Jurnal de voluntariat in spital (1)

Scoala se termina la inceputul lui august si reincepe pe 15 septembrie. Asta imi ofera cam 6 saptamani in care pot merge intr-un spital ca sa castig experienta. Anul trecut am fost intr-o sectie de Oncologie. Anul asta am ales alta sectie, unde am facut practica si in timpul scolii. N-o s-o numesc, din motive simple: din cate stiu eu*, dpdv legal, in Romania, daca nu esti asistent medical (cu diploma de finalizare a studiilor) si nu ai asigurare de malpraxis, nu ai voie sa atingi pacientul. Teoretic, nici in timpul scolii nu ai voie sa atingi pacientul in nici un fel. Ceea ce ar produce numai asistenti medicali total lipsiti de experienta practica – o situatie absurda, care se ocoleste romaneste. Deci ce o sa povestesc eu aici ar putea face rau unor oameni care m-au primit si m-au invatat lucruri. Asa ca mai bine nu spun unde am facut practica.

Revenind. Nu incerc sa scriu o poveste, doar imi notez lucruri din zilele astea. E util pentru mine, la un moment dat in viitor, voi vedea cat si cum am evoluat (sper).

1. Am ales spitalul asta pentru ca e aproape de casa. Sectia pentru ca am mai facut practica aici, cunosteam si ma cunosteau asistentele si pentru ca asistenta-sefa m-a primit fara comentarii. Si pentru ca au tot timpul pacienti (din pacate pentru pacienti). Desi toate motivele astea sunt simpliste, trebuie sa recunosc ca am facut o alegere foarte buna. Toate asistentele se poarta foarte ok cu mine, s-au obisnuit cu mine, au incredere in mine sa le ajut la recoltari si la alte proceduri si restul lumii din spital (doctori, brancardieri, infirmieri, alte asistente de pe la alte sectii, pacienti si apartinatori) creeaza o atmosfera propice invatarii. In 2 ani am facut practica in 7 spitale din Bucuresti. Plus, am ajuns un pic si intr-unul privat si intr-unul din strainatate. Deci am multi termeni de comparatie. De multe ori am avut impresia ca anumiti angajati ma vad si se poarta cu mine cam cum ai trata un intrus enervant sau un obstacol. Nu sunt eu fire sensibila, incerc sa invat ceva din orice experienta. Dar in anumite spitale parca e mult prea dificil sa inveti ceva (mai ales ca se lauda cu statutul lor de spitale universitare).
2. Nu-mi place recoltarea de sange. Na, am zis-o. Pe langa faptul ca totul se petrece in niste pozitii bizare si dureroase pentru spatele meu, trebuie sa faci totul repede, dar si corect si precis. Si oricand ti se poate intampla o porcarie care sa-ti strice recoltarea. Misca mana pacientul, misti foarte putin perceptibil acul (oricat de bine crezi ca il tii fixat), intri intr-o vena sensibila (desi pare taman-buna), dai peste un pacient unde mergi pe bajbaite, nu pe vazute, intepi corect vena dar tot se sparge samd. Oricat de mult ma straduiesc, daca pacientul nu are vene bune sau foarte bune, fac cate o prostie. Hop, trebuie sa intervina asistenta. Bine, porcarii grave n-am facut (respect regulile de asepsie, n-am intepat o artera, n-am intepat pe nimeni altcineva cu acul). Dar ma enerveaza lipsa de progres pe care o vad in indemanarea mea. Halal asistent medical mai sunt si eu, nu sunt in stare sa recoltez sange decat unor pacienti ideali (care sunt sub 5% din pacientii din spitale).
3. Sonde nazo-gastrice am mai pus. Aici tot am cui sa pun. Dar ma enerveaza ca, desi pasii sunt atat de simpli, cand aud cuvintele “hai sa pui o sonda” ma precipit. Uit sa masor distanta pana la stomac inainte sa-i bag tubul in nas, uit sa tin capul pacientului cum trebuie. Imi fac note mentale sa nu mai uit, dar tot nu fac totul cum trebuie. Plus, simtitul sondei in stomac cred ca e o abilitate care-mi lipseste. Stiu ca nu e bine sa-i introduc pacientului aer prea mult, deci nu fac decat 1-2 teste inainte sa chem asistenta sa simta si ea (adica n-am multe incercari la dispozitie). Dar pe bune de imi dau seama daca e in stomac cate o sonda. Cred ca o sa-mi cumpar un stetoscop special pentru asta. Oricum, parca teoria zice ca verificarea se face cu stetoscopul, nu cu mana, cum se face prin spitalele noastre (de verificat). Singura parte buna, macar mi-a crescut major procentajul de sonde introduse direct in stomac versus cele care au ajuns in gura. N-am mai bagat una in gura din mai. 🙂
4. Imi place sa fac EKG-uri. Mama lor de EKG-uri, anul trecut habar-n-aveam sa fac unul. Dupa doar cateva zile in care am fost lasat sa fac cate vroiam eu de exercitiu cand am fost la practica in strainatate, plus mai multe sesiuni de documentare pe cateva site-uri pe net, acum pot sa le fac bine. Exista un test in spitalul asta – daca te duci cu EKG-ul la interpretare, nu iti este primit la Cardiologie daca nu e facut bine. Deci te intorci si-l refaci. Pana acum nu m-am intors cu nici unul. Dar e posibil sa fie doar incurajarea asistentelor, pentru ca m-au vazut ca sunt nemultumit cand nu fac ceva foarte bine. 🙂 Oricum ar fi, de bine, de rau, invat lucruri noi, iar serile citesc (de ceva timp) si niste lucruri despre interpretarea lor. O sa am si un articol despre asta in curand – poate o mai fi cineva interesat. Dat fiind faptul ca mi se pare ca evoluez in cunostinte, asta e un motiv de bucurie pentru mine. Pentru ceva ce nu s-a obosit nici un profesor vreodata sa-mi explice si mi-a fost explicat de o asistenta doar 1 singura data, cred ca ma descurc onorabil.
5. In anul 1, la Psihologie, am facut o diagrama de auto-analiza cu avantaje, probleme, surse de dificultate samd pe care le vad eu la mine, referitor la meseria asta. Unul dintre dezavantajele mele majore este ca am intrat in scoala asta ca ipohondru. Din fericire, cu exceptia momentului trist de acum ceva timp, cand m-am blocat pe o sectie de boli infectioase unde erau internati pacienti cu boli aerogene contagioase, incet-incet imi trece. Nu am o problema (cel putin nu mare) cu a lucra cu bolnavi de HIV, hepatite virale si alte bucurii. Intelegerea mecanismelor de raspandire si contagiune ajuta mult la asta. Tot am oarecari retineri cand trebuie sa iau sange de la o persoana de genul asta, dar imi trec. Porti manusi si iti iei masuri de precautie, mai multe nu prea poti face.
6. Faptul ca nu m-am obisnuit cu a vedea pacienti morti in jurul meu o fi bine sau o fi rau? Nu ma sperii de ei, nu am o problema cu prezenta unui cadavru pe langa mine. Dar un deces este un eveniment care ma da un pic peste cap. Nu a devenit ceva “banal” – cum vad anumite asistente totul, probabil pentru a se proteja de efectele psihice negative care cred ca pot aparea dupa ce vezi morti de prea multe ori la locul tau de munca.

* Din Legea 46/2003, privind Drepturile Pacientului:

Art. 5
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitatii si statutului profesional al furnizorilor de servicii de sanatate.

Art. 30
(1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista conditiile de dotare necesare si personal acreditat.

Pentru a fi cat de cat corect, eu intotdeauna anunt pacientul cine sunt, ca sunt elev si il intreb daca ma lasa sa fac ce urmeaza sa fac (cu asistenta pe langa mine).