata timp cat iei o decizie din niste motive care-ti par intemeiate, poti incerca orice. Dar, cel mai important: atunci cand iti dai seama ca esti pe o cale gresita, recunoaste-ti greseala si incearca altceva!

Am multe exemple in jurul meu de oameni care au investit 10-15 ani din anii cei mai buni ai vietii lor in niste facultati si apoi in niste meserii in care nu cred. Unii s-au reprofilat cu succes, altii au evoluat in domenii conexe, altii pur si simplu au ramas blocati.

Blocati in niste joburi pe care le urasc, in care n-au nici o sansa la promotie, dar la care nu vor sa renunte, pentru ca nimeni nu le-ar mai oferi un salariu comparabil cu cel pe care-l primesc in momentul de fata, un salariu cu care oricum nu sunt multumiti. Crede-ma, nu-ti doresti asta!

copyright imagine: featurepics.com

Ce usor se propaga nervozitatea la locul de munca

Unei persoane i se intampla ceva, are vreo problema (de sanatate sau de alt fel) sau pur si simplu se trezeste cu fata la perna. Ajunge la serviciu. Acolo, la prima situatie neplacuta intalnita, se enerveaza foarte tare.

Daca este un mic executant, ultimul intr-un lant mare ierarhic, tine nervii in el/ea pana la sfarsitul zilei, cand si-i varsa la telefon sau fata-n-fata, vorbind cu o persoana despre care crede ca-i pasa de problemele sale. Daca isi permite, isi manifesta nervozitatea de fata cu alti colegi – enervandu-i, la randul lor, si pe acestia. De aici, nervozitatea se poate propaga, ca un virus.

Daca are un cat de mic post cu autoritate, cei cu care lucreaza ii vor simti furia foarte usor. Asta inseamna intrebari lătrate, acuze absurde, discutii incheiate brusc, apelative jignitoare. Nu conteaza ca autoritatea lui/ei e relativa, ca e vorba de un mic trepadus, un intermediar intre alti intermediari, care tot ce face e sa incetineasca munca celor care chiar executa – trebuie sa-si faca simtita autoritatea, in ziua asta, pentru ca… trebuie. Daca e vorba de o persoana bine-plasata intr-o ierarhie (intr-o firma mica, mare sau chiar intr-o institutie de stat), atunci foarte usor poate declansa un lant al nervilor…

Daca e vorba de un om care face o meserie pentru care nu e pregatit sau nu e potrivit, e posibil sa-si faca treaba acceptabil – atata timp cat nu depind altii direct de munca lui. Dar atunci cand il/o pui sa lucreze cu termene fixe, de multe ori va da rateuri, pe care altii vor trebui sa le repare. Cu nervi si oboseala suplimentare.

Totul ajunge la prostul care munceste. Nu conteaza ce probleme sau griji o avea el/ea, in capul acestui angry workerpersonaj se sparge tot. I se reproseaza ce n-a gresit si este mustrat(a) pentru ceva facut bine.

Si mai rau e cand, dupa multi ani de indurat si inghitit, ajungi la randul tau intr-o pozitie de autoritate. Nu stiu cum se face, dar pana acum am dat numai peste oameni care-si varsa frustrarile acumulate de-a lungul timpului pe altii, desi au trecut prin acelasi gen de probleme, cu doar putin timp in urma.

Problemele “la munca” sunt rar niste probleme reale. De foarte multe ori, sunt doar probleme generate de oameni nepregatiti pentru munca pe care ar trebui s-o faca, sau oameni care nu sunt in stare sa-si tina problemele personale in frau si care refuza (din diverse motive) sa-si foloseasca timpul personal pentru a si le rezolva.

 

 

Cam asa ajungi sa urasti sa lucrezi intr-o agentie de publicitate – din cauza unor oameni care nu-si pot tine problemele acasa si care-si mascheaza incompetenta sub umbrela “autoritatii“. Din experienta-mi limitata, nici in alte domenii nu stau altfel lucrurile.

copyright imagine: 123rf.com

Bisnitari, descurcareti, supravietuitori (recenzie carte)

Am aflat de cartea asta intamplator, de pe blogul lui Moise Guran.Bisnitari, descurcareti, supravietuitori

Nu este vorba de un roman. Cei doi “autori” (Zoltán Rostás, Antonio Momoc) sunt de fapt coordonatorii unui proiect prin care se prezinta viata din Romania in timpul comunismului prin prisma unor “ilustri” necunoscuti.  Este o colectie de interviuri cu oameni trecuti de 50 de ani care in perioada comunismului (si/sau imediat dupa Revolutie) s-au “descurcat” mai mult sau mai putin bine fata de cei din jurul lor.

Cartea nu trage nici o concluzie si nu ii judeca in nici un fel pe “eroii” sai. Cei care au luat interviurile se feresc de a le pune intrebari incomode interlocutorilor lor. Relatarile evolueaza mai mult sau mai putin cronologic (in functie de cat de organizati sunt cei intervievati in exprimare). Intrebarile doar folosesc la a completa anumite aspecte neclare sau pentru a-l intreba pe cel intervievat despre opina sa personala despre acele timpuri.

Per ansamblu, este o carte foarte interesanta pentru cineva care vrea sa-si formeze o opinie despre cum a fost viata in Romania in anii comunismului (in special perioada 1970-1989). Poate multi dintre desteptii care considera IN 2013 ca “se traia mai bine atunci” (conform unui sondaj recent) ar trebui ori sa citeasca aceasta carte pentru a-si improspata amintirile (daca au trait totusi in perioada aia) ori pentru a afla adevarul (daca habar-n-au de fapt, ce a insemnat viata in comunism). Aparent, multi romani considera ca daca toata lumea avea un loc de munca (fortat, cateodata) si castiga relativ bine – viata era “buna”. Nimic mai gresit!

Spaga, atentiile, relatiile si nepotismul erau omniprezente si in perioada comunismului. In ultimul deceniu, cand Ceausescu insista sa isi plateasca fortat datoriile – si din cauza asta aveam penurii de alimente, combustibil, energie si multe altele – viata era o macinare continua in gol. Nu se gasea mancare, nu se gaseau electronice/electrocasnice (nici macar cele produse in tara), nu puteai cumpara mai nimic cu banii castigati legal. Din tara nu aveai voie sa iesi decat daca faceai parte dintr-o categorie exclusivista de oameni. La asta se adaugau perioade fara apa calda, fara caldura, fara electricitate. Cat de tampit sa fii sa crezi ca “se traia mai bine atunci”?

Astfel, intr-o situatie in care cererea era mult mai mare decat oferta, legea cererii si a ofertei a creat niste intermediari. Bișnițarii. Prima parte a volumului, care strange doar relatarile bișnițarilor, este si cea mai interesanta. Ingeniozitatea si tenacitatea de care dau dovada bișnițatii pentru a exploata sistemul sunt demne de o cauza mai buna. Trebuie sa recunosc ca oamenii aia au reusit sa se adapteze foarte bine conditiilor de atunci. In partea a doua, in care sunt relatate povestirile “descurcaretilor si supravietuitorilor”, povestile se cam repeta. Nici nu mai exista vreun factor de noutate. Sunt povestite vietilor unor oameni care au inceput de jos, au muncit dar au si folosit orice oportunitate pentru a o duce mai bine ei si ai lor. Prima oara, a doua oara cand citesti o istorisire de genul asta, e interesant. Dupa aceea devine doar repetitiv.

De departe, cea mai buna istorisire este cea a electronistului care ajunge bisnitar fara sa-si dea seama si care dupa Revolutie ajunge sa faca afaceri cu buticuri, cade in patima drogurilor si apoi ajunge mic patron de terenuri de fotbal. Este prototipul afaceristului roman post-Revolutie, care a facut totul fara sa se gandeasca la vreo consecinta si fara planuri pe termen lung, dar caruia i-a iesit tot… pana la un punct.

Ce mi s-a mai parut interesant la volumul acesta a fost si opinia celor intervievati despre comunism. Cu mici exceptii, toti erau convinsi ca viata era mult mai grea atunci si ca nu, regimul comunist NU a fost un “lucru bun” pentru Romania. Asta venind de la oameni care invatasera (fortat) sa se descurce bine sau foarte bine in acele conditii.

Mi s-a parut relevant si faptul ca aproape toti nu se considerau vinovati de ceva (chit ca toti au furat ceva sau au incalcat vreo lege IN MOD REPETAT), ba din contra, se considerau mai buni romani si mai patrioti decat majoritatea compatriotilor. Aceasta atitudine se intalneste la toti subiectii cartii, fie ca era vorba de oameni de la tara, tigani, militieni sau oameni cu facultate. Practic, tot timpul altii erau vinovati pentru situatia de atunci, dar ei erau niste neprihaniti care “doar vroiau sa traiasca”. Toata lumea suspecta pe toata lumea, toti se plangeau de Securitate, toti se plangeau de Militie – nu conteaza faptul ca si ei participau la propagarea fricii colective prin atitudinea lor.

Mi s-au parut cel putin amuzanti cei care sustineau sus si tare ca ei s-ar fi descurcat foarte bine in capitalismul de azi “daca ar fi fost din nou tineri”. Asta desi viata le-a demonstrat ca, cu succesul obtinut cu greu in comunism, nu au facut absolut nimic in anii de dupa Revolutie.

Per ansamblu, o carte care merita citita!

Cel mai prost film vazut de mine in 2013 – “Dom Hemingway” (UK, 2013)

Am vazut destul de multe filme proaste anul asta. Dar il consider pe “Dom Hemingway” cel mai prost pentru ca m-a dezamagit crunt. Ma asteptam la o comedie neagra englezeasca asemanatoare cu “Snatch” sau “Lock, Stock and Two smoking barrels”. Ceva actiune, multe dialoguri amuzante si niste personaje convingatoare.

In loc de asta, am avut parte de un film care s-a vrut si drama si comedie si multe altele dar nu reuseste sa fie nimic. Nu e nici un dom hemingwayfilm “serios”, dar nu e nici amuzant. Am ras fix de 3 ori pe toata durata filmului (singurele momente amuzante sunt practic doar cele din trailer). Actiunea e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Povestea n-are nimic iesit din comun (pe alocuri e chiar prea stupida ca sa para plauzibila) iar Jude Law, oricat de mult se straduieste sa joace convingator un sociopat intre 2 varste care este macinat de regretele si ura acumulate in 12 ani de inchisoare, nu reuseste decat sa para un actoras de duzina care da o proba pentru un rol – nu il “joaca”.

Filmul e atat de prost incat am inceput sa citesc stiri pe telefonul mobil de la un punct incolo. Daca l-as fi vazut acasa, as fi vazut ultima jumatate de ora cu fast forward in 5 minute.

 

1 ora si jumatate din viata mea pe care nu le mai pot recastiga.

Cadouri de Craciun

La final de an vine “sezonul cadourilor”. Ideea de sarbatori si bucurie a fost pervertita atat de mult de consumerism, incat lumea aproape ca a uitat sa se bucure. De la atata alergat dupa un ideal fals al “fericirii”, ajungi foarte usor sa fii nemultumit din cauze mai mult sau mai putin absurde.

Din pacate pentru mine, lucrez (inca) intr-o industrie al carei unic scop este sa convinga oamenii sa consume mai mult, sa-si doreasca lucruri din ce in ce mai complicate (si mai inutile) si sa nu fie fericiti decat daca DETIN din ce in ce mai multe lucruri. Din pacate pentru mine pentru ca e foarte greu sa renunti la un nivel al venitului si un confort personal doar din cauze ideologice. Pentru moment sunt blocat in jobul asta si trebuie sa  ma descurc in situatia asta.

La fiecare final de an, pentru a pastra niste relatii “calde” cu colaboratorii nostri – clienti, agentia unde lucrez le trimite tuturor cate un mic cadou “creativ“. Cadouri care “trebuie sa faca impresie buna”. Asta inseamna ca in fiecare an se face cate un cutie cadoubrainstorming pentru idei de cadouri. Atunci cand pe piata exista si cazuri de agentii mari care ofera (caz real, de anul asta) “cadou de absolvirea liceului” un iPad mini fetei unui directoras dintr-o ditamai compania care le platea sume imense anual… parca privesti lucrurile din alta perspectiva.

Oricum, eficienta acestor cadouri e indoielnica in opinia mea – majoritatea clientilor care ne-au parasit de-a lungul anilor au plecat la prima ocazie in care au primit un pret mai mic pentru orice servicii. Ne-au parasit clienti cu cifre de afaceri anuale de cateva milioane de  euro, care lucrau cu noi de ani buni – pentru ca au primit oferte de pret cu cateva sute de euro mai mici ca a noastra. Dar cand au plecat, clientii ne-au zis mai tot timpul ca au fost foarte multumiti de colaborarea noastra… Halal multumire.

Ideea de a trimite aceste cadouri pute oricum a ipocrizie. Onest vorbind, oamenilor care lucreaza la firmele-clienti ai nostri NU le pasa de noi. “Relatia” client-agentie trecee foarte rar de statusul de “profesionala si-atat“, situatie pe care, sincer, o inteleg. Iar atunci cand se trece, de multe ori e vorba doar de dorinta unuia sau a altuia de-a obtine un avantaj (posibil) in viitor. Visul oricarui client service din orice agentie de publicitate maricica din Romania este sa ajunga sa lucreze “la client”, ca sa nu mai fie cel care este frecat la cap din toate partile, ci sa fie cel care ii freaca pe alti nefericiti la cap cu tot felul de cerinte (mai mult sau mai putin absurde). La fel, de multe ori, oamenii care lucreaza in anume posturi din corporatii isi formeaza  o imagine idealizata despre “munca in agentie”, care presupune numai distractie si libertati. Lucram cu o tipa dintr-o corporatie care castiga pe la 5000 lei/luna. Ea credea ca daca ar veni la noi (o agentie MICA – ce oricum n-avea nevoie de skill-urile ei imaginate) ar putea primi cel putin 6000 lei. Chiar a fost mirata (“nuuu va cred!”) cand a aflat ca fetele de la Client Service de la noi castigau in jur de 1500 lei.

Ma rog, revenind la ideea de la care am pornit. O colega a sugerat o idee de cadou (despre care citise ea) in care incerci sa-i faci pe clienti sa se simta mai bine “de Craciun”. Decat sa le iei un cadou pe care-l vor uita imediat, mai bine le trimiti o felicitare in care le spui ca ai donat in numele lor o suma de bani pentru o masa pentru persoane nevoiase. De la asta, eu am sugerat sa colaboram cu vreun ONG care ajuta intr-adevar copiii din orfelinate – sa ii rugam pe copii sa deseneze ceva, noi sa inramam desenul (asta a adaugat colega) si apoi sa trimitem acest desen inramat clientului, cu mesajul “in numele dumneavoastra am facut o donatie organizatiei X care se ocupa de copii”. Ideea mi-a venit pentru ca am tot trecut in ultimii ani pe langa desenele (facute de copii orfani) expuse pe un gard de orfelinat.

Pana la urma, s-a renuntat la aceasta idee. Prea dificil de implementat si exista (in opinia colegilor) posibilitatea ca oamenii carora le trimiteam “cadoul” asta de Craciun de fapt sa se simta prost din cauza asta (“domne, eu n-am facut nimic pentru copiii nevoiasi, dar au facut astia in numele meu, dar cine sunt ei sa faca asa ceva, se cred oare mai buni decat mine?“). L.E. Pana la urma asta va trimite firma de Craciun. Sper ca niste copii amarati vor avea un Craciun un pic mai bun din treaba asta. 🙂

Personal, eu m-as fi simtit si vinovat si foarte putin mai bine daca as fi fost in masura sa primesc un asemenea cadou. Macar as fi stiut ca un nevoias, undeva, poate a avut o zi mai buna putin si din cauza mea. Oricum toti am fi fost ipocriti, dar cineva care are nevoie de ajutor ar fi castigat ceva din ipocrizia noastra…

Drepturi de autor imagine: chicagonow.com

Metoda “Accidentul” – Politia Romana “investigheaza”

Dupa ce s-a intamplat vinerea trecuta, nu prea credeam ca o sa mai aud vreodata ceva de la vreun politist.

Cu toate acestea, miercuri m-a sunat cineva de pe un numar ascuns. Era un inspector de la sectia de politie unde am depus plangere. M-a intrebat daca pot veni cu mama la ei la sectie ca sa faca o declaratie. I-am explicat ca e dificil sa o conving pe mama sa iasa din casa pentru asta, ca daca e vorba de alt tip de persoana decat mine. Surpinzator, persoana de la politie a fost foarte intelegatoare, a zis ca va veni acasa la mama mea, in cazul acesta.

Mi s-a parut amuzant faptul ca, pentru o plangere in legatura cu o escrocherie care a inceput cu un apel de pe un numar ascuns – am fost sunat de Politie DE PE UN NUMAR ASCUNS. Ma rog, trecem peste.

Astazi au venit la mama mea, au ascultat povestea evenimentului din gura ei. Apoi i-au povestit alte tipuri de inselaciuni des folosite pentru a jefui batranii creduli (vin recomandandu-se drept trimisi de “RENEL, administratie, Casa de Pensii”, intra in casa, apoi fura tot ce gasesc sau pacalesc batranii ca sa le dea o suma de bani pentru un castig fals). Apoi au pus-o sa semneze un proces-verbal. Apoi i-au promis ca se va investiga acest tip de inselaciune in alte cazuri, de unde au mai multe informatii si ca spera sa-i prinda pe infractori.

Asta fu tot. Sper ca macar mama sa fie mai atenta pe viitor cand va da peste escroci.

 

Raman la concluzia de saptamana trecuta: 

nu prea exista alta metoda de a te apara de porcaria asta, asadar toti romanii cu parinti in varsta ar trebui sa ii informeze pe acestia despre aceasta metoda de inselaciune.

Vocabular medical

Faceam curat in fisierele din calculatorul de la munca si am dat peste un folder cu niste referate si informatii pe care le-am folosit in anul 1. Printre ele era si un mic “dictionar” de termeni medicali, pe care ni-l ceruse profesoara de semiologie anul trecut. M-am chinuit ceva sa strang toti termenii, sa-i inteleg si sa-i explic cu cuvintele mele, nu sa-i iau cu copy-paste de pe internet si-atat.

Cateodata, cand discut cu o asistenta medicala sau un doctor mai dispusi sa-mi raspunda intrebarilor mele (uneori enervante, uneori stupide), tot am o senzatie greu de descris, deoarece oamenii astia imi vorbesc folosind si termeni pe care majoritatea oamenilor nu-i inteleg, pe care nici eu nu-i stapanesc inca foarte bine si pe care ei se asteapta ca eu sa-i stiu 100%. E relativ bizar sa-ti formezi un vocabular pana la o varsta si apoi brusc sa-i adaugi cateva sute-mii de termeni noi pe care sa trebuiasca sa-i inteleg si folosesti (corect).

Sper ca ii vor fi de folos acesti termeni cuiva, vreodata. Si daca e vorba de un viitor asistent medical care ii va cauta pentru un referat (ca mine anul trecut): nu ii lua cu copy-paste si atat, te rog. Citeste-i si invata-i! Daca e ceva gresit, anunta-ma! Tara e plina de prostalai cu diploma care au copiat pana in panzele albe, nu fi unul dintre ei, te rog!

Evident, e doar o colectie mica de termeni medicali, nu pretind ca am scris eu vreun vocabular exhaustiv medical.

Tahipnee: Respiratie rapida. La adultii aflati in repaos, o rata de ventilare intre 12 si 20 de respiratii pe minut este considerata normala iar tahipneea este o rata mai mare de 20 de respiratii pe minut. La copii, rata de ventilare este semnificativ mai mare ca la adulti, dar scade constant pana la varsta adulta, deci tahipneea este la ei considerata o respiratie mult mai rapida decat la un adult.

Bradipnee: O rata de respiratie anormal de lenta. La fel ca la tahipnee, rata de ventilare considerata normala variaza o data cu varsta. Astfel, un copil sub 3 ani se considera ca sufera de bradipnee la mai putin de 25 de respiratii pe minut, un adult la mai putin de 12 respiratii pe minut si o persoana peste 50 de ani la mai putin de 13 respiratii pe minut.

Polipnee: Respiratie foarte rapida, grabita, obosita, in suflari mici, ca dupa un efort fizic sustinut.

Wheezing: Respiratie dificila continua, care produce un sunet ragusit sau fluierat. Pentru a se petrece, o parte a arborelui respirator trebuie sa fie partial obstructionata sau ingustata ori viteza fluxului de aer in acelasi arbore respirator trebuei sa fie sporita.

Durere toracica: Este o durere sau jena la nivelul toracelui, foarte intensa, sub forma unei apasari intense, a unei striviri sau a unei strangeri, ca o gheara sau ca o greutate mare care apasa pe torace; durerea poate iradia in spate, spre gat sau spre membrele superioare (mai frecvent spre mana stanga).

Febra: Cunoscuta si ca pirexie, este un semn medical caracterizat prin cresterea temperaturii corporale peste valorile normale (care sunt intre 36,5 si 37,5 grade Celsius), din cauza unei cresteri a temperaturii de reglementare a corpului (variatie a homeostazei umane). Aceasta crestere declanseaza un tonus muscular crescut si frisoane.

Cefalee: Durere de cap difuza sau localizata undeva in regiunea capului sau a gatului, continua sau intermitenta, care poate insoti anumite boli. Durerea este cauzata de tulburarea structurilor sensibile la durere din jurul creierului (care nu este el insusi receptiv la durere). Acestea sunt: craniul (periostul sau), muschii, nervii, arterele si venele, tesuturile subcutanate, ochii, urechile, sinusurile si membranele mucoase. Exista peste 200 de tipuri de cefalee, cu cauze care pot fi de la inofensive la unele care pot pune viata in pericol.

Dispnee: Numita si foamea de aer sau senzatia de lipsa de aer, se defineste ca fiind o experienta subiectiva de disconfort in respiratie, care consista in senzatii distincte calitativ care variaza in intensitate.

Apnee: Suspensia (oprirea) respiratiei externe, voluntar sau cauzata de o boala, adica nu mai exista miscari are muschilor respiratori si volumul plamanilor ramane initial neschimbat. In functie de permeabilitatea cailor respiratorii poate exista sau nu un schimb de gaze intre plamani si mediul inconjurator. Schimbul de gaze in interiorul plamanilor si respiratia celulara nu sunt afectate.

Cianoza: Este aparenta unei coloratii albastrui sau purpurii a pielii sau a membranelor mucoase, datorita lipsei de oxigen din tesuturile apropiate de suprafata pielii. Cianoza apare la o concentratie de 5 g deoxihemoglobina la 1 dL de sange, deci la o concetratie excesiva de deoxihemoglobina in sange, cauzata de dezoxigenare.

Tiraj: Tragerea aerului în plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. Efort inspirator in dispnee.

Cornaj: Zgomot produs de trecerea aerului prin caile respiratorii (trahee, laringe, bronhii) ingustate din cauza unei infectie, boala sau leziune.

Ortopnee: Dispnee (lipsa de aer) care apare atunci cand subiectul sta la orizontala (pe o suprafata plata). Este cauzata de distributia sangelui in exces catre circulatia pulmonara in pozitia culcat.

Epistaxis: Cunoscuta si ca ‘sangerarea nasului’, este aparitia unei hemoragii nazale, observata de obicei cand sangele se scurge prin nari.

Vertij: Senzatie de lipsa de echilibru in saptiu, ameteala (care apare mai ales la vederea unui abis)

Suflu sistolic: Zgomot auzit la ascultarea cordului cu un stetoscop, perceput in momentul in care inima se contracta pentru a pompa sangele din ventricole in atrii (sistola).

Hipertensiune arteriala: Tensiunea arteriala, masurata in milimetri coloana de mercur (mm col. Hg) este impartita in 2 componente: sistolica, adica presiunea inimii generata pentru a pompa sangele de la inima catre alte organe si cea diastolica, adica presiunea vaselor sangvine in momentul cand inima se umple cu sangele venit din restul corpului. Hipertensiunea arteriala apare atunci cand tensiunea sistolica si/sau diastolica depaseste valorile normale la repaos (sistolica < 129 mm col. Hg si cea diastolica < 84 mm col Hg.)
Astfel, avem:
– hipertensiune usoara cand sistolica este intre 140 si 159 mm col. Hg si/sau tensiunea diastolica este intre 90 si 99 mm col Hg;
– hipertensiune moderata cand sistolica este intre 160 si 179 mm col. Hg si/sau tensiunea diastolica este intre 100 si 109 mm col Hg;
– hipertensiune severa cand sistolica este > 180 mm col. Hg si/sau tensiunea diastolica este > 110 mm col Hg;

Hipotensiune arteriala: Apare atunci cand tensiunea arteriala este situata mult sub valorile normale, adica tensiunea sistolica este sub 90 mm col. Hg si/sau cea diastolica este sub 60 mm col. Hg.

Extrasistola: Este o contractie cardiaca (a inimii) anormala, suplimentara, care survine in mod prematur in ciclul cardiac, inainte de sistola, afectand ritmul cardiac.

Palpitatie: Bataie neregulata, puternica, rapida, anormala a inimii, provocata de o boala, emotie, efort.

Edem: Retentie de lichid seros in tesuturile organismului, in special in tesuturile conjuctive (care servesc la sustinerea altor tesuturi ale corpului, asigurand nutritia si participand la apararea imunitara a lor si a organismului).

Tahicardie: Accelerare anormala a ritmului cardiac (crestere a numarului de batai ale inimii), datorita unei afectiuni cardiace, efort fizici, emotii etc.

Bradicardie: Scadere a ritmului cardiac al inimii (sub 60 pulsatii/minut).

Eructatie: Eliminare pe cale bucala a gazelor din stomac sau a unor mici cantitati de suc gastric prin esofag si cavitatea bucala.

Pirozis: Senzatie de arsura care urca din stomac spre esofag, care poate avea gust acru si care este provocata de hiperaciditatea gastrica, de gastroesofagita de reflux sau alte boli.

Disfagie: Dificultatea transferarii alimentelor din gura in esofag sau de trecere a alimentelor in jos pe esofag. Produsa de obicei de tulburari neuromusculare sau structurale care implica orofaringele si esofagul proximal.

Greata: Senzatie neplacuta, insotita de nevoia acuta de a voma, datorita actiunii unor stimuli care actioneaza la un nivel al creierului care coordoneaza actul de a vomita.

Varsatura: Eliminarea prin esofag si apoi prin gura a continutului stomacului (si chiar a intestinului subtire in cazuri mai grave).

Anorexia: Lipsa a poftei de mancare, manifestata chiar prin repulsie fata de alimente.

Diaree: Eliminarea de mai mult de 3 ori pe zi de materii fecale apoase, moi.

Tenesme: Spasm dureros al sfincterului anal sau al colului vezicii urinare, insotit de necesitatea continua de urinare sau defecare, care apare la anumite boli ale aparatului excretor.

Constipatia: Afectiune a tubului digestiv manifestata prin dificultatea sau imposibilitatea de a elimina materii fecale pentru o perioada indelungata.

Gingivoragii: Sangerare la nivelul gingiilor

Hematemeza: Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, care duce la eliminarea sangelui pe gura (voma cu sange), apare des la diferite boli ale aparatului digestiv.

Melena: Eliminarea de materii fecale de culoare foarte inchisa, care contin sange partial digerat (de culoare neagra) provenit din partile superioare ale tubului digestiv

Ascita: Acumulare de lichid seros in cavitatea peritoneala (in membrana care captuseste peretele cavitatii abdomenului).

Anurie: Incetarea secretarii urinei de catre rinichi, incetarea urinarii.

Oligurie: Diminuarea secretiei urinare manifestata pe parcursul a minimum 24 de ore (eleiminarea unor cantitati anormal de mici de urina).

Hidronefroza: Retentia de urina in segmentul colector format din reuniunea conductelor renale care culeg urina (calice), care se prelungeste cu ureterul (segment numit bazinet), urmata de dilatarea acestuia (bazinetului), al calicelor si in cazuri avansate de atrofia parenchimului renal.

Hematurie: Prezenta sangelui sau a hematiilor in urina, intalnita la anumite afectiuni renale, vezicale, uretrale etc.

Nicturie: Incontinenta nocturna de urina, cand volumul urinei nocturne ajunge sa reprezinte mai mult de jumatate din volumul total eliminat in 24 de ore (in mod normal este 1/4 din volumul total de urina eliminat).

Poliurie: Cresterea numarului de mictiuni zilnice, eliminare abundenta de urina.

Polachiurie: Cresterea anormala a numarului de mictiuni zilnice (peste 4-5 ziua si 0-1 noaptea).

Amenoree: Lipsa menstruatiei, fie neaparitia acesteia dupa varsta de 16 ani, in conditiile in care nu a exista inca un ciclu menstrual (amenoree primara), fie lipsa menstruatiei atunci cand ciclurile menstruale au aparut deja (secundara).

Menarha: Prima menstruatie aparuta in primul ciclu menstrual la o persoana de sex feminin, semnul dezvoltarii copilului spre starea de adult (dpdv fizic).

Telarha: Dezvoltarea limitata a sanilor, primul pas in progresia pana la sanul matur, aparuta la fete. Poate fi si prematura, aparand la fete foarte mici de varsta.

Pubarha: Aparitia pilozitatii pubiene la adolescenti.

Disurie: Numita si urinare dureroasa, este greutatea de a urina, mictiunea insotita de senzatii mai mult sau mai putin puternice de durere pe tractul urinar.

Oligurie: Diminiuarea extrema a volumului de urina secretata in 24 de ore (diureza), pana la limita suprimarii totale a mictionarii.

Echimoze: Depunere superficiala de sange sub piele, formand o pata vizibila rosie-vinetie, evoluand pana la galben. Cunoscuta si ca vanataie.

Petesie: pata de culoare rosie-vinetie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele ca urmare a unei rupturi capilare, de obicei in boli infectioase sau contagioase.

Embolie: Obturatia brutala a unui vas de sange, cel mai des a unei artere, prin migrarea unui corp strain (numit embol) prin intermediul circulatiei sangvina.

Rectoragie: Sangerare a unei persoane prin anus.

Disartrie: Dificultate a vorbirii a unei persoane, dificultate care nu e generata de o disfunctie a organelor de vorbire (limba, buze etc.) sau de comanda nervoasa a acestor organe. Este paralitica: datorata unei leziuni directe a muschilor, a bulbului rahidian sau a unor leziuni bilaterale ale cailor ce merg de la cortex la bulb, sau neparalitica: datorata unor leziuni ale encefalului in urma unor boli neurologice

Torpoare: Stare intermediara a omului intre somn si veghe, in care diverse functii si reactii ale organismului sunt diminuate.

Obnubilare: Tulburare a starii de constiinta, in care pragul perceptiei este crescut si functiile psihice ale individului sunt incetinite, ceea ce duce la probleme de orientare in spatiu si ingreunarea perceptiilor.

Stupoare: Stare patologica care se manifesta prin deprimare, amutire si insensibilitate completa a pacientului.

Sincopa: Cunoscuta si ca ‘lesin’, este pierderea temporara a cunostintei si imposibilitatea de a mentine corpul intr-o pozite dreapta, ca urmare a pierderii tonusului muscular, apare de obicei cand fluxul sangvin catre creier este intrerupt.

Coma: Pierdere totala prelungita a cunostintei, a sensibilitatii si a motricitatii, asemanatoare cu un somn adanc, provocata de obicei de o ruptura a vaselor de sange din creier, de diabet, uremie, alte boli sau artificial.

Cifoza: Este o curbare exagerata, cu mai mult de 50 de grade antero-posterioara a coloanei vertebrale in regiunea toracala. Poarta si numele de cocoasa.

Scolioza: Este devierea coloanei vertebrale intr-o parte (plan frontal), anormal fata de pozitia dreapta, normala. Poate fi si rasucita in jurul axului sau. Apare de regula in zonele toracale sau lombare.

Picior plat: Este alta denumire pentru platfus, o boala in care arcada longitudinala a unuia sau ambelor picioare nu s-a dezvoltat corect si este mai coborata sau aplatizata.

Cheiloschizis: Este denumita si ‘buza de iepure’. Este un defect congenital care apare cand tesutul maxilarului si cel al nasului nu se unesc total intrauterin, lasand buza (in general cea superioara) despicata.

Cheilopalatoschizis: Numita si ‘gura de lup’. Este un defect congenital ce presupune o despicatura la nivelul buzei superioare, a nasului (la nivelul palatului dur) si a cavitatii bucale – pana la nivelul valului palatin (asa-numitul ‘omusor’ – apendicele muscular din partea posterioara a cavitatii bucale care contribuie la inchiderea foselor nazale in deglutitie). Cerul gurii comunica in acest fel cu nasul, ducand la probleme in functionalitatea organismului.

Diaforeza: transpiratie abundenta, care poate fi de natura fiziologica  sau patologica.

Prurit: mancarime intensa a pielii, care apare ca urmare a tulburarii functionarii nervilor de la nivelul pielii.

Cum cauti un job de Asistent Medical in Europa

Am primit mai multe vizite pe blog cu textul cautat “caut loc de munca asistent medical” + cate o tara din Europa de Vest. Am si fost contactat de asistente medicale care-mi mentionau ca ar fi in cautarea unui loc de munca in tara x sau y din Vest. Asta desi nu am scris nicaieri, niciodata ca as fi in masura sa ofer vreun job (in Medicina sau in alt domeniu) sau ca as avea vreun cunoscut la vreo agentie de recrutare/plasare a fortei de munca. Totusi, incerc in general sa ajut oamenii, in masura in care pot.

In cazul asta, cred ca, la fel ca in orice alt domeniu, exista 3 moduri in care te poti angaja in strainatate:

  1. Apelezi la serviciile unei firme de recrutare (din Romania sau de afara). Platesti (sau nu) un anume comision, esti ajutat (sau nu) sa-ti intocmesti un dosar cat mai complet, iti alegi o tara unde ai vrea sa muncesti (din ce am observat eu, multe firme de recrutare se specializeaza doar 1 tara, maxim cateva) si apoi speri sa ai noroc. La noi la scoala (fiind mai mare) cam vin agentiile singure sa-si caute ‘clienti’. Ma feresc in a numi vreo agentie de recrutare, nu vreau sa recomand ceva ce eu (sau cunoscuti ai mei) n-am(au) incercat.

Avantaje: bataie de cap mai mica (ti se spune mai clar ce acte iti trebuie, unele firme iti ofera si consiliere in completarea dosarului si in urmarea de cursuri de limba straina).

Dezavataje: In felul asta ai mai mici sanse sa iti gasesti un job intr-un oras anume. De exemplu, eu as vrea sa lucrez intr-un oras mai mare. Evident ca e mult mai mare competitia pe posturile dintr-un oras mare/capitala – deci rar vor apela spitalele/clinicile de acolo la firme de recrutare – isi gasesc usor candidati. Ai sanse mai mari sa ajungi in orasele mai mici, zone mai putin populate etc. Desigur, depinde ce cauti.

  1. Te duci direct in orasul unde vrei sa muncesti (cu dosarul bine-facut din Romania), iti gasesti un loc unde sa stai si apoi iti cauti joburi. Ar trebui sa te interesezi in avans cate spitale exista in zona, sa te uiti pe site-urile lor daca au locuri libere in momentul plecarii, eventual sa si iti depui candidatura DIN ROMANIA. Trebuie sa tii cont de faptul ca trebuie sa ai multe acte (diploma de Bac, diploma de absolvire a facultatii/scolii postliceale, adeverinta de la OAMMR, foaia matricola pentru clasele 1-12 + acte de identitate si multe altele) traduse si legalizate la notar din Romania, dar anumite acte trebuiesc recunoscute si echivalate de o autoritate locala/federala/statala. Procedura asta dureaza! In Anglia dureaza pana la 6 luni, in Germania intre 1 si 2 luni, in Elvetia poate dura  6 luni sau mai mult samd.

Avantaje: Alegi tu orasul si (poate) spitalul unde vei munci. 

Dezavantaje: Daca nu stii pe nimeni in orasul-destinatie, trebuie sa ai disponibile cateva mii bune de euro pentru cazare, transport si mancare. Daca nu ai tot dosarul bine-facut, te va costa destul de mult sa ti-l completezi odata ajuns acolo.

  1. Folosesti portalurile de joburi din tara unde vrei sa mergi. Vei gasi destul de multe oferte. Pentru asta trebuie sa stii (evident) destul de bine limba tarii unde vrei sa muncesti. Si sa ai (ceva) noroc.

Avantaje: Libertate in alegere, (relativ) multe oferte de munca.

Dezavantaje: Procesul de recrutare prin internet este impersonal. Foarte des primesti raspunsuri negative automate, fara sa stii ce anume ai gresit, ca sa fii mai atent pe viitor.

Pentru ca sunt de treaba, o sa pun aici o lista cu site-uri de recrutare din Europa de Vest. Poate o s-o updatez (in timp).

Frantawww.monster.fr www.apec.fr/Accueil/ApecIndexAccueil.jsp www.careerbuilder.fr 

www.directemploi.com www.pole-emploi.fr/accueil/ emploi.trovit.fr

Angliajobs.trovit.co.uk/ www.indeed.co.uk/ www.monster.co.uk/

Austria: www.karriere.at www.careesma.at www.jobisjob.at/ www.metajob.at/ derstandard.at/Karriere 

karriere.diepresse.com/ www.simplyhired.at/

Elvetiadeutsch.monster.ch/ jobs.ch www.jobscout24.ch/de/ www.stellen.ch/ www.stellenmarkt.ch/

Germaniawww.monster.de/ www.stellenanzeigen.de/ jobs.meinestadt.de/ www.jobscout24.de/ 

www.stepstone.de/ www.jobpilot.de/ www.kununu.com/jobs/de

Italiawww.infojobs.it/ jooble.it/ www.careerbuilder.it/ www.jobisjob.it/ www.monster.it/

 

Repet: nu sunt in masura sa ofer nimanui vreun loc de munca! Deci nu aveti de ce sa ma contactati pentru asa ceva!

Am doar 2 cunoscuti care au plecat sa munceasca in strainatate ca Asistenti Medicali. Prea multe sfaturi nu pot oferi din experienta lor. Nici unul n-a folosit serviciile unei firme de recrutare, si-au cautat singuri joburi dinainte de a pleca din Romania si au plecat cu dosarul cu acte cat mai bine facut.

Evident, realizez absurditatea faptului ca un om care nu s-a angajat folosit una dintre metodele de mai sus da sfaturi. Deci luati sfaturile mele cu un graunte de sare. Pe de alta parte, e la fel de absurd sa ma contacteze cineva si sa-mi spuna ca vrea un job in tara X.

HBO Romania nu vrea sa-mi ia banii

L.E. Din decembrie 2013, UPC Romania ofera posibilitatea abonarii la serviciile HBO Go pentru 10 lei/luna, dar numai pentru abonatii care au pachetul MAXPAK (20 lei/luna). Deci poti avea HBO Go ca abonat UPC, dar pentru minim 30 de lei/luna. Daca ai doar HBO + HBO Comedy (care costa 10 lei/luna)… ghinion. Daca ai renuntat la serviciile UPC (ca mine)… iarasi ghinion. 🙂

 

Acum cativa ani devenea viral un mic comic care ilustra cat de greu e sa vezi Game of Thrones LEGAL si cat de simpla e alternativa ILEGALA. Amuzant este ca treaba asta se petrece in SUA, tara unde spiritul capitalist si inventivitatea merg mana in mana pentru burdusirea buzunarelor celor care sunt deja bogati.

Pentru cei care nu stiu, HBO este un post de televiziune (detinut de TimeWarner) care este cunoscut pentru continutul pe care il creeaza (seriale de succes, cum ar fi Oz, The Sopranos, Six Feet Under, True Blood, Game of Thrones), pe langa posibilitatea vizionarii multor filme la o perioada relativ scurta dupa ce au avut premiera in cinematografe. Veniturile lor vin majoritar din taxa de serviciu pe care o primesc de la furnizorii de televiziune prin cablu (in SUA, asta inseamna cam 7-8$/abonat, dupa ce scad costurile suplimentare). Din 2010 au introdus (cu intarziere fata de competitori) un serviciu (beta initial) de streaming on-line al serialelor proprii + anumite filme: HBO Go. Din 2011 l-au lansat si in Romania.

De cand l-au lansat si pana acum, eu am tot incercat sa ma abonez. Nu am putut.

De atunci si pana acum, ei n-au fost in stare sa negocieze cu cei 2 cei mai mari operatori de televiziune prin cablu din Romania (UPC si RCS). Drept urmare, nu ofera serviciul lor decat abonatilor Dolce + niste retele amarate care au cateva mii de clienti la un loc. Acum 1 an si ceva le-am dat un e-mail in care ii intrebam de ce nu au disponibil serviciul HBO Go si pentru UPC sau RCS si de ce nu ofera si alternativa abonarii directe la ei (deloc dezinteresat, recunosc: la mine in cartier nu te poti abona decat la UPC sau RCS). Raspunsul lor:

Dorinta noastra este ca HBO GO sa fie disponibil pentru toti abonatii din Romania.
In acest sens suntem in discutii cu toti operatorii care nu au lansat inca serviciul.
Toate cele bune,
Echipa HBO

Acum 1 luna le-am mai dat un e-mail, deoarece nu s-a schimbat cu nimic situatia fata de atunci. Ce raspuns am primit?

Va puteti abona la serviciul HBO GO daca aveti abonament MaxPak sau un abonament de internet la unul dintre operatorii autorizati (Romtelecom, Next Gen, iNES, Pan Electro, TV Sat 2002, Intersat).
Dorinta noastra este ca HBO GO sa fie disponibil pentru toti abonatii din Romania.
In acest sens suntem in discutii cu toti operatorii care nu au lansat inca serviciul.
Toate cele bune,
Echipa HBO

Ma intreb daca au vreun inteligent care face copy-paste pentru aceste raspunsuri sau au chiar un bot care da aceste raspunsuri… robotice.

Evident ca nici un angajat din HBO Romania nu se gandeste sa incerce o inovatie in corporatie, sa mearga impotriva curentului si sa sustina introducerea in Romania a vanzarii directe a serviciului HBO Go (fara alti intermediari). Cam cum au facut cei de la HBO Nordic, care atunci cand Netflix a anuntat ca va lansa serviciul sau in Tarile Nordice, au reactionat prin lansarea serviciului de streaming HBO Nordic AB independent de alti furnizori.

La nivel mondial, HBO refuza cu incapatanare sa ofere HBO Go ca un produs singur, la care iti faci un abonament si platesti totul on-line. Cum poti face pentru (porcariile de) voyo sau antenaplay (cum facea vplay-ul acum ceva ani – care cereau bani pentru conturi premium pentru streaming de material PIRATAT). Ar exista si niste motive economice in spatele acestei decizii: in SUA, piata lor cea mai mare, depind foarte mult de veniturile obtinute prin furnizorii mari de cablu. Daca ar vinde HBO Go separat de abonamentele normale de cablu/internet, ar castiga un numar de abonati, dar se tem de faptul ca ar pierde un numar comparabil de abonati standard. Nu in ultimul rand, compania-mama, TimeWarner, nu vrea sa-si piarda din clientii lor pentru care HBO este un stimulent pentru a-si pastra contractul de cablu (TimeWarner ofera servicii de televiziune prin cablu, iar in SUA abonamentul lunar se invarte pe la 100$, nu 10-30 euro, ca in Europa, deci miza e uriasa). E posibil ca ei sa ia aceasta decizie chiar bazata pe ceva studii de piata. Dar nu iau in calcul deloc evolutia tehnologiei.

Decizia lor e total contraproductiva pe termen lung. Se bazeaza pe un model de business invechit (televiziune prin cablu) si ignora total inovatiile in domeniu (care numai inovatii nu sunt – streaming-ul are peste 10 ani vechime). Suna cunoscut?

In ultimii ani am avut o gramada de exemple de falimente ale unor corporatii care aveau la apogeul lor cifre de afaceri imense:

Kodak a refuzat sa investeasca in aparatele foto digitale (desi era o tehnologie pe care au inventat-o).

Blockbuster (mare corporatie americana care se ocupa cu inchirierea de filme, muzica si jocuri) au refuzat sa cumpere Netflix si apoi au adoptat live-streamingul foarte tarziu.

Circuit City (mare corporatie americana care se ocupa cu vanzarea de electronice si electrocasnice) nu au stiut sa se adapteze cresterii comertului on-line si n-au planificat afacerile pe termen lung (aveau datorii mari in 2008, cand creditul a devenit brusc scump si dificil de obtinut).

Woolworths (un retailer “high-street” britanic) n-a fost in stare sa se adapteze unei piete in care consumatorul mediu cauta preturi mici si oferte – in locul “experientei de shopping premium”.

Acum… e probabil ca HBO n-o sa dea faliment pentru ca nu ofera servicii de streaming. Probabil ca se vor adapta cererii la un moment dat in viitor. Dar pierd bani si potentiali clienti, bani pe care i-ar fi putut investi in consolidarea afacerii lor si clienti care devin nemultumiti si vor cauta alternative mai bune in alte parti.

Valoarea educativa a plimbatului prin spital

In fiecare noua sectie in care intru (pentru practica) e aceeasi poveste.

Totul incepe cu cate o discutie cu cate un “director de ingrijiri” al unui spital, un om plictisit de viata si acru: “trebuie sa fiti atenti la ce faceti, pentru ca reprezentati spitalul si scoala. Trebuie sa fiti atenti la ce faceti, pentru ca se pot intampla accidente foarte usor. Trebuie sa observati tehnicile altor asistente, dar sa incercati sa fiti si de ajutor. Trebuie sa invatati!“. Bai, sa mori tu! Si eu care credeam ca vin la spital cu noaptea in cap ca sa ma uit la igrasie si la oameni bolnavi, nu ca sa invat ceva. Toti repeta aceleasi fraze.

Urmeaza apoi cate o asistenta-sefa. Fraza pe care am intalnit-o in prima discutie, invariabil, la TOATE asistentele-sefe cu care am interactionat: “nu vreau sa sprijiniti peretii“. Nu inteleg cum e posibil ca peste 10 persoane din spitale diferite, din medii sociale diferite sa foloseasca fix aceeasi fraza-cliseu. Exista nenumarate expresii cu care poti sa-i ceri cuiva sa fie util si sa ajute. Nu si nu. “Nu vreau sa sprijiniti peretii“. Daca mai aud o data fraza asta, o sa ma iau la cearta cu persoana cu pricina, oricine ar fi. Oricum ar fi, este o platitudine jignitoare si absurda. Pot eu sa vreau sa ajut cat 1000 de oameni la un loc, daca angajatele ei sunt plictisite, nu au pacienti, nu au chef sa educe pe nimeni, au problemele lor, nu au timp sau pur si simplu nu au ce sa-ti dea sa faci – ghici ce o sa ajung sa fac? “O sa sprijin peretii”! Si mai tare mi s-a parut atunci cand am vorbit anul trecut cu o prietena de-a sotiei mele, asistenta cu 10 ani vechime. Se plangea ca toti elevii care-i vin pe sectie nu fac nimic si… “sprijina peretii“. De unde a inceput aceasta fraza, vreau sa aflu!

Apoi trebuie sa castig(am) increderea unui grup mare de asistente. O sectie medie  (25-30 paturi) are cam 6-8 asistente. Una mai mare are si peste 10 asistente. Care vin in ture. Daca tu vii doar la o ora fixa (sa zicem dupa-amiaza la 17:00 sau dimineata la 8:00) si mai pierzi cate o zi, exista posibilitatea sa nu te intalnesti cu anumite asistente deloc pentru 1-2 saptamani. Anul trecut, la voluntariat, dupa 1 luna de cand veneam acolo, cand am ajuns si am intrat sa salut asistentele care erau pe tura, o tanti pe care am salutat-o s-a uitat foarte mirata la mine “dar tu cine esti si ce cauti aici?”. Daca nu sunt superincarcate cu pacienti (cum e la oncologie), majoritatea te vor ignora complet in primele zile. Trebuie sa le urmaresti tu ca un hartuitor si sa le ajuti aproape fortat (riscand sa le stai in drum sau sa inceapa vreuna mai intepata sa tipe la tine). Si sa faci orice ca sa inveti. Mai citesti o fisa a unui pacient, mai pui o intrebare unui doctor sau unei asistente, mai observi ce se mai intampla in jurul tau. Dar tot nu prea FACI ceva.

Dupa cateva zile, se obisnuiesc cu prezenta ta si iti mai dau cate ceva de facut. Cazul fericit. Problema e ca, in mintea lor, daca iti dau niste fiole de analize pe care trebuie sa le duci tocmai in coltul celalalt al spitalului, la 40 grade (vara) sau -10 grade (iarna), “te invata ceva“. Ce ma invata? Sa ma plimb? Nu stiam ca trebuie sa ajung la 30 de ani ca sa ma invete cineva cum sa-mi folosesc picioarele. Nu zic ca nu e util sa aflu unde e laboratorul si ca (teoretic), daca duc eu analizele alea de colo-colo, le eliberez pe ele sa faca lucruri mai importante. Dar nu de asta am inceput scoala asta. Vreau sa invat tehnici de nursing, vreau sa vorbesc cu pacienti, vreau sa vad fise de pacienti si sa vad cum au ajuns la spital si ce li se face aici, nu sa ma plimb ca un dobitoc de colo-colo. Desigur, exista posibilitatea sa refuz sa fac asta – dar asta inseamna ca nu ma mai lasa sa fac nimic care e relativ util pentru pregatirea mea.

In principiu, la o perioada medie de practica intr-un spital de 1 luna, pana ajungi sa le castigi increderea asistentelor, ai toate sansele sa ti se termine practica.

Daca mai adaugi la asta si ghinionul – daca nimeresti intr-o perioada nepotrivita intr-o sectie nepotrivita, e foarte posibil sa nu vezi decat cativa pacienti amarati intr-o saptamana. Cate poti sa inveti din asta? Da, realizez ca eu ma plang de lipsa oamenilor bolnavi (o absurditate) – dar fara bolnavi eu NU INVAT NIMIC. Timpul trece repede si foarte usor poti sa termini o scoala de Asistent Medical si sa nu stii sa pui o perfuzie, sa recoltezi sange sau sa pui o branula (cum era cazul unei absolvente de la Scoala Fundeni pe care am intalnit-o la practica).

2 filme diferite: “La haine” (Fr., 1995) si “Banlieu 13: Ultimatum” (Fr., 2009)

Cu greu puteam alege 2 filme mai diferite.

Poster "La haine"

La haine” (Ura) este regizat si scris de Mathieu Kassovitz (ca actor, s-ar putea sa-l stiti din Amelie, ca regizor – dupa Les rivières pourpres). E un film mai dificil de urmarit. Nu neaparat pentru ca e complicat, ci pentru ca totul se petrece relativ lent. Trebuie sa ai o anumita stare de spirit ca sa-l vezi, ca sa zic asa. Trailerul (din care nu intelegi nimic) aici.

Scenariul filmului nu e iesit din comun (ba chiar putem zice ca este unul destul de des intalnit in diferite filme, mai bune sau mai proaste, din ultimii 20-30 de ani). In manifestatiile violente care au inceput dupa ce un adolescent dintr-o suburbie saraca a Parisului (locuita majoritar de emigranti de prima sau a doua generatie) este batut grav de un politist, un politist isi pierde pistolul. Filmul ne prezinta cele 24 de ore care au urmat acestor revolte, din perspectiva a 3 tineri: Vinz (un evreu), Said (un arab) si Hubert (un boxer negru). 24 de ore incarcate de ura, frica si violenta. Vinz gaseste pistolul si promite ca va ucide un politist daca prietenul lor din spital va muri. De aici vedem pe unde ii poarta soarta pe cei 3 prieteni.

Desi nu are decat 1 ora si jumatate, filmul pare mai lung. Vedem viata lipsita de perspective a celor 3 protagonisti, ceea ce explica, partial, de ce au ajuns cei 3 asa cum sunt. Alternanta cadre largi/scene de interior ajuta spectatorul sa-i inteleaga mai bine pe protagonisti. Foarte des nu ai senzatia ca te uiti la ei din perspectiva spectatorului, ci a unuia care sta mai in spate in scena cu pricina.

Mesajul filmului e, de asemenea, simplu (dar dureros) si e concentrat (in opinia mea) intr-o discutie intre Hubert si Vinz:

“Si tu étais allé  l’ecole, tu saurais que la haine… la haine attire la haine!”

“J’ai pas été à l’ecole.  Tu sais ce que la rue m’a appris?  Si tu donnés ta joue, tu te fais niquer ta mère!”

Desi filmul este (repet) simplut si n-are un subiect iesit din comun, te face sa te gandesti dupa ce-l vizionezi. Il recomand celor care cauta un film “diferit”.

 

Al doilea film l-am vizionat pentru ca Banlieu 13 mi-a placut. Desi are acelasi scenarist (Luc Besson) si ii pastreaza pe cei doi protagonisti, jucati de fondatorul parkourului (David Belle) si de traceurul Cyrill Raffaelli, Banlieu 13: Ultimatum este doar o plictiseala fasaita. Au vrut sa faca o varianta “upgradata” a b13primului film si a iesit un film de actiune hollywoodian, lipsit de suflet si cu o poveste care te face sa casti.

Colectia de personaje (negative sau nu) este parca luata dintr-un mix al tuturor filmelor proaste “cu batai” din ultimii 30 de ani. A iesit un fel de Expendables mai prost (ceea ce spune ceva despre cat de prost este B13:U). Povestea filmului e atat de reciclata, incat nici nu mai stii unde ai auzit-o ultimele 5 dati. Niste oameni rai vor sa distruga Banlieu 13 pentru a construi un cartier modern, cu zgarie-nori si toate cele. Drept urmare, mituiesc seful unui serviciu secret ca sa provoace o serie de incidente care sa permita evacuarea si distrugerea districtului. Wow. N-am mai auzit chestia asta niciodata! Scenele de parkour sunt mai putine decat in primul si parca aruncate asa “ca sa fie”, scenele de actiune sunt fortate si plictisitoare si per ansamblu, pentru un film “de actiune” – sunt prea putine. Per total, e un film de evitat (daca nu cumva esti fan absolut al parkourului – atunci poate poti sa te uiti la film, dar doar la cele sub 10 minute de parkour). Trailer (daca mai e nevoie) aici.

Incredibil! Mama mea era sa fie inselata cu metoda “Accidentul”

Din nou stau si ma crucesc. Cum reuseste mama sa fie descoperita de escroci? OK, este prea credula, empatica si vorbareata, dar cum reusesc s-o gaseasca toti escrocii de pe lumea asta fix pe ea?

Mai mult facand haz de necaz, comentam acum cateva saptamani (la ultima escrocherie careia i-a cazut victima) despre aceasta metoda si ziceam ca “tot e bine ca nu a fost victima unei inselaciuni care i-ar putea produce un soc ce i-ar pune viata in pericol”.

Cum nu prea exista alta metoda de a te apara de porcaria asta, toti romanii cu parinti in varsta ar trebui sa-i informeze despre aceasta metoda de inselaciune.

Desi am avertizat-o de 2 ori in ultimul an despre aceasta metoda (stiind ca am un frate plecat din tara), ultima data chiar in septembrie, ea tot era cat pe ce sa fie o alta victima naiva.

Ce s-a intamplat: pe la pranz m-a sunat fratele meu, avertizandu-ma ca mama l-a sunat ca sa-l intrebe daca stie ceva despre mine, pentru ca niste oameni vorbesc cu ea DESPRE MINE si-i spun ca eu am facut un accident si sunt la spital. Am sunat-o imediat: “mama, te-a sunat cumva cineva sa-ti spuna ca mi s-a intamplat ceva?“. Cand a raspuns si mi-a auzit vocea, a inceput sa planga si sa tipe (in telefonul fix, voi afla imediat) “vorbesc cu copilul meu la telefon, cine sunteti si de ce-mi vreti raul, domnule?“. La asta, interlocutorul i-a inchis telefonul.

Cu greu, printre sughituri si suspine, dupa 2 convorbiri telefonice (am lasat-o sa se calmeze un pic), am aflat toata povestea:

A sunat-o cineva la pranz (de pe un numar necunoscut – are fix din ala digital, care-ti arata cine te suna). “Mama, eu sunt, sunt la spital, am fost intr-un accident, sunt lovit la gura si la cap, sunt distrus, sunt nenorocit pe viata, am omorat un copil. Mama, salveaza-ma. Cati bani ai?” Mama i-a raspuns ca e pregatita sa-i dea tot ce are. I se parea ei ca nu e vocea mea, dar parca totusi era asemanatoare. Plus… “fusesem intr-un accident”, deci era normal sa am alta voce. “Asculta-l pe avocat, ca-mi vrea binele“. Apoi a venit la aparat alt om, care s-a recomandat drept avocat, care “a mai facut asta de mai multe ori“, care “vrea sa ma salveze, pentru ca o sa infund puscaria multa vreme“, dar pentru asta “trebuie sa-mi dati bani, doamna, DOAR 100 de milioane de lei vechi“. Dupa care i-a explicat ca eram intr-un BMW (mama nu s-a mirat deloc aici?), care a lovit un copil pe trecerea de pietoni, apoi soferul a fugit, eu am vazut ce s-a intamplat si m-am urcat la volan sa ducem copilul la spital, fix cand a venit politia si m-a declarat vinovat de “culpa penala. Mama s-a mirat de faptul ca eu as fi urcat la volan – EU NU AM CARNET (sau masina, sau prieteni cu BMW de care sa stie ea), dar avocatul a intors-o “pai tocmai, ca vroia sa salveze copilul si de aia e asa vinovat, era la volan FARA carnet“. Dupa aia mama i-a zis ca vrea sa verifice asta, e o persoana saraca, banii aia sunt greu de strans, vrea sa vorbeasca din nou cu “copilul”. Trece din nou primul escroc la telefon “mamaaa, ma doare, mama, asculta-l, imi vrea binele, salveaza-ma!“. Mama intre timp il suna pe fratele meu (de pe mobil), care nu-i raspunde la telefon. Avocatul revine la telefon si-i spune “eu vreau sa-l ajut pe fiul dumneavoastra, dar nu mai pot vorbi mult, trebuie sa-mi spuneti ce facem, il ajutam sau il lasam sa mearga la inchisoare?“. Mama ii balmajeste ceva, intre timp o suna pe sotia mea, care-i inchide telefonul pe motiv de conversatie cu un client. Mama intreaba avocatul “dar unde e nevasta lui, nu e cu el?“. Avocatul raspunde “da, e la spital, aici“. Intre timp, mama l-a sunat din nou pe fratele meu, care raspunde si ii spune ca el nu stie sa fi patit eu ceva in ultima ora. Imediat, el m-a sunat pe mine. Restul am povestit la inceput.

De atunci si pana acum, m-am dus la politie. Intai am sunat. A trebuit sa sun de 2 ori, o data am vorbit cu o centralista care mi-a ascultat povestea, mi-a spus ca si ei i s-a intamplat acelasi lucru si ca politia nu poate face nimic – pentru ca mai apoi sa-mi faca legatura undeva unde s-a inchis, a doua oara am vorbit cu alta centralista, care mi-a facut legatura intr-un loc unde se auzeau injuraturi si urlete in fundal si un nene mi-a zis ca mi s-a facut legatura gresit (“la sector”) si m-a sfatuit sa merg sa fac o plangere la sectia de politie de cartier.

La politia de cartier, am dat peste 2 tanti plictisite, care mai aveau putin si refuzau sa ma asculte. Dupa ce am insistat, una dintre ele a acceptat sa “imi ofere dreptul sa depun o plangere”. In timp ce completam plangerea, astea doua isi etalau cunostintele lor (patetice) de limba franceza si rusa, vorbeau de rudele nu-stiu-care, faceau orice, numai de ajutat pe mine nu ma ajutau. Motivul “domnule, nu s-a petrecut nimic, n-a dat nici un ban, nu e fapta penala, nici un procuror n-o sa dispuna deschiderea de dosar penal“. Dupa ce am completat cererea, mi-au spus ca “nu sunt bani, n-avem buget, legea e proasta, nu permite politiei sa le faca nimic, povestea e arhicunoscuta, de ce mama mea i-a crezut, de ce eu nu am avertizat-o, ei au facut tot posibilul sa faca cunoscut publicului acest caz“. Mai aveau putin si ma acuzau ca ar fi vina mea pentru ce s-a intamplat.

Am plecat de acolo convins ca mareata noastra Politie nu va face absolut nimic in privinta asta, oricum din partea lor nu e o situatie grava (citez “nu e crima, nu e furt, nu e rapire, nu e viol“).

Oricat de mult ar fi cunoscutasituatia asta, nu e mediatizata suficient de mult. Desi nu ma asteptam sa i se intample fix mamei mele, desi ii povestisem “metoda”, mama tot era sa fie o victima. Deci informati-va parintii si faceti-o de mai multe ori!

Recoltarea de sange – fiole, utilizari, ordine si numar de inversiuni

Manualul de baza pentru Nursing in Romania este cel al Lucretiei Titirca – “Ghidul de Nursing”, tiparit ultima data in 2008. Acolo avem descrise doar 7 tipuri de fiole pentru recoltarea de sange. Nu mica mi-a fost mirarea cand m-am intalnit (in practica din spitale) cu mai multe tipuri de fiole si cu diferite explicatii pentru diferentele de culori. O sa scriu aici explicatiile din manual (cu mici completari dupa ceva cercetari personale) precum si o poza pe care am facut-o intr-un spital zilele astea, cu “noua” ordine de recoltare si cu explicatie pentru fiecare tip de fiola/recipient. Poate aceste informatii vor fi de folos cuiva. Pe mine mai degraba m-au incurcat, deoarece teoria nu prea corespunde cu realitatea din spitale (vezi poza). 🙂

Ce spune teoria:

  1. Pentru a asigura optima omogenizare a sangelui cu anticoagulantul, efectuati 8-10 miscari de inversiune a tubului. Adica nici o diferenta pentru tipuri diferite de fiole (atata timp cat au un anticoagulant)
  2. Tipuri de fiole, aditivi cu care sunt tratate, pentru ce sunt folosite:

FIOLA CU CAPAC ROSU
Fara aditivi
Folosita pentru: Biochimie, serologie

FIOLA CU CAPAC MOV/ROZ
Aditiv: EDTA (EDTA K3)
Folosita pentru Hematologie: Ht, Hb, HLG

FIOLA CU CAPAC NEGRU
Aditiv: 3,8% Citrat de sodiu
Folosita pentru: VSH (ESR, Erythrocyte Sedimentation Rate in engleza)

FIOLA CU CAPAC ALBASTRU
Aditiv: 3,2% Citrat de sodiu
Folosita pentru Hematologie: factori ai coagularii (timp Quick, aPTT)

FIOLA CU CAPAC VERDE
Aditiv: Heparina
Folosita pentru Biochimie: ionograma, hormoni, gaze arteriale

FIOLA CU CAPAC GALBEN
Aditiv: Citrat de dextroza = mediu de cultura pentru eritrocite
Folosita pentru Hemocultura

FIOLA CU CAPAC GRI
Aditiv: Florura de sodiu / EDTA K3
Folosita pentru determinarea Glicemiei

  1. Ordinea de recoltare a tuburilor: 1. recipientele pentru hemocultura; 2. tuburile fara aditivi; 3. tuburile ce contin citrat; 4. tuburile ce contin heparina; 5. tuburile ce contin EDTA

 

Ei, cum arata “noile” reguli:

Image

Desigur, daca intreb 10 asistente despre aceste 3 notiuni (tipuri de fiole, ordine de recoltare si numar de inversiuni), voi primi 10 raspunsuri diferite.

Pe cine sa mai cred?

 

 

Drepturi imagine: Nova Intermed SRL