2 saptamani de “schimb de experienta”

Astazi se termina 2 saptamani foarte aglomerate pentru mine.

Pe langa o perioada foarte incarcata la locul actual de munca, am participat la o serie de activitati de schimb de experienta cu niste studente din Spania + un student din Belgia (viitori asistenti medicali). La asta se adauga practica in spital (am ajuns doar 2 zile) + kinetoterapia la care ar trebui sa ajung de 5 ori la 2 saptamani. Nu in ultimul rand, mi-am gasit si timp pentru familie si (putin) timp sa mai studiez cate ceva. Nu sunt genul de om care se plange de greu, dar chiar ma bucur ca s-au terminat aceste 2 saptamani. 🙂

Mi-e destul de greu sa-mi exprim coerent gandurile de la sfarsitul acestei perioade, asa ca o sa fac o lista:

• Cel mai important lucru care mi-a tot trecut prin cap toata saptamana a fost “de ce fac asta?“. Practic, noi mergem cu studentii veniti in schimb de experienta prin spitalele noastre pentru ca acelasi lucru se va intampla la randul nostru cu noi cand vom pleca din tara pentru cateva saptamani. Dar… cu ce ma ajuta pe mine experienta asta? Sigur, in perioada asta am vazut niste lucruri noi prin spitalele de la noi, am invatat niste lucruri noi, am cunoscut oameni noi. Dar le-as fi putut invata si vedea si pe cont propriu – daca ai un pic de curaj, nu te goneste multa lume daca vrei sa inveti ceva intr-un spital. Dar studentii astia vin la noi ca “vizitatori” – vin, observa cateva lucruri si pleaca. Sincer, nu mai sunt la fel de sigur ca 2 saptamani petrecute intr-un alt sistem de sanatate ca “vizitator” ma vor ajuta prea mult. Ori inveti macar un semestru acolo, faci un curs bine-structurat, ori nu inveti nimic. Pe de alta parte, da, daca vreau sa plec intr-o alta tara dupa ce termin scoala, experienta ar fi utila. Cum ar zice americanul, am mixed-feelings despre toata aceasta experienta. Nu vreau sa descurajez pe nimeni care-mi citeste randurile astea, dar mi-e greu sa zic ca a fost o experienta nemaipomenita. Poate si oboseala isi spune cuvantul, daca as fi avut un program mai liber in perioada asta, totul ar fi fost mai placut.

• Se zice ca prima impresie e importanta. Cand l-am auzit pe belgian ca se descrie pe scurt cu “I like to drink beer, I like to party and I play soccer in my spare time“, primul gand a fost “aoleu, asta e un cocalar de-al lor“. Apoi m-am gandit ca nu sunt multi tineri de 20 de ani care sa faca altceva, el macar era sincer si nu-i era rusine cu cine era. Dupa ce am mai interactionat cu el, pot sa spun ca am ramas la prima concluzie – e un “cocalar de-al lor“, dar macar nu e unul prefacut. 🙂 Stiu, cine sunt eu sa-l judec, am si eu defectele mele. Raman la opinia mea.

• Tot ca prima impresie, cand am auzit o spaniola ca zice de mai multe ori “our President does this” si “our stupid President does that“, m-am retinut cu greu sa nu o intreb daca ea stie care e diferenta intre prim-ministru, presedinte si rege.

• Cum recunosti un ipocrit? Ii critica pe altii care fac fix acelasi lucru ca el. Fata a continuat cu “our hospitals employ a lot of foreigners for cheap – from Columbia, Venezuela, Russia -, leaving us, spanish nurses, without work“, imediat urmata de raspunsul la intrebarea “ce vei face cand vei termina facultatea de Asistente Medicale” – “I will go work as a nurse in other countries, like the UK“, am identificat o rasista ipocrita si am lasat-o in plata Domnului.

• Pentru ca asa e viata, fix exemplarul purtator de gandire avangardista de mai sus a vazut la prima zi de vizita in spitalele noastre (chiar in mândria medicinei de urgență din Bucuresti) gandaci la o sectie de Chirurgie. Realitatea trista a Sanatatii in Romania. Faptul ca a venit si intr-o perioada ploioasa si noroioasa in Bucuresti n-a ajutat-o sa isi formeze o imagine prea frumoasa despre capitala noastra. Cand isi descria comparativ orasul adoptiv (pentru ca nu era nascuta si crescuta in Madrid, chit ca studia acolo), nu era prea atenta la felul in care-si alegea cuvintele, dispretul fata de felul in care arata Bucurestiul fiind evident.

• Prin spitale am intalnit tot felul de oameni. Pacientii au fost cei mai cooperanti. Am avut un pacient care era atat de bucuros de oaspeti incat a stat 10 minute sa povesteasca despre boala lui, sa ne arate medicamentele pe care le lua si sa “socializeze”. Am intalnit doctori care aveau multe pe cap, dar tot si-au rupt un pic din timpul lor ca sa ne spuna sau arate cate ceva. Am intalnit asistente care s-au chinuit sa stea cu noi si au suportat cu stoicism multi oameni in plus pe capul lor. Dar am intalnit si oameni care ne ușuiau imediat DOAR PENTRU CA PUTEAU, desi aveam acordul sefilor de ingrijiri, asistentelor-sefe de pe diferite sectii si in general nu faceam nimic fara sa cerem voie intai. In mare, am fost tratati  putin mai bine decat daca am fi fost numai elevi/studenti (AMG) romani.

• M-a bucurat foarte mult atunci cand am intalnit doctori mai in varsta, care nu numai ca vorbeau engleza foarte bine, dar mai aveau si cunostinte de alte limbi straine SI mai erau si dispusi sa isi piarda 10-15 minute din viata ca sa povesteasca niste lucruri interesante din viata lor profesionala unor straini. M-a bucurat si faptul ca am intalnit oameni care nu numai ca nu se multumesc cu a sti doar “felia” lor de medicina, dar stiu suficient de multe lucruri incat sa si raspunda clar la o gramada de alte intrebari. Sincer, am fost placut impresionat de simplul fapt ca atatia ditamai doctorii si-au gasit timp sa schimbe cateva cuvinte sau sa raspunda la cateva intrebari ale unor necunoscuti.

• Stiu ca asta nu se intampla doar in Romania, dar nu inceteaza sa fie amuzant atunci cand un strain ajunge intr-un loc, e intrebat de unde e, spune “sunt din (sa zicem) Madrid” si imediat i se raspunde “aaa, am o fiica/nepoata/sora/mama acolo”, de parca ar trebui s-o cunoasca strainul ala.

• Foarte multi romani cred ca stiu spaniola (chiar mai multi decat aia care cred ca stiu engleza). Daca ii pui sa vorbeasca, in afara de “buenos dias” sau “ola” si “Jose Armando”(?!?) nu prea stiu sa balmajeasca. Iar daca ii pui sa asculte ce zice un bastinas spaniol care vorbeste cu peste 100 de cuvinte pe minut, atunci chiar ca i-ai pierdut.

• Complementul afirmatiei de mai sus este ca PROBABIL nici toti europenii tineri cu ceva scoala nu vorbesc engleza excelent. Recunosc, folosesc ceea ce se numeste “esantionare incompleta” – adica trag o concluzie dupa interactiuni cu un numar redus de persoane. Oricum, dupa ce am avut de-a face cu spaniolele astea 2 saptamani, pot sa zic ca mai am un pic si incorporez si eu ticurile lor verbale in conversatie: incep propozitiile cu “eeeeee…” si raspund cu “ges” in loc de “yes”. 🙂

• La sfarsit am aflat si motivul pentru care au ales Romania, o tara “where they wouldn’t normally go to” (ca sa citez din prezentarile tuturor de la inceput). 2 credite ECTS (relativ) usor de obtinut, intr-o tara relativ ieftina. In cazul belgianului, “cheap beer” si “crazy bitches” (iar citez, evident) probabil au avut ceva de-a face cu hotararea lui.

Advertisements

2 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s