Ce ii trece prin cap unui profesor de postliceala? (guest post)

Am primit comentariul asta ieri pe alta pagina. Stiu de la cine este – un fost profesor de la scoala mea. Are si o continuare, aici.

De cand am inceput scoala asta m-am intrebat ce le trece prin cap profesorilor atunci cand trebuie sa predea niste materii (mai mult sau mai putin complicate) unor elevi majoritar dezinteresati. Ok, unii se straduiesc sa-si faca materia interesanta. La clasa mea a reusit. Din pacate, nu toti elevii vad lucrurile ca mine. Profesorul a parasit scoala in vara.

A fost printre putinii profesori la care am inteles si invatat lucruri de la prima pana la ultima lectie. Care nu imi spunea ca ii deranjez ora daca ii ceream explicatii. Care nu se sfia sa spuna ca nu are raspunsul la vreo intrebare stupida sau complicata de-a mea, dar care-mi oferea o incercare de raspuns (dupa ce se mai gandea o vreme0. Un profesor care nu preda pentru bani (muncea si anul trecut si in alta parte, la un proiect care mie mi se pare SF de fiecare data cand povesteste despre el).

Iata ce a scris acest profesor:

“Constientizez pe zi ce trece cat de incompetent si cat de inadaptat sunt sistemului.

La 25 de ani invat o materie pe care altii cu greu o inteleg: Biochimie si Genetica, ce-i drept, un pic mai in amanunt. Stau si ma gandesc care este concretul practic al acesteia. Unde voi aplica eu teoria efectului insulinei asupra metabolismului hepatic ori translatia ARNm in proteine?

Probabil niciodata in vreun spital de stat din Romania o asistenta medicala nu va sti cum sa transpuna interpretativ teoria anterior enumerata in practica. Si atunci … de ce se mai preda? Mintea mea nu poate percepe curriculum sistemului de invatamant si mai ales prefacerea inaltilor demnitari in stat.

Cand am 6 ore la scoala merg la toaleta. Toaleta nu miroase, ma scuzi cititorule, pute in draci. Probabil se simte stanjenita cand o intalnesc. Decid sa o evit. Nici banca la care stau nu ma prea agreaza. Cand exista un singur videoproiector in toata scoala si toti profesorii se inghesuie la el, simt cum metodele folosite de acestia ma transpun in perioada pre-democratica.

Citesc undeva ceva interesant: “competenta sistemului se resfrange asupra strategiilor didactice aplicate”. Serile trecute urmaresc un interviu cu Inaltul Justinian al Maramuresului care spune: “daca fiecare om si-ar face treaba, incepand cu intaiul om in stat si terminand cu maturatorii de pe strada, unde ar ajunge Romania?” Doua citate de un adevar crunt si real. Nu zic nimic de salariile profesorilor si nici de (in)competenta lor intr-un sistem defectiv.

Stand in banca si urmarind cum Gabi. G. rezolva o problema de genetica la tabla, in fata mea aud: “daca platesc doua mii si ceva de lei pe an, scoala este nevoita sa ma treaca”. Pe banca din dreapta mea este un mic bufet de mancare. Profesorul, care ar trebui sa stea la catedra, este oripilat de ce aude … si tace, interiorizandu-se.

Toti ne prefacem ca predam si cu totii ne prefacem ca invatam. Acum cativa ani, cu nota 4 s-a intrat la Medicina (nota Cristian: In 2008, la UMF “Carol Davila” s-a intrat cu 4,2 la “cu taxa”). La asistenti medicali cu cat se intra?(nota Cristian: in 2013, tot la UMF “Carol Davila”, la AMG s-a intrat cu 6,7 la “fara taxa”)

Daca nu se vine la scoala se trece, probabil si cu vederea. Urat din partea mea sa rad de proprii copii ajunsi aici pentru ca vor sa-si ajute semenii. Dar nimeni nu-i ajuta.
Parasesc scoala cu un gust amar. Renunt la sistem pentru ca nu am competenta sa ma adaptez. Pierd lupta voit, parandu-mi rau de mintile poroase pe ca le las in urma. Dupa trei paragrafe de exemple negative inchei cu unul pozitiv:”am scapat de acel profesor prea exigent care dadea note mici”.

Advertisements

Seria de fotografii “Hungry Planet: What the World Eats”

Am dat din intamplare peste un articol mai vechi din Time.

Un fotograf american a vizitat 24 de tari, unde a fotografiat mesele saptamanale a 30 de familii. 600 de mese in total. Le-a strans pe toate intr-o carte (Hungry Planet: What The World Eats – 2005). Pe langa 1 poza cu familia si toate alimentele pe care le consuma intr-o saptamana, aici a inclus liste cu costurile saptamanale, retete preferate si cateva eseuri pe teme de sanatate si alimentatie.

Setul de fotografii a devenit si o expozitie permanenta in Nobel Peace Center din Oslo, Norvegia.

Ma intreb daca organizatorii Expozitiei Internationale de la Milano din 2015 s-au inspirat cumva din proiectul asta. Pentru cine nu stie, tema principala a Expo Milano 2015 este “Cum sa hranim Planeta/ Energie pentru viata” si isi propune sa aloce o parte importanta din spatiul expozitional fix pentru prezentarea felurilor de mancare si a alimentatiei traditionale din fiecare parte a lumii.

Revenind la setul de fotografii de mai jos, e interesant sa vezi diferentele interculturale pe masa de bucatarie. Familiile cu veniturile cele mai mari sau cu cheltuielile saptamanale cele mai mari nu sunt neaparat si cele care mananca “cel mai sanatos”.

Trecerea de la un “cos” saptamanal alimentar de 731$ (Norvegia) la unul de doar 1,23$ (Ciad) nu poate sa nu te puna pe ganduri.

Cand te uiti la cantitatea de fructe si legume pe care le mananca familia din Mexic si la aspectul lor parca ceva nu se leaga. Dar cand vezi sticlele de Coca Cola din fundal, si cantitatea de sosuri, parca iti mai explici ceva.

Cand compari ce mananca familia din Ecuador cu una din SUA, parca par din secole diferite. Cand vezi diferenta intre dieta vest-europeana si cea din zone mai sarace ale lumii, nu poti sa nu te gandesti la saracie si nu poti sa nu observi faptul ca bogatia nu aduce cu sine o alimentatie neaparat mai sanatoasa. Iar cand vezi modul in care alimente specifice unei anumite regiuni ajung sa fie consumate intr-o zona extrem de indepartata a planetei, parca poti constientiza mai bine conceptul de globalizare.

Nu in ultimul rand: Groenlandeezi mananca narval si carne de urs polar. Oare cat va mai dura pana (multumita incalzirii globale) va aparea carnea de vaca (sau de oaie) in mod regulat pe masa lor?

Intr-o nota personala, acum stiu ce cadou sa-i iau fratelui meu de ziua lui. 🙂

 

Copyright texte si poze: Time si Peter Menzel – “The Hungry Planet“.

Fiziopatologie – cursuri de facultate

De cand am reinceput scoala ma tot plang (printre altele) de faptul ca la majoritatea orelor nu am un suport de curs bun si ca profesorii ne predau la un nivel prea scazut multe dintre lectii.

Cursuri de Fiziopatologie pentru AMG nu exista la Postlicealele pentru AMG. Dar la facultatea pentru asistenti medicali aparent se tin.

Anul trecut gasisem intamplator (cand cautam niste informatii pentru articolul meu despre impulser) un curs despre echilibrul acido-bazic. Am observat ca era de la catedra de Fiziopatologie a Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara. Era bine structurat, dar cantitatea de informatii era vizibil mai mare decat la orice curs de postliceala. Spre comparatie, despre echilibrul acido-bazic noua ni s-au predat cred ca vreo 10 randuri de caiet (la Anatomie) si cam atat.

M-am chinuit eu un pic atunci sa caut si restul cursurilor (era “al 6-lea”, deci trebuiau sa existe minim 5 in plus), dar n-am reusit. Am zis c-o sa mai scormonesc intr-un moment cand voi avea mai mult timp la dispozitie. Ei bine, ieri am cautat pe site cu ajutorul google advanced search si am reusit sa gasesc si restul cursurilor. Mare bucurie pe capul meu. Asta pana le-am deschis si am vazut ca imi lipsesc multe dintre cunostintele necesare pentru a le intelege 100% la prima citire.

Dar nu disper. Macar am niste cursuri structurate ok, pe care le pot studia! Notiunile pe care nu le inteleg mi le notez si voi intreba mai tarziu un profesor dispus sa-mi raspunda la intrebari.

 

Daca va mai exista vreodata vreun elev de postliceala (sau mai stiu eu ce) care vrea sa invete Fiziopatologie, pun aici linkurile catre cursuri. Le-am si downloadat, daca linkurile vor expira (poate profesorii de acolo se vor supara ca are toata lumea acces la stiinta lor), eu am pastrat fisierele, le pot share-ui eu.

Daca ajunge pe aici vreun mic-intreprinzator (cu un mic print-shop) cu ganduri de a face bani de pe munca altuia (adica profesorii care au facut cursurile astea), il rog sa se abtina. Daca ajunge pe aici profesorul care s-a chinuit sa faca cursurile astea, il rog sa nu se enerveze din cauza a ce am facut – nu fac decat sa ofer si altora sansa de a invata ceva.

Pentru a intelege mai bine, ar fi bine sa aveti un atlas de fiziopatologie – cum ar fi cel al lui Silbernagel (120 lei / 35$ kindle edition / free – o varianta mai veche – daca stii pe unde sa cauti pe net, de exemplu aici). Pentru informatii cu adevarat exhaustive, ar mai fi si cartea lui Robbins – Pathologic Basis of Disease. Si pe asta o poti gasi pe net, daca stii unde sa cauti. Multumesc pentru sugestii, dr. Ibrahim! 🙂

FIZIOPATOLOGIA ATEROSCLEROZEI SI A BOLII CORONARIENE

FIZIOPATOLOGIA HEMOSTAZEI

Fiziopatologia afectiunilor seriei leucocitare

Fiziopatologia afectiunilor seriei eritrocitare

FIZIOPATOLOGIA IMUNITATII

FIZIOPATOLOGIA CARDIOPATIILOR

FIZIOPATOLOGIA TERMOREGLARII SI A REACTIEI FEBRILE

FIZIOPATOLOGIA INSUFICIENTEI CARDIACE 1 / 2

FIZIOPATOLOGIA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

FIZIOPATOLOGIA TULBURARILOR DE RITM SI DE CONDUCERE

Fiziopatologia socului circulator

Fiziopatologia aparatului renal sau varianta sparta in 2 cursuri:

1  Fiziopatologia afecţiunilor glomerulare şi tubulo-interstiţiale

2  Fiziopatologia insuficienţei renale acute şi cronice

Fiziopatologia aparatului digestiv 1 / 2 / 3

Fiziopatologia aparatului respirator 1 / 2

Fiziopatologia tulburarilor endocrine

Fiziopatologia metabolismului glucidic

Fiziopatologia echilibrului acido-bazic

Unde se sfarseste empatia si incepe mila si cat de repede se ajunge la dispret

Am citit azi un articol care m-a pus pe ganduri.Image

Un doctor internist de urgente din America povesteste o experienta cu un pacient de peste 270 kg (600 livre). Pacientul a fost adus (cu mari dificultati) la spital, plangandu-se de dureri puternice in zona abdominala. Problema era ca, la dimensiunile lui, zona aia era imensa si era foarte greu sa-l diagnosticheze. Plus, putea avea nenumarate afectiuni – era greu sa-l diagnosticheze clinic.

Radiografii nu au putut sa-i faca, IRM sau CT erau excluse. Apropo, in SUA si UK se folosesc aparate construite pentru gradini zoologice pentru a diagnostica imagistic asemenea pacienti.

Tratamentul anti-dureri si cocktailul de medicamente standard pentru dureri gastrice nu isi faceau efectul. Dupa mult chin, au reusit sa-l diagnosticheze ecografic: avea calculi biliari (“pietre” in vezica biliara). Cu toate acestea, nu puteau sa-l opereze – nu exista o masa de chirurgie suficient de mare pentru a-l sustine. Pacientul a fost tinut peste noapte in spital, pana a fost gasit un alt spital, dotat cu o sala de operatie adecvata.

Pe mine m-a pus pe ganduri comportamentul dispretuitor al personalului medical (si auxiliar) fata de acest om bolnav. A fost jignit, ignorat si tratat urat in mod repetat (asta in doar 2 zile de internare).

Oricum ai judeca situatia, un procent insemnat dintre oamenii care ajung intr-un spital au o anumita masura de vina pentru bolile lor. Medicii (si personalul medical in general) stiu asta – dar ar trebui sa-i trateze pe toti pacientii la fel. Cu toate acestea, anumite categorii de pacienti sunt tratati mai rau decat altii.

Am vazut asta in spitalele noastre inca de la prima zi de practica. Accept ca e destul de greu sa tratezi un pacient foarte gras. Ma rog, experienta mea e inca limitata, dar pana si la nivelul meu – de “mega”-incepator – stiu ca e dificil sa ii montezi o branula unui pacient gras, e greu sa-i recoltezi sange (gasesti foarte greu venele la un pacient foarte gras), e de-a dreptul periculos sa-l ajuti sa se intoarca de pe o parte pe cealalta, nu e usor sa-l pregatesti pentru vreo procedura medicala samd. 

Fumatorii, alcoolicii, obezii sunt discriminati in mod repetat intr-un spital, nu conteaza ca e un spital din SUA, Anglia sau Romania. Se considera ca “si-au facut-o cu mana lor”, deci e greu sa ii tratezi cu empatie.

Pe de o parte, e greu sa iti para rau de o persoana (sau sa empatizezi cu ea) care APARENT nu e in stare sa aiba nici un fel de control asupra poftelor sale. E simplu sa zici asta. Dar nu se reduce totul la “nu ai vointa, de asta mananci mai mult decat a trebui“. Oricat de mult ne place sa suprasimplificam lucrurile, adevarul este ca obezitatea este o boala, cu cauze complexe si cu nenumarati factori care o influenteaza. 

Cu toate acestea, e clar ca un pacient obez este mai dificil de tratat decat unul normoponderal. Iti trebuie echipament (scump) special pentru asemenea pacienti. Doar mutarea si admiterea lui intr-un spital presupun niste eforturi supraomenesti. Poti ajunge sa cauzezi probleme de sanatate (de ex. probleme la coloana la personalului auxiliar) cuiva sanatos – incercand sa rezolvi o problema de sanatate a cuiva bolnav. Riscurile unei operatii pe un pacient de genul asta sunt mult mai mari. 

Pe de alta parte, repet: atunci cand intri in sistemul medical, trebuie sa-ti iei un angajament sa tratezi pe toata lumea la fel, indiferent de opinia ta personala despre pacient. 

Cum reusesti sa gasesti o cale de compromis intr-o situatie din asta? Personal, cred ca e greu, dar nu imposibil. Dar mai crec ca, de nu gasesti o asemenea cale de mijloc repede, devii foarte usor un om care-si trateaza (medical) pacientii intr-un mod incorect si neetic.

De la “control”

“Marti sa veniti toti la scoala, o sa avem control de la Agentie!”… “Sa nu intarziati si sa fiti toti, la 11:00 vin.”

Marti la 11:35:

“Buna ziua! Noi nu am venit aici ca sa va controlam. Da, lucram la Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si da, avem grija ca acest proiect sa se deruleze fara probleme, dar azi am venit doar ca sa aflam ce parere aveti despre acest proiect la care participati”.

“Stiti ce planta exceptionala pentru sanatate aveti in curtea scolii?”… “Ăăăă, rostopască?”… “Da, rostopasca, este extraordinară!” Vai de capul meu.

“Pe noi ne intereseaza sa ne spuneti ce credeti dumneavoastra despre acest proiect, de asta va rugam sa completati chestionarele… Cand veti ajunge la partea pe care ar trebui s-o completati DUPA ce va intoarceti de acolo, nu scrieti nimic“. PESTE JUMATATE din chestionar era formata din intrebari care aveau sens doar dupa ce ne vom intoarce. Util.

“Aveti acolo o casuta pe care trebuie s-o completati daca cumva n-ati stat toata perioada prevazuta acolo. Daca a trebuit sa va intoarceti devreme acasa, daca v-ati casatorit acolo, nu stiu, trebuie sa scrieti acolo”. 

“In raportul pe care-l veti completa la sfarsit se va raporta ce ati facut in aceasta perioada in strainatate”.

“Daca se intampla sa nu efectuati tot stagiul de pregatire acolo, din orice motiv, noi trebuie sa cerem banii inapoi. Daca va casatoriti si ramaneti acolo, noi luam banii inapoi.”

“Pentru fiecare elev s-au alocat sumele urmatoare: x pentru cazare, y pentru mancare, z pentru transport. Precum vedeti, mancarea este scumpa – sper ca sunt 3 mese pe zi”… “Hăhă, și noi sperăm”.

“O sa va ramana suma fenomenala de 32 de euro ca bani de buzunar – sper ca vi s-a spus asta. Deci, imi pare rau sa v-o spun, trebuie sa veniti cu niste bani de-acasa”. Ce surpriza!

“Am avut copii din Hunedoara, obisnuiti sa manance slănina si țuică la micul-dejun, carora prin Spania li s-au dat cornuri si fructe de mare si peste. Ei vroiau porc, palincă si le-au dat fructe de mare! Au ajuns in spital, va dati seama ca au murit de foame copii aia. Sa nu aveti si voi cerinte din astea, da?”. Ce copii beau țuică și palincă la micul-dejun?

“Am avut destul de multe cazuri de romani care s-au dus in strainatate si s-au casatorit acolo si nu s-au mai intors. Trebuie sa intelegeti ca asta nu e un caz de forta majora, UE nu il recunoaste drept forta majora, deci daca va casatoriti, trebuie sa imputam scolii sumele cheltuite pe dumneavoastra.” Bai, serios acum, cati români s-or fi casatorit in schimburi de experienta, de simt nevoia sa ne mentioneze asta de atatea ori?

“- Intrebari?”… “- O sa mai putem aplica pentru fonduri europene in cariera noastra, ulterior terminarii scolii, daca luam parte la acest proiect acum?”… “- Da. Oricum, sa stiti ca studiile efectuate in afara tarii va pot ajuta foarte mult, puteti primi un numar de credite la o facultate din strainatate, credite pe care le folositi in tara”. Toate bune si frumoase, doar ca noi nu suntem la facultate! Creditele ECTS ne-ar fi inutile – dupa ce termini postliceala nu poti face master sau mai stiu eu ce.

O noua “academiciana de renume mondial”: Maria Grapini

O noua academiciana de renume mondial: Maria Grapini

Spicuiesc dintr-un articol si un interviu (video):
Staţi liniştiţi, că am fost olimpică la Limba Română.”

eu am fost sportiva si iubesc sportul

Eu am fost jucătoare de şah

Pe mine mă relaxează jucatul tablelor

“… avem si primul om care a zburat in cosmos, lucrurile astea trebuie cunoscute de celelalte natii

pe langa bogatiile naturale si ceea ce ne-a dat Dumnezeu aici pe pamant… mustim de cultura si de istorie“.

Ce ma intreb eu:
Oare stimabila doamna crede ca Yuri Gagarin a fost român? Sau poate crede in “teoria conspiratiei” care spune ca Vladimir Ilyushin a fost primul om in spatiu – si poate crede ca el a fost român?
A fost “olimpica la română” – oare la faza pe comună?
Exista un sport nepracticat de tanti, ceva pe lumea asta pentru care n-a fost premiata, ceva ce n-a inventat, n-a facut, n-a castigat șamd?
Oare se considera “jucatoare de șah” pentru ca foloseste aceeasi tabla in jocul dansei preferat (tablele)?

Mustește România de proști cu gura mare ajunși în poziții-cheie!

Cum sa nu inveti limba greaca

Dupa ce treci de socul alfabetului grec, cu 1000 de i-uri diferite, cu lipsa “c“-ului, cu “h” e “i“, “p” e “r“,  cu combinatiile de litere care inseamna alta litera/alt grup de litere, treci la lucruri (doar) un pic “mai avansate”.

P: Substantivele de genul masculin au terminatia “-os“, cele feminine “-a” sau “-i“. Pe cele neutre le recunoasteti mai degraba dupa articol (to). Dar exista si niste exceptii. Cainele este neutru, (to skili), dar poate fi si masculin (o skilos) sau feminin (i skila). Cam ca in romana, unde ai caine si catea.

Eu: Mai devreme am inteles ca o vorba de ocara in greaca ar fi “skrofa“. Presupun ca asta inseamna… scroafa. Deci “skrofos” ar fi un porc?

P: NU! Porcul este “o hoiros/ o gourouni“. Scroafa e “i hoiromitera“. “Skrofa” ar insemna (mot-a-mot) cățea.

Eu: Oooook.


Image

Cine ar lucra pentru asta?

Cine ar lucra pentru astia?

Ce om cu scaun la cap ar munci pentru un tampit care habar-n-are sa scrie corect (sau clar) un anunt simplu? Pentru un prostan care vrea sa angajeze pe cineva ca sa scrie texte corect gramatical in alta limba.
Personal, cand vad un asemenea anunt, ma gandesc in primul si-n primul rand la un tepar.

Bine, asta e relevant doar daca presupunem ca un catindat ar avea intr-adevar cunostintele cerute in anunt. Altfel… cin’ se-aseamana, se-aduna.

Impresii dupa al 3-lea semestru de scoala

Eu nu vad scoala asta in felul standard (anul 1, anul 2, anul 3) ci in semestre (1, 2… 6). Pentru ca in fiecare semestru ar trebui sa Imageinveti ceva nou aprofundand cunostintele acumulate in semestrele precedente.

Ieri am dat ultimele lucrari la ultimele materii. Desi mai avem 1 saptamana de “scoala” – cand vom recupera pentru perioada in care a fost inchisa scoala din cauza zapezii, toti profesorii doar vor inchide mediile, nu vor mai preda nimic. Deci pot spune ca am terminat inca un semestru.

Ca pana acum, voi trage cateva concluzii in legatura cu fiecare materie in parte:

Cardiologie si nursing in cardiologie – Cea mai tare specialitate din medicina. Profesoara avea cunostinte excelente, isi tinea cursul foarte bine, doar ca avea si un mod foarte neplacut de a relationa cu elevii. Pe scurt, ne considera pe ABSOLUT toti niste prosti care fac scoala asta degeaba si pe care ea isi iroseste nepretuitul timp. Irelevant, atata timp cat isi tine cursurile ok. Doar ca ea statea la ore maxim 1 ora si 30 de minute, in medie cam 1 ora (teoretic ar fi trebuit sa stea 2 ore) si oricum n-a venit la vreo 3 cursuri. A avut un mod foarte special de evaluare – 2 intrebari, daca stiai bine la ambele, luai 10, daca nu stiai nimic, luai 2, daca raspundeai perfect la 1 – luai 5. Ma rog, notele sunt irelevante. Per ansamblu am invatat destul de multe lucruri, daca am fi ajuns si eu si ea la absolut toate orele, as fi invatat mai multe. Partea de nursing in cardiologie a fost un pic enervanta – deoarece o parte din materia predata de profesoara de nursing se contrazicea cu ceea ce ne preda profesoara de cardiologie.

Ortopedie si nursing in ortopedie – Profesoara si-a adaptat cursul pentru un nivel mai scazut de cunostinte, am invatat cam putine lucruri. Partea de nursing a fost relativ ok, a mai completat din informatiile teoretice.

Pneumologie si nursing in pneumologie – Materie multa, relativ dificil de retinut cand mai incerci sa inveti si la chirurgie si la cardiologie. Per ansamblu, am invatat cel mai mult la pneumologie in prima luna de scoala, cel mai mult la chirurgie in luna a doua si cel mai mult la cardiologie in ultimele 2 luni de scoala. Pot sa zic ca am ramas cu ceva cunostinte dupa cursul asta, multumita si profesoarei care s-a straduit sa ne predea informatiile logic, schematizat.

Chirurgie generala si nursing in chirurgie – O mare-mare dezamagire. Am avut o profesoara toba de carte, care e rezident chirurg in ultimii ani. Desi e foarte haotica in modul in care isi preda materia, intelegi si retii ce-ti vorbeste ea acolo. Problema este ca degeaba ai un chirurg priceput ca profesor de chirurgie – daca nu ajunge la ore pentru ca e in sala de operatie. Iar in doua dintre datile (putine) cand a ajuns, a ajuns foarte devreme, si-a tinut ora de la 3:30 la 4:30 si a plecat – ceea ce inseamna ca eu n-am mai prins nimic daca am intarziat… In 2 ore ne-a dat teste, alte 2 nu s-au tinut, pentru ca au fost in prima saptamana de scoala/saptamana cu zapada. Macar ne-a dat un suport de curs destul de bun, profesoara de nursing ne-a predat destul de ok partea de nursing, am facut si un stagiu de practica pe chirurgie, am mai invatat ceva. Per ansamblu, e una dintre cele mai interesante materii – aici sigur o sa mai recitesc cursurile.

ORL si nursing in ORL – Ha. Intr-un semestru intreg, profesoara de ORL n-a facut decat 1 ora, si aia cu 2 clase intr-una. Deci baze teoretice 0. La unele ore n-a putut ea sa vina, la altele ajungea doar la ora cand aveam programat sa inceapa cursul (19:00) si nu mai erau dispusi sa astepte decat 1-2 elevi. Deci nu si-a tinut orele. Profesoara de nursing s-a straduit sa ne predea partea ei, de “nursing in ORL” – macar acolo am mai retinut ceva. Am facut rost de suportul de curs de la alt profesor – de la alta clasa. Trebuie sa-l citesc saptamana viitoare, cand nu mai am alte griji pe cap, ca sa stiu ca raman cu ceva dupa un semestru de ORL.

Nutritie si dietetica – Hmm. Trebuie sa recunosc ca anumite informatii primite au fost relativ utile. Dar au fost foarte putine. Curs subtirel – predat doar de profesoara de nursing. Daca chiar vrei sa inveti ceva, mai bine gasesti un manual pe tema asta si-l citesti din scoarta-n-scoarta. Pana si-n manualul de Medicina Interna exista o sectiune utila despre Nutritie + Boli metabolice.

Limba engleza – “Toti romanii stiu engleza si toti tinerii stiu engleza foarte bine“. Doua truisme cat se poate de false, pe care le auzi oricand se trezeste cineva sa denigreze bravul si mandrul popor roman. De fapt avem incredibil de multi tineri romani care habar-n-au sa vorbeasca sau sa scrie in limba romana. Si multi s-au nimerit fix in scoala asta. Cum ar putea astia sa vorbeasca engleza macar acceptabil? Profesoara s-a straduit sa ii mai invete cate ceva, i-a luat cu inceputul (have/be). Prea multe nu s-au lipit de ei. In esenta, daca stii engleza bine dar n-ai vocabular medical si VREI SA INVETI CEVA, trebuie sa discuti cu profesoara la inceputul semestrului sa vezi daca te poate ajuta cu vreun manual, ceva – pentru ca cu asa colegi n-ai ce sa inveti (datorita faptul ca trebuie sa li se predea ceva pe intelesul lor).

Management – profesoara a venit la toate orele, s-a straduit sa-si predea TOATA materia asa cum este ea in programa si chiar s-a chinuit sa ne faca sa ramanem cu ceva la terminarea semestrului. Pacat ca nu gandesc la fel si restul profesorilor din scoala. Tot respectul pentru ea. Pacat ca am invatat abia la sfarsit si (foarte) putin despre legislatia in domeniul medical in Romania – niste notiuni care se cer la orice examen de post in orice spital de stat.

Per ansamblu, multumita programului meu la munca + felul in care ne-a fost facut orarul + faptul ca nici un profesor nu pleaca la ora prevazuta in orar, am ajuns sa pierd cam multe ore utile (de luni-miercuri), dar sa ajung la majoritatea orelor de… management. Foarte neplacut.

O alta nemultumire a mea a fost faptul ca nu a existat paralelism intre ceea ce ni se preda la materia principala si partea de nursing in materia respectiva. Adica ti se preda despre ingrijirea unui pacient cu colostoma in cu totul alta saptamana fata de momentul in care invatai despre colostomie.

In carnetul de note scrie ca ar fi trebuit sa facem si Oftalmologie, Reumatologie, Boli metabolice SI Chirurgie cardiovasculara in acest semestru. Nu am facut asa ceva, habar-n-am cand si daca o sa le facem vreodata.

drepturi imagine: http://www.bubblenews.com

De ce n-am avut (eu si inca vreo 80 de familii) apa rece pentru 2 zile

Pentru ca niste tigani au vrut sa fure intr-o dimineata un robinet imens (metalic) – preferabil cu tot cu vana pe care era montat.

Nu au reusit sa-l miste, dar au reusit sa-l distruga, impreuna cu vana care controla debitul de apa rece in bloc. Au fost vazuti de un vecin matinal, au fugit.

2 zile a durat pana a putut fi inlocuita piesa.

O bucurie sa convietuiesti cu astia.

Poveste de succes “made in America”?

Acum fix 2 ani, I. si S. se imbarcau intr-un avion cu destinatia SUA. Castigasera loteria vizelor.Image

Mergeau intr-un stat mai sarac, unde I. nu mai fusese niciodata (vizitasera SUA impreuna doar ca turisti pana atunci).

Plecau cu niste mici economii, plus niste bani pe care ii obtinusera din lichidarea unei mici “afaceri” cu asigurari, plus (cel mai important) banii obtinuti din vanzarea apartamentului de 2 camere pe care-l cumparasera la inceputul bulei imobiliare, la care tocmai terminasera de platit ratele.

Au plecat intr-o zona cu putini romani (cel putin ei nu cunosteau pe nimeni in zona si nici n-au intalnit romani in cei 2 ani petrecuti acolo). Au ales zona asta pentru ca acolo avea niste amici S., cunoscuti in liceu, pe vremea cand facuse munca de traducator pentru americani care vizitau Romania. S. a stat cateva luni in orasul-tinta cu un an inainte de a pleca. Si-a facut prieteni si cunostinte si s-a hotarat ca ar putea trai acolo si ca vrea sa emigreze acolo.

Odata ajunsi, o vreme au stat la familia la care statuse ea cu un an inainte. Americanii din clasa de mijloc, cu o casa mai mare decat ar avea nevoie vreodata (copii nu aveau, dar aveau ditamai 5-bedroom-house-ul). In prima luna si-au luat 1 masina (SH). Fara masina nu poti face nimic in oraselele lor, in care practic nu exista transport public.

Dupa aproape o luna, ea si-a gasit primul job: call-center operator. Acolo munceste si in momentul de fata (dar pentru mai multi bani, mai multe ore si beneficii mai bune). Dupa mai putin de 2 luni se mutau cu chirie. Din salariul ei puteau plati chiria, utilitati, abonamentele la telefon&cablu, mancarea si benzina. Le mai ramaneau cativa dolari pentru a iesi in oras. Din fericire nu plecasera saraci din tara, altfel le-ar fi fost mai greu in primele luni.

Dupa catva timp (si mai multe interviuri), si-a gasit si el primul job, la un restaurant, unde ajuta in bucatarie. Problema lui era ca nu stia engleza prea bine, de asta la interviuri se fastacea, nu-si gasea cuvintele, nu facea o impresie prea buna. N-a facut asta decat cateva saptamani, apoi s-a angajat (part-time) la un hotel ca “baiat bun la toate“. Intre timp ea si-a mai gasit un al doilea job part-time (un fel de secretariat), muncea acum aproximativ 42 de ore pe saptamana.

El si-a luat la randul lui o masina (tot SH, dar mai veche). A fost si prima teapa luata in tara tuturor posibilitatilor: mexicanul care i-a vandut-o avea niste jucarii de copil in spate si el nu i-a zis sa ii deschida usa spate (masina mare, 5 usi). Dupa ce a cumparat-o a observat ca usa aia de fapt nu se deschidea deloc – cateva sute de dolari reparatia.

Dupa inca putin timp, si-a gasit si el un al doilea job, tot “ajutor” intr-un hotel. Pentru o zona saraca, au destul de multe hoteluri maricele. A ajuns si el la aproximativ 40 de ore pe saptamana.

Si-au facut credit score (au cumparat niste electrocasnice cu cardul de credit). Dupa 1 an, aveau rating suficient de bun pentru a se califica pentru un imprumut ipotecar.

La aproximativ 18 luni de cand au emigrat in SUA, erau mandrii proprietari ai ipotecii pe un casoi de 200 si ceva de mp, cu piscina, padure si o gramada de teren in jur. Credit pe 15 ani.

Nu sunt deloc bogati. Daca e sa ne luam dupa datele statistice din 2011, venitul lor anual e sensibil sub venitul median anual pe gospodarie in SUA. 

Au facut si niste alegeri proaste (in opinia mea). Au devenit republicani convinsi – o alegere politica bizara pentru niste proaspeti emigranti. Nu ca democratii ar fi mai breji, dar republicanii sunt in esenta lor anti-emigratie. El a stat fara asigurare medicala pana la introducerea Affordable Care Act (cunoscut ca Obamacare). N-a avut probleme de sanatate, dar o urgenta medicala i-ar fi falimentat.  Macar ea a avut asigurare (de la serviciu).

Viata nu le-a fost si nu este prea usoara. Nu e deloc usor sa muncesti saptamanal fix 42 ore (cateodata chiar 44). Ma refer la munca-munca, nu ca la noi, unde eu muncesc real (efectiv) aproximativ 30 de ore pe saptamana (dar sunt platit pentru 40). Americanii au alta legislatie in privinta zilelor de concediu – primul concediu real l-au avut abia la vreo 16 luni de la emigrare (si ala a fost oricum concediu doar pentru ea – el pur si simplu a avut niste zile in care n-a fost platit). Daca la 20 de ani asta nu pare mare chestie, atunci cand ai aproape 40 de ani… fiecare concediu conteaza.

 

Cu toate acestea, au o viata relativ linistita, cu perspective pozitive pe termen mediu.

N-au plecat pentru ca erau saraci in Romania, multi si-ar dori sa fi fost in situatia lor: un apartament (proprietate personala, nu ipotecat) mic, dar dragut, intr-un bloc ok dintr-o zona verde a Bucurestiului, o mica afacere care le aducea un venit lunar mediu acceptabil pentru Romania (fiecare castiga destul de mult peste salariul mediu net in Bucuresti), o masina noua, sanatosi, destul de multi prieteni. Pur si simplu vroiau sa traiasca si sa munceasca intr-o tara mai civilizata.

Au luat niste decizii corecte? Habar-n-am.

Pana acum pare ca, in ciuda tuturor problemelor si defectelor sale, in SUA poti avea o viata mai buna ca-n Romania, cu un pic de noroc, vointa si ceva munca.

 

copyright imagine: wikipedia commons.

“Bădăranii” – la Teatrul Metropolis

N-am mai fost la o piesa de teatru de cam mult timp (sa tot fie vreo 15 luni).

M-am intrebat de mai multe ori de ce merg asa rar la teatru – desi nu pot sa zic ca am fost pana acum la vreo piesa de teatru care sa nu-mi fi placut deloc. E adevarat, am mers la extraordinar de putine. Cred ca de la 17 ani si pana acum (12 ani) am fost in total la 7 piese de teatru.

Presupun ca ma tem sa nu fie o piesa proasta sau plictisitoare. Daca la un film poti vedea un trailer, citesti recenzii si oricum poti oricand sa iesi din cinema (sau sa inchizi playerul), la teatru am impresia ca sunt sanse mult mai mari sa fii dezamagit. Ei bine, judecand dupa istoria de pana acum, sunt niste temeri tampite. La toate piesele de teatru la care am fost, am mers in “blind“. Nu am citit nici o recenzie despre ele, la unele nu stiam nici macar subiectul inainte de-a calca in teatru. Cu toate astea, niciuna nu m-a dezamagit, indiferent ca aveam 17 ani, 20 de ani, 20 si ceva de ani sau aproape 30.

 

Acum sa trec la subiect.

Sotia m-a anuntat acum cateva saptamani ca mergem la teatru si ca va fi o comedie. Am zis “ok” si asta a fost tot ce stiam despre piesa asta de teatru

Am ajuns la teatru cu un pic de intarziere (5 minute), i-am crescut (si noi) un pic tensiunea unei doamne care parea sa fie cea care se ocupa de bunul-mers al teatrului Metropolis. Ne-am cerut scuze, ea nimic. Era extrem de enervata din cauza faptului ca erau atat de multi oameni care au intarziat (ca noi) sau vroiau sa-si cumpere bilete cand spectacolul trebuia sa fi inceput deja (ca altii).

Apoi a inceput piesa. Subiectul e simplu: 3 prieteni vechi isi tin sotiile din scurt, deoarece asa stiu ei ca trebuie sa-si conduca gospodariile. Sotiile lor se arata supuse dar de fapt fac tot cam ce vor ele. Practic, cu cat incearca cei 3 “bădărani” sa controleze mai mult viata familiilor lor, cu atat se intampla lucrurile mai neasteptat.

Este o interpretare moderna a piesei originale, in care negustorii au devenit un fel de mafioti. Piesa nu dureaza mult (1 ora si 40 minute), cu niste scurte momente artistice de modificare a decorurilor.

Comicul vine in special din limbaj si interpretarea actorilor si mai putin din situatii. Nu am ras la fel de mult ca alte persoane din jurul meu (majoritar tineri!), dar pot sa zic ca a fost o piesa chiar amuzanta. Actorii si-au jucat rolurile foarte bine – desi parca cei 3 protagonisti sunt un pic prea in varsta pentru a mai fi convingatori in rolurile de persoane puternice, cu autoritate.

Per total, a fost un mod foarte placut de-a-mi petrece o seara si cu siguranta o sa mai merg la Teatrul Metropolis si alta data.

Concluzia logica: trebuie sa-mi fac timp sa merg mai des la teatru!

Cine este Andrew Wakefield si ce legatura are el cu imbolnavirile de pojar si oreion

the most damaging medical hoax of the last 100 years

Pe site-ul CFR.org* exista un infografic interactiv foarte interesant care arata numarul de imbolnaviri cu boli 

imbolnaviri cu rujeola si oreionpentru care exista vaccinuri de zeci de ani. Ceea ce americanii numesc “preventable diseases“: rubeolaoreionrujeola.

Ce vedeti pe aceasta harta sunt cazurile de rubeola si oreion raportate in ultimii 6 ani in SUA, Canada, Mexic si Europa. Fiecare bulinuta mica inseamna cateva sute de cazuri de infectii, fiecare bulina mai mare inseamna cateva mii de infectii.

Pentru aceste boli exista un vaccin trivalent (practic 3 vaccinuri intr-unul singur) din 1971 (in ’63 aparea primul vaccin pentru rubeola, in ’67 si ’69 apareau vaccinurile pentru oreion si rujeola). In Europa de vest/America, acest vaccin este numit MMR (measles-mumps-rubella), la noi este anti-ROR. Dupa introducerea unor scheme de vaccinare obligatorie la inceputul anilor ’90, in SUA numarul de infectii a scazut in 2004 pana la cateva zeci de infectii/boala.

Cele 3 boli sunt “boli ale copilariei“. Spre deosebire de poliomielita (alta boala aproape eradicata multumita vaccinarilor OBLIGATORII), aceste boli au un numar mult scazut de morti sau de complicatii periculoase. Multa lume spune ca nu e mare lucru, le faci, stai cateva saptamani acasa si apoi ai imunitate restul vietii. Acestea fiind zise, toate 3 au potentialul de-a avea efecte adverse serioase la anumite categorii de persoane infectate1-2 din 1000 de copii infectati cu rujeola vor muri in urma ei. De la oreion poti deveni infertil sau poti face encefalita/meningita. Rubeola poate provoca malformatii congenitale la fat, daca este contractata de o femeie insarcinata.

Ei bine, Andrew Wakefield, un (fost) chirurg si cercetator medical britanic, a produs un studiu “stiintific” in care sustinea ca exista o legatura clara intre autism (si alte probleme de sanatate) si administrarea vaccinului ROR.  Acesta a fost publicat in februarie 1998 in revista medicala britanica The Lancet. Acest studiu a fost o frauda, din multe motive:

– Wakefield a folosit un esantion foarte mic (12 copii).

– Wakefield primise intre 55.000 si 400.000 lire sterline inainte de a publica lucrarea de la un grup de avocati care dadusera in judecata producatorii vaccinurilor anti-ROR, pentru a le oferi dovezi anti-vaccinuri.

– Unii dintre parintii copiilor testati erau reclamanti in acest proces. Toti copiii fusesera recrutati prin intermediul unor organizatii antivaccinare si tot procesul avea drept scop oferirea unor dovezi intr-un proces anti-vaccinare.

– Wakefield depusese o cerere pentru un patent pentru un nou vaccin anti-ROR.

– S-a demonstrat ca multe dintre problemele copiilor au fost prezentate intr-un mod alterat, gresit sau pur si simplu inventat: 5 copii aveau probleme care existau inainte de vaccinarea anti-ROR. 3 din 9 copii “cu autism” nu aveau deloc autism. Unul singur dintre cei 9 avea autism regresiv. Dosarele medicale ale copiilor contraziceau afirmatiile facute in lucrarea din The Lancet. 9 simptome lipsite de importanta au fost prezentate drept semne importante de colita inflamatorie.

– Numeroase cercetari stiitifice riguroase au reverificat aceasta ipoteza. 2003 – Nu exista aceasta legatura. 2004 – Nu exista aceasta legatura.

– Un meta-review din 2012 (au verificat studii efectuate in total pe 14,700,000 copii) a concluzionat este implauzibila legatura intre expunerea la vaccinul anti-ROR si dezvoltarea de “autism, astm, leucemie, febra fanului, diabet de tip 1, tulburari de mers, boala Crohn, boli demielinizante, infectii bacteriale sau virale

Lista poate continua. Mai multe detalii despre inselaciune pot fi gasite aici sau aici. Articolul a fost retractat total abia in 2011 de catre The Lancet. In 2010 i-a fost retrasa licenta de a profesa medicina. Evident ca el se considera nevinovat si ca nenumarati antivax-eri il vad drept un martir, condamnat pentru ca a avut curajul sa spuna lumii “adevarul”.

Ei bine, in anii de dupa publicarea studiului, vaccinarea anti-ROR a scazut in mod vizibil in nenumarate tari avansate. Evident, au reaparut epidemii de oreion si rubeola.

Pe la 11 ani am facut oreion. L-am luat de la o colega de clasa, care l-a luat de la o alta fata. N-au fost cele mai placute 2-3 saptamani ale vietii mele de copil. M-am tot gandit atunci “oare nu exista vreun mod in care sa fi fost ferit de boala asta?“. Ei bine – exista! Trebuia ca parintii mei sa ma fi vaccinat. In Romania, vaccinul pentru oreion (trivalent – ROR) este obligatoriu de ceva timp. In ’95 ori nu era obligatoriu, ori l-am ratat eu din vreun motiv absurd.

Intamplator, am o cunoscuta care stie o femeie (stiu) care sustine ca la cateva luni dupa vaccinarea anti-ROR, copilul “a devenit autist“. Dupa cativa ani (daca am inteles bine) de tratamente naturiste, chelare si mult chin, acum sustine ca “l-a vindecat“. Evident, este 100% convinsa ca vaccinul era de vina. Tare mi-e mie ca a fost unul dintre parintii cu care au vorbit reporterii de la “Romania, te iubesc” acum cativa ani, cand in 2 emisiuni “incendiare” au denigrat 50 de ani de cercetare stiintifica in domeniul medical pe baza unor cazuri izolate si a unor acuze lipsite de dovezi clare, care sa demonstreze o legatura cauzala vaccinare-efecte adverse…

Si uite asa a ajuns si Romania o bulinuta din aia pe harta de mai sus.

Alte informatii si aici.

*Council on Foreign Relations este un think-tank american nonprofit, nonpartizan, care se specializeaza in politica externa a SUA si in relatiile internationale ale tarii. Daca va intereseaza niste opinii pe temele astea, puteti sa le vizitati site-ul, au niste articole interesante.

Cum isi forteaza o multinationala angajatii sa demisioneze

Incredibil articolul de azi de pe Hotnews, care prezinta povestea unei femei care a fost fortata sa devina un tocător uman de hârtie.

Faptele:

  • persoana a fost concediata de Assystem in 2012
  • o instanta de judecata a considerat ca firma a concediat-o abuziv, deci a decis reangajarea persoanei si plata datoriilor banesti. Nu e prima data cand se intampla asa ceva.

  • in iulie 2013 persoana este “reangajata” pe postul de secretara, dar administratorul francez al firmei, pentru ca are o mentalitate de stapan de sclavi intr-o lume de barbari, o pune pe angajata sa rupa hartii toata ziua. Femeia zice ca doar atat se cerea de la ea, francezul sustine altceva. Adica au “prevenit-o ca o vom pune sa faca un anumit numar de sarcini, precum traducerea de documente, rezervari de bilete de avion sau camere de hotel, dar s-a dovedit ca aceasta persoana a intrat in conflict cu societatea.” Cum ar fi facut aceste lucruri fara calculator si fara telefon, nu mentioneaza.

  • i se restrictioneaza accesul la o singura zona a sediului firmei, ceea ce duce la dificultati in a-si lua pranzul

  • plangerile pe care le face in legatura cu problemele ei sunt ignorate complet de firma

  • dupa 4 luni, femeia demisioneaza. Ca a muncit 1 luna si restul a fost in concediu de sanatate – e irelevant.

  • Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii decide ca firma Assystem a discriminat-o pe angajata si amendeaza firma cu 20.000 lei

  • Francezul nu este de acord si se arata indignat de decizia CNCD – o ataca in instanta.

Forumul undelucram nu are multe relatari despre Assystem, dar pare sa descrie un mediu de munca neplacut. Practic, pare ca daca esti dispus sa inghiti multe pentru bani putini, iti va placea sa lucrezi in firma cu pricina.

Atitudinea francezului este din alta lume. Asta pe langa faptul ca foloseste niste argumente usor demonstrabile drept gresite:

  • daca e nevoie sa rupi o hartie, un shredder automat o va face mult mai eficient decat 1000 de mici-negrisori-pe-plantatie
  • oricum nu a fost pusa sa faca nimic altceva decat sa rupa hartii – NU avea calculator sau telefon ca sa faca altceva

  • se ia de romanca pentru ca si-a luat concediu cand a vrut ea. Cata nesimtire din partea ei.

  • Si in final, francezul demonstreaza inca o data ideea ca francezii sunt unii dintre cei mai scarbosi manageri fata de angajatii lor romani: ii acuza pe toti cei care au conflicte de munca cu angajatorii de dorinta de-a face rost de bani. Nu conteaza ca LEGEA ROMANA nu i-a dat dreptate lui, in conflictul de munca mentionat. Evident ca la final arunca cu amenintari cu datul in judecata. Comportament clasic de om laș.

    Relevant raspunsul celor de la CNCD: Aceasta cerinta si acest caz ar fi fost judecat la fel, potrivit acelorasi directive, potrivit acelorasi argumente atat in Franta, cat in Marea Britanie, Germania sau in orice stat al Uniunii Europene.

    Unele dintre reactiile de pe HN la articolul cu pricina arata ca mult prea multi romani au adoptat o mentalitate de capitalisti idioti. “Domne, de ce i-a fortat pe aia s-o angajeze inapoi“, “domne, isi merita soarta“, “domne, da’ sigur a facut ceva ca sa fie data afara“, “domne, dar la privat e normal sa fii dat afara fara nici un motiv“.

    Repet concluzia mea mai veche: toate problemele de la locul de munca (in Romania) pornesc de la prostia altor oameni, care fie cred ca pot face orice daca au orice dram de autoritate, fie nu sunt pregatiti pentru jobul lor, fie sunt servili pana la moarte fata de oricine are autoritate, fie pur si simplu sunt inumani (răi). In situatia cu pricina, pare ca nimeni nu i-a luat apararea angajatei. Nici de la HR, nici vreunul dintre colegii sai.

    2 campanii publicitare

    1 exemplu de “așa nu” si un exemplu de “așa da“.

        1. Kinda Geza este unul dintre cei mai buni snowboarderi din Romania.

    Snowboardul este un sport scump si de nisa in tara noastra, deci foarte putini oameni au auzit de Kinda Geza – oricat de meserias ar fi.

    Practic, ai mai mari sanse sa fi auzit de el daca ti-ai cumparat haine de schi/snow ieftine din magazinele Lidl Romania – era imaginea campaniei cu care au inundat nemtii on-line-ul romanesc prin decembrie. Aici ar fi loc de alta discutie. Intr-un decembrie total lipsit de zapada, Lidl au inundat internetul cu reclame la haine pentru sporturi de iarna. Cred ca nu au auzit de prognoze meteo sau se bazau prea mult pe faptul ca avem mai multi schiori de apartament* decat schiori de partie.

    Kinda Geza fost aproape de o calificare la Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci. Ca au fost cateva sutimi de secunda, ca au fost niste reguli pe care nu le indeplinea, e irelevant. NU s-a calificat.

    Burn Romania il sponsorizeaza pe Kinda Geza. Bravo lui. Doar canorea sa obtina ceva din treaba asta. Deci hop, le trebuie o campanie in care sa apara boarderul lor, sa fie “de sezon” si sa capitalizeze un pic si faptul ca avem Olimpiada de Iarna acum.

    Image

    A iesit idiotenia din dreapta. Panouri publicitare si mesh-uri imense au umplut Bucurestiul de 1 luna incoace. Mesajul? “La un pas de olimpiada“.

    Nu stiu daca McCann sau Heist Industries le-au facut celor de la Burn campania asta, dar e o RUSINE pentru publicitate in general si pentru orice tampit a muncit pentru ea. Cat de idiot sa fii sa alegi textul asta ca tagline pentru campanie? Nimeni nu s-a gandit ca e absurd?

    Daca Ursus sau Bergenbier (sau mai stiu eu ce companie de bere are curajul sa se asocieze cu echipa noastra de ratati-profesionisti  de fotbal) ar fi facut o campanie in toamna cu bannere mari cu echipa nosra, fotografiati “concentrati” si cu un mesaj vesel “aproape ne-am calificat la Campionatul Mondial“, oare ar fi vandut vreo poșirca in plus din cauza campaniei? Oare ar fi fost vreun director de marketing suficient de idiot incat sa isi asocieze imaginea brandului sau cu un rateu?

    Ei bine, cei de la Burn Romania (sau Coca-Cola Romania) au considerat ca ar fi o idee buna de campanie. Desteptii supraevaluati de la agentia de publicitate cu care lucreaza au luat ideea si au transformat-o in prostia de mai sus.

    In afara de tagline-ul atat de prost ales incat e amuzant, vizualul e sublim, dar total lipsit de orice urma de creativitate. Repet: (aproape) nimeni nu stie cine e Kinda Geza, multi romani habar-n-au ce e snowboardingul, dar voi faceti un vizual cu un fundal gri si un necunoscut?

        2. Lidl este un hard-discounter.

    Are o gama redusa de produse, un procent majoritar din ele fiind marca-proprie. Oferind majoritar produse marca-proprie, avand in medie mai putini angajati/magazin decat competitorii, facand economie la modul in care expun produsele in magazine, ei reusesc sa ofere preturi mici pentru produsele lor.

    Ei bine, desi este un magazin care vinde produse ieftine, in Romania Lidl are o imagine foarte buna! Overall, ei fac reclama scumpa unui produs ieftin. Si le iese de minune.

    Au peste 1 milion de fani pe internet, o prezenta constanta la radio si la TV (unde au niste campanii bine-gandite), on-line-ul e plin de reclamele lor, magazinele sunt colorate si “dragut” decorate pe afara (inauntru sunt simple), au bannere si panouri publicitare destul de ok.

    Ultima lor campanie (Lidl Valentine Kiss) este genial de simpla si in acelasi timp eficienta. Daca trimiti o poza in care te saruti cu partenerul/partenera, poti castiga un premiu mic sau o excursie in Malta. Am vazut ca au montat si un mic chiosc-foto in una dintre cele mai aglomerate statii din metroul bucurestean (P-ta Victoriei).

    Nu tu “am omorat preturile”, nu tu “mega oferte”, “super oferte”, “preturi mereu mici” si multe alte gunoaie de slog

    Surprinzator, e facuta de McCann, foarte probabil aceeasi agentie vinovata si de aberatia de la inceputul postului.

    Lidl sustin ca, desi vand produse ieftine, sunt de calitate foarte buna. Dupa ce le-am vizitat de cateva ori niste magazine diferite, nu sunt de acord cu asertiunea asta. Dar nu conteaza opinia mea, nu?

    La nivel european, in ultimii 10 ani au fost mai multe scandaluri legate de produsele “de calitate” comercializate de Lidl: In 2011, 7 copii din Lille, Franta, au fost spitalizati dupa ce au mancat carne (vanduta de Lidl) infectata cu E. Coli. In 2013 s-a descoperit ca in carnea de “vita” vanduta de Lidl in mai multe tari era de fapt un amestec de carne de cal (cu surse si certificari de calitate dubioase) si foarte putina vita. IN 2012 s-a descoperit MRSA (Stafilococul Aureus rezistent la meticilina) in carnea de pui vanduta de Lidl in Germania. In 2009 s-a descoperit ca un lot de branza vanduta in magazinele Lidl era infectata cu Listeria – 1 om a murit, Lidl a avut un raspuns inadevat la pericol, pentru asta a platit o amenda de 1,5 mln de euro…

    La aceste probleme adaugam o politica interna care trateaza angajatii ca pe niste vite, nu ca pe oameni. Se incuraja spionarea angajatilorneplata orelor suplimentare, neplata zilelor de concediu, concedierea femeilor care urmau sa aiba un copil samd. Aparent, nici la noi in magazine nu e situatia mai roz.

    Ei bine, iata puterea publicitatii. Majoritatea oamenilor habar-n-au de problemele din spatele unui hard-discounter, ei vad doar imaginea stralucitoare.

    O fi bine, o fi rau?

    * Un schior de apartament este un om care investeste bani (multi/putini) in echipament de schi, dar abia stie sa schieze si oricum merge la schi de cateva ori pe an. Aceeasi denumire e valabila si pentru snowboarderi. Pentru ei e mai important sa stie lumea ca schiaza, nu schiatul in sine!

    Tristul adevar este ca…

    … “vom fi niste asistenti medicali prosti“.

    Bucatica asta de realitate vine de la o colega care a dat si ea pe la scoala azi (a doua oara in ultimele 15 zile de cursuri).

    De ce e adevarat (inclusiv si in cazul meu)?

    • Pentru ca din 14 saptamani de cursuri de pana acum, 2 am pierdut cu “inceperea scolii” si cu “a venit urgia alba, deci nu se tin cursuri”.
    • Pentru ca din restul de saptamani de scoala, invariabil a mai lipsit cate un profesor minim de 2-3 ori.

    • Pentru ca atunci cand n-au lipsit profesoarele, am mai lipsit si eu. Pentru ca daca ajung la 4:30 la scoala, in anumite zile mai stau doar 1 ora – 1 ora si 30 de minute si atat. Pentru ca nu poti invata nimic LA SCOALA in felul asta.

    • Pentru ca am prezenta aproape maxima la orele de Management si Engleza, dar n-am nevoie deloc de ele. N-am nimic cu profesoarele, chiar se straduiesc sa-si predea materiile unor elevi dezinteresati, dar asta e adevarul.

    • Pentru ca din 14 ore (maximum posibile) de ORL am facut doar 1. Da, UNA! Pentru ca avem ORL-ul ULTIMELE ORE, fix in ziua in care 1 profesor nu prea vine si celalalt isi termina cele 2 ore in 1 ora si ceva.

    • Pentru ca din 14 ore de cardiologie, efectiv am facut maxim 5. Intr-una am dat o lucrare si in alta nu ne-a predat nimic pentru ca “ne invatam la Cardiologie”. In restul orelor n-a venit profesoara la scoala.

    • Pentru ca profesoara de Ortopedie e in concediu de maternitate si facem 2 materii intr-una.

    • Pentru ca la Nursing avem o profesoara care ne preda cam ce se preda prin anii ’70 toamna. Pe care daca o intrebi ceva despre materia pe care o preda, te acuza ca esti nesimtit si vorbesti prea mult.

    • Pentru ca, desi am 10 pe linie, nu am fost ascultat decat prea putin pentru notele astea. Pentru ca notele n-au nici o legatura cu realitatea.

    • Pentru ca, intr-un final, o sa ajungem (unii dintre noi) sa lucram cu oameni, in niste sectii reale de spital. Si nu vom sti niste informatii teoretice de baza – deci o sa punem in pericol VIATA unor oameni.

    • Pentru ca nu stiu ce solutie as avea. Ar trebui ori sa schimb clasa, ori sa schimb programul (sa invat dimineata?).

    • Pentru ca toate aceste lucruri se intampla PENTRU CA NIMENI NU COMENTEAZA! Adica nici eu.

    Si toate astea sunt facute pe banii nostri!