Jurnal de Elvetia (final)

Partile 1, 2, 3, 4.

Cand am fost la interviul pentru a fi admis in programul asta, vreo 6 doamne profesoare m-au supus unui tir de intrebari intr-o camaruta micuta. Printre ele era si “de ce vrei sa pleci in acest schimb de experienta?“. Am spus ceva ce suna bine “sunt convins ca o persoana poate schimba ceva in jurul sau prin exemplul personal. Cred ca pot observa niste lucruri care functioneaza poate mai bine  decat la noi in afara, pe care mai apoi as putea sa incerc sa le aplic in viitoarea mea cariera de asistent medical. Pentru ca intotdeauna experientele noastre ne afecteaza felul de-a fi si ne modeleaza“. Oare or fi considerat ca totul a fost bullshit dar m-au lasat in pace pentru ca nu am dat niste raspunsuri gresite in general? Habar-n-am. Cu ce raman din aceasta perioada?

Concluzie

Tin minte un comentariu citit de mine (pe presseurop*) la un articol despre Erasmus, programul Uniunii Europene de studiu in strainatate:

Never seen an Erasmus student saying “Oh, I feel more European” or something. The most likely phrase is “Our country sucks. I’ll try to escape as soon as I can”.

Nu am plecat pentru 3 luni (durata medie a unui schimb de experienta in Erasmus). Dar am vazut ce presupune studiul SI munca de Asistent Medical in alta tara europeana. Mi-am recitit postul de acum 6 luni, scris la plecarea din celalalt stagiu al meu de pregatire in strainatate. Atunci am vazut doar ce presupune munca in alta tara. Daca atunci eram la sfarsit doar bucuros pentru ca am strans niste cunostinte noi si am obtinut niste repere in care sa ma incadrez in viitor daca vreau sa ma gandesc la mine ca la un Asistent Medical European, fara sa fiu impresionat intr-un mod aparte, acum mi se pare mai dificila plecarea.

In primul rand, totul este atat de diferit aici. Ok, banii au un rol, dar oamenii, relatiile interpersonale, dimensiunea actului medical, respectul impresionant (desi e pe jumatate fortat, pe jumatate din principiu) pentru pacienti, colegi** si reguli, toate sunt greu de comensurat pentru cineva obisnuit cu spitalele din Bucuresti.

Cel mai frustrant este sa vad faptul ca in alte tari elevii sunt lasati sa lucreze cu pacientii (din prima perioada de practica), sunt incurajati s-o faca independent (dar sub supervizare) si pur si simplu li se dau responsabilitatile unei AM (si 1-4 pacienti proprii)… la cateva luni de la inceperea scolii. Desigur, asta vine cu niste reguli stricte (pe langa cele legate de cunostinte, tehnici etc.). De exemplu, daca lipsesti mai mult de 2 saptamani intr-o perioada de 6 luni de practica, din orice fel de motive, repeti anul sau esti dat afara. Lucrezi si ture de seara si de noapte si de week-end, si nu prea ai voie sa comentezi. Vii la spital si stai fix cat sta o AM (9 ore si jumatate/tura, cu tot cu pauze). Ai 5 saptamani de vacanta pe tot anul (aici nu sunt 100% sigur ca am inteles corect).

Stiu ca peste 1 saptamana voi reveni la practica in spital la noi. Revenirea la starea de fapt din sistemul nostru medical va fi un pic dificila, oricat de echilibrat ma cred. Revin la fuga dupa autobuz dimineata la 6, pentru ca nu stii daca urmatorul vine peste 10 minute sau 30 – si nu vrei sa intarzii. Revin la schimbatul printre gunoaie, in camarute imputite sau pe coridoare insalubre. La lipsa de medicamente si echipamente si la saracie palpabila. Si la oameni supraincarcati cu munca si griji. Si la a fi considerat de prea multe ori DIN PRINCIPIU un prost ingamfat, un intrus sau de-a dreptul un dusman care trebuie ignorat, nu invatat ceva, indiferent (uneori poate si din cauza) de comportamentul meu.

Eh, daca era simplu, se cheama ca n-as mai fi facut scoala in Romania, nu?

Ultimele impresii din spital

Am mai mentionat ca in a doua saptamana am fost trimis (impreuna cu studenta din Germania) la o clinica de oftalmologie. “Clinica” avea, de fapt, 1 cladire pe care o impartea cu o clinica de ORL, 1 parte de Policlinica (pentru pacientii de zi) plina de echipamente pentru investigatii oftalmologice si 3 sali de operatie pe care le imparteau cu departamentul de Chirurgie Estetica. In mod normal, ar fi trebuit sa stau prin Policlinica si sa observ cateva masuratori. 2 zile. Dar mi s-a oferit optiunea a doua: sa stau in salile de operatie ambele zile. Am acceptat cu multe Danke si Merci vielmals.

Ce am vazut? La oftalmologie: 1 operatie de debridare a corneei la un pacient cu cataracta. 1 operatie pentru tratamentului sindromului de pseudoexfoliatie (asociat glacomului). 1 operatie in care se curatau niste cheaguri de sange in iris sau cornee (care arata a hifema) – dar n-am stat la toata, pentru ca trebuia sa plec, deci n-am primit nici o explicatie. Plus pregatirea pentru alte cateva operatii. La chirurgie estetica am avut norocul sa vad cateva ore dintr-o operatie complicata, multidisciplinara, pentru un pacient (care a suferit un accident) cu o fractura multipla la un picior, combinata cu un transplant de muschi la celalalt picior. Partea de transplant n-am mai prins-o, mi se terminase timpul pentru ziua cu pricina si aici daca ai voie sa stai pana la 1, la 1 fara 10 ti se aduce aminte ca trebuie sa pleci. Am mai prins si 2 biopsii, 1 asociata cu o reconstructie extinsa post-excizie.

Ziceam in ultimul post ca exista un check-list preoperatoriu facut in camera de pregatire. Ei bine, exista 3 check-listuri aici. 1 facut in pre-op, 1 facut de echipa de anestezie (daca e cazul) si 1 facut in sala de operatie. La cel facut in sala de operatie se verifica numele si varsta pacientului, operatia, se prezinta toate persoanele prezente in camera (si sunt trecute in catastif), se reverifica daca pacientul ia medicamente, daca e alergic, daca ia antibiotice, daca are pacemaker/ICD, daca are alte probleme de sanatate relevante si daca se asteapta vreo complicatie in cursul operatiei. Asta e facut cu pixul, pe foi. Se mai adauga o descriere constanta a operatiei, facuta si de echipa de anestezie (pe partea lor) si de o asistenta (pe partea ei – cu medicamentele, trusa de echipamente si orice alt lucru folosit). Plus – toate echipamentele sterile (si anumite medicamente) vin cu niste stickere, care se pun pe o alta foaie, pentru niste verificari ulterioare.

Cand am auzit la check-list ca ma pun si pe mine sa ma prezint si ca imi zambesc toti din camera la auzul “und Studierende: Cristian, von Rumänien” – pe bune de nu mi-a dat o lacrima. Stiu, sunt un sensibilos. Dar a fost o senzatie placuta, f. greu de descris.

Studenta din Germania zicea dupa (singura) operatia la care a stat si ea ca i s-a parut foarte mica sala de operatii – fata de cea din spitalul universitar unde a facut ea Praktikum. Mie mi se parea imensa fata de ce vazusem la noi. Chestiune de perspective.

Eu l-am avertizat pe cel care se ocupa de noi, dinainte de a intra in sala de operatie ca sunt “persoana care nu se poate uita la orice procedura invaziva pe ochiul uman fara sa se incordeze si sa aiba o senzatie de neplacere”, iar nemtoaica zicea ca n-are nici o problema. E o problema pe care o am de mic – nu am probleme cu sange, mirosuri, rani infectate. Dar cand vad un ochi in care intra un ac ma urc pe pereti. Cand a inceput doctorul sa rascheteze corneea cu un fel de bisturiu, ea s-a cam albit, eu m-am tinut tare (dar incordat). Dupa o vreme, studenta din Germania a plecat, n-a mai suportat. Dupa inca vreo 5 operatii care au implicat ochiul… pot zice ca m-am mai obisnuit. Inca putin si o sa mi se para ceva banal. :)) Nu, nu ma laud, nici nu fac misto de ea… doar observam ceva.

Echipa de operatie consta in minim 2 asistente si 1 doctor. Plus echipa de anestezie (minim un Asistent Medical cu studii de Anesteziologie + un eventual doctor Anestezist la mai multe sali). La asta se adauga rezidenti sau studenti. Echipe de genul Doctor + Rezident (plus Anestezist, desigur) pentru 1 operatie (plus o asistenta doar la nevoie), cum am vazut la operatii mai mici – nu prea se poarta. Mai precis, instrumentele sunt intotdeauna manipulate de o asistenta medicala scrubbed-in, mana stanga a doctorului (sa zicem), cu o specializare specifica in domeniul asta. Ea este la randul ei asistata de o Asistenta Medicala – care se ocupa de checklist, calculator, hartogaraie, instrumentar suplimentar, ate, medicamente suplimentare (cu exceptia celor folosite de Anestezisti, desigur). Asistenta de instrumentar iriga locul operatiei sau ajuta doctorul la nevoie (cu un departator sau o pensa tinute), dar, din ce am vazut, daca e nevoie de cineva care sa faca ceva pe pacient – atunci se folosesc rezidenti sau studenti. O rezidenta a tinut un departator ieri cateva zeci de minute incontinuu.

Am mai vazut picioare rupte, am mai vazut operatii pentru corectarea unor fracturi (pe youtube), dar n-am mai vazut de aproape cat de lipsit de viata este un membru si cum e miscat de colo-colo de parca e o papusa in sala de operatie.

Cand am intrat intr-o sala de operatii noua (azi), am fost prezentat “das ist der Cristian, er ist Austausch Student” si cam atat. Salut eu pe toata lumea, raman langa o asistenta, cea care se ocupa de calculator, hartii, reimprospatarea cu instrumente si consumabile etc. O intreb pe unde sa stau, imi indica, imi pune o foaie in fata ca sa vad cum se numeste operatia (eu ma rog in sinea mea sa ajung vreodata sa inteleg toate porcariile lor de prescurtari care pentru moment nu prea au sens pentur mine) si ma trezesc interpelat: “So, Cristian, woher kommst du?” Incep repede cu “Ich bin Austausch Student von Bukarest, Rumänien, ich bin hier nur für etwa Tage” Imi raspunde “Aaaa, ich bin auch von Rumänien. Îs din Sibiu” “Aaaa, buna ziua!”. 🙂

Aveam eu impresia ca viata intr-o sala de operatii a unei clinici mai mici din afara nu e foarte grea. Cate operatii pot ei sa aiba pe zi? Ei bine, nu e chiar asa. Ieri, operatia la care am asistat doar partial a durat vreo 10 ore, si asistentele nu au terminat programul la 4:30, ci atunci cand s-a terminat operatia si pacientul a fost trimis la rezerva sa. Azi aveau vreo 6 operatii programate/sala, la foc continuu, si estimarea din program nu prea corespundea cu realitatea… Aici orele suplimentare sunt platite si ti se ofera si un bonus la zilele libere (daca am inteles bine), dar ajungi sa nu iti poti lua zilele libere in plus pentru simplul motiv ca nu are clinica suficient personal. Ditamai clinica, in ditamai orasul, posturi platite cu salarii de director executiv in companii maricele din Romania – si nu au personal. In week-end sau seara poti fi sunat si chemat la operatie, daca e vorba de un caz de urgenta.

Regulile de igiena sunt respectate foarte strict in salile de operatii: nu ai voie sa intri cu pantofi de afara (i.e. de spital) mai departe de vestiarul lateral de acces. Fiecare sectie are pantofii sai (pentru angajati sau vizitatori). Nu ai voie sa intri in zona salilor de operatii fara masca, boneta si echipament de sala de operatii (nerefolosibil, obligatoriu purtat peste maxim un base layer – maieu, tricou etc.). Nu conteaza cine esti, nu intri in sala de operatie fara sa te fi spalat cu sapun si dezinfectant, CHIT ca nu atingi nimic. Nu intri in sala de operatie (sau in coridorul din fata lor) fara masca pe fata. Nu intri in sala de operatie direct dupa ce pacientul a intrat, intotdeauna intri prin lateral, dintr-o antecamera. Evident, nu atingi campul steril daca nu ai manusi sterile si halat steril. Daca nu ai halat steril, nu stai la mai putin de 0,5 m de campul steril. Dupa ce dai ceva catre campul steril, te speli cu dezinfectant. Si asta e doar ce am observat de capul meu (sau mi s-a mentionat). Am cerut si o lista cu regulile lor, dar n-am mai avut cand s-o mai citesc, din pacate, ambele zile au trecut repede.

Drumul catre statutul de asistenta medicala angajata intr-un Elvetia e anevoios, presarat cu piedici birocratice si incepe in multe cazuri prin munca intr-un camin de batrani (Altersheim). Nu e o regula, desigur, dar 4/4 asistente straine cu care am vorbit eu (care au facut scoala in alta tara) au facut asta… Trebuie sa fii luat in evidenta de primarie (si primesti un fel de dovada a sederii aici), dar primaria nu face asta daca nu ai un loc unde sa stai. Nu iti inchiriaza nimeni nimic daca nu ai un contract de munca (sau dovada unor depozite bancare, presupun). Si contract de munca nu vei primi pana nu iti da cantonul permis de munca. Permis de munca nu primesti daca nu ai dosarul complet, care include MUSAI dovada de la primarie ca esti luat in evidenta. Suna usor lantul asta, nu? Plus, trebuie sa iti faci asigurare medicala la maxim 3 luni de la momentul sosirii in tara (sau de la momentul in care primaria te-a luat in evidenta). Procedura de eliberare a permisului de munca (si de Anerkennung a studiilor din ROmania) dureaza in jur de 6 luni (dar poate dura si mai mult). Asigurarea medicala (de baza) e, daca am inteles corect, aproape 200 de franci/persoana.

La final, o poza relaxanta:

20141014_151540

*Uniunea Europeana finantase (pana anul trecut) un proiect de prezentare multi-lingvistica a stirilor importante din tarile componente: presseurop.eu. Birocratii de la Bruxelles au decis ca banii pentru presseurop pot fi cheltuiti mai bine pe salariile lor (sau pe studii privind dimensiunea cozii pestilor din oceanul Arctic) si au retras fondurile. Presseurop a inviat anul asta ca voxeurop cu ajutorul unor voluntari, dar cu o eficienta mult scazuta. Daca vrea cineva sa fie la curent cu stirile europene – din toate tarile UE, recomand site-ul cu pricina.

**Si da, respectul se manifesta inclusiv pentru elevii tampiti si ingamfati care indraznesc sa deranjeze oamenii cu intrebari sau cu simpla lor prezenta. Si da, si aici respectul se castiga, dar nu se porneste de la “taci si inghite pentru ca DOAR asa e constructiv“. Se porneste de la “daca respecti regulile noastre si vrei sa inveti ceea ce trebuie sa stii, nu ne purtam cu tine ca cu un gunoi, doar pentru ca putem“.