O vreme m-am simtit ca intr-un film horror prost

De dimineata la spital am pendulat pentru o perioada mai lunga intre 2 saloane (care comunicau). Tot timpul am avut o senzatie bizara, de parca as fi fost un actor intr-un horror prost, cu sange mult si scenariu complicat inutil:

2 saloane mult mai intunecate decat ar trebui sa fie la inceput de vara – pentru ca sunt pe partea umbroasa a spitalului

In fiecare salon erau cate 3 paciente.

In primul salon aveam 1 pacienta cu AVC pe care singurul lucru care o mai tinea in viata era un aparat de respiratie artificiala.

A doua pacienta, tot cu AVC, emaciata si abia mai respirand, statea intr-un pat unde niste pete mari de sange de mai devreme (vena sparta) abia incepeau sa se usuce. Langa ea, asistenta tot incerca sa-i recolteze sange, dar nu reusea. Asistenta era chemata constant in celalalt salon de doctori ca sa administreze cate un medicament. Drept urmare, pacienta asta avea pe pat MULTE bucati de vata imbibate cu sange, leucoplast peste alte bucati de vata de pe intepaturile de la incercarile nereusite de recoltare si mai multe ace si fiole folosite (la incercarile lipsite de succes de a recolta sange de la ea de pana atunci).

A treia pacienta dormea linistita, asteptand momentul cand va putea din nou sa manance dupa eco transesofagica de mai devreme.

In al doilea salon, 2 paciente pe la 90 de ani erau intr-o stare mai mult vegetativa, cumva intre somn, trezie si coma.

A treia pacienta tocmai avea un episod cardiac. Se presupunea ca are edem pulmonar acut.

Analizele “de urgenta“, duse la laborator cu aprox. 30 de minute mai devreme… erau in lucru si asa au ramas. 

O doctorita de la cardiologie (dupa varsta parea tot rezidenta) o repezea pe doctorita rezidenta de pe sectie:

de ce a fost chemata asa tarziu (a fost chemata de mult, dar nu a venit nimeni pana nu s-a dus rezidenta pana acolo),

de ce pacientei nu i s-a administrat nimic pana acum (nu stiu),

de ce n-avea monitor pacienta (era la alta pacienta),

“are lichid la plamani sau in abdomen? ce e aici?” (asta o intreba pe rezidenta de pe sectie, in timp ce ea ii facea ecocardiografie pacientei, in conditiile in care abia fusese internata aseara pacienta si nu i se mai facuse vreo investigatie pentru a determina daca are EPA sau ascita sau altceva – deci nu prea avea cum sa-i raspunda nimeni la intrebarile ei)

“sa se faca 1 fiola de furosemid… inca una… inca una… 1/2 fiola de digoxin” (asta ii cerea rezidentei de pe sectie, care o ruga pe asistenta sa faca una si alta)

Doctorita-rezident, dupa ce ca e o femeie mica de inaltime, se facuse si mai mica, undeva langa usa. Zici ca era o fetita certata de mama ei pentru ca si-a murdarit rochita.

Apoi am fost martorul unei mici scene stupide, in care 3 doctori de pe 3 sectii diferite (venise si unul de la ATI) refuzau sa ia pacienta care tocmai avea un episod cardiac. ATI-stul: “Are probleme cardiace, nu trebuie intubata, ar trebui sa vina la cardiologie intai, apoi la noi”; Cardiologia: “pai oricum ajunge la voi, nu e mai bine sa scurtcircuitam totul?”; ATI: “nu, pentru ca avem probleme daca nu respectam protocolul”; medicul de pe sectie: “oricum ar fi, ea nu mai sta la mine. Are acidoza metabolica, eu nu stiu sa tratez asa ceva, eu nu tratez asa ceva, o luati de aici”.

Ca urmare a cererilor repetate de tratament, pe o masuta era acum un mic maldar de fiole goale (ramaneau acolo pentru ca erau cu tratament cerut de un medic extern sectiei, trebuiau trecute in fisa in curand).

In timpul asta, eu stateam in spate, cu niste manusi mult prea mici pe maini, incercand sa inteleg tot ce vorbeau ei intre ei (fractie de ejectie, regurgitatie mitrala, tricuspida, aortica, scor Glasgow 8 etc.) si sa fiu folositor pe cat posibil.

 

Noroc c-am iesit apoi la soare, pornind spre munca. Am trecut in alta lume.

Noroc ca apoi, pe trecerea de pietoni, cu semaforul pe verde, era sa treaca un Porsche Cayenne peste mine. Mi-am adus aminte ca nu sunt intr-un film horror prost, doar intr-un film prost. Film in care grasul de la volan, desi trecuse pe rosu din partea cealalta a intersectiei, se apleca (cu greu) cu suncile peste volan ca sa vada semaforul care arata verde pentru mine, asta abia cand era cu jumatate din mastodont pe trecerea de pietoni.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s