Am terminat anul 2. Cateva concluzii.

Pentru a fi constant in exprimare, am terminat 4/6 semestre. Puteti citi si ce am mai scris dupa semestrele: 1, 2 si 3.

Per ansamblu, semestrul 4 a fost un pic prost gandit – in aprilie-mai au inghesuit si scoala si vacanta si practica, dar s-au pierdut ore pentru tot felul de lucruri (Paste, 1 Mai si altele). Apoi toti profesorii s-au panicat ca n-au note, am pierdut saptamani intregi cu evaluari, apoi iar ne-au predat, apoi aproape s-a terminat scoala, iarasi urmau evaluarile si uite asa am ajuns sa avem atatea gauri in materiile predate. Semestrul 2 din anul 1 a fost mult mai OK gandit.

Ce materii am avut semestrul asta:

Limba engleza: profesoara si-a dat silinta sa le invete cate ceva pe colegele mele, care au un nivel variat de cunostinte in limba engleza (de la 0 la mediocre, la acceptabile). Evaluarea a fost un amarat de test, la un nivel cam de primele clase de liceu (sa zicem, pentru ca includea si scrierea unui scurt dialog si relatarea in 10 randuri a interactiunii cu un pacient).

Epidemiologie si sanatate publica: Materia ne-a fost predata de 2 profesoare. Prima profesoara nu a avut prea multe lucruri sa ne comunice, in cateva ore a scapat de tot ce-avea de spus (ne-a dictat). La evaluare eu am intarziat, a plecat la nici 25 de minute dupa ce le-a dat lucrarea colegelor mele. Am dat lucrarea singur. M-a luat cu “hai, nu ai nici un suport de curs de la colegele tale, ca sa ma copiezi?”. I-am raspuns ca nu. Mi-a dat 3 subiecte, am tot scris eu, mi-a luat foaia, zicand “oricum nu vreau sa va scot eu doctoranzi“. I-am mai turuit eu cateva lucruri, ca sa-i demonstrez ca “stiu”. M-am ales cu 2 de 10 si un 9. O prostie. A doua profesoara ne-a vorbit un pic despre vaccinari si cam atat. Am ramas cu o fisa de vaccinari obligatorii si cu explicatia programului de vaccinare in Romania. Evaluarea a fost mai mult sau mai putin din burta.

Gastroenterologie + nursing in Gastroenterologie: Dintr-un semestru intreg, profesoara a venit la scoala de 3 ori. La noi, cel putin. In 2 cursuri ne-a predat semne si simptome in Gastroenterologie, apoi cate ceva despre hernii, ulcer si gastrite. Apoi ne-a dat de facut referate pentru restul materiei si ne-a ascultat ora urmatoare. Asa, teoretic a “trecut prin toata materia” si ne-a dat si note. Daca nu citeam manualul de Medicina Interna semestrul trecut + nu aveam o obsesie sa stiu cat mai multe despre BRGE, Ulcer si Gastrita (pentru ca am BRGE) dinainte de-a da la scoala asta… acum as fi fost la fel de lipsit de cunostinte ca inainte de acest curs. Ma rog, trebuie sa recunosc ca la orele de nursing profesoara s-a straduit sa ne predea cate ceva despre afectiunile din gastroenterologie. Deci ceva-ceva tot puteai invata.

Nefrologie, urologie + nursing in afectiunile renale: Aici am avut o combinatie de profesor (doctor) care ne-a predat toata materia + profesor de nursing care ne-a predat partea de nursing destul de constiincios. Evaluarea a fost aproape de normalitate (lucrari normale, care treceau prin jumatate de materie). Per ansamblu, una dintre materiile la care ramai cu cunostinte la sfarsitul semestrului.

Chirurgie toracica si cardiovasculara + nursing specific: La fel ca mai sus, la Nefrologie, daca veneai la ore, citeai si suportul de curs, veneai la orele de nursing si citeai ce preda profesoara de nursing, puteai ramane cu niste cunostinte. Nu as putea zice ca au fost suficiente pentru cineva care vrea sa fie asistent medical de chirurgie toracica, dar ar fi o baza pe care sa cladesti. Evaluarea a fost prea relaxata (niste lucrari prea simple).

Hematologie + nursing specific… Aici profesoara de Hematologie ne-a trimis doar niste cursuri in format electronic si atat. N-a avut chef sa predea mai nimic, dar atata timp cat nimeni nu intreba nimic si erau bucurosi ca daca n-au intrebari sunt lasati sa plece acasa, ce era sa faca? Fac pariu ca nimeni n-a deschis cursurile alea (atatea cate erau) – pacat, sunt destul de utile. Nici la partea de nursing nu s-a obosit prea mult profesoara cu predatul.

Dermato-venerologie + Boli infecto-contagioase si nursing specific. Ha! Aici am primit toate cursurile prin e-mail, iar la ora ni s-au predat doar semnele si simptomele. 2 lucrari, 1 foarte lunga (30 de intrebari tip complement compus) si gata materia. La nursing… sa mentionez din nou faptul ca profesoara mea e convinsa ca “SIDA a aparut la om ca urmare a unui negru care a facut sex cu o maimuta“?

Endocrinologie si nursing specific. Materie mai stufoasa ca asta n-am vazut. Cred ca daca avea la dispozitie 10 ore pe saptamana si 2 semestre, profesorul tot n-ar fi terminat de discutat toate bolile si sindroamele metabolice. De bine, de rau, el a predat cat a putut si ne-a pus sa facem referate de mana pentru o parte importanta din materie. Treaba asta cu “referat scris de mana” e relativ utila – cand il scrii tu esti obligat sa retii ceva. La nursing ni s-a mai predat cate ceva, de bine, de rau, cred c-am ramas cu cate ceva.

si… Principii de baza ale cercetarii: Nu stiu nimic despre aceasta materie, nu stiu daca ni s-a predat ceva, nu stiu cum am fost evaluati. Acuma, daca sunt intrebat cum se face un trial clinic (etape, selectarea pacientilor, concluzii, interpretare), asta e alta mancare de peste – asta chiar stiu, pentru ca am vrut eu sa invat. Cercetare pe soareci, in vitro, in vivo, first-in-human – niste lucruri despre care am citit. Daca sunt pus sa interpretez calitatea unui trial clinic – la fel, as avea niste idei, pentru ca am citit eu de capul meu. Dar la scoala aceasta materie a fost ignorata total.

In stagiile practice pot sa zic ca am observat o oarecare schimbare de atitudine fata de noi. “A, sunteti anul 2, ar trebui sa stiti cate ceva“. Nu chiar corecta atitudinea – unii nu stiu nimic nici in anul 3, altii stiu deja multe lucruri (daca au o ruda asistent medical, de exemplu) dinainte de-a ajunge prima data la scoala de Asistenti Medicali.

 

Asta fu semestrul 4. Inca 2 si devin Asistent Medical.

Pentru a fi sincer, realizez ca am o gramada de lacune. Realist vorbind, pana acum singurele lucruri pe care le stiu (destul de) bine ar fi sa fac un EKG, sa iau tensiunea si sa fac injectii subcutanate. Daca e nevoie, as putea face si o anamneza onorabila. Sa zicem ca m-as descurca acceptabil daca mi s-ar cere sa fac o clisma, sa montez o sonda urinara, sa recoltez un exsudat faringian sau sa fac un bandaj si o toaletare a unei rani. La injectii IM (sau IV), recoltatul de sange si montatul de branule (o parte importanta a muncii unui asistent) sunt inca foarte nesigur pe mine. Si e trist ca dupa atata amar de timp de practica in spital stiu atat de putine lucruri… practice. Dar mai am timp sa invat… Inclusiv in urmatoarele luni.

 

Mare bucurie pentru ca a venit vacanta nu am. De luni incep voluntariatul intr-un spital. Am o gramada de lucruri de repetat in practica pana sa fiu multumit – singurul loc unde pot face asta e la spital, cu pacienti in fata.

Procesul de aprobare a voluntariatului a fost foarte simplu. M-am dus la o asistenta-sefa de pe o sectie unde am fost anul asta. Am intrebat-o daca ma tine minte (a zis ca nu), am rugat-o sa ma primeasca pe perioada vacantei de vara la voluntariat pe sectia dansei, cateva ore pe zi. A zis “da” si mi-a pus o foaie in fata, ca sa-i completez cererea de voluntariat. Totul se va petrece fara incheierea unui contract de voluntariat intre spital si mine, deci n-o sa pot proba experienta asta decat prin cererea mea, semnata si stampilata de dansa, seful sectiei si probabil de cineva de la administrativ.

Sincer, ma asteptam sa fie mai dificil – mai ales ca era o asistenta-sefa pe care nu cred c-am impresionat-o cu ceva (la sfarsitul perioadei de practica, atunci cand completa foile de evaluare, a tinut sa ne mentioneze “sper ca realizati ca nu sunteti elevi de 10, da?”).

Cel mai mare regret e ca nu pot merge pe o sectie de Chirurgie (unde as vrea eu sa profesez in viitor). Aveam promisiunea unei alte Asistente-Sefe intalnita anul asta la practica “te astept cu placere in timpul verii“. Doar ca… realist vorbind, la stat se fac operatii majoritar intre 9:00 si 16:00 (mai ales vara). Ar insemna sa renunt la job – un pas pe care tot nu sunt pregatit sa-l fac. Asa ma multumesc cu sectia aleasa, unde pot merge de la 7 la 10 si pot invata lucruri. Plus ca am de lucrat la elementele practice de baza.

Advertisements

Ori vreau eu prea multe, ori nimeni nu mai vrea sa munceasca pentru a obtine ceva

La inceputul lunii iulie am primit un e-mail (foarte politicos) de la o reprezentanta a unei companii de recrutari in domeniul medical din Marea Britanie. Imi cereau permisiunea sa “afiseze un anunt pentru joburile de Asistent Medical” pe care le intermediau ei pentru clienti din Marea Britanie pe blogul meu.

Le-am raspuns ca nu am absolut nimic impotriva, doar ca as vrea sa-mi ofere, pe langa anunturile cu pricina, si cateva povesti de succes ale unor romani care le-au folosit serviciile de intermediere. Pentru ca n-as putea recomanda ceva ce n-am probat eu (si cum nu sunt inca in masura sa fac asta) sau altii (in masura in care povestile lor par plauzibile).

Nu le-am cerut nici un ban pentru promovarea lor pe blogul meu, desi pe site-ul lor se lauda cu urmatoarea oferta:

Recommend one of your colleagues or friends for a role and we’ll reward you with £250 when they have completed their probation period.

N-am mai primit nici un raspuns de la persoana cu pricina.

 

Ori am fost eu prea agresiv in limbaj (puteti judeca pentru voi mai jos), ori n-aveau inca povesti de succes pe care sa le relateze (poate abia au patruns pe piata din Romania?) ori pur si simplu era prea mare bataie de cap pentru un amarat de anunt pe un amarat de blog.

Oricum ar fi, eu n-as apela la serviciile lor, din principiu. Daca ei ma contacteaza si apoi nu imi mai raspund nici macar cu un “f….k off with your stupid requests, you insignificant fool“, n-as avea incredere in ei nici sa imi rezolve macar o comanda de mancare de pranz, d-apoi gasirea unui job intr-o tara straina.

Sau (repet) poate vreau eu prea multe?

 

mail1 mail2

Cum o fi sa te duci sa tratezi bolnavii de ebola si sa te imbolnavesti la randul tau?

Boala cauzata de virusul Ebola este o maladie severa, cu o rata a mortalitatii de 90% la oameni.

Se transmite doar prin contact cu sangele, saliva, alte secretii corporale si organele persoanei infectate. Deci NU este aerogena (ca gripa, rubeola, SARS si alte nebunii).

Perioada de incubatie este de 2 pana la 21 de zile, timp in care persoana NU este infectioasa.

Boala are o perioada incipienta, in care pacientii acuza dureri generalizate, dar mai severe in zona abdominala, si in care febra se intensifica. Apar greata, varsaturile si diareea. Apoi boala ori evolueaza in faza ei hemoragica, ori se stabilizeaza si pacientul supravietuieste.

In faza hemoragica, pacientii prezinta sangerari severe (in special gastrointestinale) si coagulare anormala. Citokine (celule-semnalizatoare care moduleaza raspunsul imun al corpului) sunt secretate in exces de sistemul imun, contribuind la un raspuns inflamatoriu generalizat, care poate afecta toate organele. Ficatul este afectat, ducand la coagulopatie diseminata intravasculara.

Intr-un final, celulele endoteliului vascular sunt infectate de virus si compromise, ducand la sangerare difuza generalizata si moarte.
Tratament direct nu exista. Vaccin nu exista, medicamente antivirale nu exista. Tot ce se poate face pentru pacienti este sa fie rehidratati.
Informatii de aici si aici.
Ei bine, stirile sunt foarte triste. Pe langa faptul ca este cea mai mare epidemie de Boala cauzata ebolaEbola, printre victime se numara si medicii care au facut totul pentru a-i trata pe bolnavi:
– un medic din Uganda a murit
– un medic si un lucrator medical din America au fost infectati
– unul dintre cei mai importanti doctori din Liberia (fost consilier al presedintelui in domeniul Sanatatii) de asemenea a murit
– unul dintre cei mai importanti doctori in domeniul bolilor infectioase din Sierra Leone a fost infectat saptamana trecuta
Am citit si un articol care relateaza ce presupune munca cu bolnavii in situatia data. In caldurile din Africa Centrala, lucrezi cateva ore acoperit cu toate protectiile din lume, apoi stai cateva ore sa te rehidratezi, din cauza ca pur si simplu transpiri periculos de mult.
E incredibil prin ce trec oamenii astia pentru a trata niste bolnavi.
copyright imagine: WaPo

Niste sfaturi pentru Asistenti Medicali primite de la un Doctor

Dupa aproape toate stagiile de practica in spitale din timpul scolii, eu obisnuiesc sa scriu un mic rezumat. De regula scriu despre ce am vazut, ce am facut, ce n-am facut, ce n-am inteles in sectia respectiva.

Ca viitor AMG, de multe ori nu inteleg de ce se intampla anumite lucruri asa cum se intampla. La unul dintre posturile mele mi-a comentat un doctor ATI, care m-a lamurit in anumite privinte.

Dupa un schimb de comentarii (in care mi-a recomandat niste carti pe care le-as putea citi pentru a mai invata niste lucruri si ce as mai putea face pentru a-mi imbunatati cunostintele teoretice si practice), l-am rugat sa-mi impartaseasca si cateva probleme/lipsuri pe care le-a observat in spitale la Asistentele si Asistentii Medicali.

Teoria mea este ca intotdeauna poti invata din greselile tale sau ale altora – atata timp cat esti capabil sa accepti o critica drept constructiva. Intr-un final, nimeni nu se naste invatat si trebuie sa accepti ca faci greseli in timp ce inveti – dar trebuie sa le corectezi, daca vrei sa devii un om care sa fie mandru de faptul ca e bun in ceea ce face.

Asadar, iata un guest post:

Voi incerca in postul ce urmeaza sa enumar cateva din lipsurile pe care le-am observat eu la colegii asistenti medicali, fie ei mai noi sau nu in meserie…

Doresc sa specific ca nu este un post in care as dori sa condamn pe cineva ci doar sa reliefez locurile unde se poate lucra inca din timpul scolii.

Cele ce urmeaza vin din experienta mea din cadrul departamentului de Anestezie si Terapie Intensiva, deci nu spun ca sunt universal valabile…
a)    Lipsa de identitate profesionala – se pare ca multi AM nu sunt constienti sau nu vor sa isi asume raspunderea de profesionist in domeniul medical ce conlucreaza CU medicul, nu SUB un medic! Desi exista activitati delegate, asta nu inseamna ca AM nu trebuie sa intreprinda activitati separate de cele ale medicului astfel incat sa ajutam impreuna la bunastarea pacientului!
Scuza cu “vine medicul si va spune, eu nu am voie sa va spun!”  este o ofensa adusa profesiei voastre si voua implicit!
Aveti o profesie nobila si doar pentru ca este separata pe alocuri de cea a medicului nu inseamna ca sunteti mai prejos!
b)    Imi pare rau sa o spun dar chiulitul de la scoala si din stagiile practice se vede – lipsa de experienta este una dar sa nu ai habar de existenta si insemnatatea unori proceduri este o rusine!
c)    Probleme pe partea de Semiologie – sunt foarte multi dintre AM care nu au un limbaj medical dezvoltat corespunzator si care nu au cunostinte de Semiologie de baza! Este inadmisibil sa nu poti face o prezentare de caz, sa nu poti alcatui o anamneza, sa nu poti efectua un minim de examen fizic astfel incat sa poti transmite informatiile mai departe!
d)    Probleme pe partea de Farmacologie – aici cele mai grave pe care le intalnesc sunt:
1)    Necunoasterea modalitatii de administrare a medicatiei – ce medicamente se pot administra impreuna si ce nu, ce medicatie se dilueaza, ce se poate administra i.m., i.v., s.c. etc.
Ce medicamente se pot administra pe o vena periferica si ce trebuie a se administra pe una centrala?
Ce reactii adverse trebuie sa urmaresc in timpul injectarii, dar dupa?
Si asa mai departe!
2)    O mare problema in Terapie Intensiva – nu se cunoaste teoria administrarii de medicatie pe injectomate!!!
Cum se face o dilutie? Cum se calculeaza o rata de infuzie? Cum se afla concentratia de medicamente per cantitatea X de solutie? Dar pe 1 ml?
De curand am vazut o asistenta cu experienta care a primit indicatia sa administreze MgSO4 la o rata de X mcg/kgc/h si dupa ce a incarcat o seringa nu a mai putut sa faca calculele!!!

Regula de 3 simpla, ecuatiile cu o necunoscuta, fractiile si operatiile matematice uzuale trebuie sa ne fie cunoscute tuturor!

Nu se fac cu usurinta transformari de genul: g – mg – mcg.
e)    Nu se cunosc elemente de mica chirurgie: pansamente, toaletari de plagi, instrumente uzuale etc. = CHIULITUL DE LA PRACTICA!!!
Si aici vor fi unii care sa spuna “Pai nu ne lasau pe noi!” sau “Nu ne arata nimeni!” si eu voi spune “Este imposibil sa nu te invete chiar nimeni!!!”… eu am invata in primele zile de rezident sa faca toaletele escarelor de la o doamna infirmiera, caci asistentele si medicii nu aveau timp. Deci cautati si veti gasi!
f)    Si ca sa ma leg de punctul de mai sus… vad o din ce in ce mai mare dezvoltare a tupeului si nesimtirii fata de infirmiere. Nu uitati ca ele muncesc de 10x mai mult decat noi! Si daca voua nu va place sa fiti tratati fara respect de medici, nici infirmierelor nu le place sa va vada pe voi cum va revarsati frustrarile asupra lor!
g)    O alta problema mare… nerespectarea asespsiei in timpul unor manevre! Necunoasterea etapelor procedurilor ce se desfasoara steril! Am rugat 3 AM sa recolteze o proba de urocultura de fata cu mine… desi erau cu experienta nu au respectat 100% procedura si pasii.
Invatati din scoala sa faceti lucrurile ca la carte… va faceti astfel viata mai usoara in clinica.
h)    Nu se cunosc aparatele si modurile de utilizare dar nici materialele de lucru! Am rugat un elev de la AM anul III sa imi dicteze niste valori de pe un ventilator si nu a putut sa se orienteze pe monitorul acestuia!
Nu se cunosc alarmele aparatelor, nu se cunosc valorile… nu se stie a se lucra cu transductoare, linii arteriale, cateterele centrale, catetere spinale, drenuri, catetere ventriculare, s.a.m.d.
Invatati prescurtarile ce apar pe monitoare caci aparatele ne spun foarte multe daca vorbim aceeasi limba cu ele. Si prin prescurtari nu ma refer doar la SpO2, TA, AV ci la lucruri ca PEEP, PIP, Ppeak, FiO2, PCWP, TAM, SVR, PVR si asa mai departe… stiu ca sunt multe si dificile dar sunt necesare, mai ales daca veti lucra pe o sectie ca TI, UTIC, UTIN, UPU, etc.

Astea sunt cateva din lucrurile ce mi-au trecut acum prin minte!
Ma repet, nu este un post care sa acuze pe cineva caci stiu ca problemele acestea au ca sursa mai multi factori, printre care dezinteresul celor ce ar trebui sa va invete DAR sa nu uitam ca si lipsa de implicare a elevilor este la fel de prezenta!
Ca ultim lucru de mentionat… va rog sa fiti umani cu pacientii si sa nu ii tratati nerespectuos! Noi toti alegem sa facem asta in fiecare zi, ei nu au de ales! Si nici nu au vreo vina pentru problemele noastre!!!

Mult succes pe viitor si daca am gresit ceva printre cele scrise, va rog sa nu ezitati sa spuneti asta si sa ma corectati! Si eu am atat de multe de invatat, asa ca nu ma supar daca ma invatati ceva 😉 !

Semnat:

Un medic A.T.I.

Completare la dilutii:

Facusem observatia ca in g masuram masa, in L masuram volumul, intre cele doua nu exista o relatie directa universal valabila. Dar avem in prospectul medicamentelor informatii de genul “5 mg de substanta suspendata la 15 ml de ser”. Deci trebuie sa facem transformarea din g/mg/μg in ml administrati pacientului. Apropo, stiu ca e absurd sa repet asta, dar 1 g = 1.000 mg = 1.000.000 μg

In principiu te intereseaza masa de medicament X / volumul de lichid Y.
De exemplu, stiu ca ti-am vorbit despre MgSO4 asa ca daca vrei am sa iti scriu si care este algoritmul de lucru cu injectomatul.
Sunt mai multe modalitati si fiecare face cum vrea asa ca ce iti voi scrie eu este doar modalitatea aleasa de mine:
 
1. Rolul medicului: Doza ceruta de medic in foaie: 1 g / h / 24 ore
 
2. Rolul AM: Incarca seringa si seteaza rata pe injectomat in functie de doza ceruta de medic
Forma de prezentare: Fiole de 10 ml MgSO4 à 409,5 mg MgSO4 / ml (conform etichetei de pe fiola)
Transformare in grame pentru a afla doza/ml de medicament: Fiola 10 ml à 4,095 grame MgSO4 =  4.095.000  μg MgSO4
Regula de 3 simpla: in 10 ml de medicament avem 4,095 g MgSO4
                                 in x ml de medicament avem 1 g MgSO4
x = 10 ml x 1 g / 4,095 g = 2,442 ml
 
Incarcare seringa: 5 fiole MgSO4 à 20,475 grame MgSO4 / 50 ml (cat sa incarci o seringa de 50 ml ca sa o poti pune in injectomat)
                         
Setare rata injectomatului sub forma ml/h: La o doza ceruta de 1 g / h avem o rata de 2, 442 ml / h. Cu rotujirea la 2,4 ml / h, avem 1,0175 g/h
 
Cam asa sta treaba cu medicatia asta…
Cu amendamentul ca nu este neaparat sa incarci seringa doar cu medicamentul ca atare:
– poti sa ai medicament + NaCl
– medicament + glucoza
– medicament + medicament (de ex. cand nu ai suficiente injectomate si pui Midaz + Fenta in aceeasi seringa)
– si asa mai departe
Sau sa nu incarci seringa complet si atunci sa faci transformarea cu un volum al seringii mai mic, de ex. 20 ml, 27 ml etc.
 
Ideea este sa stii mereu cat medicament se gaseste in fiecare ml de solutie din seringa ta ca sa poti mai apoi sa setezi ratele in conformitate cu datele pe care le ai!
Pare complicat initial dar nu se rezuma decat la regula de 3 simpla si la foaie si pix ( si eventual un calculator daca vrei sa faci calculele mai simplu)!
 
 
Mie mi s-au parut de bun-simt si utile observatiile de mai sus.
Sincer, asa mi-am dat seama ca trebuie sa mai invat multe – mai precis, ca am ignorat anumite lucruri. De exemplu, am invatat teoria la recoltarea unei uroculturi, am si facut-o de cateva ori pana acum. Doar ca nu mai sunt sigur de toti pasii. O sa-mi recapitulez partea de proceduri din manualul de anul 1 inainte sa mai intru intr-o sectie de spital, sa fiu sigur ca am pasii corecti proaspeti in cap.
 
Scuza cu “nu mi s-a aratat, n-am fost lasat sa fac, n-am avut pe cine sa fac” e intr-adevar… O SCUZA. Recunosc, in doi ani de zile si eu am lipsit de la practica si am si eu destule gauri in cunostinte. Nu, nu sunt Lupul Moralist, dar stiu ca, oricate probleme ar fi, de-a lungul unui an de practica sigur nimeresti macar intr-o sectie unde sa ai si pacienti, si asistente dispuse sa-ti arate lucruri. Trebuie doar sa ai un pic de vointa si nitel noroc. In 3 ani (respectiv 4 – la facultate) chiar iti poti face un bagaj sensibil de cunostinte.
Acestea fiind zise, anumite lucruri nu le poti invata decat daca chiar iti dai silinta. Trebuie sa te uiti la monitoare, ventilatoare si multe altele si sa-i intrebi pe cei din jur “ce e asta, ce face, ce inseamna X“. Nu ti se raspunde, mergi la altcineva. Tot nu gasesti un raspuns, iti notezi si cauti pe internet. Eu pun atatea intrebari incat se enerveaza asistentele, cateodata.
N-am facut inca practica la ATI. Dar pot sa iau un pdf cu o LP de ATI de Medicina si sa-mi notez tot ce nu inteleg de acolo si apoi sa caut explicatii pe net.
 
Observatii, completari, intrebari, cineva? 🙂

O privire critica asupra lumii pseudostiintei si vanzatorilor de false-sperante – “Do you Believe in Magic?”

Dr. Paul Offit este un medic pediatru american, specializat in boli infectioase si expert in dr Paul Offitimunologie, vaccinari si virologie. Este profesor de pediatrie si vaccinologie la Universitatea din Pennsylvania, Seful Diviziei de Boli Infectioase de la Children’s Hospital of Philadelphia, membru al unei Comisii care elaboreaza principiile de imunizare pentru organismul federal american care se ocupa de controlul bolilor (CDC). In afara de toate acestea, a inventat (impreuna cu alti medici) un vaccin anti-rotavirusuri – RotaTeq.

In SUA, dr. Offit ofera una dintre cele mai cunoscute voci impotriva pseudostiintei si practicilor medicale (sau pseudo-medicale) bazate pe dovezi indoielnice sau lipsite total de fundamente stiintifice.

De ce? Pentru ca, cu toate avansurile tehnologice ale medicinei moderne, in SUA inca exista nenumarati oameni care prefera sa se trateze cu orice altceva decat cu ceea ce medicina le pune la dispozitie. Si se tot inmultesc si isi creeaza prozeliti in toate tarile lumii. In afara de asta, din SUA au pornit nenumarate teorii idioate ale conspiratiei, bazate pe sferturi de adevar sau pe minciuni frumos ambalate, care s-au raspandit la nivel mondial.

Daca Anuța din cartier nu vrea sa-si vaccineze copilul anti ROR, o face pentru ca a citit pă net un site al unui vizionar roman, care a descoperit “adevarul despre vaccinari”. Vizionarul ala a citit, la randul lui, niste porcarii scrise de un tampit din America, a “cercetat” apoi pe internet – si a gasit alte site-uri ale altor tampiti din America, iar acum isi prezinta rezultatul orelor nenumarate de cercetare pe net drept “ADEVARUL SUPREM” despre vaccinari. Pentru ca, nu-i asa, cateva ore de cercetare pe internet echivaleaza cu zeci de ani de Facultate de Medicina, rezidentiat, examene peste examene, cercetari, lucrari stiintifice si asa mai departe. Iar Anuța il crede pe el, nu pe fraierul de medic pediatru roman care-i zice ca vaccinul ala e important si ca ii poate salva copilul sau poate salva alti copii prin oferirea unei asa-numite imunitati de turma. Nu conteaza ca Anuța a fost vaccinata in copilarie si n-a patit nimic (in afara faptului ca a crescut si a ajuns un adult credul) – vaccinurile din ziua de azi sunt “periculoase“. Doar o spun atat de multi vizionari.

Revenind la carte: “Do you Believe in Magic” e mult mai putin combativa decat introducerea mea. 30% din carte este ocupatado you believe in magic paul offit de referinte la lucrari stiintifice, publicate in jurnalele medicale de renume mondial de catre specialisti in domeniile lor. Atunci cand dr. Offit afirma ca dozele imense de vitamine nu sunt utile in prevenirea si tratamentul tuturor bolilor posibile si imposibile, n-o face pentru ca “stie el mai bine”. Citeaza studiu dupa studiu, efectuate pe mii sau zeci de mii de pacienti, de-a lungul a multor ani. Atunci cand afirma ca vaccinarile nu provoaca autism, citeaza meta-studii, facute pe sute de mii de copii, la nivel mondial.

Cartea incepe cu relatarea unui caz extrem de trist – al lui Joey Hofbauer, un copil diagnosticat cu Limfom Hodgkins (intr-un stadiu in care era tratabil) in 1978. Parintii lui refuza sa-l trateze cu chimoterapie si radioterapie – cum recomandau medicii oncologi. In schimb apeleaza la mai multe terapii alternative. Dupa mai multe lupte cu statul New York (care incerca sa trateze cu forta minorul – pentru ca limfomul Hodgkins avea rate de supravietuire apropiate de cele de acum: 85% la 5 ani, deci putea fi SALVAT), parintii reusesc sa convinga un judecator sa ii lase sa-si “trateze” copilul cu Laetrile plus o combinatie de enzime, multivitamine si un “vaccin” creat din urina copilului.

Cunoscut si ca “vitamina B17” (desi NU este o vitamina) sau amygdalina, Laetrile este o substanta chimica prezenta in cantitati mici in samburii de caise (si migdale, mere si alte fructe cu samburi). Practic, e singura substanta activa din samburii de caise, deci motivul pentru care multi romani ii considera pe acestia un panaceu, un tratament pentru toate bolile posibile. Evident, se ignora biochimia, care ne spune ca, in prezenta unor enzime din tractul digestiv, amygdalina se descompune in glucoza, benzaldehida si acid cianhidric (cel mai toxic tip de cianura). Acidul cianhidric este extrem de toxic si poate produce moartea, in caz de ingestie a unei cantitati mai mari de amygdalina. Dar hei, amygdalina e “naturala“, nu poate fi toxica, nu?

Ca mica anecdota, Zyklon B, gazul cu care nazistii omorau evreii in lagarele de concetrare era toxic pentru ca avea… HCN (acid cianhidric – in forma gazoasa). Sanatate curata. Parintii lui Joey Hofbauer refuzau sa-si trateze copilul cu chemoterapie si radioterapie pentru ca erau “toxice”, dar ii administrau in mod repetat copilului… cianura.

Joey Hofbauer a murit de limfom Hodgkin in 1980, la nici 10 ani.

Cartea prezinta, apoi, cum ajung oamenii sa isi piarda increderea in medicina moderna (dupa experiente neplacute, cu ajutorul televiziunii si a opiniei unor celebritati – si cu ajutorul internetului, in zilele noastre), cum se incred in toate lucrurile “naturale“, ignorand cu totalitate faptul ca si in natura exista substante toxice, increderea oarba in “micii producatori de suplimente alimentare” (care vor sa ne ajute), dar ura fata de “Big Pharma” (care vor doar sa ne otraveasca).

Prezinta si cazul lui Linus Pauling, un chimist faimos al secolului XX, unul dintre pionierii biochimiei si chimiei moleculare, un activist convins pentru pace – unul dintre cei 4 oameni care au primit Premiul Nobel de 2 ori (1 data pentru Chimie, 1 data pentru Pace). Maretia lui din tinerete a fost o oglinda a caderii lui in pseudostiinta – a fost unul dintre cei mai inflacarati sustinatori ai teoriei (gresite) ca “multivitaminele trateaza si previn cancerul si nenumarate boli”. A refuzat cu incapatanare sa accepte concluziile cercetarilor stiintifice care demonstrau ineficacitatea cocktailurilor de megavitamine in doze mult mai mari decat DZR. A murit in 1994, de… cancer la prostata.

Alta anecdota: vanzarile de multivitamine si suplimente alimentare au atins cifra de 24,6 miliarde de $ in 2013. “Micii producatori de suplimente alimentare” nu mai sunt de mult mici.

In carte aflam apoi de profiturile imense pe care le fac diferite “vedete” in America, prin vanzarea sau sustinerea unor tratamente in toate privintele “medicale”, doar ca sunt redenumite “naturiste”, ferindu-se astfel de controlul FDA.

Nu in ultimul rand, exista si un capitol dedicat “reginei cruciadei anti-vaccinari din SUA” – Jenny McCarthy. Multumita luptei sale intens publicizate impotriva vaccinarilor, din 2007 si pana acum se pot estima nenumarate cazuri de imbolnaviri si morti care puteau fi prevenite prin vaccinare (asta daca oamenii nu alegeau sa creada un iepuras Playboy si actrita de duzina – nu medicii specialisti). Exista si un “body count” pe internet pentru asta. In acest capitol, autorul vorbeste si despre Andrew Wakefield, doctorul britanic care a incercat sa discrediteze vaccinul actual antiROR – folosind date inventate sau modificate. Am scris si eu despre el.

Ultima parte a cartii relateaza cel mai josnic mod de-a exploata credulitatea si frica oamenilor: tratamentele anti-cancer lipsite de efecte reale si baze stiintifice, care nu fac decat sa-i imbogateasca pe cei care le ofera si sa-i omoare sau usureze de bani (pana la faliment personal) pe cei care sunt dispusi sa apeleze la orice leac pentru o boala incurabila.

In ultimul capitol, autorul ne ofera si cateva teorii despre eficienta anumitor terapii complementare, naturiste sau “alternative”.

Per ansamblu, este o lectura alerta, dar posibil descurajanta. E incredibil cat de multi sarlatani pot face averi pe spinarea bolnavilor si greu de inteles cum de aleg oamenii sa se increada in promisiunile fantasmagorice ale unor sustinatori ai medicinei alternative, in loc sa caute o solutie in medicina moderna. Cu cat evoluam mai mult ca societati, aparent involuam dpdv intelectual. In curand vom ajunge la a ne adresa vracilor si șamanilor, nu medicilor, pentru ca “ne asculta cu adevarat” sau din cauza dezamagirii fata de leacurile oferite de medicina moderna.

O recomand oricui vrea sa se informeze despre dedesubturile “medicinei naturiste” si ale multor teorii absurde care devin incet-incet, “de masa“.

Nu tot ce arata “urat” e neaparat periculos in medicina

Cazul de azi: Caput succedaneum.

Ce este caput succedaneum? O deformare (mai degraba vizuala) postpartum a capului nou-nascutului, cauzata de o inflamatie subcutanata (intre oase si piele) – in care se acumuleaza un lichid sero-sanguin. E cauzata de presiunea crescuta a cervixului mamei asupra capului fatului sau in cazuri de nastere asistata (se formeaza vacuum cu ajutorul unei “ventuze”).

Aparent, chestia asta e mai comuna decat ai crede. Partea buna e ca se vindeca de la sine in cateva zile de la nastere.

caput succedaneum

 

Imagini cu bebelusi reali n-o sa pun, you can google it.

Drepturi imagine: radiopaedia. Caz luat de aici.

Informatii suplimentare despre incidenta si managementul deformarilor (craniale si nu numai) aparute la nastere gasiti intr-un articol dintr-un jurnal stiintific.

Ce mi-a infrumusetat un pic o zi mai grea

Am primit un e-mail azi-dimineata, abia l-am citit:
Buna!
Nu stiu daca-ti mai aduci aminte, dar in urma cu ceva timp te-am contactat si voiam parerea ta in legatura cu meseria de AMG/BFKT, facultate vs postliceala etc. Cu multa bucurie vreau sa te anunt ca am intrat la UMF Carol Davila, specializarea: AMG, la buget. 
O zi placuta!
Persoana, proaspat absolvent de liceu, mi-a trimis un e-mail acum 1 luna si jumatate, intrebandu-ma despre ce sa faca – sa dea la postliceala, sa dea la facultate, sa aleaga AMG, sa aleaga BFKT.
I-am raspuns, mi-a multumit pentru sfat. Azi mi-a dat acest e-mail.
Sper sa-i placa anii de facultate. In cel mai rau caz, va avea pe cine sa invinuiasca pentru alegerea facuta. 🙂
Si sper sa nu fie asa primul ei semestru:
primul semestru de facultate
imagine luata (si editata) de pe newsgirl712.blogspot.com

Eminescu, publicitatea si bolile venerice

Acum 2 zile, o societate care se ocupa cu comercializarea de teste rapide pentru depistarea (acasa) bolilor cu transmitere sexuala (S.C. SELF CARE DIAGNOSTICS S.R.L.) a postat o imagine cu Eminescu – cu mesajul “Afli sigur in 15 minute” pe contul sau de facebook, insotita de textul “Bolile cu transmitere sexuala nu sunt ceva nou. Singura diferenta e Veneris. Unicul kit de autotestare BTS din Romania disponibil online si in farmacii.

veneris si eminescuEvident, a fost infierata in toate felurile posibile (atat in on-line cat si pe pagina sa de fb, unde au acceptat cu stoicism valul de comentarii). Reactii si aici. Nu stiu cum apara unii romani “cultura” injurand, dar m-as fi mirat daca citeam numai reactii calme.

Singura parte pozitiva la campania lor e ca nu au incercat sa mearga pe ideea (gresita) “Eminescu a avut sifilis” ci pe “cel mai probabil n-a avut sifilis, dar in ziua de azi ar fi fost mai usor de demonstrat ca a fost asa”

Din punct de vedere strict publicitar, probabil au obtinut ce au vrut – “There’s no such thing as bad publicity“. Adica au devenit cunoscuti. Ramane de vazut daca vor si vinde ceva cu asta.

 

Din punctul meu de vedere, e un vizual de prost-gust, din simplul motiv ca se folosesc de imaginea unui roman “de valoare”, in loc sa foloseasca orice altceva, care poate ar rezona mai usor la romanii din ziua de azi. Bine, sincer vorbind, se incadreaza perfect in peisajul publicitatii din Romania din ultimii ani.

Acuma… mai exista si ideea de drepturi de imagine – dintotdeauna m-am intrebat daca apara cineva imaginea vreunei personalitati istorice – sau daca are vreun urmas/muzeu/institutie aceste drepturi de imagine.

 

M-au amuzat reactiile de curve virgine ale unor “mari” publicitari de la noi, care denuntau “tabloidizarea publicitatii“. Acum. In 2014. De parca ei n-au nici un rol in asta. Pe principiul “altii fac căcaturi, noi facem artă“. Then again, cine sunt eu sa comentez?

 

La final: NU, orice ar fi scris sau crezut George Calinescu, nu exista dovezi ca M. Eminescu ar fi fost un sifilitic. Exista teorii mai mult sau mai putin fanteziste despre motivul mortii sale, sau analize care par destul de corecte.

Cum isi motiveaza Billa casierele

Incerc intotdeauna sa nu cumpar prostiile care sunt “la oferta” la casele de marcat, oriunde as merge.

Fac asta din principiu. E un intreg mecanism psihologic prin care esti convins foarte rapid sa-ti iei ceva de care cel mai probabil n-ai nevoie si la care nu te gandisei inainte de-a calca in magazin. Ma enerveaza sa fiu manipulat. Daca orice altceva esueaza, ma gandesc serios “aveai nevoie de asa ceva inainte sa intri in magazin?”.

Chiar si-asa, cateodata ma trezesc cumparand prostii. Ieri eram intr-un supermarket Billa si chiar vroiam sa-mi iau ceva dulce. N-am gasit ce vroiam, am mers la casa. Acolo aveau niste biscuiti Belvita cu fructe. Nu sunt chiar biscuitii mei preferati Belvita (imi plac cei simpli, fara nimic), dar am zis “hai sa-i iau, merg bine cu iaurtul asta”.

Cand m-a auzit casiera ca-i raspund cu “da, o sa cumpar” la “va recomand si niste biscuiti Belvita la oferta“, m-a surprins cu un “multumesc” care parea sincer.

Am intrebat-o direct “daca vindeti mai multe produse din acestea la oferta, aveti vreo sansa sa fiti recompensata in vreun fel?”. Mi-a raspuns ca da, primii 30 casieri Billa pe tara (dupa vanzarile de produse “la oferta” lunare) primesc un mic bonus la sfarsitul lunii. I-am multumit, urat succes si am plecat.

 

Cat de mare e bonusul, daca e in bani sau bonuri de masa sau altceva – nu stiu.

Dar stiu ca acea casiera e una dintre cele mai putin “plictisite de viata” casiere de supermarket vazute de mine in Romania (desi cu siguranta e platita prost si deja e la o varsta la care nu prea mai are cum sa se reprofileze) – si am vazut ceva casiere/vanzatoare de mici magazine la viata mea. Si ca parea sa se simta motivata sa-si faca treaba mai bine (in masura in care se poate face asa ceva la o casa de marcat).

O simpla idee de recompensare a unui salariat prost-platit poate avea efecte pozitive. Cateodata, little actually goes a long way.

Cati angajatori gandesc asa?

Saracie mare

Am vazut prima data anunturile astea acum 12 zile. Azi am ajuns din nou in zona.

Sincer, ma asteptam sa fie rupte toate biletelele alea in timpul asta. Mi-a placut intrebarea adaugata cu pixul intre timp. 🙂

cobai pentru cosmetice

8 motive sa vizitezi Lisabona

… si unul sa nu.

Sa incep cu cele bune (sa se-adune):

  1. Orasul vechi – zona Alfama.

Lisabona e construita pe coline. Alfama e un cartier construit pe una dintre aceste coline, cu castelul São Jorge deasupra ei. Toate strazile de aici sunt inguste si serpuitoare, cu tramvaiul galben (simbolul Lisabonei) 28 traversand cartierul.

Toate casele sunt relativ vechi, multe au fatada placata cu faianta (arata foarte interesant), ai restaurante cu cateva masute la fiecare colt de strada, magazinase de tot felul (de unde sa-ti cumperi apa mai mult decat necesara), terase si mai multe Miradouro (puncte inaltate, ca niste mici piatete de unde poti observa un cartier sau o zona a Lisabonei + raul Tejo).

DSCN2628 DSCN2632 DSCN2737 DSCN2768 DSCN2942 DSCN3175

  1. Sintra

Sintra e un orasel aflat la aproximativ 30 minute de mers cu trenul (4,3 euro dus-intors) de Lisabona. Daca iti plac oraselele vechi sau castelele, aici e locul pentru tine. Avem nu mai putin de 5 palate in si langa Sintra (Pena Palace, Monserate Palace, National Palace of Sintra, Quinta da Regaleira, + Seteais Castle, un palat convertit in hotel de lux) si un castel ruinat (Castelo dos Mouros).

DSCN2809

Orasul in sine este si el foarte dragut – desi un pic napadit de turisti. Cum timpul si energia ne erau limitate, intr-o zi noi n-am reusit sa vizitam decat palatele (si gradinile din jurul lor) Pena si Monserate + putin din Sintra. Cand voi mai ajunge in Portugalia, cu siguranta o sa mai merg o data in Sintra.

DSCN2950

Palatul Pena e situat pe varful unui mic munte, deasupra Sintrei. Arata intr-un mare fel. E inconjurat de niste “gradini” destul de mari (de fapt, un fel de padure strabatuta de drumuri si carari largi), pe care le poti explora in liniste. In palat exista si un restaurant + o terasa (cam saracut aprovizionata) cu o priveliste foarte tare asupra gradinilor. Poti petrece lejer o jumatate de zi aici. Exista un mic bus pentru a te urca scurta panta de la intrarea castelului (unde sunt si casele de bilete) pana la castel – pentru 3 euro. Nu merita, mai bine urci pe picioarele tale, nu e cine stie ce drum lung. La fel, poti plati pentru a te plimba cu un mini-bus pe aleile gradinii. Din nou, nu merita (nu e chiar atat de mare gradina).

DSCN2778 DSCN2798 DSCN2786 DSCN2817 DSCN2823 DSCN2834

Ca mic moment de umilinta personala, undeva in gradini exista o statuie de bronz a unui Luptator, cocotata pe niste stanci (cam la 20 metri inaltime). NU exista o carare spre statuie, dar cu un pic de curaj si indemanare, poti urca stancile din piatra-n piatra  pana-n varf. Eu am incercat, am ajuns la vreo 3-4 metri de varf, am ajuns la concluzia ca mi-ar fi greu sa cobor si m-am intors. Dupa mine, un francez (la vreo 25 de ani) in sandale (!) s-a urcat ca o chamois pana sus si a si coborat pe partea cealalta a stancilor INAINTE sa ajung eu jos-jos. Dupa el, un batran (tatal lui). A tinut sa-mi mangaie orgoliul “mais il est un grand sportif, c’est ca qu’il fait tous les jours, c’est son metier“. Dupa aia, a escaladat si el, cu chiu cu vai pietrele. Bodoganind, m-am intors la sotie, care deja radea cu gura pana la urechi.

Palatul Monserate este situat la aproximativ 2 km de centrul Sintrei. Proprietatea si castelul au fost gandite de un arhitect mai special din secolul al XIX-lea pentru un mare magnat englez al vremurilor. Urmasii lui au reusit sa-i toace toata averea, castelul si proprietatea fiind vandute in mod repetat de la inceputul anilor ’30 – pana a fost achizitionat de statul portughez.

Pe langa castelul cu un design inspirat de la moguli (imperiul, nu cei care controleaza diferite ramuri economice si canale informationale in ziua de azi), gradinile gazduiesc o adevarata mini-gradina botanica, multumita unui microclimat foarte bun pentru asa ceva. In fata castelului exista o ditamai peluza unde poti sta lejer sa te bronzezi/relaxezi/citesti o carte/iei un picnic.

DSCN2870 DSCN2888 DSCN2920

  1. Cascais + Estoril

Situate si ele la aproximativ 30-40 minute cu trenul de Lisabona, sunt doua foste satuce-devenite-statiuni turistice. In Estoril exista faimosul Cazinou (fostul circuit de formula 1 e relativ departe de oras – nu l-am vizitat). Noi am mers aici pentru ca ne-au pacalit pozele cu Praia (plaja) Tamariz. Ne asteptam la ceva plaja mai lata cu mult nisip si in schimb am gasit o plaja ingusta, plina-ochi si cu mai multe golfulete pietroase (ceva in genul Eforie). Am avut o senzatie de deja-vu (zici ca suntem la Cap Aurora, varianta cu castel) si am fugit de-aici.

Praia Tamariz Praia Tamariz

Am mers in Cascais, de unde am luat un bus la o plaja la Oceanul Atlantic – Praia Guincho. Acolo am nimerit intr-o zi in care vantul batea foarte puternic. Din ce am inteles, acolo bate vantul tot timpul si apa e tot timpul relativ rece (maxim 19 grade vara), dar noi am nimerit intr-o zi cu adevarat vantoasa (stalpii de iluminat public – din otel – se balanganeau vizibil din cauza vanticelului). Chiar si-asa, am gasit un golfulet mai protejat de vant si am putut sta cateva ore la soare.

Guincho Guincho Guincho

Merita vizitat si Cascais-ul, cu ditamai portul sau si apoi toata coasta dintre Cascais si Estoril – cu mici plaje inguste. Nu merita sa mergi la plaja aici vara – mai ales in week-enduri – e ultra-aglomerat, dar poti sa vizitezi zona. Daca vrei specific doar plaja, atunci mai bine te duci in alta parte direct.

intre Cascais si Estoril Cascais artist :)

DSCN3041

  1. Oamenii

In 5 zile acolo nu am vazut 1 cearta, nu am vazut un localnic incruntat, nu am vazut vreo bataie, nu am auzit un claxon isteric la un stop pentru ca “boul ala din fata nu a plecat cand s-a pus verde” sau alte porcarii pe care le vad in Bucuresti zilnic. De fiecare data cand am intrebat pe cineva ceva, mi s-a raspuns destul de repede si simplu.

Cand am plecat, mai multi cunoscuti s-au apucat sa ne anunte ca “Lisabona e un oras cu multi hoti, sa fiti atenti“. Nu zic ca nu or fi hoti si pe aici (internetul e plin de avertizari pentru turisti), dar daca ii ascultam, ar fi urmat sa pasim pe strazile unui oras periculos, unde infractionalitatea e omniprezenta – ceva ce pare departe de adevar.

Nu zic ca nu sunt uscaturi si pe acolo (de exemplu, am vazut o masina de politie care claxona dupa o localnica si unul dintre politisti fluiera ceva pe limba lui dupa ea), dar ca turist nu prea ai de ce sa te temi in Lisabona – cel putin nu prin zonele turistice pe unde am ajuns noi.

  1. Costa da Caparica

Caparica e un fel de satuc pescaresc crescut haotic. Exista blocuri mari, vile, hoteluri si casute mai vechi claie peste gramada. La prima vedere, nu e deloc frumos si nu merita vizitat. Dar la capatul lui exista cam 15 km de plaja, aflate in diferite stadii de amenajare. Si daca esti curios, poti afla pe internet ca ar exista si ceva lucruri de vazut pe aici. Sincer, nu ne-am agitat prea mult. Am venit aici pentru plaja si plaja am facut! 🙂

DSCN3081

La inceput, cu cat te indepartezi de zona blocurilor imense, cu atat se lateste plaja. Apoi se ingusteaza, dar se raresc si turistii. Teoretic, daca ai avea rabdare si chef, ai putea merge destul de departe incat sa nu mai vezi mai pe nimeni in jurul tau. Sau sa ajungi pe plajele de gay/nudisti (beach 19) :))

Noi am plecat cam tarziu din Lisabona, am ajuns cam tarziu, ne-am gasit un loc mai linistit nici prea aproape nici prea departe si am zacut si mancat acolo toata ziua.

Ca entertainment local, am vazut (fara sa vrem) cum niste pescari si-au adus la tarm mai multe navoade imense din larg, au umplut niste lazi cu peste si apoi s-au carat. Dupa ei a venit invazia de pescarusi. Dar INVAZIE. Birds, partea a 2-a. 🙂

DSCN3062

Tot aici am vazut prima data fenomenul de flux de ocean. Dimineata, plaja uscata era dublata de o zona semiumeda, presarata cu mici baltoace. Nu intelegeam fenomenul prea bine. Cand ne-am dus sa mancam de pranz, nu ne-am uitat o vreme la mare. Cand ne-am intors la plaja, hop, marea era cu vreo 30-40 de metri (NU exagerez) mai aproape ca dimineata.

DSCN3078
dupa flux
DSCN3050
inainte de flux
  1. Mancarea si relaxarea

E primul loc unde am fost unde mancarea de peste era mai ieftina decat cea de porc/vita/pui (sau pe la aceleasi preturi). Am mancat somon mai mult (si mai bun) in cateva zile decat in 6 luni in Bucuresti 🙂 Ok, recunosc, nu sunt cine stie ce gurmand, dar cand mananc ceva (macar masa de pranz) – imi place sa fie o portie care sa te sature cat de cat. Si imi place sa fiu servit relativ rapid si cu un dram de politete.

Din punctul asta de vedere – am fost foarte multumit in mica noastra excursie. Am nimerit si intr-un local unde mancarea n-a fost prea buna, dar a fost mai degraba o exceptie de la regula.

Oferta este imensa – gasesti cate un local pe toate gusturile si pentru toate buzunarele. Per ansamblu, mi s-a parut ca e cam la fel de scump (sau ieftin, depinde cum privesti lucrurile) sa mananci in oras ca in Viena/Berlin, probabil un pic mai ieftin ca in Munchen/Paris.

DSCN2644

  1. Transportul integrat

Pentru oricine a fost pe undeva in afara Romaniei, asta nu mai e o surpriza. Dar nu strica sa mentionez asta din nou, mai ales cand in Bucuresti toti pasii spre o NORMALA unificare a transportului in comun sunt incet-incet incet dati inapoi si suntem intorsi in epoca de piatra.

20140723_135734

Ei bine, pe acelasi card (viva viagem) de 0,5 euro poti incarca o suma (fixa, e adevarat: 5/10/15 euro) pe care o poti folosi pentru a calatori cu busurile, trenurile locale, metroul si chiar si cu bacul in zona Lisabonei si in imprejurimi. Abonamentele lunare permit interconectarea TST (transportul peste raul Tejo), Carris (transportul cu metroul, busurile si tramvaiele), CP(caile ferate) si ScottURB (transportul in zona la nord de Lisabona – Sintra, Cascais samd). Exista si abonamente de-o zi (valabile pentru 24h in interiorul Lisabonei – deci nu si pentru trenuri) si oferte comune CP + ScottURB (15 euro pentru tren + bus, calatorii nelimitate pe aproape toate busurile ScottURB pentru 24h) samd.

  1. Oriunde mergi, vezi ceva interesant

De la pubelele de gunoi la trotuare, ziduri, copaci, puncte de belvedere si asa mai departe.

DSCN2656DSCN2689 DSCN2695DSCN3104 DSCN3139DSCN3122

DSCN2678DSCN2623  DSCN3090

La toate astea as mai putea adauga ca, din pacate, nu am vizitat nici un muzeu in Lisabona (ceva ce fac de regula, oriunde as merge), ca ar mai fi o gradina zoologica, un Oceanario imens si multe zone misto unde n-am apucat sa ajung. Dar toate astea le las pentru o data viitoare. 🙂

Si acum la motivul contra vizitarii Lisabonei:

Ca sa ajungi acolo (cel putin din Bucuresti) trebuie sa zbori aproximativ 4 ore. Cu schimbul de fus orar, la intoarcere asta inseamna ca te intorci la 6h dupa ce pleci – ceea ce inseamna ca ai cam pierdut o zi sau o noapte. Daca esti genul care poate dormi oriunde, asta nu prea te afecteaza. Eu pot dormi aproape oriunde – mai putin in avioane (cel putin nu la economy class, unde am calatorit pana acum), deci e o problema.

Singura companie care zboara direct pana la Lisabona (din ce am gasit eu, cel putin) ar fi TAP. Fara escala ei zboara dimineata/seara. Pleaca dimineata (la 5 si jumatate, in mod normal) din Bucuresti, se intorc seara (pleaca la aproximativ 23:00 din Lisabona, ajung aici la aproximativ 5).

Ar fi mai multe motive din care nu mi-a placut zborul pana acolo suficient de mult incat sa-l consider un motiv ca sa nu mai merg la Lisabona (cel putin nu cu TAP si nu din Bucuresti). Pe langa durata de zbor, ar mai fi faptul ca intarzie. Si la dus si la intors nu au fost evenimente meteorologice periculoase, cu toate acestea au intarziat cu cate 50-60 minute plecarile. Comunicarea a fost defectuoasa – nici in Otopeni nici in Lisabona nu s-au obosit sa isi anunte pasagerii de ce intarzie, cat intarzie si sa-si (Doamne fereste) ceara scuze. Check-in-ul s-a miscat ca melcul in Otopeni. Cand am ajuns la coada, erau 10 oameni/coada, 3 cozi la 3 ghisee (desi ei aveau 4 ghisee cu 5 angajati acolo). A durat (pe ceas) 35 de minute pana ni s-a luat bagajul si mi s-a eliberat biletul. Daca avionul pleca on-time, probabil il pierdeam la ritmul in care s-au miscat angajatii astora. Alt minus: in avion era foarte frig. Pana acum am mai zburat cu Lufthansa, Tarom, Austrian, AirBerlin, Wizz si BlueAir. In toate anotimpurile, si noaptea si ziua. In nici un alt avion n-a mai fost asa frig ca in cel TAP. E adevarat, iti ofereau o paturica pentru asta – dar chiar nu inteleg de ce doar in avioanele lor era temperatura ambientala mentinuta la un nivel atat de scazut. O stewardesa mi-a explicat ca trebuie sa mentina temperatura atat de scazuta pentru ca in timpul zilei s-ar face prea cald in avion (pentru alte curse). Asa o fi – dar pare o explicatie absurda  – oare doar in avioanele TAP se face prea cald in timpul zilei + intr-o incapere presurizata se poate controla temperatura foarte usor.

In plus, ambele zboruri au avut multi parinti cu copii mici (de la bebelusi – pana la 3-4 ani). Cate urlete si horcaieli am auzit in astea 8 ore de zbor n-am mai auzit de ceva vreme. Aici nu e vina companiei aeriene – ci a parintilor care insista sa se plimbe cu copii foarte mici, dar ce poti face? Citeam acum ceva timp un post pe un blog in care autoarea se plangea de faptul ca parintii cu copii zgomotosi din Bucuresti ies cu ei in oras – deranjand in felul asta lumea care poate vroia sa aiba o conversatie (sau o masa) in relativa liniste. 1. Nu numai bucurestenii fac asta – a se vedea si un articol HuffPo despre asta, in care un parinte din asta are chiar o atitudine de 2 lei – ai zici ca e roman emigrat in America. 🙂 2. Daca de la un restaurant/terasa te poti ridica si pleca (si-ti poti propune sa nu mai mananci acolo niciodata), intr-un avion chiar n-ai ce face. Pe distante medii e o experienta chiar neplacuta. Ma intreb (dar nu vreau sa aflu) cum e pe transatlantice 🙂

Ca sa fiu onest, trebuie sa recunosc ca mancarea din avion a fost gustoasa si ca insotitorii de zbor au fost destul de politicosi. Si ca plecatul dimineata si intorsul seara are un avantaj: castigi 2 zile in plus pentru a vizita un oras. Deci nu totul asa negru. Dar chiar nu a fost chiar o experienta de calatorie “with the arms wide open” – sloganul TAP.

20140723_135648

Uuuf. Dupa ce am scris toata partea asta negativa, imi dau seama ca ocupa cam mult spatiu. Eh, probabil ca doar vroiam sa-mi vars naduful pentru singura experienta mai neplacuta din toata scurta vacanta si am gasit un mod de-a face asta aici.

Trebuie sa reiterez: Lisabona e un oras foarte frumos, care merita vizitat si unde voi reveni (dar probabil nu cu TAP!). 🙂

bom dia

Alte carti de week-end

Sau, mai precis, carti de 2 week-enduri (pentru ca-s cam multe). 🙂

Ce am mai citit:

1. O carte impartita in 2 volume: Adancurile cerului, de Vernor Vinge.

Apropo, n-am inteles niciodata de ce fac chestia asta editurile adancurile ceruluiromanesti: de nenumarate ori am vazut carti de 600-800 pagini in varianta originala (775 in cazul asta), impartite in 2-3 volume atunci cand sunt traduse si tiparite la noi.

Am cumparat-o la nimereala, cand am iesit de la cinematograf, de la cel mai prost film vazut de mine anul asta – Godzilla. Aveam 2 minute de asteptat in timp ce sotia se uita intr-un magazin, am intrat intr-o librarie, mi-au cazut ochii pe coperta primului volum si le-am luat.

Nu le-am citit imediat, dar cand am luat primul volum in mana, nu l-am mai lasat jos pana nu l-am terminat. 🙂

Povestea nu pare foarte complicata, la prima vedere: omenirea s-a extins in toate colturile galaxiei, unde a format nenumarate mici sau mari imperii, de-a lungul mileniilor. Cu toate acestea, nici un imperiu nu a supravietuit, toate fiind condamnate la decadere dupa un numar de ani de maretie. In toate calatoriile lor prin galaxie, oamenii n-au intalnit decat 1 rasa extraterestra inteligenta, dar incapabila de calatorie prin spatiu.

Desi imperiile nu au supravietuit, o liga de comercianti (Qeng Ho) are o pozitie dominanta in galaxie, bazata pe acumularea si incorporarea de tehnologii ale diverselor civilizatii umane intalnite.

Povestea urmareste peripetiile unei expeditii Qeng Ho catre unul dintre ultimele mistere ale Universului cunoscut: o stea care are cicluri de inactivitate de 215 ani, urmate de 35 de ani in care este suficient de activa pentru a sustine viata pe o planeta aflata in sistemul sau – care apoi intra in hibernare (cu intreg ecosistemul sau) odata cu steaua sa.

De pe acea planeta se primesc niste transmisiuni radio – ceea ce ii face pe oameni sa presupuna ca este locuita de o rasa extraterestra inteligenta, aflata, probabil, intr-o etapa evolutiva echivalenta cu Pamantul din timpul secolului XIX-inceputul secolului XX. Cei care ar putea intra in contact cu civilizatia extraterestra ar putea obtine recompense inimaginabile.

Pe drumul catre planeta cu pricina, Qeng Ho descopera ca nu sunt singurii care au trimis o expeditie catre ea, ci si o civilizatie umana autocratica (Emergentii). Cu toata prevederea lor, Qeng Ho sunt atacati de Emergenti, cu consecinte dezastruoase pentru ambele factiuni.

Ce urmeaza? O perioada lunga de asteptare, in care supravietuitorii bataliei asteapta ca rasa extraterestra (numita “paianjeni” – datorita aspectului lor exterior) sa evolueze tehnologic de la unde radio la explorarea cosmosului in perioada de 35 de ani de activitate solara, asftel incat sa ii poata ajuta pe oameni sa plece din acest sistem solar.

Cartea este un amestec de geopolitica, razbunari personale, inginerie biomedicala (Emergentii folosesc un virus modificat genetic pentru a controla si augmenta sclavii lor), povesti-cadru (urmarim evolutia “paianjenilor” prin perspectiva unui grup progresiv dintre ei, care se lupta cu prejudecati, evolutia tehnologica si frica de necunoscut pe care o aduce SI aflam si cum au evoluat Qeng Ho la statutul de unica putere interplanetara). Avem lupte intre nave, tradari, razboaie terestre, conspiratii, o clima agresiva, evolutie tehnologica, motive ascunse si cate si mai cate.

Per ansamblu, o lectura foarte captivanta si imprevizibila – daca iti plac SF-urile e un must read. Nici macar in ultimele capitole nu stii exact ce se va intampla si cum se va termina totul.

Singura intrebare dupa ce am terminat cartile a fost: de ce nu sunt mai cunoscute la nivel international? Mi s-au parut cel putin la nivelul “Fundatiei” lui Asimov (un nivel greu de atins, in opinia mea).

 

  1. O trilogie scrisa in colaborare de Guillermo del Toro (da, regizorul) si Chuck Hogan: The Strain, The Fall si The Night Eternal.

Am citit-o pentru ca mi-a placut trailerul de la serialul proaspat lansat inthe strain America (bazat pe carti). Din pacate, serialul e cam prost, dupa 2 episoade nu sunt convins ca merita sa-mi irosesc timpul uitandu-ma la el.

Trilogia este o repovestire a oricarui mit cu vampiri din lumea asta, doar ca foloseste un element relativ nou: vampirii se multiplica printr-un virus, transmis in noua gazda de vampiri prin intermediul unui parazit (cu aspect de vierme) care se hraneste cu hematii. Parazitul ajunge in oameni dupa muscatura vampirului.

Povestea este destul de complicata, desi incepe simplu: un avion plecat din Berlin se opreste pe pista aeroportului JFK din New York. 200 si ceva de pasageri + echipaj sunt morti, cu exceptia a 3 pasageri si a unuia dintre capitani. Nu exista vreo dovada de atac terorist, defectiune tehnica a avionului sau de patogen cunoscut la bord.

Aflam ca la bord se afla un vampir (The Master) care are un plan malefic pe care si-l pune incet-incet in aplicare cu ajutorul unui acolit uman – unul dintre cei mai bogati oameni ai planetei, batran bolnav care isi doreste nemurirea cu orice pret (inclusiv distrugerea rasei umane).

Planului vampirului i se opune seful CDC New York, dr. Ephraim Goodweather, impreuna cu niste aliati de conjunctura. Cel mai important ajutor il primeste din partea unui evreu care s-a mai luptat cu The Master in 1943, in lagarul de concentrare nazist Treblinka, din Polonia.

Pe parcursul celor 3 carti aflam cum au aparut vampirii pe lumea asta, planul vampirului si vedem cum oamenii sunt manipulati pentru a-l pune in aplicare.

Desigur, nu sunt absurd. Trilogia nu e o capodopera a literaturii. Dar este bine scrisa, povestea “curge” destul de bine, fara utilizarea excesiva a unor momente fortate pentru a misca intriga mai departe – o problema des intalnita in literatura moderna.

Cel mai important – cartea reuseste sa te sperie un pic. Nu mai sunt de mult timp genul care sa sara in sus la orice element gandit sa te faca sa te temi, dar autorul chiar reuseste sa transmita o senzatie de teroare prin felul in care scrie. Plus, autorii reusesc sa te faca sa-ti pese de protagonistii lor, folosindu-se de mici flashback-uri si de povestiri-in-povestire.

Bine, dupa volumul 2 nu mai e chiar asa, totul se aseaza pe ideea de vanatoare: intai oamenii sunt vanati, apoi vampirii sunt, apoi din nou oamenii, pana la urma totul devine cam repetitiv. Trebuie sa recunosc ca ultima jumatate a ultimului volum am citit-o mai pe sarite, deja nu-mi mai prea pasa ce se intampla, vroiam doar sa aflu cum se termina totul.

Finalul e relativ asteptat, dar, din fericire, nu sunt folosite prea multe clisee in a termina povestea.

Per ansamblu, pot sa zic ca mi-a placut sa citesc cele 3 carti – pentru un week-end (prelungit, sa zicem) in care n-ai chef sa faci nimic au fost perfecte.

Otravitor versus veninos

otravitor versus veninos

Mana sus cine a auzit expresia americaneasca “poisonous snake“.

De fapt, majoritatea serpilor periculosi (pentru om sau alte animale) sunt venomous (veninosi) – adica cei care introduc un venin (o toxina) in corpul victimei (prin muscatura sau intepatura)

Poisonous (otravitor) este un animal care secreta niste toxine pentru a se apara pasiv. Daca sunt atinsi sau mancati, atunci devin periculosi – altfel, ei nu isi folosesc otrava.

Un exemplu pentru asta ar fi niste broaste endemice Americii de Nord sau de Sud, pe care anumiti oameni le folosesc pentru a se droga, lingandu-le pe spate. Acest lucru le permite sa ingereze o toxina cu efecte halucinogene (asemanatoare cu LSD-ul), dar la care doza toxica este foarte apropiata de doza letala – adica poti muri foarte usor “cautand fiori”.

Oricum, asta nu inseamna ca nu exista poisonous snakes, doar ca e o folosire in general improprie a termenului.

Deeci, daca vreodata vreti sa va dati mari cu cunostintele voastre de engleza si zoologie, don’t use “poisonous snake“. 🙂

 

Din fericire, in Romania avem bancul cu șșșșșerpișșșșorul veninosssss, deci toata lumea foloseste doar expresia asta.

 

copyright BirdandMoon comics

PS: stiu, toata postarea asta e cam tampita. Nu conteaza, mie mi s-a parut amuzant desenul.

Unii abia asteapta sa inceapa, altii se bucura ca pleaca

Zilele astea au avut loc o serie de interviuri in firma de publicitate unde lucrez, pentru a angaja un om pe marketing. N-am nici o treaba cu procesul de selectie al candidatilor, dar mi-au cazut ochii pe cv-ul unuia dintre ei, in timp ce-mi ridicam niste documente de la imprimanta.

Era vorba de un tanar care a parasit facultatea de Medicina din Bucuresti inainte s-o termine “pentru ca era pasionat de marketing si vroia sa-si construiasca o cariera in acest domeniu“.

N-am nimic cu alegerea lui. Dpdv financiar, cu siguranta ca o va duce mai bine – la interviul de la noi a cerut 500 euro net/luna, de exemplu. N-o sa-i primeasca, dar asta e alta poveste. 🙂 Nu prea cred ca-s multi absolventi de Medicina din Romania care se pot gandi la salariul asta pentru inca ceva ani buni (pana la sfarsitul rezidentiatului). Dpdv personal, decat sa faca o facultate care nu-l motiveaza si sa devina apoi (probabil) inca un medic care face meseria asta din motive gresite, a luat o alegere foarte corecta.

Doar mi se parea amuzant cum e viata. Eu as vrea sa am din nou 20 de ani ca sa pot face Medicina in locul facultatii pe care am facut-o si abia astept sa ies din publicitate (nu chiar marketing, dar inrudite), altii abia asteapta sa faca altceva, pentru ca nu le place Medicina.

alegeri

O mica paralela pot face si cu admiterea de anul asta la Facultatile de Medicina din toata tara, care, din nou, au mare competitie pe locurile oferite viitorilor studenti. La UMF Carol Davila sunt 4,5 candidati pe un loc la buget.

Ma amuza sa vad cum pornesc (declarativ, cel putin) la drum proaspetii absolventi de liceu:

„Vreau la Medicină pentru că este un vis din copilărie. E o facultate care oferă cea mai nobilă meserie“

„Mi-am depus dosarul cu bine, am puţine emoţii pentru examenul de admitere” – sursa: evz.ro

“Eu vreau Medicină. M-am pregătit în particular la biologie şi chimie, pentru că eu am făcut Matematică/Informatică şi se făcea mai puţin. Dar dacă nu intru acolo, fac contabilitate, matematica mă ajută”

“Am avut întotdeauna o dorinţă – să devin medic -, dar mi-am clarificat lucrurile cam în clasa a X-a, în urma unei operaţii pe care a trebuit să o fac. Atunci mi-am dat seama că meseria asta chiar îmi place” – sursa: gandul.info

Cam aceleasi motive ca in anii trecuti.

 

Ma intreb cati dintre elevii astia de liceu au cautat sa vorbeasca cu cate un proaspat absolvent de Medicina, sa vada la ce sa se astepte in urmatorii ani. Sau macar sa citeasca unul dintre nenumaratele bloguri de studenti la medicina.

Citez dintr-un articol scris de o absolventa de Medicinain ViataMedicala si preluat de Hotnews.ro:

de-a lungul anilor, jignirile şi lipsa de respect faţă de studenţi nu a încetat. Am fost numiţi ”inconştienţi de propria incultură”, ni s-a prevăzut un viitor strălucit de ” infirmiere şi brancardieri”, am fost ameninţaţi că vom pica numeroase examene, iar de multe ori am fost pur şi simplu ignoraţi de cei care ar fi trebuit să ne înveţe…

 

nu există respect pentru student… 

Şi atunci de ce se mai miră Ministerul Sănătăţii şi media că pleacă tinerii medici de pe băncile facultăţii? Păi cum să nu pleci dacă profesorii tăi nu te respectă şi nu te învaţă?  

 

 

Educatia si Sanatatea sunt domeniile cele mai batjocorite de toti guvernantii din ultimii 25 de ani. Si se vede. Procesul de educatie se strica de la un an la altul iar rezultatul ne va afecta pe toti.

In primele zile de postliceala socul cel mai mare pentru mine a fost nivelul redus de cunostinte al noilor mei colegi. Prosti am avut si in facultate, slava Domnului. Dar nu erau atat de multi si prostia nu era atat de tangibila. Mi se pare incredibil cat de multi oameni ajung la 20 si ceva de ani si habar-n-au sa scrie, sa citeasca sau sa vorbeasca limba lor materna.

Cel mai bizar e faptul ca piata muncii s-a adaptat ofertei – de bine, de rau, se gasesc locuri de munca si pentru analfabeti functionali. 

Problema e ca multi insista sa faca tot felul de scoli (superioare sau nu) pentru a “avea o diploma”. Diploma care nu le foloseste la nimic. Dar atunci cand majoritatea elevilor/studentilor  au un nivel scazut al cunostintelor (si al dorintei de-a invata), de cele mai multe ori si nivelul predarii scade. Ceea ce ii va afecta si pe “fraierii” care vor sa mai invete ceva. Un cerc vicios.

 

Daca acum 2 ani as fi citit un articol ca cel scris de mine anul trecut despre “cum devin asistent medical“, dupa un an de postliceala, cu siguranta as fi luat alta decizie.

Condamnata la plata unei amenzi pentru un review negativ al unui restaurant

O bloggerita din Paris a fost condamnata de un tribunal din Bordeaux la plata a 1500 euro daune si 1000 euro cheltuieli de judecata pentru ca a “discreditat public o persoana sau companie” prin titlul postului sau “L’endroit à éviter au Cap-Ferret : Il Giardino’ (Locul de evitat la Cap-Ferret: Il Giardino, pentru cine nu stie franceza).

Ca urmare a indexarii postarii sale de catre google.fr, la o cautare simpla de informatii despre cap ferretrestaurantul Il Giardino, din Cap-Ferret – o mica statiune de pe coasta atlantica a Frantei (golful Biscaya) se ajungea pe blogul cu pricina. Proprietarii au considerat ca articolul era mai degraba “o insulta, nu o critica“.

Daca n-aveti chef sa cititi postarea incriminata a frantuzoaicei, pe scurt ea spunea ca:

  • a fost primita prost (de o “harpie in vesta fluorescenta”),
  • ca aperitivul i-a fost servit (tarziu) in acelasi timp cu felul principal de mancare si

  • ca la plangerea ei (in legatura cu aperitivul adus tarziu de personalul supraincarcat) patroana (“care se credea o diva”) i-a raspuns ca “nu poate sa-si munceasca personalul mai mult de 44 ore pe saptamana” (sic!) si ca daca vroiau aperitivul inainte de mancare trebuiau sa anunte asta.

Jigniri personale sau cuvinte grele nu au fost folosite in postarea ei. Dar patronii au considerat ca “nu pot sa mai suporte denigrarea restaurantului lor” si au dat-o pe bloggerita in judecata. Ea a ales sa se reprezinte singura si a pierdut instant.

Ce au obtinut patronii? 1500 euro + publicitate negativa cat cuprinde. Micul lor restaurant este acum faimos la nivel mondial drept un loc care isi da in judecata clientii nemultumiti de mancarea/serviciile oferite. Cred ca n-au auzit de the Streisand effect.

E interesant ca pagina de tripadvisor a restaurantului il listeaza pe locul 73/79 intre restaurantele din statiunea frantuzeasca – desi reviewurile il arata drept mediu-bun. Poate toate voturile de “helpful” date reviewurilor care-l categoriseau drept “mediocru” au un rol in asta.

 

Din fericire, decizia tribunalului nu are rol de precedent legal – ori vor aparea brusc in Franta nenumarate procese intentate tuturor clientilor nemultumiti care-si exprima opinia pe internet despre un anume furnizor de servicii de orice fel. Oricat de proaste efecte ar avea pe termen lung asemenea procese pentru afaceri, pe termen scurt ar face sa dispara rapid anumite opinii negative.

 

Ma intreb ce s-ar intampla daca ar incerca sa faca asa ceva proprietarii romani de restaurante si pensiuni care ofera servicii proaste. La cate reviewuri cu jigniri, injuraturi si chiar si acuze absurde sau nefondate, judecatoriile ar avea munca pana peste cap

 

 

Stire via hotnews.ro. Drepturi imagine: chaletino.com

De ce a fost concediata o asistenta medicala din NY

… Pentru ca a postat pe contul ei de instagram urmatoarea imagine dintr-o camera de primiri urgente dintr-un spital din NY, insotita de comentariul “Man vs 6Train… The After

 

 

 

trauma room

 

Problema spitalului la care lucra asistenta medicala de 7 ani la primiri urgente? A fost “lipsita de sensibilitate in comentariul ei“.

Asta desi acelasi spital permite filmarea unui reality show (NY Med) in cateva sectii, inclusiv Primiri Urgente, ale spitalului (New York-Presbyterian). Un show in care asistenta concediata avea un rol important – telespectatorii o placeau. Un show care, oricat de captivant ar prezenta viata reala de zi cu zi dintr-un spital american ocupat, nu face decat sa trivializeze actul de ingrijire medicala intr-un “show” pentru telespectatorii avizi de realitate. Adica prezinta viata intr-un spital pentru a face audienta – rating – bani din publicitate. Un proces extrem de cinic si… ati ghicit, lipsit de sensibilitate.

Evident, faptul ca poza a fost postata initial de un DOCTOR pe contul sau de instagram – iar lui/ei nu i s-a intamplat nimic dupa acest lucru nici nu tipa a dublu-standard.

Cateva informatii in plus si aici. Da, asistenta cu pricina isi exploateaza la maxim imaginea dupa notorietatea castigata in show-ul cu pricina, dar asta n-are nici o treaba cu motivul concedierii.

Povestea are final fericit, si-a gasit un nou loc de munca rapid.

 

Ca sa fiu clar: nu era o problema de incalcarea intimitatii unui pacient (o treaba la care americanii tin foarte mult), nu era o problema de prezentarea intr-o lumina negativa a spitalului unde a fost facuta imaginea. Era o problema de “lipsa de sensibilitate“.

Ma intreb ce vor face spitalele peste 10-15 ani, atunci cand generatia actuala, crescuta cu smartphone-ul in mana va ajunge sa formeze majoritatea angajatilor.

 

Ca o mica (si poate neavenita) paralela: in Romania, daca esti vazut de orice angajat al unui spital ca faci o poza in interiorul spitalului, esti imediat amenintat in toate felurile posibile. Nu, nu daca faci poze cu gandacii de pe pacienti sau cu mizeria din rezerve sau mai stiu eu cu ce. Inclusiv daca faci o poza in curtea spitalului. Imediat se va gasi un paznic cu simtul raspunderii sa te avertizeze ca e “ilegal” ce faci tu pe acolo. 

Nu am auzit cazuri de personal medical concediat pentru ca a postat poze pe facebook (sau alte retele sociale) cu spitalul unde lucreaza, dar stiu ca toti/toate sunt mai mult sau mai putin speriati cu “repercusiuni” ale unui asemenea eveniment de o gravitate maxima.

Hemoroizii, fotografiile stock si… un peste

Pentru cine nu stie, in ziua de azi in publicitate se folosesc intr-o proportie covarsitoare fotografii “stock”. Adica exista niste baze de date imense (cum ar fi shutterstock, thinkstock, istock etc.), la care iti faci un abonament lunar/anual (sau folosesti alte modalitati de plata) si unde cauti anumite poze dupa niste cuvinte-cheie.

Asa au ajuns cei de la PSD sa se blagosloveasca cu poze din Belarus pe panourile lor in care laudau Romania din ultima campanie electorala (pentru europarlamentare). Asa a ajuns logo-ul brandingului de turism al Romaniei faimos (frunza aceea, stiti voi). Asa a ajuns Antena Play sa aiba acelasi logo ca RMGC.

 

Ei, azi-dimineata ma trezesc ca imi cere un creativ de la firma noastra sa-l ajut cu prelucrarea unor imagini pentru niste reclame pentru un cabinet medical privat. Pe cine vad eu in imaginile cu pricina?

Fix pe “doctorul” care ne zambeste șmecherește in tot Bucurestiul (si in Brasov si Ploiesti, dinhemoroizi cate tin eu minte) si ne inteaba daca avem “Hemoroizi, fisuri anale?“. De cateva luni, e prezent zilnic (aproape) in viata mea, apare o reclama cu el in niste statii de metrou pe unde trec eu spre munca/scoala.

Baaaai, cum sa folosesti poza asta? Nu stii cine e asta? E doctorul “hemoroizi, fisuri anale”, fata lui e in tot Bucurestiul!

Ete na. Nu te cred. Da-mi sa vad. Hmm, da, parca e el. Ba nu, nu e el. Ah, ba da, el e.”

Aparent, creativul nostru nu merge cu metroul si nu ridica privirea mai sus de nivelul drumului, de nu a vazut nici o reclama cu asta (eu il tin minte de minim 8-9 ani, de cand eram in facultate).

 

De curiozitate, l-am cautat pe “dom’ doctor” pe shutterstock. Apare in toate ipostazele posibile: de doctor, de pacient, de grătaragiu, de sot iubitor, de bucatar, de cititor, de membru al unei familii care semneaza acte.bucatar, doctor, pacient

Eu doar ma intrebam: pe pestele ala l-a cautat de hemoroizi?

 

 

 

PS: a nu se intelege ca am ceva cu clinica cu reclama. Nu stiu nimic de serviciile lor, nu comentez.

Nimic nu se schimba in viata

Azi-dimineata am avut iarasi o senzatie bizara cand mi-am adus aminte de un episod de acum mai multi ani.

Am avut o treaba la o banca. Atunci cand a trebuit sa semnez o hartie, mi-am deschis ghiozdanul ca sa-mi scot un pix de acolo.

Uitasem complet de faptul ca aveam o punga cu mancarea mea de pranz pe acolo, cand scormoneam mi-am bagat mainile fix in punga. Din fericire, am obiceiul de-a inchide mancarea in n-șpe pungi si pungulite, pentru a fi sigur ca nu pateaza si nu-mi impute ghiozdanul. Dar tot m-am trezit ca pipai o punga cu ceva semi-solid, cu o consistententa bizara (orez cu legume, daca e cineva curios 🙂 ). Asta ca sa nu zic ca… a mirosit o țâră a mancare, pana am inchis rusinat ghiozdanul.

Cateva secunde m-am blocat, aducandu-mi aminte de faptul ca, in urma cu multi ani, mergeam cu tata la banca, atunci cand avea si el de rezolvat niste probleme. De mai multe ori l-am vazut deschizandu-si mapa lui (deh, inginerului ii sta bine cu mapa, zicea el) si dandu-si la o parte tacticos rosiile, branza, painea si ce mai manca el la pranz (din mapa) pentru a scoate buletinul si un pix. Toate astea in fata cate unei lucratoare de banci siderate.

De nenumarate ori mi-am zis “vai, ce rusine, asta nu o sa mi se intample mie niciodata“.

Trecand peste faptul ca nu ar trebui sa-ti fie rusine de mancare, azi mi-am dat seama inca o data ca anumite lucruri se transmit de la o generatie la alta fara sa-ti dai seama.