Partea medicala a stagiului a urmat evolutia normala a oricarei situatii noi.
Dupa ce toata lumea se obisnuieste cu tine si cu prezenta ta, odata ce ajungi la clinica se asteapta sa iti gasesti ceva de facut.
Ziua a 4-a a fost ultima in care am fost dus de manuta undeva. Am fost repartizat ca ajutator pentru medicul generalist “de garda” (altfel nu pot descrie ce facea el).
Asta a presupus o discutie mai lunga despre tipul de consultatii pe care le ofera (majoritar walk-in, rar cu programare in prealabil, cateodata si de urgenta – facea mai multe joburi intr-unul) si tipul de pacienti pe care ii vedea (majoritar turisti englezi, olandezi si rusi, dar si multi muncitori romani si bulgari).
Apoi am mers la radiografie, unde era de munca in acel moment. L-am ajutat la pregatirea (inclusiv partea scriptica) si efectuarea unor radiografii pulmonare (obligatorii la angajare) unui grup de lucratoare romance si bulgaroaice. M-a rugat sa ii fac o foaie mare pe care sa le-o arate romancelor, cu textul “va rugam sa va dati jos orice lantisor de la gat si sutienul, dar sa va pastrati bluza/tricoul pe corp!”.
Dupa o vreme a sosit si asistenta de imagistica care trebuia sa-l fi ajutat (“she usually does this, but she’s always late, but I don’t mind”). Dupa ce mi-a explicat cum isi arhiveaza toate radiografiile (pe dvd-uri, nimic iesit din comun), am putut vedea o gramada de radiografii din ultimele luni. Am vazut si cateva exemple de “asa nu”(radiografii cu lantisorul lasat la gat, radiografii cu un pachet de tigari si un telefon mobil la piept – “they actually teach us at school to not do this, but it sometimes happen, because you’re in a hurry”). O radiografie interesanta a fost a unui copilas de 6-7 ani, caruia ii puteai vedea dintii de lapte SI dintii finali crescand sub ei.
Am mai petrecut si ceva timp pe la laborator, am mai stat de vorba cu niste pacienti la hemodializa, apoi cu doctorul prietenos-dar-mare-amator-de-teorii-ale-conspiratiei si s-a terminat ziua.

In ziua a 5-a am stat o vreme in salonul de terapie intensiva, am mai aflat cate ceva de la asistente si am facut rost de niste fise ale pacientilor pe care sa le folosim pentru studii de caz (dupa ce au fost eliminate datele personale).
Am asistat si la prima mea endoscopie si colonoscopie. Initial era vorba sa i se faca doar o colonoscopie pacientei, dar dupa o scurta anamneza si semnarea unui formular de consimtamant, s-a efectuat si o endoscopie.
Doctorita gastroenterolog era foarte tare.
Si-a facut timp sa intrebe pacienta niste lucruri relevante pentru istoricul ei, apoi i-a explicat foarte amanuntit ce se va intampla in timpul procedurii.
Pacienta apoi n-a simtit nimic: n-a avut dureri (slabe) decat la introducerea tuburilor, in rest era foarte fericita ca n-a simtit mai nimic. Cocktailul de droguri administrate (buscopam, dormicum si propanolol – cred) n-au adormit-o (cel mai probabil datorita faptului ca pacienta obisnuia sa bea niste alcool zilnic – a clarificat doctorita dupa), dar a relaxat-o destul de bine.
Vorbea limba engleza excelent (de, educata in UK), desi era din Cipru. Asa mi-am dat seama de cat de prost stiu limba engleza, deoarece imi tot cautam cuvintele (e adevarat, termeni medicali) cand o intrebam ceva. Mai am multe de invatat.
Chiar si-asa, mi-a raspuns la toate intrebarile mele stupide cu privire la ce am vazut (sau nu) pe ecran. Am intrebat-o in plus cate-n luna si-n stele. Cat dureaza pana se releva testul de H. pylori (30 minute) , de ce a facut cate 4 punctii-biopsii si de ce a ales sa le faca unde le-a facut. Cum a ajuns la diagnosticul initial. Cum se pastreaza, transporta si cat dureaza pana se afla rezultatul biopsiilor. Daca endoscopul de ERCP e diferit fata de cel de gastroscopie. Cum isi da seama ca a trecut din colonul sigmoid in cel descendent, apoi in transvers apoi in ascendent. Cum inregistreaza medicamentele administrate in condica samd.
Sincer, ma mir ca m-a suportat, oricat de politicos am rugat-o sa-mi raspunda la intrebari🙂
La final, am vazut si cum se curata tuburile de endo/colonoscopie si toata sala de operatii.
Mi s-a parut interesant faptul ca doctorita lucra si la spitalul de stat, unde zicea ca a facut 13 colonoscopii in acea zi (pana la ora 15:00), dar la cea de la privat a stat lejer cam 2 ore, desi n-a avut nici o complicatie, n-a excizat nici un polip etc. Diferente intre medicina “la gramada” versus “private practice” exista peste tot in lume, aparent.

In ziua a 6-a am apucat sa vorbesc putin cu doctorul “de garda”, care m-a anuntat vesel ca in clinica este internat nu-stiu-ce fotbalist faimos portughez. M-am aratat fortat interesat (nu-mi mai pasa de fotbal de ani buni).
Apoi am fost chemat la hemodializa, ca sa-mi folosesc cunostintele de limba germana. Aparuse un pacient german (impreuna cu sotia lui, un cuplu in varsta) care nu vorbea o boaba de greaca sau engleza. Singura asistenta din Germania din spital nu era in tura, deci am fost cat de cat util.
Asa am aflat un pic si despre diferentele intre sistemul german medical si cel cipriot: sotia pacientului i se recomandase sa nu vina cu el in camerele de hemodializa (probabil pentru a pastra asepsia). Aici regulile erau mai putin stricte.
La inceputul intregului proces, si pacientul si sotia erau foarte speriati. O gramada de oameni in jurul lor si nimeni nu vorbea germana, habar-n-aveau ce se intampla. Noroc c-am venit eu sa salvez ziua :)) Serios vorbind, chiar s-au calmat dupa cateva explicatii, germana mea si-a mai revenit si am fost mai clar in ce ii intrebam si ce le explicam si totul a decurs foarte bine pana la urma.
Mama ei de “Sollgewicht” (dry-weight, greutatea pacientului inainte de dializa). Cuvantul asta sigur n-o sa-l mai uit.
Dupa ce treaba in salonul de hemodializa s-a terminat, ni s-au dat in sfarsit cele 2 manechine de cauciuc ale spitalului sa exersam pe ele.
Problema a fost ca ni s-au dat manechinele, ni s-au reexplicat procedurile de montare ale sondelor urinare si nazogastrice, dar nu ni s-au dat niste sonde adaptate dimensiunilor “anatomice” ale orificiilor manechinelor si nici gel lubrifiant.
Deci munca cu manechinele a fost sublima, dar a lipsit cu desavarsire.
Si uite asa a mai trecut o zi. De ar fi asa simpla si viata de asistent medical intr-un spital din Romania.🙂

Ca note personale:
– cu cat ajungi sa cunosti mai mult niste oameni cu care trebuie sa lucrezi o perioada indelungata, cu atat afli mai multe lucruri despre ei si felul lor de-a fi. E incredibil cat de usor te poate pacali prima impresie la anumite persoane. Preferam sa cred ca sunt un destul-de-bun judge of character, dar vad ca m-am inselat.
– muncesc full-time de la 20 de ani fara intrerupere. Mi-am dat seama acum ca, dupa aproape 10 ani de vechime, niciodata nu am mai fost “departe de locul de munca” mai mult de 6 zile lucratoare (8 calendaristice). Si mi-am dat seama de asta intr-o perioada de practica, in care… muncesc🙂 Pentru urmatorii 10 ani imi propun sa nu mai am nici un an in care sa nu-mi iau liber in toate cele 22 de zile de concediu (o treaba pe care n-am reusit-o niciodata pana acum, din varii motive). Sper sa reusesc!
– nu conteaza ca esti asistenta-medicala-in-devenire si ca stii ce inseamna expunerea la soare si tratamentul arsurilor. Cred ca marea si soarele au o putere magica de-a le lua femeilor mintile. Aproape jumatate din colegele mele au facut arsuri solare mai mult sau mai putin extinse (si probabil ar fi facut aproape toate, daca unele nu veneau mai tarziu la plaja).
– drept completare la randul de mai sus: dupa ce m-am crucit in privinta numarului prea mare de femei-care-au-uitat-sa-foloseasca-crema-de-soare, m-am trezit in camera cu un coleg de camera rosu ca racul pe toate partile corpului. Ardea la propriu atunci cand l-am dat cu crema de arsuri. Decanul de varsta al grupului, un om serios care are cunostinte foarte vaste in domeniul medical si nu numai… si s-a parlit intr-o zi ca o adolescenta cu capu-n-nori. Dupa o perioda lunga de munca prea multa, aparent acum s-a relaxat prea tare🙂
– pana acum, majoritatea covarsitoare a romanilor cu care ne-am intalnit si am vorbit pe insula sunt lucratori aici. Mi s-a parut incredibil faptul ca aproape toti erau foarte prietenosi si vorbareti. Oare daca ne intalneam cu ei in tara… erau la fel? Defecte au toate popoarele, dar aici parca nu sunt asa evidente cele care sunt atribuite poporului roman.
– vara cica aici s-ar inregistra si temperaturi de 50 de grade la soare. Acum inteleg de ce “everybody has a car in Cyprus“.
– de ce in Creta, Rodos si Cipru costa 1 sezlong + 1 umbrela in jur de 4-5 euro/zi iar la noi la mare costa 30-50 lei? De ce accepta romanii sa plateasca preturile astea… nu inteleg.
– de ce aici e plin de toalete publice GRATUITE cu hartie igienica, apa si sapun iar la noi ti se cer bani ca sa folosesti cate o darapanatura de veceu unde te speli cu… nisip?
– in Cipru, teoretic sunt considerate zile libere Vinerea Mare + Luni si Marti de dupa Paste. De Craciun ei au liber pe 24, 25, 26 (si 27, daca am inteles bine). Pe de alta parte, majoritatea lucratorilor nu isi iau concediu decat in noiembrie-februarie, pentru ca in restul anului “e de munca”. Avantaje si dezavantaje…

 

This slideshow requires JavaScript.

3 thoughts on “Jurnal de stagiu de practica in strainatate (5)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s