Se da urmatoarea situatie ipotetica:
Tu, X, urmeaza sa pleci in străinezia. Un fost coleg te-a recomandat pentru un post foarte bine platit in firma unde lucreaza, totul a decurs ca uns apoi, acum ai un contract pe o anumita perioada. Ai muncit toata viata ta pentru ceea ce ai, ai o meserie de viitor, cu un pic de chin ai reusit sa-ti iei si un apartament (pentru care nu mai ai nimic de platit, multumita si ajutorului familiei).
Unde vei pleca nu vei avea grija locuintei (e inclusa in beneficiile jobului) iar salariul va fi semnificativ mai mare decat salariul mediu pentru acea tara (care oricum are un nivel de trai ridicat).
Ei, acum trebuie sa inchiriezi apartamentul tau. Apartamentul are avantaje: localizare, cladire noua, zona curatica (dar nu chiar de lux, orice ai vrea sa crezi tu, tiganii aia de la 2 strazi distanta nu iti cresc valoarea apartamentului) SI mici dezavantaje: mobilat simplu-spre-saracacios (de, pana nu de mult trebuia sa te ingrijorezi de ultimele plati pentru apartament, nu mai erau bani si de mobila), costuri de intretinere mari iarna (500 si ceva de lei/2 persoane zic eu ca nu e putin), transportul in comun accesibil, dar nu chiar “la doi pasi” (900m zice harta).
Un apartament comparabil se inchiriaza in zona cu 250-300 euro + garantie + eventualul comision al agentiei imobiliare.
Bonus: se presupune ca te consideri un om bun, in anumite limite (i.e. iti spui ca iti pasa de soarta prietenilor, familiei, oamenilor, in general).
Nu in ultimul rand, tu afirmi (oricui e prost sa te intrebe) ca pleci din tara nu pentru bani (ha!) ci pentru ca te-ai saturat de romanii astia “rai, nesimtiti si egoisti, care n-ar ajuta pe nimeni“.
Un prieten vechi (sa zicem) iti spune ca si-ar dori sa-ti inchirieze apartamentul, dar are venituri mici (in opinia lui) – pe undeva pe la salariul mediu net in Bucuresti. Iti ofera cu 100 euro mai putin decat minimul tau (150 euro, adica) si argumenteaza ca suta aia de euro nu ar insemna prea mult pentru tine, dar pentru el ar insemna diferenta intre a trai de la o luna la alta si a avea si niste bani pentru altceva decat “casa, masa si transport”. Asta ar insemna efectiv minim 1200 euro mai putin pe an pentru tine.
Ce faci?
• Inchiriezi apartamentul prietenului, pentru bani mai putini decat ai putea obtine pe piata.
• Ii oferi prietenului oportunitatea sa se mai gandeasca, atragandu-i atentia asupra faptului ca nu ii ceri garantie sau comision. Daca tot nu accepta bunavointa ta, inchiriezi la pretul pietei.
• Inchiriezi la pretul pietei, primului venit care “pare ok”.
• Inchei un contract cu o agentie si ceri un pret un pic peste ce ofera piata.
P.S. Nu am scris postul asta ca sa judec pe nimeni. Doar sunt curios ce ar face alti romani in situatia asta foarte plauzibila pentru Romania zilelor noastre.
lungul drum pana departe 
Dacă tot vrei să începi ceva nou – viață în altă parte, în cazul ăsta – vinzi TOT, dai banii la ăi bătrâni, te concentrezi pe viața nouă.
Lătrătura mea, dîn cotețu’ meu.
LikeLike
Sa presupunem ca nu stii ce vei face in x ani, de aia nu vrei sa vinzi apartamentul inca.
Then what?
LikeLike
Dacă presupui neștiința și nesiguranța – deja implici non-commitment.
Urmează firesc – că nu ești material de emigrare.
Proverbul te ajută:
“Nu poți să fii cu fundu’n două luntri”.
Ori cu Tanda, ori cu Manda.
Ori la bal, ori la spital.
Nu-i ceva ușor de ales, normal… dar trebuie făcut.
LikeLike
:))
Vezi, judeci!
Ca sa completez:
1) nu e vorba de mine
2) e vorba de un caz real (cunoscuti)
3) omul cu pricina are contract pe perioada determinata, nici eu n-as vinde apartamentul in cazul lui, oricat de multi bani as primi (sa zicem) garantat in perioada urmatoare. Chiar daca as fi mai sigur decat e el ca ma duc acolo pentru restul vietii. Exista un eventual risc de devalorizare al casei, dar asta ar trebui sa acopere (partial) chiria.
LikeLike
Normal că judec.
Cu toții judecăm cu capetele pe care le avem.
Există însă, ceva care se numește “collective wisdom” – sau “Înțelepciune Populară”.
Orice riscuri viitoare trebuie cîntărite contra avantajelor prezente.
!n esență, vorbim de inversarea zicale cu vrabia din mână și cioara de pe gard.
Orice “garanție” – a vrabiei din mână – e supusă vânturilor politice, intereselor de stat ori personale.
“Garanția”… e în mintea și ochii folositorului – precum frumusețea în ochii privitorului, ori votul în funcție de cel ce numără.
LikeLike
probabil. 🙂
LikeLike
Nu as da casa mea prietenilor… Niciodată!
Nu din motive financiare… Le as explica un lucru: in afaceri nu te bagi cu prietenii decât daca îți asumi riscul sa ii pierzi. Intervin discuții .. E inevitabil. El nu o sa se chinuie sa plătească la timp, ca doar e amicul tau…. Sau orice se strica pe acolo… Nu o sa i ceri socoteala ca unui străin.
Eu daca as împrumuta bani unui prieten, nu m as gândi ca i mai vad inapoi. Altfel, il pierd. Asa si cu casa asta. ..
LikeLike
Corina zice mai bine ca mine. În general, femeile e mai cu capu’ pă umeri decât bărbații.
LikeLike
Pai ai avea incredere mai mare in niste chiriasi straini decat in niste prieteni? Riscul e (teoretic) mai mic daca il stii deja pe om si stii ca ar fi ok.
Bine, daca e vorba de un om pe care il stii drept “neserios”, dar il consideri prieten din diverse motive neclare, atunci da, evident nu are sens sa ii inchiriezi nimic.
In alta ordine de idei, sunt de acord, e bine sa te feresti de afaceri cu familia sau cu prietenii. Cu completarea ca “depinde de familie/prieteni”. 🙂
Apropo: incearca sa traduci neserios in alta limba, sa vezi ce ciudat suna. E o trasatura de nație “neseriozitatea”?
LikeLike
Da, as da casa unor străini. Eu am plecat din ro, trăiesc in Dubai. Casa mea e goală acum. N am închiriat o pt ca ma intorc in vacante. Dar daca as închiria o.. Cum am zis… Nu ma leg la cap fără sa ma doară. 🙂
LikeLike
Hei, si eu as da-o unor straini. Dar daca ar exista un prieten “serios”, clar l-as prefera.
Raman la opinia ca depinde de la caz la caz. 🙂
LikeLike
Din pricipiu, primii intrebati ar fi prietenii, i-as prefera strainilor.
Cat priveste pretul, din moment ce costul intretinerii e cu vreo 75€ mai mare decat ar trebui sa fie, reducerea de 100€ nu mi se pare exagerata (75€ problema intretinereii + 25€ garantia ca inchiriezi unui cunoscut, care va avea, teoretic, grija mai mare de apartament decat un necunoscut).
LikeLike
Hehe, si eu as gandi exact la fel din postura chiriasului.
Doar ca intalnesti mai rar un proprietar care sa accepte asta.
Tin minte un proprietar batran (om foarte de treaba, de altfel) cu care am vorbit la o vizionare de apartament primavara trecuta. Recunostea ca la ei in bloc intretinerea era imensa (aproape 600 lei/2 persoane iarna), din cauza unor matrapazlacuri. De asta el oferea o reducere de 100 lei fata de pretul considerat de el “pretul pietei”. Per total, tot cu vreo 300 lei era mai scump traitul in apartamentul lui fata de unul (considerat de mine comparabil) de la 200 m mai jos pe strada…
LikeLike
Nu vad ce relevanta are ca acum sunt chirias si nu proprietar. Am discutat de multe ori cu sotia si daca am deveni maine proprietari si ar trebui sa inchiriem apartamentul, am apela in primul rand la prieteni. Paguba pe care ti-o poate face un chirias depaseste cu mult valoarea garantiei. Apartamentul in care locuim acum e pe placul nostru si daca am fi fost in locul proprietarilor, am fi avut rezerve sa-l inchiriem unor straini.
In plus, era cat pe ce sa locuim in apartamentul unor prieteni plecati din tara. L-am ratat la mustata, din cauza unor probleme de comunicare demne de filme cu prosti (noi credeam ca au gasit deja clienti, ei nu intelegeau ca noi voiam sa ne mutam din fostul apartament). Si oamenii au stat cu apartamentul gol pana au gasit prieteni care sa-l ocupe. Ce-i drept nu stiu daca pretul cerut a fost sub cel al pietei, conditiile erau similare cu cele descrise de tine (apartament racoros prin urmare cheltuieli mari cu incalzirea). Dar au refuzat sa inchirieze unor necunoscuti, au preferat sa-l tina gol.
LikeLike
Ideea era ca proprietarul roman in general se gandeste la “cum sa castig mai multi bani” (ignorand anumite eventuale riscuri). Rar am vazut proprietarul care empatizeaza cu chiriasul (fie ca e prieten, cunoscut, ruda, strain sau mai stiu eu ce).
De asta zic ca mai degraba chiriasii sau fostii chiriasi pot intelege si accepta un calcul logic (ca al tau, care e asemanator cu ce as face eu in situatia data).
Sau poate pur si simplu trag concluzii bazate pe date incomplete – doar experientele mele (sau ale cunoscutilor mei). 🙂
De asta am si scris postul asta, sunt curios sa vad cum gandesc altii.
LikeLike
Problema pe care o vad eu e pretul mare pe care il cere omul, avand in vedere paguba intretinerii. In conditiile astea, un posibil chirias (oricare ar fi el – prieten sau nu) nu ar avea nici un motiv sa nu ceara scaderea pretului. Altfel spus, chiriasul e cel care ar trebui sa simta multa empatie ca sa fie de acord cu pretul cerut 🙂
LikeLike
Pai proprietarul stie ca El a platit acea intretinere mare. El stie ca “pretul pietei” e pe la 250-300 euro. Ce ii pasa lui de cerintele clientului? Atata timp cat piata ii ofera banii aia, argumentele noastre sunt inutile.
Aici intervine functionarea absurda a pietei. Desi chiriasii sunt cei care platesc, proprietarii au intotdeauna puterea. Iar chiriasii se blocheaza in “domne’, atata e pretul pietei, atata TREBUIE sa ii dau”.
LikeLike
Stai un pic: celelalte apartamente care se inchiriaza la 250-300 au toate acest cost mare la intretinere (500lei/2 persoane) ?
Chiar nu stiu cum e in Bucuresti, tot ce stiu e ca (daca ma insel, mea culpa) cele mai multe apartamente nu au centrala proprie pentru ca de ani buni primaria subventioneaza incalzirea iarna, prin urmare nu e profitabila montarea centralei (care inseamna o cheltuiala mare). Eu am subinteles ca doar acest apartament are costul intretinerii mare, iar celelalte ar avea costuri mai mici cu intretinerea.
LikeLike
Nu, pentru 2 camere/2 persoane in bloc reabilitat termic, intretinerea se invarte intre 100 si ceva si 200 si ceva de lei (in functie de bloc, cartier si preferintele personale).
In blocurile mai vechi NEreabilitate, intretinerea poate ajunge usor la 400-500 lei iarna. In anumite conditii, chiar mai mult. In altele, poate fi mai putin. De exemplu, mama mea plateste arpox. 200 lei iarna (1 persoana, bloc nereabilitat).
In blocurile noi (“dezvoltarile imobiliare”) exista si costuri fixe administrative care cresc intretinerea artificial (firma de curatenie privata, adminstrare privata, firma de paza etc.). Am auzit si cazuri de intretinere de minim 250 lei “la rece” in blocuri noi. Adica fara sa consumi nimic-nimic (sa zicem ca esti plecat din tara 1 luna), atata e intretinerea.
Blocul cu pricina e nou, intretinerea e de tip paușal, apartamentul e fara centrala.
LikeLike
Personal, faza cu prietenia mi se pare foarte superficială… vrem să părem buni, însă realitatea e cu totul alta.
Nu e bine deloc să ai de-a face cu “prietenii”, mai ales cu unul care vrea sa te şi fure, pentru că eu nu aş cere astfel de favoruri nimănui în calitate de prieten, ci dimpotrivă, m-aş simţi vinovată să-l lipsesc de o sumă destul de măricică pentru un român.
Apoi, daca îţi strică ceva prin casă, ţi-e jenă să-i spui în faţă.. Aşa că, pe lânga o chirie incompletă, mai “înghiţi” şi eventualele pagube.
Cel mai bine e să îl dai unor oameni care par cât de cât ok, dar care să nu fie rude sau prieteni, pentru ca să poţi avea o sumă corectă în buzunar, şi mai ales, pentru ca să poţi cere eventuale “despagubiri”, în caz de nevoie.
LikeLike
Interesant.
Probabil ca traiesc eu intr-o lume din basme, in care cred ca prietenii chiar sunt prieteni si nu vor sa se fure, exploateze sau mai stiu eu ce… ci vor sa se ajute reciproc. Si chiar le pasa de soarta celuilalt (inclusiv de proprietatea celuilalt)
Adica, sincer vorbind, eu nu mai numesc de mult pe nimeni “prieten” daca il stiu neserios, nesimtit, exploatator (si altele). Nu neaparat fata de mine, ci chiar fata de alti oameni.
Exista atatea alte apelative potrivite pentru asemenea oameni: cunostinta, cel-mult-amic, strain, dusman, idiot. 🙂
LikeLike