In Practica din nou (1)

• Mi se pare foarte bizar faptul ca am o senzatie neplacuta greu de descris inainte de a incepe practica intr-o noua sectie. De regula se manifesta prin o vaga senzatie de nemultumire in zilele inainte de-a incepe practica si tulburari de somn in noaptea dinainte de prima zi de practica. E bizar pentru ca m-am obisnuit de ani buni cu stresul si pot dormi aproape oricand (atata timp cat pot sa-mi opresc mintea de la “a mai gandi” inainte de-a ma pune in pat). Pur si simplu e modul corpului meu de-a reactiona la gandul ca iarasi urmeaza o perioada in care trebuie sa conving niste necunoscuti ca sunt bun la ceva, ca nu sunt un tampit si sa accept ca toata lumea ma va judeca automat drept “unu’ care nu stie nimic”.Ar fi totul asa de usor daca as sta doar intr-o sectie si n-ar trebui sa schimb nimic. Din fericire, trece dupa 1-2 nopti. Senzatia mea. Pentru ca unii oameni raman convinsi ca sunt un idiot îngâmfat care nu știe nimic.

• Dupa ultima perioada de practica (din tara, pentru ca ce am facut in Strainezia nu conteaza ca “practica“) am plecat pe jumatate dezamagit, pe jumatate multumit de faptul ca am vazut/facut/inteles anumite lucruri noi. Imi facusem eu niste asteptari absurde in cap despre sectia unde (declarativ) as vrea sa lucrez in viitor, incat atunci cand am facut si vazut mult mai putine lucruri decat speram… pur si simplu nu aveam cum sa nu fiu dezamagit. Interesant e ca, daca ma intrebi, la fel mi-as putea descrie si perioadele de practica la Chirurgie (cealalta optiune a mea pentru viitoarea mea cariera). Coincidenta? Ei bine, aici am venit cu asteptari foarte scazute. Stiu ca e (probabil) sectia cu cele mai mari si vaste responsabilitati dintr-un spital, mi s-a tot spus ca “nu sunt pregatit pentru asta” incat am venit aici cu probleme serioase de respect de sine. Felul meu de-a invata ceva in ultimii doi ani a fost bazat pe o combinatie de “vezi, intreaba, ajuta, observa, citeste, intreaba din nou, ajuta, FĂ”. Ei bine, dupa ultima experienta am ramas cu sechele, pentru ca ma observ reticent in a mai intreba orice. Si e extrem de frustrant, pentru ca am dat peste o combinatie speciala de oameni dispusi sa raspunda la intrebari, o gramada de lucruri necunoscute si interesante, pacienti cu simptomatologie foarte variata SI o sectie care pare extrem de bine-dotata (e cea mai bine-dotata sectie in care am ajuns eu in Romania, a 14-a, daca numara cineva).

• Daca pana acum 1 perioada de practica aveam o opinie prea buna despre cunostintele mele teoretice, tehnice si practice, ultimele experiente au fost un mod de-a-mi deschide ochii. Printre primele lucruri pe care le fac cand ajung intr-o sectie noua este “verificarea echipamentului” si notarea mentala a locului unde se gasesc toate lucrurile – pentru a sti de unde sa le iau daca o sa fac eu ceva sau daca o sa ajut pe cineva. Daca intalnesc ceva necunoscut, imi notez si apoi ori intreb pe cineva dispus sa imi raspunda la intrebari, ori citesc pe-acasa. Ei bine, dupa ce mi-am facut o lista de vreo 40 de lucruri necunoscute pentru mine (lista incompleta, oricum), mi-am dat seama cat de putine stiam pana acum. Vai de capul meu. Dar mai am aproape 20 de zile (imi propun sa vin si in week-enduri aici) pentru a schimba situatia.

• In completare la ideea de mai sus, fraza “meseria de Asistent Medical NU se rezuma la recoltat sange, administrat tratamente si completat hartii” este demonstrata perfect intr-o sectie de genul asta.

• E interesant sa dau peste o sectie in care sunt mai multi asistenti medicali barbati angajati. Pana aici am intalnit in total (14 sectii, repet) 2 asistenti medicali + 1 asistent-sef. 3 barbati in 2 ani si jumatate. Pentru a fi ironia completa, aici exista doar 2 doctori-barbati, in rest fiind numai doctori si rezidenti – femei. Pana si grupa de studenti la medicina de aici e formata 99% doar din femei. Cred ca undeva, in negura timpului, varianta mea cea de 16 ani, dintr-un liceu in care aveam 20 de fete intr-o generatie de 225 de elevi, se gandeste ca soarta e probabil ironica. Deh, pe vremea aia conta cantitatea, nu calitatea. Nu stiu de ce, dar cred ca sotia mea nu gaseste situatia asta asa de amuzanta ca mine.🙂

• M-am tot gandit zilele astea de ce in anumite sectii am o experienta mai neplacuta si in altele una mult mai placuta si mai propice invatarii. Desigur, o parte din vina o am si eu (asa cum le place sa-mi spuna cei care isi inchipuie ca ma cunosc doar pentru ca mi-au citit cateva posturi de pe blog). Dar mult se rezuma si la o problema de comunicare cu un grup nou de oameni. Cand trebuie sa te integrezi rapid intr-un grup mare de oameni, rezistenta din ambele parti e mai mare (deci si de la mine), dar daca grupul e foarte omogen (acelasi fel de-a gandi, aceleasi probleme, experiente asemanatoare etc.) – e evident ca te poti integra mai greu. Cand persoana care trebuie sa se integreze este si de alt sex fata de restul grupului e si mai greu. Plus, mai e si o chestiune de dimensiuni. Cand ai 6 asistente pe tura, inghesuite intr-o camaruta micuta si supraincarcate cu munca (pacienti), e evident ca va fi mai dificil sa-ti negociezi “acceptarea in grup”, pentru ca tot timpul trebuie sa discuti ori cu grupul, ori cu o persoana care poate nu vrea sa iasa din grup. Daca restul nu au chef sa vorbeasca, rar dai peste oameni dispusi sa iasa din nota grupului. Judecand in retrospectiva, de fiecare data cand am avut de-a face cu un grup de 5-7 asistente simultan, mi-a fost foarte greu sa invat ceva si de fiecare data am avut probleme in a obtine ce vroiam (cunostinte noi). De fiecare data cand ori aveam de-a face cu 2, maxim 3 asistente/tura mi-a fost mult mai usor totul. Cand sectia era foarte mare si asistentele erau mai mult impartite cate 1/salon mare si aveau multe de facut, era mult mai usor sa merg cu cate o asistenta mai prietenoasa si sa fac si eu ceva. Aici e asemanator – desi sectia e mare si sunt multe asistente, toata lumea e suficient de ocupata pe o parte separata a sectiei incat imi pot gasi cate un colt unde sa fiu util si sa evit o eventuala persoana mai putin prietenoasa. Ma rog, totul tine mult si de persoanele peste care dai in practica.

• Pe scurt, daca nu fac vreo boroboață pana la sfarsitul perioadei asteia, cred ca mi-am gasit sectia unde voi mai veni in practica si voluntariat pana anul viitor (cand cred ca voi trece pe Chirurgie, pentru ca atunci voi avea posibilitatea sa stau 8 ore pe zi).

• In zilele petrecute in Elvetia m-am intalnit cu o gramada de lucruri pe care nu le vazusem pana atunci. Am presupus eronat ca prea multe nu exista la noi prin spitale. Ei bine, am gresit. Sistemul ala de transmitere al analizelor in cilindru in tub de aer cica ar exista intr-o anumita zona a spitalului Grigore Alexandrescu. Infuzomate pentru alimentatie pe sonda nazogastrica exista in sectia asta la toate paturile. Paturi (NU pături) moderne – la fel. Injectomatele si infuzomatele de pe sectia asta sunt mai noi decat modelele vazute de mine in spitalul elvetian (care erau ceva mai noi decat majoritatea ruginiturilor de injectomate pe care le vazusem pana atunci la noi, de asta eram impresionat). Maneci/pantaloni/ciorapi de compresie cu aer comprimat (sau nu) exista. Ma rog, totul e nou sau aproape-nou, deci presupun ca sunt investitii recente. Dar exista, personalul stie sa le foloseasca si pacientii se “bucura” de ele. Deci nu suntem chiar fii ploii peste tot. Bine, subsolul spitalului arata ca o dugheana si in anumite sectii pacientii stau inghesuiti in niste saloane nerenovate de decenii bune. Dar asa e la noi. Avem si bune si rele.

• Este foarte tare sa vad in realitate niste chestii despre care doar citisem. Montare de sonda blakemore sengstakenCVC, montare de Cateter Arterial, montare de sonda Blakemore pentru varice esofagiene rupte. La sonda asta trebuie sa recunosc ca habar-n-aveam ca se numeste si Sengstaken (sau, mai precis, Sengstaken-Blakemore). Si tot nu imi vine sa cred ca intra prin nasul omului cu balonasele alea cu tot. Mult mai am de vazut si invatat.

• La final, o ultima observatie personala. Anul trecut am mers cu o studenta din Anglia intr-o sectie de Primire Urgente. Acolo, un asistent medical a tinut sa ne demonstreze cum se monteaza o sonda Foley in vezica urinara a unei paciente (care avea nevoie de asta). Totul a fost foarte teatral si un pic inutil. In Anglia, studenta cu pricina era Nursing Assistant intr-o sectie de IC. Nu avea voie sa administreze medicamente sau sa recolteze sange, dar monta catetere Foley aproape zilnic, de 3 ani. Pana si eu facusem deja asta si o mai vazusem facuta de cateva zeci de ori. Tin minte ca mi-a zis dupa ce a observat zambitoare totul “I have literally done that hundreds of times, but if he wanted to show that to me, who was I to stop his demonstration?“. Am trecut si eu printr-un episod similar aici. Citeam intr-un compendiu de medicamente si imi notam niste lucruri despre anumite medicamente cand a venit o infirmiera sa imi spuna sa vin repede, pentru ca “urmeaza sa se monteze o sonda urinara“. Ce era sa zic? Am mers si am dat din cap frumos cand mi s-a explicat ceva ce am facut de (e adevarat, DOAR) peste 10 ori pana acum (si vazut de prea multe ori).

13 thoughts on “In Practica din nou (1)

  1. Daca tot prind si eu in garzi niste timp liber, zic sa ma mai cultiv cu privire la lumea medicala in care ma invart dar pe care nu o cunosc.

    Referirea la parte din vina si parerea de a te cunoaste, bla, bla, bla stiu ca se adresa in parte mie sau celor ca mine.

    In primul rand,am sa scriu cateva lucruri strict din punctul meu de vedere.
    Eu nu imi inchipui ca te cunosc si nici nu am pretentia asta.
    Recunosc, la inceput, m-ai intrigat si mi-ar fi placut sa te cunosc… intre timp am descoperit ca nu numai ca nu am aceasta dorinta, ba chiar contrariul!
    Am avut falsa impresie ca esti diferit de majoritatea colegilor tai de care m-am impiedicat pana acum, insa m-am inselat.
    Singura diferenta este ca citesti mai mult decat unii dintre ei.
    Vad aceeasi reticenta in a primi sfaturi si aceeasi abordare de “totul mi se cuvine” ca si la ceilalti.
    Mai mult decat atat, aceasta “victimizare” cum ca toate vitregiile din lume se intampla numai unora sau altora este o mare “frectie la picior de lemn”.

    Spune-mi de exemplu cum ai dori tu sa te primeasca in stagii oamenii care lucreaza in spitale?
    Acuzi niste oameni care au o raspundere pe care tu inca nu o intelegi!
    Tu, daca ai raspunde direct de pacienti l-ai lasa pe Gigel sa isi faca de cap ca asa vrea el… ce dracu’ doar Medicina invatam in doi timpi si trei miscari si venim la spital unde ni se cuvine totul…

    Va rotesc pe toate sectiile ca sa invatati din fiecare cate ceva.
    Tie ti se pare normal sa intrati in STI si sa nu stiti sa faceti de toate?
    Dar nu, AM sunt niste scorpii si medicii… niste jegosi cu aere pe ei care nu stau sa astearna covoare rosii cand vin elevii si studentii in practica.
    Ma repet, toti am trecut prin experiente neplacute si astea’s menite sa te invete ceva.
    Daca nici dupa mai bine de doi ani de scoala, nu iti intelegi viitorii colegi este o problema.
    OK, nu ne intelegeti pe noi, nu ne intelegeti atitudinea dar pe colegii tai AM de ce nu ii intelegeti?

    Pentru ca, nu-i asa, studentul trebuie sa fie lasat sa faca ce vrea, cand vrea, cum vrea si sa fie tratat cum se poate mai bine ca doar ne face o onoare ca vine sa invete de la noi.

    Am mai spus-o eu… cunostintele fara o atitudine corespunzatoare nu o sa aduca nimanui o cariera usoara in domeniul asta.
    Si da, tot sustin sus si tare: Este si vina studentului ca nu este pregatit corespunzator!
    Dupa stagii in Chir sa nu cunosti sonda Blakemore asta nu poate sa fie vina altora exclusiv!

    De restul nu are sens sa mai spun.
    Auzi, incerc sa il sfatuiesc de bine si el este revoltat si ma acuza ca imi inchipui ca-l cunosc…
    Ma intrebai candva de ce sunt prea sever cu studentii… pentru ca un novice pot invata dar un novice care nu-si cunoaste locul trebuie facut sa si-l cunoasca…

    Acum ma intorc in Terapie… sa pregatesc covorul rosu pentru maine dimineata ca poate vine vreun student pe la noi si sa nu creada ca vizita-i nu ne onoreaza…

    Like

    1. Cred ca suferiti de o afectiune serioasa: cititi tot ceea ce scriu cu ochelari de cal SI in diagonala. Imi pare rau, dar tratament nu cred ca exista pentru asta.
      Sa o luam in ordine:
      1. Aveti o idee fixa si tineti cu dintii de ea: “pentru a invata ceva trebuie sa inghiti rahat cu placere, pentru ca DOAR asa se poate si pentru ca altii au facut-o si n-au patit nimic”. Nu va impartasesc aceasta convingere, nu o accept si nu am de gand s-o accept. Daca dvs. preferati sa interpretati asta drept “reticenta in a primi sfaturi”, problema este a dvs. In opinia mea.
      2. Nu vreau nici un covor rosu. Nu vreau sa stea cineva dupa fundul meu sa imi raspunda la intrebari sau sa ma cocoloseasca pentru ca ma cred special. Vreau doar sa mi se permita sa observ proceduri medicale si sa fiu evaluat daca retin sau nu ceva, iar, in timp, sa mi se spuna daca pot face si eu ceva sau nu. Desigur, in masura in care exista timp, nu am impresia ca trebuie sa vin la spital si trebuie sa mi se aloce 8 ore din tura de 8 ore a unui asistent. Sincer, as fi multumit cu 15 minute (DACA sunt 15 minute libere ale acelui/acelei AM).
      3. Vedeti “afectiunea” de mai sus. Nu am scris niciodata in cele 40 si ceva de posturi despre practica mea in spitale ca “vreau sa-mi fac de cap pe pacienti”. Daca atata ati inteles din tot ce ati citit aici, imi pare rau, dar nu e vorba doar de a ma jigni pe mine, va jigniti inteligenta proprie.
      4. “Ce dracu” sa invatam intr-o sectie in care sunt tinut pe un coridor, trimis cu analizele la dracu’n praznic peste 5 cladiri si apoi mi se “permite” sa observ o conectare si deconectare de perfuzie pe o branula. Zi dupa zi, 21 de zile la rand. Ok, pot citi fisele pacientilor, pot vorbi cu pacientii, pot sa ajut la mutarea lor (dupa ce invat cum sunt manipulati ei corect). Daca pun mana pe un dulap si ma uit in el si indraznesc sa intreb ceva (din nou, in timpii liberi), de mai multe ori am fost repezit sau acuzat ca “stric”. Daca pun intrebari, sunt repezit. Daca indraznesc sa cer sa fac ceva simplu, sunt poftit afara. Dar da, desigur, asa se invata meserie in opinia dvs. Asa suntem pusi la locul nostru. Iar cei care au invatat ceva in conditiile astea au facut-o pentru ca au stiut sa inghita rahat SAU pentru ca au gasit niste oameni intelegatori?
      5. E o diferenta intre a superviza un elev/student intr-o activitate pe un pacient DUPA ce esti sigur ca are niste cunostinte si a il lasa sa isi faca de cap. Spuneti-mi, va rog, ca o intelegeti. Spuneti-mi ca dvs. ati invatat sa faceti corect un bloc de plex nervos fara sa puneti mana pe un cadavru sau un pacient SUPERVIZAT si va spun ca nu va cred. Stiu, nu e acelasi lucru cu o cateterizare venoasa, dar eu pur si simplu atata as vrea sa fiu lasat sa fac. Adica am niste cerinte mici. Daca e vorba de un pacient stabil, sa mi se ofere si mie o sansa sa montez branula, daca nu reusesc intr-o intepatura/30 secunde, sa fiu trimis la plimbare. Dar da, daca vreau asa ma victimizez.
      6. Va rog frumos sa nu inventati cuvinte pe care nu le-am folosit. De doctori nu m-am luat in scrierile mele. Cu exceptia scrierilor despre prietenul meu din liceu, ajuns doctor – dar acolo e opinia mea despre prietenul meu, e treaba mea ce afirm. Iar singurele asistente de care am scris de rau au fost cele care se purtau urat cu pacientii. Sau cu mine. SI am explicat de ce consider ca se purtau urat. Desigur, dvs. va rezervati dreptul de-a va exprima nemultumirile fata de COLEGELE DVS. asistente medical. In cateva comentarii facute pe aici. Daca vreti, pot sa va ofer linkurile catre opiniile dvs., in caz ca le-ati uitat. Cunoasteti conceptul de ipocrizie? Vreti sa va ajut cu un link catre dex?

      1. Continuati cu refrenul “te crezi persecutat, vrei prea multe, oferi prea putine”. Si cu inventia/interpretarea dvs. preferata “crezi ca trebuie sa fii lasat sa faci ce vrei”. Ca orice cantec prost , deveniti obositor.
      2. Recititi, va rog, paragraful cu sonda Blakemore. Nu stiam ca se numeste si Sengstaken, nu ca “nu o cunosteam”. Nu, in 8 saptamani la chirurgie nu am vazut-o montata pe nici un pacient. E vina mea, nu? Dar am vazut-o, am citit despre ea, ce face si cum se monteaza. Pur si simplu nu am retinut al doilea nume, pe care l-am vazut prima data saptamana asta. Asta e ce am zis. Acuma, desigur, asta nu e inca o dovada a faptului ca cititi ce vreti si interpretati cum vreti. Deloc.
      3. Nu fac decat sa va raspund comentariului dumneavoastra “Insa am inteles eu, la randu-mi, suficient…” Sigur, asta nu era un comentariu cu care imi demonstrati fara drept de apel ca “v-ati dat seama din ce stofa sunt facut”. Deloc. Era un sfat prietenos sa inghit rahat si sa-mi placa, de fapt. Era “educatie”.
      4. Nu v-am intrebat niciodata “de ce sunteti sever cu studentii”. De fapt, v-am zis ca mi se pare normal sa nu fim lasati sa facem orice vrem si ca ar fi bine sa existe mai multi oameni ca dvs. – care PAREATI sa evaluati cunostintele unei persoane inainte de-a o lasa sau NU sa faca ceva in sectia dumneavoastra. Nu ma provocati, am pastrat toate mesajele dvs. si toate e-mailurile, chiar va pot demonstra ca INVENTATI lucruri pentru a va intari convingerile dumneavoastra facute din citirea in diagonala a randurilor mele.

      Daca va intoarceti la Terapie, nu ar fi mai bine sa ramaneti acolo si sa va vedeti de pacientii dvs.? Chiar nu vad de ce va irositi timpul cu un om care, in opinia dumneavoastra distorsionata nu face decat sa “se victimizeaze, numeste asistentele scorpii si doctorii jegosi”.

      Si stiti de ce v-am raspuns? Pentru ca, desi imi tot zic ca nu trebuie sa-mi pese de opinia unui necunoscut de pe internet, va respectam opinia.

      Asta pana mi-ati demonstrat in mod repetat ca ECHIVALATI dorinta unui elev de a invata ceva cu “aere”, “nesimtire” si cate si mai cate. Si ca sunteti convins ca intotdeauna “elevul prost pregatit este 100% singurul vinovat”, in ciuda discursului dumneavoastra care vrea sa indemne la educatie. Non-sens.

      Like

      1. Punctual.

        1. Eu incerc sa spun ca trebuie sa accepti ca asta este situatia si ca nimeni nu este platit suplimentar ca sa invete pe altcineva. Ca a invata pe cineva este un efort suplimentar pe care majoritatea prefera sa nu il faca, mai ales gratis.
        2. Si acele 15 minute libere i le recompenseaza cineva in vreun fel? Cu o suma de bani sau poate cu alte 15 minute de ragaz in care sa stea si sa bea o cafea in liniste, sa se relaxeze?
          Crezi ca daca ar fi platite si pentru activitati didactice nu ar face si asta?
        3. La “facut de cap” vorbeam de un caz ipotetic, nu de tine in particular! (vezi cititul in diagonala).
        4. Ceea ce tu vezi ca privit in dulap, altii nu vad asa. Pentru ce se poate afla in dulap cineva a semnat, este raspunderea cuiva. Si lucrurile “dispar” asa ca se incearca evitarea acestor evenimente neplacute pentru toata lumea.
          Si da, privitul in fise si discutatul cu pacientul sunt ele insele lucruri importante!
        5. OK! Toata lumea vrea sa faca proceduri (este, oarecum, de inteles). Ce nu acceptati voi este ca indiferent ce faceti altcineva sufera consecintele esecurilor (ce apar inevitabil). Din cauza aceasta prefera sa nu se riste. De aceea prefera sa isi acopere spatele. Cum sa lasi pe cineva sa invete cand stii ca daca va gresi tu vei avea de suferit, ca vei fi sanctionat?
          Legile noastre nu acopera in astfel de cazuri pe nimeni (student sau angajat) asa ca ceea ce voi vedeti ca montare de branula, altii vad ca pe o potentiala sursa de bucluc.
          Si da si eu am lucrat cu medici care nu ne lasau sa facem rahi/peri sau blocuri plexale si preferau sa le faca ei ca sa nu se riste. Si i-am inteles…
          Si da, au fost si medici care ne lasau sa facem de toate, pe riscul lor!
          Cam cum este si la voi…
        6. Ma repet, cunoaste-ti locul si nu folosi cuvinte mari! Eu nu am avut intentia sa te jignesc, insa tu o faci.
          Poti sa te ajuti pe tine cu linkuri catre ce doresti. Eu stiu ca daca am nevoie de ceva cer si cine are nevoie de ceva cere….
          Cu memoria inca stau bine…
          EU vorbesc de colegii mei, dupa cum chiar tu spui! EU vorbesc de oamenii pe care ii cunosc, cu care lucrez, pe care ii pot evalua, oamenii carora le cunosc limitarile si nivelul. Eu nu vorbesc de oamenii pe care ii cunosc tangential cateva ore pe saptamana timp de cateva saptamani si al caror nume nu il stiu si nici ei la randul lor nu stiu ca eu exist pe Pamant.
          Vorbesc de oameni cu care am trecut prin multiple experiente de la banala vizita pana la situatii critice…
          a. nu are sens sa comentez un non-sens….
          b. OK! A cunoaste echipamentul cu care lucrezi implica printre multe altele si a-i cunoaste denumirea. Nu pot sa afirm ca eu cunosc un lucru al carui nume nu il stapanesc. Asta implica ca nu am citit suficient despre el. Sa fim seriosi, stim detalii tehnice despre ceva fara a-i cunoaste numele? Este ca si cum ai invata actiunea unei grupe musculare fara a-i stii muschii ce o compun…
          c. si cumva, inexplicabil, eu sunt cel care face presupuneri nefondate…
          Scrisesem acel lucru pentru ca intr-adevar am inteles algoritmul de abordare al situatiilor si alte cateva lucruri. Nu era nici macar o vaga idee despre cum esti tu sau stofa ce te alcatuieste. Nu ar avea sens sa ma preocup cu lucruri redundante pentru mine.
          d. frumos, amenintari! Cum era cu razbunarea…?

        Eu stiu mai bine ce am de facut cu pacientii mei. Ba as putea sa ma hazardez si sa spun ca nu am nevoie sa primesc sfaturi despre cum sa abordez problemele pacientilor! Cand ti-am scris eram intr-o pauza. Erau fix acele 15 minute de liniste pe care le putem petrece oricum alegem caci ele ne pregatesc pentru alte multe ore de munca. Munca de care raspundem cu capul!
        Tu nu faci decat sa presupui care este opinia mea conform cuvintelor ce le las aici.
        Nu este mecanismul tu ma intrebi ceva si eu iti spun “In opinia mea…”.
        Deci presupui care este opinia mea, ba mai mult spui ca este distorsionata.
        Cam multe presupuneri… doar nu citesti si tu pe diagonala si/sau cu ochelari de cal….

        Da, dorinta neinsotita de o atitudine potrivita capata conotatii negative…
        Spuneam eu candva de drepturi si privilegii.
        Invatarea este dreptul vostru la scoala (mai ales ca platiti) dar la spital este un privilegiu…

        Am spus si in comentariul anterior si in multe altele “este SI vina studentului….”.
        Nu am spus ca X, Y sau Z este vinovat 100%.
        Pai, citim in diagonala sau nu ca sa stiu….

        Ideea generala este ca din pacate nu privesti decat dintr-un singur unghi fiecare problema.
        Nu incerci sa intelegi de ce X sau Y are o anumita atitudine. Si asta nu se poate invata, tine de factura fiecaruia…

        Sigur, ma astept la alte jigniri si/sau amenintari dar “nu-i bai”, noi sa fim sanatosi sa le ducem!
        Uite, poti sa spui ce vrei dar sa nu fie din sfera patologica caci o sa se supere colegii din specialitatile acelea in caz ca o sa citeasca pe aici.
        Si nici sa nu fie jigniri prea subtile ca nu stiu cat ma duce inteligenta sa le inteleg😉

        Bafta!

        Like

        1. Un raspuns cerebral si pe un cu totul alt ton. Sa presupun ca, daca nu sunteti intr-o zi de garda (cu tot ceea ce presupune asta pentru un om)… vedeti un pic altfel lucrurile?

          In primul rand, discutia dvs. se poarta/s-a purtat cu mine, pe blogul meu. Chit ca vreti sa exprimati o opinie “generala” despre problemele pe care le observati la mine SI colegii mei, in primul si in primul rand discutia o purtati cu mine. Si raspundeati la opinia mea, nu la ce a zis X nu-stiu-cand. Deci orice observatie ati facut in primul raspuns se intelege ca se referea in primul rand la mine, oricum ati fi vrut sa sune.

          In al doilea rand, in cel putin alte cateva tari din Europa (nu am date suficiente pentru a generaliza), AM nu sunt platite suplimentar pentru a educa pe nimeni. Cu toate acestea o fac. Mai bine sau mai rau, dar o fac. Inclusiv in Romania, un procent insemnat (dar prea mic, in opinia MEA) dintre asistente nu au o problema in a-si impartasi cunostintele cu generatiile urmatoare (chit ca nu primesc nimic in plus). Pentru ca asa au invatat si ele meserie, pentru ca isi dau seama ca am fi un pericol pentru pacienti daca terminam scoala fara sa stim nimic si (in anumite cazuri) pentru ca le place sa faca asta. Dvs. sunteti intransigent (pe buna-dreptate) cu mine si colegii/colegele mele care dupa 1-2-3 ani in spitale nu am invatat sa facem niste lucruri. Argumentul dvs. (logic, de altfel): “nu uita ca sunt si altii mai buni decat tine, care au invatat/invata in aceleasi conditii.”
          Pe aceeasi logica, nu uitati ca alte asistente predau in aceleasi conditii.

          Cred ca (la fel ca mine in privinta anumitor spuse ale dvs.) ati interpretat gresit ceea ce am vrut sa zic. In primul rand nu se vroiau a fi “amenintari”, in al doilea rand era doar o explicatie: m-ati acuzat ca am spus niste lucruri (despre doctori si asistente) pe care pot demonstra ca nu le-am spus, dar daca afirm ceva despre ceea ce ati scris dvs., pot sa va ofer un citat clar. Pentru ca, spre deosebire de o discutie fata-n-fata, tot ceea ce scriem pe internet ramane scris, nealterat de memoria fiecaruia.

          Da, recunosc, nu ati afirmat niciodata ca “elevul prost pregatit este 100% singurul vinovat”. Imi cer scuze pentru folosirea incorecta a ghilimelelor. Dar, desi afirmati altceva, din felul in care ati raspuns de mai multe ori aici, se intelege ca ne considerati principalii vinovati pentru lacunele in cunostinte.

          Nu, nu sunt tampit (pe langa “aerele” mele), stiu foarte bine ca am o gramada de lipsuri in cunostinte. Dar stiu foarte bine ca diferenta intre a invata ceva si a nu invata nimic la spital depinde foarte putin de vointa mea si foarte mult de factori pe care nu ii pot influenta. Si ma frustreaza acest lucru.

          Va invit sa cititi un pic (dureaza 5 minute) despre bias-ul de corespondenta (scuze pentru calc). Suntem (si eu si cred ca si dvs.) inclinati spre a judeca experientele altora ignorand factorii de fond. Combinate cu oboseala, stres, probleme personale si ies discutii de genul asta.

          La final, pentru ca nu ma pot abtine: Orice ati prefera dumneavoastra sa credeti, faptul ca veniti aici si va exprimati nemultumirile bazat pe ceea ce cititi nu este cu nimic diferit fata de ceea ce fac eu versus persoanele pe care le intalnesc in practica mea in spitale. Nu suntem nici prieteni, nici nu ne cunoastem de ani de zile, nu imi sunteti superior ierarhic, nu imi sunteti profesor, nu am lucrat impreuna, nu ma cunoasteti. Sunteti chiar mai putin indreptatit sa-mi aduceti vreo observatie fata de cat sunt eu indreptatit sa comentez despre asistentele care se poarta urat cu mine in spital. Sunt opiniile mele fata de niste persoane cu care macar am lucrat 14-21 de zile sau mai mult. Asta daca mergem pe principiul “Eu nu vorbesc de oamenii pe care ii cunosc tangential cateva ore pe saptamana timp de cateva saptamani si al caror nume nu il stiu si nici ei la randul lor nu stiu ca eu exist pe Pamant.

          Like

  2. Nu as vrea sa ma bag ca musca in lapte dar aceste discuții ma contrariază! Sunt o novice la AMG1 si chiar îmi doresc din tot sufletul sa învăț cat mai mult si nu pot spune decat ca îmi este teama de ceea ce voi găsi in spital in momentul in care voi intra in practica din luna ianuarie. Stiu ca majoritatea asistenților sunt deja plictisiți si obosiți de atâtea serii de preșcolari ca noi,dar cum vom avea posibilitatea sa învățam daca suntem deja stigmatizati si pusi la colt? Cum as putea sa pun întrebări fara a deranja? Cam cat ne poate preda doamna dirigintă teorie daca la practica vom fi paraleli?? Unde pot întâlni o persoana capabila si îngăduitoare care sa îmi indrume pașii si sa ma facă sa îmi doresc sa ma întorc cu drag si devotament in saloane printre pacienți?? Cu tot respectul pentru dvs dl doctor si pentru colegul meu,daca pot spune asta… Chiar am nevoie de multe sfaturi utile,nu de o bătaie intre doi cocosi galezi:)

    Like

  3. Apropo Cristian, sa stii ca “sistemul ala de transmitere al analizelor in cilindru in tub de aer” exista si in spitalul Cantacuzino. Si legat de toata discutia cu domnul doctor, eu sunt tare dezamagita ca cineva poate gandi ca “pentru a invata ceva trebuie sa inghiti rahat cu placere, pentru ca DOAR asa se poate si pentru ca altii au facut-o si n-au patit nimic”.

    Like

    1. Nu stiam, nu am facut inca practica acolo. Precum scriam mai sus, e clar ca pur si simplu nu am vazut suficient de multe lucruri. Sper ca sistemul cu pricina functioneaza ok acolo, elevii asistenti-medicali avand astfel oportunitatea sa invete ceva mai util pentru ei decat “caratul sangelui spre laborator”🙂

      Cat despre discutia cu domnul doctor, dansul sustine ca totul e mai nuantat de atat. Recunosc, nu a spus ca e imperios sa fie asa (adica “doar” e adaugat incorect de mine).
      Dar eu sustin ca asta e mesajul de baza care se desprinde din ultimele sale interventii.

      Like

  4. Ehehe…. chiar ca lungul drum pana departe de a-si vedea cineva lungul nasului.
    Exista asa numitul sindromul specialistului in tagma medicilor si fie ca vrem sau nu apare foarte des printre cei care au impresia ca stiu (prea) multe. Medicii din Romania sufera de o oarecare aroganta a semizeului neinteles. Nu e in codul genetic desi pana si strainii care vin aici se restructureaza psihic. O exista ceva in apa sau aer.
    Restul de personal angajat al spitalului in viziunea medicului o cam freaca sau taie frunza la caini desi circumvolutiunile MD-ilor lor facute cu grebla(vorba profesorilor din facultatea de medicina!) sunt cele care conteaza. NU-i bai. Noi nu vrem covor rosu. Vrem doar respect pentru cele 80 de procente eficienta depuse in spital zilnic versus 20 ale voastre domnilor medici. Este in concordanta cu legea lui Pareto. Ups..o dam in management si resurse umane ceea ce nu prea e de nasul unui biet asistent.
    PS. TOTI(dar toti!) cardiologii rezidenti invata ecg-ul de la asistente. Medicul e prea ocupat.

    Like

    1. Nu stiu daca vorbesc cu un/o AM sau cu un coleg/o colega (viitori AM). Presupun, totusi, ca sunteti AM.

      Reprosurile domnului doctor sunt indreptate catre mine si colegii mei, nu catre AM. Una din problemele dansului cu mine este fix faptul ca ma plang de felul in care se poarta unele AM, in loc sa le “inteleg, ca viitor coleg de breasla”. Deci treaba cu respectul si 80/20 nu isi are rostul.

      Cat despre ECG… am si eu o observatie (nu generalizare, ma refer doar la ce am vazut cu ochii mei): pe sectiile de Chirurgie, UTIN, ATI, Hematologie si Oncologie unde am ajuns eu si am vazut ECG-uri facute zilnic sau aproape zilnic, la niste intrebari simple ale mele mi s-a raspuns tot timpul cu: “eu stiu sa fac ECG-ul, nu sa il interpretez, asta e treaba doctorului”. Asta asociat unor pozitionari ale electrozilor precordiali care numai asa nu aratau:

      Like

    2. Stimate domn/doamna, cine dintre noi nu isi cunoaste lungul nasului?

      In primul rand, regret frustrarile dvs. insa nu inteleg de ce le revarsati asupra mea…
      In al doilea rand, cititi cu atentie ce scriu eu… si incercati sa si urmariti firul scrisului.
      Eu nu am sustinut ca celelalte cadre medicale muncesc mai putin, ba din contra eu tocmai asta sustineam… ca muncesc mult si nu au mereu timp de elevi/studenti.
      Nu stiu de ce sindroame vorbiti insa ma indoiesc ca aveti studii in domeniu astfel incat sa aveti dreptul de a vorbi. Specialitatea mea (ATI) m-a invatat de mult care este locul meu in fata bolii si a mortii asa ca ce presupuneti dvs este eronat!
      Nici macar un profesor dintre ai mei nu a spus fraza cu grebla… deci, in ce film ati vazut-o?
      Mai mult decat atat… ati facut dvs personal studii din care au reiesit procentele 20/80?
      Poate in tari in care AM fac nursing si atunci da, ei fac mare parte din Nursing dar nu din partea medicala.
      Ca tot spuneati de lungul nasului…. unde va este lungul nasului cand vorbiti astfel despre medici?
      Unde invata rezidentii EKG de la AM? Ma indoiesc ca si dvs intelegeti fractiuni de EKG ce sa spun despre interpretare…. in fond daca stiti atat de multe lucruri de ce mai fac colegii de la Cardio 5 ani de rezi?
      Sau poate veniti sa ma invatati si pe mine sa dau anestezie… sau poate managementul MSOF-ului…
      Nu trebuie sa vina nici un medic sa va faca sa va simtiti nicicum atat timp cat dvs sunteti sub imperiul frustrarilor…
      Si DA, acesta este un mesaj care vi se adreseaza dvs nu AM in general.
      Cum mai spuneam eu pe aici… apreciez bunul-simt caci tare rar este prin spitale.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s