Bisnitari, descurcareti, supravietuitori (recenzie carte)

Am aflat de cartea asta intamplator, de pe blogul lui Moise Guran.Bisnitari, descurcareti, supravietuitori

Nu este vorba de un roman. Cei doi “autori” (Zoltán Rostás, Antonio Momoc) sunt de fapt coordonatorii unui proiect prin care se prezinta viata din Romania in timpul comunismului prin prisma unor “ilustri” necunoscuti.  Este o colectie de interviuri cu oameni trecuti de 50 de ani care in perioada comunismului (si/sau imediat dupa Revolutie) s-au “descurcat” mai mult sau mai putin bine fata de cei din jurul lor.

Cartea nu trage nici o concluzie si nu ii judeca in nici un fel pe “eroii” sai. Cei care au luat interviurile se feresc de a le pune intrebari incomode interlocutorilor lor. Relatarile evolueaza mai mult sau mai putin cronologic (in functie de cat de organizati sunt cei intervievati in exprimare). Intrebarile doar folosesc la a completa anumite aspecte neclare sau pentru a-l intreba pe cel intervievat despre opina sa personala despre acele timpuri.

Per ansamblu, este o carte foarte interesanta pentru cineva care vrea sa-si formeze o opinie despre cum a fost viata in Romania in anii comunismului (in special perioada 1970-1989). Poate multi dintre desteptii care considera IN 2013 ca “se traia mai bine atunci” (conform unui sondaj recent) ar trebui ori sa citeasca aceasta carte pentru a-si improspata amintirile (daca au trait totusi in perioada aia) ori pentru a afla adevarul (daca habar-n-au de fapt, ce a insemnat viata in comunism). Aparent, multi romani considera ca daca toata lumea avea un loc de munca (fortat, cateodata) si castiga relativ bine – viata era “buna”. Nimic mai gresit!

Spaga, atentiile, relatiile si nepotismul erau omniprezente si in perioada comunismului. In ultimul deceniu, cand Ceausescu insista sa isi plateasca fortat datoriile – si din cauza asta aveam penurii de alimente, combustibil, energie si multe altele – viata era o macinare continua in gol. Nu se gasea mancare, nu se gaseau electronice/electrocasnice (nici macar cele produse in tara), nu puteai cumpara mai nimic cu banii castigati legal. Din tara nu aveai voie sa iesi decat daca faceai parte dintr-o categorie exclusivista de oameni. La asta se adaugau perioade fara apa calda, fara caldura, fara electricitate. Cat de tampit sa fii sa crezi ca “se traia mai bine atunci”?

Astfel, intr-o situatie in care cererea era mult mai mare decat oferta, legea cererii si a ofertei a creat niste intermediari. Bișnițarii. Prima parte a volumului, care strange doar relatarile bișnițarilor, este si cea mai interesanta. Ingeniozitatea si tenacitatea de care dau dovada bișnițatii pentru a exploata sistemul sunt demne de o cauza mai buna. Trebuie sa recunosc ca oamenii aia au reusit sa se adapteze foarte bine conditiilor de atunci. In partea a doua, in care sunt relatate povestirile “descurcaretilor si supravietuitorilor”, povestile se cam repeta. Nici nu mai exista vreun factor de noutate. Sunt povestite vietilor unor oameni care au inceput de jos, au muncit dar au si folosit orice oportunitate pentru a o duce mai bine ei si ai lor. Prima oara, a doua oara cand citesti o istorisire de genul asta, e interesant. Dupa aceea devine doar repetitiv.

De departe, cea mai buna istorisire este cea a electronistului care ajunge bisnitar fara sa-si dea seama si care dupa Revolutie ajunge sa faca afaceri cu buticuri, cade in patima drogurilor si apoi ajunge mic patron de terenuri de fotbal. Este prototipul afaceristului roman post-Revolutie, care a facut totul fara sa se gandeasca la vreo consecinta si fara planuri pe termen lung, dar caruia i-a iesit tot… pana la un punct.

Ce mi s-a mai parut interesant la volumul acesta a fost si opinia celor intervievati despre comunism. Cu mici exceptii, toti erau convinsi ca viata era mult mai grea atunci si ca nu, regimul comunist NU a fost un “lucru bun” pentru Romania. Asta venind de la oameni care invatasera (fortat) sa se descurce bine sau foarte bine in acele conditii.

Mi s-a parut relevant si faptul ca aproape toti nu se considerau vinovati de ceva (chit ca toti au furat ceva sau au incalcat vreo lege IN MOD REPETAT), ba din contra, se considerau mai buni romani si mai patrioti decat majoritatea compatriotilor. Aceasta atitudine se intalneste la toti subiectii cartii, fie ca era vorba de oameni de la tara, tigani, militieni sau oameni cu facultate. Practic, tot timpul altii erau vinovati pentru situatia de atunci, dar ei erau niste neprihaniti care “doar vroiau sa traiasca”. Toata lumea suspecta pe toata lumea, toti se plangeau de Securitate, toti se plangeau de Militie – nu conteaza faptul ca si ei participau la propagarea fricii colective prin atitudinea lor.

Mi s-au parut cel putin amuzanti cei care sustineau sus si tare ca ei s-ar fi descurcat foarte bine in capitalismul de azi “daca ar fi fost din nou tineri”. Asta desi viata le-a demonstrat ca, cu succesul obtinut cu greu in comunism, nu au facut absolut nimic in anii de dupa Revolutie.

Per ansamblu, o carte care merita citita!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s