Azi-dimineata am avut iarasi o senzatie bizara cand mi-am adus aminte de un episod de acum mai multi ani.
Am avut o treaba la o banca. Atunci cand a trebuit sa semnez o hartie, mi-am deschis ghiozdanul ca sa-mi scot un pix de acolo.
Uitasem complet de faptul ca aveam o punga cu mancarea mea de pranz pe acolo, cand scormoneam mi-am bagat mainile fix in punga. Din fericire, am obiceiul de-a inchide mancarea in n-șpe pungi si pungulite, pentru a fi sigur ca nu pateaza si nu-mi impute ghiozdanul. Dar tot m-am trezit ca pipai o punga cu ceva semi-solid, cu o consistententa bizara (orez cu legume, daca e cineva curios 🙂 ). Asta ca sa nu zic ca… a mirosit o țâră a mancare, pana am inchis rusinat ghiozdanul.
Cateva secunde m-am blocat, aducandu-mi aminte de faptul ca, in urma cu multi ani, mergeam cu tata la banca, atunci cand avea si el de rezolvat niste probleme. De mai multe ori l-am vazut deschizandu-si mapa lui (deh, inginerului ii sta bine cu mapa, zicea el) si dandu-si la o parte tacticos rosiile, branza, painea si ce mai manca el la pranz (din mapa) pentru a scoate buletinul si un pix. Toate astea in fata cate unei lucratoare de banci siderate.
De nenumarate ori mi-am zis “vai, ce rusine, asta nu o sa mi se intample mie niciodata“.
Trecand peste faptul ca nu ar trebui sa-ti fie rusine de mancare, azi mi-am dat seama inca o data ca anumite lucruri se transmit de la o generatie la alta fara sa-ti dai seama.
