In Practica din nou (1)

• Mi se pare foarte bizar faptul ca am o senzatie neplacuta greu de descris inainte de a incepe practica intr-o noua sectie. De regula se manifesta prin o vaga senzatie de nemultumire in zilele inainte de-a incepe practica si tulburari de somn in noaptea dinainte de prima zi de practica. E bizar pentru ca m-am obisnuit de ani buni cu stresul si pot dormi aproape oricand (atata timp cat pot sa-mi opresc mintea de la “a mai gandi” inainte de-a ma pune in pat). Pur si simplu e modul corpului meu de-a reactiona la gandul ca iarasi urmeaza o perioada in care trebuie sa conving niste necunoscuti ca sunt bun la ceva, ca nu sunt un tampit si sa accept ca toata lumea ma va judeca automat drept “unu’ care nu stie nimic”.Ar fi totul asa de usor daca as sta doar intr-o sectie si n-ar trebui sa schimb nimic. Din fericire, trece dupa 1-2 nopti. Senzatia mea. Pentru ca unii oameni raman convinsi ca sunt un idiot îngâmfat care nu știe nimic.

• Dupa ultima perioada de practica (din tara, pentru ca ce am facut in Strainezia nu conteaza ca “practica“) am plecat pe jumatate dezamagit, pe jumatate multumit de faptul ca am vazut/facut/inteles anumite lucruri noi. Imi facusem eu niste asteptari absurde in cap despre sectia unde (declarativ) as vrea sa lucrez in viitor, incat atunci cand am facut si vazut mult mai putine lucruri decat speram… pur si simplu nu aveam cum sa nu fiu dezamagit. Interesant e ca, daca ma intrebi, la fel mi-as putea descrie si perioadele de practica la Chirurgie (cealalta optiune a mea pentru viitoarea mea cariera). Coincidenta? Ei bine, aici am venit cu asteptari foarte scazute. Stiu ca e (probabil) sectia cu cele mai mari si vaste responsabilitati dintr-un spital, mi s-a tot spus ca “nu sunt pregatit pentru asta” incat am venit aici cu probleme serioase de respect de sine. Felul meu de-a invata ceva in ultimii doi ani a fost bazat pe o combinatie de “vezi, intreaba, ajuta, observa, citeste, intreaba din nou, ajuta, FĂ”. Ei bine, dupa ultima experienta am ramas cu sechele, pentru ca ma observ reticent in a mai intreba orice. Si e extrem de frustrant, pentru ca am dat peste o combinatie speciala de oameni dispusi sa raspunda la intrebari, o gramada de lucruri necunoscute si interesante, pacienti cu simptomatologie foarte variata SI o sectie care pare extrem de bine-dotata (e cea mai bine-dotata sectie in care am ajuns eu in Romania, a 14-a, daca numara cineva).

• Daca pana acum 1 perioada de practica aveam o opinie prea buna despre cunostintele mele teoretice, tehnice si practice, ultimele experiente au fost un mod de-a-mi deschide ochii. Printre primele lucruri pe care le fac cand ajung intr-o sectie noua este “verificarea echipamentului” si notarea mentala a locului unde se gasesc toate lucrurile – pentru a sti de unde sa le iau daca o sa fac eu ceva sau daca o sa ajut pe cineva. Daca intalnesc ceva necunoscut, imi notez si apoi ori intreb pe cineva dispus sa imi raspunda la intrebari, ori citesc pe-acasa. Ei bine, dupa ce mi-am facut o lista de vreo 40 de lucruri necunoscute pentru mine (lista incompleta, oricum), mi-am dat seama cat de putine stiam pana acum. Vai de capul meu. Dar mai am aproape 20 de zile (imi propun sa vin si in week-enduri aici) pentru a schimba situatia.

• In completare la ideea de mai sus, fraza “meseria de Asistent Medical NU se rezuma la recoltat sange, administrat tratamente si completat hartii” este demonstrata perfect intr-o sectie de genul asta.

• E interesant sa dau peste o sectie in care sunt mai multi asistenti medicali barbati angajati. Pana aici am intalnit in total (14 sectii, repet) 2 asistenti medicali + 1 asistent-sef. 3 barbati in 2 ani si jumatate. Pentru a fi ironia completa, aici exista doar 2 doctori-barbati, in rest fiind numai doctori si rezidenti – femei. Pana si grupa de studenti la medicina de aici e formata 99% doar din femei. Cred ca undeva, in negura timpului, varianta mea cea de 16 ani, dintr-un liceu in care aveam 20 de fete intr-o generatie de 225 de elevi, se gandeste ca soarta e probabil ironica. Deh, pe vremea aia conta cantitatea, nu calitatea. Nu stiu de ce, dar cred ca sotia mea nu gaseste situatia asta asa de amuzanta ca mine. 🙂

• M-am tot gandit zilele astea de ce in anumite sectii am o experienta mai neplacuta si in altele una mult mai placuta si mai propice invatarii. Desigur, o parte din vina o am si eu (asa cum le place sa-mi spuna cei care isi inchipuie ca ma cunosc doar pentru ca mi-au citit cateva posturi de pe blog). Dar mult se rezuma si la o problema de comunicare cu un grup nou de oameni. Cand trebuie sa te integrezi rapid intr-un grup mare de oameni, rezistenta din ambele parti e mai mare (deci si de la mine), dar daca grupul e foarte omogen (acelasi fel de-a gandi, aceleasi probleme, experiente asemanatoare etc.) – e evident ca te poti integra mai greu. Cand persoana care trebuie sa se integreze este si de alt sex fata de restul grupului e si mai greu. Plus, mai e si o chestiune de dimensiuni. Cand ai 6 asistente pe tura, inghesuite intr-o camaruta micuta si supraincarcate cu munca (pacienti), e evident ca va fi mai dificil sa-ti negociezi “acceptarea in grup”, pentru ca tot timpul trebuie sa discuti ori cu grupul, ori cu o persoana care poate nu vrea sa iasa din grup. Daca restul nu au chef sa vorbeasca, rar dai peste oameni dispusi sa iasa din nota grupului. Judecand in retrospectiva, de fiecare data cand am avut de-a face cu un grup de 5-7 asistente simultan, mi-a fost foarte greu sa invat ceva si de fiecare data am avut probleme in a obtine ce vroiam (cunostinte noi). De fiecare data cand ori aveam de-a face cu 2, maxim 3 asistente/tura mi-a fost mult mai usor totul. Cand sectia era foarte mare si asistentele erau mai mult impartite cate 1/salon mare si aveau multe de facut, era mult mai usor sa merg cu cate o asistenta mai prietenoasa si sa fac si eu ceva. Aici e asemanator – desi sectia e mare si sunt multe asistente, toata lumea e suficient de ocupata pe o parte separata a sectiei incat imi pot gasi cate un colt unde sa fiu util si sa evit o eventuala persoana mai putin prietenoasa. Ma rog, totul tine mult si de persoanele peste care dai in practica.

• Pe scurt, daca nu fac vreo boroboață pana la sfarsitul perioadei asteia, cred ca mi-am gasit sectia unde voi mai veni in practica si voluntariat pana anul viitor (cand cred ca voi trece pe Chirurgie, pentru ca atunci voi avea posibilitatea sa stau 8 ore pe zi).

• In zilele petrecute in Elvetia m-am intalnit cu o gramada de lucruri pe care nu le vazusem pana atunci. Am presupus eronat ca prea multe nu exista la noi prin spitale. Ei bine, am gresit. Sistemul ala de transmitere al analizelor in cilindru in tub de aer cica ar exista intr-o anumita zona a spitalului Grigore Alexandrescu. Infuzomate pentru alimentatie pe sonda nazogastrica exista in sectia asta la toate paturile. Paturi (NU pături) moderne – la fel. Injectomatele si infuzomatele de pe sectia asta sunt mai noi decat modelele vazute de mine in spitalul elvetian (care erau ceva mai noi decat majoritatea ruginiturilor de injectomate pe care le vazusem pana atunci la noi, de asta eram impresionat). Maneci/pantaloni/ciorapi de compresie cu aer comprimat (sau nu) exista. Ma rog, totul e nou sau aproape-nou, deci presupun ca sunt investitii recente. Dar exista, personalul stie sa le foloseasca si pacientii se “bucura” de ele. Deci nu suntem chiar fii ploii peste tot. Bine, subsolul spitalului arata ca o dugheana si in anumite sectii pacientii stau inghesuiti in niste saloane nerenovate de decenii bune. Dar asa e la noi. Avem si bune si rele.

• Este foarte tare sa vad in realitate niste chestii despre care doar citisem. Montare de sonda blakemore sengstakenCVC, montare de Cateter Arterial, montare de sonda Blakemore pentru varice esofagiene rupte. La sonda asta trebuie sa recunosc ca habar-n-aveam ca se numeste si Sengstaken (sau, mai precis, Sengstaken-Blakemore). Si tot nu imi vine sa cred ca intra prin nasul omului cu balonasele alea cu tot. Mult mai am de vazut si invatat.

• La final, o ultima observatie personala. Anul trecut am mers cu o studenta din Anglia intr-o sectie de Primire Urgente. Acolo, un asistent medical a tinut sa ne demonstreze cum se monteaza o sonda Foley in vezica urinara a unei paciente (care avea nevoie de asta). Totul a fost foarte teatral si un pic inutil. In Anglia, studenta cu pricina era Nursing Assistant intr-o sectie de IC. Nu avea voie sa administreze medicamente sau sa recolteze sange, dar monta catetere Foley aproape zilnic, de 3 ani. Pana si eu facusem deja asta si o mai vazusem facuta de cateva zeci de ori. Tin minte ca mi-a zis dupa ce a observat zambitoare totul “I have literally done that hundreds of times, but if he wanted to show that to me, who was I to stop his demonstration?“. Am trecut si eu printr-un episod similar aici. Citeam intr-un compendiu de medicamente si imi notam niste lucruri despre anumite medicamente cand a venit o infirmiera sa imi spuna sa vin repede, pentru ca “urmeaza sa se monteze o sonda urinara“. Ce era sa zic? Am mers si am dat din cap frumos cand mi s-a explicat ceva ce am facut de (e adevarat, DOAR) peste 10 ori pana acum (si vazut de prea multe ori).