Ce ii trece prin cap unui profesor de postliceala? (guest post)

Am primit comentariul asta ieri pe alta pagina. Stiu de la cine este – un fost profesor de la scoala mea. Are si o continuare, aici.

De cand am inceput scoala asta m-am intrebat ce le trece prin cap profesorilor atunci cand trebuie sa predea niste materii (mai mult sau mai putin complicate) unor elevi majoritar dezinteresati. Ok, unii se straduiesc sa-si faca materia interesanta. La clasa mea a reusit. Din pacate, nu toti elevii vad lucrurile ca mine. Profesorul a parasit scoala in vara.

A fost printre putinii profesori la care am inteles si invatat lucruri de la prima pana la ultima lectie. Care nu imi spunea ca ii deranjez ora daca ii ceream explicatii. Care nu se sfia sa spuna ca nu are raspunsul la vreo intrebare stupida sau complicata de-a mea, dar care-mi oferea o incercare de raspuns (dupa ce se mai gandea o vreme0. Un profesor care nu preda pentru bani (muncea si anul trecut si in alta parte, la un proiect care mie mi se pare SF de fiecare data cand povesteste despre el).

Iata ce a scris acest profesor:

“Constientizez pe zi ce trece cat de incompetent si cat de inadaptat sunt sistemului.

La 25 de ani invat o materie pe care altii cu greu o inteleg: Biochimie si Genetica, ce-i drept, un pic mai in amanunt. Stau si ma gandesc care este concretul practic al acesteia. Unde voi aplica eu teoria efectului insulinei asupra metabolismului hepatic ori translatia ARNm in proteine?

Probabil niciodata in vreun spital de stat din Romania o asistenta medicala nu va sti cum sa transpuna interpretativ teoria anterior enumerata in practica. Si atunci … de ce se mai preda? Mintea mea nu poate percepe curriculum sistemului de invatamant si mai ales prefacerea inaltilor demnitari in stat.

Cand am 6 ore la scoala merg la toaleta. Toaleta nu miroase, ma scuzi cititorule, pute in draci. Probabil se simte stanjenita cand o intalnesc. Decid sa o evit. Nici banca la care stau nu ma prea agreaza. Cand exista un singur videoproiector in toata scoala si toti profesorii se inghesuie la el, simt cum metodele folosite de acestia ma transpun in perioada pre-democratica.

Citesc undeva ceva interesant: “competenta sistemului se resfrange asupra strategiilor didactice aplicate”. Serile trecute urmaresc un interviu cu Inaltul Justinian al Maramuresului care spune: “daca fiecare om si-ar face treaba, incepand cu intaiul om in stat si terminand cu maturatorii de pe strada, unde ar ajunge Romania?” Doua citate de un adevar crunt si real. Nu zic nimic de salariile profesorilor si nici de (in)competenta lor intr-un sistem defectiv.

Stand in banca si urmarind cum Gabi. G. rezolva o problema de genetica la tabla, in fata mea aud: “daca platesc doua mii si ceva de lei pe an, scoala este nevoita sa ma treaca”. Pe banca din dreapta mea este un mic bufet de mancare. Profesorul, care ar trebui sa stea la catedra, este oripilat de ce aude … si tace, interiorizandu-se.

Toti ne prefacem ca predam si cu totii ne prefacem ca invatam. Acum cativa ani, cu nota 4 s-a intrat la Medicina (nota Cristian: In 2008, la UMF “Carol Davila” s-a intrat cu 4,2 la “cu taxa”). La asistenti medicali cu cat se intra?(nota Cristian: in 2013, tot la UMF “Carol Davila”, la AMG s-a intrat cu 6,7 la “fara taxa”)

Daca nu se vine la scoala se trece, probabil si cu vederea. Urat din partea mea sa rad de proprii copii ajunsi aici pentru ca vor sa-si ajute semenii. Dar nimeni nu-i ajuta.
Parasesc scoala cu un gust amar. Renunt la sistem pentru ca nu am competenta sa ma adaptez. Pierd lupta voit, parandu-mi rau de mintile poroase pe ca le las in urma. Dupa trei paragrafe de exemple negative inchei cu unul pozitiv:”am scapat de acel profesor prea exigent care dadea note mici”.

Seria de fotografii “Hungry Planet: What the World Eats”

Am dat din intamplare peste un articol mai vechi din Time.

Un fotograf american a vizitat 24 de tari, unde a fotografiat mesele saptamanale a 30 de familii. 600 de mese in total. Le-a strans pe toate intr-o carte (Hungry Planet: What The World Eats – 2005). Pe langa 1 poza cu familia si toate alimentele pe care le consuma intr-o saptamana, aici a inclus liste cu costurile saptamanale, retete preferate si cateva eseuri pe teme de sanatate si alimentatie.

Setul de fotografii a devenit si o expozitie permanenta in Nobel Peace Center din Oslo, Norvegia.

Ma intreb daca organizatorii Expozitiei Internationale de la Milano din 2015 s-au inspirat cumva din proiectul asta. Pentru cine nu stie, tema principala a Expo Milano 2015 este “Cum sa hranim Planeta/ Energie pentru viata” si isi propune sa aloce o parte importanta din spatiul expozitional fix pentru prezentarea felurilor de mancare si a alimentatiei traditionale din fiecare parte a lumii.

Revenind la setul de fotografii de mai jos, e interesant sa vezi diferentele interculturale pe masa de bucatarie. Familiile cu veniturile cele mai mari sau cu cheltuielile saptamanale cele mai mari nu sunt neaparat si cele care mananca “cel mai sanatos”.

Trecerea de la un “cos” saptamanal alimentar de 731$ (Norvegia) la unul de doar 1,23$ (Ciad) nu poate sa nu te puna pe ganduri.

Cand te uiti la cantitatea de fructe si legume pe care le mananca familia din Mexic si la aspectul lor parca ceva nu se leaga. Dar cand vezi sticlele de Coca Cola din fundal, si cantitatea de sosuri, parca iti mai explici ceva.

Cand compari ce mananca familia din Ecuador cu una din SUA, parca par din secole diferite. Cand vezi diferenta intre dieta vest-europeana si cea din zone mai sarace ale lumii, nu poti sa nu te gandesti la saracie si nu poti sa nu observi faptul ca bogatia nu aduce cu sine o alimentatie neaparat mai sanatoasa. Iar cand vezi modul in care alimente specifice unei anumite regiuni ajung sa fie consumate intr-o zona extrem de indepartata a planetei, parca poti constientiza mai bine conceptul de globalizare.

Nu in ultimul rand: Groenlandeezi mananca narval si carne de urs polar. Oare cat va mai dura pana (multumita incalzirii globale) va aparea carnea de vaca (sau de oaie) in mod regulat pe masa lor?

Intr-o nota personala, acum stiu ce cadou sa-i iau fratelui meu de ziua lui. 🙂

 

Copyright texte si poze: Time si Peter Menzel – “The Hungry Planet“.

Fiziopatologie – cursuri de facultate

De cand am reinceput scoala ma tot plang (printre altele) de faptul ca la majoritatea orelor nu am un suport de curs bun si ca profesorii ne predau la un nivel prea scazut multe dintre lectii.

Cursuri de Fiziopatologie pentru AMG nu exista la Postlicealele pentru AMG. Dar la facultatea pentru asistenti medicali aparent se tin.

Anul trecut gasisem intamplator (cand cautam niste informatii pentru articolul meu despre impulser) un curs despre echilibrul acido-bazic. Am observat ca era de la catedra de Fiziopatologie a Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara. Era bine structurat, dar cantitatea de informatii era vizibil mai mare decat la orice curs de postliceala. Spre comparatie, despre echilibrul acido-bazic noua ni s-au predat cred ca vreo 10 randuri de caiet (la Anatomie) si cam atat.

M-am chinuit eu un pic atunci sa caut si restul cursurilor (era “al 6-lea”, deci trebuiau sa existe minim 5 in plus), dar n-am reusit. Am zis c-o sa mai scormonesc intr-un moment cand voi avea mai mult timp la dispozitie. Ei bine, ieri am cautat pe site cu ajutorul google advanced search si am reusit sa gasesc si restul cursurilor. Mare bucurie pe capul meu. Asta pana le-am deschis si am vazut ca imi lipsesc multe dintre cunostintele necesare pentru a le intelege 100% la prima citire.

Dar nu disper. Macar am niste cursuri structurate ok, pe care le pot studia! Notiunile pe care nu le inteleg mi le notez si voi intreba mai tarziu un profesor dispus sa-mi raspunda la intrebari.

 

Daca va mai exista vreodata vreun elev de postliceala (sau mai stiu eu ce) care vrea sa invete Fiziopatologie, pun aici linkurile catre cursuri. Le-am si downloadat, daca linkurile vor expira (poate profesorii de acolo se vor supara ca are toata lumea acces la stiinta lor), eu am pastrat fisierele, le pot share-ui eu.

Daca ajunge pe aici vreun mic-intreprinzator (cu un mic print-shop) cu ganduri de a face bani de pe munca altuia (adica profesorii care au facut cursurile astea), il rog sa se abtina. Daca ajunge pe aici profesorul care s-a chinuit sa faca cursurile astea, il rog sa nu se enerveze din cauza a ce am facut – nu fac decat sa ofer si altora sansa de a invata ceva.

Pentru a intelege mai bine, ar fi bine sa aveti un atlas de fiziopatologie – cum ar fi cel al lui Silbernagel (120 lei / 35$ kindle edition / free – o varianta mai veche – daca stii pe unde sa cauti pe net, de exemplu aici). Pentru informatii cu adevarat exhaustive, ar mai fi si cartea lui Robbins – Pathologic Basis of Disease. Si pe asta o poti gasi pe net, daca stii unde sa cauti. Multumesc pentru sugestii, dr. Ibrahim! 🙂

FIZIOPATOLOGIA ATEROSCLEROZEI SI A BOLII CORONARIENE

FIZIOPATOLOGIA HEMOSTAZEI

Fiziopatologia afectiunilor seriei leucocitare

Fiziopatologia afectiunilor seriei eritrocitare

FIZIOPATOLOGIA IMUNITATII

FIZIOPATOLOGIA CARDIOPATIILOR

FIZIOPATOLOGIA TERMOREGLARII SI A REACTIEI FEBRILE

FIZIOPATOLOGIA INSUFICIENTEI CARDIACE 1 / 2

FIZIOPATOLOGIA HIPERTENSIUNII ARTERIALE

FIZIOPATOLOGIA TULBURARILOR DE RITM SI DE CONDUCERE

Fiziopatologia socului circulator

Fiziopatologia aparatului renal sau varianta sparta in 2 cursuri:

1  Fiziopatologia afecţiunilor glomerulare şi tubulo-interstiţiale

2  Fiziopatologia insuficienţei renale acute şi cronice

Fiziopatologia aparatului digestiv 1 / 2 / 3

Fiziopatologia aparatului respirator 1 / 2

Fiziopatologia tulburarilor endocrine

Fiziopatologia metabolismului glucidic

Fiziopatologia echilibrului acido-bazic

Unde se sfarseste empatia si incepe mila si cat de repede se ajunge la dispret

Am citit azi un articol care m-a pus pe ganduri.Image

Un doctor internist de urgente din America povesteste o experienta cu un pacient de peste 270 kg (600 livre). Pacientul a fost adus (cu mari dificultati) la spital, plangandu-se de dureri puternice in zona abdominala. Problema era ca, la dimensiunile lui, zona aia era imensa si era foarte greu sa-l diagnosticheze. Plus, putea avea nenumarate afectiuni – era greu sa-l diagnosticheze clinic.

Radiografii nu au putut sa-i faca, IRM sau CT erau excluse. Apropo, in SUA si UK se folosesc aparate construite pentru gradini zoologice pentru a diagnostica imagistic asemenea pacienti.

Tratamentul anti-dureri si cocktailul de medicamente standard pentru dureri gastrice nu isi faceau efectul. Dupa mult chin, au reusit sa-l diagnosticheze ecografic: avea calculi biliari (“pietre” in vezica biliara). Cu toate acestea, nu puteau sa-l opereze – nu exista o masa de chirurgie suficient de mare pentru a-l sustine. Pacientul a fost tinut peste noapte in spital, pana a fost gasit un alt spital, dotat cu o sala de operatie adecvata.

Pe mine m-a pus pe ganduri comportamentul dispretuitor al personalului medical (si auxiliar) fata de acest om bolnav. A fost jignit, ignorat si tratat urat in mod repetat (asta in doar 2 zile de internare).

Oricum ai judeca situatia, un procent insemnat dintre oamenii care ajung intr-un spital au o anumita masura de vina pentru bolile lor. Medicii (si personalul medical in general) stiu asta – dar ar trebui sa-i trateze pe toti pacientii la fel. Cu toate acestea, anumite categorii de pacienti sunt tratati mai rau decat altii.

Am vazut asta in spitalele noastre inca de la prima zi de practica. Accept ca e destul de greu sa tratezi un pacient foarte gras. Ma rog, experienta mea e inca limitata, dar pana si la nivelul meu – de “mega”-incepator – stiu ca e dificil sa ii montezi o branula unui pacient gras, e greu sa-i recoltezi sange (gasesti foarte greu venele la un pacient foarte gras), e de-a dreptul periculos sa-l ajuti sa se intoarca de pe o parte pe cealalta, nu e usor sa-l pregatesti pentru vreo procedura medicala samd. 

Fumatorii, alcoolicii, obezii sunt discriminati in mod repetat intr-un spital, nu conteaza ca e un spital din SUA, Anglia sau Romania. Se considera ca “si-au facut-o cu mana lor”, deci e greu sa ii tratezi cu empatie.

Pe de o parte, e greu sa iti para rau de o persoana (sau sa empatizezi cu ea) care APARENT nu e in stare sa aiba nici un fel de control asupra poftelor sale. E simplu sa zici asta. Dar nu se reduce totul la “nu ai vointa, de asta mananci mai mult decat a trebui“. Oricat de mult ne place sa suprasimplificam lucrurile, adevarul este ca obezitatea este o boala, cu cauze complexe si cu nenumarati factori care o influenteaza. 

Cu toate acestea, e clar ca un pacient obez este mai dificil de tratat decat unul normoponderal. Iti trebuie echipament (scump) special pentru asemenea pacienti. Doar mutarea si admiterea lui intr-un spital presupun niste eforturi supraomenesti. Poti ajunge sa cauzezi probleme de sanatate (de ex. probleme la coloana la personalului auxiliar) cuiva sanatos – incercand sa rezolvi o problema de sanatate a cuiva bolnav. Riscurile unei operatii pe un pacient de genul asta sunt mult mai mari. 

Pe de alta parte, repet: atunci cand intri in sistemul medical, trebuie sa-ti iei un angajament sa tratezi pe toata lumea la fel, indiferent de opinia ta personala despre pacient. 

Cum reusesti sa gasesti o cale de compromis intr-o situatie din asta? Personal, cred ca e greu, dar nu imposibil. Dar mai crec ca, de nu gasesti o asemenea cale de mijloc repede, devii foarte usor un om care-si trateaza (medical) pacientii intr-un mod incorect si neetic.

De la “control”

“Marti sa veniti toti la scoala, o sa avem control de la Agentie!”… “Sa nu intarziati si sa fiti toti, la 11:00 vin.”

Marti la 11:35:

“Buna ziua! Noi nu am venit aici ca sa va controlam. Da, lucram la Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si da, avem grija ca acest proiect sa se deruleze fara probleme, dar azi am venit doar ca sa aflam ce parere aveti despre acest proiect la care participati”.

“Stiti ce planta exceptionala pentru sanatate aveti in curtea scolii?”… “Ăăăă, rostopască?”… “Da, rostopasca, este extraordinară!” Vai de capul meu.

“Pe noi ne intereseaza sa ne spuneti ce credeti dumneavoastra despre acest proiect, de asta va rugam sa completati chestionarele… Cand veti ajunge la partea pe care ar trebui s-o completati DUPA ce va intoarceti de acolo, nu scrieti nimic“. PESTE JUMATATE din chestionar era formata din intrebari care aveau sens doar dupa ce ne vom intoarce. Util.

“Aveti acolo o casuta pe care trebuie s-o completati daca cumva n-ati stat toata perioada prevazuta acolo. Daca a trebuit sa va intoarceti devreme acasa, daca v-ati casatorit acolo, nu stiu, trebuie sa scrieti acolo”. 

“In raportul pe care-l veti completa la sfarsit se va raporta ce ati facut in aceasta perioada in strainatate”.

“Daca se intampla sa nu efectuati tot stagiul de pregatire acolo, din orice motiv, noi trebuie sa cerem banii inapoi. Daca va casatoriti si ramaneti acolo, noi luam banii inapoi.”

“Pentru fiecare elev s-au alocat sumele urmatoare: x pentru cazare, y pentru mancare, z pentru transport. Precum vedeti, mancarea este scumpa – sper ca sunt 3 mese pe zi”… “Hăhă, și noi sperăm”.

“O sa va ramana suma fenomenala de 32 de euro ca bani de buzunar – sper ca vi s-a spus asta. Deci, imi pare rau sa v-o spun, trebuie sa veniti cu niste bani de-acasa”. Ce surpriza!

“Am avut copii din Hunedoara, obisnuiti sa manance slănina si țuică la micul-dejun, carora prin Spania li s-au dat cornuri si fructe de mare si peste. Ei vroiau porc, palincă si le-au dat fructe de mare! Au ajuns in spital, va dati seama ca au murit de foame copii aia. Sa nu aveti si voi cerinte din astea, da?”. Ce copii beau țuică și palincă la micul-dejun?

“Am avut destul de multe cazuri de romani care s-au dus in strainatate si s-au casatorit acolo si nu s-au mai intors. Trebuie sa intelegeti ca asta nu e un caz de forta majora, UE nu il recunoaste drept forta majora, deci daca va casatoriti, trebuie sa imputam scolii sumele cheltuite pe dumneavoastra.” Bai, serios acum, cati români s-or fi casatorit in schimburi de experienta, de simt nevoia sa ne mentioneze asta de atatea ori?

“- Intrebari?”… “- O sa mai putem aplica pentru fonduri europene in cariera noastra, ulterior terminarii scolii, daca luam parte la acest proiect acum?”… “- Da. Oricum, sa stiti ca studiile efectuate in afara tarii va pot ajuta foarte mult, puteti primi un numar de credite la o facultate din strainatate, credite pe care le folositi in tara”. Toate bune si frumoase, doar ca noi nu suntem la facultate! Creditele ECTS ne-ar fi inutile – dupa ce termini postliceala nu poti face master sau mai stiu eu ce.

O noua academiciana de renume mondial: Maria Grapini

Spicuiesc dintr-un articol si un interviu (video):
Staţi liniştiţi, că am fost olimpică la Limba Română.”

eu am fost sportiva si iubesc sportul

Eu am fost jucătoare de şah

Pe mine mă relaxează jucatul tablelor

“… avem si primul om care a zburat in cosmos, lucrurile astea trebuie cunoscute de celelalte natii

pe langa bogatiile naturale si ceea ce ne-a dat Dumnezeu aici pe pamant… mustim de cultura si de istorie“.

Ce ma intreb eu:
Oare stimabila doamna crede ca Yuri Gagarin a fost român? Sau poate crede in “teoria conspiratiei” care spune ca Vladimir Ilyushin a fost primul om in spatiu – si poate crede ca el a fost român?
A fost “olimpica la română” – oare la faza pe comună?
Exista un sport nepracticat de tanti, ceva pe lumea asta pentru care n-a fost premiata, ceva ce n-a inventat, n-a facut, n-a castigat șamd?
Oare se considera “jucatoare de șah” pentru ca foloseste aceeasi tabla in jocul dansei preferat (tablele)?

Mustește România de proști cu gura mare ajunși în poziții-cheie!