Un mod de-a-ti exorciza demonii…

… sau macar de-a-ti bloca gandurile negre si sentimentul de vinovatie: oboseste pana nu mai esti in stare de nimic iar creierul iti “spune” ca e cazul sa dormi.

Trezit la ora 5:55. Dupa spalat, aranjat, mancare si imbracat, imi dau seama ca-s in intarziere. Ies din bloc, 2 oameni care pleaca spre locul de munca se uita la mine ca la un om din alta lume.

Aud troleibuzul venind. Fuga dupa el. Ajung la metrou, vad cu mirare ca nu mai am calatorii pe cartela. Da-i si scormoneste dupa portofel, cumpara cartela. Pana iau cartela, pana bag portofelul la loc, pana trec de turnicheti, vine metroul. Fuga dupa metrou. Pe asta nu-l mai prind.

Sa ies la suprafata si sa risc sa iau un taxi? Hmm, din calculele mele, as ajunge la 6:53 la gara daca vine metroul la timp, as avea suficient timp sa-mi iau biletele. Calculele mele sunt optimiste, metroul intarzie si merge mai incet decat as vrea eu. Fuga de la metrou la casa de bilete.

La casa de bilete ajung la 6:58. Aflu cu stupoare ca tanti de acolo nu vrea sa-mi vanda bilet, pentru ca asa e regula la SNCFR (nu se vand bilete daca mai sunt 5 minute pana pleaca trenul). Fug spre tren, urc in el la fix 7:00. Discut cu nașu‘ zice ca imi vinde el bilet, nu-i problema. Trenul pleaca la 7:08, as fi putut cumpara bilet de 10 ori, daca tanti nu era ingusta in gandire.

In tren dau peste o fata echipata de snowboard, in zona unde se pastreaza biciclete/schiurile. Ma gandesc ca in doi avem putere de negociere mai buna cu nașu‘. Cand vin, nașii (erau 2, de fapt) devin glumeti “hăhă, te-ai asezat aici, ti-ai gasit prietenă?“.

Eu insist ca vreau sa cumpar bilet legal, dar nu vreau sa platesc suprataxa de 50% (era un afis fix langa noi unde scria asta). Ei tot se invart in jurul acestui subiect, ca nu se poate, ca ei n-au reduceri (n-am zis nimic de asa ceva), ca trebuie sa platim biletul si suprataxa. Cand am folosit eu fraza “cum facem sa ne intelegem?“, li s-au luminat fetele, au zambit si au zis “vorbim dupa Ploiesti. Daca urca ăăăă… le spuneti ca acolo v-ati urcat si ca stiti voi ca e ordin sa se vanda bilete la pretul de la casa, si am rezolvat“.

1 ora am facut apoi schimb de povesti cu accidentari la snowboard cu fata. Trebuie sa recunosc ca avea o vointa foarte puternica, daca inca se mai dadea cu placa, la ce colectie de fracturi, leziuni, contuzii si luxatii a strans. Intre timp au venit si nașii sa-si ia șpaga (30 lei de la mine, 25 de la ea). Fata a coborat la Sinaia, eu am ajuns la Azuga peste inca 20 de minute.

Ajuns acolo, nu gasesc statia de microbuz. Intreb un localnic, imi sugereaza sa iau taxiul, pentru ca va fi 5 lei. Taximetristul imi cere 10 lei. Nu mai negociez, merg direct cu el (stiu, am fost slab).

Ajuns la partie la 09:09, vad ca nu prea e lume si e frig (-15 C). 1 partie cica e “inchisa” (adica nebatuta din cauza de “lipsa de zapada” – aiurea, erau minim 50 cm de zapada pe ea, le-a fost lene s-o bata cu ratracul). Imi cumpar skipass (90 lei, oferta speciala). Sus pe culme mai zici ca-mi cumparasem statiune de schi personala. Mai erau doar 2 rataciti.

Urmeaza 7 ore in care am facut 29 de coborari, totalizand aproximativ 80 km. Adica am obosit cat sa-mi ajunga cateva zile. Am luat si cateva trante, am ras cu cativa azugeni, am ras cu cativa bucuresteni, am facut cateva poze, am baut o ciocolata calda care m-a lasat fara simtul gustului pentru vreo 30 de minute.

La sfarsitul zilei, un snowboarder cu care mai discutasem in gondola a pus o vorba buna la alt azugean, ca sa ma duca cu masina la gara. Pana imi pun eu placa, localnicul imi zice “hai ca eu plec, ne vedem jos, te asteptam unde se termina partia”. Incep sa rad ca prostul, deoarece ii vazusem pe parcursul zilei si stiam ca de fapt eu o sa-i astept. Dupa ce ne strangem, ne inghesuim in masina lui, care nu mai porneste. Isi lasase radioul deschis. Dupa ce ii da curent un alt amic, ajungem in sfarsit la gara, la 16:50.

Acolo, alta bucurie. Trenul de 17:05 avea intarziere de doar 70 de minute. Dupa alte 50 de minute de asteptat in gara, vine trenul urmator. Dupa 2 ore lipsite de evenimente, ajung in Bucuresti. Fara ceva de citit, fara baterie la telefon (a murit la 2 si ceva, desi-l luasem 100% incarcat), singura mea scapare a fost faptul ca eram suficient de obosit incat sa adorm.

Per ansamblu, o zi buna. Pana am bagat telefonul in priza si am aflat o veste pe care nu vroiam s-o aflu…

Advertisements

Nimeni n-a facut nimic…

Pe X il cunosc de peste 10 ani. E vorba de un om in general cumpatat, cu o sotie iubitoare si un copil bine-crescut care tocmai a devenit adult. Cel putin asa ar parea la prima impresie.

Printr-un concurs de imprejurari, lucrăm impreuna de aproape 8 ani. Intai mi-a fost coleg la o agentie de publicitate, apoi s-a mutat la client, unde i s-a oferit o pozitie de coordonator si a devenit, implicit, legatura mea (si a colegilor mei) cu clientul nostru principal.

Era o meserie care nu i se potrivea. Trebuia sa comunice zilnic cu peste 30 de oameni, sa negocieze tot felul de schimbari, apoi sa discute cu noi, fostii lui colegi, dintr-o pozitie de autoritate. Plus altele. Dar a fost un pas inainte in cariera. A schimbat o meserie pe care stia s-o faca si unde se descurca foarte bine pentru siguranta locului de munca (de, corporatie) si un salariu ceva mai bun. Totusi, odata acolo, s-a straduit tot timpul sa pastreze un ton prietenos in relatia agentie-client.

Intotdeauna a incercat sa isi faca treaba cum trebuie, fara sa-si bage picioarele “pentru ca merge si-asa”, chiar si atunci cand si-ar fi permis asta. In ultimii ani nu a mai reusit.

I se cerea sa faca din ce in ce mai multe lucruri, in acelasi interval de timp. Initial, munca in departamentul lui era facuta de 3 oameni, ajutati si de un manager. De cativa ani nu mai ramasesera decat 2 oameni, care, pe langa toata munca initiala, faceau si o sumedenie de alte statistici si rapoarte si porcarii pe care nu se uita nimeni. Trebuia sa fie prezent si in tot felul de sedinte in care nu se rezolva nimic, dar cativa sus-pusi se auzeau discutand. Isi justificau salariile de peste 10.000 euro si cam atat. In timpul asta, munca se strangea. Cine trebuia sa stea apoi peste program? Cu siguranta nu managerii aia bine-platiti.

De angajat cineva nou – nu se angaja. Trebuie reduse costurile! Ii era mila sa-si ia concediu si sa lase toata munca lui in capul unei singure persoane. Ajunsese sa stranga peste 15 zile de concediu neluate in fiecare an (asta in ultimii 3-4 ani).

De ce nu pleca? Era un om intre 2 varste, pe un post platit binisor pentru Romania (mai putin de 1000 euro, oricum), care avea o sotie bugetara si un copil pe care vroia sa-l vada terminand o facultate fara sa trebuiasca sa se ingrijoreze de un loc de munca. Era constient de limitarile lui si de dificultatile pe care le-ar avea in a-si gasi un nou loc de munca platit macar comparabil cu cat avea aici.

Incepuse sa ne creeze probleme la munca. Functia lui de intermediar era oricum ingrata. Colegii lui erau nemultumiti de medierea facuta de el, noi eram nemultumiti de felul in care (nu mai) gestiona problemele. Pe de o parte il si intelegeam – era foarte multa munca pentru un singur om.

Daca il intrebai daca are probleme, se ferea sa discute despre ele, tot timpul spunea “lasa, o sa ne intalnim noi candva, mai incolo si o sa discutam despre mai multe“.

Anul trecut a fost internat in spital pentru aproximativ 3 saptamani. A iesit de acolo mai slab cu vreo 20 de kg. Am aflat de asta intamplator, dupa ce 1 saptamana am crezut ca pur si simplu era in concediu (mari tampiti am fost). Cu toate ca ne stiam de atata vreme si am impartit si rele si bune, nu si-a facut nici unul dintre noi timp sa mearga pe la el la spital. Abia atunci am aflat niste detalii (pe care le tinuse ascunse fata de noi) despre viata lui, abia atunci am aflat ca e posibil sa aiba anumite probleme in familie.

Am incercat sa discut un pic cu el dupa ce a iesit din spital. El sustinea ca a fost tratat de pancreatita si atat. Din discutii avute cu niste colegi de-ai lui, se pare ca i s-ar fi spus de atunci ca, de fapt are ciroza (n-are sens sa discut despre ce inseamna asta, cauze si prognostic). La discutii ulterioare, a tot sustinut ca se simte mai bine, ca se tine de regim si ca nu mai are probleme.

Acum 2 saptamani a fost internat din nou in spital. Se simtea rau. In spital a facut stop cardiac, din cauza unei hemoragii interne. Hemoragie cauzata de o ruptura de splina. La splenectomie au descoperit ca are si un plaman afectat. Este in coma, cu prognostic extrem de rezervat.

De ce n-am facut nimic toata perioada asta? De ce nu am incercat sa vorbesc cu el fata-n-fata macar 1 data in anul asta? De ce nu mi-a pasat de felul in care omul normal pe care-l stiam de atata vreme se schimba cu fiecare zi care trecea?

De ce am devenit atat de insensibil la situatia lui incat nici macar nu mi-am facut timp sa il sun 1 data dupa ce am aflat ca s-a reinternat in spital?

E atat de usor sa iti spui ca nu-ti mai pasa de o persoana, din cauza ca iti face viata mai grea la serviciu. Dar asta nu ar trebui sa faca acea persoana mai putin demna de simpatia si compasiunea ta!

Ca sa fiu clar, omul asta nu era deloc un nenorocit. Nu era dezagreabil, nu era violent. Nu era nesimtit!

Nu trebuia sa ajunga in situatia asta. Nu trebuia sa fie lasat sa ajunga aici. Avea colegi, familie, prieteni – toti am esuat in a fi oameni, toti avem gradul nostru de vina pentru situatia lui.

Ce ai face daca ai fi diagnosticat cu cancer?

“sa fiu pus fata in fata cu propria-mi mortalitate a schimbat, intr-un fel, si nimic si totul. Inainte de-a-mi fi diagnosticat cancerul, stiam ca voi muri intr-o zi, dar nu stiam cand. Dupa diagnostic, stiam ca voi muri intr-o zi, dar nu stiam cand. Dar acum o stiam intr-un mod acut.”

Tocmai am citit un articol care rascoleste ceva in tine – mai ales daca ai avut pe cineva in familie care a murit de cancer (sau daca ai fost diagnosticat cu cancer).

E scris de un medic neurolog de 36 de ani, diagnosticat (acum 8 luni) cu cancer pulmonar cu metastaze. Pentru cine nu stie ce inseamna asta si n-are chef de statistici, asta inseamna ca e inoperabil si ca tratamentul poate insemna mai mult rau decat bine. Inseamna ca ai 10% sanse sa supravietuiesti 5 ani si ca, dupa 8 luni de la diagnosticare, cam 50% dintre pacienti mor.

Neurologul asta face parte dintre pacientii care fac cancer pulmonar FARA sa fi fumat vreodata. Dintre cei care il fac inainte de 40 de ani, nu la +60. Culmea, face parte si dintre cei care sunt diagnosticati in faza terminala, cand cancerul a metastazat deja si medicina moderna nu mai are prea multe arme in lupta cu boala.

A ajuns, de pe o zi pe alta, din doctor care diagnosticheaza si trateaza tumori neurologice, un alt pacient care este tratat de un oncolog.

Desi toata educatia lui ii spune sa nu se bazeze pe statistici, desi oncologul care-l trateaza i-a recomandat sa nu citeasca nimic despre asta, el tot a “gustat din fructul oprit”. E imposibil sa nu vrei sa afli cat mai ai de trait.

Acum tocmai se intoarce la munca, la 8 luni de la diagnosticul initial. Se simte un pic mai bine, totul multumita unui tratament inovativ tintit genetic. Nu stie cat mai are de trait, dar nu poate sa se opreasca din trait doar pentru ca stie ca va muri. Se ghideaza dupa un citat pe jumatate uitat, al lui S. Becket “I can’t go on. I’ll go on.”.

Cand tata a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, primul lucru pe care l-am facut a fost sa citesc cat mai mult despre acest tip de cancer. Cand operatia a esuat, stiam ca nu mai are mult de trait. Din pacate, in cazul lui, statisticile au fost 100% precise, a murit fix la 1 an de la diagnosticare.

Oricat de mult m-am straduit sa nu cred in statistici, oricat de multa gandire pozitiva am avut, oricat de mult m-am straduit sa-i ascund statisticile sau sa-i dau motive de a fi optimist (ajungand chiar la minciuni), cancerul a continuat sa-si faca treaba lui insidioasa in corpul lui.

Dar in toata aceasta perioada mi-am tot propus sa fac asta si aia si asta impreuna cu el. Dar amanam pentru “cand va fi bine”. In primele luni isi revenea dupa operatie. Apoi era slabit de chimioterapie. Apoi parea ca se simte mai bine. Ne facusem tot felul de planuri fantasmagorice despre unde sa mergem cu el “cand va fi mai bine si va fi cald afara“. Dar boala s-a intors. N-am apucat sa mai facem mai nimic.

Sper ca mi-am invatat lectia. Daca eu as fi diagnosticat cu cancer, cred ca n-as mai amana nimic pentru mai incolo si as face, pe cat posibil, tot ce am zis ca voi face “candva in viitor”…

Oare as reusi asta?

Cum sa faci o campanie sociala prost sau O scuza ca sa vorbesc despre avort

provita

Recunosc, opinia mea este ca ONG-urile pro-life sunt populate in general cu ipocriti sau habotnici (sau habotnici ipocriti) care cred ca salveaza lumea promovand opiniile lor invechite si/sau periculoase (in multe cazuri).*

Nu, nu sunt tampit, stiu ca legile pro-alegere (pro-choice) permit distrugerea unei vieti care ar fi putut exista(accentul e pe posibilitate, deci nu e o certitudine). Accept faptul ca avortul din motive moderne, cum ar fi “nu mi-am planificat un copil inca“, “nu mi l-am dorit” sau “nu imi permit un copil” e absurd si chiar cred ca n-ar trebui permis fara o consiliere psihologica obligatorie.

Dar parca nici sa aduci un copil pe lume si sa-l abandonezi (sau mai rau) nu e de dorit. Si cu siguranta nu mi se pare normal sa interzici avortul atunci cand s-ar naste ceva de genul astaastaasta sau asta (atentie – imaginile nu sunt chiar usor de “digerat”). Intr-un final, nici sa aduci un copil pe lume in conditii de saracie lucie nu e chiar de dorit.

Panoul publicitar de mai sus l-am vazut destul de des in ultimele luni. Este, in opinia mea, un exemplu bun de mesaj si vizual prost alese. Nu stiu cine le-a luat bani pentru panoul asta, dar a fost platit cu prea multi bani pentru ce a oferit. Daca e vorba de un destept care a facut-o benevol, il sfatuiesc sa isi aleaga alta meserie.

• In primul rand, elementul vizual (al doilea lucru pe care-l vezi cand te uiti la panou) e prost ales. Ai pus o lacrima pe o jucarie. Wow. Daca te uiti prima data la panou, zici ca e gandit pentru a atrage atentia oamenilor asupra vietii dificile a jucariilor. Cui ii pasa de jucarii?

• Primul lucru pe care-l vezi pe panou este numarul mare (150.000). Cu asta am mai multe probleme:

  1. De unde, exact, au luat acest numar? Cum a fost calculat? Statisticile oficiale (select parameters – 08 – 7010 – 7011 Number of abortions, all ages) arata 101.000 avorturi in 2010 si 103.000 in 2011. Stiu, cei de la provita sustin sus si tare ca in statisticile astea nu sunt luate corect in calcul avorturile de la clinicile particulare. Adica ei ii acuza pe altii de minciuna, dar inventeaza estimeaza un numar. Pe ei ar trebui sa ii credem. Pe altii nu.
  2. Ce relevanta are un numar (mare, intr-adevar), daca nu prezinti toata povestea? Intr-o lume in care nimeni nu mai sta sa priveasca in perspectiva, daca doar fluturi un numar mare in fata unui roman, rar il vei face sa se gandeasca. Trebuie prezentata toata realitatea (trista, e adevarat): avem spor natural NEGATIV (-56.000 oameni in 2012), si in 2011/2012 am avut cel mai scazut numar de nasteri din ultimii 100 de ani.

  3. Nu toate avorturile sunt din motive “absurde”. Sarcinile ectopice apar destul de des si sunt un pericol major pentru viata mamei (oricum, majoritatea lor absoluta s-ar termina cu moartea prematura a fatului). Nu poti pune toate avorturile la gramada pentru a prezenta o imagine mai intunecata. E voit derutant.

  4. Din cele 100 si ceva de mii de avorturi din 2010/2011, aprox. 10.000 au fost facute de fete sub 20 de ani. 23.000, respectiv 24.000 au fost facute de femei peste 35 de ani. Cred ca nu trebuie sa fii geniu ca sa iti dai seama ca e foarte probabil ca multe dintre avorturile astea sa fi fost necesare! Riscurile asociate sarcinii dupa 35 de ani nu sunt imense, dar exista. In 2010 si 2011 s-au nascut cate 2300 si ceva de copii cu malformatii congenitale si 86, respectiv 87 cu sindromul Down. Nu zic ca toti copii astia ar fi trebuit avortati. Doar ca e foarte probabil ca multe dintre avorturile alea sa fi fost niste alegeri informate. Din nou, e vorba de prezentarea unei informatii intr-un mod voit derutant.

• In final, nu e clar ce vor sa transmita ei cu acest panou. Vor sa sensibilizeze romanii? Vor sa te faca sa te gandesti de doua ori inainte de-a face un avort? Vor sa creeze un curent de opinie favorabil scoaterii in afara legii a avortului? Da, un panou cu un mesaj neclar poate avea un impact major. Dar asta mie mi se pare pur si simplu un panou publicitar fara cap si fara coada.

 

Ok, acum discutia despre avort in Romania:

Statisticile WHO nu au date pentru Romania decat pana in 2011, cand am avut 103.383 avorturi. Daca cei de la Pro Vita Bucuresti se iau de statistici si le vor crescute, eu zic ca e posibil sa fie de fapt mai scazute. Daca ei fac supozitii logice, hai sa fac si eu supozitii logice.

• Chiar atat de predispusi la avort sunt romanii? 150.000 par cam multe avorturi la o tara atat de mica, in conditiile in care trendul in ultimii ani pare a fi descendent. Stiu, intai ma lansez intr-un atac al statisticilor oficiale, apoi le folosesc in discutie. In principiu, fac acelasi lucru pe care-l fac si cei de la Pro Vita.

Revenind la logica mea, spre comparatie, in Spania, o tara cu o populatie predominant catolica (o biserica pentru care avortul este un pacat capital), cu 48 de milioane de locuitori, in 2012 au fost “doar” 118.000 de avorturi. Mi se pare putin probabil sa avem 150.000 de avorturi in Romania, o tara cu maxim 21 milioane de locuitori (dintre care aproximativ 1 milion SUNT in Spania si alt milion ar fi in Italia). Sa luam alte tari ca exemplu (poate sunt spaniolii deprimati). Suedezii sunt 9,6 milioane. Au cam 37 mii de avorturi in medie pe an in ultimii 6 ani. In Germania (80 mln de locuitori) au fost 108 mii de avorturi in 2011. In Franta (66 mln de locuitori) au fost 211 mii de avorturi in 2010.

• E adevarat, statisticile spun ca in perioada 1990-1995 am avut o explozie a avorturilor in Romania. Care s-a diminuat, in timp. De la aproape 1 milion de avorturi in 1990 pana la 500.000 in 1995. Numarul total de avorturi a scazut apoi (250.000 in 2000, 160.000 in 2005 si 103.000 in 2011).

Stiu istoria dezincriminarii avortului in Romania post-decembrista. Chiar si-asa, numarul ala din 1990 pare absurd de mare. Fix in momentul in care romanii se bucurau de libertate, atunci au devenit femeile mai libertine – pare plauzibil, nu? E adevarat, prezervative INCA nu prea se gaseau. Deci contraceptia era ca si inexistenta. Dar chiar si-asa, numarul ala imens de avorturi poate fi o anomalie statistica.

In primul rand, nu exista un motiv bun pentru a nu mai dori BRUSC sa NU ai copii. In 1990-1992 inca exista un aer de optimism general. Mai ales in 1990. Scapasem de comunism, puteai zice ce vroiai, gaseai mancare in magazine, apareau micile afaceri. Nu e chiar un mediu in care sa te gandesti ca vrei sa faci un avort, pentru ca nu vrei sa-ti mai traiasca copilul in asemenea tara!

Ceilalti indicatori demografici au variat mult prea putin, fata de variatia numarului de avorturi in perioada ’88-’92. Si daca extrapolam pe o perioada de 10 ani (’85 – ’95), numarul de avorturi din 1990 pare o anomalie statistica. Rata fertilitatii (numarul de nascuti-vii la 1.000 de femei din grupa de varsta 15-49 ani, sau, mai simplu, numarul de copii pe care i-ar avea o femeie in medie pe parcursul perioadei fertile) a scazut cel mai mult – de la 2,31 in ’88 la 1,5 in ’92, o valoare de la care n-a mai scazut prea mult in ultimii 20 de ani. Numarul de nasteri a scazut cu 39.000. Toti indicatorii au scazut cu un anume procent, numai avorturile au crescut cu un procent incredibil. Daca e sa credem aceste statistici, in 1990 si 1991 s-ar fi putut naste minim 1,5 milioane de copii in plus. Hmmm.

Desigur, poate ma insel. Poate chiar am avut atat de multe avorturi in perioada aia. Asta nu schimba realitatea de acum – numarul de avorturi pare sa se fi stabilizat la o valoare de echilibru.

• Avorturile ajuta la “amorsarea” unei bombe demografice. In cateva zeci de ani, Romania va avea o populatie mult imbatranita si imputinata. Vor exista probleme cu asigurarile sociale si medicale si cu pensiile. Corect. Dar, intr-un final, in conditiile in care Romania ramane pe ultimele locuri la toti indicatorii economici din Europa si nu prea exista motive de optimisim… de ce sa-ti doresti sa aduci un copil pe lume in tara asta?

 

De ce am scris acest articol? Mi-am adus aminte de panoul asta in week-endul asta, cand am citit despre cazul mediatizat din SUA – Texas, un stat in care activistii pro-vita si-au impus punctul de vedere in legi:

O femeie numita Marlise Munoz este dusa de urgenta la spital pe 26 noiembrie. In ciuda eforturilor doctorilor, este declarata in stare de moarte cerebrala – din cauza unui cheag de sange care a cauzat fie un embolism pulmonar, fie un accident vascular cerebral. Era insarcinata in saptamana a 14-a.

Legea statului Texas interzice deconectarea de la aparatele care o tin in viata in mod artificial a unei mame care e insarcinata.

Timp de 2 luni si ceva, sotul a trebuit sa ceara in Justitie dreptul de-a cere deconectarea sotiei de la aparatele care o tineau in viata in mod artificial. Copilul era neviabil cam din momentul mortii cerebrale a mamei lui, deoarece a fost lipsit de oxigen pentru prea mult timp. Avea hidrocefalie, extremitatile erau diforme si se pare ca are si un defect cardiac. Cu toate acestea, o sumedenie de activisti pro-vita au tinut demonstratii pentru a tine in viata un copil ca si mort, aflat intr-o fiinta moarta. Spitalul a aparat litera legii pana in ultima clipa – desi doctorii de acolo stiau foarte bine absurditatea demersului juridic.

Din fericire, intr-un final un judecator i-a permis sotului sa-si deconecteze sotia de la aparate si s-o ingroape.

*Un exemplu pentru puterea lor este Spania, unde, de anul asta, se va reincrimina avortul, indiferent de motivul care se aduce pentru a termina sarcina. Adica nu se va efectua un avort decat daca sarcina e foarte periculoasa pentru mama sau daca prin testare se demonstreaza ca fatul are vreo maladie congenitala care il condamna la moarte. Ceea ce inseamna ca “dreptul la viata” al unei gramajoare de celule este mai important decat dovezile stiintifice care demonstreaza ca bebelusul va avea o viata scurta (sau nu) si plina de probleme (fizice sau psihice).

Cum ajung romanii sa creada tot felul de tampenii?

Presupunerea mea ar fi ca reusesc asta luandu-si informatiile “de pe net” (de oriunde, inclusiv de pe bloguri ca al meu), fara sa se oboseasca sa le verifice dintr-o sursa stiintifica.

Din pacate, multe dintre site-urile de stiri romanesti propaga mituri si jumatati-de-adevar, impachetandu-le ca “informatii cu valoare stiintifica”. Si media din afara nu e mult mai breaza – de multe ori romanii pur si simplu traduc articole populare de pe Huffington Post sau mai stiu eu ce alt site cu multe vizualizari. Presupun ca “jurnalistii” de genul asta pur si simplu sunt prea lenesi sa faca si o scurta cercetare (fact-check) si cred ca “daca vine de pe un site mare de stiri, probabil c-au facut aia verificarile inainte”.

Exemple de articole de genul asta: Ce se intampla in corpul tau cand inghiti o pastila de paracetamol sau Top 10 alimente care produc cancer. Bineinteles, pot sa dau 100 de linkuri de genul asta.

Sa vedem:

1. Titlul primului articol e mincinos. Nu-ti spune “ce se intampla in corpul tau cand iei un paracetamol”. Doar iti spune ca are si efecte secundare nocive la o anumita doza maxima recomandata. Atat. Nu explica ce sustinea titlul. Practic, nu explica nimic.

Adevarul este ca da, paracetamolul (sau acetaminophen) este hepatotoxic peste o doza maxima de 4 g/24 ore. Adica aproximativ 8 pastile.

Mici cantitati din paracetamol sunt convertite intr-un metabolit toxic. Acest metabolit toxic (NAPQI) se leaga de proteine din Imageceluleleficatului, cauzand distrugeri celulare. Cantitatea de metaboliti toxici produsi si capacitatea ficatului de a-i elimina inainte sa se lege de celule ficatului influenteaza gravitatea distrugerilor. Acetilcisteina (daca e administrata la timp) este utila in cazul ingestiei unei cantitati prea mari de paracetamol, putand salva ficatul printr-un proces mai complicat. In cazul unui pacient cu functia hepatica alterata (alcoolic, suferind de hepatita/cancer), riscul de supradoza creste.

1.1. Nu stiu cat de multi tampiti sunt pe lumea asta care ar lua 8 pastile de paracetamol in 24 ore (asta in conditiile in care toxicitatea lui este cunoscuta de mult si farmacistii chiar insista sa-ti te avertizeze sa nu iei prea mult). 1.2. Exista totusi un numar de morti in fiecare an la nivel mondial din cauza supradozajului cu paracetamol (deci nu din cauza folosirii lui in dozele recomandate). Cu toate acestea, paracetamolul este in continuare unul dintre cele mai sigure medicamente antipiretice si analgezice. Pentru a pune lucrurile in perspectiva: se estimeaza ca in SUA mor anual undeva intre 150 si 450 de oameni din cauza supradozelor cu paracetamol (singur sau in combinatii), dar in fiecare saptamana se folosesc minim 50 milioane de pastile de paracetamol.  1.3. Alte AINS (anti-inflamatoare nesteroidiene) au riscuri atasate mai mari (sangerari stomacale, care pot duce la complicatii periculoase) si un numar mai mare de morti anuale atribuite lor. 4. Mai multe informatii aici (un articol semnat de un doctor).

De ce ma enerveaza articole de genul asta? Pentru ca maica-mea (si alti oameni, inclusiv pacienti intalniti prin spital) refuza sa ia paracetamol, pentru ca a “citit ea ca e toxic pentru noi“.

  1. Al doilea articol face parte dintr-o serie fara sfarsit de articole de genul “alimentul X cauzeaza cancer” si “alimentul Y te protejeaza de cancer”. Majoritatea absoluta a lor n-au absolut nici o sursa stiintifica citata. Cercetarile in domeniul asta sunt scumpe si dificil de dus la final (e relativ greu sa demonstrezi ca un aliment anume incetineste sau opreste total carcinogeneza). Deci majoritatea articolelor se bazeaza pe citatii lipsa “se stie ca…” sau “oamenii de stiinta au descoperit ca…” (fara sa se ofere numele vreunui studiu sau om de stiinta care chiar a facut un asemenea studiu). Daca exista studii reale, de cele mai multe ori au o esantionare suspecta (foarte putine cazuri, detalii lipsa) sau pur si simplu sunt gresite. Detalii aici.

Cel mai faimos exemplu in privinta asta e cel al francezilor care au “demonstrat ca alimentele modificate genetic cauzeaza cancer“(studiul e in link). Cum au facut asta:

• folosind o rasa de soareci care sunt genetic predispusi la tumori

• esantioanele folosite au fost bizar impartite (doar 20 soareci “sanatosi” in grupul de control vs. 80 in grupul “de expunere” la OMG)

• datele prezentate au fost coafate ca sa arate concluzia dorita, deoarece daca verifici informatiile furnizate, unii dintre soarecii care au mancat OMG erau de fapt mai sanatosi decat cei “de control”

• lipsa unor teste statistice standard;

• Multe alte erori de procedura stiintifica, ce invalideaza fiecare in parte rezultatul final. Mai multe detalii aici.

Image

Revenind la articolul romanesc. Trei tampenii 100% false din el 

sunt urmatoarele: zaharul cauzeaza cancer; aspartamul cauzeaza cancer; dulciurile coapte cauzeaza cancer, deoarece contin acrilamida. 

Zaharul nu cauzeaza cancerul, e un mit absurd.

Aspartamul e periculos pentru cei care sufera de o boala rara (fenilketonurie). In rest, atata timp cat e consumat cu moderatie, e ok.

Nu exista O LEGATURA DEMONSTRABILA intre acrilamidele din mancare si carcinogeneza la oameni. Este posibil carcinogen, in anumite concentratii si in anumite conditii, dar nu neaparat cel gasit in cantitati scazute in mancarurile coapte. Lipsesc dovezile!

De ce ma enerveaza articolele de genul asta? Pentru ca ajungi sa fii inconjurat de oameni care cred ca orice mananca poate cauza cancer. Numai eu stiu cat m-am luptat cu mama ca sa-i dea de mancare tatalui meu anumite feluri de mancare. Citise ea ca alea “hranesc tumora”, deci nu trebuia hranit pacientul cu asa ceva… Saracul tata, nici macar n-a apucat sa se bucure de ultimul an din viata, a trait cu o gramada de limitari si diete care mai de care mai absurde si mai inutile.

 

La asta adaugi si nenumaratele bloguri si site-ulete mai mici sau mai mari care filtreaza informatii “cunoscute” intr-un fel sau altul, pentru a le iesi un articol mai “interesant” si gata. Avem dezinformare prin supra-informare.

Tin minte un articolas al unui roman vegan-si-mandru-de-asta (nu dau link, n-are sens sa-i fac trafic), articolas cu cateva sute de comentarii, in care isi expunea el motivele pentru care nu consuma carne. Vreo 15-20 de motive. Unul mai tampit ca altul.

Cel mai tare motiv era “nu consum carne pentru ca animalele secreta adrenalina chiar inainte sa moara, din cauza faptului ca sunt ucise intr-un mod brutal. Adrenalina ajunge imediat in toate tesuturile vascularizate, deci in special in carne. Adrenalina cauzeaza furie si are diferite efecte nocive asupra sistemului nervos, deci nu vreau sa ma otravesc cu carne-infestata-cu-adrenalina“. Insiruirea asta de fraze e atat de plina de erori stiintifice incat mi-e rusine si pentru ca am reprodus-o.

Cea mai mare este referinta la disponibilitatea adrenalinei in carne dupa moartea animalului. Adrenalina are un timp de injumatatire de 2 minute. In principiu, pentru a manca niste carne cu adrenalina in ea, ar trebui sa mananci carnea cruda fix imediat ce animalul a fost omorat in mod violent. Asta ca sa nu vorbim de faptul ca adrenalina n-ar supravietui trecerii prin mediul acid al stomacului. Sa nu vorbim de faptul ca ar trebui sa mananci carne dintr-un animal imens pentru ca adrenalina din 300 g de carne luata din el sa fie (teoretic) suficient de multa incat sa aiba vreun efect asupra unui om (asta daca s-ar gasi vreun mod in care adrenalina ar trece prin stomac si n-ar fi descompusa).

 

Cum am invatat Cardiologie (1)

Cardiologia NU e o materie usoara.Image

Profesoara noastra de chirurgie (doctor aflat in ultimul an de rezidentiat), care este unul dintre cei mai meseriasi (dpdv al cunostintelor de anatomie, fiziologie si patologie) doctori cu care am discutat eu vreodata, ne zicea ca nu i-a placut niciodata materia asta si n-a putut s-o invete perfect. Ma rog, la nivelul nostru (de asistenti medicali in devenire), ce n-a invatat ea perfect… probabil ca e mai mult decat o sa stie toata promotia la un loc de-a lungul vietii.

Oricum, ideea e ca materia e stufoasa. Daca incerci s-o inveti “pe de rost”, ori o sa esuezi, ori o sa uiti repede multe informatii (foarte putini oameni retin ceva din ceea ce invata prin procesul de “toceala“). Cu toate astea, este una dintre cele mai logice materii cu care m-am intalnit eu. Totul se leaga, e logic si parca sunt mai putine cauze/organe-sursa pe care sa le iei in calcul (spre deosebire de gastro-enterologie, de exemplu). Ok, aici am exagerat un pic, dar tot mi se pare mai clara decat alte materii. Anumite simptome pot fi legate pe cale de consecinta de anumiti factori-declansatori, care au o anumita evolutie, in general standard (in absenta tratamentului/factorilor agravanti).

Ca viitor asistent medical care chiar vrea sa stie ceva, cu un pic de vointa poti invata aproape toata materia destul de bine folosind sfaturile mele.

Totul se invata segmentat. Trebuie sa ai niste cunostinte bunicele de anatomie si de vocabular medical (sau ca esti dispus sa ti le imbunatatesti inainte de a incepe sa inveti), destul timp la dispozitie si un pic de gandire logica.

Totul incepe cu o schema pe care trebuie s-o visezi. Trebuie sa stii cum arata inima si vasele de sange care intra si ies din ea, cum functioneaza ea, sa intelegi foarte bine rolul ei in corpul uman si sa intelegi cum functioneaza circulatia mica si circulatia mare. Ajuta daca faci de mai multe ori schema cu pricina cu mana ta. Nu uita sa te uiti si la o ilustratie color mai fidela realitatii, altfel o sa ajungi sa crezi diferite prostii.

Tot la anatomie si fiziologie, ar trebui sa intelegi cat de cat cum functioneaza inima dpdv mecanic/electric. Sa stii (macar in mare) ce fac nodulul sino-atrial, fascicululul Hiss si reteaua Purkinje si cum se propaga impulsurile. Altfel nu prea ai cum sa intelegi o EKG, oricum.

Apoi trebuie sa ai un vocabular medical adus la zi. Sfatul meu ar fi sa citesti cursurile de cardiologie 1 data si sa iti notezi toate cuvintele pe care nu le stii sau de al caror sens nu esti sigur. Stiu, nu e o activitate care dureaza putin. Daca vrei sa inveti ceva, NIMIC nu e rapid.

Apoi trebuie sa citesti si intelegi semnele si simptomele principale in afectiunile inimii. Avem 3 de baza (dispnee, durere si palpitatii) si mai multe secundare. Ar mai fi si semnele si simptomele asociate (care apar inidirect, ca urmare a diferitelor afectiuni cardiace). Pe toate trebuie sa le stii si sa intelegi CUM apar!

Apoi urmeaza o recapitulare a testelor de sange care se pot face. Ce masoara si de ce le facem? Practic, ce rol ar avea in diagnosticul bolii?

Sa nu uitam si de investigatiile medicale – pentru afectiunile cardiologice exista unele specifice si altele nespecifice. Cateva sunt de baza, utile in majoritatea afectiunilor cardiace (Radiografie, Ecocardiografie, poate si Electrocardiograma), altele sunt suplimentare, utilizate pentru a clarifica diagnosticul.

Apoi restul procesului de invatatura se rezuma la a memora cauza afectiunii si la a te GANDI la urmarile pe care le va avea asupra corpului uman. Asta e partea de repetat de nenumarate ori. De aici incolo, ar trebui sa poti face conexiuni logice.

Nu in ultimul rand, trebuie sa inveti tratamentele medicamentoase si chirurgicale.

In opinia mea, daca stii toate clasele de medicamente folosite in afectiunile cardiace si efectul lor, e suficient. Medicamentele se schimba, tot timpul apar unele mai noi, mai eficiente. Dar daca stii cum actioneaza o clasa de medicamente asupra corpului uman si (eventual) efectele lui adverse, esti binisor pregatit.

Tratamentele chirurgicale sunt destul de multe, daca te apuci sa le studiezi pe toate in profunzime de la inceput, o sa te incurci. Mai bine intelegi cam ce face fiecare si cum te ajuta si ramane sa-ti aprofundezi mai incolo cunostintele. Parerea mea.

O sa revin si cu 1-2 posturi in care o sa incerc sa schematizez materia, asa cum mi s-a parut mie mai usor de invatat – cand o sa am niste timp liber.

Stiu, n-am reinventat roata cu ce am scris mai sus. Doar ca atunci cand ma vad in fata a ditamai manualul, de multe ori incep sa citesc voiniceste lectiile si ma dezumflu repede. Mi se pare pur si simplu dificil sa inveti, sa retii si sa si intelegi o materie daca doar citesti de la coada la cap (si-napoi) cateva sute de pagini.

Plus ca… in meseria noastra, scopul nu ar trebui sa fie “sa invat ceva si sa scap de materia asta” ci “sa invat ceva si sa stiu sa-mi folosesc cunostintele mai apoi pe pacienti”.

 

Desigur, daca am zis vreo tampenie sau are cineva vreo sugestie de imbunatatire a metodei mele (sau una mai eficienta), comentariile sunt libere aici.

Un prost…

… Freza aranjata, haine alese cu gust, curatel, telefon de 1100 lei, geanta (scumpa) de laptop la umar. Mergea cu autobuzul pe ruta Casa Presei – Romana. Venea de la un interviu la Microsoft (a auzit jumatate din autobuz, ii spunea asta la telefon cuiva pe care-l sunase ca sa “vada ce mai face“). Habar-n-avea unde mergea autobuzul in care era.

Statea cu cardul de transport RATB in mana si nu-l valida. Cand a vazut ca intr-o statie par sa fie niste controlori, l-a validat repede (deci nu, nu avea abonament).

 

O calatorie cu autobuzul costa 1,3 lei. Un abonament lunar nelimitat costa 50 de lei.

 

Strângători, domne’, strângători.

Blogul meu are mai multi vizitatori decat site-ul scolii mele

Ceea ce NU e normal!

Eu am avut in medie mai multe afisari pe blogul meu amarat in ultimele 2 luni si jumatate decat au avut cele 2 cele mai mari scoli postliceale sanitare din Bucuresti (zic trafic.ro si alexa.com).

Asta imi spune cateva lucruri:

• Siteurile lor nu sunt optimizate deloc pentru google-search (nu ca blogul meu ar fi, dar eu nu am bagat nici un ban in crearea lui)

• Siteurile lor nu au informatii pertinente. Degeaba au prezentari sterile de 20-40 de pagini cu o gramada de texte goale. Daca vrei sa atragi un elev, trebuie sa-i prezinti situatia cat mai realist si sa-i spui si ce-l asteapta dupa ce termina scoala.

• In scolile/facultatile noastre private/de stat inca persista o mentalitate invechita. Nu e nevoie sa ne adaptam comunicarea la timpurile actuale. Atata timp cat tinerii vin la scoala inca in numar mare, totul a mers ok. Dar in conditiile in care numarul total de adolescenti care ajung la varsta de 18 ani e in continua scadere (multumita natalitatii in scadere de dupa 1990) – asta desi numarul de scoli private a tot crescut – lupta pentru studenti va fi din ce in ce mai dura. Daca eu as fi citit un post ca al meu (adaptat la ASE) acum 12 ani, inainte de-a da la ASE, as fi fugit mancand pamantul de Economie si m-as fi orientat pe orice alt domeniu, la alta facultate.

• Unele scoli au niste oameni angajati pentru a se ocupa de comunicare. Platiti prost, cel mai probabil. N-am nimic cu ei. Dar mie mi-ar fi rusine daca un blog al unui elev mi-ar depasi site-ul scolii la numarul de afisari, site care ar fi responsabilitatea mea. Mai ales ca blogul meu are majoritatea absoluta (peste 80%) a afisarilor doar pe cuvintele cheie “asistent medical” si “AMG“. Adica restul articolelor (inclusiv astea) sunt citite de 2-3 vizitatori razleti si (cateodata) de putinii mei subscribers. Apropo, pentru subscriberii mei: va multumesc ca existati si-mi cititi prostiile (din cand in cand)! 🙂

• Lumea chiar se intereseaza inainte de a alege aceasta meserie. Nu poate decat sa ma bucure asta. Sper din tot sufletul ca am ajutat niste oameni sa nu faca o decizie gresita (sau sa ia o decizie corecta) in legatura cu cariera lor.

• Poti face trafic si fara sa iti promovezi brutal blogul/site-ul pe toate siteurile posibile si imposibile din Romania (asa cum fac niste nefericiti pe site-urile de stiri, de exemplu). Nu va fi cine stie ce trafic, dar suficient pentru a fi relevant in cautarile google.

In incheiere, o mica povestioara. Inainte sa incep cursurile, acum 2 veri, m-am gandit serios la a face scoala in Germania sau Austria. Goethe-Zertifikat B2 l-am obtinut din 2012, niste bani stransi pentru primele luni (mutare, chirie si alte cele) aveam, am vorbit un pic cu o cunoscuta a unei rude care lucra intr-un spital din Germania, am discutat (prin e-mail) cu oameni de la 2 scoli (1 din fiecare tara), am fost la 2 pasi sa fac pasul asta. Pana la urma am ales varianta mai simpla (scoala in Romania), sper sa nu regret asta mai tarziu. Revenind: Ideea e ca o prezentare ca asta mi-a oferit mai multe informatii despre cursuri si sistemul de invatamant decat 10 site-uri ale scolilor de la noi. Asta luand in calcul si faptul ca germana mea nu e perfecta, deci nu intelegeam chiar 100% ce scria in pdf-ul ala. Dar de, nu degeaba sunt tarile astea mai dezvoltate ca Romania – oamenii fac lucrurile diferit si gandesc diferit.

Image

Daca e cineva curios sa vada cum arata si cum e prezentat sistemul de invatamant in Austria (strict pentru Asistenti Medicali – Gesundheits- undKrankenpflege), il rog sa faca un clic pe linkul asta. Daca vreun factor de decizie din vreo scoala sanitara/facultate de la noi va ajunge aici, il rog sa se uite un pic la cum ar trebui sa-si descrie procesul de invatare in scoala/facultatea lui. Culori vii, imagini relevante, grafica adaptata publicului-tinta, informatii putine dar la obiect, cuvinte-cheie, reprezentarea grafica a evolutiei profesionale.

Cum ajung romanii sa creada ca TOT personalul medical ia spaga…

… si ca multi mai si traiesc bine din asta.

Astea sunt 2 idei preconcepute pe care le intalnesc zilnic. Ei, pe langa imaginea negativa despre aceasta categorie profesionala (Sanatatea) pe care mass-media o propaga, pe langa realitatea trista pe care o intalnesti in spitalele de stat (si nu numai) daca ai ghinionul sa ajungi pe acolo, mai exista si stereotipii pe care doctorii si asistentii le cred unii despre altii.

M-am vazut in week-endul asta cu prietenul meu din liceu, ajuns intre timp Medic Specialist in Oncologie. Am mai pomenit de el de cateva ori pe blog. Ma intreba cum mai merge scoala mea, ce am mai facut si imi dadea un sfat despre ce sa fac mai tarziu. Imi spunea sa ma “specializez pe asistenta medicala in Oncologie”, sa-mi gasesc cumva un post aici si o sa vad dupa aia ca o sa traiesc bine. Argumentul lui era bazat pe faptul ca “toate asistentele de la spitalul X (unde si-a facut rezidentiatul) castigau minim 200 lei zilnic din spaga“. A “vazut el“. Deloc intamplator, acolo am facut eu voluntariatul in vara (si cu ajutorul unei vorbe bune puse de el). I-am raspuns ca am discutat cam cu toate asistentele de pe acolo si nici una nu parea s-o duca prea bine financiar, nu le-am vazut sa primeasca cine stie ce bani (asta DACA primeau) si nu in ultimul rand am argumentat ca pacientii bolnavi de cancer sunt amarati si vai de ei, numai de spaga n-au chef si bani. Nu in ultimul rand, am folosit apelul la corectitudine “nu fac scoala asta ca sa traiesc din spaga“.

El doar a raspuns cu “aa, mint alea, ele mergeau acasa tot timpul cu taxiul“. I-am raspuns ca nu e cel mai bun mod de-a evalua bunastarea cuiva si ca, din ce am vazut eu, eu cred ca greseste. El a ramas cu ideea lui, eu am ramas cu-a mea – n-avea sens sa ne certam.

Ideea e ca am intalnit aceasta teorie, cum ca “asistentele castiga o gramada de bani din spaga”, la mai multi doctori. Si la scoala la mine o aud des (la doctorii care ne sunt profesori), cateodata si la practica din spitale, cateodata o citesc si prin comentariile semnate “doctor X-ulescu” de pe la diferite articole. Ultima sursa e mai nesigura, recunosc, asa ma pot semna si eu MD, PhD Cristian si apoi pot comenta, nimeni nu va sti daca sunt sau nu doctor, dar asta nu schimba omniprezenta acestei idei stupide.

Evident, nu toti medicii cred asta, dar e trist sa vezi cat de usor raman idei tampite in mintea oamenilor care ar trebui sa stie mai multe…

Nu, oameni buni, majoritatea asistentelor medicale de la “stat” NU castiga un salariu mediu net in plus din spaga. Realitatea e mult diferita. In primul rand, suma e mare pentru cat de saraci sunt pacientii de la “stat”, in al doilea rand, nu toate asistentele iau spaga.

Ideea asta e prezenta si pe la oamenii care ajung prin spitale. Dupa ce a fost operat, tatalui meu i-a schimbat de 5 ori (acasa la el) bandajul o asistenta medicala pe care o cunostea sotia mea. Pentru asta, i-a multumit mama mea cu 15 lei/drum. Era in drumul spre casa al asistentei, era pentru o ruda a unei cunostinte, munca nu era multa, deci a facut-o. De la asta, mama a tras concluzia ca automat fata aia castiga “minim 100 lei/zi“.

Fiind o cunostinta mai veche de-a sotiei mele, am discutat mai deschis cu ea, mi-a spus ca realitatea e ca ajungea la cateva sute de lei (sub 500) intr-o saptamana buna, dar erau si saptamani cu doar cateva zeci de lei. Cu salariu, sporuri, vechime de 10 ani si cam 1 tura facuta in plus/luna (unei colege), castiga legal aproape 2000 lei (in 2013). Intr-o luna “darnica”, ajungea la 3000 lei, dar in general castiga doar cateva sute de lei in plus din “atentii”, si multi dintre ei erau fix din vizite din astea acasa la pacienti externati (lucra la Chirurgie). Si era un caz relativ fericit, deoarece lucra intr-un spital foarte mare din tara si erau suficiente asistente pe tura.

Si reversul medaliei e adevarat. Se gasesc si asistente medicale care cred cate-n-luna si-n stele despre doctori.

Buuun. Intai avem imaginea negativa pe care si-o formeaza romanii care ajung in spitale (de stat, in general, sau private, in anumite cazuri). O mare parte dintre probleme tin de imagine: lipsa de igiena, conditiile neplacute de radiologiecazare samd dar mai putine vin de la actul medical in sine.

Din discutiile mele cu pacienti (inclusiv cu tatal meu), putin le pasa oamenilor faptul ca sala de operatie era dotata nu-stiu-cum, sau ca doctorul a facut operatia fara probleme, atata timp cat in convalescenta au stat inghesuiti cu prea multi alti pacienti in spatii intotdeauna prea mici. Cand nu ti se da o pijama sau un scutec de incontinenta in plus dupa ce ai urinat pe tine, putin le mai pasa unora de faptul ca doctorul a facut o operatie perfecta. Atunci cand, colac peste pupaza, mai dai si bani pesonalului pentru a le multumi (sau pentru ca asa stii tu ca se face), automat iesi cu o imagine urata din “iadul” ala.

Timpul estompeaza amintirile, dar la o intrebare despre “cum a fost la spital atunci cand…”, tot despre “a fost rau si am dat spaga” o sa iti amintesti, nu de faptul ca ai iesit (din fericire) mai sanatos de acolo.

La (destul de) multele articole/reportaje din presa din ultima vreme in care se relateaza cazuri de doctori (sau, mai rar, asistenti) care au fost arestati pentru ca au cerut (si luat) mita, foarte rar mai vezi cate un comentariu echilibrat. Exemple: aici, aici, aici, aici sau aici. Fluxurile de stiri pornesc, de regula, de la agentiile de presa sau televiziunile de stiri si apoi se filtreaza catre ziarele, televiziunile si revistele de masa. Cu cat citesti un articol/vezi un reportaj mai departe de prima sursa, cu atat tonul relatarii se schimba, din impartial in dojenitor sau acuzator.

O lema care apare foarte des (sub diferite forme si in limbaj mai mult sau mai putin vitriolic) este “TOTI fac meseria asta pentru bani, nu au daruire, sunt niste nenorociti“. Eu vreau sa vad ce munca presteaza tampitul care spune aberatia asta, cat a invatat pentru ea si cu cat e platit pentru ce face. Ce om munceste in lumea asta doar “cu har” si nu se asteapta sa fie platit corect pentru ceea ce face – mai ales ca aceasta activitate (in cazul medicilor) presupune 11-13 ani de studiat.

Atentie: sa nu se inteleaga ca sunt de acord cu doctorii/asistentele care cer spaga! Conditionarea actului medical de spaga mi se pare de o josnicie greu de inteles.

Cei care stiu sa astepte au succes in viata?

Aparent, da!

Am citit zilele astea un articol foarte interesant despre testul bezelei (marshmallow test).testul bezelei

Este unul dintre cele mai cunoscute si discutate teste din psihologie si sociologie, existand nenumarate articole in toate limbile pamantului despre el.

Testul porneste de la un set de observatii: 2 tipuri diferite de populatii care coabiteaza de multa vreme pe aceeasi insula (descendenti ai primilor africani ajunsi pe insula versus descendentii primilor oameni de origine din India de Est care au ajuns pe insula) si-au format de multa vreme niste imagini stereotipice despre cealalta populatie, in special in privinta imprudentei, autocontrolului si a dorintei de a se distra.

Pornind de aici, psihologul american Walter Mischel (care a devenit faimos si ca urmare a acestui test) a mers pe firul logic pana la intrebarea ” cat de devreme in viata apar diferentele intre populatii si a incercat sa traga concluzii pornind de la statutul social, integritatea familiei si varsta in sine.

De la rezultatele interesante ale primului test (care avusese, totusi, un esantion mic de subiecti), el a elaborat un test mai indraznet. Apoi (in anii ’70) a folosit aproape 600 de subiecti (cu varste intre 3 si 5 ani), copiii de la o gradinita unde mergeau in special odraslele profesorilor de la Universitatea Stanford din SUA. Testul a vrut sa verifice capacitatea copiilor de a-si impune autocontrolul. Li se oferea intai o bezea (sau un covrig sau un biscuite oreo sau o bomboana), pe care copilul o putea manca liber. Dupa ce o manca, i se oferea posibilitatea sa mai manance inca 1 bezea sau sa astepte inca 15 minute, cand i se promitea ca i se vor oferi 2 bezele.

Concluzia testului a fost ca perceptiile despre recompensa au redus in mod semnificativ (NU au lungit) perioada in care subiectii si-au intarziat rasplata. Per ansamblu, mecanismele cognitive si ale atentiei care au au scos in evidenta recompensa au scurtat perioada de intarziere voluntara a rasplatei, in timp ce distragerea atentiei de la recompensa (in mod direct sau indirect) au inlesnit actul de a intarzia rasplata.

Asta daca vrem sa ignoram modul absolut genial in care se forteaza multi copii sa reziste tentatiei (testul asta este repetat foarte des la copiii de 4-5 ani de catre occidentali, si puteti vedea mai multe videouri pe yt – cum ar fi asta).

Concluziile cu adevarat interesante apar abia la testarile ulterioare ale copiilor, pe masura ce au inaintat in varsta. La testari efectuate peste mai mult de 10 ani (in 1988) s-a descoperit ca grupul de copii care nu au mancat bezeaua imediat, ci au asteptat rasplata dubla, erau descrisi de parintii lor drept “extrem de competenti”. La o testare din 1990, s-a concluzionat ca, din cele doua grupuri, copiii care si-au intarziat rasplata au avut rezultate mult mai bune la testele lor standardizate de terminare a liceului (SAT).

La o testare din 2011 (la aproximativ 40 de ani mai tarziu), fostii copii care si-au intarziat rasplata, acum adulti, au acceptat sa li se scaneze creiere (cu un aparat IRM). S-au descoperit diferente importante dpdv statistic intre ei si cei care mancasera direct prima bezea, fix in zona creierului care se ocupa de procesele cognitive complexe, luarea deciziilor, medierea comportamentului social  (cortexul prefrontal) si in nucleul accumbens (striatum ventral) – care e considerat centrul “sistemului motivational”.

Ideea este ca pare sa existe o legatura intre capacitatea de-a-ti controla impulsurile si (intr-o anumita masura) succesul in viata. Dar aceasta legatura nu are valoare de lege. Si nu exista o legatura clara intre aceasta capacitate si inteligenta.

E adevarat, testele n-au luat anumite variabile in calcul, esantioanele folosite mai tarziu in viata au fost semnificativ mai mici samd. Deci nu trebuie sa luam testul asta ca o regula clara. Dar asta nu schimba o concluzie care este incredibila – daca poate fi aplicata in viata reala. Citez din articolul initial:

“daca rezistenta la tentatii la 4 ani poate sa prezica rezultate mai bune in viata unui copil si daca se poate sa ne antrenam copiii sa reziste mai bine tentatiilor, aceasta se poate traduce intr-o terminare a separarii dintre cei cu performante slabe si semenii lor in scoala si, foarte posibil, chiar in viata lor personala – fie in dieta, dependenta de droguri sau succesul in casnicie”.

Imaginati-va ce posibilitati ar exista!

Stiu ce o sa fac eu in curand: o sa-mi testez nepotul de 4 ani cu 3 prajituri care-i plac lui mult si o sa vad ce face! 🙂

O broasca printata pe o imprimanta 3D

O broasca printata pe o imprimanta 3D

A durat “doar” 20 de minute ca sa fie printata.
Asta dupa ce a durat vreo 5 zile pana am facut imprimanta sa functioneze. Imprimanta a mai “printat” un inel si cateva rateuri, apoi a murit. Acum asteptam produsul-inlocuitor. 🙂
Eu sunt “artistul” care a machiat-o apoi.

Stiati ca…

  1. O celula rosie normala traieste in medie 120 de zile.

  2. Un adult mediu are aproximativ 2,5 trilioane (1 milion de milioane) de celule rosii in corp in orice moment. Pentru a mentine acest numar, aproximativ 2,4 milioane de celule rosii noi se produc in fiecare secunda in maduva osoasa hematogena.

  3. In fiecare zi se produc aproximativ 210 miliarde de celule rosii noi.

  4. Suprafata tuturor celulelor rosii la un loc este de aproximativ 2000 de ori suprafata corpului uman.

  5. Corpul uman are aproximativ 37,2 trilioane de celule in total. Aproximativ 25 milioane de celule noi se produc in fiecare secunda.

  6. O celula rosie poate face turul intregului corp uman (in circulatia sistemica) in mai putin de 20 de secunde.

  7. Fiecare celula rosie contine aproximativ 270 milioane de molecule de hemoglobina, proteina care poate transporta gazele respiratorii (oxigenul si dioxidul de carbon).

  8. Corpul uman contine aproape 5 g de fier in total, dintre care aproximativ 2,5 g se gasesc in hemoglobina din celulele rosii. Din aceasta cantitate, corpul uman pierde zilnic aproximativ 1-1,5 g de fier (mai mult la femei), prin sangerari, transpiratie si prin inlocuirea celulelor din mucoase (in special in tractul gastro-intestinal).

  9. 4 atomi de carbon legati de un nucleu de azot formeaza un pirol. 4 nuclee pirolice formeaza o porfirina (sub forma de inel). O porfirina care contine un nucleu de Fe se numeste hem. Un hem legat de o “coada” de globina formeaza o subunitate (alfa, beta, gamaglobina). 4 subunitati formeaza un heterotetramer (2 alfa, 2 beta-globine) = hemoglobina.

  10. Inima umana bate de aproximativ 100.000 de ori pe zi (la 70 bpm). O inima va batea de peste 2,7 miliarde de ori intr-o viata de om (presupunand o durata medie de viata in lumea industrializata de 75 ani)

  11. Sangele nostru face o calatorie de 96.000 km zilnic.

  12. Impulsurile nervoase se propaga cu o viteza de la 2,5 km/h (senzatia de durere), la aproximativ 300 km/h (atunci cand atingem ceva) pana la 432 km/h (impulsurile nervoase catre muschi).

  13. Stranutul genereaza o miscare de aer cu viteze de pana la 60 km/h.

  14. Folosim 10 muschi pentru inspiratia normala dar doar 8 pentru expiratia fortata.

  15. Folosim minim 20 de muschi atunci cand zambim, dar aproape 40 atunci cand ne incruntam.

  16. Intr-o zi respiram aproximativ 11-12.000 de litri de aer.

  17. Glandele salivare secreta intre 0,75 si 1,5 l de saliva in fiecare zi (si aproape 0 in timpul somnului).

  18. NU suntem 70% formati din apa. Un nou nascut poate fi format din pana la 75% apa, dar pe masura ce imbatranim, acest procent scade. Un adult normal are apa in corpul sau in proportie de 57-60%, un obez poate sa aiba un procent mai scazut (pana la 45%).

  19. Suprafata totala a pielii unui adult normal totalizeaza aproximativ 2 metri patrati, majoritatea avand o grosime intre 2 si 3 mm. Toata pielea cantareste aproximativ 4,5 kg. In 6,5 cm² (un inci patrat) de piele se gasesc 650 glande sudoripare, 20 vase de sange, 60,000 melanocite, peste 1000 de terminatii nervoase si gazduieste  20-30 milioane de bacterii pe suprafata sa.

  20. Exista aproximativ 650 de muschi si 206 oase in corpul uman. 

  21. Nasul poate detecta aproximativ aproximativ 50.000 de mirosuri diferite.

  22. Ochiul uman poate detecta aproximativ 10 milioane de culori.

  23. Avem aproximativ 96.000 de km de vase de sange in corpul uman.barbati si femei

  24. Barbatii si femeile au corpurile alcatuite un pic diferit. Barbatii sunt formati din: 45% muschi, 15% grasime, 15% oase + 25% altele. Femeile sunt formate din 36% muschi, 27% grasime, 12% oase + (tot) 25% altele.

Cat castiga un asistent medical in Romania? (guest post)

UPDATE 2018, martie: Tot ce scrie mai jos e total schimbat acum.
Se pot gasi nenumarate articole care spun generalizat cat castiga un asistent medical in Romania in 2018.
Un spital de stat din Vaslui a publicat o lista cu salariile marite din martie 2018. Daca ei scot fisierul de acolo, l-am urcat la SALARII_NETE_MARTIE__2018.
Un sindicat sanitar ofera un tool on-line de calculare a salariului.

Nota (2016, septembrie): legislatia s-a schimbat de anul acesta, nu am nici cea mai mica idee care ar trebui sa fie noua grila de salarizare pentru asistentii medicali de acum incolo.

Acest articol este scris de catre o asistenta medicala cu care am luat legatura dupa ce a raspuns la un post de-al meu mai vechi. I-am oferit un loc unde sa poata oferi informatii utile sau sa impartaseasca si cu altii intamplari din viata de asistent medical.

Va incerca sa raspunda unei intrebari pe care o intalnesc foarte des (si la colegele mele de scoala si printre cuvintele-cheie cu care se ajunge la mine pe blog): “cat castiga un asistent medical“. Cred ca alaturi de celelalte articole ale mele care descriu cum devii asistent medical si cum te angajezi ca asistent medical, acest articol poate oferi informatii pertinente oricarui roman interesat sa devina asistent medical.

Am sa incerc sa descriu etapele de salarizare, deoarece eu tin minte ca atunci cand m-am angajat nu am gasit deloc informatii referitoare la cat se castiga in sistemul medical de stat in Romania.

Dupa absolvirea frumoasei scoli postliceale sanitare, presupunand ca ati trecut prin calvarul angajarii si sunteti fericitul posesor al unui post intr-un spital DE STAT, veti avea urmatorul salariu:

Ca debutant, salariul de incadrare (brut) este cam de 630 lei. La care se mai adauga spor de vechime 5% pentru 5 ani de vechime, 5% pentru 5-10 ani de vechime samd. Apoi mai exista 10% spor de preventie si cam 120 lei cota de stabilitate(nu am inteles cum se calculeaza). Adunand aceste sume se ajunge la salariul de baza (brut).

De exemplu: cineva care a mai lucrat undeva in viata asta (vechimea nu inseamna vechime in spital ci vechime in munca), sa zicem ca are 8 ani pe cartea de munca, o sa aiba 630 lei salariul de incadrare si 870 lei salariul de baza. De aici incolo incep sporurile care se calculeaza functie de salariu de incadrare de 630 lei. In spital minimul de sporuri sunt: 15% spor de ture, 15% spor conditii deosebite si cam 4 lei pe ora pentru zilele de sambata si duminica.salariu debutant

Astfel, un debutant ajunge sa ia, pentru exemplul de mai sus, cam 1300 lei brut, adica aproximativ 930 in mana (net).

PONT: daca se face garda duminica noaptea, o sa aveti surpriza ca NU sunt 8 ore platite la spor de sambata si duminica ci doar o ora, pentru ca doar o ora din garda e duminica, celelalte sunt considerate luni dimineata. Dar sa revenim.

Dupa minim 6 luni de debutantie (in cel mai fericit caz) se da examenul de post de baza, pentru a deveni asistent medical in toata puterea cuvantului. Nu am auzit pana acum sa se respecte acest termen, asa ca nu va faceti iluzii. Cert e ca legal nu au voie sa va tina mai mult de 1 an ca debutanti. Dupa ce obtineti atestarea pe post, salariul de incadrare devine cam 1200 lei si cam 1500 – 1600 lei de baza (brut). Dupa care se adauga acele sporuri, in procent aplicat la salariul de incadrare. Acum orele de sambata si duminica se platesc cam 8 lei pe ora. Dupa o luna o sa primiti in mana cam 1400-1600 lei.

salariul dupa 1 anExista diferente de salarizare de la un spital la altul, asa ca sa nu luati ca litera de lege tot ce am scris. Poate aveti “norocul” sa va angajati la anatomie patologica, la laboratoare, la TBC, HIV unde sporurile ajung si la 100% (nota Cristian: profesoara mea de Nursing din anul 1 lucra la boli infectioase, sustinea ca primea 50% spor pentru risc de contaminare cu HIV). Dar si riscul de a ajunge acasa neom sunt enorme! (nota Cristian: sa prinzi vreo boala contagioasa)

In concluzie, dragi viitori absolventi, sper ca acum aveti o idee cam ce venituri o sa aveti.

Nu spun ca e mult, nu spun ca e putin pentru ca nu sunt genul care se plange, ci doar (parere personala) ca un om informat, un om care stie la ce se inhama, o sa se planga mai putin apoi de salariu. Atat timp cat atunci cand te-ai angajat stiai ce salarizare ai, nu prea mai poti sa tot spui ca salariul e mic, ca spaga nu se mai da samd.
In ceea ce priveste angajarea in cabinete stomatologice, medicina de familie, cabinete particulare (deci la privat), situatia e nu e chiar roz, pentru ca, din ce am auzit, se plateste doar salariul minim pe economie (nota Cristian: in Capitala lucrurile stau un pic mai bine la privat – cel putin in policlinicile si spitalele private).
Sper ca nu v-am plictisit cu acest post,

Gabi.

L.E. Daca e cineva curios sa vada procentele si sporurile mentionate mai sus in postul scris de doamna Asistenta Medicala, exista pe net textul original al OUG 115/2004. Atentie, la salarizare s-au adus tot felul de modificari, inclusiv in 2014. Deci pentru valorile din lege ale salariilor (din spitalele de stat din Romania) ati putea cauta dupa “OUG 115/2004 actualizata“.

Cred ca ce am scris la L.E. mai sus era deja o informatie expirata din 2010. SCUZE! Daca inteleg eu bine, in momentul de fata ar trebui sa se calculeze salariile asistentilor medicali pe baza Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

Se foloseste nivelul salariului minim pe economie ca valoare care se inmulteste cu coeficientii din tabelele prezentate in textul legii. Pentru asistenti medicali se merge la Anexa II/2, pagina 66. PL = postliceala, S = studii superioare. Daca inteleg bine, se inmulteste valoarea salariului minim pe economie (1050 lei de la 1 iulie 2015) cu coeficientul respectiv, Gresit: se foloseste in continuare (inclusiv in 2015) valoarea salariului minim din 2009, se introduce valoarea respectiva (+ eventualele sporuri) intr-un site de genul calculatorsalariu si se obtine valoarea salariului net. La asta cred ca se adauga si suta de lei promisa de guvern in 2015. Detalii mai multe despre porcaria asta de artificiu pentru a pastra artificial salariile din Sanatate scazute aici.

Ce faci cand ai profesori tampiti?

Enumeram acum cateva luni cateva dintre lucrurile cu care nu credeam ca ma voi mai intalni pe parcursul vietii mele, odata ce am devenit “adult”.

De ceva vreme ma confrunt cu inca un lucru pe care speram ca l-am lasat de mult in urma, odata ce am parasit (prima data) “bancile scolii”: profesorii prosti.

Nu scriu acest post incercand sa generalizez. Generalizarile sunt oricum gresite. Nu, nu toti profesorii sunt idioti, ba din contra, pana acum am avut de-a face majoritar doar cu oameni ok si bine-pregatiti.

Personal, am un mare respect pentru persoanele care fac in continuare aceasta meserie, cu toate ca este una de care nimanui nu-i mai (prea) pasa in Romania. Ca adult care in aproximativ 18 luni va avea o diploma cu care se va putea angaja la un loc de munca (spital) unde va fi platit cu un salariu un pic mai mare decat minimul pe economie (aproximativ 1000 lei) si unde toata lumea se va plange de munca pe care o va face – pot sa-mi imaginez ce-i trece prin cap unui profesor. Ca elev la o Scoala Postliceala Sanitara unde minim 50% dintre elevii de anul 2 (NU exagerez), adulti de 20-25 ani, care au terminat cel putin 12 clase, habar-n-au elemente de baza de anatomie, inteleg frustrarile unui profesor.

Mi-am respectat majoritatea profesorilor din scoala, liceu si facultate*, atata timp cat nu erau niste idioti, badarani sau pur-si-simplu nepregatiti**.

Ei bine, de cand am reinceput scoala, acum 1 an si ceva, m-am intalnit din nou cu profesori prosti. In anul 1, fix profesoara de Nursing a fost cea mai slaba profesoara din tot anul***. In anul 2 avem 2 profesoare de Nursing. Tot Asistente-Sefe, tot cu vechime in a preda la Scoli Postliceale de AM.

Una din ele mai e cum mai e, dar a doua e incredibil de enervanta. Dupa ce ca face o gramada de greseli gramaticale, ne dicteaza (pentru ca mai greu poate fi numit “predare” ce face ea) informatii gresite sau de-a dreptul periculoase. Examenul de finalizare a Scolii presupune (printre altele) intocmirea unui Plan de Ingrijiri a unui pacient suferind de o anume boala. Pana acum ne-a dat cel putin 3 feluri diferite de-al intocmi, desi in manual nu apare decat 1 singur mod recomandat. Cum poate sa sustina ca te pregateste pentru examen o persoana care te invata sa faci in mai multe feluri o schema de ingrijiri care ar trebui sa fie STANDARD? Colac peste pupaza, dupa ce ca e cum e, daca ii pui intrebari pentru a obtine CLARIFICARI in legatura cu materia pe care o preda sau informatiile pe care le ofera, te acuza ca ii deranjezi ora.

Sa vedem ce ne-a debitat/scris la tabla in doar 3 ore de predare (de la 4 la 7). O sa incerc sa nu scriu si toate dezacordurile gramaticale pe care le-a facut, nu am timp suficient pentru asta:

“in cardiopatie ischemica, inima isi schimba pozitia in corp si se asaza orizontal” (absurd), “ti-ai facut antibiograma pentru a detecta o alergie” (in loc de alergograma), pacientii cu soc anafilactic prezinta edem QUIKE (in loc de Quincke); “socul determina constrictia arterelor periferice splina, ficat, rinichi” (presupunem noi ca aici a uitat sa adauge o virgula, sa faca acordul si sa adauge “si cele spre”), “perioada in care debutul cardiac e refacut partial” (aici cred ca vroia sa se refere la debitul cardiac), “pacientului in soc anafilactic i se administreaza HEMISUSCINAT” (in loc de hidrocortizon hemisuCCinat – in primul rand a gresit numele, in al doilea rand n-a mentionat si tipul de hemisuccinat folosit, e ca si cum ai spune “acid” in loc de “acid acetil salicilic”); mecanismul de producere al socului anafilactic nu l-a explicat in nici un fel (n-a mentionat deloc mastocitele si rolul lor in inflamatie); “in socul septic, toxinele cumulate se elimina printr-un metabolism toxic” (ha? probabil vroia sa se refere la metabolizarea substantelor toxice). Cel mai tare lucru pe care l-a zis a fost faptul ca oxigenoterapia se face “cu oxigen umidificat cu 1/3 cu alcool“. Adica, in opinia dansei, barbotoarele se umplu cu alcool, apoi se introduce tubul cu oxigen in ele, apoi asistenta purcede la a “trata” pacientul cu un amestec care iese de acolo, de 1/3 alcool aerosolizat si 2/3 oxigen. Vreau sa stiu cam in cat timp presupune doamna profesoara de Nursing, cu o experienta de 20 de ani (lucru pe care-l repeta de 10 ori pe ora), ca pacientul cu probleme (care sufera de LIPSA DE OXIGEN) va sucomba ca urmare a accesului direct al alcoolului nemetabolizat in circulatia sistemica. Oricum, in barbotor e apa sterila, nu alcool! Citez din manualul de Nursing (asta ca sa nu citez dintr-un studiu care arata ca nu e imperioasa folosirea apei sterile si ca apa simpla poate fi suficienta):

Echipament necesar administrarii oxigenului
-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului continand apa sterila)
-sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei
Colac peste pupaza, dupa ce ca e praf, atunci cand am intrebat-o care e diferenta intre tahipnee si polipnee (am aflat ulterior de pe google – la polipnee respiratiile sunt scurte, superficiale), nu numai ca n-a stiut sa-mi raspunda, dar m-a acuzat ca i-am deranjat ora si ca eu oricum comentez prea mult la ora ei (singurele comentarii sunt numai intrebari despre ce preda ea).
La asta se adauga un incident mai vechi. A vrut sa rada de mine, afirmand ca am fost schimbat “pe buna dreptate” din postul de sef al clasei, i-am raspuns, mai in gluma, mai in serios (e adevarat, in timp ce ma intorceam de la catedra la banca mea): “probabil ca din cauza de incompetenta“. Cum prostul nu e prost destul pana nu e si… paranoic, ea a inteles ca am facut-o pe ea incompetenta (nu ca n-ar fi, dar nu i-am spus-o niciodata) si de atunci “m-a luat la ochi”. Pentru ea, am devenit “nesimtitul si obraznicul ala“. La practica in spital, in prima zi, cand n-am ajuns pentru ca trebuia sa merg la serviciu, primul lucru pe care l-a intrebat “obraznicul ala n-a venit, nu?“. La diriginta mea s-a dus si i s-a plans ca “nesimtitul nu prea vine la scoala si oricum comenteaza prea mult la ora mea” (nu prea inteleg cum as putea sa le fac pe ambele). Si asa mai departe.
Ei bine… ce sa fac eu acum? M-am dus la ea si am incercat sa discut politicos cu ea, sa ii explic ca nu am jignit-o in nici un fel si ca a inteles gresit ceva, mi-a raspuns ca “imi place sa vorbesc mult si degeaba“. Mi-am cerut scuze (desi n-am facut nimic gresit), mi-a zis ca “sa nu-mi mai cer scuze, ca oricum stie ea cum mi le cer“(?!)
Ieri ne-a luat deoparte (pe mine si colega de banca, cei 2 cu notele cele mai bune din clasa – si printre cei mai buni din scoala) si ne-a acuzat ca am facut “scandal la ora ei“, ca “la mine se astepta de la asa ceva, dar nu intelege cum de mi-a urmat exemplul” colega mea, ca “ne va duce in consiliul profesoral pentru asta” si ne-a anuntat ca ea nu mai vrea sa vina la ora noastra. I-am reexplicat situatia reala, i-am mentionat ca e vorba de o scoala unde platesc o taxa pentru a invata ceva, ca eu chiar imi doresc sa invat aceasta meserie si la sfarsit i-am zis ca daca incepe cu amenintari, astept sa mearga pana la capat cu ele, pentru a-mi prezenta si varianta mea in fata unor adulti cu discernamant. Nu in ultimul rand, i-am mentionat ca problemele dansei cu mine au pornit de la o neintelegere, si ca de atunci s-a referit la mine (in discutiile cu altii, nu mi-o zice in fata) doar ca “nesimtitul/obraznicul ala“. Intr-un final, mi-a raspuns ca “imi place sa vorbesc mult, degeaba“.
Bai, macar de faceam ceva pentru asta, atunci stiam de ce ma cearta, acceptam asta. Dar n-am facut nimic la ora ei in afara de-a-i pune niste intrebari despre materia pe care o preda.
Ca sa-mi citez o alta colega “astea-s copilarii”. Dar de ce trebuie eu sa ma confrunt cu tampenii din astea, in loc sa fiu lasat sa invat linistit? Pentru ca exista si profesori tampiti, care n-au ce cauta in orice forma de invatamant!
Cel mai rau lucru e ca de ea depind jumatate din mediile mele pe anul 2 – profesorii de Nursing incheie mediile, desi cei de specializari medicale dau jumatate din note (materiile se numesc “Pneumonie si nursing specific”, “Chirurgie si nursing specific”, “Cardiologie si nursing specific” etc.). Chiar am invatat mai mult si aveam sanse la bursa anul asta. Pana acum nu mi-a stricat nici o medie, dar sa vedem ce va face mai departe.
Ce sa fac, ce sa fac?

*In facultate am avut 5  examene de restante. 3 au fost la aceeasi materie, la acelasi profesor (Contabilitate aprofundata, cu Prof. univ. dr. Mihai RISTEA). Pur si simplu nu invatam suficient pentru a trece la materia lui, deci nu ma trecea. Cand am luat restanta (in anul 4), am luat 8, 100% meritat. Nu l-am injurat niciodata atunci, desi avea un stil arhaic de-a preda. Orice faceai, daca mergeai la toate cursurile lui si la toate seminariile si erai un pic atent, luai examenul din prima. Eu ma angajasem full-time, orele lui erau dimineata, am cam chiulit. N-am meritat sa trec. Asta a fost. L-am reintalnit vara trecuta, l-am salutat cu placere, n-am nici un resentiment fata de el.

**Am avut si profesori prosti. Am avut in liceu un profesor de economie care n-a venit decat la 4 ore intr-un semestru. Era lider de sindicat, bagat si printr-un partid. N-am invatat absolut nimic la el. Daca nu faceam meditatii in clasa a 12-a si nu invatam de capul meu, nu intram la facultate.

Am avut o profesoara de filosofie care venea la ora si pur si simplu citea lectia din manual 40 de minute. Apoi asculta 10 minute, apoi pleca. Mai era si antipatica, daca aveai o absenta la ea (in clasa a 12-a, in semestrul doi), te ameninta cu corijenta.

Am avut un profesor de sport care era pe jumatate alcoolic, pe jumatate obsedat sexual. Din fericire, nu isi permitea sa le faca nimic elevelor, dar daca il prindeai vreodata singur si baut, te cruceai ce putea sa-i treaca prin minte unui om care avea grija de niste copii si copile.

Am avut o profesoara de istorie care era pe jumatate nebuna, vorbea singura la ora (nu, nu in legatura cu materia). Mai era si paranoica, i-a intrat in cap ca eu sunt capul rautatii in clasa si ca ii manevrez pe toti colegii mei ca sa ii faca scandal la ora. Am ajuns in fata directoarelor liceului, impreuna cu dirigintele, mi-am expus punctul de vedere si nu mi s-a intamplat nimic – aparent, stiau ce-i poate pielea.

Am avut 4 profesoare de franceza in clasa a 9-a. Doar 1 era competenta, dar a plecat repede. Din a 10-a pana intr-a 12-a am avut o profesoara care se pensionase de cativa ani buni, nu mai auzea bine si nu preda niciodata nimic, dar din lipsa de cadre suplinitoare, ramasese sa predea. La orele ei trebuia sa ii raspunzi cu “oui, oui, madame” si luai cel putin 5. Daca nu invatam franceza in scoala generala, acum nu stiam nici o boaba.

***Asta in conditiile in care ne preda materia de baza pentru niste viitori asistenti medicali. Desi era Asistenta-Sefa de ceva ani intr-un spital maricel, desi parea ca din punct de vedere tehnic sa fie destul de bine pregatita, desi preda si la Fundeni, ca profesoara era 0. Venea la ore si dicta din caietul ei cu materie (care era un fel de rezumat al celor doua manuale de baza de Nursing pentru anul 1). Apoi mai discuta un pic apoi fuga acasa. Desi trebuia sa facem aproximativ 5 + 3 ore de Nursing saptamanal, in general facea cam 2 ore intr-una din zile si 1 ora si ceva in cealalta si gata. Preda materia robotic, nu s-a straduit sa explice mai nimic. Daca puneai cate o intrebare, bine, daca nu… nu-i pasa.

De ce nu m-am revoltat? Personal, nu-mi permiteam sa comentez, marti nu puteam ajunge decat pe la 5 la scoala iar vinerea pe la 4:30 (orele incepeau la 3:30). Daca faceam scandal ca de ce sta asa putin timp la scoala, mi-ar fi umplut catalogul de absente (meritate). Plus ca ma gandeam ca daca va fi inlocuita, e foarte posibil sa scapam de Dracu’ si sa dam de Mă-sa (ceea ce s-a si intamplat). Intr-un final am scapat de ea la sfarsitul anului, iar bazele nursingului le-am invatat pe cont propriu si prin practica din spitale. Din pacate, asta inseamna ca nu am 100% o baza “din manual” pe care sa o tin minte in majoritatea situatiilor intalnite in spital – multe lucruri le-am invatat din mers, ceea ce inseamna ca e posibil sa fi invatat si lucruri gresite! Adica multe lucruri pur si simplu nu mi-au fost predate de nimeni. Cand le inveti de capul tau, poti foarte usor retine o informatie gresita, din pacate. Pe mine ma lasa in pace, i-am demonstrat ca vreau sa invat si chiar mai invatam lucruri de capul meu. Dat fiind faptul ca nu-mi facea scandal pentru absente si pentru ca puteam invata materia mai mult pe cont propriu, nu m-am certat niciodata cu ea.

Sindromul inimii frante (cardiomiopatia Takotsubo)

inima frantaMa documentam pentru ora de cardiologie si am dat peste un articol despre acest sindrom. N-are cum sa existe asa ceva, nu? Ei bine, aparent exista si a fost documentat stiintific de mai mult de 20 de ani.

Initial era numit doar “cardiomiopatia Takotsubo”, dar acum are si denumirile de cardiomiopatie de stress, cardiomiopatie indusa de stres sau sindromul umflarii apicale.

Sindromul inimii frante este o afectiune medicala temporara a inimii indusa de situatii stresante (cum ar fi moartea unei persoane iubite). Oamenii care sufera de acest sindrom simt dureri bruste in zona pieptului, respira greu si au un ritm neregulat al batailor inimii, ceea ce ii face sa creada ca vor face un infarct. Cauza acestor simptome nu este inca 100% elucidata, dar se presupune ca este vorba de o combinatie intre un raspuns anormal la o cantitate anormala de hormoni ai stresului, vasoconstrictie a arterelor mici ale inimii, vasospasm multiplu al arterelor coronare, spasm acut microvascular sau o disfunctie cardiaca acuta autonoma. Drept urmare, o parte a inimii (ventriculul stang) se largeste temporar si nu mai pompeaza corect sangele in circulatia sistemica, in timp ce restul inimii functioneaza normal sau putin mai puternic.

Apare in special la femei aflate in perioada postmenopauza, cu o varsta medie de 68 de ani si apare predominant in decadele 7/8 ale vietii.

Simptome: 
Simptomele sunt tratabile si de regula dispar de la sine dupa cateva saptamani.
Simptomele pot imita un atac de cord, diferenta facandu-se dpdv functional (testele nu arata nici una dintre modificarile grave care urmeaza un atac de cord).

  • Durere in zona pieptului
  • Dificultati in a respira (dispnee)
  • Batai neregulate ale inimii (aritmie)
  • Slabiciune generalizata

Cauze: 

Cauza exacta nu e clara. Ipoteza principala este ca acest sindrom este cauzat de o disfunctie microvasculara coronara acuta si reversibila, cu rol ocluziv asupra vaselor de sange coronariene.

Dintre mecanismele etiopatogenice propuse avem:

• Stimulare excesiva a sistemului nervos simpatic. Concentratii crescute constante seroase ale catecolaminelor (in special adrenalina si noradrenalina) pot conduce la insuficienta metabolica si la soc.

• Spasm microvascular acut.

• Disfunctie acuta autonoma cardiaca, ce cauzeaza un soc neurogenic al miocardului.

• Vasospasm multiplu in arterele coronare ale pericardului (la nivelul epicardului)

• Boala coronariana cu infarct miocardic esuat, care rezulta in liza spontana a trombilor (ocluzie tranzitorie coronara datorata unui cheag de sange care se dizolva rapid).

Sindromul inimii frante este deseori (dar nu intotdeauna) precedat de un eveniment intens dpdv fizic sau emotional.

Acest sindrom afecteaza femeile mult mai des decat barbatii.

Complicatii: 

In cazuri foarte rare, poate fi fatal. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor care-l experimenteaza isi revin relativ rapid si nu prezinta efecte secundare de durata (spre deosebire de un infarct).

Complicatii (rare) ale cardiomiopatiei Takotsubo:

  • Perturbari in ritmul cardiac (aritmii)
  • Tahicardie/Bradicardie
  • Prezenta fluidului la nivelul parenchimului pulmonar (edem pulmonar)

Sindromul inimii frante poate sa se intample de mai multe ori, daca pacientul experimenteaza emotii puternice in mod repetat.

Diagnostic:

Se face in functie de judecata doctorului (si de experienta sa clinica) si de anumite criterii de diagnostic. Dintre acestea avem:

• Anormalitati la EKG nou-diagnosticate

• Diskinezie sau akinezie apicala tranzitorii, detectate prin ecocardiografie doppler, la o distributie unica in arterele coronare.

• Boala coronara neobstructiva (<50% stenoza) diagnosticata prin angiografie

• Absenta: miocarditei, cardiomiopatiei hipetrofice, hemoragiilor craniene sau intracraniene, feocromocitomului.

Tratament:

Nu exista tratamente standard pentru acest sindrom. Pana la diagnosticarea corecta a sindromului, se impun monitorizarea functiilor inimii si tratamentul (de siguranta) pentru un atac de cord. Apoi, pacientii pot ramane internati in spital pana la disparitia simptomelor.

Medicamentele din categoria inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei (ACE), beta blocante sau diuretice pot fi prescrise. Aceste medicamente pot ajute la a scadea volumul de munca al inimii in timp ce pacientul isi revine si pot preveni atacuri ulterioare. In 1-2 luni, majoritatea simptomelor dispar.

tako tsuboProcedurile care sunt folosite in mod normal pentru a trata un atac de cord (angioplastie sau plasarea unui stent sau chirurgie cardiaca) sunt inutile in tratarea sindromului inimii frante. Aceste proceduri trateaza arterele blocate, care nu sunt cauza acestui simptom. Cu toate acestea,

angiografia coronariana este utilizata in mod frecvent pentru a diagnostica exact cauza durerilor de piept.

Mai multe informatii aici, aici sau aici.

Si uite asa am aflat (printre altele) si ce sunt feocromocitomul si akinezia 🙂

Ati intrebat, va raspund (2)

Voi continua sa raspund la niste intrebari* care apar mai des la cautarile care trimit catre site-ul meu. Prima parte e aici.

pot sa continui 2ani de facultate amg daca an 3ani de scoala sanitara?se poate” – Nu. Presupun ca te referi la Scoala Postliceala Sanitara. Cu Liceul Sanitar nu faci mai nimic (nici infirmiera nu te poti angaja fara niste cursuri de scurta durata, daca tin eu bine minte). In Romania este imposibil in momentul de fata sa continui facultatea (cu durata redusa) daca ai terminat doar o Postliceala. In trecut, cateva facultati din tara (printre care si V. Goldis, din Arad) organizau niste cursuri (in week-enduri) in Bucuresti, iar examenele le dadeau la Arad. Prin aceasta metoda, asistentii medicali absolventi de Postliceale au putut sa-si ia si o diploma de universitate, in doar 3 ani (au comprimat primii 2 ani intr-unul singur). Asa au aparut multe dintre asistentele-sefe din spitale “cu diploma de facultate” din Bucuresti. Din pacate, acest lucru nu mai este posibil. In 2012 mai existau cateva facultati de prin tara care echivalau primul an de studii din facultate cu cei 3 de postliceala. Nici una din Bucuresti, oricum.

“ce tratament trebuie sa faci pt ca sa se inchida sfincterul stomacului?” – Tratament medicamentos pentru a rezolva problemele de inchidere ale cardiei nu exista inca. Exista tratament chirurgical (fundoplicatie Nissen sau procedura Stretta), dar nu sunt recomandate decat in cazuri relativ grave. Cel mai des se trateaza hiperaciditatea gastrica, ceea ce scade stresul pe cardie.

“in romănia asistența medicală e condinționată de șpagă?” – Nu! Din observatii proprii, as zice ca procentul asistentelor medicale de la “stat” care care cer spaga DIRECT este relativ mic (sub 10%).

“pentru ce e nevoie sa cunosti si sa inveti istoria tarii tale?” – Buna intrebare. Am cateva raspunsuri: In primul si in primul rand pentru a intelege poporul roman si conducatorii lui. Apoi pentru a vedea ca greselile trecutului se repeta intotdeauna. Apoi pentru ca nu poti sa te numesti patriot sau sa afirmi ca “esti mandru ca esti roman” dar sa habar-n-ai cine si cum a domnit Tarile Romane in secolul XVII (parerea mea) sau oricand altcandva. Si nu in ultimul rand pentru ca se vor gasi intotdeauna idioti care vor raspandi povesti despre istoria ta, idioti pe care nu poti sa ii convingi ca gresesc daca tu habar-n-ai cine au fost si ce au facut (printre multi altii) Constantin Brancoveanu, Nicolae Iorga sau Nicolae Balcescu.

“cea mai buna carte pt asistenti medicali” – Nu exista una singura. Un atlas de anatomie umana ar fi imperios. Apoi o carte de Medicina Interna (cea editata sub supravegherea Mioarei Mincu sau cea a lui Borundel ar fi ok). Apoi o carte de tehnici si proceduri de nursing (ori una de Florin Chiru, ori una de Lucretia Titirca). Majoritatea sunt manuale care se pot gasi in bibliotecile scolilor postliceale de AM sau de downloadat de pe net (n-o sa pun linkuri, dar le gasiti daca le cautati pe unde trebuie). E oricum vorba de materia care se preda in cei 3/4 ani de Scoala/Facultate de AM. Bibliografia pentru majoritatea examenelor pentru ocuparea unui post de asistent medical intr-un spital de stat din Romania este oricum urmatoarea:

1 Urgente medico-chirurgicale – Lucretia Titirca 2. Ghidul de Nursing – Lucretia Titirca 3. Tehnici de evaluare si ingrijiri specifice acordate de asistentii medicali – Lucretia Titirca 4. Tehnica ingrijirii bolnavului – G. Mozes 5. Puericultura si pediatrie – Dr. E. Chitimia si colaboratori 6. Ingrijirea omului bolnav si a omului sanatos – F. Chiru si colaboratori 7. Proceduri de Nursing (partea I) – Asociatia de Nursing din Romania 8. Proceduri de Nursing (partea a II-a) – Asociatia de Nursing din Romania 9. Dictionar de Nursing – Asociatia de Nursing din Romania 10. Diagnostic de nursing NANDA International 11. Medicina interna – Borundel 12. Pediatrie (volum I si II ) – Prof. Dr. Iordache scu 13. 1555 teste de evaluare continua in nursing – L. Morariu si colaboratori 14. O.U.G.144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical 15. Codul de etica si deontologie al asistentului medical din 2009

se mai merita sa faci postliceala sanitara” – Depinde din ce perspectiva privesti lucrurile. 1. Din punct de vedere pecuniar (salariul e de mizerie), NU, NU MERITA! 2. Daca esti in cautarea unei scoli care sa-ti garanteze gasirea facila a unui loc de munca la finalizarea ei, din nou NU MERITA. 3. Daca esti in cautarea unei scoli usurele, pe care s-o poti termina fara sa te stresezi prea mult (si fara sa inveti nimic) – poate fi interesanta scoala asta pentru tine, DIN PACATE – dar nu uita sa citesti punctele 1 si 2 de mai sus. 4. Daca vrei sa inveti o meserie nobila, in care ajuti oamenii – DA, MERITA!

 

 

La mentiune speciala trebuie sa le trec pe urmatoarele:

filme cu femei din romania care nu au chiloti“; “inceputul batai lecti karate“; “scoate ghipsul cu otet“; “centru medical regina maria bucuresti angajeaza psiholog“; “plita cu inductie lidl” – Băejnebun? Cum or fi ajuns astia la mine pe blog?

Si nu in ultimul rand:

eseu argumentativ despre constiinta invatarii la elevi din clasa terminla” – Bai baiatule, pune mana si gandeste singur, nu mai cauta “pe net” teme direct rezolvate de altii! Daca nu-ti place o tema primita, spune-i asta profesorului, nu copia ca un tampit!

*Atentie: Greselile gramaticale din textele cautate nu-mi apartin. Eventualele greseli din raspunsuri imi apartin in totalitate 🙂