Sunt uricios!

Azi am aflat ca ne-a mai plecat un coleg. Nu l-am mai vazut de-o saptamana pe aici, abia acum am aflat ca a plecat.coleg plecand

Am aflat si ca urmeaza sa mai plece o colega. Asta dupa ce acum 1 luna a mai plecat o colega. La o firma cu 11-12 angajati (in ultimii ani), asta inseamna un schimb important de cadre in cateva luni.

Colegul cu pricina a plecat (ironia sortii) la o firma unde eu am fost la interviuri de recrutare si pana la urma NU am fost angajat (acum cativa ani). Ma surprinde un pic asta, deoarece nu il credeam in stare sa se “vanda” mai bine decat mine. E clar ca m-am inselat si ca, cel mai probabil, m-am supraestimat. La cunostinte si experienta eram oarecum egali (eu am ceva mai multi ani de vechime, el are ceva mai multe cunostinte de Flash + webdesign). Ma rog, ma bucur pentru el, e un pas inainte, aici nu mai avea nici o sansa sa mai evolueze si chiar avea nevoie de mai multi bani (familie, copil etc.).

Nu despre asta vroiam sa vorbesc. Anul trecut a plecat un coleg pe care-l stiam de 7 ani de zile. Am fost colegi la 3 firme. Multa vreme am mers impreuna spre casa. Pana cand a avut niste probleme de sanatate sotia lui – si a devenit brusc retras. Apoi a fost realocat pe alte proiecte ale firmei, s-a mutat in alta camera, a devenit aproape un strain. Cand a plecat, am aflat ca pleaca in penultima lui zi aici, cand ne-a dat niste prajituri si-o bere.

Toti cei 3 colegi care au plecat anul asta (inclusiv colegul cu pricina) nu s-au obosit, la randul lor, sa imi spuna si mie ca pleaca. Ma rog, ultima fata e cea mai noua in firma, n-am prea avut de-a face cu ea, dar la un colectiv asa de mic tot am mai schimbat cateva cuvinte zilnic. Din minim bun-simt ar trebui sa anunti si tu niste colegi “eu plec“. Cel putin asa gandesc eu.

Singura data cand nu i-am anuntat pe toti colegii mei ca voi pleca de la un loc de munca a fost la primul meu job, unde era unul pe care chiar nu-l suportam. Pe ala l-am anuntat cu cateva zile inainte de ultima zi de munca. Dar tot i-am zis, macar.

 

Stand drept si judecand stramb (sau nu era asa?), singura concluzie la care pot ajunge dupa toate aceste plecari din firma este ca eu sunt ala urâciosu’ din firma, care nu merita nici macar un ramas-bun dupa cativa ani in care am fost colegi.

 

Nu e chiar placut sa realizezi asta.

P.S.1. Unul dintre patroni a mentionat ca nu regreta foarte mult faptul ca a plecat colegul asta al nostru acum, deoarece au gasit un altul mai tanar, care va munci pe sensibil mai putini bani, si ca e mai bine asa, s-a saturat de angajati lipsiti de motivare si blazati si ca vrea sa intinereasca echipa cu totul. Ma simt vizat direct.

P.S.2. In total, in ultimele 15 luni au plecat nu mai putin de 6 angajati (dintr-un maxim de 12). Daca nu aveam scoala de terminat, as fi plecat si eu, din noiembrie. Orice ar zice patronii, asta nu e un semn bun pentru firma. Si pentru mine, pe termen mediu. Teoretic, asta e un semn bun pentru publicitate, in general – inseamna exista locuri de munca in domeniu.

 

copyright poza: WSJ (cred).
Advertisements

Ce am retinut din perioada asta de practica in spital

Agitati-va voi, invatati, că oricum nu exista posturi libere!“.

Devii obraznic

Nu te obisnuiesti niciodata cu pacientii bolnavi de cancer. Unele asistente vechi ajung sa-si doreasca doar sa nu ii vada murind pe tura lor.

Daca pui aceeasi intrebare la 10 asistente medicale (colege de sectie) despre o tehnica pe care ar trebui s-o faca o asistenta, e foarte probabil sa primesti minim 5 raspunsuri diferite.

Si acum peste 15 ani la practica in spitale elevii de postliceale erau (cateodata) invartiti prin tot spitalul cu analize sau cu cate un instrument. Si atunci, ca si acum, asta se numea “practica“.

Unele profesoare cu obiceiuri proaste nu s-au schimbat deloc in bine in peste 15 ani.

Nu exista padure fara uscaturi: or fi ei (ele?) studenti la medicina, dar (cel putin unul dintre ei/ele) nu au nici o remuscare in a-si insusi (luat, inchis, scos SIM-urile, totul in 5 minute) un telefon (relativ ieftin) uitat in zona unde se schimba lumea inainte de a intra in spital. Nu, nu era cineva de la noi din scoala pentru simplul motiv ca fetele nu se schimbau in locul unde si-a uitat colegul telefonul, iar alti baieti nu erau in zona.

Fiolele de dexametazona sunt greu de spart si pentru o asistenta cu multi ani vechime. Doar ca lor nu li se sparg in maini (ca mie).

E foarte greu sa iei tensiunea precis pacientilor bolnavi de cancer in faza terminala. Stiu, pare stupid sa imi dau seama de asta dupa atata vreme. Una e s-o iei in conditii relaxate si alta e s-o iei  unui om care e pielea si osul (la propriu) careia nu-i gasesti pulsul, inconjurat de apartinatori, cu alti pacienti holbandu-se, cu asistenta stand in spatele tau SI cu o porcarie de manșetă care e ferfeniță de la atata utilizare.

Ce iti place cel mai mult sa faci?

Oamenii isi schimba preferintele constant. Odata cu ele, isi schimba si hobby-urile.hobby

Hobby-urile sunt un mod de-a iesi din métro-boulot-dodo-ul la care ne condamna viata de adulti intr-o lume din ce in ce mai lipsita de viata.

Cand aveam 8-9 ani, daca ma intrebai ce imi place cel mai mult, as fi raspuns pe nerasuflate “sa joc sah“. Aveam o senzatie foarte greu de descris (acum) in momentul in care reuseam sa inving un adult. Intai pe tatal meu, apoi pe un frate mai mare, apoi un var, apoi un unchi, apoi alt var. Asta a tinut pana am ajuns la un club de sah unde am intalnit oameni cu adevarat pasionati de sah. Dupa cateva luni acolo, mi-a scazut entuziasmul mult. Nu mai era distractiv, era muncarepetitie. Dupa o pauza mai lunga, am revenit pe la 11 ani la club cateva sambete. Dupa ce am dat de un copil de 7 ani care dupa fiecare victorie isi facea timp sa-mi spuna ca am jucat foarte prost, m-am lasat de sportul asta.

Pe la 12 ani, la aceeasi intrebare as fi raspuns cu “sa citesc carti de Karl May“. Citeam si alte carti (atunci am citit MizerabiliiRegii BlestematiMarile Sperante si multe altele), dar pentru cartile de aventuri facusem o mica pasiune. Aveam si un var cu care mai faceam schimb de carti si cu care ma certam “cine e mai tare – Old Shatterhand sau Old Firehand?”.

E clar ca atunci cand eram mic nu aveam vreo alta pasiune care sa presupuna alergareconditie fizica sau o coordonare buna ochi-maini/picioare.

In liceu lucrurile s-au schimbat. M-am inaltat 15 cm in 2 veri, am pierdut cam 10 kg in greutate pe la 16 ani si lucrurile erau total diferite. De unde in clasa a 9-a eram amenintat cu corijenta (pe bune) la sport pentru ca eram un grasun care nu putea face 10 flotari, in clasa a 11-a am inceput sa merg la sala, sa alerg si, cel mai imporant, sa joc baschet aproape zilnic.

In clasa a 12-a nu am facut multe lucruri: invatam la matematica, romana, engleza, economie, ieseam/stateam cu prietena dupa ore si in rest jucam baschet. Mai chiuleam, recunosc – in special la primele/ultimele ore. Chit ca am luat BAC-ul cu medie mare (si 10 la sport 🙂 ), multe dintre lucrurile pe care nu le-am invatat atunci la biologie/chimie/fizica mi-ar fi fost de folos mai tarziu. Dar asta e alta poveste, am deviat de la subiect.

Pana pe la 22 de ani, daca ma intrebai acelasi lucru de mai devreme, raspunsul venea imediat “sa joc baschet“. N-am evoluat prea mult dpdv tehnic. Adica la apogeu eram un jucator cel mult mediocru intr-un mediu organizat (campionatul de baschet al ASE-ului, de exemplu, unde am mancat bataie cu spor 3 ani la rand in toate meciurile). Dar asta nu-mi diminua cu nimic placerea de-a juca baschet!

Pana pe la 24 de ani pot spune ca baschetul a ramas pe locul intai la hobby-uri. Apoi viata de adult a inceput sa se faca simtita. Mai putin timp liber, mai putina disponibilitate sa pierd jumatate de zi de week-end pentru a merge la baschet cu amicii. Am inlocuit un pic asta cu o noua pasiune – snowboardul, iar ca mod de consumat caloriile am pastrat doar mersul la sala (din ce in ce mai rar, din pacate).

Pana acum 2 ierni as fi raspuns cu “sa ma dau cu placa” la intrebarea din titlu. Chit ca e o pasiune pe care o poti satisface doar iarna, snowboardul iti poate umple gandurile tot timpul anului. Multumita internetului poti vedea statiuni din toate colturile lumii, poti vedea oameni bucurandu-se de zapada in orice moment al anului si poti sa-ti planuiesti urmatoarea vacanta meticulos. Cred ca pot sa vorbesc despre minim 20 de statiuni din 10 tari unde as vrea sa ajung macar 1 data in viata pentru cateva zile de boarding. Nu, nu am excelat nici aici, nici n-as avea cum la cate zile pe zapada pot strange sub picioare intr-un an. Dar este o activitate pe care o fac cu nemasurata placere. Atunci cand o fac…

Problema vine de la faptul ca, in momentul de fata, dupa iarna cu cele mai putine zile pe partie de cand mi-am descoperit aceasta pasiune, am realizat ca nici cu snowboardingul nu am mai ramas. Desigur, ca si in celelalte cazuri, pot sa ma duc la munte din cand in cand, tot asa cum mai joc baschet din cand in cand si mai citesc cate o carte din cand in cand.

Desigur, asta nu inseamna ca nu mai fac si alte lucruri cu placere. Dar nici unul nu poate fi numit pasiune.

 

Daca faci ceva doar din cand in cand… mai poti spune ca e o pasiune?

Si ce faci atunci cand nu mai poti spune ca mai ai cu adevarat un hobby?

 

 

Raspunsul este simplu: cauti unul nou! Cred. Usor de zis, greu de facut.

 

 

copyright imagine: dreamstime.

O dupa-amiaza la practica

Cateva clarificari intai: datorita unei perioade in care am avut niste studente din strainatate venite la un schimb de experienta, 2 saptamani n-am avut cum sa ajung la practica pe sectia unde am fost atribuiti. Am vorbit cu asistenta-sefa din prima saptamana (eu am fost cel care a mers la spital atunci cand directorul de ingrijiri ne-a distribuit pe sectii) si i-am explicat situatia si ca vom veni din saptamana a 3-a, majoritar dupa-amiaza. Fiind vorba de o sectie unde tratamentele se fac la 6:00 si la 18:00, venind la ora 17:00 avem oportunitatea de-a vedea ceva SI de a ajuta asistentele. Sectia e mare si are 3 sub-sectii (e complicat…). In total sunt vreo 16 asistente angajate la vreo 60 de paturi – care vin in diferite combinatii (2+1/2+2/2). In 2 saptamani (practica dureaza 4) e foarte posibil sa nu te intalnesti niciodata cu cate o asistenta. In toate spitalele de pana acum nu am avut 1 perioada de practica in care ori 1 (sau mai multe) asistente sa nu aiba chef de noi sau sa fie de-a dreptul nesimtite si de fiecare data s-au gasit diferiti angajati ai spitalului care sa se poarte cu noi execrabil doar pentru ca puteau. Am mai scris despre asta aici sau aici.

“Devii obraznic”

Ajungem (mai aveam 2 colege cu mine) la spital. Pe sectie dam peste prima asistenta. O tineam minte de acum 2 saptamani cand eram in acelasi spital cu studentele mentionate mai sus sine-a facut observatie pentru ca strainii si-au facut o poza intr-o incapere-bucatarie a sectiei (unde nu era nimeni) “de ce le lasi sa-si faca poze? Nu ai voie!”. O salutam, eu ii explic de ce nu ne-a mai vazut in restul zilelor, ea zice “bine”. Cand sa mergem mai departe “da’ unde mergeti?” – “sa ne schimbam in sala de tratamente, unde restul asistentelor ne-au lasat sa ne schimbam” (dupa-amiaza garderoba spitalului e inchisa) – “si de ce nu ma intrebati intai, ce, eu sunt nimeni aici?” – “ok, imi pare rau, putem merge sa ne schimbam aici sau mergem sa ne schimbam jos, pe scarile garderobei?” – “mergeti aici, dar vedeti sa nu fie cineva” (nu era nimeni si stia asta).

Ma schimb primul. “Hai sa muncim” imi zice asistenta. “ce stii sa faci?” – “cate putin din toate: am preparat tratamente, pus/scos perfuzii, facut niste injectii subcutanate, am si recoltat sange si pus 1 branula” – “stii sa iei tensiunea?” – “a, da, bineinteles”. “Bine, ia-i tensiunea pacientei asteia“.

Pacienta era o doamna bolnava de cancer in stadiu terminal, la vreo 35 kg (si inaltime normala), care avea bratul cam cat am eu 2 degete. Langa ea, o apartinatoare care se uita la tot ce fac. Pulsul nu i l-am gasit la mana dreapta, mana stanga nu putea fi folosita, “e cu probleme“. Am recunoscut ca nu-i gasesc pulsul si am rugat-o pe asistenta sa ma invete ce sa fac. “Pai ce, daca nu gasesti pulsul si pacientul e slab, inseamna ca nu trebuie sa-i luam tensiunea? Du-te si gaseste un stetoscop” – “unde?” – “nu stiu, uita-te prin sectie!“. L-am gasit in alt salon. Am revenit. Tensiometrul era atat de vechi si jerpelit incat nu se inchidea bine pe un pacient normoponderal. Pe pacienta cu pricina chiar nu aveam cum sa-l prind, pur si simplu se infasura de 2 ori in jurul mainii si nu se mai prindea ariciul de nici o suprafata. “Cere-i ajutorul doamnei (apartinator, n.b.), ce mai astepti?” Zis si facut. Puls tot n-am gasit, dar am pus stetoscopul cat mai corect pe artera brahiala si da-i si umfla jerpelitura. Am auzit un sunet slab la 120 mmHg, dar dupa aceea a miscat un pic mana pacienta, apoi si apartinatorul, pe stetoscop am auzit prea multe sunete ca sa-mi mai dau seama si de diastolica. Am luat alt manson din celalalt salon, am vrut sa-i iau tensiunea din nou, dar apartinatorul mi-a zis ca nu are sens. I-am explicat ca i se va administra manitol in functie de valorile tensiunii si nu as vrea sa aiba vreo problema pacienta din cauza faptului ca i-am luat eu tensiunea gresit. A zis “lasa”. Mai tarziu a revenit asistenta, i-a gasit cumva pulsul, a zis ca are “11 si ceva“, i-a pus manitolul.

Intre timp, am mers in celalalt salon, unde era cealalta asistenta de pe tura. Era ocupata, primea o atentie de la o pacienta. M-am dus in al 3-lea salon, mi-am notat medicamentele care se administreaza pe sectie (studiez apoi acasa clasa de medicamente, farmacokinetica si efectele adverse).

Am revenit in salonul cu a doua asistenta, a inceput sa ne explice ceva, a facut o injectie si apoi a aparut o alta asistenta-sefa (am aflat imediat): “de unde sunt studentii?”. M-am simtit, i-am explicat “suntem elevi la Sc. Postliceala…, am vorbit cu doamna X (asistenta-sefa a sectiei), am avut 2 saptamani de schimb de experienta, acum venim aici” – “pe mine nu m-a anuntat nimeni. Doamna X este in concediu, pana acum nu v-am mai vazut, voi n-aveti voie sa fiti aici” – “cand am fost repartizati pe sectie, doamna X nu mi-a zis nimic de anuntarea altcuiva, noi am mai venit si dimineata, dar si seara” – “ai vorbit clar cu doamna X sa veniti seara? sunteti acum pe sectia mea (ziceam ca are mai multe sub-sectii sectia), oricum elevii nu au voie sa faca practica la oncologie” – “da, am vorbit cu dansa ca venim seara, nu ne-a spus nimeni ca nu avem voie sa facem practica la oncologie” (oricum am vorbit eu personal cu alti elevi care au facut practica fix pe aceeasi sectie unde “nu e voie”) – “eu nu stiu nimic de voi, eu raspund de voi, trebuia sa fiu anuntata” – aici mi-a sarit tandara “doamna, va inteleg ca trebuie sa va aratati autoritatea, doar ca eu am fost la repartizarea pe sectii, am intrebat specific directorul de ingrijiri daca pot veni la practica aici, mi-a zis ca daca doamna X este de acord, n-are nici o problema, am vorbit cu doamna X, ne-a trecut intr-o condica si am ajuns aici. V-am explicat de ce nu ne-ati vazut zilnic. Daca nu vreti sa mai venim, nu mai venim” – “Devii obraznic! Eu trebuie sa fiu anuntata cand vine vreun elev, de la mine o sa aveti nevoie de foaia de practica la sfarsit” – “Va repet: am avut ok-ul de la directorul de ingrijiri si de la asistenta sefa a acestei sectii. Nu am stiut ca mai exista si alte asistente-sefe, nu am stiut ca trebuie sa mai anuntam pe cineva, nimeni nu ne-a anuntat de acest lucru. In fiecare spital cate o asistenta-sefa se ia de noi pentru ca nu am facut ceva ce NU ne-a anuntat nimeni in prealabil.” – “da, eu trebuia sa fiu anuntata, mai vorbim cand va trebui sa luati foile de practica de la MINE“. – “ok”. Ea pleaca.

Ar fi ramas totul asa, doar ca a intrat in vorba si asistenta si o pacienta “de ce a trebuit tu sa comentezi?“, respectiv “eu cred ca doamna avea dreptate, v-a vorbit foarte normal, nu trebuia sa-i raspunzi asa“. Am reiterat catre amandoua “in fiecare spital suntem tratati de cate cineva foarte prost doar pentru ca au niste autoritate. Eu platesc niste bani ca sa invat o meserie, nu ca sa fiu tratat ca un nimic si chiar vreau sa invat ceva” – asistenta “lasa, ca trebuie sa te obisnuiesti de mic cu a fi umilit!” – “de ce, doamna, de ce sa ma obisnuiesc cu asa ceva?” – “pentru ca asta e situatia” – “doamna, nu sunt de acord” – “hai ca discutam degeaba, incheiem discutia” – “ok”.

Am schimbat salonul, am revenit la prima asistenta, care intre timp a devenit mai prietenoasa. Ne-a lasat s-o ajutam, ne-a mai aratat cate ceva, ne-a mai explicat cate ceva. Am mai luat cateva tensiuni, am pus niste perfuzii, am pregatit tratamente, am ajutat la schimbarea pansamentului unui pacient cu colostoma, rezectie joasa de colon si excizie de anus.

Toate dupa trezit la 6 si ceva, mers la gimnastica medicala 1 ora, apoi la munca 7 ore jumatate.

ColangioPancreatografie Retrograda Endoscopica; Vocabular medical (2)

In principiu, pana la sfarsitul scolii postliceale de asistent medical ar trebui sa inveti cam echivalentul unei noi limbi straine in cuvinte cu semnificatie medicala. In realitate, multi profesori nu se obosesc sa explice anumiti termeni sau iti trantesc vreo 10 pagini de “vocabular medical” anost prin anul 1 (si atat), elevii nu se obosesc sa invete si rezulta niste asistenti medicali nepregatiti.

Sa vedem cu ce m-am mai intalnit in semestrul asta. Cand o sa mai strang cate 20 de cuvinte necunoscute, o sa mai fac cate un post cu “Vocabular medical“. Ca de obicei, daca observa cineva vreo informatie gresita, este invitat sa ma corecteze – nu-mi place si nu vreau sa perpetuez greseli!

Frumusetea de alaturare de cuvinte din titlu (CPRE, pe scurt) este o procedura medicala folosita destul de cpredes in diagnosticarea si tratarea unor afectiuni ale cailor biliare, vezicii biliare sau ale pancreasului. Arata cam asa. Denumirea vine din greaca (chole, bila si angeion, vas) si presupune (si) vizualizarea cailor biliare si a pancreasului. Toate procedurile medicale cu -grafie presupun crearea unei imagini (radiografie, tomografie etc.). Este o procedura care combina imagistica cu raze X si endoscopia: se introduce un tub (endoscop) dotat cu o camera si alte minunatii la capat prin gura, gat, esofag, stomac, duoden si apoi se ajunge la orificiul comun pancreato-biliar (ampula lui Vater), inchisa de sfincterul lui Oddi. Aici se poate introduce un tub de plastic (canula) prin care se poate injecta o substanta de contrast, ceea ce ajuta la vizualizarea (prin fluoroscopie a) unor probleme in canalul pancreatic sau in caile biliare (extrapancreatice). Procedura poate continua cu patrunderea pe canalul pancreatic si chiar si pe canalul biliar comun pana in vezica biliara, unde se pot distruge eventuali calculi biliari, se poate monta un stent biliar sau chiar se pot face mici cauterizari (si altele).

test ataxiaAtaxie – semn neurologic care presupune lipsa coordinarii voluntare a miscarilor (musculare). Presupune disfunctii ale partilor sistemului nervos care coordoneaza miscarile (de ex.: cerebelul). Exista 3 tipuri de ataxie: cerebelara, vestibulara si senzoriala. Este un semn nespecific, pentru care exista o sumedenie de cauze (leziuni focale ale SNC, substante exogene, iradiere, deficiente de vit. B12, factori ereditari).

 

 

atelectaza de plaman stang

Atelectaza – colapsul sau inchiderea unui plaman, din care rezulta reducerea sau lipsa totala a schimbului degaze alveolar. Poate afecta partial sau total un plaman. Alveolele pulmonare sunt dezumflate in aceasta situatie.

Afazie – perturbare a intelegerii si formularii limbajului ca urmare a disfunctiilor unor regiuni specifice ale creierului. Poate sa se manifeste prin dificultatea in a-si aminti cuvinte pana la pierderea capacitatii de a vorbi, citi sau scrie. Poate afecta si limbajul semnelor! Elemente cauzatoare pot fi leziuni ale creierului (de obicei cauzate de AVC). Leziunile creierului care cauzeaza afazie pot duce la boli ale creierului (epilepsie, Alzheimer, anumite tipuri de cancer)

 

telangiectazie

Telangiectazie – dilatarea venelor mici (0,5-1 mm in diametru) care sunt aproape de suprafatapielii/mucoaselor. Vizibile in special pe fata (nas, obraji, barbie, ochi) sau pe picioare (pe pulpa, imediat sub genunchi, in jurul calcaiului). Cauze: congenitale sau dobandite (s. Cushing, hipertensiune venoasa s.a.)

atrezie esofagianaAtrezie – o conditie medicala in care un orificiu sau pasaj din corpul uman este inchis in mod anormal sau absent cu totul. Asta se intalneste la nou-nascuti. A nu se confunda cu atrezia foliculara ovariana, un proces repetititiv prin care se elimina (prin apoptoza- moarte celulara controlata) ovocitele care NU se matureaza la stadiul de ovul.

Anemie drepanocitara vs Siclemie – Prima este o boala a sangelui ereditara in care celulele rosii (eritrocitele) iau o forma anormala, de secera, ceea ce le scade flexibilitatea. Acest lucru se intampla din cauza existentei unei mutatii homozigotice (pe ambii cromozomi) a genei care codeaza hemoglobina (creand un tip mutant de β-hemoglobina) pe cromozomul 11. In mod normal, la adulti avem 3 tipuri de hemoglobina: A (95-98% din total) – formata din 2 lanturi de α- si 2 lanturi de β-hemoglobina, A2 (1,5-3,5%) – formata din 2 lanturi de α- si 2 lanturi de δ-hemoglobina si F (foarte putin prezenta) – formata din 2 lanturi de α- si 2 lanturi de γ-hemoglobina. La anemie drepanocitara avem majoritara

celula rosie in forma de secera si celule rosii normale

un tip mutant de Hemoglobina, Hemoglobina S, unde 2 lanturi α- normale se leaga de 2 lanturi modificate de β-hemoglobina. Acest tip de hemoglobina are afinitate scazuta la oxigen, forteaza celulele rosii s

a-si modifice forma (din rotunde in “seceri”), le scade si elasticitatea (din cauza formei) si durata de viata (de la 120 de zile la 10-20 zile). Se manifesta la persoanele cu descendenta din spatiul sub-Saharan.

La siclemie, mutatia este heterozigotica (doar pe unul dintre cei 2 cromozomi din perechea 11), adica vomavea si Hemoglobina normala si Hemoglobina mutanta (de tip SC) si (posibil) cantitati crescute de Hemoglobina F. Siclemia este considerata o conditie medicala benigna, dar exista riscul unor complicatii (ale unor alte boli) sau al inrautatirii starii de sanatate. Persoanele cu siclemie (NU si cele anemie drepanocitara) au o rezistenta crescuta la malarie, datorita unor combinatii de caracteristici ale malariei si siclemiei. Acest lucru este o dovada a selectiei evolutive a caracteristicilor genetice ce ofera un avantaj in fata unei boli.

Babesioza – infectie parazitara (cu piroplasmida Babesia) care se transmite intre animale si poate fi babesiozatransmisa si oamenilor. Parazitii se multiplica in celulele rosii, 4 merozoiti (parte a ciclului reproducator la paraziti) formand semnul specific (pentru boala) de “cruce malteza”. Boala se transmite prin intermediul capuselor, fiind extrem de daunatoare in randul bovinelor. A fost numita dupa numele bacteriologului roman Victor Babeș, cel care a descoperit in 1888 parazitul in vacile bolnave. Smith si Kilbourne au descoperit, 5 ani mai tarziu, cum se transmite parazitul intre animale – prin capuse.

Flictena – basica plina cu lichid care se formeaza pe piele la arsurile usoare, ca urmare a acumularii de ser in epiderma.

Flegmon – infectie purulenta a tesutului conjunctiv subcutanat, cauzata de o infectie streptococica sau stafilococica

Flebita – inflamarea (durere, roseata, umflatura, caldura) peretului interior al venelor, care poate fi urmata de astuparea venei.

Cașexie – pierderea in greutate, atrofie musculara, oboseala, slabiciune si lipsa de pofta de mancare prezente la cineva care NU incearca sa scada in greutate. Prezenta in mod special la pacientii de cancer si la cei care sufera de boli infectioase majore (TBC, SIDA), pancreatita cronica sau acidoza metabolica.

Anasarcă – edem generalizat extrem (prezent pe intreg corpul), ca urmare a prezentei de fluid in cantitati mari in spatiul extracelular. La pacientii cu afectiuni cardiace cronice, poate aparea ca un mecanism de adaptare pe termen lung. Apare in special la afectiuni cardiace, ale ficatului sau ale rinichilor, dar poate sa apara si la administrarea in exces a lichidelor pe cale intravenoasa.

Stenoza – o ingustare anormala a unui vas de sange sau orice alt organ (sau structura) tubular. In cazul aortei este de regula numita coarctatie de aorta.

Durere în bară – durere care trece din flancul drept in cel stang (sau se manifesta pe toata latimea abdomenului). Intalnita foarte des in pancreatita.

nefroptoza

Ptoza – fenomen patologic in care un organ anatomic (sau parte a unui organ) se deplaseaza in jos, ca urmarea slabirii structurilor (ligamentelor) de sustinere. Sinonim pentru prolaps.

Clearance (renal) – Masurare a functiei de excretie renala. Poate fi considerata cantitatea de lichid care este procesata de rinichi sau, mai precis, cantitatea de sange curatata de rinichi/timp (volum/timp). In privinta unei substante, putem spune ca este rata de eliminare a unei substante impartita la concentratia ei in sange.

Este calculata prin colectarea de urina si analizarea continutului ei (+ colectarea unei mostre de sange), datele fiind apoi introduse in formula: Concentratia urinii x Fluxul urinar / Concentratia plasmatica. Pentru o substanta data (creatinina, de regula) se foloseste formula Clearance= Concentratie substanta in urina x Debit urinar/Concentratia plasmatica a substantei

Gaura anionica – diferenta intre cationii si anionii masurati in ser, plasma sau urina. Marimea acestei diferenta (“gaura”) este calculata pentru a identifica patofiziologia acidozei metabolice (pH anormal de scazut al sangelui). Atunci cand diferenta este mai mare decat in mod normal, se diagnosticheaza acidoza metabolica cu gaura anionica mare.

Hipercapnie – conditie in care avem un nivel crescut mult peste normal al cantitatii de CO2 din sange. Apare ca urmare a hipoventilatiei, bolilor pulmonare sau a unei scaderi a starii de constienta. Apare si la expunerea la CO, respiratia de CO2 expirat (de plamani), sau dupa administrarea de O2 unui pacient cu apnee in somn. Opusul este hipocapnia.

Thalidomide – o tragedie farmaceutica

Prima data am auzit de acest caz cand citeam un articol despre cat de sigur este paracetamolul (acetaminophen) in sarcina*.

Dupa asta am vazut si un mic post pe radiopaedia, unde am putut vedea urmarile groaznice ale medicamentului asta asupra sistemului osos.

Asa m-am hotarat sa scriu aici ce am citit despre Thalidomide.

N-o sa adaug mai multe poze cu mutatiile pe care le-a cauzat medicamentul asta catorva zeci de mii de copii (sau cu ei ajunsi la varsta adulta) – o sa las doar radiografia de pe radiopaedia, e mai curata. Pentru a intelege cu adevarat ce efecte tragice a avut medicamentul asta trebuie sa cautati thalidomide pe google. Veti intelege.

Image

Thalidomide este un medicament cu activitate dovedita imunomodulatorie si imunosupresiva. Asta stim acum. Dezvoltat de o companie germana de farmaceutice (Chemie Grünenthal), a fost eliberat pe piata in 1956 – ca antiinflamator/sedativ.

Nici azi nu se cunoaste precis TOT mecanismul sau de actiune, dar la inceput a fost vandut ca tratament pentru infectii respiratorii. A fost pus in vanzare sub numele de Grippex (in combinatie cu aspirina, vitamina C, chinina si fenactina).

Intr-o lume inca traumatizata de ororile razboiului mondial, oamenii aveau dificultati in a dormi. Dupa ce a fost administrat unor pacienti care sufereau de epilepsie, s-a observat ca avea si un puternic efect sedativ si soporific. Deoarece nu s-au descoperit la testarile pe animale efecte adverse directe, a fost marketat agresiv, sub numele de Contergan ca singurul sedativ non-barbituric, un medicament-minune, eficient pentru insomnie, dureri de cap, tuse si raceala. Cum nu avea toxicitatea altor barbiturice ale epocii, deci nu putea fi folosit pentru suicid, era vandut fara reteta de la doctor.

Efectul antiemetic (anti greață) al medicamentului a fost observat aproape intamplator. Medicamentul a inceput sa fie prescris aproape universal pentru orice pacient care suferea de greturi puternice.

Pana in 1960, a ajuns unul dintre cele mai de succes medicamente din istorie (vandut in cantitati comparabile cu cele ale aspirinei, de exemplu). Era vandut in 46 de tari, sub diferite nume (37).

In acea perioada nu se credea ca medicamentele pe care mama le ia pot trece prin bariera placentei (desi, de exemplu, efectul alcoolului ingerat de mama asupra fatului era cunoscut). Multe femei insarcinate au luat acest medicament specific pentru efectul antiemetic, expunandu-si fatul la mutatii genetice grave fara sa stie.

La sfarsitul lui 1959 au aparut primele cazuri raportate de neuropatie periferica la pacientii care au luat thalidomide pentru perioade lungi de timp. La sfarsitul lui 1960 a aparut in British Medical Journal o scrisoare a unei doctorite din UK, Leslie Florence, care intreba daca nu cumva Thalidomide este de vina pentru aceste imbolnaviri.  De atunci nu a mai fost vandut OTC (fara prescriptie medicala).

Un medic ginecolog australian a intalnit intr-un interval scurt de timp (in mai 1961) 2 cazuri foarte rare (pana atunci) de phocomelie (lipsa sau scurtarea unor oase ale membrelor) la nou-nascuti. A devenit curios. A cautat legaturi intre cele 2 mame. A inceput sa suspecteze un medicament care continea thalidomide. Si-a testat teoria pe animale de laborator, dar n-a obtinut rezultate decat pe iepuri. Dupa o vreme a mai intalnit un caz de phocomelie la un alt nou-nascut, a carui mama a luat de asemenea un medicament cu thalidomide. A scris producatorului medicamentului si jurnalelor medicale The Lancet si Australian Medical Journal. Mai multe despre el aici.

Independent de doctorul australian, un doctor german (Dr. Widukind Lenz) cu specializarea in Genetica (fost membru al Hitlerjugend, Sturmabteilung si apoi medic in aviatia germana – Luftwaffe), profesor la Universitatea din Hamburg, a publicat un articol impreuna cu un coleg, in care denumea thalidomide-ul drept agent cauzator de embriopatii si cerea retragerea lui de pe piata.

Pe 28 noiembrie 1961 medicamentul a fost retras de pe piata.

Au fost intentate nenumarate procese impotriva producatorilor de medicamente din diferite tari – toate pierdute sau terminate prin intelegeri in afara instantei.

Se estimeaza ca intre 5.000 si 20.000 de copii s-au nascut cu deformitati grave ca urmare a expunerii la Thalidomide. Pentru fiecare copil nascut, se estimeaza ca mai mult de 2 feti au murit inainte de nastere.

Ca urmare a acestei tragedii, au fost elaborate noi reguli in privinta testarii medicamentelor inainte de punerea lor in vanzare. Studiind efectele mutagene ale thalidomide-ului, s-au aflat multe informatii despre felul in care functioneaza dezvoltarea membrelor la fat. Nu in ultimul rand, datorita studiilor ulterioare, s-a descoperit ca poate fi folosit cu succes ca agent pentru chimioterapia mai multor tipuri de cancer (cum ar fi Mielom Multiplu).

Abia in urma cu cativa ani s-a descoperit exact procesul prin care se produc malformatii la fat: Thalidomide induce moartea celulara in timpul dezvoltarii embrionale. Pentru cei curiosi, un studiu stiintific este aici.

Producatorul original al thalidomide si-a cerut oficial scuze pentru toate tragediile provocate. In 2012!

Cateva informatii in plus gasiti si aici sau aici.

*Exista un studiu care leaga paracetamolul de aparitia de tulburari comportamentale de tip ADHD/HKD la copii, dar paracetamolul a fost si inca este un analgezic/antipiretic “recomandabil” in sarcina, dar se recomanda de asemenea si atentie.

Nimeni nu mai face curat dupa el?

Tocmai au plecat niste meseriași care ne-au reparat obloanele de la geamuri. Cladire veche, geamuri multe, obloane vechi – majoritatea nu se mai miscau. Le tineam blocate – ori trase pana sus, ori lasate de tot. Proprietarul nu vroia sa plateasca pentru a le repara, firma nici atat. Pana la urma s-au inteles cumva…

Au facut treaba relativ ok, o sa vedem mai incolo si cat va tine in timp.

Dar nu inteleg de ce s-au carat si au lasat mizerie pe jos in toate camerele. Multa mizerie nu e, nu ma doare mana sa iau matura si sa curat, ca sa nu stau in jeg. Dar nu inteleg de ce n-au facut ei asta. Aparent, nu considerau ca trebuie sa lase curat dupa ei.

Treaba asta am mai intalnit-o la mai multi meseriasi, de-a lungul timpului. Acum vreo 6 ani si-au pus ai mei termopane. Pentru 3 camere au platit cam 5000 de lei, materiale si manopera incluse. O fi fost mult, o fi fost putin, habar-n-am. Pentru preturile de azi, pare ca au platit o gramada de bani. Nu asta e relevant.

Meseriașii aia NU au vrut in ruptul capului sa stranga mizeria dupa ei, sau sa termine treaba. Au lasat ferestrele montate in perete, stand pe cadrele de lemnImage si pe spuma poliuretanica intarita. Tata inca traia atunci, a zis ca termina el… Dar nici el n-a aflat ca aia vor lasa treaba asa decat la sfarsit, cand aia au cerut si restul de bani. Cand au intrebat “de ce nu faceti curat, nu terminati izolarea, nu dati cu ciment + vopsea?” li s-a spus ca “domne’, nimeni nu face asta, intrebati pe cine vreti. Daca vreti, ne mai dati 1000 lei si facem si asta“.

Nefiind genul de oameni care sa se certe, au platit cat se invoisera si a terminat tata treaba. Materialele l-au costat sub 200 lei, treaba a facut-o in cateva zile, muncind cam 2 ore pe zi (sa zicem cam 8 ore in total)… In esenta, i s-au cerut 100 lei/ora de lucru.

Anul trecut, mama mea si-a mai facut niste reparatii la geamul din bucatarie si la niste usi. La fel, mizeria de dupa n-a strans-o nici unul dintre cei care au castigat pentru 1-2 zile de lucru necalificat cam cat castig eu pentru 3-4.

Aparent, treaba asta e generalizata printre “meseriași“.

Daca vine un gunoier sa ia gunoiul, n-o sa-l vezi niciodata ca face altceva decat ia pubela, goleste pubela, pune-o la loc. Gunoiul de langa pubela (inclusiv cel care cade din pubela prost manevarat) ramane pe jos.

Daca vine un Dorel sa sape o groapa in mijlocul unei strazi proaspat-asfaltate, n-o sa-l vezi vreodata ca lasa cat de cat curat dupa el. Ramane ditamai gropanu’, semi-acoperit, care de multe ori nu va mai fi acoperit cu asfalt in vecii-vecilor.

Cum ar fi sa mearga un meserias din asta la un medic pentru o operatie, iar medicul sa aplice acelasi principiu? “Domnule, iti scoatem apendicele, dar te descurci matale cu sutura, tuburile de dren si dusul la pat“.

Cum ar fi sa aplice acelasi principiu si “jurnalistii” de la tabloidele mult-iubite de meseriasii din Romania? “Domne’, noi v-am scris articolele, ocupati-va voi de paginarea lor, cautati voi poze relevante pentru ele si apoi mergeti cu ele la o tipografie si faceti-va o pagina de ziar pe care sa va mancati salamu’“.

Cum ar fi ca la supermarket sa li se ceara la intrare banii pentru berea la pet, dar sa nu poata iesi din supermarket pana nu iau berea din depozit, o duc pana la casa, o scaneaza, isi printeaza chitanta si abia dupa aia pot iesi cu ea. Ti-au luat banii, ti-au “dat” berea, cu restul te descurci.

P.S.1. Nu vorbesc ca un snob care n-a pus mana pe-o mistrie in viata lui. Cand eram in scoala generala si in a 9-a (la 12-15 ani) lucram verile in niste echipe de cativa oameni care s-au ocupat de renovarea unui bloc (mic), unor case etc. In facultate am muncit intr-o vara la renovarea apartamentului fratelui meu. Vroiam sa castig bani ca sa-mi iau adidasi. Si sa am bani sa-mi iau o prajitura din cand in cand. Bai, niciodata nu lasam mizerie dupa mine, mai ales cand lucram pe un etaj unde se locuia. La fiecare sfarsit de zi, cand stiam ca a doua zi va urma o alta zi de zugraveala, vopsit, dat la pompa samd tot gaseam timp sa pun uneltele in ordine si sa spal/dau cu matura in zonele de tranzit – de unde mizeria iesea afara de pe “santier”. Si nu primeam nici un leu in plus pentru asta (evident, nici nu ceream).

P.S.2. Ca sa fiu sincer, treaba asta pare generalizata si in alte domenii. De nenumarate ori am primit ca grafician niste layouturi sau asa-numite “visuals” de la agentii de publicitate mari (si din Romania si din strainatate). Niste art-directori platiti cu un car de bani (pt. Romania, cel putin) mi-au trimis niste fisiere facute in bataie de joc. Fara fonturi, fara imagini high-res, fara informatii despre culori speciale, folosind niste informatii vechi (logo-uri vechi), sau fisiere incompatibile (desi li se spune dinainte CE si CUM trebuie sa trimita). Cine trebuie sa utilizeze niste schite incomplete si sa le transforme in reviste, bannere, flyere, brosuri etc.? Altii. La alt nivel, asta poate fi numit tot “a curata dupa tine“. Sau “a-ti face treaba bine“.

Drepturile pentru imagine apartin renovat.ro

Te-ai intrebat vreodata cum arata MĂRITĂ vitamina C sau un calcul renal? Dar o celula cancerigena?

Wellcome Images este o banca de imagini foarte interesante, cu imagini pe teme diverse, de la istorie medicala sau sociala pana la medicina moderna si stiinta biomedicala.

In fiecare an ei ofera asa-numitele “Wellcome Images Awards” pentru anumite imagini exceptionale realizate de colaboratorii lor. Pe cele 18 de anul acesta le puteti vedea aici. Asa am ajuns eu la ei pe site.

Am facut o mica selectie de imagini din ultimii zece ani care mi s-au parut foarte interesante – le vedeti mai jos. Bineinteles, drepturile de autor apartin Wellcome Images.

2 saptamani de “schimb de experienta”

Astazi se termina 2 saptamani foarte aglomerate pentru mine.

Pe langa o perioada foarte incarcata la locul actual de munca, am participat la o serie de activitati de schimb de experienta cu niste studente din Spania + un student din Belgia (viitori asistenti medicali). La asta se adauga practica in spital (am ajuns doar 2 zile) + kinetoterapia la care ar trebui sa ajung de 5 ori la 2 saptamani. Nu in ultimul rand, mi-am gasit si timp pentru familie si (putin) timp sa mai studiez cate ceva. Nu sunt genul de om care se plange de greu, dar chiar ma bucur ca s-au terminat aceste 2 saptamani. 🙂

Mi-e destul de greu sa-mi exprim coerent gandurile de la sfarsitul acestei perioade, asa ca o sa fac o lista:

• Cel mai important lucru care mi-a tot trecut prin cap toata saptamana a fost “de ce fac asta?“. Practic, noi mergem cu studentii veniti in schimb de experienta prin spitalele noastre pentru ca acelasi lucru se va intampla la randul nostru cu noi cand vom pleca din tara pentru cateva saptamani. Dar… cu ce ma ajuta pe mine experienta asta? Sigur, in perioada asta am vazut niste lucruri noi prin spitalele de la noi, am invatat niste lucruri noi, am cunoscut oameni noi. Dar le-as fi putut invata si vedea si pe cont propriu – daca ai un pic de curaj, nu te goneste multa lume daca vrei sa inveti ceva intr-un spital. Dar studentii astia vin la noi ca “vizitatori” – vin, observa cateva lucruri si pleaca. Sincer, nu mai sunt la fel de sigur ca 2 saptamani petrecute intr-un alt sistem de sanatate ca “vizitator” ma vor ajuta prea mult. Ori inveti macar un semestru acolo, faci un curs bine-structurat, ori nu inveti nimic. Pe de alta parte, da, daca vreau sa plec intr-o alta tara dupa ce termin scoala, experienta ar fi utila. Cum ar zice americanul, am mixed-feelings despre toata aceasta experienta. Nu vreau sa descurajez pe nimeni care-mi citeste randurile astea, dar mi-e greu sa zic ca a fost o experienta nemaipomenita. Poate si oboseala isi spune cuvantul, daca as fi avut un program mai liber in perioada asta, totul ar fi fost mai placut.

• Se zice ca prima impresie e importanta. Cand l-am auzit pe belgian ca se descrie pe scurt cu “I like to drink beer, I like to party and I play soccer in my spare time“, primul gand a fost “aoleu, asta e un cocalar de-al lor“. Apoi m-am gandit ca nu sunt multi tineri de 20 de ani care sa faca altceva, el macar era sincer si nu-i era rusine cu cine era. Dupa ce am mai interactionat cu el, pot sa spun ca am ramas la prima concluzie – e un “cocalar de-al lor“, dar macar nu e unul prefacut. 🙂 Stiu, cine sunt eu sa-l judec, am si eu defectele mele. Raman la opinia mea.

• Tot ca prima impresie, cand am auzit o spaniola ca zice de mai multe ori “our President does this” si “our stupid President does that“, m-am retinut cu greu sa nu o intreb daca ea stie care e diferenta intre prim-ministru, presedinte si rege.

• Cum recunosti un ipocrit? Ii critica pe altii care fac fix acelasi lucru ca el. Fata a continuat cu “our hospitals employ a lot of foreigners for cheap – from Columbia, Venezuela, Russia -, leaving us, spanish nurses, without work“, imediat urmata de raspunsul la intrebarea “ce vei face cand vei termina facultatea de Asistente Medicale” – “I will go work as a nurse in other countries, like the UK“, am identificat o rasista ipocrita si am lasat-o in plata Domnului.

• Pentru ca asa e viata, fix exemplarul purtator de gandire avangardista de mai sus a vazut la prima zi de vizita in spitalele noastre (chiar in mândria medicinei de urgență din Bucuresti) gandaci la o sectie de Chirurgie. Realitatea trista a Sanatatii in Romania. Faptul ca a venit si intr-o perioada ploioasa si noroioasa in Bucuresti n-a ajutat-o sa isi formeze o imagine prea frumoasa despre capitala noastra. Cand isi descria comparativ orasul adoptiv (pentru ca nu era nascuta si crescuta in Madrid, chit ca studia acolo), nu era prea atenta la felul in care-si alegea cuvintele, dispretul fata de felul in care arata Bucurestiul fiind evident.

• Prin spitale am intalnit tot felul de oameni. Pacientii au fost cei mai cooperanti. Am avut un pacient care era atat de bucuros de oaspeti incat a stat 10 minute sa povesteasca despre boala lui, sa ne arate medicamentele pe care le lua si sa “socializeze”. Am intalnit doctori care aveau multe pe cap, dar tot si-au rupt un pic din timpul lor ca sa ne spuna sau arate cate ceva. Am intalnit asistente care s-au chinuit sa stea cu noi si au suportat cu stoicism multi oameni in plus pe capul lor. Dar am intalnit si oameni care ne ușuiau imediat DOAR PENTRU CA PUTEAU, desi aveam acordul sefilor de ingrijiri, asistentelor-sefe de pe diferite sectii si in general nu faceam nimic fara sa cerem voie intai. In mare, am fost tratati  putin mai bine decat daca am fi fost numai elevi/studenti (AMG) romani.

• M-a bucurat foarte mult atunci cand am intalnit doctori mai in varsta, care nu numai ca vorbeau engleza foarte bine, dar mai aveau si cunostinte de alte limbi straine SI mai erau si dispusi sa isi piarda 10-15 minute din viata ca sa povesteasca niste lucruri interesante din viata lor profesionala unor straini. M-a bucurat si faptul ca am intalnit oameni care nu numai ca nu se multumesc cu a sti doar “felia” lor de medicina, dar stiu suficient de multe lucruri incat sa si raspunda clar la o gramada de alte intrebari. Sincer, am fost placut impresionat de simplul fapt ca atatia ditamai doctorii si-au gasit timp sa schimbe cateva cuvinte sau sa raspunda la cateva intrebari ale unor necunoscuti.

• Stiu ca asta nu se intampla doar in Romania, dar nu inceteaza sa fie amuzant atunci cand un strain ajunge intr-un loc, e intrebat de unde e, spune “sunt din (sa zicem) Madrid” si imediat i se raspunde “aaa, am o fiica/nepoata/sora/mama acolo”, de parca ar trebui s-o cunoasca strainul ala.

• Foarte multi romani cred ca stiu spaniola (chiar mai multi decat aia care cred ca stiu engleza). Daca ii pui sa vorbeasca, in afara de “buenos dias” sau “ola” si “Jose Armando”(?!?) nu prea stiu sa balmajeasca. Iar daca ii pui sa asculte ce zice un bastinas spaniol care vorbeste cu peste 100 de cuvinte pe minut, atunci chiar ca i-ai pierdut.

• Complementul afirmatiei de mai sus este ca PROBABIL nici toti europenii tineri cu ceva scoala nu vorbesc engleza excelent. Recunosc, folosesc ceea ce se numeste “esantionare incompleta” – adica trag o concluzie dupa interactiuni cu un numar redus de persoane. Oricum, dupa ce am avut de-a face cu spaniolele astea 2 saptamani, pot sa zic ca mai am un pic si incorporez si eu ticurile lor verbale in conversatie: incep propozitiile cu “eeeeee…” si raspund cu “ges” in loc de “yes”. 🙂

• La sfarsit am aflat si motivul pentru care au ales Romania, o tara “where they wouldn’t normally go to” (ca sa citez din prezentarile tuturor de la inceput). 2 credite ECTS (relativ) usor de obtinut, intr-o tara relativ ieftina. In cazul belgianului, “cheap beer” si “crazy bitches” (iar citez, evident) probabil au avut ceva de-a face cu hotararea lui.

Ce usor e sa-ti dai seama ca nu stii mai nimic

In cazul meu: mi-am dat seama tragand cu urechea la intrebarile pe care le pune un profesor doctor studentilor sai.

Daca habar-n-am nici macar sa mormai un raspuns (fie el si absurd) la niste intrebari, sau aud lucruri de care chiar n-am citit vreodata, e clar: nu stiu mai nimic!

Nu conteaza ca nici studentii de anul IV la medicina habar-n-au avut sa raspunda (desi macar lor li s-a predat sau ar fi trebuit sa citeasca pana acum de asa ceva). Nu conteaza ca intrebarile erau relativ specializate, gen “mutatia genetica pe ce cromozomi este evenimentul declansator pentru leucemia acuta mieloida?”, “la ce boli este obligatorie biopsia de maduva osoasa pentru diagnostic?”. N-am stiut nimic. Plus, habar-n-aveam ca poate exista si fibroza la niveul maduvei osoase – mielofibroza.

Iar apararea standard “un asistent medical n-ar trebui sa stie asa ceva” n-are nici o valoare. Eu vreau sa stiu asa ceva si nu stiu. Trist.

In alta ordine de idei, dupa ce am vazut mai multe biopsii de maduva, acum pot urmari o punctie osoasa pentru extragerea de maduva fara sa mi se mai invarta intestinele in mine pentru ca pare o procedura foarte dureroasa pentru pacient. Desensibilizare prin expunere repetata la un eveniment. O fi bine, o fi rau?

Care e singurul loc din corpul uman unde o artera trece printr-o vena?

Raspunsul este… “intrebarea e gresita“. 🙂

Singurul loc din corpul uman unde in mod normal trece o artera printr-o structura venoasa este sinusul cavernos (de fapt sunt 2 sinusuri cavernoase), unde artera carotida interna trece printr-un spatiu care poate fi descris drept o colectie mare de vene si venule.

Mi-a pus intrebarea asta un doctor, vroia sa vada ce stiu. Presupun. Am fost sincer, i-am spus ca nici macar nu stiu unde si care este sinusul cavernos. In afara de sinusurile paranazale (frontale, maxilare, etmoide si sigmoide), habar-n-aveam pe unde sunt alte sinusuri prin capul omului, desi stiam ca ar mai exista pe undeva prin creier… Slabe cunostinte de anatomie am.

Asa ca am inceput sa caut informatii.

Intai am luat-o cu definitia medicala a unui sinus: din latinescul “sinus” (curba, suprafata curbata, indoita), descrie orice “sac” sau cavitate intr-un organ sau tesut (sau oo cavitate/pasaj anormale, cauzate de distrugerea unui tesut). Apoi am vazut ca sinusurile cavernoase sunt doar 2 dintre sinusurile durale venoase din craniul uman. Acestea sunt niste “canale” venoase care se gasesc intre straturile de dura mater din creier si care dreneaza sangele din el. Adica sunt diferite fata de sinusurile paranazale, care sunt niste cavitati (umplute cu aer) si captusite cu mucoasa de tipul respirator (epiteliu respirator).

Am vazut ca mai avem si sinusuri in alte parti ale corpului decat in craniu: sinsuri renale (de astea stiam), sinusurile cardiace:  coronarian, pericardiale si cele aortice (aici eu presupuneam ca ar trebui sa fie si nodul sino-atrial, dar nu e chiar asa), sinusurile carotide (astea sunt interesante, deoarece prin stimularea baroreceptorilor din ele se poate produce incetinirea batailor inimii, vasodilatare si o scadere a tensiunii arteriale), plus multe sinusuri limfatice (subcapsular, medular, trabecular)

Intr-un final, am citit un pic si despre sinusurile cavernoase – 2 “canale” de sange venos care formeaza o cavitate intre osul sfenoid si cel temporal in craniu. Prin ele trec 4 nervi (3 – oculomotor, 4 – trohlear, 5 – trigemen si 6 – abducens) si artera carotida interna. Niste informatii in plus aici.

Sinsurile cavernoase sunt importante pentru ca, pe langa faptul ca dreneaza si sangele care iriga ochii, din cauza structurii lor, ofera un spatiu unde se pot produce (din diferite cauze: infectii, cancer, inflamatii, vasculare, trauma) diferite afectiuni, reunite intr-un sindrom al sinusurilor cavernoase – cu efecte posibile nefaste asupra sanatatii omului.

O alta posibila problema este crearea unei fistule carotid-cavernoasa (imagine aici) sau formarea unui cheag de sange in zona asta (tromboza a sinusului cavernos).

Cateva imagini:

ImageImageImage

 

 

 

copyright imagini: clinicalanatomy.ca, medscape.com.

Gandurile unui (fost) profesor de Postliceala (guest post)

Fostul meu profesor, ale carui ganduri le-am mai postat aici, s-a intors cu un mic eseu in care incearca sa explice de ce a renuntat sa profeseze.

Este o lectura scurta, dar care te pune pe ganduri. Sper sa gaseasca cititori deschisi la minte.

 

 

Școala. Oare de cate ori rostim acest cuvant in fiecare zi? La fel si (prost-inteleasa) cultură.

Ma inspaimanta situatia in care ma aflu! Daca pana acum ceva timp vroiam schimbare (a gandirii, a oamenilor, a sistemului, a mea) in acest moment sunt blocat. E trist ca nu avem modele. Sau sunt prea discrete! Orice lucru bun e putin si scump la vedere. 

Sunt in troleibuz. Urc impreuna cu doi tineri de la statia S. Ei stau jos. Pe scaune e multa agitatie. Discuta ca baietii. Se lauda de fete si de scoala. In zilele noastre scoala a devenit lauda. Cu atat lauda e mai mare cu cat scoala e mai proasta. Ceea ce nu inteleg: e invers proportionala competenta cu lauda? Vorbesc in gura mare despre materii. Implicit profesori. “Daca inveti carte dai la postliceala!” Buzele unuia dintre ei arunca afirmatia. Tonul: ironic. Cu profesorii o fi la fel? Adica, daca un profesor e “prost” ajunge sa ne invete copiii?

Am afirmat, si-mi mentin opinia, ca sunt incompetent si inadaptat sistemului. Recunosc faptul ca nu am disponibilitatea de a darui tot. Probabil si feed-back-ul e de vina dar si conditiile in care imi desfasor activitatea. Probabil si dezinteresul elevului contemporan si cu siguranta si statutul de parinte care voieste ca “puiul de bufnita sa fie cel mai frumos”. Inca nu am inteles de ce un parinte doreste ca al sau copil sa exceleze in tot. Probabil mediul periferic (filosofic vorbind) are o actiune pregnanta asupra orgoliului parintesc.

Cu siguranta (opinie total subiectiva) ma straduiesc sa fiu cat mai logic si coerent in exprimare. Cu multi nu reusesc. Asemenea semenilor, am preferinte. De multe ori ii dezavantajez pe ceilalti uitand teoria inteligentelor multiple a lui Gradner (a se vedea power point Scoala Aninalelor). Structura materiei nu permite sa daruiesti timp elevului. Mi-as dori ca la inceput de an sa fac ora doar cu cate un elev, sa observ punctele slabe si sa le nuantez pe cele tari. 

Urmeaza elevul. De ce un elev modern este dezinteresat de scoala romaneasca contemporana? I se ofera prea multe? Cere el prea mult? Pentru a ma elucida imi vine in ajutor un elev de clasa a X-a. Liceul: mediocru (probabil modest si normal) din Bucuresti. Vorbim deschis si nu ma domneste. Raspuns: “ma duc la scoala pentru ca stau degeaba!” Exista nenumarate comentarii pe aceasta afirmatie si persoane mult specializate in analiza pot interpreta.

Dupa aceasta discutie cataloghez profesorii in 3 grupe: compententi, incompetenti si prosti. Se pare ca cei prosti se adapteaza si șunteaza regulile sistemului. Incerc sa descopar si alte raspunsuri: elevul modern are nevoie de intelegere. Perfect de acord ca persoanele varstnice din sistem au multa informatie la baza, dar sunt scolite in perioada pre-democratica. E absurd sa impiedici un elev sa vina la scoala (simplul fapt de a veni e suficient) pentru ca prefera sa poarte un tricou negru (ma refer la elevii care nu si-au conturat apartenenta la vreun stil si sunt in perioada “emo” ori au parul lung –baietii-) in timpul orelor de curs. Unde-i refresh-ul gandirii? Barierele (una dintre ele profesor-elev), vrand ne-vrand, au fost coborate. Ramane ca profesorul sa se adapteze la elev. 

Ajung la subiectul: asistent medical. Proaspat intrata la postliceala (anul I, semestrul I) si facand practica in spital (a doua zi de practica) o mama isi lauda fiica: “Ana a mea azi a facut 30 de lei spaga. Toata lumea: si colegii ei si asistentele si doctorii o admira ca e descurcareata si desteapta”. In plin public un parinte isi denigreaza copilul. O mama de joasa speta si proasta calitate care a reusit (total neparadoxal) sa-si transmita genele? Afara a inceput sa ploua. Pana si natura vrea sa ne spele rusinea.

Multi care sunt sau vor sa fie la o scoala postliceala gandesc astfel: “chiar daca salariul e mic pot sa mai scot din spaga”. Nu e vina lor. Probabil nici a sistemului. Avem o cicatrice pe care incercam sa o acoperim: comunismul. Cand nu aveai ce sa mananci in acea perioada trebuia sa te descurci. Furtul (din/de la sistemul comunist) era singura optiune viabila. Din pacate s-a impregnat atat de mult in sange incat perioada de tranzitie inca dureaza.

Totul porneste din frageda pruncie, cand parintele ii zice coplilului ca nu e bine ca floarea desenata de acesta sa fie portocalie cu picatele verzi, ea TREBUIE sa fie rosie (a se vedea power point Floarea Rosie). Mai este si afirmatia: “… pentru ca asa zic eu, sunt adult”. Apoi scoala primara: ”trebuie sa inveti mai mult ca sa-l intreci pe X”. O competitie stupida interpersonala in locul uneia intrapersonale. Apoi scoala gimnaziala cu imbecilitatea (cuvant voit spus) de romana si matematica. Se invata gramatica si matematica cu galeata. Cu totii trebuie sa fim filosofi (dar fara muza) si matematicieni (fara gandire). Urmeaza perioada rebelitatii (cuvant voit distorsionat): liceul. Din ceea ce trebuia sa fie cea mai frumoasa perioada a unui om se transforma intr-o fuga: de parinti (sa nu fie prins cu tigara), de profesori (vesnicul si zbuciumatul chiul) si de ei insisi (descoperirea eului). Si astfel ajung la facultate (din pacate – in cazul unora) trecand printr-un bacalaureat perfid si flambant (la prestigioasa scoala de asistenti medicali, acum, nu mai trebuie nici BAC-ul).

Numai gandul ca in sistemul de invatamant si de sanatate ajung sa existe persoane slab sau deloc pregatite ma tulbura. Cei doi factori (profesorul “prost” si elevul dezinteresat – la randul sau si el tinzand sa devina “prost”) colaboreaza pentru catastrofa. Dar daca elevul (atat de liceu cat si de facultate/postliceala) care doreste sa-si contureze statutul (competent/incompetent/prost) intalneste profesori apti atunci profesorul deveveni dascal. Si problema se schimba. Dascalul elibereaza elevul de jugul prostiei, fie deschizandu-i noi drumuri catre acumularea de principii, fie eliminandu-l din sistem. 

Apoi scoala se termina. Oare CÂȚI dintre cei care au terminat o postliceala/facultate ar trebui sa emita pretentii de angajare (un loc de munca)? Ma intorc spre trecut si ma vad proaspat absolvent de facultate: dupa o luna sunt angajat. Revin spre prezent si mi-e teama de transarea (scuza-mi cuvantul) atat de nontransparenta si injositoare din Romania. Un “sistem de pile” guverneaza nu numai autonomia statala ci si elanul si placerea unui om de a munci (indiferent de ce munca presteaza).

Imi crapa obrazul de rusine cand vad persoane prost pregatite care ocupa functii importante si care se cred atat de fixe in ceea ce fac (mai bine zis nu fac). Orgoliul revine: Respect pentru maturatorul de pe strada (caci stie sa plece capul si sa te lase sa treci pe trotuar calcandu-i munca) si rusine (cuvant mic) pentru demnitarii corupti (de la cel mai neinsemnat – politistul comunal-  pana la cel mai impunator politician)!

Inchei facand apel nu numai la umanitate dar si la A NU MAI ACCEPTA injosirea, atat in fata profesorului (daca esti din prestigioasa scoala stii despre ce vorbesc) dar si fata de conditia existentiala

Nu fi indiferent coruptiei din sistemul din care faci parte! Fiecare dintre noi alege calea pe care sa mearga!

Ce bizar – citesc un manual in metrou/autobuz

De cateva saptamani am pus mana pe un manual de Semiologie mai vechi. Vechi da’ bun!

Il citesc dimineata/seara si cateodata si la drumurile dintre scoala si munca sau spital si munca. Trece drumul mai repede si chiar reusesc sa retin cate ceva. Sunt un ciudat din ala care se poate concentra mai bine (nu intotdeauna) daca e un zgomot de fond in jurul meu (genul de zgomot de fond din mijloacele de transport in comun). Daca l-as citi in pat, as adormi imediat. In autobuz nu are acelasi efect soporific 🙂

Bine, daca apare unul/una care vorbeste la telefon in gura mare, se duce pe apa sambetei toata concentratia mea. Exista cercetari stiintifice care demonstreaza ca e mult mai greu sa te concentrezi atunci cand auzi pe cineva care poarta o conversatie telefonica – deoarece creierul tau incearca constant sa reconstruiasca partea din conversatie care apartine interlocutorului invizibil.

Image

Cand mai ridic capul din carte, probabil ca arat ca puiul ala mic de gaina din Foghorn Leghorn. 🙂

Revenind. Pe zi ce trece imi creste un sentiment de mirare. Daca ma uit un pic in jurul meu, vad niste priviri curioase sau miloase, pe care nu le vad aruncate spre vreunu’ care sta cocosat cu smartphone-ul in mana si se joaca ceva de genul Candy Crush. Nici cineva care (din fericire) citeste o carte nu e privit asa.

Dar eu probabil ca arat foarte anormal cu un manual in mana.

Azi-dimineata s-a asezat o tanti langa mine in metrou. S-a holbat la ce citeam (semiologia aparatului urinar), apoi s-a uitat foarte mirata la mine (i-am vazut reflectia in geamul din fata mea), apoi s-a apucat sa “citeasca” Libertatea pe care o rasfoia vecina din dreapta ei.

 

Am ajuns sa fiu privit cu mila de un cititor “pe furate” de Libertatea!?

 

 

 

copyright imagine: gregtoon07.deviantart.com

Radiologia e… diferita

De cateva luni vizitez o data la cateva zile site-ul Radiopaedia.org. Pe langa faptul ca este un excelent instrument de educatie pentru Radiologisti, este destul de interesant pentru cineva care e curios sa vada cum arata (imagistic) diferite afectiuni. Ca mine, adica 🙂

Are si o enciclopedie de boli si sindroame relativ bine dotata.

Ei, in afara de radiografiile serioase (cu potential educativ, sa zicem) exista si diferite radiografii (sau combinatii Rx+CT/IRM) mai “speciale“. Fie cate o afectiune genetica rara, fie cate o tampenie pe care o mai intalnesti in spital.

Iata cateva radiografii mai interesante pe care mi-au cazut ochii in ultima vreme:

Dimelie ulnara: O afectiune congenitala rara, in care unul din oasele antebratului lipseste si este dublat de celalalt, care se manifesta si cu polidactilie + eventuale alte mutatii genetice in structura oaselor mainii.

Image
Mai multe informatii aici
Image
Mai multe informatii aici.
Image
Tubul ala nu are ce cauta SI in gura si in nas. Un “destept” a chinuit un pacient, producand o bucla periculoasa.
Image
Cica pacientul ar fi “cazut pe niste magneti”
Image
Nu numai ca a supravietuit, dar n-a ramas cu sechele neurologice grave!
Image
Aparent, creioanele pot ramane blocate in nas. Cine s-ar fi gandit?
Image
Magnetii pare ca par apetisanti pentru un copil.

<

p><

p>

O idee pentru un “martisor” diferit

Azi nu stiam ca sa le iau colegelor din firma. Flori si martisoare din alea kitsch-oase poate lua oricine. Vroiam sa le dau ceva diferit, care sa le amuze.
Oi fi reusit? Una a fost foarte amuzata, cealalta a fost indiferenta, a treia e plecata, nu si-a primit inca mărțișorul.

Ca orice grafician “care se respecta” din agentiile de publicitate din Romania, am copiat ideea de la altii mai creativi. Le-as (i-as) multumi aici, dar nu mai tin minte unde exact am vazut primul MĂR-țișor din asta.
Oricine ai fi, multumesc pentru idee!

P.S. Scuze pentru calitatea proasta a pozei, telefonul meu atata stie, atata poate.