O dupa-amiaza la practica

Cateva clarificari intai: datorita unei perioade in care am avut niste studente din strainatate venite la un schimb de experienta, 2 saptamani n-am avut cum sa aduc la practica pe sectia unde am fost atribuiti. Am vorbit cu asistenta-sefa din prima saptamana (eu am fost cel care a mers la spital atunci cand directorul de ingrijiri ne-a distribuit pe sectii) si i-am explicat situatia si ca vom veni din saptamana a 3-a, majoritar dupa-amiaza. Fiind vorba de o sectie unde tratamentele se fac la 6:00 si la 18:00, venind la ora 17:00 avem oportunitatea de-a vedea ceva SI de a ajuta asistentele. Sectia e mare si are 3 sub-sectii (e complicat…). In total sunt vreo 16 asistente angajate la vreo 60 de paturi – care vin in diferite combinatii (2+1/2+2/2). In 2 saptamani (practica dureaza 4) e foarte posibil sa nu te intalnesti niciodata cu cate o asistenta. In toate spitalele de pana acum nu am avut 1 perioada de practica in care ori 1 (sau mai multe) asistente sa nu aiba chef de noi sau sa fie de-a dreptul nesimtite si de fiecare data s-au gasit diferiti angajati ai spitalului care sa se poarte cu noi execrabil doar pentru ca puteau. Am mai scris despre asta aici sau aici.

“Devii obraznic”

Ajungem (mai aveam 2 colege cu mine) la spital. Pe sectie dam peste prima asistenta. O tineam minte de acum 2 saptamani cand eram in acelasi spital cu studentele mentionate mai sus sine-a facut observatie pentru ca strainii si-au facut o poza intr-o incapere-bucatarie a sectiei (unde nu era nimeni) “de ce le lasi sa-si faca poze? Nu ai voie!”. O salutam, eu ii explic de ce nu ne-a mai vazut in restul zilelor, ea zice “bine”. Cand sa mergem mai departe “da’ unde mergeti?” – “sa ne schimbam in sala de tratamente, unde restul asistentelor ne-au lasat sa ne schimbam” (dupa-amiaza garderoba spitalului e inchisa) – “si de ce nu ma intrebati intai, ce, eu sunt nimeni aici?” – “ok, imi pare rau, putem merge sa ne schimbam aici sau mergem sa ne schimbam jos, pe scarile garderobei?” – “mergeti aici, dar vedeti sa nu fie cineva” (nu era nimeni si stia asta).

Ma schimb primul. “Hai sa muncim” imi zice asistenta. “ce stii sa faci?” – “cate putin din toate: am preparat tratamente, pus/scos perfuzii, facut niste injectii subcutanate, am si recoltat sange si pus 1 branula” – “stii sa iei tensiunea?” – “a, da, bineinteles”. “Bine, ia-i tensiunea pacientei asteia“.

Pacienta era o doamna bolnava de cancer in stadiu terminal, la vreo 35 kg (si inaltime normala), care avea bratul cam cat am eu 2 degete. Langa ea, o apartinatoare care se uita la tot ce fac. Pulsul nu i l-am gasit la mana dreapta, mana stanga nu putea fi folosita, “e cu probleme“. Am recunoscut ca nu-i gasesc pulsul si am rugat-o pe asistenta sa ma invete ce sa fac. “Pai ce, daca nu gasesti pulsul si pacientul e slab, inseamna ca nu trebuie sa-i luam tensiunea? Du-te si gaseste un stetoscop” – “unde?” – “nu stiu, uita-te prin sectie!“. L-am gasit in alt salon. Am revenit. Tensiometrul era atat de vechi si jerpelit incat nu se inchidea bine pe un pacient normoponderal. Pe pacienta cu pricina chiar nu aveam cum sa-l prind, pur si simplu se infasura de 2 ori in jurul mainii si nu se mai prindea ariciul de nici o suprafata. “Cere-i ajutorul doamnei (apartinator, n.b.), ce mai astepti?” Zis si facut. Puls tot n-am gasit, dar am pus stetoscopul cat mai corect pe artera brahiala si da-i si umfla jerpelitura. Am auzit un sunet slab la 120 mmHg, dar dupa aceea a miscat un pic mana pacienta, apoi si apartinatorul, pe stetoscop am auzit prea multe sunete ca sa-mi mai dau seama si de diastolica. Am luat alt manson din celalalt salon, am vrut sa-i iau tensiunea din nou, dar apartinatorul mi-a zis ca nu are sens. I-am explicat ca i se va administra manitol in functie de valorile tensiunii si nu as vrea sa aiba vreo problema pacienta din cauza faptului ca i-am luat eu tensiunea gresit. A zis “lasa”. Mai tarziu a revenit asistenta, i-a gasit cumva pulsul, a zis ca are “11 si ceva“, i-a pus manitolul.

Intre timp, am mers in celalalt salon, unde era cealalta asistenta de pe tura. Era ocupata, primea o atentie de la o pacienta. M-am dus in al 3-lea salon, mi-am notat medicamentele care se administreaza pe sectie (studiez apoi acasa clasa de medicamente, farmacokinetica si efectele adverse).

Am revenit in salonul cu a doua asistenta, a inceput sa ne explice ceva, a facut o injectie si apoi a aparut o alta asistenta-sefa (am aflat imediat): “de unde sunt studentii?”. M-am simtit, i-am explicat “suntem elevi la Sc. Postliceala…, am vorbit cu doamna X (asistenta-sefa a sectiei), am avut 2 saptamani de schimb de experienta, acum venim aici” – “pe mine nu m-a anuntat nimeni. Doamna X este in concediu, pana acum nu v-am mai vazut, voi n-aveti voie sa fiti aici” – “cand am fost repartizati pe sectie, doamna X nu mi-a zis nimic de anuntarea altcuiva, noi am mai venit si dimineata, dar si seara” – “ai vorbit clar cu doamna X sa veniti seara? sunteti acum pe sectia mea (ziceam ca are mai multe sub-sectii sectia), oricum elevii nu au voie sa faca practica la oncologie” – “da, am vorbit cu dansa ca venim seara, nu ne-a spus nimeni ca nu avem voie sa facem practica la oncologie” (oricum am vorbit eu personal cu alti elevi care au facut practica fix pe aceeasi sectie unde “nu e voie”) – “eu nu stiu nimic de voi, eu raspund de voi, trebuia sa fiu anuntata” – aici mi-a sarit tandara “doamna, va inteleg ca trebuie sa va aratati autoritatea, doar ca eu am fost la repartizarea pe sectii, am intrebat specific directorul de ingrijiri daca pot veni la practica aici, mi-a zis ca daca doamna X este de acord, n-are nici o problema, am vorbit cu doamna X, ne-a trecut intr-o condica si am ajuns aici. V-am explicat de ce nu ne-ati vazut zilnic. Daca nu vreti sa mai venim, nu mai venim” – “Devii obraznic! Eu trebuie sa fiu anuntata cand vine vreun elev, de la mine o sa aveti nevoie de foaia de practica la sfarsit” – “Va repet: am avut ok-ul de la directorul de ingrijiri si de la asistenta sefa a acestei sectii. Nu am stiut ca mai exista si alte asistente-sefe, nu am stiut ca trebuie sa mai anuntam pe cineva, nimeni nu ne-a anuntat de acest lucru. In fiecare spital cate o asistenta-sefa se ia de noi pentru ca nu am facut ceva ce NU ne-a anuntat nimeni in prealabil.” – “da, eu trebuia sa fiu anuntata, mai vorbim cand va trebui sa luati foile de practica de la MINE“. – “ok”. Ea pleaca.

Ar fi ramas totul asa, doar ca a intrat in vorba si asistenta si o pacienta “de ce a trebuit tu sa comentezi?“, respectiv “eu cred ca doamna avea dreptate, v-a vorbit foarte normal, nu trebuia sa-i raspunzi asa“. Am reiterat catre amandoua “in fiecare spital suntem tratati de cate cineva foarte prost doar pentru ca au niste autoritate. Eu platesc niste bani ca sa invat o meserie, nu ca sa fiu tratat ca un nimic si chiar vreau sa invat ceva” – asistenta “lasa, ca trebuie sa te obisnuiesti de mic cu a fi umilit!” – “de ce, doamna, de ce sa ma obisnuiesc cu asa ceva?” – “pentru ca asta e situatia” – “doamna, nu sunt de acord” – “hai ca discutam degeaba, incheiem discutia” – “ok”.

Am schimbat salonul, am revenit la prima asistenta, care intre timp a devenit mai prietenoasa. Ne-a lasat s-o ajutam, ne-a mai aratat cate ceva, ne-a mai explicat cate ceva. Am mai luat cateva tensiuni, am pus niste perfuzii, am pregatit tratamente, am ajutat la schimbarea pansamentului unui pacient cu colostoma, rezectie joasa de colon si excizie de anus.

Toate dupa trezit la 6 si ceva, mers la gimnastica medicala 1 ora, apoi la munca 7 ore jumatate.

Advertisements

10 thoughts on “O dupa-amiaza la practica

  1. Din nou ma dezvalui si iar zic: persoane de proasta calitate si slab pregatite ajung sa guverneze un sistem deficitar si corupt. Felicitari pentru constientizarea dreptului la liberul lingvistic si exprimarea corecta a demnitatii.

    Like

    1. Stii care e treaba ciudata? Spitalul e “universitar”. Dimineata sunt peste 100 de studenti raspanditi pe la toate sectiile. In zilele cand am ajuns dimineata, m-am intersectat si cu studenti la medicina. Nu am vazut sa se ia angalatii de ei cand se plimbau de colo-colo (poate fara sens, cateodata).
      Nu ca m-as simti mai bine daca s-ar intampla asa ceva, din contra. Doar ca tot timpul am impresia ca noi suntem socotiti la coada “lantului trofic” in toate spitalele, deci de asta oricine isi permite orice cu noi.

      Like

  2. “Trebuie sa te obisnuiesti de mic cu a fi umilit!”
    Din pacate observ atitudinea asta si prin jurul meu (firma privata). Iar cei ce nu se lasa umiliti sunt priviti cu neincredere.

    Scena petrecuta azi: se strang bani de cadou pentru un şefuţ de pe etaj. Eu nu contribui si ii intreb pe cei ce nu sunt subalternii lui de ce platesc pentru cadou.
    “Pai nu se stie cand ajungem in echipa lui”, mi se spune.
    “Aha, si o limba in cur nu strica niciodata, nu ? Asa, preventiv”
    “Pai nu are de ce sa strice, nu ?”
    Am ramas fara replica.

    Like

    1. La asa raspuns chiar ca ramai fara replica.
      Un caz asemanator, tot cu “bani de cadou”: intr-o agentie de publicitate mai mare, majoritatea angajatilor castiga binisor (pentru Romania). De la 3000 lei in sus. Dar exista la orice moment cativa interni neplatiti (studenti) plus cativa proaspat-angajati care castiga destul de putin (1000-1500 lei, poate mai mult).
      Ei bine, cand vine ziua vreunui angajat sunt anuntati toti, la gramada, ca trebuie sa contribuie fiecare cu 50 de lei. Mie mi se pare o suma mare (eu macar am un salariu) – gandeste-te cum e asta pentru un intern, student de 20 de ani, fara vreun venit… Dar dau si ei, pentru ca “nu stii niciodata cine va pune o vorba buna pentru tine ca sa te angajezi aici“. Dau si angajatii care castiga bani putini – pentru ca “nu vreau sa fiu eu considerat nesimtit”.
      Eu nu gandesc asa. Sunt banii mei, fac ce vreau cu ei, iau cadou (sau nu) cui si cand vreau eu, putin imi pasa ce cred altii despre asta. Dar am deviat de la subiect 🙂

      Like

    2. Bonus pentru mine (de asta am si mentionat partea aia) e formularea “de mic“. Am 29 de ani (30 in cateva saptamani). Cand n-o sa ma mai judece lumea dupa hainele pe care le port (de “elev”) ci dupa varsta (pentru ca sa cer chiar politete e prea mult, aparent)?
      Cel mai tare e ca asta venea fix de la o doamna asistenta care se plangea ca asistentele nu sunt respectate (asta dupa ce a primit fara sa clipeasca 5 lei in buzunar)…

      Like

      1. O vrut sa spuna mic in experienta probabil, nu in varsta 🙂
        Nu stiu de ce, dar asta imi aduce minte de un banc:

        Mesterul si ucenicul, merg la interventie, canalizarea infundata.
        Intra mesterul in canalul plin de fecale, isi tine respiratia, iese afara dupa 1 minut si cere o cheie franceza
        Ucenicul cauta in lada cu scula si ii da cheia
        Intra iar mesterul in canal, iese plin de fecale pe fata, se sterge pe ochi, la gura si ii spune ucenicului:
        – Gata, am rezolvat. Si tu tine minte, daca nu inveti meserie ai sa cari toata viata lada aia de scule!

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s