Ma simt mai sigur, colegul meu (ne) vegheaza

X mi-a fost coleg de scoala generala. Prin clasa a 5-a mi-a fost chiar coleg de banca. Mi-am adus aminte de el pentru ca zilele astea am mers cu autobuzul spre spital la o ora cand mergeau si copii la scoala si pentru ca am aflat de curand cu ce se ocupa el acum.

X nu era prost, dar era extrem de lenes – nu vroia sa invete nimic, niciodata. Dar credea ca le stie pe toate. Oricum, nu intalnise materia la care sa nu copieze cu cartea in banca sau pe banca. Nu, nici pe vremea aia nu prea se invata – era mult mai simplu sa copiezi.

Era mic si gras, nu era bun la nici un sport, dar parintii lui aveau bani (mai precis, bunicii lui, dar mai conteaza?) asa ca il inscriau la toate sporturile posibile, poate-poate se lipea ceva de el. Din cauza asta, la orice joc din curtea scolii trebuia sa fie inclus si el, sportivul, altfel facea urat. Era asa de sportiv incat in clasa a 8-a la Educatie fizica nu facea nici cele 3-4 ture obligatorii de curtea scolii. Se oprea dupa colt la prima tura si aparea si el pe la sfarsit, gafaind, cu gramada de fraieri care alergau.

X nu avea probleme in zona scolii pentru ca se imprietenise cu tiganii care trebuie. Scoala mica, de cartier, zona plina de tigani – pe vremea aia era o problema reala sa ajungi la bulevard (drum de 500 m) fara sa se ia vreunul de tine. Banii parintilor ajutau la asta foarte mult la sfarsitul anilor ’90. Si din cauza asta a inceput sa se simta puternic. Image

X a devenit incet-incet ceea ce americanii numesc “bully“. Prin clasa a 5-a era inca un copil. In clasa a 8-a devenise o pramatie.

In clasa noastra s-au mutat 5 elevi in clasele 5-8. Toti elevii noi au fost tinta glumelor si rautatilor lui. 2 fete au plecat din clasa/scoala specific din cauza lui, parintii lor au avut grija sa mentioneze asta. Cu toate acestea, nici un profesor n-a facut nimic.

X aducea reviste porno nemtesti (parca) la scoala, le gasise la taica-su pe undeva. Mare chestie nu era asta, doar ca el a trecut de la curiozitate copilareasca direct la abuzul colegelor. A inceput cu una dintre colegele noi. Statea cu ea in banca si o dezbraca pe sub banca, apoi isi punea mana pe unde nimerea. Prin pauze o lua deoparte si o arunca pe jos pentru a o pipai mai usor, apoi veneau inca cativa colegi si faceau o gramada mare peste cei doi. Poate ca ei isi ziceau ca se jucau. Oare fetele alea cum au crescut dupa asta?

Dupa o vreme, X a prins curaj, facea asta si cu alte colege – atata timp cat nu veneau cu parintii la scoala a doua zi, i se parea ca are cale libera.

Dintre colegii “vechi”, oricine avea curajul sa nu ii permita ceva sau sa comenteze ceva trebuia sa fie pregatit ori sa se bata cu el, ori sa se pregateasca pentru o cearta cu parintii lui, ori pentru o bataie cu tiganii la plecarea acasa. Eu (recunosc) nu aveam curajul sa ma iau de el. Eram multumit ca nu eram eu cel caruia i se intampla asta si preferam sa ies in curtea scolii decat sa fiu martor la ce se intampla in clasa. Mic, tocilar, fara nici un strop de muschi pe mine, eram cel mult o tinta usoara daca as fi zis ceva.

In clasele 7-8 se tot inchidea cu cate o colega (de la noi sau din alte clase) prin toalete. Avea doua ajutoare, doi idioti care se dadeau pe langa “cel puternic“. Ei tineau usa inchisa pe dinafara, ca sa nu poata iesi nimeni de acolo si ca sa nu intre nimeni peste ei. Fetele nu intelegeau prea multe, probabil ca intrau si de buna-voie, doar ca de mai multe ori se intampla sa iasa de acolo plangand si tipand. Nimeni nu ii facea nimic pentru asta.

Prin a 8-a a fost prins de o femeie de serviciu facand asa ceva, ea a chemat directorul. Directorul era un om solid, om aspru, dar corect, care ne era si profesor de limba romana. A fost prima data in viata mea cand l-am vazut pacalit de un copil. Stiind ce-l asteapta, X si-a frecat ochii in clasa pana a inceput sa planga in hohote si apoi a plecat asa, impreuna cu diriginta, la director. A scapat cu o mustrare, o discutie cu parintii si atat.

Pe vremea aia, iarna insemna zapada din decembrie pana in februarie. Toata iarna, toate colegele ajungeau acasa cu zapada pana la chiloti. Săpuneala era activitatea preferata a lui X. Sigur, toata lumea se bulgareste (si eu participam la asta), dar de la bulgareala la zapada pe gat, in gura si in chiloti e cale lunga. Nu si pentru X. Niciodata nu i s-a facut nimic mai mult decat o mustrare.

X a intrat cu chiu, cu vai la un liceu bun. A fost o surpriza pentru mine. Pe vremea aia se dadea examen la admitere si examenele nu erau chiar banale. X a facut apoi o facultate particulara. L-am mai intalnit de cateva ori pe la 20-24 de ani. Din copilul mic si gras devenise un adult scund, gras si mers la sala. Nu parea in stare sa alerge 10 metri fara sa ii iasa sufletul, dar avea bratele cat capul.

Nu prea cred ca viata l-a transformat intr-un om mai bun. Sotia l-a parasit pentru ca a inselat-o in mod repetat.

Astazi, X este ofiter intr-una dintre institutiile de siguranta si informatii ale statului roman.

Va simtiti protejati?

Advertisements

Diviziunea celulara

 

diviziune celulara 1

diviziune celulara 2

 

Diviziunea celulara - teorie

2 poze de pe Wellcome Images care arata niste celule cancerigene de tip HeLa in splendoarea divizunii lor celulare. Plus o poza (wiki) cu o scurta explicatie a fazelor diviziunii celulare – atentie, directia de la stanga la dreapta aici 🙂 .

Povestea celulelor HeLa in sine este foarte interesanta: sunt celule canceroase nemuritoare (adica nu mor dupa cateva diviziuni celulare, cum fac celulele normale), recoltate in 1951 de la o pacienta (Henrietta Lacks) cu cancer de col uterin.
Au fost folosite in acesti 60 si ceva de ani pentru nenumarate cercetari importante medicale. D
esi femeia a murit de mult, celulele ei continua sa traiasca si sa ajute oamenii de stiinta in diferite domenii.
Sunt primele celule clonate (oficial) din lume si primele celule produse in masa. Pana acum se estimeaza ca s-au produs 50 de milioane de tone de asemenea celule.

Pe scurt: un bun motiv pentru a reciti un pic din materia de anul 1 despre mitoza. 🙂

drepturi poze: wellcome images (William J Moore/Univ. Dundee, Kuan-Chung Su, London Research Institute, Cancer Research UK) si wikimedia commons

Wikipedia si greselile

Sau wikipedia ca instrument de invatare + Un pic despre jurnalismul contemporan.

Aseara a aparut si (tocmai citisem si eu studiul initial, printr-un link de pe un site din America) pe mediafax.ro o stire cu titlul “Autodiagnosticarea pe Wikipedia: 90% dintre termenii medicali sunt lipsiţi de acurateţe“.

SubtitlulAutodiagnosticarea cu ajutorul site-ului Wikipedia este o idee neinspirată, afirmă cercetătorii de la Universitatea Campbell din Statele Unite, potrivit cărora 90% dintre termenii medicali publicaţi în celebra enciclopedie online sunt lipsiţi de acurateţe.

Articolul este doar o traducere si adaptare a unui articol din Daily Mail. Jurnalistul roman nu s-a obosit sa verifice studiul in sine (usor Imagede gasit) sau sa gaseasca alte surse (macar 2). A tradus/reformulat aproape integral articolul din Daily Mail, inclusiv titlul si subtitlul. Un titlu mai corect si un articol ceva mai cumpatat este cel de pe site-ul BBC pe aceeasi tema, de exemplu. Asta daca tot ce poti face e sa copiezi munca altuia, nu sa scrii tu ceva original.

Pentru cei care nu stiu, Daily Mail este un fel de Libertatea de UK (mai degraba viceversa, depinde unde crezi ca s-a inventat apa calda). Sa traduci un articol de acolo e ca si cum ai traduce un articol despre “țâțe, buci și cluburi“, dar l-ai prezenta drept un articol despre arta. Da, stiu, e un ad hominem. Dar tabloidele nu sunt si n-au fost vreodata niste bastioane ale informarii corecte a populatiei. Deci daca vrei sa vezi sâni, e treaba ta, dar nu-ti lua informatiile importante pentru tine din aceeasi sursa care-ti arata sâni pe post de stiri.

Revenind la articol: pentru un text in care se vorbeste despre erorile dintr-un alt mediu de informare publica, este trist cat de plin de greseli este.

Sa o luam in ordine:

1. Datele: Studiul la care se face referire este “Wikipedia vs Peer-Reviewed Medical Literature for Information About the 10 Most Costly Medical Conditions“, aparut pe 1 mai 2014 in The Journal of the American Osteopathic Association. Apropo: dupa nume, 2 dintre doctorii participanti sunt romani. 🙂

Studiul este publicat intr-o revista stiintifica cu un prestigiu relativ scazut – 0,304 in 2012. Mai multe informatii despre prestigiul  unei reviste (si legatura cu relevanta cercetarilor din ea) stiintifice puteti gasi… pe internet. Spre comparatie, The Journal of the American Medical Association (o publicatie relativ cunoscuta la nivel mondial) are un prestigiu de 4,843 in 2012. Studiul este efectuat de catre niste Doctori in Osteopatie (cautati pe internet diferenta intre DO si MD in SUA). Conducatorul studiului este un profesor (si Associate Dean) la Facultatea de Osteopatie a Campbell University din NC, USA. O universitate regionala, de mic renume.

Metoda e relativ simpla: au fost folositi 20 de rezidenti, cate 2 pentru cate un articol in parte (ales aleatoriu din 10 articole despre boli raspandite in SUA). Au fost pusi sa verifice in reviste de specialitate absolut toate asertiunile din articole (ex. asertiune = “diabetul zaharat este o afectiune cronica“). Apoi au fost reverificate rezultatele lor de alti 2 doctori, care au cuantificat numarul de asertiuni gasite (de primul, al doilea sau de ambii rezidenti) drept conforme cu sursa de incredere si cele neconforme (adica gresite).

Niste informatii relativ neimportante, intr-un final: concluzia e de bun-simt, si ar trebui s-o urmeze oricine atunci cand viziteaza wikipedia (pentru informatii din orice domeniu):  Articolele wikipedia au erori, mai multe sau mai putine, si nu ar trebui considerate o sursa de informatie 100% corecta!

Most Wikipedia articles for the 10 costliest conditions in the United States contain errors compared with standard peer-reviewed sources. Health care professionals, trainees, and patients should use caution when using Wikipedia to answer questions regarding patient care.

Our findings reinforce the idea that physicians and medical students who currently use Wikipedia as a medical reference should be discouraged from doing so because of the potential for errors.

2. Studiul nu demonstreaza in nici un fel ca “90% din explicaţiile termenilor medicali (de pe wikipedia) conţin erori” (cum zic articolele mentionate).

Studiul demonstreaza ca dintr-o lista de 10 articole afectiuni medicale comune in SUA, 9/10 aveau un numar importat de erori in asertiunile din articole, atunci cand erau comparate cu surse academice (reviste de specialitate).

Ei sustin ca doar articolul despre comotii (concussions) este relativ-lipsit de erori. Uitandu-ma prin tabelul cu rezultate, mie mi se pare ca ceva e in neregula cu aceasta afirmatie. Dintre cele 10 afectiuni, articolul despre comotii NU pare sa aiba un numar covarsitor de asertiuni conforme cu sursele de incredere, ba din contra. MI se pare ca articolele despre dislipidemie sau diabet zaharat sunt mai lipsite de erori decat cel despre comotii. Poate nu le inteleg eu termenii folositi in cercetare?

Oricum ar fi, tot ce demonstreaza inechivoc studiul e ca 10 din 10 articole alese (pe un anume criteriu) de pe wikipedia au SI erori in ele. Aceste rezultate nu inseamna ca TOTI termenii medicali de pe wikipedia sunt lipsiti de acuratete, ci ca exista greseli in 10 articole din 10, ceea ce inseamna un singur lucru:  

“Caution should be used when using Wikipedia to answer questions regarding patient care.”

3. Autorii studiului nu afirma nicaieri in studiu ca “Autodiagnosticarea cu ajutorul site-ului Wikipedia este o idee neinspirată”. Self-diagnosis nu apare in studiu nicaieri. Poate intr-un interviu ulterior sa fi zis asa ceva. Nu ca nu ar fi o afirmatie corecta (cu care sunt 100% de acord), dar daca citezi pe cineva, macar ofera o sursa pentru acest citat. Oricum, totul pare a fi o traducere a unui articol rescris dupa un articol rescris dupa un comunicat de presa.

4. In studiu se recunoaste faptul ca metodele folosite pot fi, la randul lor, eronate. S-au luat in calcul doar erorile de asertiune, nu cele de omisiune (la fel de importante); s-au folosit doar cate 2 persoane pentru examinarea articolelor, ceea ce poate duce la prejudecati personale si greseli; s-au folosit rezidenti – nu experti in revizuirea unor informatii, ceea ce poate produce un rezultat (teoretic) viciat de prejudecatile personale.

Nu in ultimul rand, s-a presupus (in mod relativ eronat – se recunoaste) ca articolele din revistele de specialitate sunt 100% corecte, o presupunere care se stie ca e infirmata de realitate: articolele din revistele de specialitate sunt de multe ori in contradictoriu cu alte articole din alte reviste de specialitate.

5. In studiu se face referire la alt studiu, din feb. 2014, din European Journal of Gastroenterology & Hepatology, in care se verifica credibilitatea continutului cu caracter medical de pe wikipedia, verificandu-se 39 de articole.

In studiu se afirma ca, desi articolele par a folosi multe citate din surse (teoretic) de incredere si sunt revizuite periodic, au fost identificate mai multe probleme in legatura cu complexitatea informatiilor oferite despre mecanismele si patogeneza bolilor, plus informatii incomplete despre anumite investigatii. Concluzia evidenta:

Wikipedia is not a reliable source of information for medical students searching for gastroenterology and hepatology articles. Several limitations, deficiencies, and scientific errors have been identified in the articles examined.

6. Alte erori din articol: “Celebra enciclopedie online conţine peste 31 de milioane de termeni în 285 de limbi, iar cel puţin 20.000 dintre aceştia au legătură cu domeniul sănătăţii.” Termen e folosit incorect aici. E vorba de articole (asociate cate unui termen). Oricum, azi ar fi minim 31.766 articole despre medicina (si cam 31,6 mln de articole).

Tot articolul afirma: “Studiul… confirma concluziile unei cercetări anterioare, potrivit căreia un sfert dintre femeile care folosesc internetul s-au autodiagnosticat în mod eronat pe Google” si “Un alt studiu, realizat pe 1.000 de femei în anul 2012, a arătat că acestea s-au autodiagnosticat eronat, adeseori, ajungând să creadă că suferă de cancer mamar, afte, diabet, hipertensiune şi astm“.  Ahem… E ACELASI STUDIU! Un “studiu” pe care nu-l gasesc, comandat de o firma producatoare (Balance Activ) a unui gel-tratament pentru o afectiune feminina (vaginoza bacteriana). Am gasit doar comunicatul de presa al firmei, in care afirma ca 1 sfert din 1000 de femei intervievate (din UK) au spus ca s-au autodiagnosticat gresit (si alte lucruri). De aici si pana la “1 sfert din femeile care folosesc internetul se diagnosticheaza gresit” e o cale lunga.

Si pot continua cu erorile din articolul “despre erori”, dar nu mai am timp.

Concluzii?

0. Jurnalistii se obosesc din ce in ce mai putin sa faca vreo farama de cercetare, traduc orbeste ceea ce citesc in alte parti.

1. Wikipedia nu e o sursa de incredere pentru cineva care vrea sa invete medicina. PubMed, JAMA, scholar.google.com si multe altele sunt mai corecte pentru acuratete mai mare.

2. Wikipedia nu trebuie folosita deloc (sau cu mari precautii) pentru tratamentul/diagnosticul unei boli.

O situatie absurda? Un bun motiv pentru a rade!

Saptamana trecuta, o revista franceza de satira politica (cam ce se vroia candva “Academia Catavencu”), “Le Canard enchaîné“, divulga faptul ca societatea nationala de cai ferate franceze (SNCF) a comandat 2000 de garnituri de tren de generatie noua prea mari. Peroanele statiilor erau prea inguste pentru noile trenuri, ceea ce va necesita lucrari de redimensionare de 50 de milioane de euro (sau chiar 80 de milioane, se zvonea initial).

 

Trenurile sunt destinate retelei de transport regional franceze (TER), care se ocupa cu transportul de persoane in zonele metropolitane adiacente marilor orase. Un tip de transport in comun care nu va exista prea curand in Romania.

Problema ar fi aparut (spunea stirea initiala) de la faptul ca angajatii Retelei de cai ferate franceze (RFF) nu ar fi comunicat corect dimensiunile maxime admise in statii, inginerii de la SNCF nu s-ar fi obosit sa reverifice informatiile si totul s-a dus mai departe la producator, care urma sa livreze trenurile prea mari. Pusi in fata faptului implinit abia la teste, solutia inginerilor SNCF a fost sa ceara modificarea a peste 1300 de peroane, o actiune care va urma sa coste 50 de milioane de euro.

Realitatea (spune un feroviar francez pe blogul lui) este ca  nu se stie de unde s-a ajuns la cifra de 2000 de trenuri (in conditiile in care s-au comandat 413 trenuri pana acum – surse in articol). Informatiile trimise n-ar fi fost gresite din prostie, ci pur si simplu au fost conform cu normele actuale de dimensiuni ale peroanelor garilor. Problema reala este ca, de fapt, aceste norme nu au fost implementate pana acum in toate garile, pentru ca nu au trecut inca trenuri de gabarit actual prin ele – de aici si nevoia de a le modifica acum. Situatia era, deci, cunoscuta de ceva timp (2009, zice un jurnalist de la revista “Ville Rail & Transports”). Cheltuiala este mare, desigur, dar trebuia facuta la un moment dat, pentru a adapta peroanele invechite ale garilor la tehnologia actuala.

 

Adica nu, trenurile nu erau “prea mari”, asa cum a vuit toata presa, la nivel mondial. Cat misto au putut face ziarele englezesti de francezi. Imediat, americanii i-au urmat. Evident, nimeni n-a verificat toate informatiile. Pana si mediafaxul nostru a relatat stirea fix asa cum a aparut pe fluxul de stiri, fara sa caute vreo informatie suplimentara. Situatia a devenit mai hilara si pentru ca nu a existat o comunicare corecta din partea SNCF/RFF.

 

Oricum ar fi, e vorba de un cost destul de mare pentru niste companii de stat franceze care au pierderi mari.

Cum au reactionat francezii? Au inceput sa faca misto de tot ce e legat de SNCF. Alte cateva exemple aici. Si nu, poza cu gelul durex nu e un “raspuns al durex Franta” – e un fake (dar un fake amuzant).

 

La final: va pare cunoscuta situatia? Acum cateva saptamani, ceva asemanator s-a intamplat la Metrorex. Cum au raspuns romanii?

De ce am votat

Pentru ca nu poti sa nu ai nici o opinie in politica, oricat de mult i-ai uri pe politicieni. Pentru ca poti sa-i injuri pe toti (o merita), dar daca o faci fara sa fi votat, esti doar unul cu gura mare, dar care nu face nimic, niciodata. Pentru ca boicotul alegerilor nu functioneaza, atata timp cat ei voteaza! Pentru ca daca un politician se duce la Bruxelles si castiga 1,07 mln de euro/mandat de 5 ani, ar fi bine macar sa il votezi pe unul care te reprezinta cat de cat pe tine. Restul e poveste

 

Si cateva observatii de la vot:Image

  • la sectia mea erau mai multi oameni veniti la vot decat la prezidentiale (asta la pranz)
  • pe tata l-au scos de pe listele de votare. Asta spre deosebire de data trecuta, cand pe un vecin care murise cu vreo 4 luni in urma nu-l scosesera inca. Se mai schimba lucrurile si in bine, oare?

  • la pranz veneau la vot destul de multi tineri (20-40 de ani). Nu e rau. Pacat ca prezenta la vot a fost totusi foarte mica. Oare aia au votat cu psd-ul?

  • au angajat mai multi oameni/sectie de votare. De ce oare?

  • peste 40% scor la europarlamentare pentru un partid care nu a facut absolut nimic bun intr-un an si ceva de putere absoluta este un scor inspaimantator.

 

La final, nu uitati: fiecare europarlamentar roman castiga intr-un an de zile de mandat cat 48,4 romani. Si “munceste” foarte putin pentru asta. Vezi si articolul asta:

Se ia un român de rând, pe care îl numim clasic, Ion. Acest Ion câştigă în jur de 4.300 de euro pe an ca să plătească un senator cu 9.000 de euro pe an. Şi când senatorul îşi ia patru săptămâni de vacanţă doar ca să-şi ajute nişte colegi să ajungă în Parlamentul European, unde câştigă 200.000 de euro an, cetăţeanul Ion ce ar trebui să facă?

O vreme m-am simtit ca intr-un film horror prost

De dimineata la spital am pendulat pentru o perioada mai lunga intre 2 saloane (care comunicau). Tot timpul am avut o senzatie bizara, de parca as fi fost un actor intr-un horror prost, cu sange mult si scenariu complicat inutil:

2 saloane mult mai intunecate decat ar trebui sa fie la inceput de vara – pentru ca sunt pe partea umbroasa a spitalului

In fiecare salon erau cate 3 paciente.

In primul salon aveam 1 pacienta cu AVC pe care singurul lucru care o mai tinea in viata era un aparat de respiratie artificiala.

A doua pacienta, tot cu AVC, emaciata si abia mai respirand, statea intr-un pat unde niste pete mari de sange de mai devreme (vena sparta) abia incepeau sa se usuce. Langa ea, asistenta tot incerca sa-i recolteze sange, dar nu reusea. Asistenta era chemata constant in celalalt salon de doctori ca sa administreze cate un medicament. Drept urmare, pacienta asta avea pe pat MULTE bucati de vata imbibate cu sange, leucoplast peste alte bucati de vata de pe intepaturile de la incercarile nereusite de recoltare si mai multe ace si fiole folosite (la incercarile lipsite de succes de a recolta sange de la ea de pana atunci).

A treia pacienta dormea linistita, asteptand momentul cand va putea din nou sa manance dupa eco transesofagica de mai devreme.

In al doilea salon, 2 paciente pe la 90 de ani erau intr-o stare mai mult vegetativa, cumva intre somn, trezie si coma.

A treia pacienta tocmai avea un episod cardiac. Se presupunea ca are edem pulmonar acut.

Analizele “de urgenta“, duse la laborator cu aprox. 30 de minute mai devreme… erau in lucru si asa au ramas. 

O doctorita de la cardiologie (dupa varsta parea tot rezidenta) o repezea pe doctorita rezidenta de pe sectie:

de ce a fost chemata asa tarziu (a fost chemata de mult, dar nu a venit nimeni pana nu s-a dus rezidenta pana acolo),

de ce pacientei nu i s-a administrat nimic pana acum (nu stiu),

de ce n-avea monitor pacienta (era la alta pacienta),

“are lichid la plamani sau in abdomen? ce e aici?” (asta o intreba pe rezidenta de pe sectie, in timp ce ea ii facea ecocardiografie pacientei, in conditiile in care abia fusese internata aseara pacienta si nu i se mai facuse vreo investigatie pentru a determina daca are EPA sau ascita sau altceva – deci nu prea avea cum sa-i raspunda nimeni la intrebarile ei)

“sa se faca 1 fiola de furosemid… inca una… inca una… 1/2 fiola de digoxin” (asta ii cerea rezidentei de pe sectie, care o ruga pe asistenta sa faca una si alta)

Doctorita-rezident, dupa ce ca e o femeie mica de inaltime, se facuse si mai mica, undeva langa usa. Zici ca era o fetita certata de mama ei pentru ca si-a murdarit rochita.

Apoi am fost martorul unei mici scene stupide, in care 3 doctori de pe 3 sectii diferite (venise si unul de la ATI) refuzau sa ia pacienta care tocmai avea un episod cardiac. ATI-stul: “Are probleme cardiace, nu trebuie intubata, ar trebui sa vina la cardiologie intai, apoi la noi”; Cardiologia: “pai oricum ajunge la voi, nu e mai bine sa scurtcircuitam totul?”; ATI: “nu, pentru ca avem probleme daca nu respectam protocolul”; medicul de pe sectie: “oricum ar fi, ea nu mai sta la mine. Are acidoza metabolica, eu nu stiu sa tratez asa ceva, eu nu tratez asa ceva, o luati de aici”.

Ca urmare a cererilor repetate de tratament, pe o masuta era acum un mic maldar de fiole goale (ramaneau acolo pentru ca erau cu tratament cerut de un medic extern sectiei, trebuiau trecute in fisa in curand).

In timpul asta, eu stateam in spate, cu niste manusi mult prea mici pe maini, incercand sa inteleg tot ce vorbeau ei intre ei (fractie de ejectie, regurgitatie mitrala, tricuspida, aortica, scor Glasgow 8 etc.) si sa fiu folositor pe cat posibil.

 

Noroc c-am iesit apoi la soare, pornind spre munca. Am trecut in alta lume.

Noroc ca apoi, pe trecerea de pietoni, cu semaforul pe verde, era sa treaca un Porsche Cayenne peste mine. Mi-am adus aminte ca nu sunt intr-un film horror prost, doar intr-un film prost. Film in care grasul de la volan, desi trecuse pe rosu din partea cealalta a intersectiei, se apleca (cu greu) cu suncile peste volan ca sa vada semaforul care arata verde pentru mine, asta abia cand era cu jumatate din mastodont pe trecerea de pietoni.

De prin spital auzite

Ai auzit ce a facut X?” (n.b. o alta asistenta de pe sectia unde fac practica)

Ce?”

S-a intepat intr-un ac cu care recoltase de la una cu HIV

Pe bune sau e gluma?”

Da, e pe bune

Si ce a luat?”

Nu stiu. Nu stie. Nimic?“. (n.b. In fiecare sectie unde am facut practica am auzit cel putin de un caz de intepat cu ac provenind de la o pacienta cu HIV/Hepatita/alte nebunii. Am vazut asa un accident – fara urmari – si cu ochii mei).

 

Ah, ce bine ca nu mai e asistentul ala de ieri in tura si azi. Stii ce enervant era? Venea la 2 centimetri de tine ca sa-ti spuna ceva, iti viola grav spatiul intim. Si mai arata si naspa

A, deci daca arata bine, nu mai era o problema?

 

Unui pacient i s-a recoltat lichid cefalo-rahidian prin punctie lombara. Totul a mers struna, desi punctia a facut-o o doctorita rezident. Mult mai bine decat ultima data cand am vazut asta, cand o doctorita s-a chinuit 15 minute cu un pacient si n-a reusit nimic. La sfarsit:

Doctorita, catre pacient: “Uite, am terminat, vezi, n-a fost nici o problema”

Asistenta, de langa: “Asta poate pentru ca e ziua dumneavoastra”

Doctorita: “E si ziua ta. Suntem sfinte azi”

Asistenta: “Doar azi!” 🙂

 

“Du-te cu EKG-ul asta la biroul de EKG, pentru interpretare. E jos, chiar langa Farmacie”. Era jos, doar ca la vreo 7 usi (si 80 m de coridoare) distanta de Farmacie.

 

Cine era ieri pe sectie de la noi?

Trebuie sa recunosc ca nu stiu, nu retin niciodata nume. O doamna blonduta si mai grasuta si inca o doamna mai slabuta

A, prima era de fapt roscata si a doua era X

Scuze, chiar nu tin minte numele

Nu e problema, nu dai test din numele noastre

(Pana acum, din toate sectiile unde am fost nu am retinut 1 nume. Fețe, da. Nume, nu. Nu am loc unde sa le mai stochez pe toate 🙂 )

 

Ce inseamna TCC?

Habar-n-am, nu-mi vine in cap“.

Aparent, e vorba de traumatism cranio-cerebral.

 

Partea paralizata sau cu functionalitate redusa la un pacient cu AVC este cea opusa emisferei cerebrale afectate. Deci daca ai AVC drept, partea stanga va fi afectata

Trebuie sa citesc niste informatii de baza despre AVC azi, sunt o gramada de lucruri de baza pe care nu le stiu (chit ca e materie de anul 3). Spre rusinea mea.

Ciudat

O lesbiana tanara* care asculta foarte tare in autobuz Eminem din ala vechi (adica de prin 2000).

E ca si cum ai vedea un negru participand la un mars al Ku Klux Klanului.

 

  • desigur, poate m-am inselat in privinta orientarii ei sexuale. Dar freza de barbat + haine de barbat special alese ca sa denote masculinitate (de parca hainele fac asta) + accesorii deloc feminine + sani inseamna de cele mai multe ori… lesbiana.

O dimineata la spital

O noua sectie, un nou spital.

Ajungem (dupa ceva cautari si intrebari) la asistenta-sefa de pe sectia unde ni s-a spus ca am fost repartizati:

  • “Cine sunteti si pe cine cautati”
  • “Suntem elevi la… avem la dumneavoastra un stagiu de practica”
  • “Cine va e diriginte? Cu mine n-a vorbit”
  • “Diriginte ne este …, dar ni s-a spus ca a vorbit cu dumneavoastra doamna X”

  • “Cu mine n-a vorbit nimeni. Mergeti sa va schimbati, vedeti ca e pe undeva pe jos un vestiar”

  • “Unde, mai precis?”

  • “Nu stiu, intrebati pe jos“.

Vestiarul l-am gasit dupa ce un bodyguard ne-a trimis la niste sali de curs, niste rezidente ne-au trimis la bodyguard, niste studenti ne-au trimis “pe undeva pe jos” si dupa ce am dat peste niste colege. Lor asistenta-sefa de pe sectia lor le-a zis unde e vestiarul si cheia.

Vestiarul arata cam ca un veceu public dintr-un sat uitat de lume. Nu stiu ce era in cada aia si ce au facut alti elevi/eleve in ea, dar schimbatul aici a fost o experienta in sine.Image

 

Pe sectie: “Du-te la laborator cu recoltarile astea, stii unde e?“. “Nu, dar ma descurc”. “Hai ca vin eu cu tine, am asta de dus oricum“.

Asistenta a venit cu mine pentru ca trebuia sa duca o vacueta pentru o analiza pentru care nu exista aparat decat in 2 sectii din spital (niciuna dintre ele Laboratorul, evident).

Cine sunteti si pe cine cautati?

“Suntem de la sectia X, a vorbit domnul doctor Z cu dvs. pentru aceasta analiza”

Da, doar ca tot spitalul vine sa si le faca la noi. Aveam 300 de kituri saptamana trecuta si acum mai avem mai putin de 100

“Inteleg, doar ca a vorbit domnul doctor Z…”

Da, mergeti…

La aparat:

Cine sunteti si pe cine cautati?” (Eu deja incepeam sa fierb, era a 10a oara cand auzeam fraza azi).

“Sunt de la sectia X, a vorbit dom’ doctor Z pentru…”

Aha. Asteptati

Cat am asteptat, am vazut una bucata fibrilatie atriala/ventriculara (nu mi-am dat seama exact, monitorul era departe de mine si fugeau pe acolo vreo 10 asistente + rezidenti + studenti) cu defibrilare, incheiata cu succes.

Din pacate, a trebuit sa plec, pentru ca asistenta care era cu mine plecase si se indrepta spre mine o asistenta cu intrebarea “cine esti si pe cine cauti” pe buze.

Prind asistenta din urma si o intreb

“De ce s-au purtat asa toate asistentele de la sectia aceea? Pana acum, in diverse spitale, am vazut ca e rezervat acest gen de comportament pentru noi, elevii de la postliceale, sau pentru apartinatori.”

Eh, asa sunt ele. Te obisnuiesti, dupa o vreme“.

Pana la sfarsitul zilei am montat 2 sonde nazo-gastrice (1 a intrat din prima in stomac, cealalta s-a imbarligat in gura), am aspirat putin si am mai ajutat pe colo si pe dincolo. Printre altele, m-am holbat la un doctor de ATI cum a venit cu trusa si cu rezidentul dupa el doar ca sa ii scoata un pic unui pacient o sonda endotraheala bagata prea adanc.

La sfarsit, asistenta-sefa catre noi: “Gata cu stagiul practic?

Cum schimba titlurile senzationale o stire

Pe 13 mai, revista medicala a clinicii Mayo din America (o entitate medicala non-profit care investeste foarte multi bani in cercetare Imagesi care trateaza cazuri medicale dificile de multi ani) publica un articol numit “Remisia cancerului diseminat dupa tratamentul viral oncolitic sistemic“.

Acest titlu a fost preluat de presa internationala, cu titluri de genul:

Woman’s cancer killed by measles virus in unprecedented trial (WaPo)

Mother cured of cancer after being injected with enough measles vaccine for 10 MILLION people (Daily Mirror)

Massive dose of measles virus kills cancer cells (The Telegraph)

Could measles cure cancer? Experimental virus treatment leaves 49 year old woman in complete remission (Daily Mail)

Early promise, and caution, in measles virus cancer therapy (Reuters)

Woman’s cancer wiped out by measles virus (FoxNews)

Measles virus used to put woman’s cancer into remission (CNN)

Preluate de romanasi:

Prima data in instorie, oamenii de stiinta au vindecat un cancer cu ajutorul unui vaccin rujeolic (antena3)

Cancer vindecat cu rujeola (ziuadeiasi)

Care e adevarul? E in articolul initial, poate sa-l citeasca oricine.

Virusul rujeolei este un paramyxovirus (RNA-virus). Glicoproteinele de pe suprafata lui (hemaglutinina si proteina de fuziune membranara: H si F) se leaga de 3 receptori membranari din celulele umane. Unul dintre acestia este proteina complement CD46, care este exprimata in cantitate foarte mare pe celulele umane de tip mielom, facandu-le anormal de susceptibile la infectia (urmata de distrugere) cu acest tip de virus.

Mielomul este un tip de cancer in care celulele albe de tip plasmocite devin anormale. In mod normal, ele secreta cantitati mari de anticorpi, cu care corpul lupta cu infectiile. Celulele anormale incep sa se multiplice anormal. Aceste plasmocite anormale se numesc celule-mielom. In timp, se strang in maduva spinarii si pot distruge oase. Se pot strange in oase – cauzand mielom multiplu. Mielomul multiplu poate afecta si alte tesuturi si organe, cum ar fi rinichii.

Mielomul multiplu raspunde bine la anumite tipuri de terapii medicamentoase, doar ca nu exista inca un tratament vindecator, mielomul adaptandu-se la tratament si revenind in timp.

Doctorii americani au folosit un virus modificat genetic al rujeolei (MV-NIS), derivat dintr-o tulpina (atenuata) a virusului care e folosita pentru vaccinarea oamenilor antirujeola. Acest virus a fost adaptat sa creasca pe celulele cancerigene umane si apoi a fost modificat genetic sa exprime o proteina de transport a iodului (codata de o gena “furata” din glanda tiroida umana) pentru a putea urmari non-invaziv progresul virusului in corpul uman, prin injectarea cu ioni de Iod radioactiv si apoi vizionarea prin SPECT-CT.

Pentru mine, numai partea asta suna SF.

Cele 2 paciente pe care s-a facut tratamentul erau in stagiul in care tratamentul standard nu mai era eficient. Moartea era iminenta. Una dintre ele avea o tumoare (plasmacytoma) mare la nivelul craniului, cealalata avea multe mici tumori diseminate. Nici una nu fusese infectata cu virusul rujeolei inainte, ceea ce insemna ca nu aveau anticorpi antirujeola in corp.

Ambelor paciente li s-au administrat 100 de miliarde de unitati de virus modificat generic (echivalentul a 10 milioane de doze de vaccin). Se stia din experimente pe soareci ca doza trebuie sa fie mare pentru un efect de durata, de asta s-a incercat o hiperviremie.

Ce s-a intamplat dupa tratament? Evident, ambele paciente au avut imediat semnele si simptomele unei infectii respiratorii (cum se prezinta rujeola la inceput). Ce s-a intamplat apoi?

Pacienta 1 a avut un raspuns mai bun la viroterapie – tumora mare din frunte i-a scazut si toate analizele aratau o remisie totala a mielomului multiplu. Dar dupa 9 luni a avut semne de revenire a cancerului si a reinceput tratamentul local cu radioterapie.

Pacienta 2 a avut rezultate mult mai putin imbucuratoare, dupa 6 saptamani de stagnare, mielomul multiplu a dat semne ca a reinceput sa se multiplice. Nu stim mai multe despre starea ei (probabil a murit).

Tratament revolutionar? Da. Vindecare? Nu, cu siguranta NU. Cel putin nu inca.

Cand i-am sus de cazul asta prietenului meu din liceu, acum medic oncolog, mi-a zis “un caz nu inseamna prea mult si oricum, trebuie sa treaca mult timp ca sa poti considera un tratament drept eficace – toate tratamentele oncologice trebuie sa treaca testul timpului, asa e cancerul“.

Mai multe informatii si pe blogul cancerresearch UK.

Copyright poza – Jorge Cham.

Apropo de poza, sotia mea imi spunea ca “in statistica, la corelatie, p=0,56 (ca in poza) arata un studiu lipsit de semnificatie statistica“. 🙂

Ce frumos e afara…

Bucuresti, dimineata, soare si frumos, intr-un parculet prin care trec in drumul spre serviciu.

In fata mea, 2 batranei. El – genul care vorbeste mult, saluta pe toata lumea din parc “sa traiti, ce mai faceti?“. Ea – genul care hraneste porumbeii “dar nu prea mult, ca nu mai pot sa zboare apoi“. Dupa ce lasa porumbeii in pace, merg mai departe.

El: Ce frumoasa zi!

Ea: E frumoasa, dar sa nu te mai aud.

El: î…

Ea: Gata, nu mai vorbi. De asta am venit, pentru plimbare, nu pentru vorbire.

E corect sa rasplatesti un jurnalist (sau un cetatean) care dezvaluie acte de coruptie?

In opinia mea, da.

Pentru ca in tara asta nimeni nu respecta legile din principiu, ci doar de frica.

Tudor Ciuhodaru, un fost membru PSD – actual membru PPDD (medic, apropo), a anuntat ieri ca va depune un proiect de lege prin care “jurnaliştii şi persoanele care vor dezvălui prin orice mediu de informare (publicaţii, online, radio, televiziune) acte de corupţie vor primi, dintr-un fond special, 2% din valoarea prejudiciului recuperat la bugetul de stat” (conform Mediafax).

In martie citeam un post un pic patetic al lui Catalin Tolontan, in care se lauda (poate fara intentie) cu faptul ca GSP n-a primit 100.000 euro de la MTS pentru a sprijini derularea unui proiect 100% legal. Dar mentiona ca:

Dacă Fiscul ar oferi Gazetei Sporturilor doar 10% din sumele recuperate la buget în urma investigaţiilor pornite de la zero, ziarul ar putea trăi fără probleme doi ani de zile.

Apoi mentiona, totusi, ca

Însă metoda aceasta ar fi, evident, o prostie! Oamenii ne-ar privi, pe bună dreptate, ca pe niște vînători de recompense, nu ca pe niște ziariști. Scriem ca să informăm, nu ca să recuperăm bani

Din martie si pana in mai nu si-a schimbat opinia. Sustine ca e o eroare:

Relevanța meseriei de jurnalist nu este proporțională cu anii de închisoare sau cu banii descoperiți în urma articolelor publicate. În nici un caz soluția de finanțare a presei nu poate sta la dispoziția unui judecător. Instanța stabilește dacă cineva e vinovat sau nu, nu dacă o investigație jurnalistică este valoroasă.

Da, trebuie sa recunosc ca are si el dreptate. Ar fi o masura lipsita de etica.

Dar sa fim seriosi, nu mai exista jurnalism 100% independent in Romania de mult. Nu la nivel de ziar. Sincer, ma indoiesc ca a existat vreodata. Zic asta dupa ce mi-au cazut ochii pe articole din ziare din vremea lui Cuza, dinainte de Primul Razboi Mondial, din perioada interbelica si apoi din vremea comunismului. Dar asta e situatia si prin alte tari. De la informatie la opinie proprie e o cale foarte scurta.

Jurnalismul prezinta foarte rar faptele asa cum au fost si atat. Asta si pentru ca e dificil sa faci asa ceva. Cel putin asta e parerea mea.

Ok, exista jurnalisti independenti (freelanceri cum sunt cei de la Casa Jurnalistului) chiar si la noi. Dar intr-un moment in care mass-media mai exista doar ca trusturi de presa aservite vointei (cu implicatii politice sau nu) patronului, e un pic penibil sa mai aperi etica breslei tale. Daca toti sunt compromisi, intr-un fel sau altul, de ce sa nu primesti bani pentru a expune ilegalitatile din jurul tau? Intr-un final, daca scopul tau e sa informezi opinia publica (prin procesul asta dand pe mana justitiei niste oameni care au incalcat legea), de ce sa nu fii rasplatit pentru asta?

Am fost la un concert de muzica clasica si chiar mi-a placut

Mai precis, am fost la un concert al lui David Garrett,Image la Berliner Philharmonie (o cladire foarte interesanta ea insesi).

Cine e David Garrett si cu ce se mananca? E un violonist (cel mai rapid din lume, la un moment dat) si interpret crossover (canta muzica rock/pop la vioara, acompaniat de orchestra). Printre altele, a cantat la o finala de Champions League nu demult.

Eu am ascultat ceva de el prima data anul trecut in vara, din intamplare, la fratele meu acasa. Are o sumedenie de reinterpretari in ton de muzica clasica a unor hituri pop/rock. De exemplu: Smells like Teen SpiritViva la Vida, Who Wants to Live Forever, Smooth Criminal, Nothing else Matters, Vertigo (vs Vivaldi) samd. Printr-un concurs de imprejurari, am primit cadou (la nunta mea) 2 bilete la primul concert de anul asta mai aproape de casa. Aproape a insemnat Berlin 🙂

Spre surprinderea mea (toti ceilalti cu care am mers stiau), in concertul la care am fost, David Garrett si orchestra acompaniatoare nu au cantat nici o melodie pop/rock reinterpretata. Au fost 2 ore de muzica clasica. Niste Paganini (ceva-ceva am recunoscut pana si eu) si 4 Anotimpuri ale lui Vivaldi (astea le stiam din copilarie).

Cum a fost? Excelent!

Scurt interludiu:

Prin clasa a 4-a primisem un pick-up foarte vechi (de prin anii 50!), impreuna cu vreo 30 de discuri cu muzica clasica. Dat fiind faptul ca pick-up-ul ala vechi mi se parea cea mai tare inventie posibila (desi era la fel de batran ca mama), am ascultat discurile disponibile pana s-au stricat capetele pick-upului (aveam 1 de rezerva). Evident, nu am gasit nici unul cu care sa le inlocuim.

Peste cateva luni si-a cumparat fratele meu (de, era angajat) un walkman Sony. Cea mai tare inventie din nou. 🙂 Mi-am cumparat vreo 10 casete cu muzica clasica, le-am ascultat asa mult incat s-a enervat ca-i stric walkmanul si i-a convins pe ai mei sa cumpere un mic casetofon “pentru casa”. L-am frecat si pe ala pana i-au iesit suruburile. Incet-incet, mi-a murit interesul pentru muzica, totusi. Citeam carti de aventuri, nu ma puteam concentra cu muzica pe fundal (ziceam eu).

Apoi au urmat cateva veri petrecute la verisorii mei. Astia aveau sisteme audio mai smechere, dar pe care ascultau numai muzica “la moda“. Fiind oaspete, nu aveam dreptul sa schimb muzica. Asa am auzit 2 Unlimited, Tupac, Nana si alte chestii care erau toata ziua pe nou-aparutele canale de TV cu muzica.

In liceu am trecut eu la ascultat numai rock alternativ si rap/hip-hop. Mi-am facut o imagine proprie, trebuia sa o asortez cu o muzica mai speciala, nu puteam sa ascult din toate cate ceva. Mai degraba ma straduiam prea mult sa intru in randul alora “cool“, chit ca imi spuneam ca o fac pentru a fi “diferit“. Am avut si o perioada neagra (de cateva luni) in care am ascultat si manele la petreceri – pentru ca devenisera “mainstream” si toti “aia mai mari si smecheri” puneau manele la petreceri, trebuia sa ascultam si noi, altfel n-aveam petreceri “misto“.

Din fericire, mi-a trecut repede perioada neagra. La 18 ani ma stabilizasem pe rap si hip-hop. Stransesem niste bani, imi cumparasem un mp3 CD player, veneam la facultate doar cu castile la urechi.

Daca ma intreba vreo colega mai gales “ce muzica asculti” repede raspundeam “rap, pentru ca imi place mesajul” si incepeam sa-i recit o lista cu vreo 20 de “artisti” mai mult sau mai putin obscuri (cu cat erau mai obscuri, cu atat mai bine) de pe cd-urile mele.

Pe la vreo 20 de ani am downloadat 1 data de pe unul dintre primele trackere de torrente din Romania un show radio (AState of Trance). Era downloadat de multi, avea multe comentarii. Parea cool. Bai, imi placea mie hip-hopul, dar si trance-ul asta parca suna bine. Bizar, nu?

Ei bine, ce-mi placea la muzica din show-ul ala era fix faptul ca auzeam niste melodii (de toate felurile) remixate electronic. Pana la urma luam si original si-l reascultam. De atunci ascult foarte multa muzica electronica.

Pe la 21 de ani lucram pentru un fost roacăr. Cand ajungea la serviciu (era toata ziua plecat), baga niste Metallica sau Nirvana sau alte chestii. In restul zilei aveam alt coleg roacăr care mai baga niste rock si un copywriter care baga numa’ reggae, hip-hop sau alte chestii mai speciale, mai cu mesaj (Damien Marley, Scroobius Pip and so on). Ce auzeam la munca si-mi placea, cautam acasa de acelasi gen.

Si uite asa am ajuns sa ascult muzica de toate felurile. Cand sunt nervos, intra niste rock. Cand am nevoie de energie, intra niste muzica electronica mai zbantuita, cand am chef de relaxare, intra niste chill-out vocal, cand vreau sa fac niste munci repetitive, intra orice 🙂

Ei bine, pentru un multilateral dezvoltat/nehotarat (depinde cum vezi lucrurile) in domeniul muzicii ca mine, trebuie sa recunosc ca muzica clasica auzita intr-o sala de concert este foarte tare. Sa vezi o orchestra cantand-o e o experienta foarte interesanta.

Faptul ca 20 si ceva – 30 de oameni pot sa se sincronizeze perfect in fata a nenumarate urechi mi se pare demn de tot respectul meu. Faptul ca rezultatul suna chiar foarte bine e un fel de bonus. 🙂

Desi veneam dupa o zi obositoare (precedata de alte zile cu multa energie consumata), nu m-am plictisit deloc in timpul celor 2 ore si la sfarsit chiar regretam ca s-a terminat. “Cum, doar atat?“.

Pe scurt: merita sa mergi macar 1 data in viata sa asculti un concert de muzica clasica! E posibil sa-ti placa. Eu o sa mai merg!

copyright foto (?) Andrew Patner

Cum ajung la Stadionul Olimpic?

Se apropie o doamna la vreo 60 de ani, imbracata cam ca o tanti de la tara venita in oras cu hainele bune (dar cam ponosite)

  • Buna ziua, maica!

  • Buna ziua.

  • Pe aici ajung la Stadionul Olimpic, la Drumul intre vii?

  • Ăăăă, mai spuneti-mi niste detalii, alte strazi.

  • Pai aici (arata cu mana) e statia de 135, vad ca nu vine. Vreau sa merg pe jos. Vreau sa stiu daca merg pe aici spre Stadionul Olimpic.

  • Doamna, vine 135-ul, nu merge asa rar. Dar unde exact vreti sa ajungeti?

  • La Stadionul Olimpic, la Bobocita, Vitan-Barzesti.

  • Doamna, de aici faceti 3 ore pe jos pana in Vitan Barzesti.

  • Da, nu e problema, deci incolo merg?

  • Da. Puteti sa mergeti si cu tramvaiul, o sa dati de el curand, luati tramvaiul 1, va lasa aproape (sper ca lucrarile alea de pe Vacaresti incep inainte de intersectia cu Vitan-Barzesti).

  • Bine. Multumesc. Nu te-ai suparat, nu?

  • Nu, doamna, cum sa ma supar, doar ca aveti foarte mult de mers pe jos… (7 km si ceva, zice google maps. Si habar-n-am la ce Stadion Olimpic se refera)