Cat de repede se duce cheful de a invata ceva

Nu mi-am facut ascunsa dorinta de-a deveni ori asistent medical de Chirurgie (specializare pe Sala de Operatii), ori de Gastroenterologie (specializare pe Endoscopie) sau de Nefrologie (specializare pe Dializa). Ar mai fi si alte optiuni, dar deja-s prea multe si nu despre asta vreau sa vorbesc.

Pana acum am fost de 2 ori in practica in sectii de Chirurgie, 1 data la Gastroenterologie si 1 data (in strainatate) la Nefrologie-Dializa. In principiu, in afara de niste cunostinte tehnice pe care toti asistentii medicali ar trebui sa le aiba (recoltare mostre biologice, montare de diferite tipuri de sonde, bandajare si ingrijirea unor rani/escare, administrarea medicamentelor, masurarea functiilor vitale, BLS/ALS, manevrarea pacientului), ar trebui sa mai invat sa fac niste lucruri specifice fiecarei sectii in parte (unde as vrea eu sa ajung).

Daca primele lucruri se pot exersa in aproximativ orice sectie (in unele mai mult, in altele mai putin), e evident ca nu pot invata cum se curata un aparat de Endoscopie sau unul de Dializa in alta parte decat in sectiile respective. Sau ca nu pot vedea instrumentarul de chirurgie si invata pasii de urmati in pregatirea si derularea unei operatii decat intr-o sala de operatii.

Eu trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap, sa stau vreo 4 ore la spital si apoi sa ma duc la un loc de munca unde trebuie sa stau alte multe ore. Apoi mai trebuie sa si invat niste lucruri teoretice (pentru ca nu tot ce vad in spital inteleg), sa am si o viata personala cat de cat functionala si sa mai si rezolv diferite alte lucruri care apar in viata mea. Cu toate astea, ma trezesc la 6 zilnic si ajung la spital dispus sa fac orice, atata timp cat consider ca invat.

Dar anumite lucruri sunt incredibil de frustrante:

  • faptul ca nu mi se permite de multe ori nici macar accesul intr-o sala de operatie sau de endoscopie. Iar cerintele mele sunt mici, tot timpul: nu deranjez pe nimeni, stau intr-un colt si doar observ, ajut doar daca mi se cere ajutorul si nu fac vreo prostie (de genul sa ating un instrument steril cu manusi nesterile sau fara manusi). E adevarat, mai pun intrebari, dar daca pun 1 data o intrebare si nu mi se raspunde sau sunt trimis la plimbare, a doua oara nu mai zic nimic. Si n-o fac cand lumea e ocupata.
  • faptul ca nu pot sa exersez anumite lucruri sau nu isi rupe nimeni cateva zeci de secunde sa-mi explice niste lucruri simple, pentru care cer un raspuns in momente moarte (nu, nu ma trezesc ca boul in mijlocul unei endoscopii cu intrebari tampite “auzi, dar de ce are nenea asta un tub in gat”). Ok, mai pun intrebari nu foarte inteligente, recunosc. Dar cine durerea mea s-a nascut invatat si a facut lucrurile perfect din prima?

  • faptul ca de multe ori trebuie sa alerg (la propriu) dupa cate o asistenta sa vad o procedura si ca de multe ori isi exprima nemultumirea pentru ca le insotesc, de parca le fur painea de la gura. Stiu ca unele se mai feresc de la a primi cate un bacșiș de fata cu noi, elevii, dar da-o incolo de treaba, nu stau acolo toata ziua iar pacientii le pot multumi 24 de ore din 24, eu le “incomodez cu prezenta” doar cateva ore/tura.

  • faptul ca, la fel ca in orice domeniu din Romania, exista si oameni tampiti, acri sau pur si simplu rai angajati in spitale. Cand dau peste cate o acritura din asta, imi fura de multe ori orice bucurie de-a invata ceva. Fix in perioada asta de practica am dat peste un cuib de acrituri, orice fac nu le convine. Cand duc cate un pacient la endoscopie si le cer voie sa asist, zici ca le cer sa-mi dea pe loc salariul lor pe 6 luni, asa se uita la mine. Dimineata, cand ajung la ele cu cate o foaie de pacient, zici ca le adug otrava, asa de rapid imi troznesc usa in nas dupa ce le spun de ce am venit si ce le-am adus. Recunosc, am facut si eu greseala sa le pun niste intrebari cand n-aveau chef de nimic (desi nu par sa fie genul de oameni care au chef de ceva vreodata). Am incercat sa ajut cand era evident ca aveau nevoie de o mana in plus de ajutor – m-am trezit cu cate o sagetare “nu te apuca tu sa ajuti, daca nu stii unde ne sunt toate lucrurile pe aici“.  Asta desi nu facusem nici o prostie.

  • servilismul fata de cei “mai mari”, combinat cu grosolania fata de cei “mai mici” (in grad, sa zicem). Am observat o procedura foarte tare (pentru mine, poate pentru altii e o banalitate): o montare de gastrostoma speciala (pentru un tratament special, din cate am inteles) facuta de un chirurg, ajutat de un gastroenterolog. Chirurgul taia, gastroenterologul ghida taietura, apoi manevra sonda de administrare a medicamentului. S-a nimerit sa fie facuta procedura fix de 2 doctori conferentiari, sefii clinicilor de Chirurgie, respectiv Gastroenterologie din spital. Fix la procedura asta mai venisera si un anestezist + rezident, inca o doctorita, un rezident al sectiei. Multa lume intr-un spatiu foarte mic. Eu stateam mic, intr-un colt, unde nu era nimeni. Evident, eu m-am trezit cu un “du-te si tu de aici, nu vezi ca stai in drum” din partea unei asistente (desi nu eram in drumul nimanui si nu incepuse nimic). M-am enervat si i-am intrebat direct pe cei 2 zei daca pot asista, undeva in spate, mi s-a permis. Dupa procedura, iar am fost repezit din senin. In timpul procedurii, aceleasi asistente erau numai lapte si miere cu doctorii. Radeau la niste glume DELOC amuzante, le vorbeau aproape cu slugarnicie. Cand un doctor le-a zis sa arunce ceva (un fel de sonda) s-au conformat fara sa intrebe de 2 ori. Apoi acelasi doctor a cerut inapoi sonda. S-au scuzat de parca era vina lor, parca o aruncasera cu de la sine putere. Imediat dupa procedura cu pricina, a sunat o ruda a unui pacient, cerand o informatie simpla despre o programare. A fost repezit la telefon si apoi i s-a inchis telefonul in nas. Da-o incolo de treaba. Inteleg ca trebuie sa respecti un om aflat deasupra ta intr-o ierarhie. Dar cu anumita masura. Si trebuie sa respecti pacientii (sau rudele lor) la fel de mult. Si n-ar trebui sa fii ursuz cu cei de sub tine doar pentru ca poti – mai ales daca persoanele de deasupra ta nu sunt ursuze cu tine. Sau special pentru ca altii sunt ursuzi cu tine si nu-ti convine asta.

 

Pe scurt, unii oameni sunt mult prea stresati de munca de zi cu zi in spital si nu sunt in acriturastare sa vada ca lucrurile nu sunt chiar atat de negre in jurul lor. Accept faptul ca fiecare are probleme si e platit prost si e supraincarcat cu munca. Dar pentru fiecare dintre exemplele de mai sus pot da minim 5 contraexemple de alte asistente medicale (sau doctori) care isi faceau treaba bine, fara sa se consume si FARA sa ii faca si pe cei din jurul lor sa se simta execrabil doar pentru ca au avut ghinionul sa se intalneasca in ziua aia de munca.Tot supraincarcate, tot prost platite, tot cu probleme personale.

 

Din fericire, nu e dracul atat de negru. Am dat peste rezidenti dispusi sa-mi explice lucruri, peste nenumarate asistente care si-au rupt din timpul lor pretios ca sa-mi arate cum se face cate ceva, peste doctori care mi-au tolerat prezenta si intrebarile. Am scris randurile astea si pentru ca am schimbat sectia in acelasi spital si mi se pare incredibil cat de mare diferenta poate sa fie in experienta mea educativa, doar schimband cateva etaje.

Totul ar fi atat de simplu daca n-ar trebui sa ma lupt cu niste oameni doar ca sa vad sau inteleg ceva care, intr-un final, ma va face un asistent medical mai bun. Si e amuzant faptul ca, de cele mai multe ori, fix astia care sunt dificili sunt cei care urla in gura mare ca “nu se mai face scoala, nu invatati nimic la scoala, nu stiti nimic cand veniti la spital“. Ete na.

Dar voi cum ati invatat? V-a cazut din cer știința in cap?

Advertisements

Intoarcerea doctorului din bazele de date cu foto

Ma amuzam (si scriam despre asta) acum cateva saptamani cand un coleg (art director) vroia sa foloseasca pentru niste materiale de promovare ale unui cabinet medical privat niste imagini dintr-o baza de date (stock photos, in lingo de agentie de publicitate).

Radeam de el pentru ca nu a mai mers cu metroul de ani de zile si nu i-a vazut imaginea rânjindă a “doctorului” cu pricina in mai multe reclame de la metrou pentru niste (sau un?) cabinete/clinici private care se ocupa cu tratamentul hemoroizilor, fisurilor anale si ale altor probleme medicale din zona aceea. Si daca nu ar fi vazut asta la metrou, imaginea cu pricina este folosita de clinica (sau clinicile) cu pricina de multa vreme – in panouri publicitare, reclame on-line sau chiar in ziare.

Ei bine, ieri, cand ma plimbam prin Centru m-a abordat o tanara “doriti sa donati celule stem?”. Luat din scurt cu o intrebare de genul asta, am raspuns cu un “ăăăăă” convingator. M-am trezit cu un fluturas despre donarea de celule stem hematopoietice in brate si s-a oferit sa-mi dea mai multe detalii. Cum eram pe fuga si am mai primit o scurta lectie despre asta cand m-am dus sa donez sange in martie, am pastrat fluturasul si i-am doctor stoczis ca ma mai gandesc.

In fluturas, ce vad eu? O imagine stock cu un pacient si 2 “doctori”, printre care si doctorul Hemoroizi.

A fost a 3-a oara cand in doar cateva saptamani. Acum cateva zile mi-a cazut in maini un fluturas al unei firme care vindea “dispozitive medicale”. Cine aparea acolo? Doctorul Hemoroizi, de data asta in postura de pacient, impreuna cu “sotia” sa.

Acum cateva saptamani citeam un articol de pe TAZ.de. Cine aparea in niste bannere de judecatorpe site? Doctorul Hemoroizi, de data asta imbracat in roba de judecator. E folosit de un ONG nemtesc care incearca sa impiedice ratificarea CETA (un tratat economic intre UE si Canada).judecator2

Faptul ca nimeni nu mai face sedinte foto pentru nimic in publicitate nu e o noutate. Faptul ca lumea chiar nu se oboseste sa verifice un pic pe unde au mai fost utilizate fotografiile stock e destul de trist.

In alta ordine de idei – donarea de celule stem hematopoietice poate salva vieti.

Nu este chiar la fel de simpla ca donarea de sange (mai ales daca e vorba de recoltare de maduva osoasa, care fata de recoltarea de celule stem din sangele periferic este chiar complicata). Exista anumite riscuri, dar sunt relativ mici. Dar fiind folosita pe principiul “recoltam ca sa transfuzam direct la primitor“, chiar salvezi o viata.

Mica ciudatenie de spital “universitar”

Ma duceam eu linistit cu analizele si condica de medicamente (pentru ca, nu e asa, acest proces are o valoare imensa de “educare” a viitorului asistent medical) dimineata.

Pe casa scarii spitalului am vazut 2 tineri arabi (un el si o ea, stateau dar pareau agitati). Mie imi place sa ma uit la oamenii care vin in spital si sa imi imaginez cu ce problema au venit acolo si cu ce se ocupa. In cazul lor nu mi-a trecut nimic prin cap. Cum la etajul unde fac eu practica sunt minim 3 sectii, m-am gandit ca sunt rudele vreunui pacient si am mers mai departe (nu m-au intrebat nimic).

La intoarcere (in vreo 5 minute), ma abordeaza el, intr-o romana cu mici scapari: “Scuză, știi unde doctor X?”.

Eu nu tin minte numele nimanui. Nu numai in spital. Pur si simplu nu le retin, poate pentru ca stiu ca voi sta o perioada scurta intr-un loc, deci zecile de persoane nou-cunoscute vor deveni niste straini in 21, 28 sau 42 de zile (cat dureaza perioadele de practica). Mai mult fortat retin cateva nume de doctori. In sectia unde fac practica acum se interactioneaza mult mai mult cu pacientii si rudele (fata de ultima sectie, din vara asta) si e aiurea sa tot fii intrebat “unde e doctorul Y” si tu sa habar-n-ai cine e ala.

Ii raspund ca nu stiu numele, dar il intreb de la ce sectie este doctorul (scara e chiar langa alta sectie, separata de cea unde “lucrez” eu). Imi zice ca “Doctor X – Endocrinologie”. “Aaa, nu stiu, imi pare rau, nu sunt de aici”. Raspunde repede “Eu examen azi cu Doctor X. Eu intarziat. Uite, ea sora mea“. Si o arata pe sora lui (acoperita regulamentar cu hijab sau ceva asemanator). N-am inteles ce treaba avea sora lui cu examenul, doctorul si intrebarile.

Cred ca mi s-a citit pe față faptul ca brusc am devenit confuz. El: “Speak english?”. I-am raspuns “Yes, I do. I’m not from this ward, I don’t know that doctor, but here, you should ask at the nursing station from the Endocrinology ward”. Ma duc, bag capul in oficiul asistentelor, intreb de doctorul cu pricina, imi raspunde fix o studenta care dadea acelasi examen (sau restanta?), ii pun in legatura si il las sa se descurce.

Tot n-am inteles ce treaba avea sora lui cu examenul lui, de ce nu s-a dus la 15 metri mai jos pe coridor, ca sa vorbeasca cu studentii la medicina care sporavaiau fara griji pe acolo si mai ales cum a facut Medicina (pe pacienti romani) si a terminat anul 5 (cand se face Endocrinologie) fara sa stie prea multa limba romana. Stiu ca exista departament in limba engleza la UMF, dar cum faci practica in spital intr-o tara straina… fara sa vorbesti limba respectiva?

Ciudat, doar mie mi s-a parut amuzant…

… cand a venit un medic Gastroenterolog la munca si 10 minute a repetat incontinuu “băi, ce zi de căcat” – asta chiar inainte de a face cateva colonoscopii “la foc continuu“. 🙂shitty day

Aparent, nimanui altcuiva din cabinetul ala (in care se fac zeci de colonoscopii zilnic) nu i se pare amuzant asa ceva. S-au uitat urat la mine cand am inceput sa zambesc. Probabil ca sunt eu ciudat.

 

Btw, ziua proasta a doctorului se rezuma la faptul ca a stat in trafic, in taxi, cateva zeci de minute si ca isi uitase cheile de la masina acasa, ceea ce insemna ca va trebui sa stea in trafic si la intoarcere (tot in taxi).

Cum mai “enervez” eu asistentele pe sectia unde fac practica

Urasc sa schimb sectiile. Exista o perioada de minim 1 saptamana in care ceea ce fac determina felul in care se vor comporta cu mine si ce ma vor lasa sa fac in urmatoarele saptamani. Era asa de biiine si comod la ultima sectie.

Nu conteaza, daca nu te obisnuiesti sa iesi din zona ta de confort, nu inveti niciodata nimic nou si nici nu evoluezi.

Ei, pe sectia asta se recolteaza zilnic (intre 7 si 11) probe de sange de la cateva zeci pana la 100 de pacienti in sistem ambulator. Si nu, nu e sectie de Hematologie. Acolo am vazut si mai si.

Sectia are un fel de sala de asteptare, dar e la fix cateva zeci de metri de cabinetul asistentelor (unde se si fac recoltarile, pentru ca nu exista cabinet de recoltari). Cum romanul e obisnuit sa stea la coada ca sa intre in fata, toti pacientii se inghesuie amarati pe hol. Si stau si stau si asteapta. Pana vine doctorul sa le dea biletul de recoltare, pana sunt bagate in seama de o asistenta din oficiul asistentelor, pana vine asistenta alocata doctorului respectiv pentru ziua aceea si apoi pana li se recolteaza sangele. Dupa aia, trebuie sa astepte pana sunt dusi la o endoscopie sau pana revine doctorul ca sa le spuna mai-stiu-eu-ce.

Per total, este o experienta extrem de frustranta pentru orice pacient – ceva cu care pot empatiza, pentru ca m-am gasit in aceeasi situatie de mai multe ori.

Ei, ce fac eu ca sa shimb asta? De recoltat nu sunt lasat sa le recoltez eu direct (desi zic ca as fi in stare sa fac asta la minim 70% dintre pacienti care vin in ambulatoriu fara probleme). Dar ii bag in seama cum ii vad ca baga capul pe usa si, umili, intreaba de ceva. Daca pe pacienti ii ușuiesc usor asistentele (nu e doctorul aici, nu e asistenta aici, asteptati acolo pentru ca…), odata ce se trezesc cu o foaie in mana mea, bagata in fata lor si cu o intrebare “ce sa ii facem acum pacientului?”, parca situatia se rezolva o țâră mai repede. Desigur, nu e mare chestie ce fac eu, nu schimb mare lucru in bine. Nu exagerez – nu fac asta cand chiar au ceva de facut. Dar daca le vad ca stau de vorba sau completeaza niste fise de pacienti externati (o chestie pe care o pot face oricand in restul zilei – sau ma pot pune pe mine s-o fac), hop si stresul.

Nu prea imi fac prieteni cu treaba asta, dar pe bune de nu ma simt prost stand in oficiul ala, in timp ce pacientii stau in picioare zeci de minute ca sa li se ia un pic de sange (deci nemancati multi dintre ei) – iar 4 din 6 asistente stau de vorba despre Avon, plozi, scoala copiilor sau cine ce a mai facut nu-stiu-pe-unde si ignora pacientul pentru ca “nu e treaba mea“.

 

Aceleasi asistente se aratau entuziasmate cand auzeau ca la privat asistentele sunt “numai un zambet” si ca totul e curat si “merge mai bine”.

OK, dar cat din treaba asta are legatura cu salariul, mediul de munca si mai stiu eu ce o fi teoretic mai bine la privat si CAT ARE LEGATURA CU CALITATEA OMULUI in sine?

Dragostea nu poate invinge cancerul.

Angelo a cunoscut-o pe Jen in august 2005, atunci cand isi depunea candidatura pentru un job de barman in Cleveland. Desi pentru el a fost dragoste la prima vedere, la inceput ea nu i-a impartasit sentimentele. Jen a plecat in New York, dar Angelo nu a putut-o uita. Au pastrat legatura, el a vizitat-o in NY iarna urmatoare si i-a marturisit tot ce simtea pentru ea. Dupa o perioada de relatie la distanta, el a vandut tot ce avea si s-a mutat in NY, unde a cerut-o in casatorie. Ea a acceptat. Toamna s-au casatorit

Peste doar 5 luni, ea a aflat ca are cancer la san. Dupa 7 luni grele, de tratament, medicul oncolog i-a spus ca este lipsita de celule canceroase in corp (“cancer-free”). Incet-incet, au incercat sa-si refaca viata impreuna, incercand sa uite perioada dificila de mai devreme.

Cand totul parea mai bine, peste doar cativa ani, la un control medical au aflat ca lui Jen i-a revenit cancerul, de data asta cu metastaze la ficat si in oase. A reinceput tratamentul. Viata lor s-a redus la un vartej de vizite la doctor, medicamente, tratament si efecte secundare.

Jennifer a murit dupa 1 an si jumatate de cand a aflat de faptul ca i s-a intors boala necrutatoare, la putin timp dupa 40 de ani.

Angelo i-a documentat boala sotiei sale prin fotografii, pe care le-a publicat pe un site, incercand sa sensibilizeze opinia publica la chinul prin care trec oamenii diagnosticati cu cancer la san. A infiitat si o organizatie non-profit, pentru a ajuta femeile care trebuie sa se lupte cu aceasta boala. Povestea lor, mai pe larg (+niste poze) pe site-ul mywifefightswithbreastcancer.org

b 1 c d e g k l o p q u v w x y 39 zb zc ze

Povestea lor a fost mediatizata intens anul trecut (parca inclusiv in Romania am vazut un articol despre povestea lor anul asta). Tin minte ca am vazut fotografiile lor prima data fix dupa un stagiu de practica la oncologie, primavara asta. Stagiu pe care n-am sa-l uit vreodata, desi a fost foarte scurt.

Mai fusesem la oncologie anul trecut, dar anul asta am vazut ultimele zile si ultimele ore din viata unei paciente de 30 si ceva de ani. Am fost pus sa ii iau tensiunea (“trebuie sa ii pun Manitol, deci sa fii atent cum o iei, da?“) cu o jerpelitura de tensiometru care nu se mai prindea bine de mult. N-o sa uit ca ma simteam ca un tampit stand acolo si chinuindu-ma sa ii gasesc pulsul la singura mana accesibila, folosind o manseta care nu se prindea, cu o asistenta care imi zicea “ce, nici atat nu stii sa faci?” si cu prietenii fetei in jurul meu, care numai de un idiot care s-o chinuie in plus nu aveau nevoie in momentul ala. Tin minte ca i-am luat tensiunea ajutat de unul dintre ei (care a tinut manseta aia, pe post de “arici” uman). Si ca a fost cea mai prost luata tensiune din scurta mea “cariera”.

Am revazut imaginile azi, din intamplare. Sunt la fel de impresionante.

Toate drepturile pentru imagini apartin lui Angelo Merendino.

Auzite in spital (2)

• Un pacient catre mine, dupa ce i-am golit perfuzia de coloana de aer stransa de la ultimul flacon cu medicamente si i-am reconectat tubulatura la branula (cu explicatiile de rigoare: ca tubulatura e curata, ca nu i se va intampla nimic). M-a mirosit ca sunt incepator:

“Bai, daca ma omori, sa vezi ce omor iti dau si eu dupa aia, da?”

• Doctorul catre pacienta (batranica simpla, de la tara, speriata si cu un nivel al hemoglobinei la internare implauzibil pentru mine – 2 g/dL, desi, aparent, se poate mai rau):

Bre, mamaie, stai linistita, nu mai dureaza mult” (a mai durat 5 minute).

Rezidenta, in spate, se hlizea de parca auzise cea mai buna gluma ever.

Doctorul: “Ce e, de ce razi?”

Rezidenta: “Pai… bre. Cum sa-i ziceti bre

Doctorul: “Pai ce, doar nu e academiciana. Nu e asa, bre, mamaie?”

• Eu, intorcandu-ma si vorbind repede dupa ce i-am schimbat (la cererea unei asistente) CVCun flacon cu medicamente cu alt flacon unui alt pacient, care avea cateter venos central (CVC – vezi in dreapta):

“I-am curatat tubul de coloana de aer, am verificat apoi de 2 ori tubul, l-am conectat, am verificat din nou si apoi i-am dat drumul. Stiu ca pacientii cu CVC risca sa faca rapid pulmonism embolar daca le intra aer pe vena si de asta trebuie sa fim foarte atenti.”

“Ia zi asta mai incet, vezi, iti iese mai bine?”

“Ăăăă, embolism pulmonar, scuze.”

Btw, stiu ca nu e singurul risc asociat cu CVC.

• 2 Asistente care discutau despre niste pacienti internati pe sectie acum mai multa vreme:

“Mama, a plecat X. Ii facusem o injectie din foaia de tratament, cu Controloc (n.b. un medicament care inhiba secretia gastrica, fara nici un efect analgezic) si imi multumea, zicea ca i-au trecut durerile de cap“.

“Pai eu am avut o pacienta careia i-am facut injectiile din fisa: Piafen (n.b. un analgezic, bazat pe Algocalmin), apoi Acupan (n.b. un analgezic non-opioid, pe baza de nefopam), apoi Mabron (n.b. un analgezic opioid). La sfarsit, tot se plangea de dureri. I-am dat si 5 ml de ser (apa distilata + NaCl 0,5%) si apoi imediat mi-a zis ca i-au trecut durerile“.

• La pregatirea unui pacient pentru a fi dus la CT. 1 asistenta, 2 infirmiere si cu mine. Asistenta intreaba: “unde e X?” (un infirmier de pe sectie). “Aaaa, e la un pacient, il rade, a venit familia sa-l viziteze”. “Fetelor, ascultati-ma pe mine ce zic: cine alearga dupa bacșiș, nu are parte de el“. Cele 2 infirmiere, in cor: “da, asa e”. (Asistenta care a zis asta a fost ceva ani infirmiera inainte de-a face scoala de AMG).

• “Ce cauti, manusi? Esti chiar prea exagerat cu precautiile astea, dar o sa-ti treaca, o sa devii mai tare“. O asistenta catre mine, in timp ce-i manevra branula plina de sange a unui pacient fara sa aiba manusi pe mana. Pacient internat intr-o sectie in care fiecare al doilea pacient are ori Hepatita B, ori C.

• Ma moșcăiam sa pun niste manusi prea mici pe mainile mele prea mari inainte de-a-i face o injectie unui pacient. Asistenta catre mine:

“Nu te mai agita atata cu manusile alea, pierzi timp degeaba. Noi inotam aici in sangele pacientilor si avem si cu B si cu C si n-am patit nici una nimica”.

Aceeasi asistenta catre mine, peste 2 pacienti: “Fii atent, niciodata sa nu recapisonezi acul in mana, am avut o colega care s-a intepat asa intr-un ac de la un pacient cu C”.

“Si, ce a facut?”

“Ei, nimic. A luat 6 luni hepatoprotectoare si apoi i-au iesit analizele bine si gata”.

“Si dupa aia nu si-a mai facut nici o analiza la 12 luni sau mai mult?”

“Ei, nu, de ce?”

• Dupa o colonoscopie facuta unui barbat mai solid (de catre o doctorita, intr-o incapere plina cu femei – asistente si infirmiere -). Asistenta catre pacient:

“Cat timp sunteti aici, trebuie sa ne ascultati, da? Stati linistit ca va ajutam noi sa va imbracati”.

Doctorita intervine: “Cat sunteti la spital ne ascultati pe noi, cand mergeti acasa ascultati de sotie. Faceti ce vreti in somn.”

Pe mine m-a amuzat de 2 ori faza, pentru ca doctorita cu pricina este incredibil de constanta (si calma) in exprimare. Nu are nici o variatie a volumului, nici o inflexiune, fata de nimeni – cu toata lumea vorbeste exact la fel, indiferent de ocazie. Genul de om la care nu m-as astepta sa fie si glumet.

• Un pacient catre mine (in timp ce-l duceam la colonoscopie): “Băi, stii tu cand a fost facut primul transplant de inima?”. Am raspuns si eu aproximativ (tineam minte ca  prin anii ’70 a aparut ciclosporina si ca prin anii ’50 abia se intelesese ca exista o problema imunologica ce trebuie rezolvata pentru a elimina rejectul) : “Parca prin anii ’50?”. “Băi, de la tine chiar nu am asteptari, dar aceeasi intrebare le-am pus-o unor chirurgi cand m-au operat si habar-n-aveau. Iti spun eu, , a facut-o Christiaan Barnard, in Africa de Sud, in 1962″.

In primul rand, e vorba de 1967, nu 1962. In al doilea rand, pentru băi-urile alea… pe bune de nu m-am simtit un pic bine cand se plangea de dureri in timpul colonoscopiei. Inainte sa fiu acuzat de nesimtire, o mentiune: durerile alea erau oricum normale pentru procedura si eu oricum i-am vorbit doar cu “dumneavoastra” tot timpul.

• 2 asistente catre 1 doctor: “Se poate sa nu programati nimic pentru ziua X? Trebuie sa mergem la niste cursuri… stiti, pentru credite”. “Da, trebuie sa devenim si mai destepte decat suntem”.

Cum a fost admiterea la buget la Scoala Postliceala “Fundeni” in 2014

Important: Postul asta a avut peste 1000 de vizualizari in ultimul an. Au fost oameni care l-au citit si mi-au oferit apoi subiectele de anul acesta. Le multumesc pe aceasta cale.

Multa lume vroia sa stie cum arata subiectele pentru examenul de la “fara taxa” de la aceasta postliceala de stat din Bucuresti, daca judec dupa numarul de hituri (cu texte de genul “admitere postliceala Fundeni“) de pe google primite de postul meu “cum devin asistent medical” in ultimele 20 de zile.

O persoana care m-a intrebat una-alta despre unde sa dea admitere ca sa devina AMG mi-a impartasit mai apoi experienta ei de anul asta. Mi-a trimis si subiectele scanate + rezolvarile (asa cum erau ele afisate de scoala). A intrat, apropo.

Citez (cu permisiunea persoanei, evident):

Cit despre examen, cum spuneam, mi s-a parut foarte usor, sincer! Chiar si in conditiile in care timpul meu de pregatire fusese foarte scurt, de vreo doua saptamini numai. A nu se intelege ca incurajez hei-rup-ul, doar ca uneori are final fericit 🙂 Lucrasem acasa pe niste teste complicate, cu raspunsuri multiple si cam interpretabile, gasite de pe la medicina; in consecinta astea mi s-au parut mai mult decit decente.
Timp de lucru berechet, 3 ore. Un singur raspuns corect, clar ca “buna ziua”. 90 de puncte de obtinut, 10 din oficiu. S-a intrat cu 5,32 parca la amg. Vreo 35 de elevi au obtinut punctaj peste 70, ceea ce indica un nivel destul de slab de pregatire dupa parerea mea… Din spusele unor colegi, care incercasera si anul trecut, li s-a parut putin mai greu de data asta si ca subiecte, si pentru faptul ca au fost 4 variante de raspuns, spre deosebire de anul trecut cind au fost 3.  So, no comment… 🙂
La mine in sala nu au existat tentative de copiere sau alte neplaceri; supravegherea a fost foarte de bun simt iar colegii au pastrat aceeasi decenta, ceea ce a creat o atmosfera propice concentrarii. De altfel, a fost scos din examen un singur elev in acea zi, care probabil chiar a incalcat orice urma de bun simt.
La amg au fost cam 4 candidati pe loc; la farmacie cam tandea pe mandea si kineto/radiologie cam 2.
Am inceput de luni si am avut surpriza sa vad ca asteptarile mele de a “face carte” se confirma pentru toate materiile. Sa speram ca sub auspiciile astea vor sta toti cei 3 ani.
Bun, m-am uitat si eu pe subiecte. Eu am gresit la aproximativ 10 intrebari, rezolvand testul in fuga (cam in 15 minute). Deci nu pot zice ca este banal. Sau ca mananc anatomie pe paine, din pacate. Trebuie sa mai recapitulez niste lucruri pe la sistemul nervos.
Oricum, subiectele sunt mai usoare decat cele vazute de mine de la UMFAM “Carol Davila” (care si alea sunt usurele). In principiu, daca inveti cat de cat serios anatomia de a 11-a, nu ai cum sa nu iei nota mare.
Subiectele urmeaza, rezolvarile sunt la final.
01-15 16-34 35-54 55-70 71-90
Raspunsuri:
1. d 2. d 3. d 4. a 5. a 6. d 7. c 8. a 9. a 10. d
11.c 12. c 13. b 14. b 15. d 16. b 17. c 18. a 19. b 20. a
21.d 22. a 23. c 24. c 25. c 26. b 27. b 28. a 29. b 30. b
31.a 32. b 33. c 34. c 35. d 36. b 37. a 38. c 39. c 40. a
41.a 42. d 43. c 44. b 45. c 46. a 47. a 48. c 49. c 50. b
51.b 52. b 53. c 54. d 55. a 56. c 57. c 58. c 59. c 60. c
61.c 62. b 63. b 64. a 65. d 66. a 67. d 68. a 69. b 70. b
71.c 72. b 73. d 74. b 75. c 76. c 77. c 78. c 79. d 80. b
81.b 82. d 83. d 84. c 85. d 86. b 87. c 88. b 89. a 90. cToate subiectele erau obligatorii, 3 ore de lucru, fiecare subiect avea 1 punct, 10 puncte din oficiu.

Dezamagire

Dinainte de-a da admitere la scoala postliceala ale carei cursuri le urmez de 2 ani si o țâră mi-am propus ceva: daca tot e sa fac o postliceala, macar sa fac una prin intermediul careia sa pot ajunge in timpul scolii la practica (sau macar schimb de experienta) in Europa. Daca nu gaseam nici una care sa ofere aceasta posibilitate, optam pentru facultate, cu toate problemele suplimentare pe care mi le aducea acest lucru (costuri mai mari, durata mai lunga, probleme cu prezenta la cursuri si pastratul jobului etc.). Cand mi-am facut eu cercetarea “de piata” in privinta asta, nu gasisem informatii decat despre cateva scoli care faceau asta (in toata tara). Intre timp, am mai citit despre alte scoli care au reusit sa acceseze niste fonduri europene si isi trimit elevii in niste schimburi de experienta prin diverse tari europene. Deci… se poate.

Revenind. Tin minte ca acum 2 ani jumatate am citit si un articolas scris despre experienta unei fete (eleva in anul 3 atunci, parca) ce fusese in Elvetia 2 saptamani. Mi-am propus atunci sa nu termin scoala fara sa ajung si eu ori in Elvetia ori in Germania intr-un spital intr-un schimb de experienta. Preferabil in anul 3, ca sa fiu sigur ca ajung acolo stiind ceva, ca sa pot face o comparatie informata, nu sa merg ca turistul la cascat gura.

De la prima ora cu profesoara care se ocupa de schimburile de experienta in scoala mea, i-am facut capul calendar cu intrebari. Cum, unde, cat timp, ce presupune, ce trebuie sa fac pentru a ma califica samd. Mi-a suportat cu stoicism interogatoriile – si ii multumesc pentru asta (si munca depusa, nu e deloc usor sa organizezi niste schimburi din astea).

2 ani si ceva mai tarziu, dupa interviuri, prezenta la activitati suplimentare ale scolii, hârțogăraie, întâlniri si multa munca (ma rog, asta nu intra neaparat in premisele schimbului, ci mai degraba in promisiunea mea catre mine insumi), sunt la 2 pasi de-a pleca. Biletul de avion e luat, banii necesari sunt (aproape) stransi, aproape am rezolvat si cerintele spitalului care ma primeste (niste dovezi de vaccinari + rezultatul unei analize recente). Toate bune si frumoase, pana am aflat unde am fost repartizat ca vizitator.

Desi am completat de minim 2 ori niste hartii in care am mentionat Chirurgie, ATI, Nefrologie, Gastroenterologie printre sectiile unde as vrea sa ajung… m-am trezit repartizat la Oftalmologie si Recuperare neuro-motorie.

Mi-o placea mie Medicina si sunt ferm convins ca toate specialitatile medicale sunt importante si au rolul lor in ingrijirea pacientului, dar pe bune de vreau sa merg la cucurigu’ din deal ca sa vad o clinica de oftalmologie sau cum se face recuperarea neuro-motorie intr-o tara bogata. Oricum rolul meu va fi de simplu observator, nu voi participa activ la tratamentul pacientului. Era atat de absurd sa-mi doresc sa vad niste lucruri mai complicate si care ma intereseaza mai mult? Mai ales ca in una din specializarile antementionate vreau sa ajung sa lucrez in viitoarea mea cariera. Ce pot sa zic, macar n-am fost trimis intr-un azil de batrani. N-am nici o problema cu ingrijirea batranilor, chiar imi place sa vorbesc cu ei, dar nu asta vreau sa fac in viitor.

Iar Oftalmologia chiar nu-mi place (mie personal). N-am nici o problema cu sangele, materiile fecale, ranile infectate, amputarile si multe si multe alte lucruri pe care omul normal nu le vede fara sa se scarbeasca sau ingrețoșeze. Dar ma apuca furnicaturile atunci cand vad orice procedura minim invaziva pe ochi, chiar si in variantele on-line. Probabil ca e legat de un film tampit pe care l-am vazut cand eram mic, in care am vazut o orbire a unui personaj. La asta se adauga si o zi pe care prefer s-o uit, cand mi-am pierdut vreo 9 ore in Spitalul de Oftalmologie pentru o procedura de tratament unei leziuni de retina (cu care m-adezamagirem ales jucand baschet). Procedura a durat 5 minute, dar pregatirea si asteptarea a durat atata (am ajuns acolo la 8, am iesit la 17:00).

M-am dezumflat ca un balon cand am citit informarea de la partenerii din strainatate.

 

Cel mai trist e faptul ca, din punct de vedere strict teoretic, imi indeplinesc visul, adica voi participa la un schimb de experienta si imi dau seama ca sunt de-a dreptul carcotas. Probabil aveam asteptari prea mari – intotdeauna o problema.

 

Oricum, ma amuza diferenta de atitudine dintre strainii care ne primesc elevii pe la ei si felul in care ne purtam noi cu strainii care vin pe la noi in practica. Suferim si de un mic (sau mare) sindrom de inferioritate, deci cautam sa le aratam numai lucruri interesante si activitati mai complicate, ii plimbam prin mai multe spitale si le explicam tot ce vor si incercam sa le aratam “ce avem mai bun“. In cazul lor, procesul a fost un pic diferit: organizare perfecta, totul e pregatit cu 1 luna inainte, dar nu se accepta cerinte personale.

 

La naiba, credeam ca pana la 30 de ani voi fi reusit sa-mi suprim asteptarile prea mari de la orice, tocmai pentru a nu fi dezamagit.

Auzite in spital (1)

“Du-te cu sangele asta la ATI si zi-le ca l-am recoltat EU!”. Asta venind de la o doctorita rezidenta pe care n-am mai vazut-o in viata mea, care nu se prezentase, nu stiam ce rang are si al carui nume oricum l-am uitat dupa ce l-am vazut scris pe ecuson, dupa ce am asistat-o la o recoltare arteriala… A fost prelucrat la fel de incet (sau repede) ca intotdeauna. Am aflat ulterior ca era de la ATI.

 

Discutie intre 2 rezidenti de dermatologie:

“- Da, l-a cumparat el si si-l administreaza singur”

“- NU inteleg, isi administreaza interferon profilactic?”

“- Da. Nu stiu mai multe, n-am mai vorbit cu el de atunci”

“- Mda, nasol, oricum”.

 

Discutie intre 2 rezidente:

“- Aveti un rezident nou, se plimba X cu el prin saloane.”

“- Cum adica unul nou? Acum? De unde?”

“- Da, si e dragut!”

“- Da? Mmhhm.” urmat de iesirea grabita a celei de-a doua rezidente pe coridor. Era vorba de un rezident strain, venit la un schimb scurt de experienta (daca am inteles eu bine). Exotic, cred ca e singurul mod in care-l pot descrie (nu era nici frumos, nici urat). La naiba, e bizar sa fii inconjurat numai de femei. 🙂

 

La transferul unui pacient din ATI, unde s-a nimerit sa ajut eu 2 infirmiere mai firave:

“- Hai ca avem atatia barbati aici, vi-l mutam noi imediat pe targa” (un asistent de la ATI, referindu-se la el si cei 3 colegi ai mei de la postliceala, care stateau pe acolo si nu faceau nimic in momentul ala)

“- Pai daca sunteti asta multi, de ce n-ati urcat cu pacientul la noi?”

“- Eh. Lasa si trage”. Pana la urma tot eu, asistentul si o infirmiera am mutat pacientul (deloc firav). Halal “atatia barbati“. Intr-un final, m-am trezit in brate si cu o cutie cu tratamentul pacientului pentru azi (ringer, ser, niste Arnetin si inca o fiola pe care n-am mai apucat s-o identific):

“- Ceva pentru drum.”

“- Sa ne ajunga de o gustărica?”

“- Exact!”

 

Asistenta-sefa, explicandu-ne de ce se lipeste cu leucoplast (dupa ce se monteaza) acul SONY DSCde recoltare cu fluturas:

“In primul rand, ca sa te ajuti pe tine. Ca sa nu il misti apoi, cand schimbi vacuetele. Sta fix si tu n-ai nici o grija. Poti sa faci ce vrei daca e lipit. Poti sa te si pupi, daca vrei…”

Chiar as vrea sa vad cine se gandeste la pupat cand recolteaza sange. 🙂

Voluntariat in spital – concluzii

De astazi sunt oficial in anul 3. Vara s-a terminat, scoala reincepe, voluntariatul s-a terminat. Teoretic. In realitate, incep scoala cu 3 saptamani de practica, ma gandesc serios sa le fac in acelasi spital, dar in alta sectie (cred ca ATI).

Concluziile mele dupa aceste 6 saptamani (si cateva zile, pentru ca am mai fost si azi si probabil voi merge si maine):

• La inceputul perioadei mi-am propus cateva lucruri. In principal, sa imi imbunatatesc tehnica de (si siguranta in) recoltare a sangelui si pe cea de montare a branulelor, sa imi imbunatatesc viteza de efectuare a EKG-urilor (dar facandu-le la fel de bine), sa montez cat mai multe sonde NG si catetere urinare corect (evident). Sa zicem ca am reusit ce mi-am propus, dar nu chiar la nivelul dorit. Asta vine in primul rand de la numarul de ore petrecute la spital – daca stateam mai mult si ajungeam si mai devreme, poate ar fi fost mai bine. Dar as fi fost si mai obosit si mai stresat de problemele generate de intarzierea suplimentara la munca. Mai bine asa decat nimic.

• Secundar, mi-am propus sa casc ochii mari peste tot pe unde ajung, sa fiu de ajutor si nu o povara, sa ajung (pe cat posibil si sa fac/vad ceva nou) pe la Gastroenterologie, Chirurgie si Cardiologie si, per ansamblu, sa invat cat mai multe lucruri noi. Am reusit, partial, si asta. N-am reusit sa ajung la Chirurgie si Gastroenterologie (din pacate), dar nu din cauza ca nu se putea, ci pentru ca nu aveam timp pentru asta. Mai precis, nu eram inca dispus sa petrec atata timp prin spital, zilnic.

• In perioada asta am gasit mai multa intelegere si dorinta de-a ma invata decat meritam, daca e sa fiu sincer. Nu stiu cum as reactiona eu daca mi-ar veni unul pe cap la locul actual de munca cateva ore pe zi, mi-ar pune multe intrebari si apoi ar pleca la alt job.

• Intr-o luna si jumatate am vazut 1 singura injectie facuta in partea sectiei unde mi-am facut eu practica. Si injectia aia a fost facuta unei infirmiere care avea un pic de dureri (deci nu unui pacient internat). O sa-mi ramana in cap drept “sectia fara injectii”. Asta desi se faceau (aproape zilnic) si injectii cu Fraxiparina si cu insulina – dar nu in intervalul orar petrecut de mine pe acolo. Pe cale de consecinta, n-am exersat acest aspect, din pacate.

• Nu am fost singurul care a observat potentialul de a invata si disponibilitatea asistentelor (si a asistentei-sefe) din sectia asta de-a-i invata meserie pe incepatori. Concomitent cu mine mai erau voluntari pe sectie un absolvent de postliceala si o colega de scoala (de care am aflat abia la sfarsitul perioadei). Asta nu poate decat sa ma bucure. De-ar fi mai multe sectii din mai multe spitale asa…

• Anul trecut am facut voluntariat intr-o sectie de Oncologie. Am invatat si acolo multe lucruri, dar trebuie sa recunosc ca m-am bucurat cand a inceput scoala si mi s-a terminat timpul acolo. Desi pe sectia unde am facut voluntariat vara asta am vazut cam 1 cadavru pe zi si majoritar pacienti in stare grava, experienta de la Oncologie mi s-a parut mult mai grea. Alt tip de pacienti, alt tip de experiente, alt tip de boli. E bizar cum gandesc – intr-un final, bolnavii sunt bolnavi. Dar parca una e sa vezi un batran de 80 de ani murind si alta e sa vezi o fata de 30 de ani in ultimele zile ale vietii sale, “mancata pe dinauntru” de un cancer cu metastaze multiple (ca sa dau doar un exemplu care mi-a ramas in cap, dupa tot timpul asta).

• Singurul lucru pe care nu mi l-am propus, dar s-a intamplat, a fost sa imi fac singur probleme la locul de munca. Oricat de intelegatori ar fi fost ei pana acum cu scoala mea, saptamanile astea au reusit sa-mi stranga mai multe bile negre. Oricat de mult m-am straduit sa nu se intample asta, am ajuns in fiecare zi mai tarziu decat aveau nevoie de mine, am avut niste scapari in munca si overall am fost cu mintea in cu totul alta parte. Zilele mele la actualul loc de munca sunt numarate.

O scoala care costa mai mult e mai buna? Dar o gradinita?

Am niste cunoscuti, sot si sotie. Patronii unei mici firme. Construita cu banii proprii (si cu un imprumut de doar cateva mii de euro de la parinti). Au ajuns la o cifra de afaceri de peste un milion de euro/an in plina criza. La sub 5 ani de la inceperea afacerii si cu sub 15 angajati (in conditiile in care amandoi sunt, la randul lor, angajatii firmei). Au avut si ani mai prosti de atunci, dar firma lor e inca relativ profitabila.

Amandoi provin din familii normale de pe vremea comunismului, cu parinti cu educatie tehnica, lipsiti de resurse suplimentare pe vremea comunismului sau inainte. Amandoi au fost educati in sistemul de invatamant de pe vremea comunismului sau in cel de stat din anii ’90-inceputul anilor 2000. Ea are un MBA, platit din banii sotului. Cunostintele dobandite in timpul MBA-ului le-a folosit pentru a-i crea planul de afaceri pentru mica lor afacere. Plan care a fost suficient de bine pus in aplicare pentru a ajunge la rezultatele mentionate. Studiile lui superioare s-au limitat la o facultate de stat (intr-un domeniu relativ inrudit cu cel in care activeaza firma) si atat.

Acum au un copil. Merge pe 5 ani. S-au hotarat sa-l dea la gradinita. Nimic neobisnuit. Pana am auzit ca ei platesc 1800 lei lunar pentru aceasta gradinita.

Ok, veniturile lor nu au legatura directa cu veniturile medii din tara. Daca isi permit un serviciu supraevaluat, sa-l plateasca. E treaba lor ce fac cu banii.

Dar NU accept logica pe care merg nenumarati romani cat de cat imbogatiti in ultimii 10-15 ani “trebuie sa dau bani multi pentru educatia copilului meu, ca sa fiu sigur ca va ajunge cineva“.

Sunt de acord ca trebuiesc indeplinite niste conditii minime de mediu de invatamant, calitate a profesorilor, calitate a colegilor si altele pentru a presupune ca viitorul adult va avea niste cunostinte temeinice in anumite domenii, pe care le va putea folosi pentru a-si castiga painea (scumpa).

Stiu niste salarii din sistemul privat de educatie din Romania. Eu cred ca, oricate cuvinte mari ar arunca patronii de scoli private, educatia tot la nivel de profesionist motivat se reduce. Atata timp cat nu o sa iti vina nici un profesionist sa iti educe plozii pe 3 lei, poti tu sa te lauzi cum vrei, rezultatul va fi unul comparabil cu cel din sistemul de stat, doar ca parintele va plati mult mai multi bani pentru a obtine acelasi lucru.

 

In plus, nu inteleg de ce crezi automat ca, desi tu ai avut succes cu educatia limitata pe care ai primit-o, progenitura-ti trebuie sa mearga la gradinita/scoala primara/gimnaziu/liceul scumpe pentru a avea succes. N-o sa ma reped la asertiuni ieftine de genul “sistemul privat de invatamant nu prea produce elite”. Doar ma gandesc ca, chit ca tu crezi ca daca arunci cu bani intr-o problema, o s-o rezolvi, educatia unui copil/adolescent nu se reduce la “cine plateste cel mai mult pentru educatie va avea cele mai bune rezultate”.

Mi se pare ca multi romani sufera de o forma de disonanta cognitiva. Altfel nu imi pot explica de ce aleg sa plateasca 400-800 euro/luna pentru a-si trimite plodul la o/un gradinita/scoala primara/liceu privat din Bucuresti, in conditiile in care un an la facultatea de Medicina de la Oxford University din Marea Britanie costa 9000 lire sterline. Pentru un cetatean UE a carei familie castiga sub 16.000 lire/an exista un fee reduction de 3000 lire/an.

Cine poate sa-mi explice de ce 1 an de studii superioare la Oxford (6000 lire = aprox. 7500 euro) in Marea Britanie costa doar cu putin mai mult decat 1 an de scoala privata gimnaziala in metropola renumita la nivel mondial pentru cercetare și educație – București, România? Sau de ce costa aproape 2 ani de gradinita in aceeasi metropola cat 1 an de studii superioare la Universitatea antementionata. Si ce te pregateste mai bine pentru viata de adult de succes: o gradinita/scoala primara scumpa sau un dram de educatie primita de-acasa, combinata cu un mediu cat de cat propice invatatului?

Cat castiga o asistenta medicala in Europa?

Edit: articolul are cativa ani deja. Daca observa cineva un link expirat, il (o) rog sa imi semnaleze acest lucru, ca sa remediez. Multumesc.

Cel mai citit articol al meu este “cum devin Asistent Medical“. De cateva luni am adaugat acolo si un mic poll. “De ce vrei sa devii Asistent Medical?”: una dintre optiuni este “Am auzit ca e o meserie care se cauta in Europa.“. Cam 16% dintre cei care au citit articolul ala (si au votat) ar cam vrea sa plece din tara cu viitoarea lor diploma. Pentru ca eu sunt mai curios, de felul meu, am pierdut ceva timp incercand sa aflu cam cu cat este rasplatita aceasta meserie in restul Europei. Poate ajuta pe cineva rodul curiozitatii mele.

Am inclus si valoarea salariului mediu net/economie, pentru a oferi o comparatie simpla oricui e interesat. In principiu, in Europa de Vest (si nu numai) cu salariul mediu pe economie poti trai acceptabil spre bine in mai toate tarile. Daca esti platit cu salariul mediu pe economie, ar trebui sa ai suficienti bani pentru a plati o chirie, utilitatile, mancarea si… sa mai ramana niste bani pentru un concediu sau pentru o mica economie. Sau pentru vreo cheltuiala “inutila” (un hobby, o masina sau mai stiu eu ce). Ca realitatea nu e intotdeauna asa (mai ales in tarile Europei de Est)… e alta poveste.

asistenta medicalaConcluzia mea, dupa ce am citit forumuri, articole din ziare, bloguri pe tema asta de prin intreaga Europa e ca… nimeni nu e multumit cu salariul sau. Numai luxemburghezii nu se plang (nici n-au de ce). In rest… fie ca e vorba de asistente din Norvegia, Suedia, Finlanda, Germania, Franta sau M. Britanie, toata lumea e nemultumita de felul in care e recompensata munca de AM in tara sa. Nu chiar toate tarile mai sarace (membre mai noi ale UE) isi platesc asistentele medicale foarte prost (comparabil cu restul economiei). Cu toate acestea, atunci cand li se ofera alternativa unui salariu sensibil mai mare… de multe ori asistentele pleaca. Pentru un roman, un salariu de 1300 euro/luna ca asistent medical pare imens. Pentru un italian, care poate pleca in Elvetia sau Austria la mai mult… pare mic. Studentele Asistente Medicale din Spania nu stiu cum sa-si gaseasca un loc de munca in sistemul lor medical, altele care lucreaza deja acolo de ani buni nu se gandesc prea mult daca li se ofera alternative mai bine platite la arabi, in UK, Australia sau in alte parti.

Salariul e o chestiune de perspective. E incorect sa te uiti la niste cifre si sa zici “domne’, astia sunt BINE-platiti”. Trebuie sa iei multe lucruri in consideratie.

Ok. Revenind. Uniunea Europeana are 28 de tari. Voi oferi informatii despre salariul mediu din fiecare tara (sursa – cu linkuri pentru fiecare tara in parte), alaturi de informatiile despre salariul asistentelor medicale.

• Austria: Un salariu net de incepator pentru DGKp/s (asistent medical cu diploma): aproximativ 1357 euro/luna (brutto/netto rechner aici). La asta se adauga salariile 13 si 14 (in anumite conditii)! Sursa.

Daca ne luam dupa un forum, o debutanta (aprox. 10 luni de munca) castiga in 2009 cam 1650 euro net (cu 4 ture de noapte/luna). 14 salarii/an si 25 de zile de concediu/an.

Salariu mediu net/economie (est.) Austria: 2114 euro

• Belgia: Salariul net pentru Une infirmière salariée la debutul carierei este de aproximativ 1400-1500 euro net/luna. O asistenta fara diploma de licenta (de facultate) castiga ceva mai putin ca una licentiata. Sursa.

Caz 1: asistenta cu vechime de 6 ani intr-o sectie de oncologie a unui spital si care lucreaza 5-6 zile/luna part-time la pacienti privati prin firme de plasament. 3546 eu/luna BRUT, 2071 eu/luna NET (zice site-ul asta de calcul al salariului net din Belgia)

Caz 2: asistenta de TI pentru pacienti care au suferit arsuri grave, intr-un spital: 1660 euro net, la care se adauga niste bonusuri de TI si garzi.

De pe forumuri: 1550 – 1650 eu NET/luna in primii ani de munca. La asta se adauga al 13-lea salariu + o prima de Pasti (cred). Ca lucrator independent se poate castiga foarte bine – daca muncesti foarte MULT. Se pot castiga sume maricele mergand de la pacient la pacient, fiind platit /vizita la pacient. Un student belgian (din zona flamanda, e adevarat, unde salariile sunt o țâră mai mari) zicea ca ar fi castigat spre 6000 euro/luna NET – dar muncind de la 6 dimineata la 10 seara, 6 zile/saptamana. Parea cam mincinos patologic el de felul lui, dar, din ce am citit, poti castiga 4000 euro net muncind foarte mult ca asistent medical platit pe vizita la pacienti.

Zile de concediu: eu am gasit informatii ca ar fi cele standard in Belgia: 20-25/an. In anumite conditii se mai pot adauga anumite zile in plus. Plus: se lucreaza 38 h/saptamana (in mod normal).

Salariu mediu net/economie (est.) Belgia: 1946 euro

Bulgaria: Salariul mediu net/luna al unei asistente: 440 leva (225 euro).

Salariu mediu net/economie (est.) Bulgaria: 331 euro

Croatia: Salariul mediu net/luna al unei asistente: 4000 kuna (520 euro)

Salariu mediu net/economie (est.): 724 euro! Am verificat asta pe site-ul Biroului National de Statistici al Croatiei.

Cipru: Pe un forum am gasit 800-900 euro net/luna in clinicile private (care sunt si mai relaxate in privinta cunostintelor de limba greaca – engleza e relativ suficienta). Cam asta am aflat si eu in stagiul meu de practica intr-o clinica privata din Cipru – cu mentiunea ca in spitalele de stat salariile sunt mai mari (spre 1200-1500 euro net/luna) si ca exista si posibilitatea unui al 13-lea salariu. Se muncesc 38-42 ore/saptamana. Se pot castiga mai multi bani (sau suplimenta veniturile) din nursing privat (la casa pacientului).

Salariu mediu net/economie (est.) Cipru: 1833 euro.

Aici trebuie sa mentionez ca, din ce am vazut eu, cu exceptia mancarii in oras, preturile la chirie, utilitati si mancare (supermarket) in Cipru sunt comparabile cu orasele mari din Romania.

• Cehia (Republica Ceha): Salariul unei asistente: cam 19200 koroane brut/luna (aprox. 552 euro NET/luna)

Salariu mediu net/economie (est.) Cehia: 705 euro

• Danemarca: Pentru o proaspata absolventa se ofera un salariu de aproximativ 22.600 coroane daneze/luna BRUT (3031 euro). Cu schimburi de noapte/we se poate ajunge la 29.000 coroane (3800 euro/luna). Sursa. La 27.000 coroane/luna brut, netul este aproximativ 17930, adica 2404 euro. Zice un tax calculator pentru Danemarca – dar care era cam vechi. Varianta in daneza a site-ului de mai sus zice ca o asistenta cu vechime mare (+10 ani) poate ajunge la salarii brute de 44-55.000 coroane/luna.

Citat din comentariul-completare de mai jos: “marea majoritatea a asistentilor au un venit in jur de 2600 – 3000 euro net

Salariu mediu net/economie (est.) Danemarca: 3113 euro

• Estonia: Salariu mediu (brut, cred) al unei asistente: 953 euro.

Salariu mediu net/economie (est.) Estonia: 778 euro

• Finlanda: Salariu mediu pentru un asistent incepator: 2200 euro (brut, cred). 3200 euro/luna pentru o asistenta cu 25 de ani vechime (brut, din nou). N-am gasit un calculator brut-net de incredere. Aproximez ca netul e cam cu 40% mai mic.

Salariu mediu net/economie (est.) Finlanda: 2321 euro

• Franta: Infirmiers en soins généraux: zice un site ca ar castiga cam 2153 euro/luna in medie. Alt site (pare mai bine informat) zice ca la debut s-ar castiga 1400 euro/luna, suma ce creste spre 2000 euro, pe masura ce castigi experienta. Se adauga niste prime si bonusuri/ora (pentru ture de noapte/week-end/zile de sarbatoare). 25 de zile de concediu pe an!

Salariu mediu net/economie (est.) Franta: 2128 euro

• Germania: salariu brut intre 2300 si 3100 euro/luna. Teoretic, exista si un al 13-lea salariu, in anumite conditii. Pentru 2300 euro brut/luna, salariul net ar fi, conform cu nettolohn.de (care e si sursa valorilor), aproximativ 1536 euro.

Alte valori, conform Stepstone Gehaltsreport 2015 (link pt. download, cere o adresa de e-mail):

Salariul brut anual pentru niste incepatori (27.500 si 30.000 euro (in functie de ramura de ingrijiri in care se activeaza). Sporurile sunt incluse (sporurile fiind cam 5% din salariul total brut).

Cele mai mari salarii pentru asistenti medicali ar fi in sudul Germaniei, in landurile Bavaria si Baden-Württemberg, care au salarii cu aprox. 20%, respectiv 10% mai mari decat media/tara. Media pe toata tara ar fi la 32.954 euro brut/an.

27.500 euro brut/an inseamna (la un calcul simplu, clasa 1 de taxe, fara Kirche Tax, fara copii, 30 ani) 1533 euro net/luna. 38.000 euro brut/an (salariul mediu al unui asistent medical din Bavaria) inseamna 1993 euro net/luna.

Conform öffentlicher-dienst.info, pentru spitalele publice din Germania, nivelul 1 de salarizare, date din 2015, salariul net pentru o asistenta medicala ar incepe de la 1552 euro pe luna.

Zile de concediu: pana la 30 zile/an + 6 zile in plus daca se fac minim 2 ture de noapte/luna.

Salariu mediu net/economie (est.) Germania: 2054 euro

• Grecia: Am gasit 2 informatii, descifrate cu greu (mama lui de google translate, nu se pricepe la elliniki). O asistenta cu ceva vechime castiga in 2012, respectiv 2011 cam 860870 euro (la stat)

Salariu mediu net/economie (est.) Grecia: 804 euro

• Irlanda: Astia au statistici peste statistici. M-au ingropat in date. Asistentele sunt platite inca din timpul scolii (daca inteleg eu bine) cu intre 6,49 si 7,79 euro/ora.

Asistentele proaspat iesite de pe bancile scolii castiga intre 23.000 si 24.000 euro PE AN (aproximativ 1900 euro/luna). O Asistenta Medicala angajata (dupa 2 ani de la absolvirea scolii) castiga de la 27.000 pana la 40 si ceva de mii de euro/an. Veniturile e posibil sa fie nete, nu brute. Sursa.

Un site de job-search pune salariul median pe la 32.520 euro, luand in calcul 319 intervievati.

Salariu mediu net/economie (est.) Irlanda: 2160 euro

• Italia: 3 site-uri zic valori lunare intre 1300 si 2500 de euro, in functie de vechime si bonusuri. Unul dintre site-uri zice ca “stipendio medio di un infermiere” ar fi 1300 euro. Surse: 1, 2, 3, 4.

Un forum unde se explica (in romana) cum ajungi sa lucrezi ca Asistenta Medicala in Italia e aici. Edit: Linkul vechi nu mai mergea, nu s-a obosit nimeni sa-mi spuna ca era expirat. Am schimbat.

Salariu mediu net/economie (est.) Italia: 1898 euro

• Letonia: Salariul unei asistente medicale: intre 220-280 euro.

Salariu mediu net/economie (est.) Letonia: 504 euro

• Lituania: 10501500 lite lituaniene (304-434 euro)

Salariu mediu net/economie (est.) Lituania: 524 euro

• Luxemburg: Salariu de pornire pe la 2300 euro net. Poate ajunge la 3000 sau mai mult dupa 6 ani – cu garzi si sporuri. Tot de pe forumuri:

– 2800€/mois salaire de base
+ primes de nuit = 30% en plus (il me semble)
+ primes de dimanche = 50% en plus
+ primes de férié = 100% en plus!
+ 13ème mois (taxé à 40% par contre) d’environ 1600€ net, donc un salaire français
+ diverses primes touchées en milieu d’année: j’ai touché 1500€ à la fin de mon 1er CDD de 6 mois.
En gros je me fais des mois à 3000€ net sans compter les primes de fin d’année.

38,5 ore/luna.

Salariu mediu net/economie (est.) Luxemburg: 3189 euro

• Malta: Aici n-am gasit prea mute surse. Un anunt de job din 2014 specifica 24-27.000 eu/an. Nu stiu daca brut sau net. Daca e brut, asta corespunde unui net de aproximativ 1800 eu/luna. Pe un forum am gasit un salariu de 14.500 eu/an (in jur de 1200 eu/luna). Din nou, nu stiu daca e net sau brut.

Salariu mediu net/economie (est.) Malta: 1092 euro

• Marea Britanie:
Atentie: daca articolul asta e corect, la 27.000 lire/an brut, salariul net ar fi 1776 lire, dupa thesalarycalculator. Poti avea pana la 41 de zile de concediu/an si incepi cu 27!

EDIT 2015: De pe site-ul Royal College of Nursing am un tabel cu nenumarate variante de salarizare, in functie de diploma si vechime (au ei un sistem de bands).

The minimum starting salary for a registered nurse is £21,478.

Asta inseamna 1474 lire/luna net. Pentru un incepator. Adica 1997 euro. (la cursul din oct. 2015).

Am scris pasii de facut pentru a primi dreptul de munca (PIN de la NMC) aici.

Ce am facut eu pentru a ma angaja am strans in pagina asta (vizibila si in meniu).

Salariu mediu brut/economie (est.) Marea Britanie: 2063 lire.

• Olanda: Conform cu un studiu din 2007, salariul mediu net pentru o asistenta medical in Olanda era de aproximativ 1657 euro. Un site din 2014 zice ca ai putea castiga aproximativ  1735 euro brut/luna la inceputul carierei si ca poate ajunge salariul pana la 3370 euro. La asta se adauga un bonus de 8% pentru zilele de concediu si o prima de sfarsit de an. La 1735 euro brut, netul ar fi cam 1450 euro (calculator).

Salariu mediu net/economie (est.) Olanda: 2136 euro.

• Polonia: 1600 zloti/luna BRUT pentru o asistenta incepatoare. 1600 zloti/luna NET in medie pentru toate asistentele.

1600 zloti = 380 euro 1600 zloti brut = 1181 zloti net = 281 euro.

Salariu mediu net/economie (est.) Polonia: 681 euro

• Portugalia: Salariul de incepator (?) al unei asistente medicale: 760,17 €

Aprox. 980 euro salariul de baza pentru o asistenta cu peste 10 ani vechime.

Salariu mediu net/economie (est.) Portugalia: 805 euro

• Romania: conform cu informatiile pe care mi le-a dat o asistenta medicala la inceputul lui 2014, o asistenta medicala cu 1 an vechime ar castiga (la stat) cam 1400 lei net (cu sporuri, ture de noapte si week-end). La privat, la anumite clinici medicale, salariul de incepator porneste de la 1000 lei net + bonuri de masa. 1400 lei = aprox. 414 euro.

Salariu mediu net/economie (est.) in Romania: 367 euro

• Slovacia: Salariul brut pentru o asistenta medicala care lucreaza la Stat in Slovacia este (cu sporuri) de aproximativ 1022 euro (ian. 2014). Salariul de baza pare sa fie pe la 630 euro (brut/net? habar-n-am).

Salariu mediu net/economie (est.) Slovacia: 638 euro

• Slovenia: De pe un forum (din 2011) aflu ca salariul de incepator ar fi pe la 850-900 euro/luna. Net. 1040 euro (net) cu peste 15 ani vechime.

Un site mai oficial zice 1700 euro BRUT/luna (valori din 2009)

Salariu mediu net/economie (est.) Slovenia: 1000 euro

• Spania: Un site zice ca asistentele medicale ar castiga cam cu 20% mai mult decat salariul mediu/economie. Alt site zice ca ar castiga, in medie, cam 13-13,5 euro/ora, muncind cam 45 ore/saptamana, ceea ce duce cam la 2300 euro net.

O asistenta dintr-un reportaj (care a plecat din Spania intr-o tara araba) zice ca ar fi castigat in Spania intre 1800 si 2000 euro/luna.

Pare un pic implauzibil ca salariile sa fie atat de mari in Spania. La o cautare pe un agregator de joburi de enfermera din Spania, am vazut oferte salariale intre 1500 brut/luna si 21.000 euro brut/an. Daca sunt 12 salarii/an (e posibil sa fie 14), asta inseamna 1230-1380 euro NET/luna (calculator). Am vorbit cu niste studente din Spania. Se plangeau ca locuri de munca in spitalele de stat nu prea sunt (unde salariile sunt mai mari) si ca in spitalele private, salariile sunt de mizerie (1000 de euro pe luna ziceau ele ca ar fi o mizerie pentru Madrid, de ex.). Altfel, daca te uiti pe site-urile de joburi din Spania, e plin de oferte de munca pentru enfermeros in Reino Unido. 🙂 Deci nu tot ce e stralucitor e si realizabil…

Salariu mediu net/economie (est.) Spania: 1615 euro

• Suedia: Aici am gasit un site cu nenumarate statistici pe zone, orase, varsta, vechime pentru salariul unei Sjukskoterska. Pe scurt: Pe undeva pe la 20.000 coroane suedeze/luna pentru inceput. Poate ajunge la 30.000 de coroane.

Un alt site zice 28.900 coroane salariu de incepator. Cred ca aici e vorba de salariul brut. Site-ul asta zice tot de aproximativ 20.000 coroane salariul mediu de incepator.

Fyi: 20.000 coroane suedeze = 2175 euro.

Salariu mediu net/economie (est.) Suedia: 2268 euro

• Ungaria: Salariu de incepator: aproximativ 101.000 forinti (aproximativ 320 euro).

Salariu mediu net/economie (est.) Ungaria: 492 euro

  • Norvegia (nu e membru UE):

Salariul mediu pentru o asistenta licentiata: 33.600 coroane norvegiene. Pentru asistente specializate, salariul mediu e aproximativ 38.400 coroane norvegiene/luna. Cred ca e vorba de salarii brute.

FYI: 33.000 coroane norvegiene = 4017 euro.  Chiria pentru o garsoniera in Oslo e 10.000 coroane/luna.

Pentru cine e interesat sa lucreze ca Asistent Medical in Norvegia, exista un site facut de o romanca (din cate am vazut eu) foarte bine structurat, cu informatii si care re-publica (in romana) oferte de munca din Norvegia (din cand in cand): Asistentmedicalinnorvegia.ro

De pe un site de recrutare din Slovacia 🙂 am aflat ca ar oferi (pentru AM straini, cel putin): 11,7 euro net/ora la inceput, apoi (dupa 1850 ore muncite) 14,05 euro net/ora. Asta inseamna cam 2000-4000 euro net/luna, in functie de cat, cand si unde muncesti.

 Salariul mediu NET in Oslo e de aprox. 27.000 coroane (dupa numbeo).

P.S. La nivel estimativ (bazat pe informatiile oferite de vizitatorii unui site american), salariul brut al unui asistent medical cu <1 an vechime in SUA incepe de la 49.570$/an. In New York, de exemplu, asta ar insemna aproximativ 2980$/luna net (conform cu salary paycheck calculator). La asta ai mai adauga de plata asigurare de sanatate + asigurare de malpraxis.

Articolul asta a presupus ceva munca de cercetare. Daca gaseste cineva ca vreo informatie de aici e gresita, este invitatul meu sa ma corecteze. Pe cat posibil, am oferit linkuri catre toate salariile gasite si am cautat 2 siteuri diferite, atunci cand nu am gasit informatii cat de cat oficiale. In anumite cazuri am oferit mai multe surse, in alte cazuri am oferit doar 1 sursa si atat.

Exista o problema cu salariile nete/brute – in sursele (mai) oficiale sunt, de regula, trecute salariile brute, dar pe forumuri oamenii vorbesc despre salariul net. Repet: daca observa cineva o neconcordanta, corectati-ma sau completati cu informatii proprii.

Jurnal de voluntariat in spital (6)

• Ce-mi mai trece mie prin cap prin spital: De nenumarate ori mi s-a intamplat sa ajung intr-un spital, fie ca pacient, ruda sau elev si sa nu imi raspunda nimeni “cum ajung la sectia X”. Ori sa mi se mormaie ceva, ori sa fiu trimis la cucurigu, ori sa fiu ignorat, chiar daca am intrebat asta chiar de doua ori. Si eu sunt in general politicos, cel putin pana ajung sa imi formez o opinie, de multe ori inclusiv cu nesimtitii care nu merita. Mi-am jurat sa nu fiu niciodata asa. Cand ma invart dintr-o parte in alta a spitalului, de nenumarate ori am fost intrebat cum se ajunge undeva, intotdeauna am incercat sa dau raspunsul corect, ba chiar ghidez persoana, daca ma gandesc ca nu e sigur ca o sa se descurce sau daca nu sunt sigur ca s-a inteles ce am zis. Ma amuza atunci cand sunt salutat cu “domnule doctor, unde este…”. De fiecare data raspund, razand, cu “nu sunt doctor, dar puteti ajunge la…”. Tin minte ca tata imi tot povestea cum il flata el pe cate un mic gradat, cand era in armata, cu “to’arșu’ major” – daca vorbea cu un capitan, sau cu “to’arșu capitan” daca vorbea cu un sergent. Tot el imi zicea ca treaba asta mergea doar la aia pe care ii stia mai idioti, restul se enervau daca nu recunosteai gradații corect.

• In completare la ce e mai sus: E trist ca dupa vreo 3 luni (puse cap la cap) in acelasi spital inca nu stiu chiar toate sectiile pe unde sunt. Dar le invat eu. E mai trist sa vezi oameni care lucreaza de ani de zile in spital si nu s-au obosit sa invete unde e una, unde e alta. Sau ca nu vor sa ajute un om care nu se plimba prin spital de tampit, ci pentru ca are o problema, de un fel sau altul.

• Sa vezi niste lucratori pe ambulanta cum poștesc cateva tigari in spatele ambulantelor, intre apeluri, este foarte trist. E ciudat sa stai sa te gandesti la faptul ca oamenii care te salveaza (pe cat posibil) cand ai un infarct (sa zicem) se indreapta si ei vertiginos catre unul.

• Pentru un om care a muncit la birou o gramada de timp si si-a luat, pe cat posibil, pranzul (sau masa, in general) intotdeauna intr-o incapere speciala pentru asa ceva, felul in care mananca lumea in anumite spitale a fost un soc pentru mine. Daca nu exista sala de mese sau oficiu dietetic cu o masa mai mare, se foloseste “ce exista”. In camarute micute, inghesuiti, pe ziare (cateodata), fara tacamuri, cu tacamuri si farfurii puse claie peste gramada intr-o chiuveta unde se spala si pe maini, beau apa de la chiuveta (care de multe ori e rosiatica, nici macar galbuie) samd. Stiu, stiu, sunt eu cu nasul pe sus sau prea sensibil. Nu ii judec deloc, departe de asta, doar ca e ceva greu de inteles daca esti obisnuit altfel.

• M-am saturat sa tot stau dupa Asistente la ATI cate 10 minute sa-mi prelucreze o amarata de proba de sange pentru un EAB. Asta in conditiile in care nu, nu sunt toate ocupate. De acum incolo o sa mi-o prelucrez singur – am vazut cum functioneaza aparatul de multe ori si e simplu. Am primit si un acord de principiu de la o asistenta pentru asta, o sa mai anunt pe viitor si ma duc sa mi-o fac singur. E aiurea sa stau degeabah pana se gaseste cineva sa faca o treaba pe care stiu s-o fac si eu. Plus ca mi se pare absurd faptul ca am vazut cel putin 2 asistente angajate acolo care habar-n-au sa apese 3 butoane si sa bage o seringa intr-un tubuleț (cam ce presupune, simplificat, prelucrarea unui EAB). De ce zic ca nu stiu? Una a recunoscut “sunt noua aici, nu stiu”, pe alta a luat-o asistenta-sefa sa-i arate “- Ai mai vazut asa ceva?” (“ăăăă, nu”), a 3-a nu stia ca dupa ce introduce parametrii (si nu stia ca trebuie sa ma intrebe de oxigenarea pacientului sau de temperatura) trebuie sa apese pe “ok” ca sa si prelucreze aparatul proba… Acum nu zic ca sunt eu expertul lui pește. Dar e o procedura destul de simpla. O faci 1 data sub observatie, te documentezi ce valori iti trebuie pentru FiO2, care e treaba cu temperatura si gata. Oricum, ma amuza cand cate un rezident se simte ofensat daca il rog pe el politicos sa imi prelucreze sangele “cred ca ai gresit persoana, trebuie sa vorbesti cu o asistenta, nu cu mine, da?“.

• Oare o fi normal sa fii rezident pe o sectie si sa nu stii nimic despre evolutia unui pacient (internat in sectia ta) de ieri pana azi si sa te aperi (pe la ora 10) cu “nu stiu nimic, eu am primit fisa in brate si am fost trimis cu pacienta aici”? Nu judec, doar ma intreb. Asistentele am vazut ca intotdeauna isi “descarca tura” – oferindu-i informatii schimbului despre evolutia pacientilor internati/externati/decedati/ramasi. Doctorii nu fac la fel?E adevarat, sectia e mare si rezidentii vad ca fac o rotatie cam bizara, a carei logica inca n-am prins-o exact. Cred ca cei de an mic se invart pe toata sectia, cei de an mare raman doar intr-o anumita parte?

• Cand am avut probleme cu tatal meu, ma deranja faptul ca eram bagat in seama abia dupa ce ziceam “sunt trimis de d-nul doctor X, as dori sa discutam ceva despre pacientul Y”. Si ca oricum, si atunci dura foarte mult sa obtii orice informatie. Aici am vazut mai des fraza de introducere “sunt medicul W, ruda pacientului Z”. Din ce am vazut eu (cel putin in sectia asta), discutia se poarta la fel la nivelul doctor-ruda. Informatiile poate sunt un pic mai tehnice, dar relationarea e aceeasi. De ce e nevoie de acest mod de-a se introduce? Am fost surprins sa vad ca treaba asta o practica si doctorii tineri. Oare ei isi fac treaba diferit, in functie de starea sociala a pacientului? Oare e vorba doar de faptul ca se asteapta (ca mine) sa nu fie bagati in seama decat daca se folosesc de vreo autoritate efemera?

• Ultima “intrare in jurnal” am scris-o intr-o zi in care nimic nu mi-a iesit la spital. Toata ziua am fost bosumflat. A doua zi si recoltarile mi-au iesit bine, am montat si branula aceluiasi pacient unde nu am reusit cu o zi inainte si overall am avut o dimineata eficienta la spital. Toata ziua am fost fericit. E incredibil cat de mult ma influenteaza un esec versus o reusita din doar cateva ore dintr-o zi – pe tot parcursul zilei. Credeam ca sunt imun la asa ceva la varsta mea si dupa atatia ani de reusite si esecuri…

• Spre deosebire de punctul de mai sus, faptul ca la serviciu am probleme din ce in ce mai mari si deja stau cu amenintarea reala a concedierii deasupra capului… ma mai influenteaza mult mai putin. Adica am devenit un din ăla. Un angajat nemultumit. Imi fac treaba, stau peste program daca e nevoie, nu refuz nimic din ce mi se cere sa fac, dar nu imi mai pasa de jobul asta. Nu imi mai pasa de clienti, de cerintele lor tampite, de firma la care lucrez. Imi mai pasa de principiile mele: fa-ti treaba bine si nu-ti bate joc de ceea ce faci. Atata doar ca se vede ca nu-mi mai pasa. Iar notiunea mea de “treaba bine-facuta” nu mai corespunde cu asteptarile angajatorilor mei. Si ca micile porcarii din viata de zi cu zi intr-o agentie de publicitate ma enerveaza mai tare decat pana acum si nu ma mai obosesc sa nu comentez pe tema lor. Deci am devenit “ăla cu probleme de comportament” pentru ca-mi exprim cam des nemultumirile acumulate in 8 ani de munca in acelasi loc. Desigur, cei 8 ani nu mai au brusc nici o valoare in ochii patronilor. Daca nu as fi avut si greselile stupide din ultimele luni, mai era cum mai era, dar s-au adaugat si alea “la catastif”. Sincer, ii cam inteleg. Nici mie nu imi plac ăia care se plang, in loc sa plece in alta parte.

Pisica de la morga

Pentru ca nu existi in on-line in ziua de azi daca nu pui poze cu pisici… va ofer pisica pe care n-am vazut-o decat in geamurile morgii spitalului.

pisica de la morga

Nu stiu daca in dreapta ei e ce-a mai ramas din micul-dejun. 🙂

Un dispozitiv care ajuta la vizionarea venelor

Intamplator, azi mi-au cazut ochii pe un filmulet publicitar al unui producator american de “sisteme de vizualizare a venelor”.

Un asemenea sistem (varianta de tinut in mana, AV300 sau 400) costa 4500$. O gramada de bani. Dar tinand cont de faptul accuveinca un set de analize standard poate costa usor 300-500$ in America, investitia poate sa se amortizeze rapid la ei.

Cum functioneaza mașinăria? Foloseste 2 lasere. Unul este cu lumina infrarosie, care scoate in evidenta hemoglobina din vene. Aparatul citeste aceasta informatie, o prelucreaza si apoi proiecteaza pe mana (cu cel de-al doilea laser, cu lumina rosie, vizibila) un contur al venelor.

E usor de inteles de ce un asemenea aparat poate avea un potential foarte mare de-a ajuta o asistenta medicala (sau chiar un doctor) sa-si faca treaba mai usor, mai repede, mai eficient. La pacientii mai grasi, cu pielea inchisa la culoare sau cu vene greu vizibile, e clar ca ar fi de mare ajutor năzdrăvănia. Sau pentru incepatori, ca mine, ca sa ii ajute atunci cand nu sunt siguri de traiectul unei vene…

Daca ne luam dupa datele de pe site-ul lor, pare ca aparatul este excelent, cu fel de fel de studii care arata cat de mult te ajuta asa ceva.

De la inceput mi s-a parut ceva stupid: ei vand aparatul ca hand-held, in conditiile in care intotdeauna iti trebuie ambele accuvein2maini ca sa recoltezi sange. Dar e evident de ce fac asta: ca sa-si poata vinde si accesoriile, posibil la preturi relativ umflate…

Am incercat sa aflu si informatii neoficiale, de la oameni care chiar folosesc aparatul in mediu clinic, nu am gasit decat niste posturi nu foarte lungi aici si aici.

Aparent, poate fi util, dar in anumite cazuri detecteaza tendoane, in loc de vene. Daca e adevarat, inseamna ca felul in care functioneaza nu e chiar cum zic producatorii  – deoarece nu stiu sa existe hemoglobina in tendoane, care sunt practic niste tesaturi stranse de colagen, preteoglicani si glicoproteide.

Oricum, fara sa ma chinui prea mult, am vazut ca exista si competitori pentru AccuVein – VeinViewer Flex, care aparent costa cam la fel de mult, aproximativ 4500$. Un filmulet in care un dispozitiv din asta ajuta la un tratament transdermal al varicelor:

Un studiu publicat in Academic Emergency Medicine in 2011 arata ca un VeinViewer ar fi cu adevarat util doar la copii foarte mici (0-2 ani).

Tot de pe cele 2 posturi unde am gasit opinii despre primul dispozitiv, am aflat ca americanii folosesc si aparate mobile de ecografie (cu ultrasunete) pentru ghidarea abordului venos si ca ar costa mult mai putin. Am gasit si niste aparate mai mici pe amazon, care pot fi relativ utile (doar ca nu sunt touch-free). Dar costa doar 200$… Si nu stiu cat de eficiente sunt (mie mi se pare ca e prea butucanos ca sa te ajute cumva). Review aici.

Sau… si asta chiar o sa incerc odata, poti folosi o lanterna cu lumina rosie sau o lanterna cu lumina alba foarte puternica (tip pen) in iluminare scazuta si cica ar fi util pentru a vedea vene pana la 0,5 cm adancime. Asta imi pare cam implauzibil, sincer. 🙂

Anyway, tehnologia avanseaza, dar aparent nu ofera inca imbunatatiri imense in practica. Sau cel putin asa zice internetul (eu n-am avut cand si unde sa testez asa ceva).

Ma intreb daca o sa prind asa ceva si pe la noi (cand va mai scadea pretul lor) in deceniul urmator.

O mica completare: Agentia pentru cercetare si calitate in sanatate (AHRQ) a Departamentului pentru Sanatate si Servicii umane (ministerul sanatatii) al SUA considera in ghidul din 2011 sau pentru acces intravenos dificil ca dispozitivele care folosesc infrarosii sau transiluminare ca avand dovezi de eficienta limitate sau de slaba calitate, cu aplicare limitata in practica nursingului de urgenta.

“The use of infrared light, transillumination… may be beneficial for pediatric patients with difficult IV access, dehydration or a chronic illness. Level C – Weak.”

Drepturi imagini: AccuVein.

3 “instantanee” de Bucuresti

La o terasa: 3 fete zgomotoase, la 20 si ceva de ani. Toate au telefoane de 3000 lei pe masa. Toate se plang ca au tot “aplicat la joburi si nimeni nu le-a chemat”. Dar cum? “Da, fata, am facut internshipuri la atatea firme, dar nimeni nu m-a pastrat”. “Da, si caut doar joburi de incepator, in PR, Advertising, Copywriting“. “Nimeni nu ma cheama, desi am facut si masterul ala, nimanui nu-i pasa de studiile mele”. “Da, cat mi-ar da, 1000-1200 lei, nu mult, dar ar fi mai bine decat nimic”. “Dar eu am gasit atatea joburi de educatoare, care nu cer experienta”. “Da, dar eu n-as putea face asa ceva niciodata”. Suma de 1000-1200 lei salariu lunar reapare in conversatie. Printre mentiuni despre vacante petrecute la Londra, Paris si in Spania.

La aceeasi terasa, peste ceva timp: apare un nene la 60 si ceva de ani, care nu iese in evidenta decat prin volumul cu care vorbeste la telefon. Vine un alt nene, la vreo 40 de ani, foarte gras. Incep sa discute relativ zgomotos despre viata “total lipsita de griji dinainte de pensionarea” primului nene. Si de munca prin tari arabe. Si de case de vacanta in Grecia si pe litoralul nostru. Si de vanzari de imobile (apartinand primului nene) pentru multe sute de mii de euro.

La semafor: un domn la vreo 70 de ani, imbracat foarte elegant, cu față de strain. Langa el, o fata de maxim 25 de ani, care arata clar a romanca (machiata strident, imbracata dezlanat, pe niste tocuri imense). Nu pareau inruditi dupa trasaturi. Mergeau catre un local din zona. Trebuie ca era dragoste adevarata.

O discutie cu o proaspata absolventa de postliceala despre examenul de absolvire, scoala si motivatie

L.E. Cum nu toata lumea e interesata de ce scrie mai jos, pun aici explicatia pentru pozitionarea electrozilor precordiali pentru EKG. Am completat informatiile de mai jos intr-un articol mai nou.

electrozii precordiali

Pozitionarea electrozilor precordiali (foto via EMS12Lead, unde puteti vedea si pozitionarea electrozilor in situatii speciale: V4R, posterior plus niste explicatii):

V1 si V2 se pozitioneaza imediat langa stern (stanga/dreapta), in spatiul al 4-lea intercostal. V4 se pozitioneaza in spatiul al 5-lea intercostal (pe cat posibil), pe linia medio-claviculara. V3 se pozitioneaza pe diagonala V2-V4, la mijlocul distantei dintre V2 si V4. V5 si V6 se pun pe aceeasi linie orizontala cu V4, pe linia axilara anterioara, respectiv mediana.

Conform American Heart Association:

V1, fourth intercostal space at the right sternal border; V2, fourth intercostal space at the left sternal border; V3, midway between V2 and V4; V4, fifth intercostal space in the midclavicular line; V5, in the horizontal plane of V4 at the anterior axillary line, or if the anterior axillary line is ambiguous, midway between V4 and V6; and V6, in the horizontal plane of V4 at the midaxillary line.

Ministerul Sanatatii, in ghidul sau de proceduri pentru asistentii medicali generalisti recomanda acelasi lucru:

– pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel bun conducător de electricitate;
– montarea electrozilor se face astfel:
– la nivelul membrelor
roşu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stâng
negru – picior drept
– în zona procedurală, fixarea se face astfel:
V1 – in punctul parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a sternului;
V3 – situat între punctele V2 şi V4;
V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio-claviculară stângă;
V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.

Personal, am vazut V1 si V2 pozitionate pe undeva pe deasupra sfarcurilor (lateral, adica), V3 pozitionat pe apendicele xifoid, V5 si V6 pozitionate la nimereala, V4 pus sub sfarc, desi sfarcul era pozitionat mult lateral (de, nu toate corpurile sunt la fel). Raspunsul primit daca am avut nesimtirea sa atrag atentia ca parca nu e chiar cum am “citit”: “ce stii tu, esti elev? oricum, iti spun eu, nu conteaza”. Ei bine,un studiu stiintific publicat in 2014, facut la Spitalul General al Universitatii Medicale din Viena( Medizinische Universität Wien) arata ca niste devieri de pozitionare de aproape 5 cm (adica f. putin) duc la inregistrarea unui cu totul alt tip de complex, ce ar putea duce la probleme in diagnosticarea anumitor probleme cardiace.

Cum pozitionam electrozii V4, V5 si V6 la femeile cu sani mari? V4, V5 si V6 sub san. V3 pe san (in functie de pozitia lui V4).
Ideea e ca asa se cam duce naibii pozitionarea in spatiul 5 intercostal la unele paciente. Cu electrozi din aia de unica folosinta (care se lipesc, nu cu ventuza) e doar un pic mai usor.
AmericanHeartAssociation zice (in  ghidul sau din 2007):


Placement of precordial electrodes in women with large breasts remains problematic. Electrodes are most commonly placed beneath the breast, which should reduce amplitude attenuation caused by the higher torso impedance in women and, intuitively, would seem to favor reproducibility of positioning during routine practice. Conversely, one study has suggested that reproducibility of ECG measurements is slightly increased when electrodes are positioned on top of the breast. Another study using precisely ascertained electrode placement has suggested that precordial potential attenuation by the breast is very small. Yet another study has found attenuation only in V3 and an increase in voltage in V5 and V6 when electrodes are placed over the breast; this may result from V5 and V6 being correctly placed at the level of V4 rather than more inferiorly when V4 is positioned under the breast.
For the time being, it is recommended that electrodes continue to be placed under the breast in women until additional studies using electrodes placed on top of the breast are available.


Societatea pentru stiinta si tehnologice cardiologica (SCST) din UK zice:


When recording an ECG from female patients it is convention to place the V4, V5 and V6 electrodes beneath the left breast when breast tissue overlies the correct anatomical positions. There is some evidence to suggest that the positioning of these electrodes over the breast may not significantly attenuate the signal, but further supporting evidence is needed to warrant a change in this recommendation.


In NHS, se pare ca asta e consensul (alt exemplu)

Si articolul initial: Ileana m-a intrebat acum cateva luni ceva in legatura cu o afirmatie de-a mea de pe blog. Am mai discutat una-alta despre scoala (ea era anul 3 la alta postliceala) si experientele din spitale. Acum cateva saptamani a dat si luat (evident) examenul de finalizare a studiilor postliceale de Asistent Medical Generalist. Am rugat-o sa imi scrie cate ceva despre experienta asta si scoala.

I-am pus si cateva intrebari cu o anumita importanta pentru mine.

  1. Stiu, e o intrebare care pe mine ma enerveaza, dar am ajuns la concluzia ca are o anumita valoare si raspunsul onest pe care-l dai la ea. Asadar: de ce te-ai hotarat sa faci o postliceala pentru a deveni Asistenta Medicala, in conditiile in care ai facultate + master in spate in alt domeniu?

Toata viata am cautat sa fac o meserie care sa-mi placa, sa imi aduca satisfactii personale si sa nu ma faca sa ma simt epuizata la sfarsitul zilei, evident facultatea si masterul nu au fost in domeniul in care ar fi trebuit.

  1. De ce nu ai dat la facultate?

La momentul respectiv nu mai aveam timp sa invat materia pt examenele de la facultate, plus ca a doua facultate se plateste, asa ca…

  1. Ti-a fost greu sa jonglezi intre viata personala si scoala + practica la o varsta la care nu mai esti chiar “fara nici o grija” (i.e. dupa liceu)?


Nu e atat de greu sa jonglezi intre una si alta, dar e foarte stresant. Te streseaza diriginta sa vii la scoala, de la servici nu poti sa lipsesti prea mult…rezultatul e un mare stress.

  1. In cate spitale si cate sectii ai facut practica in astia 3 ani? Ai avut vreun loc preferat? Ai vreo mentiune speciala despre vreo persoana intalnita in acest timp?

In anul 1, am vazut Spitatul Sf Pantelimon, 2 sectii: ortopedie-chirurgie si gastroenterologie, am fost la un singur stagiu in astea 2 sectii. In anul 3 am fost la Municipal, dar (am fost dezamagita) dupa ce am vazut ca la Neonatologie nou-nascutii fumeaza pasiv (camera de fumat e relativ aproape de camera in care sunt tinuti nou-nascutii si se putea simti miros de fum de tigare). Detest spitatul, nu as putea lucra niciodata la chirurgie, miroase a friptura de carne de om si dupa asta trebuie spalat instrumentarul ori eu nu ma fac asistenta ca sa spal carne si sange de pe niste fiare, spal vase acasa si imi ajunge. Mentiuni speciale? Mai bine nu…

  1. Stiu ca nu a trebuit sa platesti postliceala (ai dat un examen de admitere separat pentru asta). Daca ar fi trebuit sa platesti scoala, ti-ar fi parut rau pentru banii platiti dupa 3 ani de zile – raportandu-te la educatia pe care ai primit-o? Intreb asta tocmai pentru ca ai vazut cum e si sa faci o facultate, un master, cred ca stii ce inseamna sa citesti/inveti/retii la cateva materii intr-un semestru cateva sute de pagini/materie.

Am platit un singur an pentru ca am facut intrerupere si am pierdut locul “fara taxa”. Daca ar fi trebuit sa platesc toti cei 3 ani, ar fi fost o investitie extrem de proasta, scoala romaneasca m-a dezamagit si de data asta. Educatia pe care am primit-o isi merita timpul pierdut prin autobuze, bani nu merita.

  1. Am o alta intrebare, acum ca ai terminat postliceala: daca ai sti tot ce stii acum despre scoala ta, ai mai da din nou aici, ai da la alta postliceala sau te-ai duce la facultate?


Daca as avea 18 ani, as da la facultatea de asistenti, daca as fi tot in situatia de acum, as opta tot pt scoala asta. Nu merita sa platesti bani pentru cat de putin se invata (exista materii la care nu am avut profesor, nu stiu cine mi-a pus notele alea si mai erau si note proaste!)

  1. Mentionezi (mai jos) faptul ca ti-ai luat anumite informatii despre tehnici de nursing de pe un site al unei clinici private. Crezi ca la scoala ti s-au predat toate informatiile teoretice necesare pentru a deveni o Asistenta Medicala bine-pregatita?

S-ar putea ca la scoala sa se fi predat tehnicile respective, sau macar unele, dar o singura data in 3 ani. Parerea mea e ca tehnicile sunt de baza la un asistent medical, nu nevoile cu care ne asasineaza de la madam Titirca cetire si pe care o detest si ale carei carti regret ca le-am cumparat, au o gramada de lipsuri.

  1. Ce materii ti-au placut, ce materii nu ti-au placut?

Mi-a placut mult Semiologia medicala, mi se pare fascinanta. Nu mi-au placut materiile predate de dirigintele mele, sunt cele mai neplacute ore petrecute la scoala. Si ar mai fi o materie sau doua predate de persoane care nu aveau ce cauta la catedra.

  1. Exista materii la care regreti ca nu ti s-a predat MAI MULT (asta daca a fost cazul – eu, personal, am aceste regrete)?

Administrarea medicamentelor cred ca ar trebui sa se studieze in toti cei 3 ani.

  1. Iti place meseria de Asistent Medical? IN afara de practica, ai si un curs de recoltare sange, ai si experienta acumulata chiar muncind intr-o clinica (in anii 2-3). Ai avut timp sa-ti formezi o opinie cinstita.

Eu cred ca imi place. Pana acum cele 3 motive de la intrebarea 1 s-au verificat. Dar are si multe provocari, nu e pentru oricine.

  1. Te vezi facand aceasta meserie pana la adanci batraneti?


Ma vad facand aceasta meserie, dar nu ma vad in acelasi loc, in timp o sa simt nevoia sa invat ceva nou, sa fac altceva, norocul e ca ai multe optiuni.

  1. Eu nu sunt niciodata multumit cu ce stiu si cu cate pot face. Plus, sunt destul de realist. In momentul asta sunt sigur ca nu sunt pregatit pentru a face fata oricarei situatii in orice sectie dintr-un spital mare. Nu te simti jignita de intrebare, e mai degraba pentru a-mi oferi un termen de comparatie pentru “peste un an”. Tu te consideri pregatita pentru orice ca AMG, dupa tot ce ai invatat pana acum?


In momentul de fata, nici un asistent debutant nu ar trebui sa se simta pregatit pt a lucra intr-un spital. Desigur sunt unii care au facut mult mai multa practica in spital si au invatat foarte multe lucruri. Dar sunt foarte putini acestia care chiar stiu ceva. Eu nu ma arunc in apa daca stiu ca am sanse sa ma inec. Din pacate, unii nu sunt constienti ca se pot ineca si pe ei si pe bolnavul de langa ei…

  1. La final: ai vreun profesor sau profesoara careia vrei sa-i multumesti in mod special (nu trebuie sa-mi dai un nume, o materie e suficienta)?

Nu imi vine nimeni in minte.

Si 2 paragrafe despre absolvire, colegi si meseria de Asistent Medical.

Cum am absolvit noi scoala

A venit in sfarsit marea zi in care dam examenul scris. Ca pe cel practic (care e de fapt un examen oral) l-am promovat toti cu note mari, indiferent de cati bani am dat sau nu pentru asta. Se dau subiectele, incepem redactarea, incep si capetele sa se intoarca in spate, in lateral care pe unde poate. Vine prin clase si o persoana anume care le da voie supraveghetorilor sa ne lase sa ne inspiram de la vecinul, dar in liniste. Adica mi se spune pe fata ca daca ni se da voie, atunci sa il las pe vecinul de banca sa se inspire din lucrarea mea. Eu credeam ca pentru asta poti fi dat afara din examen, nicidecum ca unii chiar trebuie sa-i lase pe altii sa copieze dupa ei. Asta a fost in clasa in care am dat eu examen. L-am lasat sa se uite in lucrarea mea, sa-si completeze cu ce nu stia ca asa am primit instructiuni (a stiut si el la unele intrebari, nu era chiar pe langa total). Tipul a zis ca va lucra ca asistent la un cabinet stomatologic, probabil al cuiva din familie, si sper din tot sufletul sa dezinfecteze ca lumea instrumentarul medicului, ca sa nu imbolnaveasca lumea de hepatite B si C din cauza lui.

In alte clase a fost supraveghere pe bune, adica nu aveau voie sa intoarca capul nici 5 grade. Probabil in clasele alea nu a fost nimeni dintre cei care au dat bani pentru o promovare asigurata.

Inca ceva care m-a marcat in ziua examenului „practic”. O colega de la alta clasa a spus cu o vadita siguranta de sine si superioritate ca ea de multe ori nu a aspirat cand a facut o injectie. Am intrebat-o de unde stie pe unde ii trec venele pacientului respectiv. Ea a raspuns ca nervul sciatic nu trece pe unde faci injectia si prin urmare riscul sa lezezi nervul e nul. I-am spus ca nu aspiri pentru nerv, ci pentru vasele de sange. Nu sunt sigura ca a inteles. Sper sa nu fi inteles nici eu bine treaba cu neaspiratul ei cand faci o injectie, mai ales ca e o viitoare asistenta medicala!

Noi (oamenii) nu suntem la acelasi nivel!

Anul I, primul stagiu de practica.

Asistenta o lasa pe o colega de la alta clasa sa recolteze sange unui pacient, fara ca ea sa fie de fata, noroc ca pacientul avea niste vene ca niste conducte. Fatuca de vreo 20 de ani se apuca sa ii recolteze, foarte stangaci, habar nu avea in ce ordine sa faca procedura asta. M-am oripilat. Totusi pacientul a scapat cu bine. Mai tarziu, i-am spus ca daca vrea sa invete sa recolteze sa imi spuna, pentru ca o pot invata eu.

Data viitoare cand ne-am intalnit, fatuca asta imi spune ca cineva care e la acelasi nivel cu ea, nu are cum sa o invete pe ea. Am ramas muta. Greseala a fost a mea. M-am oferit sa o invat ceva ce ea nu vroia sa invete. Noi doua, draga fatuca, nu vom fi niciodata la acelasi nivel. Mai intai, fiindca la momentul acela, erau vreo 15 ani diferenta intre noi. In astia 15 ani, eu am terminat o facultate de 5 ani, un master de 2 ani, am facut un curs de recoltari de sange in strainatate, am recoltat sange in spital 6 luni tot in strainatate. Si crede-ma ca nivelul la care am invatat eu „Arta de a lua sange” nu exista inca in scolile romanesti.

Anul II, reusesc sa imi gasesc de munca ca asistenta, eu nefiind inca asistenta.

La servici, vad o asistenta care recolteaza sange unui pacient. Am simtit ca mi se face rau, parca mi s-a tras o perdea gri in fata ochilor. Fata asta avea un mod de a infige acul in pacient cu o miscare care m-a facut sa ma gandesc ca a invatat recoltarea intr-un club de biliard. Ulterior s-au mai primit multe reclamatii la firma, ca fata respectiva sparge venele, chiar si dupa ce i s-a atras atentia ca tehnica ei nu este corecta.

Meseria de asistent medical nu este pentru oricine.

Sunt la servici si ii fac EKG unei paciente cand medicul cu care lucram vede cum am plasat electrodul V3 si imi spune ca nu e bine, ca trebuie sa fie in linie dreapta cu V2 si V4. Mi-a explicat pe scurt despre ce e vorba si am apreciat extraordinar de mult faptul ca m-a corectat, ca nu m-a lasat sa fac prost. Uite ca mai sunt si oameni care apreciaza calitatea si tin ca lucrurile sa fie facute ca la carte.

Zilele trecute ma duc cu baietelul meu sa i se recolteze exudat faringian si exudat nazal. In cartea lui Florian Chiru nu este prezentata tehnica recoltarii exsudatului nazal. Eu am gasit-o intr-un ghid de recoltare de la Medlife, pe care l-am gasit pe internet si mi l-am downloadat. Asistenta care i-a recoltat exsudatul nazal i-a sters amandoua narile pe dinauntru cu acelasi tampon, apoi l-a bagat in eprubeta. Va las pe cei interesati sa cautati singuri cum era corect.

Intelege ca de modul in care tu ca asistenta sau asistent recoltezi o proba, depinde tratamentul pe care medicul il da pacientului. Recoltezi gresit…gresit va fi si mai departe.

Daca tot te-ai apucat sa faci o meserie, macar fa-o ca lumea! Informeaza-te, lucreaza responsabil! Sau las-o balta si fa altceva pentru care ai mai multa inclinatie. Cum te-ai simti tu, daca ar trebui sa platesti pentru o analiza care va iesi prost pentru ca asistentei nu-i pasa cum isi face meseria. Si acum sper ca iti dai seama ca o asistenta care nu-si face treaba bine, chiar isi merita salariul ala de mizerie.

Problema e ca datorita lor nivelul salarizarii ramane atat de scazut. Pentru ca daca ar fi mai multi asistenti foarte buni, nivelul salarizarii ar creste.

Pentru ca n-as fi eu daca nu as oferi niste informatii suplimentare:

La partea cu 1 tampon in ambele nari sau 2 tampoane (1/nara)… e adevarat ca n-am gasit nici eu nici o mentiune clara in manualul de Nursing.

Am cautat ghidul pentru recoltarea probelor biologice de la Medlife. Scrie clar: “daca pe recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal dintr-o anumita nara (stanga sau dreapta) se pregateste doar un tub; daca pe
recomandare se specifica examen bacteriologic al exsudatului nazal din ambele nari, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu de transport.”

Pe site-ul unei clinici private zice “- recoltarea trebuie sa se faca din fiecare nara cu un alt tampon.” Synevo nu zic nimic de tampane diferite pentru nari diferite, dar zic ca ” Se recomanda recoltarea produsului patologic pe 2 tampoane: un tampon simplu din care se va efectua extemporaneu un frotiu ce va fi colorat Giemsa pentru diagnosticul rinitei alergice. un tampon prevazut cu mediu de transport pentru efectuarea culturii.”

Manualul de Recoltare al SPITALULUI CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV zice “cu tamponul faringian se sterg fosele nazale, apoi tamponul se introduce in eprubeta“. 1 tampon in ambele fose?

Manualul de Recoltare probe al Spitalului Clinic Judetean de Urgentă Cluj zice: “- cu un tampon umectat in ser fiziologic steril se sterg pe rand ambele camere nazale anterioare; – tamponul se roteste de cel putin 5 ori in fiecare nara, apasand egal si ferm peretele vestibulului nazal.”

M-am enervat, m-am dus si pe site-ul unui spital de stat din Anglia: “Procedure for nose swab: If the nose is dry, moisten the swab in sterile 0.9% saline solution beforehand. Insert the swab into the anterior nares and direct it up into the tip of the nose and gently rotate. Both nares should be swabbed using the same swab to obtain adequate material.”

Center for Disease Control din America zice ca, la nasal swab regulile ar fi “6. Rotate the swab against the anterior nasal mucosa for 3 seconds. 7. Using the same swab, repeat for other naris.”

Uite asa trebuie sa invatam noi sa facem ceva corect – in conditiile avem la dispozitie informatii… contradictorii.