Ce ai face in cazul asta?

Se da urmatoarea situatie ipotetica:

Tu, X, urmeaza sa pleci in străinezia. Un fost coleg te-a recomandat pentru un post foarte bine platit in firma unde lucreaza, totul a decurs ca uns apoi, acum ai un contract pe o anumita perioada. Ai muncit toata viata ta pentru ceea ce ai, ai o meserie de viitor, cu un pic de chin ai reusit sa-ti iei si un apartament (pentru care nu mai ai nimic de platit, multumita si ajutorului familiei).

Unde vei pleca nu vei avea grija locuintei (e inclusa in beneficiile jobului) iar salariul va fi semnificativ mai mare decat salariul mediu pentru acea tara (care oricum are un nivel de trai ridicat).

Ei, acum trebuie sa inchiriezi apartamentul tau. Apartamentul are avantaje: localizare, cladire noua, zona curatica (dar nu chiar de lux, orice ai vrea sa crezi tu, tiganii aia de la 2 strazi distanta nu iti cresc valoarea apartamentului) SI mici dezavantaje: mobilat simplu-spre-saracacios (de, pana nu de mult trebuia sa te ingrijorezi de ultimele plati pentru apartament, nu mai erau bani si de mobila), costuri de intretinere mari iarna (500 si ceva de lei/2 persoane zic eu ca nu e putin), transportul in comun accesibil, dar nu chiar “la doi pasi” (900m zice harta).

Un apartament comparabil se inchiriaza in zona cu 250-300 euro + garantie + eventualul comision al agentiei imobiliare.

Bonus: se presupune ca te consideri un om bun, in anumite limite (i.e. iti spui ca iti pasa de soarta prietenilor, familiei, oamenilor, in general).

Nu in ultimul rand, tu afirmi (oricui e prost sa te intrebe) ca pleci din tara nu pentru bani (ha!) ci pentru ca te-ai saturat de romanii astia “rai, nesimtiti si egoisti, care n-ar ajuta pe nimeni“.

Un prieten vechi (sa zicem) iti spune ca si-ar dori sa-ti inchirieze apartamentul, dar are venituri mici (in opinia lui) – pe undeva pe la salariul mediu net in Bucuresti. Iti ofera cu 100 euro mai putin decat minimul tau (150 euro, adica) si argumenteaza ca suta aia de euro nu ar insemna prea mult pentru tine, dar pentru el ar insemna diferenta intre a trai de la o luna la alta si a avea si niste bani pentru altceva decat “casa, masa si transport”. Asta ar insemna efectiv minim 1200 euro mai putin pe an pentru tine.

Ce faci?

• Inchiriezi apartamentul prietenului, pentru bani mai putini decat ai putea obtine pe piata.

• Ii oferi prietenului oportunitatea sa se mai gandeasca, atragandu-i atentia asupra faptului ca nu ii ceri garantie sau comision. Daca tot nu accepta bunavointa ta, inchiriezi la pretul pietei.

• Inchiriezi la pretul pietei, primului venit care “pare ok”.

• Inchei un contract cu o agentie si ceri un pret un pic peste ce ofera piata.

 

 

P.S. Nu am scris postul asta ca sa judec pe nimeni. Doar sunt curios ce ar face alti romani in situatia asta foarte plauzibila pentru Romania zilelor noastre.

Advertisements