Un pic de Déjà vu si niste amintiri

Pentru a ajunge la munca, pot alege minim 3 rute. Una dintre ele ma duce pe langa un liceu (considerat “de fite”).
Astazi, cand am trecut pe langa, am trecut printr-un grup de elevi care tocmai iesisera de la ultimul examen din sesiunea asta de BAC. Un pic dupa ei, era o banca. Pe banca, 2 doamne intre 2 varste.
– Ma scuzati, ati iesit cumva de la BAC?
– Doamna, am 30 de ani, cum sa ies de la BAC?
– A, scuze. Multi inainte, nu-i aratati.
Acuma… stiu ca nu ma imbrac eu chiar ca un adult (desi zilele cand ma imbracam doar in șorturi si tricouri de baschet au trecut de ani buni) si tot timpul am un ghiozdan in spate, dar chiar nu ai cum sa zici ca am 18 ani!*

Pe langa faptul ca de acolo si pana la munca am avut un zambet tamp pe fata, mi-am adus aminte brusc de admiterea la facultate de acum 12 ani.

Cand am dat admiterea la Politehnica, intr-o zi asemanatoare cu azi (un pic de soare dupa o ploaie) stiam deja ca eram intrat in primii 20 la o facultate de la ASE. A fost si examenul usor (de, Politehnica), dar tin minte ca eram extrem de relaxat. Cand am iesit de la examen, pana la iesirea din curtea Politehnicii nu am vazut nici tipenie de om.

Eram cu colegul meu de banca, cu care am fost in aceeasi sala la BAC, la admitere (aici si la Cibernetica, la ASE) si fusesem si colegi de meditatii la economie. Amandoi am iesit dupa mai putin de 20 de minute de la momentul cand ne-au dat subiectele.

Amandoi am fost admisi la Poli, amandoi ne-am retras dosarele. Amandoi ne-am relaxat prea mult la admiterea la Cibernetica (unde vroiam, de fapt, sa intram), am gresit, am intrat la “cu taxa”. Dupa redistribuire, eu as fi intrat la fara taxa, dar n-am riscat. De aici s-au schimbat destul de mult alegerile noastre. El a ramas la Cibernetica, eu am facut alta facultate a ASE-ului. Acum este in cu totul alt moment al vietii lui profesionale decat mine. De multe ori m-am intrebat cum ar fi evoluat viata mea daca se derulau altfel acele cateva zile.

Revenind la iesirea de la examen. Azi-dimineata am avut o senzatie bizara de Déjà vu si pentru ca, la fel ca la examenul ala de acum multi ani, am vazut ingrijorarea de pe fata parintilor.

Atunci era “cum a fost examenul, a fost asa greu de ati iesit?” (ceea ce era mult departe de realitate). Acum… vroiau sa stie cum a fost ultimul examen de BAC de la unul care mergea pe strada fara vreo grija pe fata.

 

* Si la scoala, mai multe profesoare imi vorbesc de parca le sunt copil sau un adolescent amarat – desi se intampla sa fiu de aceeasi varsta sau doar cu cativa ani mai mic decat ele.

Medicul de familie (care are in jur de 35 de ani) se tot refera la mine ca la “copilul asta” cand ii zice ceva asistentei.

Alte profesoare (mai in varsta) se mira tot timpul cand afla ca sunt casatorit (as putea sa fac un comentariu rautacios pe marginea faptului ca le-am zis asta de cateva ori si n-au retinut, dar n-are sens), de parca cine stie ce nazdravanie am facut.

Ciudata e perceptia oamenilor despre mine.

Advertisements

4 thoughts on “Un pic de Déjà vu si niste amintiri

  1. Cand ai 20 de ani si arati de 17, ai vrea sa pari mai matur. Dar cand ajungi la 30+ si iti dai seama ca cei din jur incep sa imbatraneasca, ajungi sa te bucuri ca ai o fata ce nu-si arata varsta. Asa ca tot raul spre bine. Ma rog, daca lasi deoparte efectele adverse enumerate de tine.

    Like

    1. Da, ai dreptate. Cand eram mic chiar ma enervam cand cineva imi spunea ca-s “tanar”.
      Acum… nu ma supar, dar ma surprinde evaluarea semenilor mei. Adica nu mi se pare ca arat chiar a puști. 🙂

      Like

  2. Tot timpul ne întrebam “what if”.asta e firea omului.
    Nu de putine ori m-am întrebat ce ar fi fost daca as fi avut atunci,la admiterea la facultatea(o alegere nefericita din păcate), mintea de acuma.ohoo ce bine ar fi fost!
    Si atunci toată lumea imi spunea ce matura par,ce vârsta am,25de ani imi dădeau toti.si eu aveam 18!!!!deh,am fost forțata sa ma maturizez devreme de conjuncturi la fel de nefericite.
    Acum,e invers! Si ma pregătesc de a doua facultate!:)
    Vârsta e doar o cifra, important e sa te simți tânăr si in suflet!

    Like

    1. Scenariile de tip “what if” oricum sunt doar un exercitiu de imaginatie.
      Ca proces psihic, sunt daunatoare, cred. Toata lumea zice “nu regreta ce NU ai facut ci mai bine regreta ce ai facut gresit”.
      Cel mai eficient cred ca e sa nu regreti nimic din trecut ci sa te ocupi de viitor 🙂
      Dar asta presupune sa nu regreti niste greseli pe care le constientizezi (cand faci o greseala care afecteaza pe altii, de exemplu) – ceea ce cred ca nu ajuta un om sa evolueze, ba din contra.

      Varsta in sine nu are o valoare, corect. Dar e de o minima politete sa nu ii vorbesti unui adult de 20 si ceva de ani la pert tu, macar la o prima interactiune fata-n-fata. La asta ma refeream eu 🙂

      BTW: bafta la admitere 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s