Jurnal de stagiu de practica in strainatate (ultima parte)

Clic pentru partile 1, 2, 3, 4 si 5

9 luni de asteptare.
3 zile pentru a-mi completa dosarul.
3 zile de examinari.
3 luni pentru a pune deoparte banii de avion + banii “de buzunar”.
3 luni de cursuri (suplimentar fata de scoala) de engleza, greaca si altele.
1 bucata radiografie pulmonara + 1 set de analize (care m-au speriat degeaba, din cauza unei erori de masina/procedura)
nenumarate sedinte, intalniri, anunturi importante si para-anunturi.
+ multe alte lucruri importante pentru mine la care a trebuit sa renunt
Totul pentru 3 saptamani de practica intr-o clinica din strainate. Si un certificat care sa ateste asta.

A meritat? Daca as avea 19-20 ani, probabil ca as zice “DAAA” cu gura mare. Asa zic doar un “da“… realist.
Pentru ca asa stiu eu sa ma exprim cel mai bine, voi face o lista:
– Prea multa teorie la cardiologie n-am invatat aici. In schimb am acumulat ceva cunostinte practice sau am avut ocazia sa fac/repet/vad niste proceduri de asistent medical.
Am reusit si sa observ/asist (foarte putin) la mai multe investigatii. Am putut vorbi cu diversi pacienti, am scormonit prin fisele lor, am vazut ceva radiografii, am urmarit niste studii de caz.
Cunostinte am acumulat, doar ca nu in ritmul si modul in care ma asteptam initial. Deh, daca nu as avea niciodata nici o asteptare, nu as fi niciodata nemultumit. Cand o sa invat asta?
– Daca am ramas cu ceva pe termen lung din perioada asta, e o IDEE: viata de asistent medical de dializa e posibil sa mi se potriveasca.
Nu e ideala nici asta, desigur. Din discutiile cu niste pacienti germani sau englezi, viata asistentilor medicali de dializa in sistemele medicale ale acestor 2 tari nu e deloc usoara.
Dar daca stau sa judec realist perspectivele mele de viitor, pana acum pot zice ca am adaugat si Dializa la Chirurgie, la sectiile unde as vrea sa muncesc peste 1 an si ceva.

  • E important sa te compari din cand in cand cu colegii tai de scoala (la cunostinte/indemanare). In saptamanile astea am invatat destule lucruri si de la ei.
    E bine sa ai din cand in cand cate un “reality check” si sa-ti dai seama ca nu esti deloc marea cu sarea. Si ca in meseria asta conteaza mai putin cat de multe stii in general ci mai mult cat de bine poti face anumite lucruri.
    Relevant pentru acest lucru a fost si faptul ca doar cativa/cateva au fost luati “deoparte” si laudati personal. Eu NU am fost printre ei, dar recunosc ca nici nu m-am straduit sa ies in evidenta cu ceva.
    Ma rog, toti am “primit invitatia” de-a veni sa lucram aici dupa ce terminam scoala, dar doar unii s-au remarcat cumva. E o lectie de invatat si din asta.
  • Munca intr-o clinica privata dintr-o zona turistica e mult diferita fata de munca intr-un spital mare universitar (fie el si din Romania). Diversitatea cazurilor si a pacientilor e foarte scazuta. Chit ca e ceva logic, vezi majoritar oameni in varsta. Inca un lucru la care trebuie sa te gandesti ca viitor asistent medical – 8 ore pe zi vei vedea majoritar batrani. Bine, nu stiu cati se gandesc la acest aspect. Pe mine ma pune un pic pe ganduri.
  • Pacientii sunt de toate felurile, indiferent de natie sau rasa, educatie sau varsta. Nu ai voie sa-i tratezi diferit. Daca ai opinii personale despre ei, cel mai corect e sa ti le pastrezi pentru tine, nu sa te porti diferit!
  • Un alt lucru care ma tot roade este “cum faci sa-ti mai pese de pacienti dupa multi ani de munca intr-un spital”. O idee mi-a ramas in minte: “I’m a simple man”. Nevoi simple, stres putin, consum psihic scazut si tot vei gasi vointa sa ii zambesti si sa imbarbatezi un pacient care stii ca va muri in curand.
    Asta mi s-a raspuns cand l-am intrebat asta pe un doctor bulgar. A renuntat la slujba de asistent universitar si munca intr-un spital universitar din Sofia pentru a munci in Cipru. Munca intr-o clinica mica, unde vede doar cativa pacienti pe saptamana, pe care nu-i diagnosticheaza, doar e prezent la hemodializa. Recunostea ca s-a plafonat si ca “I’m not a GOOD doctor anymore. Not for many years now.”.
    Dar era relativ lipsit de griji aici si se vedea. Se credea el superior tuturor, avea ceva probleme serioase de caracter, dar isi facea timp sa vorbeasca cu fiecare pacient dializat si sa-l calmeze la finalul sedintelor. NU parea s-o faca din cauza noastra, pentru ca am intrat de mai multe ori in camera de dializa fara “avertisment” si la fel parea ca se comporta cu pacientii si cand nu-l vedea vreun ochi curios.
  • Daca am invatat ceva teorie, asta a fost la nefrologie. Am gasit pe cineva dispus sa raspunda unor intrebari (prea multe, probabil, si uneori prea stupide). Inca o data mi s-a confirmat faptul ca nu am invatat/nu mi s-au predat lucrurile chiar ok pana acum. Lipsa cursurilor de Fiziopatologie si Imunologie si cursuri incomplet invatate la Semiologie si Biochimie se vede.
  • Am o problema MARE: eu vad gresit procesul de ingrijire al unui pacient. Ma chinui sa invat TOTAL alandala niste lucruri pe care nu le voi folosi in practica, pentru ca eu de fapt trebuie sa fac alte lucruri cu pacientul.
    Din pacate, asta nu face decat sa-mi arate inca o data ca asistentul medical nu e medic si ca ori am facut inca o alegere gresita, ori ca trebuie sa gasesc o cale de mijloc mai eficienta decat cea actuala. In ritmul asta, nu voi fi nici macar asistent medical, ci o struto-camila cu o diploma de 2 lei si cunostinte de 1 leu.
  • Am o lista cu multe meserii pe care nu le-as putea face. Din diverse motive. Dar cea de profesor este cu siguranta sus de tot pe lista dupa perioada asta.
    Orice ai face, e imposibil sa multumesti pe toata lumea. Oricum ai organiza lucrurile (atat cat poti), vor exista oricand evenimente neprevazute care iti dau calculele peste cap.
    Colac peste pupaza, esti responsabil pentru actiunile si sanatatea unor (presupusi) adulti, unii aproape de-o varsta cu tine. O pozitie in care n-as vrea sa ma gasesc.
    Nu in ultimul rand, cred ca este extrem de frustrant sa te certe elevul tau, orice ai fi facut.
    Acestea fiind zise, daca toata lumea ar vedea lucrurile ca mine, oare ar mai fi cineva profesor in Romania? Probabil ca nu.
  • Raman la opinia initiala. Cateodata, ultima aparatura medicala, spitalul cel mai modern si doctorii cei mai priceputi si (din pacate) serviciile medicale de cea mai buna calitate NU valoreaza la fel de mult ca serviciile medicale facute cu un (fals sau nu) zambet si cu o (fortata sau nu) simpatie fata de pacient.
    Bine, cine sunt eu sa judec pe oricine? Ca element comparativ nu pot folosi decat spitalele (de stat sau private) pe unde am ajuns pana acum in Romania. Ok, si 2 clinici (foarte) mici din Austria, dar asta are valoare mai degraba de anecdota.
  • Nici in Cipru nu castigi cine stie ce bani ca asistent medical. Din impresiile colectate (direct sau indirect), aici “la privat” se munceste mult mai putin decat “la stat”, dar si salariile sunt ceva mai mici. Salarii de inceput ar fi pe la 600 euro net/luna la jumatate de norma si 800-900 euro net/luna la o norma intreaga (38 ore/saptamana). E clar ca nu sunt deloc salarii mari.

Ok, costurile vietii nu sunt foarte mari (o chirie decenta, la 2-3 camere, se invarte pe la 200-300 euro, la care adaugi curentul si apa 100-200 euro). OK, mai exista si un al 13-lea salariu. Dar (cel putin in orasul asta) o asistenta medicala nu o duce extraordinar daca se bazeaza doar pe veniturile de la 1 loc de munca.

  • Automat, si competentele personalului nu sunt neaparat la un nivel extraordinar – nu prea au cand si cum sa invete extraordinar de multe lucruri.
    Cu toate acestea, nemultumirea, blazarea si frustrarea nu sunt (atat de) evidente, chit ca e o tara unde se cheltuiesc foarte multi bani. Adica un amarat cu sub 1000 de euro nu cred ca nu poate sa observe diferenta intre valoarea muncii lui si sumele vehiculate chiar pe langa el.
  • Am intalnit si oameni pe care i-a deranjat prezenta noastra in clinica. Din diverse motive. Unele intemeiate, probabil. Cu toate astea, nu au facut niciodata urat si mai ales nu au comentat ceva de fata cu vreun pacient.
    Oricine se poate supara din nenumarate motive, dar e important felul in care iti arati supararea, mai ales in mediul spitalicesc, cand ar trebui sa ii creezi o atmosfera placuta pacientului.
  • Cand pleci la practica intr-un spital poti planifica multe lucruri. Dar e mai greu sa “planifici” numarul de pacienti pe care-l intalnesti. Practic, cu cat sunt mai multi, cu atat e mai bine pentru tine. Si mai rau pentru personalul medical – si pentru pacienti, desigur. Ma tot intreb: oare de problema asta se lovesc si viitorii asistenti medicali din alte tari?
  • Cipru e o tara (insula, cum vrei sa-i zici) interesanta. Locuitorii sunt de toate felurile. Dar diferenta fata de Romania e evidenta in foarte multe privinte. Cu toate acestea, e evident ca au si ei problemele lor, unele asemanatoare cu cele din Romania. Poate si de asta lucreaza atat de multi romani aici? Interesant e ca localnicii emigreaza (in cautarea unor venituri mai mari). Aici se stabilesc rusi, englezi si olandezi. Si vin sa munceasca bulgarii si romanii. Undeva, candva, cineva se va gasi sa faca un studiu interesant despre aceste miscari de populatii.

Una peste alta, a fost o experienta (cu rele, cu bune) utila.
Ma intreb cum voi vedea lucrurile peste 1/5/10 ani.

3 thoughts on “Jurnal de stagiu de practica in strainatate (ultima parte)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s