Ce ai face daca ai fi diagnosticat cu cancer?

“sa fiu pus fata in fata cu propria-mi mortalitate a schimbat, intr-un fel, si nimic si totul. Inainte de-a-mi fi diagnosticat cancerul, stiam ca voi muri intr-o zi, dar nu stiam cand. Dupa diagnostic, stiam ca voi muri intr-o zi, dar nu stiam cand. Dar acum o stiam intr-un mod acut.”

Tocmai am citit un articol care rascoleste ceva in tine – mai ales daca ai avut pe cineva in familie care a murit de cancer (sau daca ai fost diagnosticat cu cancer).

E scris de un medic neurolog de 36 de ani, diagnosticat (acum 8 luni) cu cancer pulmonar cu metastaze. Pentru cine nu stie ce inseamna asta si n-are chef de statistici, asta inseamna ca e inoperabil si ca tratamentul poate insemna mai mult rau decat bine. Inseamna ca ai 10% sanse sa supravietuiesti 5 ani si ca, dupa 8 luni de la diagnosticare, cam 50% dintre pacienti mor.

Neurologul asta face parte dintre pacientii care fac cancer pulmonar FARA sa fi fumat vreodata. Dintre cei care il fac inainte de 40 de ani, nu la +60. Culmea, face parte si dintre cei care sunt diagnosticati in faza terminala, cand cancerul a metastazat deja si medicina moderna nu mai are prea multe arme in lupta cu boala.

A ajuns, de pe o zi pe alta, din doctor care diagnosticheaza si trateaza tumori neurologice, un alt pacient care este tratat de un oncolog.

Desi toata educatia lui ii spune sa nu se bazeze pe statistici, desi oncologul care-l trateaza i-a recomandat sa nu citeasca nimic despre asta, el tot a “gustat din fructul oprit”. E imposibil sa nu vrei sa afli cat mai ai de trait.

Acum tocmai se intoarce la munca, la 8 luni de la diagnosticul initial. Se simte un pic mai bine, totul multumita unui tratament inovativ tintit genetic. Nu stie cat mai are de trait, dar nu poate sa se opreasca din trait doar pentru ca stie ca va muri. Se ghideaza dupa un citat pe jumatate uitat, al lui S. Becket “I can’t go on. I’ll go on.”.

Cand tata a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, primul lucru pe care l-am facut a fost sa citesc cat mai mult despre acest tip de cancer. Cand operatia a esuat, stiam ca nu mai are mult de trait. Din pacate, in cazul lui, statisticile au fost 100% precise, a murit fix la 1 an de la diagnosticare.

Oricat de mult m-am straduit sa nu cred in statistici, oricat de multa gandire pozitiva am avut, oricat de mult m-am straduit sa-i ascund statisticile sau sa-i dau motive de a fi optimist (ajungand chiar la minciuni), cancerul a continuat sa-si faca treaba lui insidioasa in corpul lui.

Dar in toata aceasta perioada mi-am tot propus sa fac asta si aia si asta impreuna cu el. Dar amanam pentru “cand va fi bine”. In primele luni isi revenea dupa operatie. Apoi era slabit de chimioterapie. Apoi parea ca se simte mai bine. Ne facusem tot felul de planuri fantasmagorice despre unde sa mergem cu el “cand va fi mai bine si va fi cald afara“. Dar boala s-a intors. N-am apucat sa mai facem mai nimic.

Sper ca mi-am invatat lectia. Daca eu as fi diagnosticat cu cancer, cred ca n-as mai amana nimic pentru mai incolo si as face, pe cat posibil, tot ce am zis ca voi face “candva in viitor”…

Oare as reusi asta?

Advertisements

3 Comments

  1. Va urmaresc postarile cu interes. As dori sa citesc articolul la care faceti referire, dar nu merge link-ul. Multumesc!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s