Ori vreau eu prea multe, ori nimeni nu mai vrea sa munceasca pentru a obtine ceva

La inceputul lunii iulie am primit un e-mail (foarte politicos) de la o reprezentanta a unei companii de recrutari in domeniul medical din Marea Britanie. Imi cereau permisiunea sa “afiseze un anunt pentru joburile de Asistent Medical” pe care le intermediau ei pentru clienti din Marea Britanie pe blogul meu.

Le-am raspuns ca nu am absolut nimic impotriva, doar ca as vrea sa-mi ofere, pe langa anunturile cu pricina, si cateva povesti de succes ale unor romani care le-au folosit serviciile de intermediere. Pentru ca n-as putea recomanda ceva ce n-am probat eu (si cum nu sunt inca in masura sa fac asta) sau altii (in masura in care povestile lor par plauzibile).

Nu le-am cerut nici un ban pentru promovarea lor pe blogul meu, desi pe site-ul lor se lauda cu urmatoarea oferta:

Recommend one of your colleagues or friends for a role and we’ll reward you with £250 when they have completed their probation period.

N-am mai primit nici un raspuns de la persoana cu pricina.

 

Ori am fost eu prea agresiv in limbaj (puteti judeca pentru voi mai jos), ori n-aveau inca povesti de succes pe care sa le relateze (poate abia au patruns pe piata din Romania?) ori pur si simplu era prea mare bataie de cap pentru un amarat de anunt pe un amarat de blog.

Oricum ar fi, eu n-as apela la serviciile lor, din principiu. Daca ei ma contacteaza si apoi nu imi mai raspund nici macar cu un “f….k off with your stupid requests, you insignificant fool“, n-as avea incredere in ei nici sa imi rezolve macar o comanda de mancare de pranz, d-apoi gasirea unui job intr-o tara straina.

Sau (repet) poate vreau eu prea multe?

 

mail1 mail2

Advertisements

2 thoughts on “Ori vreau eu prea multe, ori nimeni nu mai vrea sa munceasca pentru a obtine ceva

    1. Eh, n-au cerut nici ei cine stie ce, recunosc. Dar m-a surprins lipsa totala a oricarei comunicari dupa al doilea meu e-mail.

      Asta am intalnit-o de mult prea multe ori in orice proces de recrutare la care am participat din Romania.
      Am participat la un pic peste 40 de interviuri in 10 ani, cred ca in doar 50% au avut bunul-simt sa ma anunte dupa aceea “ne pare rau, dar…” sau “va invitam la o noua intalnire pentru…”. Dupa intrevederi fata in fata cu cate un om care teoretic ma vroia colaborator, nu meritam un e-mail cu “am ales pe altcineva”.
      De depus candidatura, cred ca mi-am depus-o pentru vreo 100 de joburi diferite (in total). Am primit un raspuns dupa trimiterea primului e-mail in sensibil sub 50% din cazuri. Si nu sunt idiot, nu imi depun candidatura pentru a fi director financiar, in conditiile in care eu am 10 ani de experienta in Publicitate. Adica pentru majoritatea absoluta a joburilor pentru care am candidat indeplineam conditiile puse de angajator in anunt.
      Spre comparatie, in Austria mi-am depus candidatura pentru 5 joburi mari si late. Am primit un e-mail de raspuns dupa fiecare candidatura. Din ala standard “de manual de HR”, dar l-am primit.

      De ce la romani, in RESURSE UMANE, e asa raspandita mentalitatea asta “sunt prea ocupat sa dau un raspuns unei persoane care s-a obosit sa ma contacteze”?

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s