Cum iti dai seama ca franceza ta e de balta?

Cand esti pus in situatia sa conversezi brusc cu un vorbitor nativ de franceza si nu-ti gasesti cuvintele.

Cand ai uitat numerele – nu esti in stare sa zici 60% si 40% din prima.

Cand nu esti in stare sa-i spui ca vrei sa stii daca au sectie de hemodializa in spitalul lor universitar. (service d’hémodialyse)

Si cand vrei sa-i spui ca esti obisnuit cu ceva si din gura iti iese “sunt imbracat cu ceva”: Je suis habitué à vs. Je suis habillé avec

 

Clar, trebuie sa imi mai exersez franceza, o vorbesc ca un idiot.

Filme de vazut intr-o zi ploioasa

N-am mai scris de mult un review de film. Nu le citea nimeni. Mai incerc o data, inainte s-o las balta pe vecie.

Pentru ca atunci cand e vreme urata afara merita sa vezi un film care te face sa te gandesti, o sa vin cu 3 propuneri.

  1. Die Welle (Valul) – Germania, 2008

In aprilie 1967, intr-un liceu din Palo Alto, California (SUA), un profesor de istorie de liceu a incercat sa le explice elevilor sai cum a Imagereusit sa preia puterea partidul National Socialist al Muncitorilor din Germania in anii de dupa Marea Depresie. Printr-un experiment social le-a demonstrat ca, folosind concepte simple (disciplina, comunitate, actiune, mandrie), poti crea o miscare extrem de puternica, atata timp cat ai un lider inteligent si o masa de oameni care vor “ceva nou“.

Eseul scris de profesor – in care descrie cum a evoluat rapid spre necontrolabil experimentul – poate fi gasit aici. La o cautare pe google despre The third wave experiment puteti gasi o sumedenie de articole scrise despre el.

Filmul acesta este o adaptare moderna, in Germania contemporana, a intregii povesti. Trailerul este aici.

Stiind povestea initiala, este genul de film pe care il privesti asteptand sa se intample ceva rau. Cam ca intr-un rollercoaster in care stii ca va urma o cadere brutala. Intrebarea pe care ti-o pui este “se va termina oare totul cu bine sau nu?“.

Desi filmul este simplist si povestea nu are multe schimbari neasteptate, te face sa te gandesti la multe lucruri. La consecinte neasteptate ale unor actiuni simple, manipulare si efectele pe care le poate avea o anume ideologie, odata imbratisata de un grup mare de oameni.

 

  1. Pozitia copilului, Romania, 2013Image

Am vrut sa-l vad la lansare, anul trecut, dar mi-am zis ca subiectul este prea enervant ca sa-mi poata placea filmul.

Toata lumea a auzit de macar un caz de bogatan din Romania care a lovit cu masina un alt roman, l-a omorat si a scapat fara a face inchisoare. E unul dintre cele mai intalnite cazuri de ineficacitate a Justitie in tara noastra.

Filmul porneste de la un accident de genul acesta. Fiul (adult) cocolosit, ipohondru si nerecunoscator al unei familii de romani cu venituri medii-mari din Bucuresti omoara copilul unei familii dintr-o zona mai saraca a tarii. Mama lui (impreuna cu tatal si matusa lui) se mobilizeaza imediat si se ocupa de tot pentru a-l face scapat.

Titlul filmului face referire la un joc de cuvinte (pe care nu l-am prins mentionat in timpul filmului) – ceva in genul celui din excelentul “Politist, adjectiv” – prin care se intelege ca soferul este scos nevinovat in functie de o tehnicalitate legata de ceea ce facea victima.

Actorii sunt convingatori. Mama enervanta care face totul pentru a-si apara familia joaca excelent. Dialogurile nu sunt adanci, nu ai vreo lectie de deprins din film, dar exista cateva scene foarte bune. Scena in care mama discuta cu martorul – un alt nenorocit cu bani – este edificatoare pentru cum gandesc multi dintre oamenii bogati din tara noastra. Scena in care mama discuta cu parintii copilului este de asemenea buna.

Totusi filmul nu reuseste sa transmita nimic, si din cauza asta nu pot spune ca e excelent. Nu avem nici un personaj de care sa ne pese, absolut toti sunt niste nenorociti care se folosesc de acest accident in scop propriu. Inclusiv mama, oricat de mult ai vrea sa crezi ca face totul doar din dragoste de mama, este un personaj care face totul mai degraba din egoism si pentru a-si manifesta puterea.

Este Pozitia copilului un film foarte bun? Nu. Este un film care trezeste in tine niste senzatii (de ura, manie, nemultumire, tristete) din cauza felului foarte bun in care actorii isi joaca rolurile? Da. Unii ar putea zice ca orice film care reuseste asa ceva este un film bun. 🙂

Oricum ar fi, cred ca e un film care merita vazut, macar pentru a nu uita in ce tara traim.

 

  1. Es ist nicht leicht ein Gott zu sein, Germania, 1989Image

Pe la 20 de ani am citit prima carte a fratilor Arkadi si Boris Strugatki – Picnic la marginea drumului, cartea din care s-a inspirat Andrei Tarkovsky pentru a face excelentul (dar greu-de-digerat) “Stalker“. Imediat m-am indragostit de stilul lor de a scrie carti SF.

Este greu sa fii zeu a fost a doua carte scrisa de ei pe care am citit-o. Este o carte excelenta, care iti ofera multe teme de gandire: istoria violenta pe care am lasat-o in urma, incapacitatea omului de-a se lepada cu totul de pornirile violente, imposibilitatea unei observatii non-interventioniste a unui conflict armat, totalitarism, ignoranta, credinta oarba intr-o religie si multe altele.

Filmul urmeaza destul de fidel intriga cartii. Intr-un viitor luminos, Pamantul isi rezolva problemele legate de suprapopulare, inechitate sociala si lipsa resurselor si trece la urmatorul pas: explorarea Spatiului. Pentru asta, se foloseste de progresori – un fel de exploratori/istorici/oameni de stiinta, care observa felul in care evolueaza diferite planete, aflate in stagii diferite ale istoriei lor, asemanatoare cu anumite aspecte ale istoriei Pamantului.

Filmul urmareste un asemenea progresor – Anton – care primeste o noua identitate (Rumata din Estoria) si este trimis pe o planeta straina, in orasul Arkanar, sa afle ce s-a intamplat cu un alt progresor de pe Pamant, cu care s-a pierdut contactul cu ceva timp in urma. The catch? Planeta cu pricina se afla intr-un fel de Ev Mediu, dominat de lipsa de cunostinte stiintifice si de credinte invechite si superstitii.

Odata ajuns in Arkanar, el trebuie sa fie in continuare un observator al localnicilor, fiindu-i interzis sa se amestece in afacerile lor. Incetul cu incetul, el nu mai reuseste sa ramana impartial in conflictele locale. 

Oricat de interesanta este povestea filmului, punerea in scena este un pic prea poetica. Poate sunt eu obisnuit cu un stil de cinematografie mai realist, dar unele scene par fortate iar unele personaje (cum ar fi regele) sunt caricaturizate, ceea ce duce la o scadere a calitatii filmului per ansamblu.

Daca reusesti sa treci peste vechimea filmului, efectele speciale de tot rasul, bugetul redus si stilul prea teatral de a juca al anumitor personaje, filmul este destul de bun. Temele de gandire din carte raman si in film, oricat de bizar ar fi puse in practic.

Recomand totusi citirea cartii inainte, pentru ca altfel poate parea un fel de piesa de teatru ciudata. Nu in ultimul rand, exista o ecranizare mai noua a cartii – care pare sa fie mai buna. Sper sa o gasesc pe undeva, la un moment dat.