Unde se sfarseste empatia si incepe mila si cat de repede se ajunge la dispret

Am citit azi un articol care m-a pus pe ganduri.Image

Un doctor internist de urgente din America povesteste o experienta cu un pacient de peste 270 kg (600 livre). Pacientul a fost adus (cu mari dificultati) la spital, plangandu-se de dureri puternice in zona abdominala. Problema era ca, la dimensiunile lui, zona aia era imensa si era foarte greu sa-l diagnosticheze. Plus, putea avea nenumarate afectiuni – era greu sa-l diagnosticheze clinic.

Radiografii nu au putut sa-i faca, IRM sau CT erau excluse. Apropo, in SUA si UK se folosesc aparate construite pentru gradini zoologice pentru a diagnostica imagistic asemenea pacienti.

Tratamentul anti-dureri si cocktailul de medicamente standard pentru dureri gastrice nu isi faceau efectul. Dupa mult chin, au reusit sa-l diagnosticheze ecografic: avea calculi biliari (“pietre” in vezica biliara). Cu toate acestea, nu puteau sa-l opereze – nu exista o masa de chirurgie suficient de mare pentru a-l sustine. Pacientul a fost tinut peste noapte in spital, pana a fost gasit un alt spital, dotat cu o sala de operatie adecvata.

Pe mine m-a pus pe ganduri comportamentul dispretuitor al personalului medical (si auxiliar) fata de acest om bolnav. A fost jignit, ignorat si tratat urat in mod repetat (asta in doar 2 zile de internare).

Oricum ai judeca situatia, un procent insemnat dintre oamenii care ajung intr-un spital au o anumita masura de vina pentru bolile lor. Medicii (si personalul medical in general) stiu asta – dar ar trebui sa-i trateze pe toti pacientii la fel. Cu toate acestea, anumite categorii de pacienti sunt tratati mai rau decat altii.

Am vazut asta in spitalele noastre inca de la prima zi de practica. Accept ca e destul de greu sa tratezi un pacient foarte gras. Ma rog, experienta mea e inca limitata, dar pana si la nivelul meu – de “mega”-incepator – stiu ca e dificil sa ii montezi o branula unui pacient gras, e greu sa-i recoltezi sange (gasesti foarte greu venele la un pacient foarte gras), e de-a dreptul periculos sa-l ajuti sa se intoarca de pe o parte pe cealalta, nu e usor sa-l pregatesti pentru vreo procedura medicala samd. 

Fumatorii, alcoolicii, obezii sunt discriminati in mod repetat intr-un spital, nu conteaza ca e un spital din SUA, Anglia sau Romania. Se considera ca “si-au facut-o cu mana lor”, deci e greu sa ii tratezi cu empatie.

Pe de o parte, e greu sa iti para rau de o persoana (sau sa empatizezi cu ea) care APARENT nu e in stare sa aiba nici un fel de control asupra poftelor sale. E simplu sa zici asta. Dar nu se reduce totul la “nu ai vointa, de asta mananci mai mult decat a trebui“. Oricat de mult ne place sa suprasimplificam lucrurile, adevarul este ca obezitatea este o boala, cu cauze complexe si cu nenumarati factori care o influenteaza. 

Cu toate acestea, e clar ca un pacient obez este mai dificil de tratat decat unul normoponderal. Iti trebuie echipament (scump) special pentru asemenea pacienti. Doar mutarea si admiterea lui intr-un spital presupun niste eforturi supraomenesti. Poti ajunge sa cauzezi probleme de sanatate (de ex. probleme la coloana la personalului auxiliar) cuiva sanatos – incercand sa rezolvi o problema de sanatate a cuiva bolnav. Riscurile unei operatii pe un pacient de genul asta sunt mult mai mari. 

Pe de alta parte, repet: atunci cand intri in sistemul medical, trebuie sa-ti iei un angajament sa tratezi pe toata lumea la fel, indiferent de opinia ta personala despre pacient. 

Cum reusesti sa gasesti o cale de compromis intr-o situatie din asta? Personal, cred ca e greu, dar nu imposibil. Dar mai crec ca, de nu gasesti o asemenea cale de mijloc repede, devii foarte usor un om care-si trateaza (medical) pacientii intr-un mod incorect si neetic.

Advertisements

2 Comments

  1. cam imposibil sa ai mila pentru gurmandismul unui astfel de pacient. Pacat ca nu se face ceva din timp, mi se pare incredibil ca ii lasa sa ajunga in asa hal. Eu ca stat le-as si interzice accesul in vreun spital si orice tratament si ajutor dupa o anumita greutate. Altfel n-ai ce sa le faci. Ei zic ca vor mila… dar sa fim cinsitit.. cand li se acre sa tina un regim, sa se dea jos din pat si sa faca sport… cedeaza, plang, fac crize…si in final spun ca nu vor, ca pentru ei mancarea aia de doi lei si televizorul e totul… Cu tot ajutorul si suportul psihologic si medical nu vor… atunci sa moara linistiti!

    Like

    1. Problema este ca un pacient nu vine la spital ca sa ceara mila, ci cel mult empatie. Cu siguranta nu vine la spital ca sa fie jignit sau tratat cu indiferenta sau superioritate.
      Pacientul vine la spital pentru a fi tratat pentru o problema de sanatate. Nu trebuie sa ai mila de o persoana ca sa o tratezi – in masura in care este posibil.
      Desigur, in momentul in care pacientul a iesit pe usa spitalului, ramane 100% responsabil de sanatatea lui. Dar daca dezvolta noi probleme de sanatate, nu poti sa-i interzici accesul in spital “pentru ca si-a facut-o cu mana lui”. Pe logica asta, un procent insemnat dintre pacientii spitalelor (din orice tara) ar fi condamnati la moarte.
      Interzicerea acordarii tratamentului medical de catre un Stat unui cetatean al acelui stat este in primul rand inumana si apoi ilegala (in 99% din tarile lumii).

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s