Jurnal de Elvetia (2)

Am indraznit sa cer permisiunea sa fac niste poze in spital. In loc sa se tipe la mine si 20141008_080502sa mi se mentioneze isteric “regulamente, nu ai voie, te dau afara, te spun lu’ mama“, mi s-a spus ca nu e nici o problema, atata timp cat nu apare nici un pacient in poza. Bine, intrebasem inainte si la scoala de aici daca se poate asta, dar tot ma asteptam sa nu fie chiar atat de simplu sa fac o poza intr-un spital. Doar e obiectiv strategic, cu nivel de securitate maxim, in țara noastra atat de atenta la incalcarile flagrante ale legilor. Aici trebuia sa fie si mai si, nu?

Haha, am aflat, si elvetienii accepta bacșișuri in spitale. Ok, inainte sa-i categorisesc imediat drept “natiune de corupti”, trebuie sa mentionez ca e de fapt un fel de obicei, mai ales la pacientii internati pentru o perioada mai lunga (cum e situatia in sectia asta). La sfarsitul sederii, daca sunt multumiti de servicii, exista un fel de cutie in care se pot depune acesti bani, care NICIODATA nu intra in buzunarul vreunei asistente. Cu banii aia se cumpara mancare pentru bucataria comuna (pentru Asistente si pacienti/rude) si ceai si cafea. Daca raman bani mai multi dupa 6 luni/1 an, iese tot departamentul la o masa intr-un restaurant cu banii aia. La cat costa o masa la astia, inclin sa cred ca sumele de bani sunt maricele.🙂 Mi s-a spus si povestea unui membru de ceva familie de nobili europeni care ar fi lasat o suma mai mare la un moment dat.

Ieri ziceam ca departamentul are 2 asistente sefe, cate una pe etaj, si ca fiecare are si pacienti proprii. Ei bine, exista si o asistenta si mai sefa. Adica exista cate 1 Stationsleiter/zona de ingrijiri (un fel de sectie, pentru ca ocupa un spatiu destul de mare) si 1 Pflegeleiter (Sef sau Conducator de ingrijiri, tradus mot-a-mot) pentru fiecare departament. Si peste toti  Pflegeleiter-ii exista un alt Leiter (un fel de Director de ingrijiri de la noi).

Am vazut si ce presupune ergoterapia, o chestie despre care doar am citit. Pentru pacientii care se pot misca, exista niste camere unde sunt ajutati sau invatati sa foloseasca ustensile casnice normale pentru a realiza anumite lucruri banale in casa. E greu de inteles de o persoana care n-a vazut niciodata un pacient cu AVC, dar majoritatea lucrurilor pe care le facem noi fara sa ne gandim prea mult trebuiesc reinvatate de acesti pacienti. Pentru cazurile mai grave, totul trebuie sa inceapa cu miscarea mainilor si picioarelor (aici se aseamana cu kinetoterapia standard), dar poate evolua pana la gatirea unui fel de mancare si multe altele. Oricum, totul presupune extrem de multa rabdare si o gandire pe termen lung, pentru ca pe termen scurt pacientii par sa nu faca nici un avans, un lucru foarte obositor pentru o persoana care vrea sa imbunatateasca starea unui pacient.

20141008_082714Ca tot vorbim de pacienti cu AVC (care nu prea pot inghiti medicamente), m-am amuzat (si am plans in sufletul meu) cand am vazut ca aici au fie mojar cu pistil, fie un aparat un pic mai modern care face acelasi lucru (piseaza medicamente) fie un aparat special care tot ce face e sa taie pastile (sau maini de asistente medicale, dupa cum mi-a zis elvetianca). Cand i-am spus ca noi mai folosim cateodata (de fapt tot timpul, dar mai bine sa nu stie asta) fundul unui recipient de sticla pentru medicamente pentru a face asta si ca rupem medicamentele cu mânuțele a facut ochii mari “neeein, das kann nicht sein” (nu, nu se poate).

Cand mi-a zis ca pe sectia cu pricina nu poate avea in tura de zi mai mult de 4 pacienti (ca asistent medical) am inceput sa rad. S-a uitat ciudat la mine, m-a intrebat cati sunt la noi. Am zis ca “ceva mai multi, se poate intampla sa fie si 10, se poate intampla sa fie si mai putini, se poate si mai multi”. Iar a facut ochii mari.

Alt lucru pe care l-am vazut a fost sistemul automat de trimitere a probelor biologice 20141008_080607(sange, urina, materii fecale, exsudate etc.) catre laborator. Prin toate cladirile trec niste tuburi vidate, prin care pot circula niste cilindri din plastic, in care se baga mostrele. Bagi sangele, scrii unde trebuie sa mearga si hop, a plecat. Vai de mine si de mine, daca ar aparea asa ceva la noi in spitale, nu ar mai avea ce sa ne dea de “invatat” asistentele medicale. S-ar duce de rapa sistemul nostru de educatie pentru sanatate. Cand a auzit ca “bei uns” noi ducem personal sangele la laborator, iarasi a facut ochii mari elvetianca “aber wann haben sie Zeit dafür, sie haben so viele Patienten?” (cand aveti timp pentru asta, doar aveti asa multi pacienti). Eh, se gaseste timp. Sau elevi. Sau infirmieri.

Alt lucru care m-a dat peste cap a fost faptul ca aici folosesc (de cativa ani) plan de nursing (Pflege Plan) pentru ingrijirea pacientilor. 3 ani de zile ne freaca cu porcaria aia la cap in scoala si apoi nu e folosit nicaieri in spitalele de stat din Romania. Ok, ca mod de-a gandi ingrijirea pacientului pe etape e chiar util, dar ar fi dragut daca chiar ar fi folosit asa cum ni se preda, nu doar ceva ce inveti la scoala si apoi te intrebi de ce te-au invatat asta daca nu e folosit. Ei bine, aici e folosit. Noroc ca nu trebuie sa scrii decat interventiile, nu si diagnosticul si obiectivele (care sunt oferite pentru alegere). Fata din Germania zicea ca ea a facut doar de cateva ori asa ceva la scoala, dar ca nu s-ar prea descurca. M-a mancat limba sa spun ca la noi toti elevii sunt experti in Planuri de Nursing (si nu multe alte lucruri), dar m-am retinut.

Cum eu vroiam sa aflu si cum se poarta elvetienii cu emigrantii, am prins cateva minute asa, printre picaturi, cand doamna asistenta medicala din Ucraina era singura prin cabinet si am intrebat-o despre cum se poarta cu ea, cum a fost sa-si gaseasca job, cum a rezolvat cu chiria si cat de greu a fost totul pentru ea sa se reobisnuiasca cu un sistem nou medical, cu noi reguli si alte obiceiuri locale. IN primul rand, zicea ca daca au nevoie de tine (cum e cazul in domeniul Krankenpflegen), atunci sunt ok cu tine. Mai departe, pe scurt… e greu, dar cu un pic de vointa se poate. Dar totul e super scump, trebuie sa ai un buget maricel pentru a face totul de aici. Daca ai noroc sa iti faci recunoasterea actelor (Anerkennung) din tara, atunci totul devine usurel, atata timp cat stii limba germana si ai suficienti bani pentru chiria pe 1-2 luni si garantie (inca 1-3 chirii). Oricum, cica se poarta angajarile pe perioada de proba (1-3 luni), urmate de contractul pe perioada nedeterminata (sau “ne pare rau, dar nu putem continua colaborarea“). O treaba enervanta e ca proprietarii (sau societatile care se ocupa de inchiriatul de proprietati imobiliare) cer sa fii angajat ca sa te primeasca in chirie. La primarie trebuie sa fii luat in evidenta, dar se poate doar daca ai inchiriat o locuinta. Iar un job nu primesti usor daca nu esti fizic in orasul cu pricina si ai toate actele in regula (inclusiv inregistrarea “Meldung” de la primarie). Deci e un fel de lant fara scapare.

O sa inchei cu 2 poze din Berna, care e incredibil de calduroasa pentru octombrie (mai ales ca noaptea cam ploua).

Loc de zacut. La soare. In parc. Fix in centru, langa Banca Nationala a Elvetiei.
Loc de zacut. La soare. In parc. Fix in centru, langa Banca Nationala a Elvetiei.
Da, aia sunt Alpii in fundal.
Da, aia sunt Alpii in fundal.

14 thoughts on “Jurnal de Elvetia (2)

  1. Foarte interesante articolele astea două.
    Nu sunt în profesie, doar mă bucur de stilul tău de descriere – superb.

    Aș avea o sugestie: “nu da tot din casă” – cu alte cuvinte, în discuțiile cu străinii, nu sublinia diferențele românești (care, mdeah) în sistem. Nu-i chestie de patriotism – “Noi… barză, brânză, viezure!” – ci de simplă politețe față de interlocutori.
    Motivul e simplu – ține de mentalitatea vestică. Bârfa nu e apreciată, afar’ de cazul în care te cunoști cu persoana de la grădiniță. Opinii peiorative se răsfrâng peiorativ asupra ta, ca persoană.

    Drumul tău lung pare că se cam scurtează…🙂

    Like

    1. Desigur, ai dreptate. Am incercat, pe cat posibil, sa ma feresc sa zic “la noi se poarta unghii false la recoltarea de sange, nu manusi” sau “prin anumite zone ale anumitor spitale de la noi e mai murdar ca intr-o ghena”.
      Din contra, am incercat sa explic un pic de ce se ia spaga si faptul ca nu prea exista lucratori in domeniu care iti cer specific spaga, altfel te ignora. Am ajuns la explicatiile astea pentru ca au o colega de sectie care e casatorita cu un roman, si li s-a plans celorlalte ca atunci cand tatal romanului a avut o problema de sanatate, ea a trebuit sa dea spaga tuturor, pana la Putzfrau (femeia de serviciu).
      Nici in patetisme/absurditati de genul “noi suntem cei mai buni, dar nu ne lasa sistemul” nu o dau, pentru ca nu e stilul meu.

      Dar daca am mai schimbat cateva fraze pe tema diferentelor intertari si nu am aparat tara si nevoile si neamul cand nu era cazul, am avut ocazia sa aflu si ce credeau unele dintre ele despre Romania. Au aparut in discutie “bande de hoti din Europa, chiar si din Romania fura pe aici”, “criminalii de la voi se bucura sa intre la inchisoare la noi, pentru ca e ca la hotel pentru ei si oricum stau putin”, “asistentele medicale care nu stiu limba germana nu pot fi asistente bune, nu inteleg cum au venit aici” si altele de genul.
      Scopul meu e sa vad ce opinie au fata de noi pe bune, nu ce zic de fatada. Si am reusit un pic. Faptul ca le tot zic ca nu inteleg nimic din pasareasca lor (desi nu e chiar asa, daca ma chinui un pic) ma ajuta si mai mult – altfel vorbesc in dialectul lor, crezand ca eu nu inteleg o iota.😀

      Eh, dupa ce am vazut cum e meseria facuta pe aici, singurul lucru de care sunt sigur e ca mai am o gramada de invatat. Lucruri simple (si prea mult ignorate la noi), precum pozitionarea pacientului si raportul starii pacientilor au aici o importanta foarte mare si exista niste reguli clare de urmat. Asta ca sa nu vorbesc de igiena, relatia cu pacientii, administrarea medicamentelor, utilizarea echipamentelor si asa mai departe.

      Adica habar-n-am unde ma va purta “drumul” meu, dar stiu ca la anul nu voi “termina studiile” ci voi “continua sa invat” pana la adanci batraneti, pentru ca intotdeauna va fi ceva nou de invatat.🙂

      Like

      1. Am sugerat reținere în datul cu păreri deoarece e ceva specific național românesc – no personal offense intended. Nici că mă aștept de la tine să vii beat la spital și să oferi un spectacol dansând sîrba de la Copăceni, ori ceva similar pe culoarele spitalului.

        Prea mulți români ajunși în “vestu’ sălbatic” cred că străinii sunt prosti fin’că nu fac grătare și chefuri în fața blocului la final de săptămână. Ori nu știu că Timișoara e capitala Banatului.
        Ori că Base… Ponta… etc.

        Realitatea e că cel mai dificil de acumulat/învățat e să te relatezi la o mentalitate străină. Orice altceva… examene, birocrație, etc – sunt navigabile pentru oricine VREA să le rezolve.
        Absorbția unui alt mod de viață e greu, dacă nu dureros.

        Există oameni care refuză adaptarea și pretind ca societatea să se adapteze la ei (comentatorul Nautilus) și țipă că străinii marginalizează imigranții:
        http://www.krossfire.ro/om-bogat-om-vedea/#comments

        Experiența mea e fix invers: dacă respecți regulile, înveți limba și îmbrățișezi mentalitatea locală… o să fii respectat, admirat și propulsat în sus. O să ți se ceară părerea profesională, o să fii trimis la congrese și alte d-astea. Lumea o să devină atentă când vorbești, din cauză de accent inevitabil – ăsta e un bonus neașteptat.

        Cum ziceam, eu îți doresc succes maxim în drumul tău cel lung, deoarece cred că meriți.
        Nu drumul, ci succesul.🙂

        Like

        1. E evident ca atata timp cat eu zic “la noi se face si se drege”, orice as zice eu sau as incerca ulterior sa demonstrez despre mine (ca nu fac asta sau asta)… va fi alterat de impresia initiala, “toti fac asta, si el/ea recunoaste”.

          Interesanta discutia de la postul cu pricina. Daca ar fi sa-mi dau cu parerea, nu cred ca exista o regula universal valabila. “Gaseste un mod de-a tine saracii fericiti si totul va fi ok” cred ca e ceva mult prea greu de implementat in realitate.
          In completare al discutia cu “saracii nu evolueaza pentru ca nu pot sau pentru ca nu vor?”… as zice ca succesul in orice situatie depinde foarte mult de o multitudine de factori, unii tin de persoana (deci pot fi modificati), background si altele, altii pur si simplu sunt greu de cuantificat sau modificat (cum ar fi si norocul).
          Aici intra si succesul in a emigra, profesional sau mai stiu eu ce.

          Adica da, e mai probabil sa ai succes daca esti capabil sa te adaptezi la situatii noi mai usor (asta insemnand limba, oameni, mentalitate, cultura, reguli, afaceri, relatii etc.), dar nu e chiar sigur.

          Oricum, pe scurt, da, realizez ca ceea ce zic despre Romania se reflecta si asupra mea si ca, daca tot ce fac este sa vorbesc de rau anumite aspecte… voi fi pur si simplu catalogat drept “vorbitor de rau”. Sau barfitor, cum zici tu.🙂 Si (aproape) nimeni nu vrea un barfitor in preajma. Asta daca nu vorbim de televiziuni, care ii dau si o emisiune si bani ca sa faca asta. :))

          Like

          1. Desigur, nu există o regulă universal valabilă.
            Succesul în orice îți propui depinde de o multitudine de factori, inclusiv “noroc”.
            Steve Jobs a “avut norocul” să viziteze Xerox Park research facility.
            Mulți alții însă, au avut aceeași ocazie – și n-au văzut nimic acolo demn de considerare.🙂

            Poți da exemple de oameni inteligenți care “n-au avut noroc”.
            Dar nu-mi poți oferi exemple de imbecili care au reușit.
            Inteligența individuală e un factor decisiv. Ea determină adaptabilitatea și evaluarea corectă a unei situații date la un anume punct.

            Norocul… zice o vorbă… e cum și-l face omul.
            Îndrăznesc să spun că norocul e determinat de inteligență și perseverență.
            🙂

            Like

            1. Cum, n-ai auzit de madam Grapini sau de nea Sova? Bine, ai putea argumenta (cu succes) ca amandoi au ceva afaceri proprii sau de familii, deci au ajuns in pozitiile lor si pentru ca au fost in stare sa castige bani (pe care sa-i dea Partidului Unic), ceea ce inseamna ca nu sunt chiar tampiti. Sau ca ministru in Romania nu inseamna chiar “semn de reusita”.🙂
              Oricum, sunt de-acord cu ce zici mai sus.🙂

              Like

              1. Cristian.
                (împărțim același nume de botez)
                Ce te •••• grija pe tine de Grapini ori Șova?
                Sunt din gașca ta? Prieteni cu tine? Bei bere cu ei?

                Dacă nu… vezi de drumul tău.
                Care ți-l faci singur.
                Că n-o să ți-l fac eu, nu?🙂

                Like

                1. Ai cerut un exemplu de “imbecil care a reusit”, ti-am dat 2. Strict in cazul lor, ma … grija pentru ca au fost platiti din banii mei ca sa nu faca nimic (bun) de la carma unor ministere importante.
                  Desiguri, nu sunt nici primii nici ultimii din postura asta (am citit cate ceva despre niste ministri din anii 1900-1920, m-am crucit ce putin ni s-au schimbat conducatorii alesi in 100 de ani). Dar asta nu inseamna ca n-ar trebui sa-mi pese cine ajunge ministru.

                  In rest, chiar nu sunt genul care moare de grija succesului altora, am suficiente lucruri mai importante in viata mea.

                  Like

                  1. Păiii… ai dat exemple de marionete.
                    Nu de oameni care au reușit, în ciuda imbecilității personale.
                    E normal, firesc și necesar să pui la înaintare oameni care să îndeplinească ce vrei tu, nu?
                    Exemplele tale sunt tipice de oameni de partid “pliabili” – nu de idioți reușiți.

                    Like

  2. Foarte frumos. De vis as indrazni sa zic. Aproape ca ma face sa emigrez. A…si sistemul de transmitere a analizelor cu tuneluri vidate e inventia lui Coanda al nostru. E folosit pe scara larga atat de supermarketuri cat si de anumite institutii ale statului de la noi.

    Like

    1. Dar nu e folosit IN SPITALELE noastre!🙂

      Nu cred ca exista vreun sistem medical “de vis” sau perfect.
      Dar sunt unele care indeplinesc anumite conditii importante pentru anumite categorii de oameni – ceea ce contrabalanseaza eventualele probleme ale acelui sistem.

      Strict referitor la Elvetia – cel mai mare anacronism ar fi faptul ca toate spitalele se plang de lipsa de personal, dar statul intareste din ce in ce mai mult limitarile la intrarea pe piata muncii de la ei, inclusiv in Sanatate. Asta in conditiile in care localnicii chiar nu se inghesuiesc sa invete meseria asta.

      Like

    2. Cătălino-Albino:
      Regret să te informez că medicina în general – e o meserie murdară.
      De la chirurgie la psihiatrie și îndărăt.
      Emigrează, dacă asta te trage ața – dar ține minte că meseria de asistent medical e una din cele mai jegoase (vorba vine, Cristiene) din tot ce poți practica în vestu’ sclavagistic.
      Cules de căpșuni în Spania e meserie curată în comparație – consideră ca alternativă la “asistentă medicală”.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s