O dimineata la spital

O noua sectie, un nou spital.

Ajungem (dupa ceva cautari si intrebari) la asistenta-sefa de pe sectia unde ni s-a spus ca am fost repartizati:

  • “Cine sunteti si pe cine cautati”
  • “Suntem elevi la… avem la dumneavoastra un stagiu de practica”
  • “Cine va e diriginte? Cu mine n-a vorbit”
  • “Diriginte ne este …, dar ni s-a spus ca a vorbit cu dumneavoastra doamna X”

  • “Cu mine n-a vorbit nimeni. Mergeti sa va schimbati, vedeti ca e pe undeva pe jos un vestiar”

  • “Unde, mai precis?”

  • “Nu stiu, intrebati pe jos“.

Vestiarul l-am gasit dupa ce un bodyguard ne-a trimis la niste sali de curs, niste rezidente ne-au trimis la bodyguard, niste studenti ne-au trimis “pe undeva pe jos” si dupa ce am dat peste niste colege. Lor asistenta-sefa de pe sectia lor le-a zis unde e vestiarul si cheia.

Vestiarul arata cam ca un veceu public dintr-un sat uitat de lume. Nu stiu ce era in cada aia si ce au facut alti elevi/eleve in ea, dar schimbatul aici a fost o experienta in sine.Image

 

Pe sectie: “Du-te la laborator cu recoltarile astea, stii unde e?“. “Nu, dar ma descurc”. “Hai ca vin eu cu tine, am asta de dus oricum“.

Asistenta a venit cu mine pentru ca trebuia sa duca o vacueta pentru o analiza pentru care nu exista aparat decat in 2 sectii din spital (niciuna dintre ele Laboratorul, evident).

Cine sunteti si pe cine cautati?

“Suntem de la sectia X, a vorbit domnul doctor Z cu dvs. pentru aceasta analiza”

Da, doar ca tot spitalul vine sa si le faca la noi. Aveam 300 de kituri saptamana trecuta si acum mai avem mai putin de 100

“Inteleg, doar ca a vorbit domnul doctor Z…”

Da, mergeti…

La aparat:

Cine sunteti si pe cine cautati?” (Eu deja incepeam sa fierb, era a 10a oara cand auzeam fraza azi).

“Sunt de la sectia X, a vorbit dom’ doctor Z pentru…”

Aha. Asteptati

Cat am asteptat, am vazut una bucata fibrilatie atriala/ventriculara (nu mi-am dat seama exact, monitorul era departe de mine si fugeau pe acolo vreo 10 asistente + rezidenti + studenti) cu defibrilare, incheiata cu succes.

Din pacate, a trebuit sa plec, pentru ca asistenta care era cu mine plecase si se indrepta spre mine o asistenta cu intrebarea “cine esti si pe cine cauti” pe buze.

Prind asistenta din urma si o intreb

“De ce s-au purtat asa toate asistentele de la sectia aceea? Pana acum, in diverse spitale, am vazut ca e rezervat acest gen de comportament pentru noi, elevii de la postliceale, sau pentru apartinatori.”

Eh, asa sunt ele. Te obisnuiesti, dupa o vreme“.

Pana la sfarsitul zilei am montat 2 sonde nazo-gastrice (1 a intrat din prima in stomac, cealalta s-a imbarligat in gura), am aspirat putin si am mai ajutat pe colo si pe dincolo. Printre altele, m-am holbat la un doctor de ATI cum a venit cu trusa si cu rezidentul dupa el doar ca sa ii scoata un pic unui pacient o sonda endotraheala bagata prea adanc.

La sfarsit, asistenta-sefa catre noi: “Gata cu stagiul practic?

Advertisements

27 Comments

  1. Este un protocol al departamentului de A.T.I. ca atunci cand se pleaca intr-o sectie pentru efectuarea unei proceduri medicale sau chiar si cand se face o procedura in T.I. sa existe la indemana o trusa pentru orice potentiala complicatie.
    Intensivistul putea decide ca sonda sa fie inlocuita cu o alta ( de ex. daca dupa retragerea sondei ET initiale pacientul inca nu ofera VT multumitoare datorate unui diametru nesatisfacator al sondei ET sau daca sonda ET ar fi fost colmatata atragand dupa sine VT si MV scazute si deficit de ventilare…) si atunci ar fi avut nevoie de trusa.
    Sau daca dorea sa verifice oxigenarea pacientului si sa recolteze o proba pt EAB si pe sectia respectiva nu ar fi avut Heparina, de exemplu, caz in care ar fi avut nevoie de trusa.
    Exemplele pot continua…
    Medicul rezident era acolo pentru a invata si pentru a-l asista daca ar fi fost cazul sa efectueze o reintubare.
    Sunt convins ca un medic provenind dintr-un camp atat de dur, greu si complex ca A.T.I. nu ar fi venit cu trusa si medic rezident doar de dragul de a nu fi singur sau pentru a atrage atentia spectatorilor…. nu-i caracteristic intensivistilor…

    Like

    1. Da, e posibil sa se inteleaga din post ca mi se pare inutila (din ignoranta) trusa medicului ATI. Nu asta am vrut sa spun. E evident ca trebuia sa aiba trusa cu el si e normal sa vina si rezidentul – sa ajute si sa invete.
      Problema mea, in cazul asta, era cu inutilitatea drumului pana-n camera – daca judecam ca un observator extern – judecand dupa imbunatatirea starii pacientului prin activitatea facuta de 2 doctori.
      Sonda ET o pusese acelasi doctor (cu o zi inainte de-a veni eu) si stia ca era “cu probleme”. Sonda nu parea sa functioneze corect, pacientul se oxigena incorect (zicea si proba EAB). Mai precis, zicea chiar el ca s-a chinuit s-o bage jumatate de ora si stia ca e posibil sa nu fie pozitionata corect. In prima zi (de cand era relatarea mea), tot ce-a facut a fost s-o miste un pic in sus. A doua dimineata a mai miscat-o un pic. A 3-a zi era schimbata. Fusese bagata mult prea adanc (intrase intr-una din bronhii). La cateva zile dupa, pacientul a fost detubat si respira ok independent.
      Acum, recunosc, stiu prea putine, e posibil sa fi interpretat tot ce am vazut gresit. Dar repet, din exterior pare o risipa sa se plimbe 2 doctori printr-un spital cu ditamai trusa dupa ei si la final tot ce fac e sa miste un tub 2 cm mai sus (iar pacientul tot nu se oxigeneaza corect dupa).
      Nu zic ca tot ce-au facut nu e “ca la carte” (desi cred ca sonda aia clar n-a fost montata corect initial). Nici nu stiu (inca) cum ar trebui sa fie “ca la carte”. Doar relatam cum a parut toata intamplarea.
      Scuze daca par un ignorant care-si da cu parerea despre ce nu stie.

      P.S. Amuzant exemplul cu heparina. Nu ca nu e adevarat (da, anumite sectii nu au heparina), dar fiola aia cred ca e departe de-a fi cel mai voluminos lucru din trusa si deci, obiectul care facea imperioasa prezenta trusei. Da, stiu, fiecare lucru de acolo e necesar. Dar la fel, pare amuzant pentru un observator extern sa vada un profesionist cum se plimba cu o trusa voluminoasa si la sfarsit o foloseste doar pentru a scoate o fiola mica, din care ia 1-2 ml de heparina si atat. 🙂

      Like

  2. Nu-i necesar sa iti ceri scuze si nici nu cred ca esti un ignorant!
    Cine spune ca stie tot ce este de stiut despre medicina fie minte, fie este nebun! Nimeni nu stie tot! Fiecare cu bucatica sa… de aici probabil si atat de multe specializari, domenii si subdomenii…
    Si eu sunt ignorant in multe asa ca nu esti singur!

    Nu stiu daca ai avut pana acum ocazia sa intubezi (manechine, cadavre, orice…). Daca nu, va veni si vremea aia!
    Desi exista niste formule matematice care implica raportarea la dimensiunile pacientului menite sa te ghideze in a-ti da seama cat de “adanc” sa introduci sonda IOT, tot dificil ramane.
    Dupa ce treci cu varful sondei de corzile vocale, mergi in orb… asa ca este posibil sa intubezi o bronhie accidental.
    Despre chinuitul jumatate de ora… si eu am avut o pacienta de curand in SCR cu un Cormack IV la care m-am chinuit cu intubatul… pana la urma a intrat o sonda IOT de 5.0, asa ca si timpul de intubat este relativ, mai ales cu ce spune la carte…
    Singura metoda cu adevarat sigura este IOT video-asistata cu bronhoscopul, insa aceasta metoda este mai laborioasa si de regula nu se prea practica… uneori, foarte rar, se practica in sala pentru operatiile de la Chir Toracica. Acolo se folosesc sonde IOT cu lumen dublu care te ajuta sa ventilezi un singur plaman (exista astfel de sonde si pt plamanul stang si pentru cel drept). Uneori este atat de dificil sa intri cu sonda dubla incat folosesti bronhoscopul ca sa te ghideze. Asta este singura metoda de a nu intuba in orb dar se foloseste rar… foarte rar.
    Oricum, am scris polologhia asta ca sa incerc sa explic de ce este posibil ca intubarea sa nu fi fost corecta initial… lucru care nu este in totalitate vina intensivistului… se intampla…
    Dupa cum sunt convins ca ai bagat de seama, putine lucruri in spitale (mai ales procedurile) ies ca la carte…
    Ce nu pot sa inteleg:
    – cum nu a bagat nimeni de seama ca si in a II-a zi post-intubare, dupa retragerea sondei IOT, pacientul nu da volume multumitoare… (desi daca s-a folosit un ventilator din ala de transport de pe vremea lui Ramses care nu iti afiseaza variabilele de ventilat, nu ma mir…);
    – cum nu a observat nimeni diferentele de SpO2. Ventilare monopulmonara –> VT si MV in afara parametrilor –> SpO2 variabil;
    – de ce nu s-au recoltat EAB-uri mai des: pui o linie arteriala si iei EAB-uri macar la 4 ore ca nu saraceste spitalul… dar pentru ca traim in Romania, facem economie si la manusi, ce zic eu de EAB-uri la 4 ore….
    – de ce nu si-a dat nimeni seama la auscultatie ca un plaman nu e ventilat corect…
    Daca intensivistul are treaba in Terapie, da si anestezii pe la sala, are de facut consulturi prin spital, este poate si obosit si nu are timpul fizic necesar sa faca follow-up la fiecare pacient pe care il vede in spital … nu stiu de ce nu s-au sesizat medicii de pe sectie, mai ales medicul curant al pacientului in cauza.
    Nu incerc sa scuz A.T.I.-stul, dar sa fim seriosi… medicii de pe sectii duc delasarea la superlativ si comparativ cu munca din T.I. sau chiar si cu anesteziile, ei o duc bine pe sectii (a se vedea somnul din garzi, ciubucurile, etc.).

    In fine, chiar si dupa ce intensivistul a repozitionat sonda, pana in ziua urmatoare aceasta mai poate aluneca.
    Cum nimeni nu foloseste fixatoarele de sonde IOT ci tifon care “se lasa”, sonda mai poate aluneca sau, din contra, pacientul se poate detuba,
    Eu am vazut pacient caruia i-a alunecat sonda pe o bronhie in urma aspirarii. O dna asistenta il aspira de zor si nu bagase de seama ca tifonul cu care se fixase sonda nu era foarte strans si s-a mai afundat sonda.

    Noi sa fim sanatosi!
    Ma intrebam, insa, pe ce sectie se afla pacientul?
    Si de asemenea … care sunt specialitatile care iti plac/sectiile unde ai vrea/ti-ar placea sa lucrezi?

    Like

    1. Sa o luam pe rand:
      De intubat n-am intubat decat un manechin (si ala vechi rau si cu tuburile de conexiune cap-torace distruse) – deci mare lucru n-am invatat. Pe cadavre nu se lucreaza la postliceale, deci n-am vazut nici macar o amarata de disectie, d-apoi sa pun mana sau vreun instrument pe cadavru. Dar am 2 planuri ca sa-mi completez cunostintele: acum ca vine vara si termin scoala, ma voi duce pe ambulanta cu un amic 1 seara pe saptamana, sigur invat/vad cate ceva. Si la toamna planuiam sa ma strecor (asist) la niste cursuri la facultate, poate prind si o disectie/un curs cu cadavru. 🙂
      De tuburi ET duble si de ghidaj video la IOT pana acum doar am citit, nici macar n-am vazut.
      Completare la caz: medicii de pe sectie (si asistentele) au bagat de seama, au chemat din nou ATI-stul, care a manarit un pic sonda dar tot n-a pozitionat-o perfect. Sectia era de neurologie, pacientul era post AVC tratat (si nu era chiar batran emaciat si cu un picior in groapa, avea in jur de 60 de ani). Daca am inteles bine, in general pacientii cu AVC sunt dificil de intubat – dar ma gandeam ca asta se intampla in special la cei batrani, emaciati, cocarjati samd. Pacientul asta era chiar solid. Si da, ventilatorul era vechi. Am vazut si mai noi, am vazut si mai vechi – asta parea foarte vechi.

      O sa tin minte observatia cu alunecarea sondei la aspiratie – chiar nu m-am gandit la asta. Ma gandeam ca atata timp cat are balonul umflat, tifon s-o fixeze si oricum aspirarea se face cu un tub mai subtire decat sonda… n-are de ce sa se miste. O sa fiu atent sa nu fac si eu prostia asta. 🙂

      Sectii unde as lucra.
      Mi-ar placea sa lucrez intr-o sala de operatie, desi stiu ca mare lucru nu fac asistentele intr-o operatie. Imi place sa ma uit la operatii, cu tot mirosul, sangele si alte “arome” de pe acolo. Sa iei un mecanism (aproape) perfect dar care functioneaza airea, sa-l deschizi (pentru a indeparta niste probleme) si apoi sa-l inchizi la loc functional – este incredibil. Acuma… nu stiu cat de bun e motivul asta, dar mie mi-ar placea sa fac asta. 🙂
      Apoi, in primavara am fost la clinica din strainatate intr-un scurt stagiu de practica. Cel mai mult am stat pe la nefrologie-dializa. Mi-ar placea sa fac si asta. Doar ca imi dau seama ca e mare diferenta intre ce am vazut eu acolo versus ce e la noi. Acolo aveau maxim 5 pacienti 1 data, maxim 10/tura. Am vorbit cu sotia unui pacient din Germania – la ei asistentele aveau in medie cam 15 pacienti/tura, cateodata 10 deodata. Atunci nu mai e deloc placut. N-ai timp de nimic si te poti trezi cu cateva zeci de lucruri de facut in ordine stricta. Plus ca pacientii care fac dializa la noi sunt in alta stare decat turistii relativ bine-ingrijiti care isi permiteau sa mearga la dializa in vacanta.
      Apoi ar fi sectia de Primiri Urgente. La nivel strict ideal, si acolo mi-ar placea. E medicina “in viteza”, dar e medicina (ceva de genul “iei un pacient pe moarte, il stabilizezi si faci tot posibilul sa il salvezi”. Dar realist vorbind, cred ca as claca rapid – nu stiu cat de bine as rezista in timp intr-o sectie mare de urgente.
      Ultimele pe lista ar fi gastroenterologie/imagistica sau cardiologie/imagistica – mi-ar placea sa asist la endoscopii/colonoscopii toata ziua. Da-l incolo de miros 🙂 Sau la ecografii transesofagiene/teste de stress. Dar asistente care sa faca DOAR atata nu prea exista in tara noastra, din cate am vazut.

      Mai am un an de vazut, experimentat, cantarit. In vara trecuta eram convins ca vreau sa merg pe o sectie de oncologie. Dupa mai multe saptamani intr-o sectie mare… m-am razgandit. Da, poti avea satisfactia unor pacienti care pleaca aproape sanatosi din spital. In cazul meu, ma gandeam ca ma purtam cu niste oameni in aceeasi situatie cu tatal meu – poate cum mi-as fi dorit eu sa se poarte altii cu el. Dar ramai cu o senzatie apasatoare cand iesi din saloanele alea si scapi greu de ea. Tot respectul pentru asistentele care rezista ani la rand acolo, eu nu cred ca as putea face asta, nu fara sa devin un nenorocit caruia nu-i mai pasa de nimeni si nimic.

      Oricum, imi dau seama ca sansele sa fac “ce vreau eu” sunt mici. Dar macar am niste idei, in mare, despre ce as vrea sa fac.

      Like

  3. Imi place cand vad oameni care pun pasiune in pregatirea lor… mai ales in domeniul asta…

    Ah, ambulanta, da…
    Si eu mi-am pierdut niste nopti pe acolo… mai bine de 2 ani, de fapt, dar eram mic si indragostit de ideea de medicina de urgenta pe vremea aceea…
    Nu ca as putea eu sa dau sfaturi sau ca ar fi treaba mea insa daca as fi iar in momentul ala al vietii, as alege sa fac practica intr-un UPU, daca neaparat medicina de urgenta trebuie.
    Ideea este ca nu iti sunt suficiente manevrele de prespital! Ai nevoie sa ai acces la o plaja cat mai mare de proceduri si manevre astfel incat sa te dezvolti pe partea practica. Si, mai apoi, ai investigatiile specifice spitalelor astfel incat te dezvolti si pe partea teoretica… impusti 2 iepuri dintr-o data.
    Desi daca alegi UPU, nu as recomanda Floreasca sau Universitarul caci sunt foarte aglomerate cu rezidenti si studenti si nu vei apuca sa faci mare lucru… un spital bun, stiu de la niste cunostinte care studiaza pentru a deveni asistenti medicali este Sf. Pantelimon… cazuistica la fel de bogata dar cu mai putini studenti si rezidenti –> mai multa munca pentru tine!
    Cadavrele din UMF te vor dezamagi… plus ca nu stiu cat de mult de ajuta.
    Recomand ca atunci cand ai stagii la spital sa vorbesti cu doctorii care au studenti ca asistenti de grupa si sa mergi cu ei dimineata la vizite si eventual la cursuri.Iti vor fi mai de folos decat sa incerci sa gasesti ramuri cutanate ale N. Sural la un cadavru ce nu le mai are.
    Stai pe langa medicii de Nefro si de regula pe langa internisti… ei explica bine patologia si chiar ai de invatat de la ei! Roaga-i sa iti arate/explice modificari ale buletinelor de analize, EKG, etc.! Cei mai abordabili sunt rezidentii!

    Eu, de regula, ma feresc sa clasific dificultatea IOT dupa patologia care ii aduce in spital caci am avut pacienti cu AVC extrem de greu de intubat dar si unii care erau foarte usor de intubat… mai ales ca pentru intensivisti e mai simplu avand experienta anesteziilor (multe intubari) plus ca acum avem relaxantele musculare la discretie, plus sonde de toate marimile.
    Tratam pacientii nu bolile… nu stii niciodata ce gasesti in gatul cuiva! 🙂
    Pacient solid…hmmm… ca regula generala, ai grija la cei cu gatul scurt, la cei cu circumferinta gatului mare si la cei cu distanta tireomentala mica! Asteapta-te sa fie greu de intubat! Daca nu e asa… bafta ta! 😉
    Si ai grija la prostul de langa tine, pardon colegul voiam sa zic! Mai sunt din astia care se chinuie sa intubeze dar uita sa mai si ventileze pacientul daca nu-i iese treaba repede!
    Da-l la o parte si ventileaza tu, eventual! Mai ales daca ai si un ventilator pe langa tine e perfect ca doar ii pui masca. (Da-i FiO2 1% chiar daca medicul tau zice altceva, crede-ma pe cuvant!)

    Teoretic, balonasul sondei se verifica la fiecare schimb de tura! Exista un aparat asemanator manometrului de la tensiometrul clasic cu ajutorul caruia se verifica presiunea balonasului si se ajusteaza totodata! Balonasele alea mai scapa aer, mai ales la pacientii combativi si fasa aceea isi pierde rezistenta initiala din cauza secretiilor din gura pacientului, fibra devine mai laxa.
    Intr-adevar, sonda de aspirat este mai subtire dar depinde de tehnica si zelul cu care faci aspiratia.
    Mai ales daca utilizezi si un balon Ambu, atunci riscul sa misti sonda este si mai mare!

    Mie nu-mi place chirurgia si profesia imi cere sa fiu intr-un permanent conflict cu chirurgii :))
    Glumesc, chirurgii sunt haiosi de regula si majoritatea sunt si foarte destepti!
    Cred ca mi-am dorit undeva pe la 17 ani sa fac Chir Generala. Dar m-a tinut cam 1 luna si mai apoi nu mi-am mai dorit niciodata in viata mea niciun fel de chirurgie.
    Motivul, atat timp cat te motiveaza sa iti faci treaba cu respect, daruire si profesionalism, este perfect indiferent care este el!
    Nefrologia imi place ca stiinta! Fiziopatologia insuficientelor renale si rolul rinichiului in echlibrele fiziologice ale organismului sunt fascinante! Era si in topul preferintelor mele, insa sub A.T.I.
    Medicina de urgenta este prea galagioasa pentru mine! Ii respect pe cei ce o pot face insa mie mi se pare epuizanta!
    Gastro imi placea mult…. si acum o consider interesanta!
    Cardio… nu imi place, nu imi plac cardiologii…. mi se pare statica… bleah!

    Oncologia mi se pare deprimanta total! Tot respectul pentru cine poate sa faca asta si sa o faca bine!

    Care este parerea ta despre A.T.I.?

    Like

    1. Recunosc, eu inca sunt in stadiul in care idealizez anumite aspecte ale medicinei, desi am 30 de ani si am vazut suficiente porcarii in spitale (si inainte de scoala si in timpul scolii) ca sa vad lucrurile totusi mai realist.
      La UPU se invata meserie, sunt intru totul de-acord, doar ca de anul trecut s-au inasprit un pic regulile prin spitalele mari. Se feresc sa incheie contracte de voluntariat de orice fel cu elevii/studentii AMG – si se apara cu scuza “nu aveti asigurare de malpraxis, eu nu va pot primi pe sectie asa”. Anul trecut eu am facut voluntariat la oncologie doar pe baza de cerere personala, aprobata de As. Sef,, Medicul Sef de sectie si de cineva de la administrativ. Ca experienta personala a fost ok, dar ca experienta “pe hartie” a fost 0. Problema e ca, de anul asta, sunt un pic circumspecti si la voluntariat din asta “cu cerere”. La ambulanta sunt (o țâră) mai primitori, mai si stiu pe cineva (cel cu care as merge pe ambulanta) – conteaza sa am pe cineva care are incredere cat de cat in mine cu care sa fac ceva. “Castigarea increderii” e procesul care ma tine destul de mult in urma in orice nou spital. Cand am doar 6 saptamani de vacanta de vara, trebuie sa-mi aleg bine locul unde ma duc in voluntariat.
      Mi-au dat mai multe colege de prin alte orase mail dupa ce am scris de experienta mea de voluntariat si mi-au zis ca nu prea vor sa le primeasca in spitale cu contract de voluntariat. Desi majoritatea Asistentelor Sefe se plang (pe buna dreptate) de subdimensionarea sectiilor, se feresc sa primeasca pe cineva in voluntariat ca dracul de tamaie. Asigurare de malpraxis in sus, asigurare de malpraxis in jos.
      De parca cei care vor sa invete (facand voluntariat) sunt toti niste idioti care abia asteapta sa macelareasca pacientii de care au grija toti angajatii spitalelor (cu asigurare de malpraxis) intotdeauna ca la carte si conform cu toate regulile posibile.
      Nu zic ca regulile nu sunt bune, din contra. Dar cu un minim de supervizare, sansele sa facem vreo prostie sunt mici si oricum, de multe ori, eu (si altii ca mine) sunt(en) mult mai atent(i) la reguli decat unii cu 10-15-20 de ani de medicina romaneasca. Ca sa o citez pe o tipa care se ocupa cu recrutarile la o clinica privata “ne plac asistentii medicali care n-au ajuns prea mult prin spitalele de stat, nu au apucat sa deprinda obiceiuri rele”. Dar am divagat mult, scuze.

      O sa tin minte si voi incerca sa aplic sfaturile tale (eu oricum imi recitesc chestiile pe care le scriu, ca sa vad cum mi s-au schimbat cunostintele despre ceva dupa ce am mai invatat ceva).

      Prin spitalele mari, doctorii-profesori sunt foarte incarcati, am observat si eu. Nu m-am gandit sa le caut asistentii – o sa fac asta, pacat ca am aflat asa tarziu. Anul asta as fi gasit sigur macar pe cineva dispus sa-mi dea niste cursuri si raspunsuri. Doar ca eu ma duceam direct la doctorul “mare”, ala n-avea chef/timp de un asistent medical, imi raspundea rapid si pleca in treaba lui.
      Plus, la postliceale e debandada totala. Nu prea se preda, ce se preda nu se explica, daca vrei sa intrebi ceva trebuie sa-ti faci o lista si sa te apuci sa cauti ori pe internet ori pe vreun doctor dispus sa-ti raspunda la intrebari.
      Ma rog, nu ma plang, de bine, de rau, mi-am gasit niste surse mai de incredere pe net, am gasit si niste cursuri de medicina, am mai gasit cate un medic care vrea sa raspunda la intrebarile mele (de multe ori) stupide. Dar totul ar fi fost mult mai usor daca scoala ar fi fost scoala, profesorii interesati, colegele interesate samd…

      Nefrologia mi se pare si mie extraordinara. Ma enerveaza faptul ca nu ni s-a predat anatomie si fiziologie si fiziopatologie (deloc) in anul 1 la nivel de facultate. Anul 1 fiind cel in care, la postliceale, se preda mai serios.
      As fi avut o baza mai buna ca sa inteleg niste lucruri. Dar nu disper – am gasit canalul de youtube unui profesor de fiziopatologie la o Universitate din NY. Cand am un pic de timp, ascult cateva cursuri de ale lui si a doua zi, pe drumul spre/de la munca caut niste explicatii la ce n-am inteles.

      Oricum, toata teoria din lume nu ma ajuta cu nimic fara practica – dar o acumulez incet-incet si pe asta.

      Despre A.T.I. nu am o opinie clara pentru ca nu am facut practica pe o sectie de ATI 100%. La Floreasca am facut prima mea practica la ATI 2 – Toxicologie. Eram dupa 1 luna de scoala, n-am ramas decat cu bucuria ca am fost lasat sa fac niste injectii subcutanate si sa montez o sonda gastrica (ce a intrat din prima in stomac). Si partea de terapie intensiva parca nu se compara cu cea de la sectia ATI 1, unde erau transferati pacientii operati (unde au fost colegele mele)
      In rest… la ATI n-am intrat decat la Elias (si atunci doar in cateva zile in care am facut pe ghidul pentru o studenta din Anglia sau cand eram trimis cu cate un EAB la analize si mai stateam sa casc gura). Aici am vazut prima data de-aproape defibrilare in spital, aici am vazut montare de cateter central, dar n-am stat in practica, nu stiu suficiente ca sa-mi dau cu parerea.
      Ca sectie, mi se pare un loc unde ai mult mai multe responsabilitati decat intr-o sectie normala. Adica una e sa ai 1 pacient cu probleme grave/sectie si alta e sa ai o sectie intreaga de pacienti care necesita monitorizare 24/24. Una dintre sectiile mai dificile, daca pot sa zic asa.

      Like

  4. Eh…. sa le iau pe rand si sa ma incurc in ele :))

    1) Fiziopatologie… materie grea dar frumoasa.
    Ansamblul Fizio + Fiziopat + Farmaco + Biochim m-a atras la A.T.I. initial.
    Cele mai frumoase materii de preclinic!
    Ce sa zic… pe cat e ea de frumoasa pe atat este de greu de digerat pana reusesti sa gasesti logica mecanismelor. De regula lumea nu este agreaza materia aceasta cu totul…
    Nu stiu ce sa iti zic si nici nu sunt in masura sa dau sfaturi dar o sa iti spun ce am eu in biblioteca.
    Atlasul de Fiziopatologie a lui Silbernagl –> bun pentru recapitulari, scheme si fixarea notiunilor. Capitole scurte, bine structurate. Am vazut ca ai gasit niste cursuri de Fiziopat de nu stiu pe unde. Daca iti doresti sa aprofundezi citeste cursurile si completeaza cu atlasul. Nu stiu daca il gasesti si pe net… 😦
    Este o carte care mie imi placetare mult si inca o folosesc cu drag!

    2) Sper ca m-am prins de cum stau lucrurile si o sa ma hazardez in a spune ca nu ai prea mult timp liber.
    Iti recomand “Medicina de Urgenta” a lui Tintinalli.
    Este una din cartile pe care o folosesc si rezidentii de pe MU.
    Este o carte care explica si teorie si notiuni practice indeajuns de mult incat sa intelegi dar intr-o forma indeajuns de succinta incat sa nu te pierzi in detalii inutile.
    Gasesti in ea de toate pentru toti…. explicate de la nivel de fiziopat pana la tratament…
    O gasesti si pe net si in lb. Engleza dar si in lb. Romana.

    3) Ti-am spus, Nefro era in optiunile mele si oricum cred ca orice specialitate ar trebui sa aiba ceva cunostinte despre fiziologia rinichiului care este un vis!
    Eu am in biblioteca (si iti recomand) “Practical Nephrology” a lui Harber – o gasesti si pe net in format pdf. nu e necesar sa dai bani aiurea pe carti!
    O carte din care poti invata cata nefrologie doresti!

    4) Si acum ce este mai buna a ramas la urma…

    A.T.I. hmmm…. aici o sa ma axez pe pareri strict personale cat se poate de subiective :))
    Anestezia este magica… este un vis… pe cat este de stresanta pe atat este de fascinanta.
    Terapia… vai cat este de grea… si cat de frumoasa! Este medicina la superlativ! Nu exista in lume lucru mai frumos decat Terapia. Dar ma repet… grea, extrem de grea.
    Mi-a spus cineva, candva, ca ori te dedici cu totul A.T.I.-ului si totul trece in plan secund, ori ramai mediocru in materie de A.T.I.
    Nici o alta sectie, nici o alta specialitate nu m-au invatat sa respect mai mult omul si sa apreciez mai mult viata decat Terapia, cu toata suferinta si moartea ce le inglobeaza.
    O specialitate care te invata ca trebuie sa fii alaturi omului cand este cel mai grav bolnav pana isi revine dar si sa il ajuti sa treaca in nefiinta cand toata medicina nu-i suficienta, ajutandu-l sa isi pastreze demnitatea umana!
    Dar aberez si probabil nu te intereseaza astea…
    Ideea este ca, intr-adevar, Terapia nu este cel mai fericit loc pentru a invata caci lumea are mult de munca si este greu sa supraveghezi pe cineva in plus. Mai ales prin prisma faptului ca pacientii sunt in starea cea mai grava (de regula) si atunci este foarte putin loc pentru erori.
    Este destul de dificil sa lasi pe cineva nesupravegheat sau cu minima supraveghere dat fiind faptul ca sunt atat de multe lucruri la care trebuie sa fie atent ( linii venoase periferice, drenuri, sonde, linii centrale, linii arteriale, etc.) si ca medicatia este dificila (lucratul in micrograme nu-i tocmai usor).
    Am un mare respect pentru asistentii de Terapie si pentru doamnele infirmiere.
    Dansele muncesc foarte mult si uneori este greu sa isi gaseasca timp pentru pauza de masa sau pentru o tigara, dar sa mai si invete pe cineva…
    Majoritatea asistentilor si infirmierelor sunt extraordinari si muncesc mult dar cei din Terapie sunt utilizati la maxim de-a dreptul!
    Plus ca mediul este destul de dificil pentru cineva nou (surse de infectie la orice pas, multa aparatura specifica, multe denumiri straine, etc.).

    Vai, iar am scris mult…
    Imi cer scuze!
    Sa imi spui daca mai ai dorinte sa afli despre carti si iti mai recomand ce mai stiu eu ca sunt bune…

    Like

    1. Mersi foarte foarte mult pentru sfaturi. Intotdeauna ma bucura cand gasesc pe cineva dispus sa impartaseasca si altora o parte din experienta lui si sa-i ajute si pe altii sa invete ceva.
      1. Am gasit Silbernagl, Practical Nephrology, Pathologic basis of disease si Emergency Medicine Manual. Le-am dl pe toate. Am deschis Silbernagl, la fundamentals deja m-au luat durerile de cap. 🙂 Glumesc. Daca n-as fi invatat lucruri in plus si n-as fi pus intrebari in anul 1 profesorului de biochimie si genetica, la nivel de postliceala n-as fi inteles nimic din primele scheme. Robbins vad ca e de asemenea excelent ilustrat. Asta e marea problema cand invat ceva, fara niste imagini cat de cat bune, ramane mult la imaginatia mea, si nu intotdeauna retin cum trebuie. Cu cartile astea cred ca va fi MULT mai bine. 🙂
      Acuma trebuie sa-mi fac un program in care sa le studiez. Mai am cateva cursuri de fiziopatologie in romana (apropo, le-am luat de la UMF Timisoara), apoi am cateva de imunologie (de la Univ. Bucuresti – catedra de Biologie), apoi cred ca as trece la Robbins si Tintinalli (o zi unul, o zi celalalt). As lasa nefrologia pentru toamna. Sa vad ce reusesc sa retin peste vara.
      2. Timp. Ah, de-as avea din nou 18 ani si tot timpul din lume. 🙂 Ma rog, e o scuza, mai degraba. Timpul e acelasi la orice varsta.
      Singura diferenta e ca acum vreau sa imi pastrez jobul, care de bine, de rau, imi ofera venituri suficiente incat sa merg in vacante, sa mananc de cateva ori in oras pe luna si sa nu depind de nimeni. Plus, sunt casatorit, vreau sa-mi pastrez si o viata cat de cat ok. Dar vreau sa ajung si la spital/scoala si sa mai si invat. Pana acum am jonglat cu toate, dar am facut compromisuri in toate partile. Ma voi descurca eu cumva.

      1. Eeeeh, ce tare e sa vad doctori care vorbesc cu pasiune despre specializarea lor. Unii sunt asa de doborati de sistem incat nu inteleg de ce aleg sa mai faca ceva ce e evident ca nu le (mai) place.

      2. Despre viata la ATI am si eu o intrebare:
        Nu stiu unde lucrezi, dar presupun ca macar rezidentiatul ti l-ai facut la stat. Nu zic ca e asa peste tot (repet, n-am vazut suficiente sali de TI), dar la Floreasca m-am mirat de ceva: Cand ai niste reguli stricte (ore de vizitare stricte/accesul strict limitat si cu incaltaminte acoperita cu halat, fara zgomote samd), ce faci cand vezi ca intra cate o familie de apartinatori si fac zarva, se invart de colo-colo si mai si sunt cu gura mare cand li se cere sa paraseasca incaperea? Si cat rezisti la asa ceva? Adica tu te chinui acolo sa faci o zona sterila pentru un pacient operat care e intre viata si moarte si apare cate o familie care practic iti strica munca.
        Chestia asta se intampla la toate spitalele de stat de la noi sau era asa doar acolo sau pur si simplu am nimerit eu in niste zile in care regulile erau mai laxe?
        Spun asta pentru ca tot acolo l-au operat si pe tatal meu si tin minte ca s-a plans de cele aproximativ 48h de la TI luni bune dupa ce a iesit din spital.

      Like

  5. Cu multa placere, oricand! 😉
    Cred ca daruirea ta te va ajuta sa excelezi in domeniul tau! Dar cred la fel de bine ca o sa ai de aface cu 3 situatii:
    a) O parte a medicilor o sa te indrageasca si o sa iti ofere o libertate foarte mare – asistentii bine pregatiti sunt un fel de dar divin!
    b) O alta parte a medicilor (mai ales cei mai prost pregatiti dar cu ego-uri cat spitalul) te vor vedea ca pe unul care vrea sa se dea mare si o sa incerce sa iti puna bete in roate!
    c) Punctul a) o sa iti aduca antipatia asistentelor daca o sa ai “noroc” de un colectiv de barfitoare lenese si prost pregatite – cum se gasesc atat de des, din pacate!
    Orice ar fi, sa nu ceri de la tine nimic mai jos de 100%! Pacientii merita de la noi cat putem sa le oferim! Profesorul meu de Semiologie spunea “Daca nici medicina nu stim, atunci ce stim?”.
    Plus ca asta te ajuta sa mergi si sa pui capul pe perna linistit.
    Ma gandesc mai ales la sectiile cu mortalitate crescuta ca Terpia/UPU/Oncologia si cred ca este ingrozitor sa mergi seara acasa si sa pui capul pe perna si sa te loveasca un “Ce ar fi fost daca…?”.

    Pai, sunt la stat!
    Si nici nu as vrea sa lucrez la privat!
    Mie imi plac spitalele mari cu patologie variata si cu oameni de toate felurile! 😀

    Referitor la intrebarea ta:
    Unde sunt eu, zilnic exista astfel de cazuri!
    Ce sa zic… fiecare abordeaza problema cum poate/vrea/stie.
    De regula, eu incerc sa fiu cat se poate de amabil cu toata lumea asa ca incerc sa explic mai intai civilizat care sunt conditiile si de ce sunt astfel de conditii. Majoritatea cazurilor se rezolva astfel.
    Evident ca exista si situatii in care suntem amenintati si atunci iese un fel de circ degradant pentru toata lumea.
    Pana acum am fost injurat, scuipat, amenintat si bruscat… deci pot spune ca sunt un fericit…
    Asta se intampla peste tot! In orice TI… mai rar, mai des dar se intampla!
    Despre cat rezisti… la fel, tine de fiecare in parte.
    Eu, de regula, ma enervez foarte greu… mai ales in astfel de cazuri.
    De regula am 2 principii care ma ajuta sa trec peste lucruri mai usor:

    a) Referitor la apartinatori: Sunt oameni care sufera din cauza idei ca si-ar putea pierde oricand o persoana draga si rolul meu este sa incerc sa ii ajut sa reziste cum pot ei mai bine. Daca plansul pe umarul meu sau faptul ca ma injura pe mine le face suferinta mai usoara… atunci, asa sa fie!
    Si cred ca faptul ca isi vad persoana draga intr-un mediu atat de dur cum este Terapia ii face sa reactioneze astfel… poate in viata de zi cu zi sunt niste peroane dragute 🙂

    b) Referitor la pacienti: Fiecare este universul cuiva asa ca eu nu am dreptul sa ii tratez la mai putin din valoarea lor! Eu am ales si aleg in fiecare zi sa fiu acolo, ei nu au avut incotro…

    Regulile sunt atat de greu de respectat si de multe ori pana si noi si am vrea sa le facem mai lejere. Eu as vrea sa fie ca in afara — familia sa stea langa bolnav in majoritatea timpului, sa fie implicata in ingrijirea sa. Pana la urma pentru unii dintre ei clipele din Terapie sunt ultimele pe care le vor avea cu cei dragi…

    Ce sa zic de mediul contaminat de apartinatori cand si colegii din spital vin prin Terapie cu mai stiu eu ce treaba si nu respecta regulile… considera ca suntem noi prea “exigenti”.
    Sunt curios cum se vede A.T.I.-ul prin spitalele pe unde ai fost tu caci la mine lumea ne percepe ca pe o conglomerare de fitosi aroganti… nu suntem prea iubiti prin spital! Mai ales cand refuzi sa admiti un pacient in Terapie! :))
    Chiar sunt curios care este impresia pe care o lasa personalul ATI si in alte spitale… mai ales prin ochii tai si ai persoanelor cu care ai lucrat! Poate imi povestesti un pic :))

    Like

    1. Eh, sa ajung intai in situatia sa ma indrageasca sau urasca niste doctori si dupa aia ma ingrijorez eu de asa ceva. 🙂

      In privinta pacientilor, eu am 2 principii de care incerc sa ma tin: “poarta-te cu un pacient cum ti-ai dori sa se poarte cineva cu tine in situatia lui” si “orice batranel (“clientii” majoritari ai spitalelor) e parintele cuiva” – deci nu-l judeca aspru, orice ar face. Pana acum nu m-a injurat sau bruscat nimeni, cred ca fac ceva gresit :))

      Apropo de ATI si internare. Care e treaba cu asta? In mai multe spitale am vazut ca incearca sectiile sa-si paseze intre ele pacientii gravi si de mai multe ori ii refuza cu indarjire ba unii, ba altii.
      Inclusiv in spitalul de mai sus am vazut (la cateva zile dupa ce am ajuns acolo) o cearta intre Neuro, Cardio si ATI. Pacienta era post AVC si facuse acidoza metabolica (zicea EAB-ul) cu probleme cardiace (ziceau semnele vitale, EKG-ul si ecocardiografia de urgenta). Neuro nu o mai vroia acolo “noi nu tratam acidoza metabolica”, Cardio nu o vroia “pentru ca oricum va ajunge la ATI, deci mai bine o ducem la voi”, iar ATI-ul n-o vroia “pentru ca dam de bucluc daca nu respectam procedura, care zice ca trebuie s-o ia cardio”. Nici una dintre cele 2 sectii nu era aglomerata (ma plimbasem prin ele in dimineata aia, cu diverse treburi). Deci de ce se refuza admiterea pe sectie?
      Parca la noi nu e ca la americani, nu conteaza rata mortalitatii pacientilor. Da, am vazut ca e multa hartogaraie de completat in caz de deces… dar daca asta e singurul motiv, e absurd.

      In rest, singura treaba pe care am mai observat-o despre anestezisti e ca dicteaza programul operatiilor (ne zicea profesoara de chirurgie, doctorita) si ca sunt putini (intr-un spital am vazut 1 anestezista la 3 sali de operatie, care se plimba intre sali).
      Plus, tot ca observator extern, mi se pare amuzant faptul ca mai toti doctorii care au avut rabdare sa vorbeasca mai mult cu un amarat de elev de postliceala (ca mine) isi lauda specializarea ca “cea mai buna”. Internistii zic ca “la noi vezi patologiile cele mai variate, ai imagine de ansamblu asupra medicinei”. Neurologii zic ca “neurologia e cea mai grea, totul depinde de creier”. Chirurgii stiu ca “toti ajung la chirurg, pana la urma”. Nefrologii zic ca “orice ai face, daca nu-ti functioneaza rinichii, fara mine nu faci nimic”. Cardiologii isi considera si ei specializarea ca “cea mai importanta”. Oncologul e cel care are stie ca are oricum mai multi pacienti decat si-ar dori. Culmea, toti au dreptatea lor (in opinia mea). 🙂

      Like

  6. Eh… cearta asta dintre sectii este vesnica!
    Noi avem o plaja de patologii de la X la Y ca orice sectie.
    Diferenta este ca la noi nu doar boala este importanta ci si gravitatea sa!
    Spre exemplu admitem dezechilibre acido-bazice doar in forma lor cea mai severa.
    Exista niste criterii de admisie in TI hotarate la nivel national (majoritatea chiar european) care ne limiteaza posibilitatea de admisie a pacientilor. Mai ales daca ai si un sef de sectie care te pune sa justifici la raportul de garda fiecare admisie pe care ai facut-o.
    Lupta era de fapt intre Neuro si Cardio… intensivistul poate sa vina cu un plan de tratament care sa corecteze acidoza si pe sectiile mentionate anterior si sa reevalueze starea pacientului ulterior.
    Daca se corecteaza, super! Daca nu, atunci se reevalueaza posibilitatea admiterii.
    Tocmai faptul ca ii luam cu greu in Terapie ii face pe ceilalti sa ne “iubeasca”…
    Plus ca pe langa criteriile alea multe pe care trebuie sa le respectam trebuie sa pastram mereu si niste locuri libere pentru admisii de urgenta… politraume, status post-SCR resuscitat, etc.
    Si depinde acum si de spital. Sunt si spitale in care se fac statistici cu decesele si se dau note explicative. Mai ales ca raspunzi cu capul in fata sefului de sectie…
    Si inca un motiv care duce la certurile astea… toata lumea incearca sa se eschiveze! Toti vor putini pacienti eventual cat mai stabili ca sa fie ei linistiti! Si au prostul obicei de a vrea sa verse tot ce nu le convine lor la TI…

    Eh, nu-i chiar asa cu programul operatiilor.
    Putem sa refuzam pacienti dar in spitale mari cu mai multi anestezisti, chirurgii pot alege sa isi incerce norocul la un alt anestezist… care poate din prietenie sau altceva nu-l va refuza.
    Si sunt multi chirurgi care se poarta execrabil cu anestezistii (mai ales cu rezidentii) in sala…
    Ultima anestezie pe care am refuzat-o nu a facut decat sa amane operatia cu 2 ore pana cand altcineva a spus ca nu are nicio problema sa dea anestezie la acel pacient. Asa cum suspectasem eu, au fost complicatii intra-operatorii si acum pacientul are un prognostic rezervat…
    Pacientul avea un K+ de 1,8… o prostie sa dai anestezie la asa un K+ tinand cont ca procedura nu era urgenta… se putea astepta intai corectarea hipokaliemiei…ma rog, fiecare pasare pe limba ei piere…

    Fiecare isi lauda domeniul ca doar nu o sa zic eu ca X este mai misto decat ATI-ul caci asta ar insemna ca si cei care fac X sunt mai smecheri decat mine… si tu o sa iti lauzi sectia unde vei lucra :))
    Oricum ceea ce trebuie ei sa inteleaga este ca desi fiecare sunt foarte tari… patologiile lor in forma cea mai severa tot la Terapie ajung…. de aici ce deducem? :))

    Like

    1. Pe scurt, pare sa fie o combinatie intre reguli, responsabilitate si fuga de ea, plus frica de “bucluc”. Cam ca in orice loc de munca din lumea asta, doar ca “obiectul muncii” e un om.

      Daca imi permiti o presupunere, cred ca in spitalele noastre se merge mult si pe principiul pagubos “haide, domne’, oricum stim noi ca incalci regula X si regula Y zilnic, incalc-o si pe asta si primeste-mi pacientul”. E o panta alunecoasa pe care intri cand incalci o regula mica, cum zice americanul.

      Nu stiu ce sa zic de “spitale mari cu multi anestezisti”. Spitalul la care fac eu referire (nu dau nume) e spital universitar, are 2 clinici de chirurgie si, din ce am inteles, 1 singura anestezista/clinica. Deci da, are o pozitie de putere. Nu stiu cat de mult ii convine (multa munca, multe responsabilitati), dar stiu ca isi alege ea ora la care vine la operatii.

      Iar greseli de genul celei mentionate (hipokalemie)… de ce se fac? Chirurgii au libertate relativ mare in a-si alege pacientii, ora operatiei si alte lucruri. Si nu-s tampiti, adica daca eu am retinut (printre altele) in 2 ani ca e recomandat sa nu ai dezechilibre electrolitice preoperatorii, niste doctori stiu mai precis contraindicatii relative sau majore. Deci… de ce?

      La final, daca ar fi sa impart eu dreptatea (nu ca m-ar fi intrebat cineva), as zice ca toate specializarile medicale sunt necesare, deci mai bine sa nu le comparam, pentru ca se ajunge la certuri (adica ajungem la ATI, in caz de cearta grava). Ca sa fac si o gluma slabuta. 🙂

      Like

  7. Scuze ca raspund asa greu!
    Am vazut postarea ta de pe mobil dar am fost de garda si nu am apucat sa raspund!

    In spitalul meu suntem cam asa:
    – cel putin 1 rezident in fiecare sala in care se opereaza (chiar 2 – unul de an mic si unul de an mare de regula)
    – cel putin un specialist/primar la 2 sali (maxim 3 in perioadele de concediu)
    Deci destul de multi…
    Fara a mai lua in calcul personalul care acopera Post-op si Terapia in ziua respectiva!
    Asa ca noi nu avem atat de multa putere in fata chirurgilor referitor la operatii… adica putem sa alegem sa nu dam o anestezie dar le este usor sa gaseasca pe altcineva mergand dupa principiul enuntat de tine si pe principiul prieteniilor, fostilor colegi de facultate, etc.

    Cazurile ca cel spus de mine se intampla fiindaca:
    Chirurgul are o obligatie fata de cineva –> anestezistul are o obligatie fata de chirurg –> si tot asa… este acelasi cerc vicios…

    Cu dezechilibrele AB si El. in mare cam asa este dar acum depinde si de:
    – urgenta operatiei
    – tipul operatiei
    – tipul dezechilibrului
    – gravitatea dezechilibrului
    – iscusinta anestezistului
    a) pot manageria posibilele complicatii?
    b) pot corecta dezechilibrul intra-op?
    c) pot evita agravarea?
    d) pot anticipa miscarile chirurgului si efectele lor asupra starii pacientului –> pot anticipa si evita evenimente inainte ca ele sa se petreaca?
    e) raportul risc:beneficiu este unul favorabil?
    f) planul meu anestezic (medicatie +/- suport volatil) ce efect are asupra problemei deja existente?
    Si inca multe alte chestii…multe alte semne de intrebare pe care anestezistul trebuie nu doar sa si le ridice ci sa si aiba raspuns la fiecare!

    La finalul zilei si eu sunt de acord cu tine ca fiecare specialitate isi are importanta sa! De aceea echipele multidisciplinare din strainatate au rezultate mai bune decat noi… care stam si ne mancam intre noi toata ziua…

    In final o mica intrebare:
    Anestezista de care vorbeai se ocupa doar de anestezii?
    Noi suntem rulati, de regula, si pe anestezie si in Terapie astfel incat sa pastram un echilibru in cadrul activitatii noastre de anestezisti-intensivisti si probabil sa nu o luam razna in Terapie :))) (desi unii facem mai multa Terapie decat Anestezie)…

    Like

    1. Deci am observat destul de bine lucrurile. 🙂

      Dar ce faci, personal, intr-o situatie ca cea enuntata de tine Refuzi (cu motive bune) anestezia, altcineva o face si apar posibile evenimente neplacute. Dat fiind faptul ca va cunoasteti in sectia de ATI – nu va sfatuiti intre voi? “Eu n-as face asta, pentru ca…”? Medicina nu e 100% precisa, greseli se intampla, e uman, dar daca pot fi evitate, de ce nu se evita? Inteleg cercul vicios din spitalele nostre, dar ma gandesc ca e vorba de oameni inteligenti, care isi calculeaza actiunile si care (asa cum ai zis) totusi respecta viata.

      Trebuie sa recunosc ca nu stiu sa-ti raspund la intrebare. Din ce am vazut si inteles, doctorita cu pricina era “Anestezista” – toata lumea i se adresa doar asa (n-am auzit pe nimeni sa-i zica ATI-sta, sau intensivista sau alta combinatie). Salile de operatie comunica cu salonul de TI acolo, n-am vazut-o sa se duca si prin salon, dar e adevarat ca nu sunt securist cand ajung intr-un spital, nu stiu chiar tot ce face toata lumea. Adica sunt doar observatii ale unui ochi extern, e posibil sa ma insel.
      Cum stiu pe cineva care lucreaza in sectia aia, o sa ma interesez maine, o sa-ti ofer un raspuns precis. 🙂

      Like

  8. Eu personal incerc sa discut cu ai mei colegi cand nu sunt de acord cu un plan de anestezie sau cu un plan de terapie dar asta este foarte dificil din multiple motive…
    Sa zicem ca uneori nici cea mai logica explicatie, cu cele mai solide argumente nu sta in fata unui ego nefiresc de dezvoltat! Sunt sigur ca ai vazut ca fiecare (mai ales medicii) are impresia ca este cel mai cel!
    De multe ori ma lovesc de “stiu eu”, “am mai facut”, “lasa asa”, etc.
    Mai ales in fata medicilor cu experienta mai vasta (prin experienta a se citi “ani de practica” nu neaparat cunostinte…).
    Dupa cum spuneai si tu sunt unii dintre noi (asistenti, infirmieri, brancardieri si medici) care fac asta din motive care nu par a mai rezona cu vocatia profesiilor noastre.
    Mi-a spus candva o apartinatoare ca suntem o adunatura de oameni abrutizati si dezumanizati (facea referire la personalul T.I.)! Nu am fost de acord cu ea si am suferit sa aud astfel de vorbe dar poate ca in definitiv ea era mai aproape de adevar decat sunt eu…
    Aiureala aia din filme care vorbeste despre complexul divin de care sufera oamenii din sistemul medical… ei bine poate nu e totusi o aiureala!
    Din pacate asta ajunge la tine ca persoana si te schima… am capatat aici ironie, cinism, individualism si altele asemenea lor… pacat, mare pacat!
    DAR din fericire nu mi-am schimbat pasiunea pentru munca mea si nici relatia cu pacientii! 🙂
    Nici nu ai idee cat de multe am invatat de la infirmiere si asistenti… nu doar pe parte medicala ci si pe parte umana… poate de aceea le spun colegelor mele “Buna dimineata!” si doamnelor infirmiere si asistente “Sarut mana!”. :))

    Nu te stresa prea tare cu raspunsul la intrebarea mea!
    In definitiv si noi avem oameni care prefera sa dea anestezie si oameni care prefera Terapia…

    Like

    1. Nu stii cat de mult ma enerveaza generalizarile astea absurde “toti sunteti niste spagari, nesimtiti, lipsiti de chemare” si cate si mai cate. Majoritatea romanilor isi formeaza o opinie dupa o interactiune scurta cu cineva, candva si apoi baga in aceeasi oala 200 si ceva de mii de oameni.
      Iar cei care au avut o experienta ok intr-un spital rar le acopera vocile astora. 😦 Nu pentru ca ar fi minoritari, ci pentru ca vocile negative cel mai des se aud in cor. Parca se hranesc unii pe altii cu ura.

      Si eu am obiceiul sa salut pe toata lumea, chit ca nu mi se raspunde. In spital vorbesc cu “dumneavoastra” cu toata lumea, chiar daca nu mi se raspunde la fel si chiar daca e vorba de oameni mai tineri decat mine. O minima politete. Daca o asistenta ma lasa sa fac ceva unui pacient, intotdeauna cer voie inainte pacientului. Nu intotdeauna mi s-a mai permis daca m-au vazut politicos, dar nu ma deranjeaza. Asa mi-ar placea sa-mi vorbeasca cineva mie, deci asa ma port si eu. 🙂

      Like

  9. Eh, ce sa zic despre opinia publica…

    Candva, eram revoltat sa aud cum suntem toti luati ca un intreg…
    Acum, insa, am ajuns sa ii inteleg…
    Pana la urma sunt bolnavi si noi le oferim prea putin… isi cumpara medicamente, isi cumpara cele necesare igienei, isi cumpara materiale sanitare… si dupa tot acest efort, de mult prea multe ori se lovesc de duritate si lipsa de intelegere ba chiar mai sunt si cei care asteapta “o mica atentie”…

    Evident ca facem si noi ce putem cu resursele (materiale, financiare si umane) pe care le avem, dar oare chiar nu am putea sa mergem mila aceea in plus, dupa cum frumos spune americanul?
    Facem ingrijirea bolilor dar de cate ori facem ingrijirea bolnavului?
    De cate ori privim bolnavul ca pe un om si luam in calcul nevoile sale socio-culturale, spirituale, s.a.m.d.?
    De cate ori ne gandim la teama lor (de boala, de spital, de singuratate)? Ba chiar si cand facem proceduri medicale (unele dureroase) teama lor ne irita si o luam ca un afront…
    Astea sunt doar cateva intrebari dintre cele pe care mi le pun si eu cand si cand…
    Nu ca as fi in masura sa imi dau cu parerea! Sunt sigur ca tu cunosti mult mai bine decat mine in ce consta ingrijirea unui pacient si sunt convins ca ii intelegi mai bine decat o fac eu! Nu as dori sa intru prea mult intr-un domeniu ce ma depaseste caci aici voi sunteti specialistii!

    Cei ce au experiente placute in spital nu le impartasesc poate si pentru ca nu vad nimic special in asta… in fond, normalitatea este sa pleci din spital cu o experienta cat mai placuta.
    Iar ceilalti isi striga in cor regretul ca nu au parte de normalitate, striga in cor nedreptatea…

    Nici noi nu apreciem mereu pacientii complianti sau cel putin nu in mod public; insa cand avem cate un razvratit oare nu impartasim si noi neplacerile ce el ni le aduce?

    Le inteleg dorinta de a ne ataca (nu spun ca au mereu dreptate) dar poate ca nici noi ca sistem nu le oferim ceea ce ei cauta…
    In definitiv, adevarul este undeva pe la mijloc…

    Like

    1. Salut!
      Scuze pentru raspunsul tardiv, dar am fost in concediu cateva zile.
      In primul rand, oricat de mult as vrea sa ajung asa ceva intr-un viitor apropiat, sunt departe de tot de a fi “specialist” in a “ingriji un pacient si a-l intelege”. 🙂 Ce am vazut si facut in spitale pana acum nu ma califica drept nimic – si sunt primul care va recunoaste asta.

      Anumite observatii ale pacientilor si apartinatorilor le inteleg – unele le si impartasesc. Am vazut destule porcarii si ca apartinator si ca pacient. NU am de ce sa apar orbeste sistemul sau pe toti oamenii angajati in el.
      DAR ma deranjeaza atunci cand vad ca, de multe ori, opinia generala printre romani este ca “TOTI” oamenii angajati in spitale sunt niste oameni care umbla “dupa bani” si care se poarta cu pacientii intr-un mod inuman… Sigur, sunt nenumarate lucruri care nu merg cum trebuie in spitalele noastre. Dar e absurd sa iei 200 si ceva de mii de angajati din sistem si sa-i judeci pe toti dupa comportamentul (mediatizat) unora dintre ei.
      Inainte sa intru in prima sectie de spital ca “invatacel” si eu ma asteptam sa dau peste un procent mai mare de oameni mai rai, sa zicem. Asteptarea mea era logica, intr-o oarecare masura. Nu poti sa vezi zilnic moarte, durere si multe altele fara sa te schimbi – probabil in mai rau.
      Realitatea imi pare ca e ca romanii din spitale sunt la fel ca romanii din orice alt domeniu. Iubesc, invata, relationeaza, isi fac meseria, au probleme, au si trasaturi bune si trasaturi rele. Dar cei carora chiar nu le pasa de pacientii lor si fac treaba asta “pentru bani” si atat sunt o minoritate extrem de mica (daca imi permiti pleonasmul).

      Da, implicarea si acel “plus” in relatia cu pacientul si in felul in care-si face fiecare munca… lipsesc la anumiti oameni. Dar e absurd sa ne asteptam ca 5% dintre angajatii romani sa fie diferiti fata de restul de 95% (200 si ceva de mii de angajati in Sanatate vs. 4 milioane si ceva de angajati in total in economie). Si e o ipocrizie sa fie judecati toti dupa niste valori/standarde la care restul romanilor nu adera (compasiune, corectitudine, etica, profesionalism etc.).

      Asta nu inseamna ca eu nu am de gand sa fiu “la fel ca toata lumea”. In general incerc sa-mi fac treaba (oricare ar fi ea) in asa fel incat sa fiu eu multumit (si sunt greu de multumit). Nu stiu cum o sa ma descurc cu principiul asta odata ce va trebui sa fac saltul de la “invatacel” la angajat. E posibil sa fie niste idealuri de ignorant, dar pentru moment cred ca peste tot poti sa-ti faci treaba bine si sa schimbi lucrurile macar putin in jurul tau.

      Aoleu cata poliloghia am scris. Sper ca nu te-am plictisit. 🙂

      Like

  10. Am o curiozitate…

    Sa nu o interpretezi altfel decat ca pe o intrebare venita in urma faptului ca observ pasiunea ta pentru domeniul medica (Doamne ajuta sa te tina!)…
    De ce nu ai ales sa faci direct medicina?
    Adica, ma gandesc ca ar fi fost dificil cu munca dar cred ca s-ar fi gasit ceva modalitati…
    Stiu asistenti care faceau/fac medicina la Titu Maiorescu si impaca si serviciul cu asta cumva (nu stiu cum, pentru mine este un mister!)….
    Sau poate ca ai fost pasionat strict de domeniul asistentei medicale mai mult?
    Am o prietena ce este asistent medical si care a plecat de la Poli in anul 3 pentru a deveni asistent medical, caci asta si-a dorit!
    Nu ma intelege gresit, dar sunt sigur ca ai vazut ca pasiunea lipseste cu desavarsire in domeniul asta…

    Like

    1. Acuma… sa nu crezi ca sunt Gica-Contra, dar nu as zice ca lipseste cu desavarsire pasiunea in domeniul asta (la stat sau la privat).
      Exista, intr-adevar, cam multi oameni in sistemul medical care au ramas in el din inertie. Au facut 6 ani de Medicina, le e greu sa accepte ca nu vor sa faca asta, merg mai departe. Au facut 3-4 ani pentru a deveni AMG, acum merg mai departe pentru ca nu vor sa declare anii aia drept “pierduti”. Am intalnit si niste oameni care chiar pareau sa fi fost pasionati candva acum 10-15 ani, dar dupa atatia ani de greutati de toate felurile pur si simplu s-au inchis in ei si nu mai au chef sa evolueze.
      Dar am intalnit si asistente care pe langa cunostinte tehnice stiau si destul de multa medicina. Pe nisa lor, dar stiau. Am vazut si rezidenti si studenti care chiar pareau pasionati de ceea ce faceau si invatau. Am prostul obicei de-a trage cu urechea la ce discuta oamenii in jurul meu, daca mi se par interesanti. Prin spitale am auzit muuulte discutii tampe, pe care le-am blocat repede, dar am auzit si o gramada de oameni care schimbau informatii, cunostinte, incercand sa inteleaga mai bine anumite lucruri. De multe ori m-a enervat lipsa mea de cunostinte, ca sa pot pune mai bine in context ceea ce auzeam.
      Recunosc, e totusi probabil ca experienta mea sa fie limitata si sa nu fi vazut suficiente lucruri pentru a-mi forma o opinie mai corecta – ca a unui om care lucreaza deja in sistem de ceva ani + rezidentiatul.
      Din nou, am deviat de la subiect 🙂

      De ce? O combinatie de factori: varsta, banii, necunoasterea realitatii, frica de necunoscut, nehotararea, oboseala.
      Varsta: cand am luat decizia de-a merge din nou la scoala, de data asta pentru a invata ceva ce-mi place si imi starneste curiozitatea, aveam 28 de ani. Medicina insemna 6 + 5 ani. As fi devenit “doctor” la 39 de ani. Mi-ar ramane vreo 20 de ani de “meserie”. Pana la 39 de ani n-as fi avut aproape nici un ban. Optimist vorbind, as fi terminat la 34 de ani facultatea si aveam sansa sa plec la un rezidentiat in afara (deci la “bani”). Banii nu sunt totul in viata, dar la 30 si ceva de ani nu mai poti trai cu parintii, nu are cine (si nu e normal sa te astepti) sa te sprijine cu bani, nu poti sa mai traiesti de azi pe maine si cate si mai cate.
      Plus, am mai facut o facultate la stat, deci trebuia sa platesc facultatea. Acum 2 veri mi se parea foarte mare taxa de 6000 lei. Cea actuala (de 9000 lei) mi se pare imensa pentru Romania. De la serviciu mi s-a dat clar de inteles ca nu va exista conceptul de “colaborare” – deci ar fi trebuit sa ma gandesc la un viitor fara venituri.
      Nehotararea m-a facut sa aleg varianta cea mai scurta si mai ieftina (postliceala), in loc sa fi fortat sa fac macar facultatea. “Daca nu imi place, daca nu merita, daca o fac degeaba etc.”. Mare prostie, nehotararea asta. Iar acum au trecut 2 ani si am ajuns fix in situatia mentionata de mine mai sus. Mi-e greu sa recunosc ca fac o scoala care nu ma invata ceea ce as vrea eu sa invat.
      Necunoasterea realitatii m-a facut sa aleg sa devin AMG. Sunt multi care gandesc ca mine (pagubos) “domne, medicina nu fac, dar lasa, ca o sa invat acelasi lucru ca sa devin AM”. Nimic mai departe de adevar. Cred ca 90% dintre absolventii actuali de postliceale de AM habar-n-au (cu certificatul de AM in buzunar) chestii de baza ca “ce rol au rinichii in corpul uman, de ce nu dai antibiotice unui om cu viroza, cum se coaguleaza sangele, cum se transmite HIV” si cate si mai cate. Asta nu inseamna ca nu pot functiona in anumite sectii de spital daca “se descurca”, dar e un semn clar ca nu prea se preda mare lucru la o scoala care te face AM.

      Anul trecut imi luasem culegerile de subiecte de admitere de la UMF in mai. La inceput eram cam praf in rezolvarea subiectelor (mai ales la cele cu complement multiplu), dar imi imbunatateam incet-incet scorurile. In iunie m-am razgandit, n-am mai invatat nimic si am renuntat la gandul de-a mai da admiterea. A aparut frica. Nu am putut sa-mi iau gandul de la faptul ca m-ar astepta un viitor mai greu decat cel actual, care oricum nu ma multumeste. Tatal meu era in ultimele luni de viata (adenocarcinom pancreatic), mi-era greu sa am ganduri pozitive.
      Iar oboseala are rolul ei: in anul 1 de facultate am lucrat 1 semestru 6 ore/zi, 6 zile/saptamana. Aveam 18 ani, dar am urat fiecare secunda din perioada aia. Oricat m-am chinuit, mi-am pierdut si bursa. N-as mai putea face asta acum, dupa mai mult de 10 ani de muncit neintrerupt (m-am reangajat la 20 de ani si de-atunci n-am mai fost niciodata “fara job”).

      Acum, cand aproape am terminat anul 2, sunt un pic dezorientat.
      Chiar nu stiu ce o sa fac peste 1 an. Bine, majoritatea colegelor mele nici nu se gandesc la asta. Si sunt mult mai lipsite de griji. Poate ar trebui sa le urmez exemplul :))

      Like

  11. Scuze de raspunsul intarziat!

    Da, acum citind cuvintele tale imi dau seama ca nu am cugetat atent la ideea aceasta.
    Imi dau seama ca este dificil financiar sa platesti 6 ani de facultate, mai ales la taxa actuala.
    Mi-a ajuns pe la urechi un zvon ca urmeaza o noua majorare, ridicand suma la 12000 RON… ceea ce este enorm!
    Dificil ar fi si din cauza reintroducerii stagiaturii ceea ce ar creste iar durata de pregatire si formare…
    Este dificil sa le impaci pe toate… scoala, serviciu, familie (poate copii), viata personala (hobby, vacante, etc.), taxa, etc.
    Nu am cugetat atent si nu am luat in calcul toti acesti factori si pentru asta imi cer scuze!

    Privind dintr-o alta lumina, chiar daca scoala nu te invata tot ceea ce ai vrea tu, macar iti ofera accesul la spital si pacienti.
    Plus ca iti poti imbogati cunostintele cat vei dori si dupa ce te vei angaja, deci finalizarea scolii nu este finalizarea procesului de invatare!
    Adevarul este ca in domeniul asta nicio scoala nu te pregateste suficient, inveti mereu!

    Sa nu crezi ca toti cei ce termina Medicina au si ceva ramas din ea… sunt absolventi de Medicina poate la fel ca si colegii tai… unii exceptionali, altii…
    Tocmai ce am avut un conflict cu o rezidenta de Urgenta care a chemat un consult de ATI pentru o acidoza si cand am ajuns acolo am constatat ca era singurul lucru pe care il putea interpreta dintr-un buletin de EAB… atat! Doar sa spuna ca este acidoza (s-a luat dupa pH ca un copil de clasa a VII-a la Chimie).
    Ce BE, ce mecanisme compensatorii, ce hiaturi anionice, ce alte mecanisme…
    Raspunsul ei: “Tin minte ca am facut o gramada de din astea la Fiziopatologie dar nu imi mai amintesc!”…. si daca ea poate are o scuza fiind rezidenta an I ce sa zic de altii?!?

    Sa iti povestesc ca am vazut o rezidenta anul IV pe MU care nu a putut sa calculeze o doza de Fentanyl?!? Nu a putut sa isi dea seama care este concentratia/ml si nu isi amintea nici doza…

    Sa iti povestesc de un SCR resuscitat pe Cardiologie, unde am ajuns si ambii medici de acolo (medic specialist Cardiologie si medic rezident in an final pe MU) nu stiau sa ceara Epi pe injectomat… nu stiau nici dilutia, nici rata de infuzie!

    Sa iti povestesc cum sunt oameni care stiu sa defibrileze? Sau sa seteze un ventilator?

    Sa iti povestesc cum am vazut cu ochii mei o colega dintr-o alta specialitate incercand sa intubeze un pacient constient fara niciun fel de inductie? Ea cu laringoscopul in gura lui si el dadea din picioare si incerca sa verse… filmele cu prosti au ce invata de la noi…

    Sa iti povestesc despre colegi care nu stiu sa faca blocuri nervoase?

    Si multe, multe alte povesti!
    As putea sa ma apuc sa scriu o carte :))

    Like

    1. Sau ti-ai putea face un blog si eu as fi un cititor abonat 🙂

      Strict despre situatia mea, eu recunosc ca ma ascund dupa scuze. Si mi-a mai zis-o multa lume. Taxa, viata, bani, familie… pentru toate as fi gasit un compromis. Nu mi-ar fi placut, dar poate ca satisfacerea unei pasiuni ar fi compensat pentru tot.

      Da, am auzit si eu un zvon de o probabila marire de taxe. Ma intreb ce-o sa faca facultatile particulare – in ritmul asta vor ajunge mai ieftine decat UMF 🙂
      Oricum, ai dreptate in ceea ce ai zis – exista niste avantaje inclusiv in situatia actuala. Trebuie doar sa le exploatez.
      Apropo: ai dat mai multe exemple de lipsa de pregatire la rezidenti (suficiente incat sa ma apuce durerea de cap la gandul ca un asemenea doctor m-ar trata si pe mine in caz de urgenta). Poti sa-mi dai exemple, te rog frumos, de greseli/lipselipsuri de cunostinte importante ale asistentelor?
      Teoria mea este ca inveti cel mai mult din greselile altora (sau ale tale, dar e mai bine sa le eviti). Cand ajung intr-un spital, sunt un fel de burete care absoarbe informatii, dar teama mea cea mai mare e ca deprind si obiceiuri proaste. De verificat mai verifc multe lucruri – si ma apuca durerea de cap cand vad acasa ca o asistenta mi-a spus mie sau unui bolnav cate o tampenie imensa despre un medicament sau un tratament, dar nu pot filtra tot ce aflu.

      Daca ai doar exemple de pe ATI e mai mult decat suficient. Precum am tot discutat, ATI-ul vede aproape tot, deci observatiile tale mi-ar fi universal utile.

      Daca vreodata ai timp mai mult si mai multe observatii de facut, ti-as oferi cu mare placere un guest post. Nu am eu asa de multi cititori, dar dintre cei/cele care vin pe aici mai regulat, majoritatea sunt elevi/studenti/asistente interesati/e sa invete lucruri noi – pentru ca, la fel ca mine, nu au avut profesori care sa se oboseasca sa le predea una sau alta pe principiul “oricum sunteti toti prosti”.
      Desigur, asta e doar o rugaminte pe care o fac realizand ca presupune timp pierdut – care ar putea fi folosit mult mai util de un medic, cu viata, familie, pasiuni si dorinte proprii. Deci daca nu se poate, inteleg 🙂

      Like

  12. Salutare!
    Am sa incerc sa scriu o mica postare si am sa te anunt cum decurg lucrurile 🙂

    Daca cineva are de invatat fie si un cuvant din ceea ce citeste/ aude/ vede la alt om atunci timpul acela nu este pierdut!

    Eh, nu am asa o viata foarte plina!
    Viata mea se imparte intre spital si mica familie (mama si fratele meu) cu care incerc sa ma vad cat mai des si sa ma bucur de ei la maxim.
    Nu am mare viata personala caci medicina imi ocupa majoritatea timpului – am atat de multe lucruri de invatat, de perfectionat, de adaptat si atat de putin spatiu de erori incat este nevoie de implicare cat mai multa.
    Si nu multa lume intelege stilul asta de viata, mai ales cei din afara sistemului…
    Eu ma ghidez dupa doua spuse ale unor oameni dragi mie (poate ma ghidez prea mult dupa ele) – dascali in adevaratul sens al cuvantului:
    a) “Daca nici medicina nu stim, atunci ce stim?”
    b) “In domeniul medical nu se face performanta fara sacrificii, iar in A.T.I. sacrificiul necesar performantei, excelentei inseamna renuntarea la orice altceva!”

    Like

    1. Stiu ca o sa para sec, dar am tot respectul pentru oamenii care se dedica medicinei. Mult succes in ceea ce faci.

      Daca o sa ai timp sa scrii ceva, iti voi fi profund recunoscator.

      Like

  13. am citit , cam tirziu , o lectie de deontologie medicala !
    minunati oameni sinteti ………mult success in viata !!!!!!!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s