Cat de repede se duce cheful de a invata ceva

Nu mi-am facut ascunsa dorinta de-a deveni ori asistent medical de Chirurgie (specializare pe Sala de Operatii), ori de Gastroenterologie (specializare pe Endoscopie) sau de Nefrologie (specializare pe Dializa). Ar mai fi si alte optiuni, dar deja-s prea multe si nu despre asta vreau sa vorbesc.

Pana acum am fost de 2 ori in practica in sectii de Chirurgie, 1 data la Gastroenterologie si 1 data (in strainatate) la Nefrologie-Dializa. In principiu, in afara de niste cunostinte tehnice pe care toti asistentii medicali ar trebui sa le aiba (recoltare mostre biologice, montare de diferite tipuri de sonde, bandajare si ingrijirea unor rani/escare, administrarea medicamentelor, masurarea functiilor vitale, BLS/ALS, manevrarea pacientului), ar trebui sa mai invat sa fac niste lucruri specifice fiecarei sectii in parte (unde as vrea eu sa ajung).

Daca primele lucruri se pot exersa in aproximativ orice sectie (in unele mai mult, in altele mai putin), e evident ca nu pot invata cum se curata un aparat de Endoscopie sau unul de Dializa in alta parte decat in sectiile respective. Sau ca nu pot vedea instrumentarul de chirurgie si invata pasii de urmati in pregatirea si derularea unei operatii decat intr-o sala de operatii.

Eu trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap, sa stau vreo 4 ore la spital si apoi sa ma duc la un loc de munca unde trebuie sa stau alte multe ore. Apoi mai trebuie sa si invat niste lucruri teoretice (pentru ca nu tot ce vad in spital inteleg), sa am si o viata personala cat de cat functionala si sa mai si rezolv diferite alte lucruri care apar in viata mea. Cu toate astea, ma trezesc la 6 zilnic si ajung la spital dispus sa fac orice, atata timp cat consider ca invat.

Dar anumite lucruri sunt incredibil de frustrante:

• faptul ca nu mi se permite de multe ori nici macar accesul intr-o sala de operatie sau de endoscopie. Iar cerintele mele sunt mici, tot timpul: nu deranjez pe nimeni, stau intr-un colt si doar observ, ajut doar daca mi se cere ajutorul si nu fac vreo prostie (de genul sa ating un instrument steril cu manusi nesterile sau fara manusi). E adevarat, mai pun intrebari, dar daca pun 1 data o intrebare si nu mi se raspunde sau sunt trimis la plimbare, a doua oara nu mai zic nimic. Si n-o fac cand lumea e ocupata.

• faptul ca nu pot sa exersez anumite lucruri sau nu isi rupe nimeni cateva zeci de secunde sa-mi explice niste lucruri simple, pentru care cer un raspuns in momente moarte (nu, nu ma trezesc ca boul in mijlocul unei endoscopii cu intrebari tampite “auzi, dar de ce are nenea asta un tub in gat”). Ok, mai pun intrebari nu foarte inteligente, recunosc. Dar cine durerea mea s-a nascut invatat si a facut lucrurile perfect din prima?

• faptul ca de multe ori trebuie sa alerg (la propriu) dupa cate o asistenta sa vad o procedura si ca de multe ori isi exprima nemultumirea pentru ca le insotesc, de parca le fur painea de la gura. Stiu ca unele se mai feresc de la a primi cate un bacșiș de fata cu noi, elevii, dar da-o incolo de treaba, nu stau acolo toata ziua iar pacientii le pot multumi 24 de ore din 24, eu le “incomodez cu prezenta” doar cateva ore/tura.

• faptul ca, la fel ca in orice domeniu din Romania, exista si oameni tampiti, acri sau pur si simplu rai angajati in spitale. Cand dau peste cate o acritura din asta, imi fura de multe ori orice bucurie de-a invata ceva. Fix in perioada asta de practica am dat peste un cuib de acrituri, orice fac nu le convine. Cand duc cate un pacient la endoscopie si le cer voie sa asist, zici ca le cer sa-mi dea pe loc salariul lor pe 6 luni, asa se uita la mine. Dimineata, cand ajung la ele cu cate o foaie de pacient, zici ca le adug otrava, asa de rapid imi troznesc usa in nas dupa ce le spun de ce am venit si ce le-am adus. Recunosc, am facut si eu greseala sa le pun niste intrebari cand n-aveau chef de nimic (desi nu par sa fie genul de oameni care au chef de ceva vreodata). Am incercat sa ajut cand era evident ca aveau nevoie de o mana in plus de ajutor – m-am trezit cu cate o sagetare “nu te apuca tu sa ajuti, daca nu stii unde ne sunt toate lucrurile pe aici“.  Asta desi nu facusem nici o prostie.

• servilismul fata de cei “mai mari”, combinat cu grosolania fata de cei “mai mici” (in grad, sa zicem). Am observat o procedura foarte tare (pentru mine, poate pentru altii e o banalitate): o montare de gastrostoma speciala (pentru un tratament special, din cate am inteles) facuta de un chirurg, ajutat de un gastroenterolog. Chirurgul taia, gastroenterologul ghida taietura, apoi manevra sonda de administrare a medicamentului. S-a nimerit sa fie facuta procedura fix de 2 doctori conferentiari, sefii clinicilor de Chirurgie, respectiv Gastroenterologie din spital. Fix la procedura asta mai venisera si un anestezist + rezident, inca o doctorita, un rezident al sectiei. Multa lume intr-un spatiu foarte mic. Eu stateam mic, intr-un colt, unde nu era nimeni. Evident, eu m-am trezit cu un “du-te si tu de aici, nu vezi ca stai in drum” din partea unei asistente (desi nu eram in drumul nimanui si nu incepuse nimic). M-am enervat si i-am intrebat direct pe cei 2 zei daca pot asista, undeva in spate, mi s-a permis. Dupa procedura, iar am fost repezit din senin. In timpul procedurii, aceleasi asistente erau numai lapte si miere cu doctorii. Radeau la niste glume DELOC amuzante, le vorbeau aproape cu slugarnicie. Cand un doctor le-a zis sa arunce ceva (un fel de sonda) s-au conformat fara sa intrebe de 2 ori. Apoi acelasi doctor a cerut inapoi sonda. S-au scuzat de parca era vina lor, parca o aruncasera cu de la sine putere. Imediat dupa procedura cu pricina, a sunat o ruda a unui pacient, cerand o informatie simpla despre o programare. A fost repezit la telefon si apoi i s-a inchis telefonul in nas. Da-o incolo de treaba. Inteleg ca trebuie sa respecti un om aflat deasupra ta intr-o ierarhie. Dar cu anumita masura. Si trebuie sa respecti pacientii (sau rudele lor) la fel de mult. Si n-ar trebui sa fii ursuz cu cei de sub tine doar pentru ca poti – mai ales daca persoanele de deasupra ta nu sunt ursuze cu tine. Sau special pentru ca altii sunt ursuzi cu tine si nu-ti convine asta.

 

Pe scurt, unii oameni sunt mult prea stresati de munca de zi cu zi in spital si nu sunt in stare sa vada ca lucrurile nu sunt chiar atat de negre in jurul lor. Accept faptul ca fiecare are probleme si e platit prost si e supraincarcat cu munca. Dar pentru fiecare dintre exemplele de mai sus pot da minim 5 contraexemple de alte asistente medicale (sau doctori) care isi faceau treaba bine, fara sa se consume si FARA sa ii faca si pe cei din jurul lor sa se simta execrabil doar pentru ca au avut ghinionul sa se intalneasca in ziua aia de munca.Tot supraincarcate, tot prost platite, tot cu probleme personale.

 

Din fericire, nu e dracul atat de negru. Am dat peste rezidenti dispusi sa-mi explice lucruri, peste nenumarate asistente care si-au rupt din timpul lor pretios ca sa-mi arate cum se face cate ceva, peste doctori care mi-au tolerat prezenta si intrebarile. Am scris randurile astea si pentru ca am schimbat sectia in acelasi spital si mi se pare incredibil cat de mare diferenta poate sa fie in experienta mea educativa, doar schimband cateva etaje.

Totul ar fi atat de simplu daca n-ar trebui sa ma lupt cu niste oameni doar ca sa vad sau inteleg ceva care, intr-un final, ma va face un asistent medical mai bun. Si e amuzant faptul ca, de cele mai multe ori, fix astia care sunt dificili sunt cei care urla in gura mare ca “nu se mai face scoala, nu invatati nimic la scoala, nu stiti nimic cand veniti la spital“. Ete na.

Dar voi cum ati invatat? V-a cazut din cer știința in cap?