(mici) informatii utile pentru un asistent medical (1)

(mici) informatii utile pentru un asistent medical (1)

La injectia subcutanata trebuie sa mentionez ca se poate face si la 90 de grade – daca e vorba de un ac mai mic (3/8 inci, fata de 1/2 inci). Am intalnit asta in special la diferite tipuri de anticoagulante cu greutate moleculara mica (clexane s.a.).

Acronime utile:

  1. Ce sa faci in caz de infarct miocardic:
    MONA:
    M – administram morfina
    O – oxigenoterapie
    N – nitroglicerina
    A – aspirina
    Dar NU in ordinea asta! Intai administram oxigenul (crestem cantitatea de O2 din sange), apoi nitroglicerina (vasodilatare), apoi aspirina (antitrombotic) si la sfarsit morfina (pentru durere si anxietate).

  2. Cum recunosti si ce sa faci la un accident vascular cerebral:
    (De regula apare o paralizie pe jumatate din fata si corp; administrarea de rTPA in 3 ore de la primele semne ii imbunatateste prognosticul pacientului)
    FAST
    F – fata: o jumatate a fetei este “cazuta” si nu poate fi miscata (semiparalizata); poate include si limba
    A – arm weakness: incapacitatea de-a-si ridica unul din brate
    S – speech: dificultati in a vorbi sau a intelege comunicarea vorbita
    T – timpul: e esential ca persoana care sufera un accident vascular cerebral sa ajunga cat mai repede la terapie intensiva intr-un spital

  3. Cauze pentru degetele lui Hipocrate (clubbing nails/fingers):
    CLUBBING:
    C – Cianoza: boala congenitala a inimii care cauzeaza cianoza
    L – Lungs: boala a plamanilor
    U – colita Ulcerativa/boala lui Crohn
    B – ciroza Biliara
    B – defect din nastere (Birth defect): hipertiroidism autoimun
    I – endocardita Infectioasa
    N – Neoplasm
    G – malabsorbtie la nivelul tractului digestiv (Gastrointestinal)

Advertisements

Ce ti-ai propune sa faci in urmatorii 5 ani?

Nu, nu sunt un HR-ist idiot, care pune intrebarea asta pentru ca “asa am citit intr-o carte“. Pur si simplu mi se pare important sa ai un scop in viata.Image

Am implinit de curand 30 de ani.

In ultimele luni gandurile mi-au tot alunecat spre teme cam tampite, legate de imbatranirea corpului uman. Stiu, sunt 30 de ani, nu 80. Cu toate ca-mi dau seama de asta, nu m-am putut opri.

N-am putut sa nu observ faptul ca rezistenta la efort fizic mi-a scazut vizibil in ultimii ani. Asta desi nu m-am ingrasat si nici nu am ajuns (inca) o “leguma de canapea”(*).

Nu pot ignora faptul ca am coloana vertebrala “a unui om de 50-60 de ani” (am radiografii si un IRM + un diagnostic care sa confirme asta) – ceea ce se traduce prin dureri de spate enervante (in ciuda faptului ca ma tin de un program bunicel de gimnastica medicala).

Daca dorm 6-7 ore pe noapte in mod repetat, dupa zile obositoare la munca+scoala, oboseala isi spune cuvantul mult mai puternic decat acum 5 ani sau mai mult.

Anul trecut a fost prima data dupa multi ani cand am facut o infectie respiratorie care sa nu treaca decat cu antibiotice. Nu mai luasem antibiotice de la 17 ani, anul trecut am luat de 2 ori.

Si multe alte mici sau mari prostii, pe care n-am chef sa le enumar aici.

In afara de asta, mi-am pus deseori intrebarea “la ce sunt priceput?” si “sunt cu ceva mai bun in vreun domeniu decat masa de oameni din jurul meu?”. Intrebari fara un raspuns satisfacator. Din pacate.

Stiu, totul suna a la un depresiv idiot. Dar nu pentru ca sunt deprimat scriu asta!

Din toate gandurile ultimelor luni nu mi-a ramas decat o intrebare. Daca ar fi sa aleg niste idei simple dupa care sa ma ghidez in urmatorii ani, care ar fi ele?

Pana acum am ramas cu urmatoarele:

  • sa ajung (macar) bun in ceva. Priceput. Cu multe cunostinte. Informat. Pregatit. Ceva de genul asta.
  • atunci cand ma voi gandi la viitor, sa nu vad motive de-a-l vedea numai sumbru. Sau trist. Sau dificil. Sau mai rau ca in prezent.
  • sa nu mai ajung niciodata la sfarsitul anului fara sa-mi iau macar 20 de zile de concediu in anul cu pricina.

Lista e deschisa.

 

  • un calc cam nefericit pentru englezescul “couch potato

 

drepturi imagine: raise5.com

Jurnal de stagiu de practica in strainatate (ultima parte)

Clic pentru partile 1, 2, 3, 4 si 5

9 luni de asteptare.
3 zile pentru a-mi completa dosarul.
3 zile de examinari.
3 luni pentru a pune deoparte banii de avion + banii “de buzunar”.
3 luni de cursuri (suplimentar fata de scoala) de engleza, greaca si altele.
1 bucata radiografie pulmonara + 1 set de analize (care m-au speriat degeaba, din cauza unei erori de masina/procedura)
nenumarate sedinte, intalniri, anunturi importante si para-anunturi.
+ multe alte lucruri importante pentru mine la care a trebuit sa renunt
Totul pentru 3 saptamani de practica intr-o clinica din strainate. Si un certificat care sa ateste asta.

A meritat? Daca as avea 19-20 ani, probabil ca as zice “DAAA” cu gura mare. Asa zic doar un “da“… realist.
Pentru ca asa stiu eu sa ma exprim cel mai bine, voi face o lista:
– Prea multa teorie la cardiologie n-am invatat aici. In schimb am acumulat ceva cunostinte practice sau am avut ocazia sa fac/repet/vad niste proceduri de asistent medical.
Am reusit si sa observ/asist (foarte putin) la mai multe investigatii. Am putut vorbi cu diversi pacienti, am scormonit prin fisele lor, am vazut ceva radiografii, am urmarit niste studii de caz.
Cunostinte am acumulat, doar ca nu in ritmul si modul in care ma asteptam initial. Deh, daca nu as avea niciodata nici o asteptare, nu as fi niciodata nemultumit. Cand o sa invat asta?
– Daca am ramas cu ceva pe termen lung din perioada asta, e o IDEE: viata de asistent medical de dializa e posibil sa mi se potriveasca.
Nu e ideala nici asta, desigur. Din discutiile cu niste pacienti germani sau englezi, viata asistentilor medicali de dializa in sistemele medicale ale acestor 2 tari nu e deloc usoara.
Dar daca stau sa judec realist perspectivele mele de viitor, pana acum pot zice ca am adaugat si Dializa la Chirurgie, la sectiile unde as vrea sa muncesc peste 1 an si ceva.

  • E important sa te compari din cand in cand cu colegii tai de scoala (la cunostinte/indemanare). In saptamanile astea am invatat destule lucruri si de la ei.
    E bine sa ai din cand in cand cate un “reality check” si sa-ti dai seama ca nu esti deloc marea cu sarea. Si ca in meseria asta conteaza mai putin cat de multe stii in general ci mai mult cat de bine poti face anumite lucruri.
    Relevant pentru acest lucru a fost si faptul ca doar cativa/cateva au fost luati “deoparte” si laudati personal. Eu NU am fost printre ei, dar recunosc ca nici nu m-am straduit sa ies in evidenta cu ceva.
    Ma rog, toti am “primit invitatia” de-a veni sa lucram aici dupa ce terminam scoala, dar doar unii s-au remarcat cumva. E o lectie de invatat si din asta.
  • Munca intr-o clinica privata dintr-o zona turistica e mult diferita fata de munca intr-un spital mare universitar (fie el si din Romania). Diversitatea cazurilor si a pacientilor e foarte scazuta. Chit ca e ceva logic, vezi majoritar oameni in varsta. Inca un lucru la care trebuie sa te gandesti ca viitor asistent medical – 8 ore pe zi vei vedea majoritar batrani. Bine, nu stiu cati se gandesc la acest aspect. Pe mine ma pune un pic pe ganduri.
  • Pacientii sunt de toate felurile, indiferent de natie sau rasa, educatie sau varsta. Nu ai voie sa-i tratezi diferit. Daca ai opinii personale despre ei, cel mai corect e sa ti le pastrezi pentru tine, nu sa te porti diferit!
  • Un alt lucru care ma tot roade este “cum faci sa-ti mai pese de pacienti dupa multi ani de munca intr-un spital”. O idee mi-a ramas in minte: “I’m a simple man”. Nevoi simple, stres putin, consum psihic scazut si tot vei gasi vointa sa ii zambesti si sa imbarbatezi un pacient care stii ca va muri in curand.
    Asta mi s-a raspuns cand l-am intrebat asta pe un doctor bulgar. A renuntat la slujba de asistent universitar si munca intr-un spital universitar din Sofia pentru a munci in Cipru. Munca intr-o clinica mica, unde vede doar cativa pacienti pe saptamana, pe care nu-i diagnosticheaza, doar e prezent la hemodializa. Recunostea ca s-a plafonat si ca “I’m not a GOOD doctor anymore. Not for many years now.”.
    Dar era relativ lipsit de griji aici si se vedea. Se credea el superior tuturor, avea ceva probleme serioase de caracter, dar isi facea timp sa vorbeasca cu fiecare pacient dializat si sa-l calmeze la finalul sedintelor. NU parea s-o faca din cauza noastra, pentru ca am intrat de mai multe ori in camera de dializa fara “avertisment” si la fel parea ca se comporta cu pacientii si cand nu-l vedea vreun ochi curios.
  • Daca am invatat ceva teorie, asta a fost la nefrologie. Am gasit pe cineva dispus sa raspunda unor intrebari (prea multe, probabil, si uneori prea stupide). Inca o data mi s-a confirmat faptul ca nu am invatat/nu mi s-au predat lucrurile chiar ok pana acum. Lipsa cursurilor de Fiziopatologie si Imunologie si cursuri incomplet invatate la Semiologie si Biochimie se vede.
  • Am o problema MARE: eu vad gresit procesul de ingrijire al unui pacient. Ma chinui sa invat TOTAL alandala niste lucruri pe care nu le voi folosi in practica, pentru ca eu de fapt trebuie sa fac alte lucruri cu pacientul.
    Din pacate, asta nu face decat sa-mi arate inca o data ca asistentul medical nu e medic si ca ori am facut inca o alegere gresita, ori ca trebuie sa gasesc o cale de mijloc mai eficienta decat cea actuala. In ritmul asta, nu voi fi nici macar asistent medical, ci o struto-camila cu o diploma de 2 lei si cunostinte de 1 leu.
  • Am o lista cu multe meserii pe care nu le-as putea face. Din diverse motive. Dar cea de profesor este cu siguranta sus de tot pe lista dupa perioada asta.
    Orice ai face, e imposibil sa multumesti pe toata lumea. Oricum ai organiza lucrurile (atat cat poti), vor exista oricand evenimente neprevazute care iti dau calculele peste cap.
    Colac peste pupaza, esti responsabil pentru actiunile si sanatatea unor (presupusi) adulti, unii aproape de-o varsta cu tine. O pozitie in care n-as vrea sa ma gasesc.
    Nu in ultimul rand, cred ca este extrem de frustrant sa te certe elevul tau, orice ai fi facut.
    Acestea fiind zise, daca toata lumea ar vedea lucrurile ca mine, oare ar mai fi cineva profesor in Romania? Probabil ca nu.
  • Raman la opinia initiala. Cateodata, ultima aparatura medicala, spitalul cel mai modern si doctorii cei mai priceputi si (din pacate) serviciile medicale de cea mai buna calitate NU valoreaza la fel de mult ca serviciile medicale facute cu un (fals sau nu) zambet si cu o (fortata sau nu) simpatie fata de pacient.
    Bine, cine sunt eu sa judec pe oricine? Ca element comparativ nu pot folosi decat spitalele (de stat sau private) pe unde am ajuns pana acum in Romania. Ok, si 2 clinici (foarte) mici din Austria, dar asta are valoare mai degraba de anecdota.
  • Nici in Cipru nu castigi cine stie ce bani ca asistent medical. Din impresiile colectate (direct sau indirect), aici “la privat” se munceste mult mai putin decat “la stat”, dar si salariile sunt ceva mai mici. Salarii de inceput ar fi pe la 600 euro net/luna la jumatate de norma si 800-900 euro net/luna la o norma intreaga (38 ore/saptamana). E clar ca nu sunt deloc salarii mari.

Ok, costurile vietii nu sunt foarte mari (o chirie decenta, la 2-3 camere, se invarte pe la 200-300 euro, la care adaugi curentul si apa 100-200 euro). OK, mai exista si un al 13-lea salariu. Dar (cel putin in orasul asta) o asistenta medicala nu o duce extraordinar daca se bazeaza doar pe veniturile de la 1 loc de munca.

  • Automat, si competentele personalului nu sunt neaparat la un nivel extraordinar – nu prea au cand si cum sa invete extraordinar de multe lucruri.
    Cu toate acestea, nemultumirea, blazarea si frustrarea nu sunt (atat de) evidente, chit ca e o tara unde se cheltuiesc foarte multi bani. Adica un amarat cu sub 1000 de euro nu cred ca nu poate sa observe diferenta intre valoarea muncii lui si sumele vehiculate chiar pe langa el.
  • Am intalnit si oameni pe care i-a deranjat prezenta noastra in clinica. Din diverse motive. Unele intemeiate, probabil. Cu toate astea, nu au facut niciodata urat si mai ales nu au comentat ceva de fata cu vreun pacient.
    Oricine se poate supara din nenumarate motive, dar e important felul in care iti arati supararea, mai ales in mediul spitalicesc, cand ar trebui sa ii creezi o atmosfera placuta pacientului.
  • Cand pleci la practica intr-un spital poti planifica multe lucruri. Dar e mai greu sa “planifici” numarul de pacienti pe care-l intalnesti. Practic, cu cat sunt mai multi, cu atat e mai bine pentru tine. Si mai rau pentru personalul medical – si pentru pacienti, desigur. Ma tot intreb: oare de problema asta se lovesc si viitorii asistenti medicali din alte tari?
  • Cipru e o tara (insula, cum vrei sa-i zici) interesanta. Locuitorii sunt de toate felurile. Dar diferenta fata de Romania e evidenta in foarte multe privinte. Cu toate acestea, e evident ca au si ei problemele lor, unele asemanatoare cu cele din Romania. Poate si de asta lucreaza atat de multi romani aici? Interesant e ca localnicii emigreaza (in cautarea unor venituri mai mari). Aici se stabilesc rusi, englezi si olandezi. Si vin sa munceasca bulgarii si romanii. Undeva, candva, cineva se va gasi sa faca un studiu interesant despre aceste miscari de populatii.

Una peste alta, a fost o experienta (cu rele, cu bune) utila.
Ma intreb cum voi vedea lucrurile peste 1/5/10 ani.

Jurnal de stagiu de practica in strainatate (5)

Partea medicala a stagiului a urmat evolutia normala a oricarei situatii noi.
Dupa ce toata lumea se obisnuieste cu tine si cu prezenta ta, odata ce ajungi la clinica se asteapta sa iti gasesti ceva de facut.
Ziua a 4-a a fost ultima in care am fost dus de manuta undeva. Am fost repartizat ca ajutator pentru medicul generalist “de garda” (altfel nu pot descrie ce facea el).
Asta a presupus o discutie mai lunga despre tipul de consultatii pe care le ofera (majoritar walk-in, rar cu programare in prealabil, cateodata si de urgenta – facea mai multe joburi intr-unul) si tipul de pacienti pe care ii vedea (majoritar turisti englezi, olandezi si rusi, dar si multi muncitori romani si bulgari).
Apoi am mers la radiografie, unde era de munca in acel moment. L-am ajutat la pregatirea (inclusiv partea scriptica) si efectuarea unor radiografii pulmonare (obligatorii la angajare) unui grup de lucratoare romance si bulgaroaice. M-a rugat sa ii fac o foaie mare pe care sa le-o arate romancelor, cu textul “va rugam sa va dati jos orice lantisor de la gat si sutienul, dar sa va pastrati bluza/tricoul pe corp!”.
Dupa o vreme a sosit si asistenta de imagistica care trebuia sa-l fi ajutat (“she usually does this, but she’s always late, but I don’t mind”). Dupa ce mi-a explicat cum isi arhiveaza toate radiografiile (pe dvd-uri, nimic iesit din comun), am putut vedea o gramada de radiografii din ultimele luni. Am vazut si cateva exemple de “asa nu”(radiografii cu lantisorul lasat la gat, radiografii cu un pachet de tigari si un telefon mobil la piept – “they actually teach us at school to not do this, but it sometimes happen, because you’re in a hurry”). O radiografie interesanta a fost a unui copilas de 6-7 ani, caruia ii puteai vedea dintii de lapte SI dintii finali crescand sub ei.
Am mai petrecut si ceva timp pe la laborator, am mai stat de vorba cu niste pacienti la hemodializa, apoi cu doctorul prietenos-dar-mare-amator-de-teorii-ale-conspiratiei si s-a terminat ziua.

In ziua a 5-a am stat o vreme in salonul de terapie intensiva, am mai aflat cate ceva de la asistente si am facut rost de niste fise ale pacientilor pe care sa le folosim pentru studii de caz (dupa ce au fost eliminate datele personale).
Am asistat si la prima mea endoscopie si colonoscopie. Initial era vorba sa i se faca doar o colonoscopie pacientei, dar dupa o scurta anamneza si semnarea unui formular de consimtamant, s-a efectuat si o endoscopie.
Doctorita gastroenterolog era foarte tare.
Si-a facut timp sa intrebe pacienta niste lucruri relevante pentru istoricul ei, apoi i-a explicat foarte amanuntit ce se va intampla in timpul procedurii.
Pacienta apoi n-a simtit nimic: n-a avut dureri (slabe) decat la introducerea tuburilor, in rest era foarte fericita ca n-a simtit mai nimic. Cocktailul de droguri administrate (buscopam, dormicum si propanolol – cred) n-au adormit-o (cel mai probabil datorita faptului ca pacienta obisnuia sa bea niste alcool zilnic – a clarificat doctorita dupa), dar a relaxat-o destul de bine.
Vorbea limba engleza excelent (de, educata in UK), desi era din Cipru. Asa mi-am dat seama de cat de prost stiu limba engleza, deoarece imi tot cautam cuvintele (e adevarat, termeni medicali) cand o intrebam ceva. Mai am multe de invatat.
Chiar si-asa, mi-a raspuns la toate intrebarile mele stupide cu privire la ce am vazut (sau nu) pe ecran. Am intrebat-o in plus cate-n luna si-n stele. Cat dureaza pana se releva testul de H. pylori (30 minute) , de ce a facut cate 4 punctii-biopsii si de ce a ales sa le faca unde le-a facut. Cum a ajuns la diagnosticul initial. Cum se pastreaza, transporta si cat dureaza pana se afla rezultatul biopsiilor. Daca endoscopul de ERCP e diferit fata de cel de gastroscopie. Cum isi da seama ca a trecut din colonul sigmoid in cel descendent, apoi in transvers apoi in ascendent. Cum inregistreaza medicamentele administrate in condica samd.
Sincer, ma mir ca m-a suportat, oricat de politicos am rugat-o sa-mi raspunda la intrebari 🙂
La final, am vazut si cum se curata tuburile de endo/colonoscopie si toata sala de operatii.
Mi s-a parut interesant faptul ca doctorita lucra si la spitalul de stat, unde zicea ca a facut 13 colonoscopii in acea zi (pana la ora 15:00), dar la cea de la privat a stat lejer cam 2 ore, desi n-a avut nici o complicatie, n-a excizat nici un polip etc. Diferente intre medicina “la gramada” versus “private practice” exista peste tot in lume, aparent.

In ziua a 6-a am apucat sa vorbesc putin cu doctorul “de garda”, care m-a anuntat vesel ca in clinica este internat nu-stiu-ce fotbalist faimos portughez. M-am aratat fortat interesat (nu-mi mai pasa de fotbal de ani buni).
Apoi am fost chemat la hemodializa, ca sa-mi folosesc cunostintele de limba germana. Aparuse un pacient german (impreuna cu sotia lui, un cuplu in varsta) care nu vorbea o boaba de greaca sau engleza. Singura asistenta din Germania din spital nu era in tura, deci am fost cat de cat util.
Asa am aflat un pic si despre diferentele intre sistemul german medical si cel cipriot: sotia pacientului i se recomandase sa nu vina cu el in camerele de hemodializa (probabil pentru a pastra asepsia). Aici regulile erau mai putin stricte.
La inceputul intregului proces, si pacientul si sotia erau foarte speriati. O gramada de oameni in jurul lor si nimeni nu vorbea germana, habar-n-aveau ce se intampla. Noroc c-am venit eu sa salvez ziua :)) Serios vorbind, chiar s-au calmat dupa cateva explicatii, germana mea si-a mai revenit si am fost mai clar in ce ii intrebam si ce le explicam si totul a decurs foarte bine pana la urma.
Mama ei de “Sollgewicht” (dry-weight, greutatea pacientului inainte de dializa). Cuvantul asta sigur n-o sa-l mai uit.
Dupa ce treaba in salonul de hemodializa s-a terminat, ni s-au dat in sfarsit cele 2 manechine de cauciuc ale spitalului sa exersam pe ele.
Problema a fost ca ni s-au dat manechinele, ni s-au reexplicat procedurile de montare ale sondelor urinare si nazogastrice, dar nu ni s-au dat niste sonde adaptate dimensiunilor “anatomice” ale orificiilor manechinelor si nici gel lubrifiant.
Deci munca cu manechinele a fost sublima, dar a lipsit cu desavarsire.
Si uite asa a mai trecut o zi. De ar fi asa simpla si viata de asistent medical intr-un spital din Romania. 🙂

Ca note personale:
– cu cat ajungi sa cunosti mai mult niste oameni cu care trebuie sa lucrezi o perioada indelungata, cu atat afli mai multe lucruri despre ei si felul lor de-a fi. E incredibil cat de usor te poate pacali prima impresie la anumite persoane. Preferam sa cred ca sunt un destul-de-bun judge of character, dar vad ca m-am inselat.
– muncesc full-time de la 20 de ani fara intrerupere. Mi-am dat seama acum ca, dupa aproape 10 ani de vechime, niciodata nu am mai fost “departe de locul de munca” mai mult de 6 zile lucratoare (8 calendaristice). Si mi-am dat seama de asta intr-o perioada de practica, in care… muncesc 🙂 Pentru urmatorii 10 ani imi propun sa nu mai am nici un an in care sa nu-mi iau liber in toate cele 22 de zile de concediu (o treaba pe care n-am reusit-o niciodata pana acum, din varii motive). Sper sa reusesc!
– nu conteaza ca esti asistenta-medicala-in-devenire si ca stii ce inseamna expunerea la soare si tratamentul arsurilor. Cred ca marea si soarele au o putere magica de-a le lua femeilor mintile. Aproape jumatate din colegele mele au facut arsuri solare mai mult sau mai putin extinse (si probabil ar fi facut aproape toate, daca unele nu veneau mai tarziu la plaja).
– drept completare la randul de mai sus: dupa ce m-am crucit in privinta numarului prea mare de femei-care-au-uitat-sa-foloseasca-crema-de-soare, m-am trezit in camera cu un coleg de camera rosu ca racul pe toate partile corpului. Ardea la propriu atunci cand l-am dat cu crema de arsuri. Decanul de varsta al grupului, un om serios care are cunostinte foarte vaste in domeniul medical si nu numai… si s-a parlit intr-o zi ca o adolescenta cu capu-n-nori. Dupa o perioda lunga de munca prea multa, aparent acum s-a relaxat prea tare 🙂
– pana acum, majoritatea covarsitoare a romanilor cu care ne-am intalnit si am vorbit pe insula sunt lucratori aici. Mi s-a parut incredibil faptul ca aproape toti erau foarte prietenosi si vorbareti. Oare daca ne intalneam cu ei in tara… erau la fel? Defecte au toate popoarele, dar aici parca nu sunt asa evidente cele care sunt atribuite poporului roman.
– vara cica aici s-ar inregistra si temperaturi de 50 de grade la soare. Acum inteleg de ce “everybody has a car in Cyprus“.
– de ce in Creta, Rodos si Cipru costa 1 sezlong + 1 umbrela in jur de 4-5 euro/zi iar la noi la mare costa 30-50 lei? De ce accepta romanii sa plateasca preturile astea… nu inteleg.
– de ce aici e plin de toalete publice GRATUITE cu hartie igienica, apa si sapun iar la noi ti se cer bani ca sa folosesti cate o darapanatura de veceu unde te speli cu… nisip?
– in Cipru, teoretic sunt considerate zile libere Vinerea Mare + Luni si Marti de dupa Paste. De Craciun ei au liber pe 24, 25, 26 (si 27, daca am inteles bine). Pe de alta parte, majoritatea lucratorilor nu isi iau concediu decat in noiembrie-februarie, pentru ca in restul anului “e de munca”. Avantaje si dezavantaje…

 

This slideshow requires JavaScript.

Beeheeee

Pusi in fata unei situatii in care trebuie sa ia atitudine si sa comenteze (dar sa riste confruntarea cu niste urmari negative) sau sa taca mâlc si sa “se faca frate cu dracul pana se trece podul“.

Eu cred ca majoritatea romanilor aleg calea a doua. Pentru ca “Interesul poarta fesul“.

Adica devin niste oi. care merita batute de un cioban. Cioban care are, intamplator, posibilitatea sa isi arate puterea relativa.

In cateva saptamani, va trebui sa fac o alegere cu posibile repercusiuni.
Oare voi fi oaie sau voi risca totul pentru a lupta cu un cioban?
Grea alegere.

 

Intre timp, cateva poze cu pisici, soare, caini si flori de pe aici.
Pentru ca… tractoare.

 

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal de stagiu de practica in strainatate (4)

Astazi a fost o zi in care mi s-a confirmat inca o data ca, oricat de departe de Romania ai merge, oricand poti avea probleme din cauza unor alti romani tampiti.
Ma rog, n-are sens sa ma plang acum de toate prostiile, dar e dezamagitor sa te lovesti de romanisme cand nu te astepti.

Revenind la stagiul meu de practica, astazi a fost o zi interesanta.
Am stat ceva vreme intr-un laborator de analize. Cei 2 anagajati de-acolo ne-au raspuns cu rabdare la toate intrebarile noastre, oricat de stupide sau alambicate erau.
Ne-au aratat cum pregatesc ei toate analizele, cum ajung din mostre de urina, sange sau fecale – un buletin de analize.

A fost interesant sa aflu ca ei fac si analiza apei de la restaurante/hoteluri de pe aici, pentru a verifica daca este buna de folosit pentru clienti. Idee buna de afacere secundara pentru un laborator. 🙂

Dupa o vreme de explicatii, uitat prin softurile analizoarelor si chiar uitat printr-un microscop optic (la o mostra), a venit si un pacient cu o mostra de urina. Mare bucurie pe capul nostru.
Mi s-a parut interesant faptul ca au ajuns total dependenti de instrumente. Aparatura face toate calculele, totul este aproape independent de aportul uman. Sigur, se elimina eroarea umana, dar ce faci cand ai eroare de masina (software sau hardware)? Asta ca sa nu vorbesc de faptul ca anumite teste au din start o anumita acuratete, care nu e nici macar 99%. De aici rezultatele fals-pozitive sau fals-negative.
Aici ar trebui sa mai citesc cate ceva, trebuie sa existe o explicatie mai stiintifica.

In afara de asta am mai avut o discutie interesanta (mai lunga) cu medicul nefrolog bulgar bucuros-de-oaspeti. E dispus sa raspunda la orice intrebare despre nefrologie. Pare genul de om caruia ii place sa se auda vorbind – daca interlocutorul pare sa-i acorde foarte mult respect (pe langa atentie). Un pic narcisist, dar ce conteaza, mi-a dat destul de multe subiecte de aprofundat. Si pare sa stie multa meserie.

Am mai fost si in sectia de ATI, unde mi-am notat o lista foarte lunga de medicamente, cu 2 scopuri: vreau sa le compar cu ce gasim la ATI la noi si vreau sa-mi fac pana la sfarsitul scolii o lista cu medicamente folosite in fiecare sectie. Cu substanta activa, grupul de medicamente din care face parte, farmacologie si atentionari/interactiuni. Proiect de durata. 🙂

In rest, am avut la dispozitie 2 maini-de-manechin (din plastic, cu niste tuburi pe post de vene), pe care le-am intepat in toate felurile posibile (cu seringa sau pentru a monta branule). O treaba foarte simpla, dar care la noi in scoala NU se face (decat in cazuri rare – eu n-am lucrat pe manechin inca). Asta desi exista asa ceva si la noi.
Eh, cui ii pasa ca un procent insemnat dintre absolventii scolii noastre termina fara sa fi facut o injectie sau sa fi montat o branula in 3 ani de zile. “O sa invete pe pacient, in spital“. O absurditate.

Oricum, a ramas ca vom pune mana de la mana cand ne intoarcem si vom cauta o mana din asta pe net, sa vedem daca ne putem cumpara in grup. In afara de un pacient dispus sa fie intepat peste tot sau un cadavru, e cel mai bun lucru pentru a invata. 🙂

Colegii si-au mai facut si EKG-uri si si-au luat tensiunea pana le-au iesit ochii din cap. E trist sa vezi ca si alti elevi (teoretic) buni ai scolii au avut la fel de putine oportunitati ca si mine sa faca niste proceduri de baza pentru un asistent medical, asta dupa 1 an si jumatate de practica prin spitale. Speram sa fiu eu singurul cu putina experienta si ceilalti sa fie toti experti.
Macar situatia se va schimba in bine, dupa perioada asta de practica.

In rest, am avut si 2 ore libere ca sa ajung la plaja. Intr-o parte cu nisip, de data asta. Deci mi-am udat un pic picioarele (apa era cam rece) si am stat cu fundu-n nisip. Si am pozat flori si barci.
Kali nichta.

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal de stagiu de practica in strainatate (3)

Ce am mai vazut/facut astazi:
O fi off-season pe aici si clinica se plange ca are “prea putini pacienti”, dar mie mi se pare ca sunt suficienti pacienti pentru cati angajati au si ma mir ca tot vin. 🙂

E adevarat, nu toti se interneaza, dar pentru o clinica privata dintr-un orasel de vacanta, mi se pare ca au destul de multi pacienti noi.

De curiozitate, am intrebat niste pacienti si niste angajati de pe aici “cum ajunge cineva sa vina fix la clinica asta, cand sunt atatea altele (plus un spital mare, de stat)?” Raspunsul e destul de simplu: au contracte cu (sau contacte la) tour-operatorii mari. Vine englezul aici la relaxare, face buba, suna la reprezentantul agentiei, iar ala ii recomanda sa vina la clinica X.

Oricum, overall, din toti pacientii cu care am interactionat, englezii par chiar multumiti de conditiile de aici. Fara nici un fel de mandrie nationala, clinica asta e nimic fata de Spitalul Sanador sau Spitalul Medlife – in care am fost eu in Bucuresti – cel putin la dotare si calificarea medicilor. Dar intr-un oras de vacanta, dotarile “ultimul racnet” conteaza mai putin decat niste fetze zambitoare, profesionalism SI engleza vorbita foarte bine de angajatii cu care interactionezi.

Ca experienta personala, in afara de discutia cu cativa pacienti (anamneza + interactiunea cu clinica) plus asistat la ceva investigatii, am vazut prima data in viata mea o operatie estetica “pe viu”. Ce vedeam eu in Nip/Tuck – o pacienta care vroia sa i se ridice un pic fruntea + o “aranjare” a pleoapelor… am vazut din sala de operatie. Medicii glumeau ca data viitoare o sa ne “pregateasca” o “boob-job“. Pe bune, chiar au o pacienta care urmeaza sa-si monteze implanturi. Singura problema e ca nu au stabilit inca o data, pentru ca urmeaza Pastele. Ar fi fost interesant de vazut live (filmulete am mai vazut 🙂 ).
Oricum, tot nu imi explic cum rezista chirurgii si asistentii medicali “de sala de operatie” atatea ore in picioare. Ori au un secret, ori tac si suporta durerea. Voi mai investiga. 🙂

Altfel, am apucat sa ma plimb cam 2 ore prin oras, am facut si cateva poze. E dragutel. Un fel de Constanta mai linistita, (putin) mai curata, mai labartata, cu oameni mult mai calmi si fara blocuri comuniste (nu ca n-au si ei zone mai gri).

La sfarsitul zilei, cel-care-se-ocupa de toata practica noastra (localnic) ne-a dus la al doilea lui loc de munca. Este si profesor(sef) la o scoala de bucatari. Elevii lui ne-au pregatit niste mancare (ceva simplu). Era vorba sa ajutam si noi, dar pana la urma am ramas doar privitori.
Ne-am holbat, am comentat (ca niste romani care se respecta) si intr-un final am mancat. Am si ajutat foarte putin la crearea unui tort care urmeaza sa fie servit maine unor copii saraci. Dragut tortul, as fi luat o felie. Sau trei.

 

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal de stagiu de practica in strainate (2)

Astazi am avut prima zi de practica in spital.
Primul adjectiv care-mi vine in minte pentru a descrie experienta ar fi “relaxare“. E extrasezon pe insula, e extrasezon si pentru clinica. Din mai incep sa aiba prea multa munca (we hope – spun angajatii spitalului).
Pana atunci, e lejer. Doar cativa pacienti internati, la prea mult personal. Drept urmare, au avut timp sa ne raspunda la toate intrebarile si sa ne arate destul de multe lucruri.
Clinica (privata) are majoritar clienti straini – in special englezi. Drept urmare, personalul este un mix eclectic de localnici, bulgari, englezi, scotieni, germani si (cel putin) 1 romanca.

Ca observatie personala: angajarile par facute cu un plan in cap. Medicii sunt localnici sau straini, asistentele cu experienta mai multa sunt straine. La receptie si in relatii cu clientii sunt angajate doar vorbitoare nativa de engleza. Asistentii tineri sunt localnici si se ocupa de toate.

Singura persoana care ne-a repezit un pic toata ziua a fost… o romanca. Atunci cand o colega s-a dus la ea s-o intrebe “va putem ajuta cu ceva”, i-a raspuns ofuscata “Pff, acum veniti? Trebuia sa veniti mai devreme, ma ajutati cu ceva, acum e prea tarziu.” Mare diferenta fata de restul angajatilor clinicii, care chit ca nu ne-au zambit toti, ne-au tolerat prezenta foarte ok – desi sa ai un grup de straini pe cap nu e prea placut. Bine, poate a avut o zi mai proasta respectiva.

In clinica au fost 2 operatii toata ziua, una interesanta, ce-i drept. Un pacient cu colostoma s-a trezit sa aiba ocluzie de colon… fix in vacanta. Maine sper sa pot observa si eu o operatie (avem ceva “interesant” promis).
Altfel, ne-au lasat sa exersam EKG-uri 1 ora, pana ne-a iesit pe nas. Tin minte raspunsul de ultima data cand am rugat o asistenta din Romania, dintr-o sectie unde facusem ceva vreme practica, daca putem face niste EKG-uri pe noi: “nu, nu vreau sa stricati ceva si sa am eu probleme“. Era un moment mai linistit in sectie, avea timp sa ne supravegheze, daca vroia. Asta ca sa nu mentionez faptul ca, pentru a strica un aparat de electrocardiograma trebuie sa fii foarte, foarte tampit.

In alta ordine de idei, e plin de pisici pe aici. Daca nu esti atent, iti cad in cap. Totul e surprinzator de inflorit pentru o clima relativ uscata. Si e plin de “pietre”, cum numeste sotia mea orice vestigiu arheologic. Si nu ma pot obisnui cu condusul lor pe partea stanga. Tot timpul ma uit in partea gresita cand traversez strada. Sper sa nu ma calce vreun localnic mai grabit.

 

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal de stagiu de practica in strainate (1)

Zilele 0 si 1

Zborul a fost fara evenimente (spre fericirea acelor colege care zburau pentru prima data).
La debarcare am realizat ca tot avionul (sau macar tot echipajul) stia ca noi am plecat la un “schimb de experienta“. Ne-au urat sa avem o experienta placuta si sa ne revedem bronzati.
Pe coridorul de debarcare (am iesit ultimul din avion, ca de obicei) am auzit de la distanta un “la multi ani“, cantat in dulcele nostru grai. Mi-am zis “bai, aici chiar ca e plin de romani“. Cand m-am apropiat de sursa muzicii, mi-am dat seama ca de fapt era ziua unuia dintre noi si colegele il felicitau (tocmai trecuse de miezul noptii). Asta nu inseamna ca e gresit ce mi-am zis – chiar e plin de romani aici.
Odata ajunsi (mult dupa miezul noptii) la hotel, ne-am lovit de prima surpriza neplacuta: camerele sunt vechi, nerenovate de ceva ani, igiena lasa de dorit si n-avem frigidere. Ma rog, oribil nu e, am fost in hoteluri mai urate in Romania.
Mancarea de dimineata e foarte fada (proasta, pe alocuri) si lipsita de optiuni, cea de seara mai e cum mai e. Asta e… “N-am venit aici ca sa facem turism, am venit ca sa invatam“.

Dupa 3 ore de somn, ne-am intalnit (pe rand) cu toti cei care se ocupa de lucruri pe aici.

La masa de dimineata, directoarea ne spunea “voi ar trebui sa scrieti ceva despre ce faceti aici, ar trebui sa va facem un blog, ceva“. Am inceput sa rad ca prostul. S-a uitat mirata la mine, eu am gasit o scuza si am schimbat subiectul. 🙂

Apoi a urmat partea de studiu pentru azi, plus prima vizita la clinica.

Altfel, localnicii sunt politicosi si zambitori si par dispusi sa ne ajute. Clinica e ok, toti de-acolo ne-au primit frumos, cu rabdare, desi aveau si altele pe cap, un lucru de laudat.

3 observatii am facut: isi tin rezervoarele de oxigen in subsolul cladirii (ceea ce la noi e interzis, din cate stiu eu), unele din aparatele lor de EKG sunt cel putin la fel de vechi ca aparatele din spitalele noastre (mult-hulite) de “stat” si in toata clinica nu am vazut nici un asistent medical mai batran de 35 de ani (desi doctorii sunt ceva mai in varsta).

Ne-am plimbat putin prin oras si pe “faleza“. Daca orasul nu are nimic extraordinar, partea turistica e destul de bine gandita, ai ceva monumente si muzee de vazut. Nu e Rodos city sau orice dintre oraselele din Creta, dar e interesant.
Am zis ca e plin de romani? Un localnic ne zicea “half of Romania is here, you’ll surely meet your ex-boyfriend or girlfriend, estranged cousin or neighbour”.
Si aici, ca in alte orase/insule din Grecia, e plin de pisici vagaboante. N-am vazut picior de caine vagabont, dar pisicile misuna peste tot. Mi se pare amuzant asta, pentru ca in povestirile din mitologia greaca apar tot timpul lei, tigri si alte “pisici” mari, dar acum ei au de-a face doar cu niste pisicute in viata de zi cu zi.
Am reusit sa ma bronzez ca un tractorist dupa cateva ore de stat in soare. Trecerea de la 6 grade la 21 nu s-a facut total si in capul meu, nu m-am pregatit pentru asta.

This slideshow requires JavaScript.

Nici o persoana nu merita sa fie violata

Am citit un articol cutremurator despre Brazilia.

In 2012, in orasul (cu aprox. 6 milioane de locuitori) Rio de Janeiro au fost raportate 6029 cazuri de viol. 16 violuri pe zi. Foarte grav.

In 2014, la un sondaj de opinie in care brazilienilor li se pun diverse intrebari despre violenta impotriva femeilor, 65,1% dintre cei care au raspuns (3810 intervievati din 210 orase din Brazilia) cred ca daca o femeie este “imbracata provocator”, ea merita sa fie “atacata si violata”. 59% cred ca daca femeile “ar sti cum sa se poarte”, ar fi mai putine victime. Cireasa de pe tort: 2/3 dintre cei intervievati erau… femei.

Rezultatele acestui sondaj de opinie sunt extrem de triste pentru a 8-a economie a lumii. A nascut un val de proteste in mediul on-line, in care femeile se pozeaza cu mesajul “nimeni/eu nu merita sa fie(u) violata” ().

 

In Romania, in 2012 au fost raportate 895 violuri. N-am gasit statistici pentru 2013. Om sta bine, om sta rau? Un viol la 10 ore.

Tin minte cazul de anul trecut, in care o jurnalista a fost violata ziua-n-amiaza mare in centrul Bucurestiului si nimeni n-a ajutat-o.

Tin minte comentariile de pe site-urile de stiri. Pe langa cei indiganti, cei care propun pedeapsa capitala, cei care propun “ochi pentru ochi”, existau nenumarati idioti care spuneau “domne’, poate era imbracata nu-stiu-cum, poate a vrut, poate...”.

Bă, ești tâmpit? Nu exista vreo scuza pentru viol. Niciodata. Nu exista!

Ca om casatorit cu o femeie frumoasa, ce-mi aude urechea ca indura o femeie in Bucuresti mi se pare o insulta adusa statutului de oameni. Din pacate, nu pot sta cu ea toata ziua, s-o protejez, pe cat posibil. Spre rusinea mea, o data era chiar langa mine si era sa i se intample ceva – si cel mai probabil n-as fi putut face nimic, deoarece eram unul contra cativa.

Opinia mea este ca nenumarati romani nu au evoluat niciodata mai departe de stadiul de maimuta agresiva si nu-si merita locul in civilizatie.

Ma tem ca, daca ar exista un asemenea sondaj la noi, raspunsurile romanilor n-ar fi diferite de-ale brazilienilor.

Oare cati romani se gandesc sa emigreze din cauza sistemului medical roman?

Mi-am pus intrebarea asta de mai multe ori saptamana asta, dupa ce am discutat cu un prieten vechi care a avut un accident in strainatate.

E un inginer automatician sanatos, care lucreaza pentru o multinationala. In ultimii 8 ani a avut in fiecare an delegatii de cate 3-6 luni in diferite tari ale lumii: Franta, Olanda, Rusia, Singapore, EAU s.a. Acum e in Olanda, unde, in week-end, s-a gandit sa joace un baschet cu colegii de acolo. A reusit sa-si rupa un tendon de la picior incercand sa dea un slam. Ghinion.

A fost operat in 4 ore de la accident (asta dupa ce a ajuns cu ceva peripetii la spital), a doua zi a fost externat, cu un gips pe lungimea piciorului, cu un pumn de medicamente de luat, eliberate in totalitate de la farmacia spitalului si cu o programare pentru un consult ulterior la 2 zile si la 4 zile.

Asta in comparatie cu sotia unui coleg, care tot saptamana trecuta a reusit sa-si rupa complet tendonul lui Ahile… calcand gresit cand cobora scarile. A fost operata abia la 2 zile dupa ce s-a intamplat ghinionul (nu era liber medicul despre care auzise lucruri bune). A fost externata tot dupa o zi, doar ca i s-a spus sa-si caute singura medicamentele. Evident, nici unul nu e redus (ma rog, daca ajungea la medicul de familie, ar fi primit o reteta, dar medicul care a internat-o aparent n-are voie sa-i elibere reteta pentru compensate). Anticoagulantul prescris (clexane) nu se gaseste decat la farmaciile spitalelor (si acolo rar) – deci a trebuit sa ia alt anticoagulant (cu alta substanta activa).

 

Desi a lucrat in multe tari ale lumii, ceea ce inseamna ca si-a putut face o cu totul alta opinie fata de doar a “vizita” cateva zile o tara, pana acum nu s-a gandit niciodata serios la emigrare.

Munca lui nu e banala, cand pleaca in delegatii il freaca clientii pe toate partile, munceste cate 10-12 ore zilnic. Viata-i nu e usoara, dar macar e (relativ) bine-platit. De mai multe ori l-am intrebat in ultimii ani “tu de ce nu iti cauti un job prin afara, cred ca ti-ai gasi ceva mai usor unul, mai bine platit si cu mai putine delegatii obositoare“. De fiecare data zicea ca “n-are sens, n-as putea trai departe de casa, nu mi-as gasi usor job in domeniul meu samd“.

Acum, dupa experienta asta intr-un spital din alta tara, repeta aproape obsesiv “bai, sanatatea e un motiv foarte bun pentru a pleca din tara. Dupa ce am vazut cum esti tratat aici, chiar cred ca e un motiv foarte bun pentru a emigra“.

Sala de asteptareA ramas impresionat de politetea (aproape exagerata) a asistentelor, infirmierilor. De faptul ca doctorii s-au obosit sa se prezinte si sa dea mana cu el si apoi i-au descris foarte clar (in engleza) ce are si ce optiuni are. De faptul ca la vizitele de dupa operatie totul a fost rapid si eficient. Ca medicamentele i le-au eliberat la iesirea din spital total automat (farmacista doar a introdus datele intr-un computer si apoi au iesit pastilele impachetate frumos). Ca totul era curat si luminos, cu indicatoare clare catre sectiile unde aveai treaba. Ca salile de asteptare (vezi poza) erau dotate corespunzator. Ca au vorbit cu el in engleza tot timpul. Samd.

Ok, e un spital din multe. Poate in altele e mai rau. Probabil ca si la ei asistentele au multe pe cap, doctorii au multi pacienti de care trebuie sa aiba grija, greseli se fac si la ei. Dar asa cum ziceam mai demult, atunci cand pacientul iese din spital nu ramane cu sechele din cauza conditiilor de spitalizare, enervat din cauza personalului medical si cu o promisiune-injuratura sa nu mai calce in viata lui in spitalul ala.

 

Am o obsesie un pic stupida – citesc forumuri ale romanilor plecati in strainatate. Cand apare un articol in care se vorbeste de viata emigrantilor romani in strainatate, am prostul obicei de-a citi comentariile. Am impresia ca multi romani care pleaca din tara pleaca pentru un singur motiv clar: BANI! Vor mai multi bani, vor sa detina mai multe lucruri, vor sa AIBA.

Nu stiu de ce, dar cred ca fix astia sunt romanii care dupa ce au plecat din tara ii injura pe cei din tara lor de adoptie. Ca sunt “reci“, ca sunt “fara Dumnezeu“, ca ii exploateaza, ca nu ii ajuta, ca nu le invata nimic odraslele, ca sunt prea stricti, ca au legi prea dure, ca au politisti duri, ca sunt rasisti si cate si mai cate. Oare romanii astia uita de unde au plecat? Oare lipsurile si insuccesul lor nu sunt legate de motivul gresit pentru care au plecat din tara?

In contrapartida, din ce am observat eu la putinii cunoscuti ai mei (mai mult sau mai putin apropiati) care au emigrat, cei care au plecat pentru ca se simteau striviti de sistem, aveau alte valori, vroiau siguranta, politete, legi, educatie – toate astea in conditiile in care nu erau chiar saraci in Romania – o duc foarte bine in afara acum. S-au adaptat, au evoluat profesional si se identifica mai usor cu tara adoptiva.

 

Drept concluzie la toata poliloghia asta: eu cred ca starea deplorabila a sistemului nostru medical este un motiv destul de bun pentru a emigra. Mai bun decat “vreau bani”. Oare cati romani mai cred asta?

 

copyright poza: www.architectuur-fotograaf.eu