Jurnal de Elvetia (4)

Cate ceva despre partea de schimb international

Fiecare student are niste obiective proprii pentru perioada asta. E interesant cum incearca profesoara care se ocupa de proiect sa se muleze pe aceste obiective, adaugand informatii care sa ne ajute pe toti sa intelegem aspectul intercultural al povestii asteia mai bine.

Pentru ca e foarte usor sa te duci intr-un loc, sa stai intr-un colt si sa judeci pe toata lumea “asta nu e bine, asta nu imi place, asta e diferit – deci rau”. Mesajul ei de baza este “It is different, but different doesn’t mean it’s worse or that it’s better”. Cu cat accepti asta mai usor, cu atat poti pleca mai bogat de aici.

Asta ar trebui sa aplic si in experientele mele din spitalele noastre. Dar pe bune de nu e asa de usor sa judeci.🙂

Am ajuns si la o ora de “Interkulturelle Erfahrungen” (experiente interculturale), unde toti studentii locali ne-au inconjurat si au inceput sa ne traga de limba. Dar s-a intalnit sacul cu peticul. I-am tras eu pe ei de limba. Haha!🙂

Am avut si cam 4 ore de descriere a fiecarui sistem de sanatate din toate tarile reprezentate in acest schimb de experienta: Norvegia, UK, Germania, Spania. Si Romania la final. Nu, nu am zis ca la noi “e nașpa” – desi as fi fost tentat sa zic asta, daca era sa compar ce prezentam eu cu ce au prezentat colegele dinaintea mea. Am folosit prezentarea data de scoala si mesajul de baza a fost “facem cat de multe putem cu ce resurse si personal avem“. Nu stiu cat de bine o pica asta pentru eventualii nationalisti care mi-or citi blogul, dar mai mult de-atata chiar nu pot spune. Acuma, judecand dupa ce cunostinte am demonstrat eu ca as avea, as zice ca nu am facut țara de râs.

Oricum, e interesant sa vezi cu cata mandrie isi descriu scolile si sistemele medicale vest-europenii. Sincer vorbind, daca tot ceea ce zic ei se traduce in realitate in generatii noi de Asistente Medicale educate la standardele descrise… pe bune de ma intreb de ce angajeaza personal de la noi pe acolo. Sa nu fiu inteles gresit, am intalnit incredibil de multi oameni excelenti in ceea ce fac in Sanatate in Romania. Dar pur si simplu sistemele lor educationale ar trebui (IN TEORIE) sa produca niste oameni exceptional de bine pregatiti. Pentru simplul motiv ca lucreaza din primele zile CU PACIENTI, PE PACIENTI si nu li se interzice accesul in anumite zone ale spitalelor pentru ca “trebuie sa castige acest drept”. Si nu sunt tratati cu nesimtire pentru ca “toata lumea inghite rahat ca sa invete ceva”.

Desigur, nu e nimic perfect pe lumea asta. Toate au recunoscut ca exista probleme de toate felurile prin spitalele lor. Si ele au avut probleme in anumite stagii de practica.

Dar la nivel de ingrijire medicala, eu zic ca nu m-as teme sa intru pe mainile unui proaspat absolvent de forma de invatamant medical pentru AM din tarile de mai sus. Daca as intra pe mainile unuia ca mine (sau mai rau), intr-un spital din Romania, mi-ar fi teama. Foarte teama.

La final, o ultima fraza mi-a mai ramas in cap. Multa lume zice “as vrea sa am grija de dvs. cum mi-as dori sa fiu EU ingrijit”. Si eu gandesc asa. Dar ne-a spus profesoara de aici: “Has any of you thought that maybe someone wouldn’t want to be treated as you want to? Maybe someone wants something entirely different?”. Bai, chiar nu m-am gandit la asta.

Ni s-a dat un exemplu: un batran e singur, pe moarte, intr-un spital. Ce parere avem? Eu si spanioloaicele am zis ca e ceva trist (ele au adaugat “o rusine”). Norvegiencele au contracarat cu “poate nu vrea pe nimeni in jur, si-a instrainat familia, nu vrea sa fie o povara“. Tari diferite, perspective diferite.

 

Cate ceva despre a doua sectie (Oftalmologie)

Aha, exista si cladiri vechi si sectii mai inghesuite si la ei. Asta as zice daca as vrea sa le caut nod in papura. Or fi cladirile vechi si sectiile mai mici, dar dotarea este excelenta si curatenia exemplara. Personalul e la fel de bine pregatit. Imaginea de ansamblu e la fel de buna ca peste tot – cel putin pentru romanul obisnuit cu spitalele noastre de renume mondial.

Si in Elvetia se sta la asteptat la consultatii. In partea de policlinica a sectiei de Oftalmologie se poate astepta cateva zeci de minute pana sa ajungi sa fii vazut de un doctor, pentru anumite consultatii. In anumite cazuri (pacienti carora li se fac mai multe investigatii) se pot petrece in spital si 8 ore (marturisea gazda noastra, un pic rusinata). Eu am stat aproape 7 ore in Spitalul de Urgente Oftalmologice pe scari, pe scaune si in picioare pentru o banalitate de aplicare de laser in cazul unei leziuni oculare. 1 singura “investigatie” mi s-a facut in tot timpul asta. M-am abtinut de la comentarii cu “bei uns“.

Am murit de ras cand a fost luata peste picior de elvetieni studenta din Germania pentru ca in spitalul unde face ea practica exista niste probleme cu echipamentele de incalzire si distribuire a mancarii, ceea ce inseamna ca uneori, anumiti pacienti primesc mancare aproape congelata. Pentru ca la ei, pentru a se economisi bani si a se scadea riscul de imbolnavire, mancarea este gatita, congelata imediat si apoi servita (reincalzita) in urmatoarele 48 de ore. Dar daca nu merge aparatul… primeste pacientul un bloc de gheata.🙂

In acelasi spital din Germania (un campus – si nu exagerez, am cautat pe wikipedia – cu 100 de cladiri si 5000-6000 de angajati) se spala toate uniformele, hainele si cearceafurile si fetele de perna samd … IN POLONIA. Pentru ca e mai ieftin decat sa o faca in house (si orasul nu e deloc langa granita cu Polonia). Eficienta nemteasca, taica…

In sectia asta se folosesc bare la paturi (spre deosebire de sectia de Reha dinainte).

Alta chestie observata e ca NU au duze de oxigen in pereti, deci folosesc cilindri mici (pe care la noi ii vezi in UPU sau la transportul pacientilor) sau mari (numiti Sauerstoff Bombe – ceea ce e amuzant pentru mine) cu Oxigen. Aparent… nu au prea avut explozii de recipienti din astia, deci e un risc pe care si-l asuma.

Am intrat cu un pacient in sala de pregatire pentru operatii (oftalmologice). Au ditamai checklistul pe perete, pe care trebuie sa il respecte pentru fiecare pacient: “e pacientul corect? corespunde operatia din foaie cu cea de pe calculator? alergii? ia sau a luat medicamente inainte de op?” si altele. Simplu, dar eficient.

Respect: toti doctorii dau mana cu pacientii cand ajung la ei, se prezinta din nou si abia apoi incep sa vorbeasca. Si vorbesc tot timpul cu Sie (dumneavoastra). Si se spala pe maini cu dezinfectant (inainte si dupa, de regula). Simplu, dar corect.

O parte importanta din munca unui AM aici este ocupata de completarea procesului de ingrijire al pacientului (partea pe care o face AM, nu ce scrie doctorul). Se folosesc diagnosticele NANDA din greu pentru fiecare lucru facut (sau observat la) pacientului.

Stiu ca deja e ceva vechi (am mai scris despre asta), dar sfintenia cu care isi respecta pauzele de masa e incredibila. Ma intreb cum fac cei de pe o sectie de Terapie Intensiva sau de Chirurgie. Iar numarul de restaurante pe care spitalul le are e impresionant. Ma intreb daca fac profit din ele (mancarea e sensibil mai ieftina decat in orice șaormărie locală). La cati clienti au, inclin sa cred ca da.

 

Impresii de turist

Cu exceptia zilei de duminica, pana acum am prins o vreme foarte ok pentru octombrie intr-o tara situatia in miezul Alpilor si pentru un oras situat la 480 m deasupra marii in mijlocul numitei tari.

Am mai facut referire la articolul scris de o absolventa a scolii mele despre vizita ei in Berna, articol care a fost unul dintre motivele pentru care am ales scoala asta intr-un final (acum 2 ani jumatate). Mama, ce vreme a prins ea atunci. Ploaie, innorat si, in pauze… ploaie.🙂

Ei bine, am avut si eu ploaie, dar ori seara, ori noaptea, ori la prima ora. Am avut 1 zi innorata de dimineata pana seara, dar in rest am avut soare si 18-22 grade. Radeam cu o nemtoaica (venita aici pentru 3 luni, prin Erasmus) care se lauda ca s-a “bronzat” in cele 40 de zile petrecute in Berna, aratandu-mi o mana albicioasa cu o slaba tenta de cel mult… alb sanatos, pe care o numea “schon braune Haut” (piele aproape bronzata). “Nein, das ist nicht braun!” a venit raspunsul de roman obisnuit cu bronz din ala care noaptea te face invizibil daca nu zambesti.🙂

Lasand prostiile mele la o parte, Berna e foarte misto de vizitat daca prinzi vreme frumoasa. Si NU esti sarac. Oricum, partea buna la vizitat este ca gasesti si restaurante aproape ieftine (pentru Berna, ieftin inseamna un fel de mancare relativ gustos la mai putin de 20 de franci).

Am vizitat dealul cel mai inalt din imprejurimi intr-o zi cu soare – Gurten, care ar fi la vreo 300 m mai sus de nivelul raului care curge prin Berna (Aare). Sus exista un platou cu o iarba taiata la milimetru, 2 restaurante, o zona de agrement pentru plozi, un turn de vreo 10-15 m inaltime, de unde poti vedea cam cat de mare e Berna de fapt. Si cat de aproape sunt Alpii. Exista un funicular (pe care il poti folosi gratuit daca ai abonament), dar coborarea printre pasuni (populate cu vaci) si prin padure merita fiecare minut (vreo 30 la pas intins, 50 daca te lalai). Tot aici am vazut si cea mai mica oaie din lume. Beh, nu chiar asa interesanta.

20141014_145702 20141014_154744 20141014_150438

Berna are o gradina zoologica relativ mica (Tierpark Dählhölzli), partial accesibila gratuit (partea de pe malul raului), partial pentru bani. Exista si o zona numita Bärengraben, unde vreo 3 ursi stau inghesuiti, ca sa se uite lumea la ei… ca la urs. Pentru simbolul orasului (numele ii vine de la germanul pentru urs)… nu duc o viata prea grozava. Amandoua mi-au lasat un gust cam amar. Gradina zoologica e mult prea mica, iar ursii traiesc foarte inghesuit intr-o zona mult prea mica. Ma rog… traditiile lor, tara lor, treaba lor.

20141011_161555 20141012_153017

Raul Aare imparte Berna moderna in 2 (Westside si Eastside). In Evul Mediu si mai tarziu, Berna se limita la malul de vest al raului, unde a si ramas orasul vechi (in patrimoniul Unesco). Acolo am vazut Bundeshaus (Palatul Parlamentului), Banca Elvetiei (in fata careia a avut loc Miss Elvetia sambata) si multe alte cladiri din orasul vechi (care e plin ochi de terase, restaurante si magazine). Evident, nu pot uita de Zytglogge, turnul cu ceas.

20141012_154203

Raul este incredibil de curat pentru un rau care curge printr-o capitala europeana in secolul 21. Desi e destul de rapid curentul, lumea face baie in el (inclusiv acum, cu temperaturile astea văratice). Am vazut si unii oameni facand surfing (folosind ori o barca cu motor, ori o coarda elastica legata de un pod pentru a fi propulsati cativa metri). Evident, exista si niste piscine publice (inchise si golite acum).

20141011_163832

O chestie bizara pe care am observat-o a fost prezenta destul de des a supermarketurilor de la lanturile concurente (Migros si COOP) in vecinatatea fiecaruia. Nu, nu ai ca in Bucuresti cate un Mega Image la fiecare colt de strada, dar au destul de multe supermarketuri si foarte des cei 2 competitori deschid magazinele unul langa altul. Ciudata strategie.

 

Am vazut si blocuri – dar mult in afara orasului Cand zic blocuri, zic blocuri (am numarat peste 15 etaje din departare). In aceeasi zona am vazut si niste gradini personale (mici loturi de teren, unde lumea isi cultiva flori, legume sau fructe).

Ca sa ajung la Aare, am trecut prin cartierul de bogatani (Elfenau). Pe acolo, surpriza, langa case de cateva milioane de franci… vacutele pasteau. Si la 50 m mai sus era malul raului, unde puteai face un gratar linistit. Si aveai cosul de gunoi la 2 pasi.

20141011_143300

Am vazut si varianta locala de pod al dragostei – unde indragostitii leaga lacate pe pod, ca sa arate o legatura care nu se rupe. Nu se rupe pana nu se prind prea multe lacate asa pe pod si i se afecteaza structura de rezistenta.🙂

20141011_162900  20141012_132817

Am vazut si primul control de bilete/abonamente in transportul in comun. Si cum a fost prins un adolescent fara bilet. Nu tu injuraturi, nu tu tipete, nimic. Nu tu “sunt sarac, mi-a mancat pisica banii, am uitat, ma doare piciorul” si de asta nu am bilet. A coborat, a completat si semnat un Protokoll si gata.

 

Per ansamblu, toata experienta e placuta si nu am de ce sa ma plang, dar pe bune de nu m-a obosit atata limba germana (s-o urmaresc, inteleg si vorbesc). Tot timpul asta mi-a tot venit in cap eseul lui Mark Twain “The awful german language” din 1880, care este inca atat de actual. Nu ma intelegeti gresit. Gramatica o stiu, vocabularul german e destul de ok (inclusiv in termeni medicali, oricat de enervanti ar fi, pentru ca se incapataneaza sa NU foloseasca denumirile internationale din latina). Dar e atat de dificil de urmarit si vorbit corect, mai ales cand interlocutorii se obisnuiesc cu ideea ca “du kannst Dsmile and waveeutsch gut” si incep sa turuie. In anumite conversatii m-am vazut redus la postura de “smile and wave” de cateva ori. Noroc cu smartphoneul si dictionarul, ma mai ajuta in anumite cazuri.

Daca as munci intr-o tara vorbitoare de germana m-as face usor inteles, asta mi-e clar. Problema apare cand vreau sa vorbesc germana 100% corect gramatical sau sa inteleg 100% din ce vorbeste X cand vorbeste la viteza de nativ. Personal, ma enerveaza asta pentru ca nu cred ca poti trece de nivelul de emigrant daca nu ajungi sa vorbesti si intelegi limba tarii foarte bine. Iar daca adaugi la asta si un dialect care reinventeaza limba original invatata de tine…

 

La final… noul meu banner:

20141014_152149

2 thoughts on “Jurnal de Elvetia (4)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s