Cat de repede se duce cheful de a invata ceva

Nu mi-am facut ascunsa dorinta de-a deveni ori asistent medical de Chirurgie (specializare pe Sala de Operatii), ori de Gastroenterologie (specializare pe Endoscopie) sau de Nefrologie (specializare pe Dializa). Ar mai fi si alte optiuni, dar deja-s prea multe si nu despre asta vreau sa vorbesc.

Pana acum am fost de 2 ori in practica in sectii de Chirurgie, 1 data la Gastroenterologie si 1 data (in strainatate) la Nefrologie-Dializa. In principiu, in afara de niste cunostinte tehnice pe care toti asistentii medicali ar trebui sa le aiba (recoltare mostre biologice, montare de diferite tipuri de sonde, bandajare si ingrijirea unor rani/escare, administrarea medicamentelor, masurarea functiilor vitale, BLS/ALS, manevrarea pacientului), ar trebui sa mai invat sa fac niste lucruri specifice fiecarei sectii in parte (unde as vrea eu sa ajung).

Daca primele lucruri se pot exersa in aproximativ orice sectie (in unele mai mult, in altele mai putin), e evident ca nu pot invata cum se curata un aparat de Endoscopie sau unul de Dializa in alta parte decat in sectiile respective. Sau ca nu pot vedea instrumentarul de chirurgie si invata pasii de urmati in pregatirea si derularea unei operatii decat intr-o sala de operatii.

Eu trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap, sa stau vreo 4 ore la spital si apoi sa ma duc la un loc de munca unde trebuie sa stau alte multe ore. Apoi mai trebuie sa si invat niste lucruri teoretice (pentru ca nu tot ce vad in spital inteleg), sa am si o viata personala cat de cat functionala si sa mai si rezolv diferite alte lucruri care apar in viata mea. Cu toate astea, ma trezesc la 6 zilnic si ajung la spital dispus sa fac orice, atata timp cat consider ca invat.

Dar anumite lucruri sunt incredibil de frustrante:

  • faptul ca nu mi se permite de multe ori nici macar accesul intr-o sala de operatie sau de endoscopie. Iar cerintele mele sunt mici, tot timpul: nu deranjez pe nimeni, stau intr-un colt si doar observ, ajut doar daca mi se cere ajutorul si nu fac vreo prostie (de genul sa ating un instrument steril cu manusi nesterile sau fara manusi). E adevarat, mai pun intrebari, dar daca pun 1 data o intrebare si nu mi se raspunde sau sunt trimis la plimbare, a doua oara nu mai zic nimic. Si n-o fac cand lumea e ocupata.
  • faptul ca nu pot sa exersez anumite lucruri sau nu isi rupe nimeni cateva zeci de secunde sa-mi explice niste lucruri simple, pentru care cer un raspuns in momente moarte (nu, nu ma trezesc ca boul in mijlocul unei endoscopii cu intrebari tampite “auzi, dar de ce are nenea asta un tub in gat”). Ok, mai pun intrebari nu foarte inteligente, recunosc. Dar cine durerea mea s-a nascut invatat si a facut lucrurile perfect din prima?

  • faptul ca de multe ori trebuie sa alerg (la propriu) dupa cate o asistenta sa vad o procedura si ca de multe ori isi exprima nemultumirea pentru ca le insotesc, de parca le fur painea de la gura. Stiu ca unele se mai feresc de la a primi cate un bacșiș de fata cu noi, elevii, dar da-o incolo de treaba, nu stau acolo toata ziua iar pacientii le pot multumi 24 de ore din 24, eu le “incomodez cu prezenta” doar cateva ore/tura.

  • faptul ca, la fel ca in orice domeniu din Romania, exista si oameni tampiti, acri sau pur si simplu rai angajati in spitale. Cand dau peste cate o acritura din asta, imi fura de multe ori orice bucurie de-a invata ceva. Fix in perioada asta de practica am dat peste un cuib de acrituri, orice fac nu le convine. Cand duc cate un pacient la endoscopie si le cer voie sa asist, zici ca le cer sa-mi dea pe loc salariul lor pe 6 luni, asa se uita la mine. Dimineata, cand ajung la ele cu cate o foaie de pacient, zici ca le adug otrava, asa de rapid imi troznesc usa in nas dupa ce le spun de ce am venit si ce le-am adus. Recunosc, am facut si eu greseala sa le pun niste intrebari cand n-aveau chef de nimic (desi nu par sa fie genul de oameni care au chef de ceva vreodata). Am incercat sa ajut cand era evident ca aveau nevoie de o mana in plus de ajutor – m-am trezit cu cate o sagetare “nu te apuca tu sa ajuti, daca nu stii unde ne sunt toate lucrurile pe aici“.  Asta desi nu facusem nici o prostie.

  • servilismul fata de cei “mai mari”, combinat cu grosolania fata de cei “mai mici” (in grad, sa zicem). Am observat o procedura foarte tare (pentru mine, poate pentru altii e o banalitate): o montare de gastrostoma speciala (pentru un tratament special, din cate am inteles) facuta de un chirurg, ajutat de un gastroenterolog. Chirurgul taia, gastroenterologul ghida taietura, apoi manevra sonda de administrare a medicamentului. S-a nimerit sa fie facuta procedura fix de 2 doctori conferentiari, sefii clinicilor de Chirurgie, respectiv Gastroenterologie din spital. Fix la procedura asta mai venisera si un anestezist + rezident, inca o doctorita, un rezident al sectiei. Multa lume intr-un spatiu foarte mic. Eu stateam mic, intr-un colt, unde nu era nimeni. Evident, eu m-am trezit cu un “du-te si tu de aici, nu vezi ca stai in drum” din partea unei asistente (desi nu eram in drumul nimanui si nu incepuse nimic). M-am enervat si i-am intrebat direct pe cei 2 zei daca pot asista, undeva in spate, mi s-a permis. Dupa procedura, iar am fost repezit din senin. In timpul procedurii, aceleasi asistente erau numai lapte si miere cu doctorii. Radeau la niste glume DELOC amuzante, le vorbeau aproape cu slugarnicie. Cand un doctor le-a zis sa arunce ceva (un fel de sonda) s-au conformat fara sa intrebe de 2 ori. Apoi acelasi doctor a cerut inapoi sonda. S-au scuzat de parca era vina lor, parca o aruncasera cu de la sine putere. Imediat dupa procedura cu pricina, a sunat o ruda a unui pacient, cerand o informatie simpla despre o programare. A fost repezit la telefon si apoi i s-a inchis telefonul in nas. Da-o incolo de treaba. Inteleg ca trebuie sa respecti un om aflat deasupra ta intr-o ierarhie. Dar cu anumita masura. Si trebuie sa respecti pacientii (sau rudele lor) la fel de mult. Si n-ar trebui sa fii ursuz cu cei de sub tine doar pentru ca poti – mai ales daca persoanele de deasupra ta nu sunt ursuze cu tine. Sau special pentru ca altii sunt ursuzi cu tine si nu-ti convine asta.

 

Pe scurt, unii oameni sunt mult prea stresati de munca de zi cu zi in spital si nu sunt in acriturastare sa vada ca lucrurile nu sunt chiar atat de negre in jurul lor. Accept faptul ca fiecare are probleme si e platit prost si e supraincarcat cu munca. Dar pentru fiecare dintre exemplele de mai sus pot da minim 5 contraexemple de alte asistente medicale (sau doctori) care isi faceau treaba bine, fara sa se consume si FARA sa ii faca si pe cei din jurul lor sa se simta execrabil doar pentru ca au avut ghinionul sa se intalneasca in ziua aia de munca.Tot supraincarcate, tot prost platite, tot cu probleme personale.

 

Din fericire, nu e dracul atat de negru. Am dat peste rezidenti dispusi sa-mi explice lucruri, peste nenumarate asistente care si-au rupt din timpul lor pretios ca sa-mi arate cum se face cate ceva, peste doctori care mi-au tolerat prezenta si intrebarile. Am scris randurile astea si pentru ca am schimbat sectia in acelasi spital si mi se pare incredibil cat de mare diferenta poate sa fie in experienta mea educativa, doar schimband cateva etaje.

Totul ar fi atat de simplu daca n-ar trebui sa ma lupt cu niste oameni doar ca sa vad sau inteleg ceva care, intr-un final, ma va face un asistent medical mai bun. Si e amuzant faptul ca, de cele mai multe ori, fix astia care sunt dificili sunt cei care urla in gura mare ca “nu se mai face scoala, nu invatati nimic la scoala, nu stiti nimic cand veniti la spital“. Ete na.

Dar voi cum ati invatat? V-a cazut din cer știința in cap?

Advertisements

8 thoughts on “Cat de repede se duce cheful de a invata ceva

  1. “faptul ca nu mi se permite de multe ori nici macar accesul intr-o sala de operatie” – ce nu intelegeti voi este ca accesul in SO este un privilegiu, nu un drept!
    Noi eram studenti si erau dr care nu ne primeau in sala, ne puneau sa privim prin geamul de la spalator…

    ” nu deranjez pe nimeni, stau intr-un colt si doar observ, ajut doar daca mi se cere ajutorul si nu fac vreo prostie (de genul sa ating un instrument steril cu manusi nesterile sau fara manusi)” – voi nu intelegeti dar personalul de la sala vede orice persoana in plus ca fiind o potentiala sursa de contaminare (a salii, a plagii, etc.). Cu cat mai multe persoane, cu atat mai mare riscul… ca sa nu mai zicem ca intr-o situatie de urgenta ne-am urca unul peste altul…

    “faptul ca de multe ori trebuie sa alerg (la propriu) dupa cate o asistenta sa vad o procedura si ca de multe ori isi exprima nemultumirea pentru ca le insotesc, de parca le fur painea de la gura. ” – este normal sa alergam la inceput… interesul este al invatacelului! Faptul ca sta cineva dupa tine si te urmareste cand faci orice procedura este un stres in plus… vei intelege cand ve fi in locul lor.

    Revenind la ideile mele mai vechi, vei intelege totul mult mai bine cand vei face parte din sistem 100% si atunci poate nu o sa mai lovesti atat de tare in “acrituri”…

    Despre situatia din sala… ce sa spun…
    Puteai foarte bine sa vorbesti cu asistenta inainte de inceperea procedurii… sa ii explici situatia…
    Atitudinea lor fata de voi este normala si indreptatita. Eu nu am vazut niciodata vreun viitor AM care sa vina sa le ajute inainte de proceduri, dupa proceduri…. curatat instrumentar, carat truse, alcatuit truse… insa toata lumea vrea sa stea in sala, nu sa faca lucruri din astea nedemne.
    Inca nu inteleg de ce va mira atitudinea lor!
    Si stiu asta fiindca noi, intre anestezii, rareori parasim sala caci ne pregatim medicatia pentru cazurile urmatoare… asa ca vad cine munceste si cine nu.
    Cand a facut acea remaraca, puteai elegant sa ii explici cum sta treaba si sa o rogi sa iti arate unde sa stai ca sa nu le incurci. Sau sa iti indice cand este un moment prielnic sa intri in sala.
    Faptul ca ai sfidat-o de fata cu superiorii sai o sa iti asigure o reputatie “buna”.
    Ca sa nu mai vorbim ca tocmai grosolonia ei te deranja, dar nu te-a oprit sa aplici propria-ti grosolanie si sa o ignori, fugind la superiorii ei. Si faptul ca preferi sa eviti confruntarea cu ea si sa mergi sa vorbestii cu “zeii” este tot o forma de servialism fata de ei, punandu-i tu singur mai sus decat pe ea… ma asteptam ca tu, dintre toti, sa apreciezi mai bine situatiile si oamenii, nu functia si momentele.
    Nu stiu daca termenul “zei” a fost folosit cu ironie sau nu, dar daca a fost folosit asa nu este drept sa facem “misto” de 2 sefi de clinica. Si daca a fost folosit pe bune, intervine taman servialismul.
    Si sa nu uitam ca nu erau singurii medici din sala… faptul ca unii nu’s pasionati de partea universitara si nu isi iau titulaturi academice nu ii face inferiori “zeilor”.
    Greseala a fost a lor, daca au fost martori la intreaga situatie, caci au ales sa nu isi favorizeze colega. Eu daca vedeam asa ceva, pofteam elevul/studentul sa paseasca afara din sala si sa urmareasca de la spalator, pentru simplul motiv ca in opinia mea situatia a aratat lipsa de respect fata de experienta ei si fata de statutul ei.
    Adevarul fiind spus, nu exista coltisor in SO unde sa poti spune cu certitudine ca de acolo este imposibil sa incurci pe cineva!
    Atitudinea de dupa procedura a asistentei… normala si de asteptat, conforma cu atitudinea ta fata de ele.
    Relatiile persoanelor care lucreaza in sala sunt strict problema lor… poate ca ei se stiu de ani de zile, poate ca sunt prieteni in afara spitalului… parerile fara cunoasterea intregii situatii sunt nefondate, venind mai ales dupa o rana in orgoliul personal.

    Cum “au invatat”… sau cum se invata…
    Cu multa munca si mult cacat inghitit, fara a comenta sau a ne plange.
    Era proful meu de NCH care daca punea o intrebare si nu ii raspundeai te facea “albie de porci” de fata cu toata lumea in sala si te dadea si afara… si uite ca tot traim…

    Ai observat ca usor, usor, cu trecerea timpului, tratezi situatiile de parca majoritatea AM din spital ai obligatii fata de tine si de parca iti sunt inferioare ca nivel al cunostintelor?
    Tie nu iti place cand noi, medicii, te tratam cu superioritate, dar tu nu ai nicio problema in a te considera superior majoritatii AM… este o chestie destul de draguta, dat fiind faptul ca abia ai inceput anul III.

    Si eu sunt dificil si cu gura mare… asa ca m-am simtit la ultima parte. 🙂
    Da, stiti extrem de putine lucruri cand veniti la spital iar atunci cand veniti aveti dorinta de a invata numai ce va place/convine fiecaruia.
    Cum am invatat noi? Cu mult mai multa munca decat o fac generatiile de acum!

    Cat despre program…. cum crezi ca este sa stai vreo 36 de ore din 48 in spital? Cam cat de “dulce” mai poti sa ramai?

    Like

    1. Uiti un lucru: doctorii au 6 + 5 ani pentru a invata tot ceea ce stiu. Eu am la dispozitie 3 ani pentru a invata o meserie, in care ar trebui sa stiu cate putin din toate lucrurile pe care doctorii le stiu. Mie mi se pare putin, in conditiile in care peste 1 an de zile ar urma sa imi intre pacienti pe mainile mele de om care se crede superior dar e prost-pregatit pentru ca nu e in stare sa alerge cum trebuie pentru a invata.

      Sa iau restul la rand:
      1. Da, accesul in SO e un privilegiu. Dar muncesc pentru el. Nu vin ca boul si zic “IO vreau in sala, hăhă”. Intai cer voie de la minim 4-5 persoane (as-sefa, as. de sala, sef de sectie si apoi doctorul din sala). Asta desi sunt alocat pe acea sectie. Apoi, odata inauntru, nu m-am sfiit sa ajut asistentele cu caratul instrumentarului sau imbracatul doctorului sau pregatirea campului steril – asta dupa ce le-am cerut voie si dupa ce mi-au explicat cum le ajut. Specific la endoscopie, le-am intrebat daca ar dori sa ma invete pasii pentru curatirea gastroscoapelor/colonoscoapelor, sa le fiu de ajutor apoi. M-au repezit cu “n-avem nevoie de nimic de la tine”. Dar, desigur, daca tu vrei sa o tii inainte cu e un privilegiu si eu merg acolo ca o floricica ce se crede unica si nu vrea sa faca nimic, poti crede ce vrei.
      2. In general imi iau mai multe masuri de precautie decat alt personal medical care intra si iese din SO. Ok, sunt un risc de infectie, dar daca sunt o problema, nu ma deranjeaza sa mi se zica sa nu mai stau acolo. Nu se poate, nu se poate. Iar cand stai intr-un colt-in-care-nu-e-nimic si care nu-e-cale-de-acces-catre-nimic… oricat ai vrea sa ma vezi drept “in drum”, crede-ma ca nu sunt.
      3. Nu e vorba de inceput. E vorba de 3 ani de alergat continuu. E in interesul meu, ele nu au nimic de castigat din treaba asta. Ok. Dar e obositor pentru mine. N-am voie sa fiu nemultumit ca e mai greu decat ar putea fi? Ar trebui sa accept totul ca normal pentru ca “asa a fost pentru toata lumea”? De ce ar trebui sa inghit rahat doar pentru ca altii au facut asta inaintea mea? Oricum, singura mea reactie pana acum e faptul ca scriu experientele mele semianonim pe un blog. Acelasi rahat il inghit, cu lupta aproape zero in viata reala. O singura data m-am certat cu cineva si as face-o si a doua oara. Cred ca si acolo ai zice ca am gresit.
      Daca as ajunge PRIN ABSURD in spitalul si pe sectia unde profesezi, as putea face pariu ca mi-ai face referat in prima saptamana de munca pentru ca nu sunt bine pregatit (recunosc) SI AR FI NUMAI VINA MEA, in opinia ta. Asa e?
      4. Ma acuzi pe mine de presupuneri. Stii cum imi incep eu fiecare stagiu de practica? “Buna ziua, ma numesc X, sunt la scoala Y, am venit aici in practica. Daca o sa observ ceva ce nu inteleg, va deranjeaza daca va intreb cand aveti timp cate ceva?”. In cazul de fata, la cabinetul de endoscopie am adaugat (fata de cele 4 asistente) si “va deranjeaza daca o sa observ cateva endoscopii? O sa incerc sa nu va stau in drum. O sa le cer voie si doctorilor, desigur. Daca nu se poate, nu se poate, nu e nici o problema”. Stii cum m-au primit? “Ce vrei?”. La tot ce le-am zis mi-au raspuns cu “Bine.”. Apoi repet povestea la fiecare doctor (si sunt destul de multi). Deci aveam acordul lor initial. In ziua cu stoma m-am retras cand m-a bruftuluit, am asteptat sa mearga in alta camera si apoi am intrebat doctorul daca pot sta sau nu. N-am sfidat pe nimeni de fata cu nimeni. N-am povestit totul mai sus pentru ca e inutil. Daca vrei sa crezi altceva, oricum o sa faci ce presupuneri vrei, orice as zice.
      5. Daca vroiam sa iau pe cineva la misto, cred ca nu mai adaugam explicatia cu “respectul pentru cineva de deasupra ta intr-o ierarhie”. Iar daca as face misto de un doctor (sau orice alt om) asa, nitam-nisam, fara nici un motiv, te rog sa imi spui ca sunt un dobitoc. Nu ma supar, ai avea dreptate. Eu am o problema cu respectul dus la extrem, de parca n-ar fi tot oameni. Oricat de multe reusite au dpdv profesional, sunt oameni. De aici si apelativul “zei”, pentru a ilustra faptul ca interactiunea cu ei n-ar trebui sa se faca in modul “praf-zeu”.

      O sa-ti dau drepate intr-o privinta, atitudinea mea se schimba in rau, incet-incet. Dar asta se intampla pentru ca nu imi place faptul ca trebuie sa accept sa fiu tratat ca un rahat doar pentru ca “toata lumea a inghitit rahat” inaintea mea. Deci DOAR asa se poate invata ceva, aparent.

      Nu vin la spital pentru ca am o placere aparte sa ma scol la 6 fara ceva si sa stau ca prostul intr-o incapere minuscula si sa nu fac nimic si sa-mi vina diploma dupa 3 ani. Nu vin sa am grija de pacienti pe moarte pentru ca imi doresc sa fiu inconjurat de moarte. Nu vin la spital pentru ca vreau sa recoltez sange de la oameni cu HCV, HBV, HIV, TBC, MRSA, C. difficile (ca sa enumar doar ce am avut in ultimele 7 luni). Nu vin la spital pentru ca tin neaparat sa bandajez cate o pacienta cu o rana in zona perianala ultrainfectata. Dar fac asta pentru ca vreau sa invat.
      Ca am o gramada de lacune – sunt perfect constient. Ca nu e nimeni obligat sa-mi predea ceva – inteleg.

      Dar din cauza oamenilor care nu fac decat sa imi repete la nesfarsit “imi esti in drum, ce vrei, nu trebuie sa inveti tu asta, nu ai ce cauta aici, nu stii nimic, nu esti bun de nimic, trebuie sa inghiti rahat ca sa inveti ceva” asa de mult imi vine sa imi bag picioarele in scoala si in meserie si spitale si in dorinta me-a de a invata asa ceva.

      Intr-un final… pot invata multe alte lucruri, platite cu mult mai multi bani.

      De ce sa obosesc niste nevinovati care pe de o parte imi reproseaza ca nu stiu nimic si pe de alta parte nu sunt dispusi sa ma invete decat minimul posibil, cand considera ei, in marinimia lor, ca sunt demn de acest privilegiu?

      Pentru ca, desigur, am stabilit deja ca oboseala mea nu valoreaza nici cat un rahat…

      Like

  2. Uiti un lucru, medicii au 6 ani in care trebuie sa invete tot ceea ce inveti tu + restul de informatii, proceduri, etc. care alcatuiesc “Medicina Generala” si pe care voi nu trebuie sa le invatati…
    Rezidentiatul este o specializare intr-o singura ramura; se presupune ca deja esti stapan pe tot ce inseamna “Medicina Generala” cand incepi rezidentiatul…

    1. A castiga dreptul de a intra in sala nu inseamna a cere voie…
      Faptul ca esti pe o sectie chirurgicala, la fel, nu are treaba cu intratul in sala…
      Ele raspund de bunastarea echipamentelor (deloc ieftine); cand te refuza au si ele niste motive, chiar usor de inteles daca vrei sa faci asta.
    2. Nu stiu cate metode in plus iti poti lua fata de alt personal din sala… sa nu uitam ca stiu care este treaba cu salile, chiar daca nu’s chirurg.
      Crede-ma ca orice loc poate fi valorificat altfel…
      Poate tu un loc liber il vezi ca un loc perfect pt stat, dar poate eu il vad perfect pt a aduce acolo un cell-saver daca ceva merge prost intra-op.

    3. Cum este obositor pentru tine, este obositor si pentru colegele tale AM sa faca lucruri in plus (educare, pregatire, supervizare, etc.).
      Am citit postarea amintita de tine… nu zic ca ai gresit, insa tactul iti poate aduce multe beneficii in spital…
      Am spus, chiar de mai multe ori, ca este si vina altora pt pregatirea deficitara. Doar ca nu pot concepe cum este doar vina altora…

    4. Tu oricum ai sfidat asistenta preferand sa mergi la superiorul ei ierarhic fara a o confrunta pe ea. Tie ti-ar placea ca un subaltern dintre ai tai sa ignore ce spui tu si sa mearga direct la seful tau, fara a discuta cu tine nemultumirile pe care le are?

    Nu stiu cine a stabilit ca oboseala ta nu face nici cat un rahat, insa clar nu eu…

    Stii de unde vine, de fapt, conflictul asta al tau cu sistemul?

    De la faptul ca pleci de la premisa ca cineva are ceva personal cu tine. De la faptul ca cineva se poarta urat cu tine pentru ca ai fi tu nu stiu cum.
    Desi actiunile lor se rasfrang asupra ta, ei se poarta asa cu toata lumea si atunci trebuie sa te obisnuiesti sa te adaptezi la oamenii cu care lucrezi si sa ii faci sa iti ofere ce ai nevoie tu dar in conditiile lor.
    Aceasta atitudine “eu vreau – ei nu vor”, ” eu invat – ei nu ma invata”, etc. este contraproductiva.
    In meseria asta nu rezisti prea mult daca vei lua totul personal. De exemplu, eu ti-am dat niste sfaturi si am impartasit niste opinii personale (corect sau nu…), iar tu imi amintesti ideea intr-un post ulterior in urmatorul context:
    “Si nu sunt tratati cu nesimtire pentru ca “toata lumea inghite rahat ca sa invete ceva””
    “nu li se interzice accesul in anumite zone ale spitalelor pentru ca “trebuie sa castige acest drept””.

    Esti peste medie (sau cel putin media pe care am vazut-o eu printre elevii de la AM) insa nu uita ca sunt si altii mai buni decat tine, care au invatat/invata in aceleasi conditii.
    Faptul ca pleci de la premisa ca majoritatea celor cu care interactionezi sunt nesimtiti, prost pregatiti, aroganti, etc. demonstreaza ca ii judeci fara a cauta macar sa le gasesti motivele, nu mai vorbesc de a le intelege motivele!
    Daca tu ii desconsideri aici, ma indoiesc profund ca atitudinea la spital este una foarte in regula, caci opiniile raman indiferent de loc si aceasta aversiune poate sa reiasa si din limbajul non-verbal si paraverbal, indiferent de cat de politicoasa este formula de adresare.

    Vezi tu, in opinia ta, suntem majoritari niste cretini prin sistemul asta medical (cu mici exceptii pe care la mai amintesti cand si cand) dar problema este ca sansele sa nu te lovesti de AM nesimtiti (cum tot intalnesti) si medici cu aere in cap (ca mine) sunt nule.

    Spuneai intr-o ultima postare ca nu intelegi de ce strainii recruteaza personal medical de la noi…
    – poate pt ca strainii nu fac proceduri pe pacient din anul I ca aici
    – poate pentru ca romanii sunt obisnuiti sa lucreze indiferent de mediu
    – poate pentru ca romanii sunt obisnuiti sa faca de toate (chiar si carat analize si condica, chiar daca sunt sub demnitatea unora)
    – poate pentru ca sistemul nu produce numai loaze
    – poate pentru ca oamenii nu sunt atat de prosti pe cat ne flateaza sa ii consideram (ci doar sictiriti de atitudini si necunoasterea locului fiecaruia)
    – poate pentru ca….

    Like

    1. Domnule doctor, orice ati crede dumneavoastra despre mine, eu pot sa accept ca punctul dumneavoastra de vedere este oarecum valid, privind lucrurile dintr-o anumita perspectiva.

      DAR! Din perspectiva mea, de invatacel care vrea sa invete o anumita meserie (deci sa castige experienta repetand niste lucruri intr-o anumita ordine si respectand niste reguli importante), munca si timpul meu nu sunt respectate in nici un fel, iar persoanele care ar trebui sa ma invete ceva au de mult prea multe ori multe alte lucruri de facut sau nu au chef, nu stiu sau nu vor sa o faca.
      Singurul lucru pe care-l pot face in legatura cu asta este sa-mi vars frustrarile in acest blog. Desigur, acest demers ma expune oprobriului publicului cititor, care ma poate judeca drept un plangacios ingamfat si lipsit de respect care nu-si da seama cat de mediocru este si care crede ca toata lumea din jurul sau e formata din tampiti si idioti.

      La asta EU nu pot raspunde decat cu: in opinia mea, niciodata nu voi putea multumi pe toata lumea, dar stiu ca pot munci ca sa ajung la un nivel in care sa fiu cat de cat multumit de mine insumi. Si cam atat conteaza pentru mine.

      La final, niste anecdote:
      Astazi, intr-o tara straina, unde nu valorez (la propriu si la figurat) nici cat o ceapa degerata, niste doctori s-au obosit sa-si piarda cateva minute din timpul lor de operatie ca sa imi explice niste lucruri pe care le-au facut sau urmau sa le faca. Fara sa le-o cer.

      La inceperea unei operatii, in check-listul local este si “prezentarea echipei prezente”. Mi s-au umezit ochii cand am auzit “und studierende: Cristian von Rumänien”, precedat si urmat de zambete (false sau nu, zambete).

      Din intamplare, seful clinicii de Chirurgie Estetica din spitalul asta este un roman plecat din tara la varsta frageda. Pot doar sa-mi imaginez cantitatea de munca necesara si greutatile indurate pentru a ajunge Profesor Doctor, sef de clinica intr-un spital universitar dintr-o tara straina (nu ca la noi ar fi mai usor, dar dificultatile sunt mai mari cand trebuie sa reusesti in alta tara). Si-a luat 2 minute din timpul sau pentru a face cunostinta cu mine, a ma intreba ce urmeaza sa fac mai departe in viata si sa-mi ureze succes.

      Intr-una din cele 2 clinici de chirurgie din tara unde a ajuns acelasi nerecunoscator ingamfat si mediocru prezent in cele 3 evenimente de mai sus, am fost intampinat la intrarea in sala cu un “cine p…a mea e asta?” de (intamplator) seful clinicii cu pricina. Un chirurg foarte bun, din ce am apucat sa vad si din ce mi s-a povestit.

      Like

  3. Nu, din pacate nu ai inteles nimic din ce am vrut sa spun…
    Insa am inteles eu, la randu-mi, suficient…

    Sfatul, insa, ramane: Nu lua tot ce ti se intampla ca un afront personal si nu tinde sa crezi ca lumea e facuta doar din drepturi si cereri…
    Daca pentru tine venitul la spital este greu, de ce nu ar fi si pentru cei cu care lucrezi?
    Dar nu, nu are sens sa mai spun ceva caci oricum din punctul asta de vedere nu ne intelegem… poate ca nu ma exprim eu corect romaneste, sau poate doar fac parte din marea masa a ignorantilor de care de tot lovesti si al caror unic scop este sa iti faca tie viata un calvar… Dumnezeu stie!

    Like

    1. Amandoi luam afirmatiile celuilalt ca un afront personal si interpretarile absurde se intensifica… E evident ca in privinta asta e inutil sa ne mai contram, nici unul nu e in stare sa ii accepte (peste un anumit nivel) punctul de vedere al interlocutorului.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s