A murit pentru ca a facut ceva cand altii au ramas indiferenti

Cine imi citeste blogul de ceva vreme stie ca am mai scris de cateva ori de spre spirit civic si lipsa de reactie la violenta in locuri publice.

Astazi am o scurta relatare despre ce se poate intampla cand te implici pentru a scapa pe cineva.

Tuğçe A. era o studenta la Pedagogie (urma sa devina profesoara) din Offenbach, Germania. Cu 2 week-enduri in urma, vineri spre sambata, dimineata devreme, se intorcea cu un grup de prietene (si cel putin un prieten) din oras. Au oprit la un McDonald’s. Acolo, la toaleta, un grup de 3 tineri le hartuiau pe niste fete “blonde” de 13-16 ani (aproximativ, nu au fost inca gasite). Au auzit strigate de ajutor. Impreuna cu o prietena si un prieten s-au bagat la mijloc si au facut suficient scandal incat sa se implice si alti oaspeti ai localului, astfel incat cei 3 tineri (de origine sarba) au fost dati afara din McDonald’s.

A mai ramas acolo cu prietenii sai pentru inca o ora. Cand au parasit restaurantul fast-food, sarbii le asteptau (statusera in masina lor BMW X6 1 ora pentru asta). Au inceput sa le injure si, aparent, turcoaica si prietenele ei le-au raspuns. Asta i-a infuriat si mai tare pe cei 3, care au iesit din masina. Unul dintre ei a plesnit-o peste o ureche pe una dintre fete, iar al doilea a lovit-o cu pumnul in tampla pe Tuğçe A. Aceasta a cazut si s-a lovit cu capul de asfaltul parcarii. Sarbii au fugit, dar au fost prinsi de politie dupa 20 km. Cel care a lovit-o pe turcoaica sta la inchisoheartLungMachineare de atunci.

Fata a intrat in coma de a doua zi si in mai putin de 24 de ore medicii nu au mai inregistrat semne de activitate cerebrala. Desi i s-a facut o operatie de urgenta de craniotomie pentru eliminarea hematomului subdural si scaderea presiunii intracraniene, nu a fost suficient. A ramas in viata doar pastrata de o masina cord-pulmon. Parintii ei au contactat neurologi si neurochirurgi din intreaga Germanie, incercand sa gaseasca pe cineva care sa le ofere o speranta pentru copilul lor. Fara succes. Astazi, in ziua in care ar fi implinit 23 de ani, si-au dat consimtamantul sa fie oprite aparatele.

Pentru ca abia implinise 18 ani de 2 zile, e posibil ca faptasul sa fie judecat ca minor. Va fi acuzat de “vatamare corporala grava ce a condus la deces” (schwerer Körperverletzung mit Todesfolge). Pedeapsa pentru un minor in cazul acesta ar fi de maxim 10 ani (versus intre 3 si 15 ani pentru un adult). Aici vor intra in calcul si alti factori: cazierul, faptul ca era somer, daca a baut sau nu, faptul ca a fugit de la locul faptei.

Relatarea cazului luata de aici, aici si aici.

Cazul a generat extrem de mult interes intr-o Germanie care se teme tot mai mult de violenta si de pierderea “valorilor locale”, tradusa prin cresterea numarului celor care doresc reintroducerea pedepsei cu moartea la un maxim al ultimilor ani. Asta desi numarul de acte violente (per total) e in scadere.

In mai putin de 24 de ore s-au strans peste 47.000 de semnaturi pentru o petitie care ii cere presedintelui Republicii acordarea Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania post-mortem studentei, pentru ca a aratat “curaj civil“. Btw, in timpul in care am scris eu postul asta s-au strans 15.000 de semnaturi in plus.

Cum s-ar fi desfasurat toata povestea in Romania? Si cum ar fi fost privita studenta post-mortem, daca lucrurile ar fi decurs la fel?

P.S. Daca cineva e curios sa vada cum arata o craniotomie pentru evacuarea unui hematom subdural (nu e chiar o priveliste placuta, atentie):

Advertisements

Cine face bani de pe urma vaccinurilor in Romania

… sau cel putin in cazul unui vaccin.

In ziua de azi multe persoane au inceput sa chestioneze eficienta vaccinurilor. Asta in era in care, multumita vaccinarilor am scapat (mai mult sau mai putin) de grija mai multor boli periculoase (Poliomielita, TBC, Tetanus, Difterie, Tuse convulsiva) si, partial, de “bolile copilariei” (rujeola, oreion, rubeola).

Ce fraza auzi des de la oamenii astia? “Ce mă, vrei să se îmbogățească companiile farmaceutice de pe urma vaccinărilor? Ăia vor doar bani, de asta ne păcălesc că avem nevoie de vaccinări”.

Studiu de caz:

In Elvetia (si cred ca si in alte tari cu apa calda) este obligatorie vaccinarea anti-hepatita B pentru a lucra in spitale. Ca sa ma primeasca in schimbul de experienta, trebuia sa le aduc dovada vaccinarii si (preferabil) un set de analize cu anticorpii anti HepB.

Pentru o vaccinare eficienta anti-hepatita B se recomanda 3 inoculari. Prima doza am cumparat-o in octombrie, chiar inainte sa plec. M-a costat 82 (sau 83, nu mai tin minte exact) de lei. O luasem de la Farmacia Tei – o farmacie care practica adaosuri mici la multe medicamente, drept pentru care e coada la ei tot timpul. A doua doza n-am mai luat-o de la ei, nu il mai aveau in stoc.

Pentru acelasi vaccin am primit 3 preturi total diferite de la 3 lanturi mari de farmacii din Bucuresti:

  • la Belladonna era 96 lei
  • la Catena era 101 lei (cu reducere)

  • la Dona era 126 lei

Diferenta de la 14 la 44 lei, pentru un vaccin care se poate vinde (in profit) si cu mult mai putini bani.

In SUA, costul pe doza variaza intre 60 si 100$. Asta pentru ca noi suntem considerati tara in curs de dezvoltare, deci meritam preturi reduse la anumite produse farmaceutice.

Companiile farmaceutice sunt nașpa pentru ca fac bani pe spinarea oamenilor, dar intermediarii dintre ele si pacienti, care isi adauga pana la 50% din pretul vaccinului la pretul de vanzare cum sunt?

Plus:

Companiile farmaceutice (la nivel mondial) nu fac decat o parte mica (intre 0,3% si 1,8%, depinde ce surse folosesti) din veniturile lor din vaccinuri, marja de profit a vaccinurilor e mai mica decat a multor medicamente si AR FACE MULT MAI MULTI BANI DIN VANZAREA DE TRATAMENTE PENTRU BOLILE PE CARE VACCINURILE LE PREVIN. Vezi si articolul asta.

Cum ajungi sa lucrezi ca Asistent Medical in Danemarca (guest post)

Am un post in care am incercat sa strang cateva informatii despre salariile asistentilor medicali in diferite tari din Uniunea Europeana. Nu este exhaustiv si nici nu sustin ca este 100% precis – toate informatiile pe care le-am folosit sunt luate de pe internet, dar mentionez sursele.Denmark-City

Acolo am primit un comentariu de la un asistent medical care lucreaza de ceva ani in Danemarca, dupa 3 ani munciti in Romania (ca asistent medical).

La rugamintea mea, a fost dispus sa isi impartaseasca, pe scurt, povestea plecarii sale la munca in Danemarca.

Mi-am permis sa introduc niste sublinieri si intariri prin text, in rest este 100% guest post:

 

Sa o luam cu inceputul.
Nu am avut o dorinta de a munci in Scandinavia per se. A fost mai mult un impuls ori, daca vrei, o idee, sa vad daca pot sa ajung acolo si, mai ales, sa experimentez pe pielea mea societatea nordica.

Nu am stiut absolut nimic despre procesul efectiv de recunoastere a calificarii, insa stiam foarte bine procedura. Suedia si Danemarca (tarile pentru care am aplicat) sunt state membre UE, deci sunt supuse anumitor conventii, printre care amintesc cea mai importanta, Directiva 2005/36 (plus amendamentele de rigoare adaugate de-a lungul anilor), directiva care guverneaza migratia fortei de munca in spatiul UE.

Asadar, am tras cu glontul catre Suedia si Danemarca.

Primul pas a fost sa aflu care este denumirea suedeza, respectiva daneza, a titulaturii ”asistent medical”.
A fost relativ simplu. Utilizand Google Translate, nurse a devenit sygeplejerske, asta fiind traducerea in daneza (syg = bolnav, plejer = ingrijitor). Renunt a mai mentiona Suedia, pentru ca nu am primit nici un raspuns pozitiv din partea lor.

Asadar, eu sunt sygeplejerske. De fapt, sygeplejer (asistent medical), sygeplejerske insemnanad asistenta medicala. Oricum titulatura oficiala este de sygeplejerske. Inca o dovada ca traiesc intr-o societate axata pe egalitatea intre sexe?… Ma rog.

Pasul urmator a fost atasarea in Google a termenului sygeplejerske de job, acesta din urma fiind un termen ”international”. Asa am gasit posturi de asistenti medicali in Danemarca. Dupa aceea, acelasi google m-a ajutat sa gasesc ”sygeplejerske job i psykiatrien”, adica joburi asistent medical in psihiatrie, acesta fiind domeniul meu de activitate.

O pagina m-a condus la alta. Asa am aflat ca Danemarca este organizata pe regiuni si pe pagina oficiala a acestora pot gasi si aplica pentru joburi. (nota Cristian: un site, in engleza, al regiunii centrale, cu informatii despre munca in Sanatate in Danemarca gasiti aici)

Odata gasite aceste joburi disponibile, nu trebuia decat sa utilizez din nou Translate pentru a avea o versiune in engleza a anuntului si, mai ales, pentru a gasi o adresa de email de contact.

Astfel am aplicat, daca bine imi amintesc, pentru vreo 25-30 de posturi.
Am explicat frumos cine sunt si ce pot, am atasat un resume actualizat si am multumit frumos, asteptand vreun raspuns.

Am primit doar 2 raspunsuri concrete.
Unul a fost de la o sectie de psihiatrie din Copenhaga, iar celalalt de la actualul meu loc de munca.
Diferenta a constat in faptul ca cei din Copenhaga ar fi vrut sa am autorizatia de a profesa (adica sa-mi fi recunoscut diploma, pe romaneste) inainte de interviu, pe cand ceilalti nu, ei m-au chemat la interviu inainte. Pe banii lor.

Zis si facut.

Am rezervat un bilet cu Lufthansa si dus am fost catre Danemarca.
In gara orasului unde este situat spitalul m-a asteptat o angajata de la Resurse Umane, care m-a condus catre garsoniera pusa la dispozitie de catre ei pe durata celor 5 zile.

Interviul a fost un succes, altfel nu mai stateam acum, fiind de garda, sa scriu istoria mea.

Pe scurt, interviul a decurs foarte profesional. Au fost prezenti 2 sefi de sectie, plus directorul de ingrijiri. Au mai fost 2 angajati de la Work in Denmark, o organizatie guvernamentala al carei scop este sa atraga forta de munca calificata in Danemarca. Apoi eu si inca un asistent polonez, in gluma fie spus, adus pe filera poloneza (directorul de ingrijire este de origine poloneza, plus de asta tipul mai avea un frate si un var angajat in acelasi spital)

Ni s-a explicat ce si cum, cum va decurge procesul de integrare, care este salariul de incadrare, ce drepturi avem etc.

In timp ce eram in drum spre Copenhaga pentru a vizita orasul, primesc mesaj de la Lisbeth (tipa de la Resurse Umane) ca s-au hotarat sa imi ofere postul.
Eram asadar angajat pe un post temporar de 1 an cu posibilitatea de a fi angajat permanent daca, dupa 1 an, voi atinge un anumit nivel al limbii daneze.
Totusi, conditia cea mai importanta pentru mine era sa obtin autorizatia daneza, fapt care stiam ca nu va fi fara probleme.

Nu cred ca are relevanta acum, insa pana la urma am primit dreptul de a profesa in Danemarca.
Daca cumva doresti, am sa explic pe indelete, insa pentru cei din generatia ta recunoasterea calificarii in spatiul UE este absolut o simpla formalitate. (nota Cristian: asa este, am o colega care a terminat anul acesta, acum deja i s-au recunoscut studiile, la doar cateva luni de la terminarea scolii – voi reveni cu povestea ei, probabil)

Cum e sa muncesti in Danemarca?
Raspuns: nu e ca in Romania.

Am fost inclusi (eu si Pawel, polonezul) intr-un program de mentorship. Am avut-o drept mentor pe X, o daneza de vreo 1,60, putin dolofana, insa extrem de competenta, mai ales dpdv al calitatii serviciului medical. Actualmente este angajata a sectii de Cardiologie din cadrul Spitalului Universitar din orasul X, pe un post de udviklingssygeplejerske, adica o asistenta care are ca obiect de munca controlul serviciului medical si imbunatatirea lui. Are vreo 28 de ani si la anul va studia pentru doctorat.

Primele 3 luni au fost structurate astfel : 1 zi pe sectie sub indrumarea lui X, restul de 4 zile la scoala de limba daneza. In treacat fie spus, in Danemarca strainii au posibilitatea sa studieze gratis limba daneza timp de 3 ani.

Apoi, 2 zile la munca, 3 la scoala.

Intre timp am fost platit ca si oricare alt asistent medical.

Cum a fost integrarea?

Grea. Primele trei luni au fost grele.
Limba daneza este aproape imposibila. Germana e simfonie pe langa sunetele grosolane emise de danezi. Parca Regina Margareta(Danemarca este Regat) a spus odata ca limba daneza nu este o limba, ci o boala a gatului.
Sincer, nu cred ca poti retine prea multe in primele 3 luni, decat dialogurile absolut conventionale.
Gramatica este relativ simpla, au doar un timp de conjugare a verbelor( cum ar veni, eu mananc, tu ”mananc”, el ”mananc”), ceva verbe neregulate, apoi ordinea in propozitie(aici se aseamana cu germana). Pronuntia este aproape imposibila si asta face foarte dificil procesul de invatare a limbii daneze.

Planul initial a fost ca in decurs de 6 luni sa atingem un anume nivel de competenta incat sa putem munci independent pe sectie. Insa au fost putin cam optimisti, cel putin in cazul lui Pawel.

In cazul meu, la 7 luni de la inceperea cursurilor, in luna mai 2010 am inceput sa muncesc independent, evident am mai primit ajutor. Insa am reusit in cele din urma.

La 1 an am atins nivelul dorit de ei, ma refer la competenta in limba daneza si, astfel, am obtinut fixarea pe post, asa cum se spune in Romania.

Din pacate pentru Pawel lucrurile nu au decurs prea bine, desi a avut parte de tot suportul pe care il putea cere.

Cum este munca de asistent medical in Danemarca?…

Cred ca ramane pe altadata.

Godnat. (CristianNoapte buna, postul a fost scris noaptea)

3 minute din Pripyat (orasul de langa Cernobâl)

Filmate in orasul Pripyat de Danny Cooke, un fotograf (si nu numai) freelancer, pentru un documentar CBS News.

Pentru cine nu stie, Pripyat este orasul-fantoma (azi) de unde 49000 de oameni au fost evacuati fortat dupa explozia reactorului 4 al centralei atomo-electrice de la Cernobâl, Ucraina.

Pentru cine a citit “Picnic la marginea drumului” sau a vazut “Stalker” al lui Tarkovski filmuletul asta cred ca e un pic mai interesant decat pentru majoritatea oamenilor. 🙂

Screen Shot 2015-01-03 at 13.09.43

Ce se intampla daca iti injectezi Mercur in sange

termometru spartToti am fost avertizati (sper) cand eram mici si ni se lua temperatura cu un termometru din ala vechi, cu mercur, ca “sa nu cumva sa il spargi, mercurul e foarte periculos cand ajunge in corp, se acumuleaza si nu mai iese niciodata“. Sau o fraza asemanatoare (in functie de cat de alfabetizati stiintific erau parintii).

Am dat din intamplare zilele astea peste un link catre un caz din NEJM. O asistenta de stomatologie din Chile a incercat sa se sinucida, injectandu-si 10 ml (135 g) de mercur anorganic (mercur in stare elementara) intravenos. Nu a murit, dar s-a prezentat la o sectie de urgente a unui spital cu tahipnee (respiratie rapida), tuse seaca si sputa cu sange. Respirand aer normal avea o presiune a oxigenului relativ normala: 86 mm Hg

Asa ii arata radiografia pulmonara:

radiografie pulmonara mercur

capilare plamaniMercurul i s-a raspandit in plamani, in capilarele care invelesc alveolele pulmonare (mai ales la extremitati).

Tratamentul se pare ca a fost chelarea cu Dimercaprol. Desi acolo scrie ca ar fi fost administrat “oral”, ma indoiesc serios ca asa a fost (din cate vad eu, calea de administrare este injectie intramusculara). Apropo, in linkul precedent scrie cate ceva si despre ce inseamna terapia de chelare (chelation).

Dupa 10 luni de tratament, pacienta a cerut oprirea lui, fara afectari neurologice, renale sau gastrointestinale. Desi radiografia pulmonara arata aparent la fel.

Asta arata diferenta importanta intre intoxicatia cu mercur elementar, mercur anorganic (de ex. Clorura de mercur) si mercurul organic – cel mai periculos (cel putin in forma de dimetilmercur – folosit in laboratoare – sau metilmercur, care se gaseste in cantitati mici dar posibil periculoase in pestii oceanici, de exemplu).

Karen Wetterhahn, o profesoara de chimie la Darthmouth College din New Hampshire, SUA, este exemplul trist pentru cat de periculos este dimetilmercurul. In cursul unui experiment despre efectul pe care mercurul il are asupra ADN-ului, i-au scapat cateva picaturi pe manusile de cauciuc pe care le purta. Peste aproximativ 3 luni a fost internata in spital, dupa minim 5 zile de deteriorare progresiva a mersului, balansului si vorbirii. Pierduse 6,8 kg in 2 luni si avusese de mai multe ori episoade de greata, diaree si dureri abdominale. Nivelul mercurului in sange era de 4000 μg per litru (in mod normal este intre 1 si 8; toxic este la valori >200); mercurul urinar era de 234 μg per litru (in mod normal ar fi intre 1 to 5; toxicitatea apare la valori >50). In ciuda tratamentului agresiv de chelare cu Succimer/DMSA (varianta mai lipsita de complicatii si mai eficienta a Dimercaprol-ului), starea ei se inrautateste. Moare la 298 de zile de la expunere.

Tot cazul ei este disponibil (gratuit) in NEJM.

Mercurul este o substanta toxica, este clar, dar conteaza foarte mult cantitatea si tipul de mercur care ajunge in corpul uman. Ce efecte are asupra corpului uman?

In creier avem degenerare neuronala si infiltratie perivasculara in materia cenusie. Apare atrofie cerebelara si/sau degenerare a celulelor Purkinje. Mai apare demielinizarea axonilor, necroza axonilor si encefalomalacie (sau ramolisment).

Metilmercurul este mutagen, carcinogen, embriotoxic si teratogen.

Toate formele de mercur trec prin bariera placentala si afecteaza fatul.

Mercurul elemental sub forma de vapori este rapid absorbit, producand rapid bronsita coroziva sau pneumonie interstitiala.

Formele anorganice se leaga de anumite enzime sau molecule care contin tioli (cisteina, glutationul). Tesuturile bogate in aceste componente acumuleaza concentratii mari de mercur. Mercurul anorganic este citotoxic si coroziv, ceea ce inseamna ca produce inflamatii, ulceratii si necroza in tractul gastrointestinal si nefrita interstitiala sau necroza tubulara a rinichilor.

Simplificat, am avea:

Mercur elemental:

*Hg (metal/vapor): inhalarea (si, evident, injectarea) de Hg il face mai usor biodisponibil, deci mult mai toxic. Nu se prea absoarbe prin piele, deci nu e atat de periculos ca alte variante de mercur (vezi  mai jos). Afecteaza plamanii, rinichii, sistemul nervos central si periferic (in special la expunere cronica – vezi cazul “palarierilor nebuni“). Poate fi ingerat in cantitati mici fara sa fie deosebit de periculos, deoarece nu se absoarbe aproape deloc in tractul gastrointestinal. Prin inhalare sau injectare devine periculos. Durata de injumatatire este de aproximativ 60 de zile. Expunerea repetata este, evident, periculoasa.

Mercur anorganic: saruri de Hg, Hg legat de un atom de C sau CN (cianuri) sau Cl sau alte substante. Pe langa faptul ca afecteaza SN central/perfieric, produce toxicitate si la nivelul tractului gastrointestinal + rinichi

*Saruri cu Hg(I): contin cationul Hg-Hg2+, nu prea solubile, dar toxice

*Saruri cu Hg (II): contin cationul Hg2+, mai solubile, mai toxice

Absorbtia prin ingerare este relativ scazuta, toxicitatea depinde mult de cantitatea absorbita si de rapiditatea tratamentului. Se estimeaza ca la adulti ar fi toxic de la 1g absorbit in sus. La soareci s-a estimat o doza toxica de 1mg/kg corp.

Provoaca distrugeri la nivelul tesutului unde a fost absorbit (plamani/tractul gastrointestinal) si la locul de excretie (rinichi in special). Provoaca insuficienta renala cronica.

Mercur organic: Hg anorganic legat (de regula in natura) de o grupare de tip metil/etil/fenil/alti alchili etc. Afecteaza SN central, rinichii si tractul gastrointestinal. Cele cu catena scurta (metil-, etil-, propil-) sunt mai stabile, de aceea se elimina mai greu din corp. Cele cu catena mai lunga sunt mai instabile, deci mai usor de “rupt” legatura cu C si apoi eliminate. Foarte periculoase. In secolul 19, injectii cu dietilmercur erau folosite ca tratament (INEFICACE) antisifilitic, dar s-a renuntat la asta (si pentru ca afectau sistemul nervos. Vezi si cazul Eminescu – care mai degraba a murit de tratamentul toxic pentru un sifilis de care nu suferea. Diureticele pe baza de mercur au fost folosite pentru pacientii cu afectiuni cardiace pana la aparitia diureticelor moderne (in anii ’50). Primele antiseptice erau pe baza de mercur organic. E evident de ce s-a renuntat la ele.

*Metilmercur: saruri ce contin o grupare metil (CH3) legata covalent de un atom de MercuryFoodChain-01Hg2+ : Hg-CH3+ . Solubile in lipide si, prin consecinta, usor de absorbit oral. Daca mercurul elemental/inorganic ajunge in apa, acolo se poate transforma in metilmercur in plancton (si nu numai), este mancat de pesti si apoi se produce bioacumulare in tesuturi. Pe masura ce urcam in lantul trofic, bioacumularea este din ce in ce mai mare, in special in creier si rinichi (si in fetus, daca e cazul).

*Dimetilmercur (H3C-Hg-CH3): Extrem de toxic, capabil sa treaca prin manusi si piele extrem de rapid. Dificil de eliminat din corp (vezi exemplul de mai sus). Era folosit in chimia organica si in toxicologie, dar a fost treptat eliminat, din cauza aparitiei altor organometale mai putin toxice sau mai usor de obtinut.

Ar mai fi de mentionat si Etilmercurul(C2H5Hg+). Nu se bioacumuleaza si se elimina prin urina. Este toxic, dar corpul poate scapa de el mult mai usor prin urina. Desigur, in cantitati importante, toxicitatea lui este marcanta (vezi in cartea asta de Toxicologie).

Etilmercurul era folosit pe post de conservant pentru anumite vaccinuri multi-doza in trecut (care e un metabolit al substantei numite thimerosal/thiomersal) si in cateva vaccinuri antigripale moderne folosite in SUA.

In vaccinurile din Romania antigripale NU exista etilmercur. Puteti verifica pe ANM: Vaxigrip si Influvac. Se folosea (in cantitati MINUSCULE) pe post de conservant in vaccinuri pentru a scadea riscul de contaminare in vaccinurile multi-doza. Asta deoarece prevenea infectarea unei multidoze cu orice patogeni (la introducerea acului pentru retragerea unei doze). Doza era oricum mult prea mica pentru a avea vreun efect sistemic asupra unui adult (sau chiar bebelus). Multumita propensiunii oamenilor pentru a raspandi zvonuri care suna “plauzibile” si a usurintei cu care omul modern isi ia informatiile din surse lipsite de veridicitate, in momentul de fata nenumarati oameni sunt convinsi ca vaccinurile cauzeaza diferite boli (in special autismul) si alte nebunii, si multi dau vina pe prezenta mercurului (sub forma de thimerosal) in vaccinuri. Nu conteaza faptul ca, pentru a calma spiritele, majoritatea vaccinurilor sunt lipsite de mercur de mai mult de 10 ani, nu conteaza faptul ca panicarzii au fost vaccinati (si ei si parintii lor) si n-au patit nimic. Daca scrie “pă net” ca vaccinul X cauzeaza cancer, boala Alzheimer, autism sau mai stiu eu ce, desigur ca se sperie – nu cauta surse credibile pentru a afla ca mercurul din vaccinuri nu e periculos. Un articol publicat in American Journal of Public Health da mai multe informatii despre controversele legate de thimerosal/thiomersal si cum s-a perpetuat o teorie a conspiratiei pana a ajuns sa fie vehiculata drept informatie plauzibila.

Nu o sa mentionez aici toti compusii organici ai mercurului, deoarece sunt mai rar intalnitimersalyl si, asa cum am zis, mai putin toxici. Demni de o scurta mentiune ar mai fi fenilmercurul si alte organomercuriale (cum ar fi vechile – si neutilizate acum – diuretice bazate pe mercur). Cum ar fi Mersalyl-ul:

 

Drepturi imagini: NEJM, visualsunlimited, wikimedia commons si nu-stiu. 🙂

Cum e viata in spatiu pentru astronauti?

Am citit un articol interesant, scris (indirect) de Marsha Ivins, un inginer aerospatial care a participat la 5 misiuni ale navetelor spatiale americane intre 1990 si 2001.

Spicuiesc din articol:Space_Shuttle_Atlantis_launches_from_KSC_on_STS-132
(la lansare) “stai pe 3,17 milioane de kg de combustibil exploziv si… tragi un pui de somn

de pe rampa de lansare pana pe orbita ajungi in 8 minute si jumatate, accelerand pana la 28.163 km/h

cresti in inaltime 1-2 inci” (aprox. 2,5-5 cm, teoria acceptata pentru moment este ca fara atractia gravitationala a Pamantului, combinat cu pierderea in densitate osoasa, vertebrele se lungesc un pic iar discurile intravertebrale devin mai elastice, ceea ce duce la o elongatie a coloanei vertebrale. Situatia revine la normal dupa cateva luni pe Pamant).

ciocolata excelenta are gust de ceara in Spatiu

nu gatesti nimic in Spatiu” si “nu exista frigider… deci mananci fructele proaspete in primele zile“.

La intoarcerea pe Pamant “simtul echilibrului este dat peste cap si trebuie sa reinveti sa te misti intr-un camp gravitational. Daca iti intorci capul, cazi“.

Un interviu mai lung cu Marsha Irvins poate fi gasit aici (audio/video).

Daca mai e cineva curios despre cum e viata pe Statia Spatiala Internationala, exista o serie de filmulete in care puteti vedea cum te speli pe dinti, cum dormi, cum te antrenezi, cum gatesti ceva, cum te speli pe maini samd pe youtube. Un playlist:

“Asta nu e treaba mea”

Acum cateva luni am fost pus sa fac un EKG unei paciente speriate (post-AVC). Oricat de mult ii vorbeam frumos si o rugam sa se calmeze un pic, ca dureaza putin, ca nu e o procedura invaziva, ca nu simte nimic samd, nu se putea opri din tremurat si smiorcait. Dupa 5 minute de chinuit cu ea, m-am dus sa cer ajutor de la asistente sau de la infirmiere (1 statea pe balcon, altele erau prin saloane, 1 nu era de gasit samd). Mi-au zis ca sunt ocupate, sa ma descurc. A venit o ruda fix atunci (nu stiu cine a lasat-o sa intre, in mod normal nu avea ce sa caute acolo la ora aia). Cum nu aveam cum sa apas pe butonul de record, sa calmez pacientul, sa tin si electrozii precordiali (care tot cadeau), m-am gandit eu sa o rog pe ruda sa ma ajute. O doctorita rezident a observat asta, a rugat-o pe ruda frumos sa plece si mi-a zis ca nu au ce cauta rudele pe acolo cand facem proceduri si sa ii cer ajutorul oricui altcuiva de acolo cand fac asta (cand eu i-am zis ca nu am cum sa fac EKG-ul singur pacientei care tremura din toate balamalele). Cand a inteles ca nu e altcineva care sa ma ajute, m-a ajutat ea, fara sa aiba vreo problema, fara sa se planga ca nu e “treaba ei”, fara sa se simta lezata ca face asa ceva (era rezident in ultimul an, nu mai era chiar .

Saptamanile trecute mi s-a zis de mai multe ori in timp ce curatam patul si echipamentele dupa ce un pacient era externat sau dupa ce ajutam la mutatul cate unui pacient sau imbracatul lui sau pregatirea unui cadavru pentru a fi dus la morga “de ce faci asta, asta nu e treaba noatra?” (a asistentilor medicali, n.a.).

Zilele astea ni s-au predat mai multe chestiuni teoretice de nursing. Printre ele, si nu e treaba meacate ceva despre toaleta pacientului aflat in coma/in stare de inconstienta.

Desi profesoara de nursing e mai infipta si nu prea tolereaza comentariile, s-au auzit cateva de “asta oricum nu trebuie sa facem noi” la niste explicatii ale ei.

Atitudinea asta nu o inteleg.

In primul rand, de multe ori au prins fraza asta din spitale, de la alte asistente, fara sa se oboseasca vreodata sa verifice ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. Deci fac o afirmatie fara sa stie de fapt care e REGULA. Am facut si eu greseala asta odata, mi s-a atras atentia ca ar exista un document oficial emis de Ministerul Sanatatii care arata ce proceduri ar trebui sa stie sa faca Asistentii Medicali Generalisti si CUM ar trebui sa se faca. La asta se adauga diferite regulamente interne ale fiecarui spital + eventuale regulamente ale fiecarei sectii.

Acum, daca mai afirm vreodata “asta ar trebui sa se faca asa“, intotdeauna ma verific cu documentul cu pricina, nu cu ce a zis asistenta X. De exemplu, cand aud o asistenta ca imi zice “nu mai curata cu spirt degetul unui pacient inainte sa il intepi pentru o glicemie“, intai incerc sa ma dau necunoscator “dar nu e risc de infectie daca intep un pacient cu un ac fara sa ii dezinfectez tegumentul?” apoi ori ma eschivez din a face procedura gresit, ori astept sa plece si o fac corect, ori, in caz ca nu vreau sa mai ajung vreodata acolo pe tura ei, o confrunt cu pdf-ul de pe telefon. Pana acum n-a fost nevoie sa folosesc pdf-ul. Dar am divagat.

In al doilea rand, regulamentele sunt relativ neclare cateodata, mai ales la manipularea pacientului (toaleta, mutare, schimbarea hainelor, schimbarea asternutului etc.). Dar cu o atitudine de genul “eu nu fac asta pentru ca nu e treaba mea” nu faci decat sa amani degeaba un lucru care oricum trebuie facut. Ca elev, n-am nici o problema sa fac orice lucru e necesar printr-o sectie, atata timp cat stiu ca asta ajuta/elibereaza pe cineva si mai apoi mi se permite sa ajut si in proceduri mai complicate. Desigur, nu sunt fericit daca fac numai asa ceva in practica, dar asta nu inseamna ca refuz sa fac toaleta pacientului, sa imbrac pacientul sau sa golesc plostile sau sa aduc si duc rățoiul pentru a se urina in el samd.

Daca stiu sa fac treaba cu pricina, am timp s-o fac si pot s-o fac… de ce sa nu o fac? Cui ii pasa ca (POATE) ar fi treaba altcuiva? De ce sa las pacientul care tocmai a urinat sau defecat in scutec asa pentru ca “e treaba altcuiva”. Mai ales daca am timp s-o fac? Si uite asa pleaca generatii intregi de proaspeti asistenti medicali cu un bagaj gresit de reguli nescrise la drum si apoi le propaga prin sectiile pe unde ajung.

Oricum, atitudinea asta e larg raspandita in societatea romaneasca. De cate ori ati auzit scuza “de ce sa intervin eu daca se intampla ceva, nu e treaba mea“? De cate ori ati avut de-a face cu un birocrat pe la o primarie, administratie financiara sau orice organ al Statului si v-ati lovit de “nu e treaba mea, mergeti la biroul X“? Asta chit ca persoana cu pricina, ulterior, va va semna sau vedea porcaria de hartie cu care ati venit la serviciul respectiv. De cate ori ati fost la o secretara de unitate de invatamant si v-a trimis la plimbare pe la altii prin cladire, ca sa ajungeti intr-un final tot la ea, cu fraza initiala “asta nu fac eu, du-te la X”? In meseria mea de acum m-am lovit de nenumarate ori ba de graficieni, ba de creativi, ba de oameni de la client service care ma trimiteau cu nesimtire de la unul la altul, pentru ca in final tot la primul om sa ajung – treaba nu se rezolva decat dupa 10 e-mailuri inutile.

In practica din nou (final)

Concluziile mele la finalul unei noi perioade de practica:

• Pentru mine, din toate sectiile in care am fost pana acum (Medicina Interna, Terapie Intensiva – Toxicologie, Chirurgie Generala, Oncologie, Neurologie, Terapie Intensiva Neurologica, Gastroenterologie, Boli Infectioase, Hematologie plus cateva zile la ORL), in sectia asta mi s-a parut ca e cea mai grea viata pentru un asistent medical. In toate celelate sectii exista riscuri si e foarte mult de munca si viata nu e usoara. Dar aici (nu, nu e in lista de mai sus) ai tot timpul grija de pacienti in stare proasta sau grava, ai aproape tot timpul ceva de facut si iti mai si mor pacientii foarte des. Supraincarcare fizica si psihica, pe scurt.

• In stransa legatura cu punctul de mai sus, pe mine astea 3 saptamani m-au facut sa ma intreb in mod repetat de ce mama naibii vreau eu sa fac meseria asta. Oare n-ar fi lucruri mult mai usoare si mai putin apasatoare de facut in viata asta? Nu stiu exact daca si alte asistente medicale imi impartasesc opinia, dar stiu ca in sectia asta a spitalului asta exista o circulatie extrema a asistentelor. In 2 ani de zile aici s-au schimbat aproape toate asistentele. Au plecat in alte sectii (sau la privat) – ceva destul de greu de realizat in spitalele noastre de stat la ora actuala (cand numarul de posturi este strict limitat). Deci dorinta de a pleca trebuie sa fi fost puternica. Bine, pe de alta parte, daca esti in stare sa muncesti si sa o faci BINE in sectia asta cativa ani de zile, atunci poti lucra ca AMG in probabil orice sectie a unui spital din lumea asta. Parerea mea, din nou.

• Din anul 1 si pana acum n-am mai intalnit asistente medicale proaspete-absolvente de postliceala. Am intalnit in schimb multe absolvente ale scolii mele (sau ale facultatii) care faceau voluntariat de 3-4-6 luni si care nu isi gasisera inca un loc de munca. Ei bine, aici am intalnit asistente medicale si asistenti medicali care au terminat scoala mea cu un an in urma si acum munceau si o faceau si bine. Am intalnit si foste colege carora li s-a propus sa dea examen de post dupa ce au lucrat ca voluntare aici cateva luni. Fara sa dea vreo spaga, fara sa stie pe nimeni. Deci se poate.

• In completare la punctul de mai sus, stiu ca nu e corect sa te compari asa cu cineva. Dar in conditiile in care eu, care abia sunt in anul 3, ma descurcam acceptabil – dar nu mai bine – (comparat cu ele) si stiam comparabil de multe lucruri cu 2 absolvente ale scolii mele care lucrau aici de cateva luni, pot indrazni sa sper ca sunt pe drumul cel bun. Nu sunt ACOLO, dar stiu ce mai am de facut. Si acum sa curga cu avertizarile ca “sunt un mediocru ingamfatî” si “ca trebuie sa-mi stiu locul“.

• E interesant de observat cum se schimba comportamentul unei persoane odata ce trece de la statutul de elev (“invatacel”) la cel de angajat (deci “profesionist”). Din exterior e foarte usor sa observi cum vorbeste o asistenta medicala foarte noua cu cele vechi, mai ales cand e mai la inceput, versus cum vorbeste cu niste oameni de care o separa 1 an de scoala/experienta. Mai face greseli si e recunoscatoare colegelor care nu o reped, dar isi schimba tonul cand vorbeste cu cineva fata de care CREDE ca are o autoritate relativa. Daca asa voi fi si eu peste 1 an, merit palmuit. In completare la asta, mi se pare interesant faptul ca schimbarea asta nu prea e evidenta la medicii rezidenti. E adevarat, nici nu interactionez la fel de mult cu ei/ele si oricum e vorba doar de o observatie punctuala, bazata pe mai multe experiente personale.

• Nu trebuie sa se intample cine stie ce lucruri intr-o perioada de practica pentru ca sa fiu multumit de ceea ce am facut si invatat. In principiu, daca sunt lasat sa ajut pe ici pe colo, sa mai recoltez de cateva ori, poate sa mai montez o branula, o sondare, sa mai aspir, combinate cu a invata ce fac si cum sa lucrez cu diferite noi echipamente, sunt mai mult decat multumit cu o perioada de practica. Daca gasesc si oameni dispusi sa-mi raspunda la cate o intrebare despre o procedura sau cate un doctor care sa-mi raspunda la vreo intrebare de patologie deja sunt super multumit. Daca nu dau peste acrituri e deja perfect. 2/3 nu e rau 🙂 Oricum, din fericire, aici am dat peste o singura acritura si m-am ferit pe cat posibil de ea. Noroc ca pot oricand merge in alta parte a sectiei sau face ceva cu care nu incurc. Oricum, tot nu pot intelege cum 19 oameni dintr-o sectie se pot purta ok cu mine (in ciuda problemelor personale sau profesionale cu care trebuie sa se lupte zilnic), dar unul e suficient de acru incat sa nu raspunda la un amarat de salut, zi dupa zi, tura dupa tura. Asta ca sa nu ma apuc sa ma plang de tipete sau jigniri gratuite, pentru ca oricum nu-i pasa nimanui de asta.

• Prefer sa cred ca n-am pus la fel de multe intrebari stupide in astea 3 saptamani. Mai putin treaba cu “ce inseamna dz” (diureza, idiot, stiu). Si ca am ajuns in situatia asta treptat. Poate prea incet, poate cu prea multe lacune. Dar parca stiu sa fac mai bine mai multe lucruri decat acum 1 an. Acuma… daca as trece si peste blocajul mental la deschiderea de fiole, as fi chiar fericit.

• Din nou, termin practica fix cand au inceput oamenii sa se obisnuiasca cu mine si sa aiba un dram de incredere ca sa ma puna sa fac cate ceva. Enervant.

Ma incearca o senzatie ciudata. Tocmai am terminat a 6-a din cele 18 saptamani de practica in spital pentru anul 3. Mai am mai putin de 3 luni de practica (si cam 5 luni de teorie) pana cand se cheama ca voi fi pregatit sa lucrez intr-un spital IN ORICE SECTIE. Chit ca sunt mult mai sigur pe anumite lucruri, e dureros de evident ca sunt nepregatit psihic, fizic si dpdv al cunostintelor (teoretice si practice) pentru asta.

Psihic: poti sa te fortezi sa te obisnuiesti cu durerea si suferinta zilnic. Dar am probleme cu faptul ca vad zilnic oameni murind (sau morti sau muribunzi). Ok, nu plang, nu mi-e teama, nu am vreo retinere in a ajuta la tratamentul pacientilor in ultimele minute de viata (fie ele haotice sau linistite), nu am retinere in a-i curata si baga in sac dupa aceea. Dar ma incarca emotional negativ destul de puternic evenimentele astea si mi se pare ca ma descarc mai greu decat anii trecuti, cand vedeam cate un mort la cateva luni de practica. Acum am ajuns la “performanta” de a asista la 2 morti FIX concomitente a 2 pacienti de varste diferite, cu boli diferite, care intamplator imparteau o rezerva. Bizar moment pentru mine, bizara zi am avut pana seara.

Fizic: am verificat de cand n-am mai avut mai mult de 1 saptamana de nemers in spital. De la mijlocul lui iunie si pana acum, cu exceptia unei saptamani de teorie si a catorva zile (4 in Elvetia, cateva in Romania) am fost zilnic (in timpul saptamanii) la un spital intre 3 si 5 ore, urmate de intre 7 si 9 ore la serviciu (plus drumurile intre ele). Plus citit (teorie). Plus “trait”. Trezitul la 5 si ceva zilnic urmat de programul asta… a devenit obositor. Zilele trecute am adormit cu ochii in monitor la miezul zilei, la munca. Prima data in viata mea. Cu adormitul ca aurolacii in autobuze sau metrou m-am obisnuit, dar la birou n-am mai reusit asta. Si sper sa nu-mi fac un obicei. 🙂

Dpdv al cunostintelor: recunosteam acum 3 saptamani ca am intrat intr-o sectie noua si am descoperit numai in primele zile cateva zeci de lucruri pe care nu le cunosteam, nu stiam cand sunt folosite si ce ar trebui sa fac eu cu ele. Intre timp, am schimbat eu aceasta situatie, pe cat posibil. Am citit, am intrebat, am observat, am verificat. Dar este evident ca m-as gasi intr-o situatie asemanatoare si in alte sectii. Si ma enerveaza treaba asta.

2 reclame reusite

si

Prima face referire la un eveniment real, cand, in iarna lui 1914, de Craciun, soldatii germani si britanici (si in mai mica masura cei francezi) au fraternizat, ignorand razboiul.

A doua e mai degraba siropoasa. Si incearca sa vanda o gramada de prostii de pe urma ei. Dar asta e publicitatea…

Dar la ambele imi place faptul ca brandul nu este prezent ostentativ, de 100 de ori in 100 de secunde.

Si da, stiu ca am declarat in mod repetat faptul ca am ajuns sa urasc publicitatea, dar la niste spoturi misto nu am cum sa raman chiar indiferent.

Cum sa scrii un titlu de articol de prima pagina care sa se intoarca impotriva ta (tabloid edition)

daily mail sandwichIn editia de luni a tabloidului britanic Daily Mail, articolul de pe coperta deplangea lipsa de interes a tinerilor britanici pentru a munci in tara lor cu titlul “Is there no one left in Britain who can make a sandwich“. Asta langa o poza cu ducesa de Cambridge imbracata sombru (aparent au ramas fara poze cu țâțe pentru coperta ori s-au gandit ca nu ar da bine langa titlul lor excelent).

In articol, jurnalistii de renume mondial se intrec in a deplange starea grava in care britanicii au ajuns din cauza statului social mult prea darnic cu somerii, ceea ce incurajeaza nemunca. Drept urmare, Greencore, cel mai mare producator britanic de sandwichuri (ce furnizeaza sandwichuri pentru retelele de supermarketuri si magazine Asda, Tesco, Marks&Spencer, Waitrose si Sainsbury’s) se afla in situatia de a nu primi nici un CV pentru posturile oferite in noua lor fabrica de sandwichuri din Northampton.

Sefii companiei (companie cu un profit de 72 milioane de lire sterline in 2013) se arata

"Britanici" fericiti
“Britanici” fericiti

mirati de faptul ca britanicii nu se inghesuie sa munceasca pentru salariul minim pe economie, desi sunt 8000 de someri in oras. Desigur, faptul ca angajatorul e “laudat” drept “platim cat mai putin si exploatam cat mai multpe unde se poate prin Marea Britanie nu are nici o legatura cu aceasta stare de fapt. Deloooc.

Tabloidul apoi face niste calcule exuberante despre beneficiile muncii pentru salariul minim pe economie, care ti-ar putea oferi mareata suma de 13.250 lire sterline. PE AN! Si ce bine va fi pentru ungurii care vor veni sa lucreze in fabrica britanica de sandvisuri, fata de viata lor de mizerie de acasa. Practic, tot articolul e o lamentare pe tema “They took our jobs, jobs that nobody actually wants“.

De curiozitate, m-am uitat la costul vietii in Northampton. Chirie + utilitati + transport in comun/12 luni ar insemna cam 10.200 lire. Cu aproximativ 3000 lire ramase ar trebui sa mananci si sa… traiesti.

Acuma, pentru un roman mediu, care castiga cam 4000 lire pe an, asta ar parea de-a dreptul o suma mare. Dar cand costurile vietii sunt mult mai mari, banii aia nu sunt deloc “multi”.

Daca mai trebuie sa muncesti noptile, nu primesti zile de concediu si asa mai departe, munca la compania cu pricina nu prea pare atragatoare.

Oricum, nu de asta am scris postul asta, ci pentru a arata raspunsul britanicilor la țipătul de disperare al tabloidului: au inceput sa faca misto pe twitter (si nu numai) despre asta.

O selectie dintre cele mai bune tweet-uri:

Articol via Der Spiegel.

83 operatii in 5 ore… oare ce se poate intampla dupa?

Exact ce ai crede: 11 femei au murit in India ca urmare a unor operatii de sterilizare facute in graba.sterilizare india

India are o problema demografica. Sunt prea multi oameni pentru prea putine resurse (sau o economie prea mica, daca vrei sa fii un pic mai precis). Pentru a lupta cu aceasta problema, exista mai multe programe sprijinite de stat de sterilizare a barbatilor si a femeilor, de ceva timp. Cu toate acestea, populatia lor se tot inmulteste si se presupune ca o va depasi pe a Chinei pana in 2028.

In zonele rurale (sarace) se instaleaza asa-numite tabere de sterilizare in masa (numite peiorativ “tabara de planificare familiala“). Aici, femeile sunt incurajate sa accepte sa li se faca o procedura de sterilizare laparoscopica (ligatura tubara). Se pare ca exista niste idei preconcepute si traditii locale care fac femeile tinta preferata pentru sterilizare si pe barbati reticenti in a accepta o asemenea procedura pe ei.800px-India_Chhattisgarh_locator_map.svg

Ce primesc femeile pentru a face asta in statul Chhattisgarh (unul nu foarte populat, cel putin pentru India)? 1400 rupii (aprox. 23$). Iar personalul medical este platit pentru fiecare femeie care accepta acest serviciu (daca inteleg eu bine) cu 200 rupii (3,25$). 1400 rupii inseamna cam 9 zile de munca pentru un lucrator necalificat in industrie, platit cu salariul minim in statul ala.

Ce inseamna 83 de operatii in 5 ore (facute de 1 doctor si un asistent de doctor)? Sub 4 minute/pacient. Sincer, ma mir ca au murit doar 11 paciente…

Mai precis, in cazul asta, 11 (nu 8, cum s-a raportat initial) femei au murit deja, si peste 50 sunt in spital, cam 20 in stare grava.

Oricum, se pare ca nu e ceva nemaiauzit pentru India. In perioada 2009-2012, guvernul a platit despagubir pentru 568 de cazuri de femei care au murit in urma sterilizarii. In 2013-2014 s-au facut peste 4 milioane de operatii.

Familiile femeilor care au murit vor primii 200.000 rupii, iar cele spitalizate vor primi 50.000 rupii. 2615 euro pentru o femeie moarta.

Neputinta si frustrare

Pana sa incep eu scoala asta pentru a deveni asistent medical am ajuns de cateva ori in viata prin spitale. Niciodata ceva grav, dar fusesem de suficiente ori prin spitale incat sa am o idee puternic negativa despre “mersul la un spital de stat”.

Dupa ce am inceput scoala n-am mai avut nevoie de servicii spitalicesti pentru mine, dar am mers de mai multe ori cu tatal meu prin spitale (pana a murit).

De cand am ajuns si pe partea cealalta a baricadei sunt ceva mai intelegator fata de problemele sistemului. Asta nu inseamna ca accept tot si toate, dar, de exemplu, stiu ca una e sa stai pe hol si sa astepti (impreuna cu inca niste zeci de oameni) sa ti se recolteze sange si alta e sa recoltezi sange de la cateva zeci de oameni in cateva zeci de minute (si sa faci multe alte lucruri)… Ti se schimba perspectiva. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu tinutul oamenilor pe culoare aiurea, chiar am incercat sa fac ceva (mic) in legatura cu asta.

O treaba pe care nu prea o inteleg este relatia cu apartinatorii/rudele pacientilor. E pentru mine o (alta) sursa de frustrare personala. Exista tot felul de oameni care vin in vizita in spitale. Nesimtiti, violenti, blanzi, buni, calzi, rai, speriati, ignoranti, aroganti, snobi, periculosi etc. Ca in orice loc din tara noastra. Doar ca trebuie sa interactionezi cumva cu ei, oricum ar fi.

In opinia mea, in primul rand sunt oameni speriati, care vin acolo sa vada ce se intampla cu ruda/prietenul lor. Si in primul si in primul rand trebuie sa comunici cu ei din punctul asta de vedere.

Ok, inteleg faptul ca exista un program de vizita strict si ca ar trebui respectat. Accept si mi se pare normal acest lucru.

Dar daca X vine la sectie si incearca sa intre cu forta (si/sau in afara orelor de vizite) la ruda sa… cu siguranta n-o sa fie primit cu bratele deschise de mine. Dar nici n-o sa ma apuc sa zbier la el (cum am vazut ca se mai practica). Exista personal de paza care sa se ocupe de cazurile astea. Ma rog, daca devine violent, situatia se schimba. Dar deja ajungem la extreme.

Daca alt Y vine in afara orelor de vizita dar vrea sa stie ce se mai intampla cu ruda sa internata in stare grava… pe bune de nu mi se rupe inima sa vad cum e tinut cu orele la intrare pana catadicseste cineva sa-l bage in seama.

Cand mai ies din sectie, trimis cu cate o treaba prin spital, foarte des ma trezesc cu oameni care sar pe mine cu diferite intrebari. La cat de putin stau in anumite sectii (cateodata doar 10 zile), chiar nu vad vreun motiv sa ma obosesc sa invat numele tuturor doctorilor si rezidentilor. Cu toate astea, de ceva vreme fac un efort constient sa retin numele doctorilor, macar ca sa pot sa spun cuiva care a venit sa vorbeasca cu doctorul cu pricina daca este sau nu acolo. Si sa pot sa-l(o) anunt, daca imi dau seama ca nu e genul care se male nurseenerveaza cand vin rudele sa vorbeasca cu el/ea. Ca sa nu stau ca prostul si sa nu fac nimic atunci cand vad ca se intampla ceva ce nici mie nu-mi convine ca pacient.

Alta problema e legata de starea pacientilor. De mai multe ori mi s-a intamplat sa fiu intrebat “cum se mai simte Z?“. Problema e ca, desi stiam pacientul, stiu ca mi s-a zis de la primul stagiu de practica sa nu dau niciodata detalii despre pacient. Nu mi s-a explicat de ce. Presupun ca e vorba de protectia datelor cu caracter confidential. Dar legea drepturilor pacientului (46/2003) spune ca

Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.

Cum si-o da oare pacientul acordul daca e in coma? Pot fi informati de cine? Doar de doctorul pacientului, sau de oricine este implicat in procesul sau de ingrijire? Eu, ca elev care teoretic n-are voie sa ingrijeasca nimic in spital am voie sau nu sa comunic ceva cu rudele pacientului? Daca nu, de ce*?

Pana acum n-am incalcat regula asta, dar de fiecare data am anuntat pe cineva de persoana care asteapta afara ignorata, sperand ca va face ceva in legatura cu asta. De mai multe ori m-am lovit de situatia in care fiecare persoana paseaza responsabilitatea informarii pacientului de la unul la altul. Asistenta catre alta asistenta, care o paseaza catre rezident, care o paseaza catre medicul specialist, care zice ca e responsabilitatea medicului primar, care e rar pe langa pacient, pentru ca are alte 1000 de lucruri de facut.

Si uite asa eu imi racesc gura degeaba si rudele pacientului tot cu orele stau pe la usi. Si eu tot vinovat ma simt.

O alta problema pe care o mai am e in privinta comunicarii directe cu pacientii. De regula ii mai intreb cate ceva despre istoricul bolii (atata timp cat sunt cooperanti). Asta e de multe ori un semn pentru anumiti pacienti sa devina prietenosi. Asta e un lucru bun. Doar ca ma trezesc apoi ca imi pun mie intrebari despre evolutia starii lor de sanatate si a tratamentului. In anumite privinte poate as putea sa le raspund. In multe cazuri n-as sti sa le raspund – si atunci le zic asta direct. Dar m-am trezit de cateva ori in situatia rara de-a imi fi pusa o intrebare la care sa fi putut sa raspund (stiam istoricul bolii, stiam cum ar evolua boala, stiam ce zisese doctorul mai devreme catre asistentente, stiam ce face tratamentul pe care il primesc). Dar n-am raspuns. M-am gandit tot timpul ca daca ma apuc eu sa-mi dau cu parerea ori spun ceva ce poate fi gresit, ori spun ceva ce ar putea apoi sa ajunga la urechile asistentelor/doctorilor. Treaba ce ar echivala (in majoritatea absoluta a cazurilor) cu o cearta “de ce te bagi unde nu e treaba ta, tu trebuie sa taci“.

Si nu, nu imi imaginez eu ca sunt marea cu sarea. Stiu ca trebuie sa invat. Dar o parte din procesul de invatare ar trebui sa presupuna si posibilitatea de-a iti oferi opinia despre un anumit proces (atata timp cat opinia ta nu schimba vreo optiune a pacientului sau nu ii scade acestuia increderea in tratamentul primit). Pana acum n-am intalnit interes de orice fel pentru acest aspect. In majoritatea cazurilor toata lumea se asteapta sa tac din gura si sa nu zic nimic, ba chiar unii sunt deranjati daca spun ceva (indiferent daca e corect sau nu).

  • Cum am dat acum peste o Asistenta-Sefa mai dispusa la a clarifica anumite lucruri inclusiv pentru niste insignifianti elevi de postliceala, o sa incerc sa obtin un raspuns la niste intrebari.

Ce ma asteptam eu sa gasesc in Elvetia in octombrie

Asta:

saas fee

Sau daca nu in Elvetia, macar pe la vecini:

serfhaus ischgl cervinia hintertux st anton kitzsteinhorn mottolino

Si ce am gasit:

20141014_152149

Asa-i ca trebuie sa fii tâmpit sa preferi vremea din primele imagini? Tâmpit sau boarder (sau schior). 🙂

Primele poze sunt de azi sau de acum 1 saptamana. Drepturile pentru ele nu-mi apartin.

Cum a fost admiterea la Facultatea de Asistenti Medicali din cadrul UMF “Carol Davila” in 2014

Edit: Vad ca multa lume viziteaza post-ul asta. Daca cineva isi va aduce aminte dupa admiterea din 2015 sa pastreze subiectele, le postez cu placere aici. Pentru a-i ajuta si pe urmatorii interesati.

Nu in ultimul rand, nu uitati ca UMF Carol Davila vinde 2 culegeri cu grile in fiecare an (in 2013 se gaseau de vanzare la poarta facultatii si erau vreo 50-60 lei fiecare).

Multumita unei actuale studente (mersi din nou!) de la UMF “Carol Davila” – FMAM, viitoare Asistenta Medicala, am primit subiectele de anul asta (varianta anatomie+chimie). Nu am si raspunsurile corecte, dar daca te uiti in manualul de anatomie de a 11-a vei gasi toate raspunsurile pentru primele 60 de intrebari. Intrebarile de chimie sunt doar din manualul de chimie organica pentru clasa a 10-a.

Tematica pentru admiterea din 2014 este aici. Linkul a expirat. Tematica pentru admiterea din 2015 aici.


Ultima nota pentru locurile la “buget” a fost 7 (56/80 raspunsuri corecte).

Intrebarile de anatomie nu mi se par mai grele decat cele pentru locurile la fara taxa de la Scoala Postliceala “Fundeni”. Cele de la chimie… mi se par foarte usoare, dar e adevarat ca judec prin prisma cunostintelor mele de acum.

intrebari 1-14

intrebari 15-31

intrebari 32-48

intrebari 49-63

intrebari 64-74

intrebari 75-80

4 stiri din Romania

Stiri despre sistemul nostru medical:

 

O femeie având o sarcină de 32 de săptămâni, a fost trimisă cu un taxi de la Maternitatea din Ploiești la un spital din Bucureşti, femeia spunând că o asistentă a fost cea care i-a chemat taxiul. Pe drum, în dreptul localităţii Ciolpani, ea a născut un copil care ulterior, la o maternitate din Capitală, a fost declarat mort.

Din raportul Ministerului Sanatatii:

O pacientă cu o sarcină luată în evidenţă ca fiind cu risc, cu membrane rupte, cu prezentaţie pelviană reprezintă o urgenţă chirurgicală majoră… a fost consiliată să meargă la un spital din Bucureşti, în loc să se insiste pentru rezolvarea locală a cazului

 

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doctorului MOCANU IANCU, șef secție Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită: a pretins ori a primit sumele de 3.100 lei, 4.500 lei şi 7.000 lei, de la trei denunţători sau în prezenţa acestora, în scopul îndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu. Sumele de bani au fost primite fie anterior, fie ulterior îndeplinirii actului medical, dar în baza unei pretinderi aluzive premergătoare îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu.

Asta dupa ce in martie a fost achitat de Tribunalul Militar Teritorial București pentru acuzatiile de luare de mita (2000 de euro, zice aici).

“Cum mi-aţi spus, uitaţi, dumneavoastră, vă rog mult de tot, uitaţi banii, două mii de euro!”, i-a spus aceasta, imediat după operaţie. “Bine, bine, mulţumim! Doamne ajută!”, i-a răspuns cardiologul.

Cum s-a aparat? “În apararea sa, doctorul a invocat legea pacientului, care ar pemitre medicilor sa primeasca atentii de la pacienti atunci cand acestia sunt multumiti de serviciile primite”. Bine, mai era si o problema cu denuntatorul, care nu era deloc usa de biserica.

Art. 34, alin. 2 din Legea 46/2003:

Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.

 

Un medic ginecolog rezident la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fiind acuzat că i-a cerut unei paciente 200 de lei pentru un chiuretaj, iar când femeia a încercat să-i ofere o sumă mai mică, a trimis-o acasă după bani.

Si ultima stire:

Guvernul a aprobat marti un act normativ care prevede creşterea veniturilor TUTUROR salariaţilor din sistemul sanitar cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2015 (NU doar cele sub plafonul de 1500 lei agreat in iunie).

 

Pe sectia unde fac practica exista o Asistenta Medicala care se chinuie sa convinga pe toata lumea sa mearga la vot si sa NU voteze cu Ponta. Astazi s-a trezit cu o observatie de la un medic: “mie guvernul Ponta tocmai a anuntat ca imi va mari salariul cu 100 de lei. Mi l-au si reintregit dupa ce ailalti mi l-au micsorat. De ce n-as vota cu Ponta?

 

Bani. Sau Sanatate?

Din spital

“Haideti cu mine la recolta!”

“Recolta… adica recoltat de sange? Hahaha”

“De ce razi, asa zic eu”.

“Mi se pare foarte amuzant, tocmai de asta rad”.

“Buna. Ma numesc X si astazi voi avea grija de aceste flori“. La privirile mele pe jumatate serioase, pe jumatate amuzate, aruncate dupa niste eventuale ghivece din incapere, mi se raspunde: “Nu, nu, asa le zic eu pacientilor. Stii, din cauza starii lor…”. Am raspuns foarte inteligent “Aaaaa“.

Ajutam la mobilizarea unui pacient in pat. Pe hol se aude un “băiatuuu’“. Obisnuit dupa 2 ani si ceva sa raspund la acest apelativ care nu prea mi se mai potriveste de ceva ani (cel putin nu la varsta, daca nu la minte), ma intorc. Asistenta observa si-mi zice “nu, nu era pentru tine.” “Inteleg. Dar m-am obisnuit sa raspund la apelativul asta.” “Bine, atunci spune-mi din nou cum te numesti, ca sa nu te strig băiatu’” Ii spun. Peste 15 minute, cine ma striga “Băiatuuu’” de la capatul celalalt al holului?

Avem un pacient alcoolic. Traumatism (cazatura). Internat. Sevraj. Si-a mai revenit. De la bălmăjeli in primele zile a ajuns la cuvinte inteligibile. Azi imi cerea “un cuțit ca sa taie toate cablurile din jurul lui, ca să plece acasă odată“. 1 ora a cerut un cuțit de la oricine trecea pe acolo. Ba tipand, be rugator, ba abia inteligibil.

Ajutam la pregatirea tratamentului pentru un pacient. Vine o alta asistenta val-vartej si ne ia foile de observatie (si tratament) “Se arestează foile!”. Asistenta, contrariata “Hai, mai lasa-mi-le 2 minute, ti le aduc imediat”. “Nu ai auzit ca se arestează? Ce mai comentezi?”, si pleaca cu foile.

Pacient in stare grava (ca toti de aici). Virus Hepatic C, ciroza, ascita, varice esofagiene rupte, trombocite 30.000 etc. Ma gasesc eu sa intreb ceva despre evolutia starii lui (bazat pe ce vazusem in foi). Mi se raspunde sec “e bolnav, săracu’“.

Alt pacient. Avea ciorapi de compresie pe el (pentru a preveni tromboza venoasa flowtron ciorapi presiune antitrombembolieprofunda). O asistenta o intreaba pe alta “i-ai pus ăluia ștrampii?”. Eu incep sa ma uit ca vitelul la poarta 9. Vedeam ciorapii in fata mea. Pana la urma am vazut ca era vorba de un fel de pantaloni/pompa de compresie, practic un dispozitiv de compresie pneumatica (se umplu cu aer gradual cresc returul venos/reduc staza in picioare). I-au scos ciorapii si i-au inlocuit cu dispozitivul cu pricina. Vazusem ceva asemanator pentru maini in Elvetia, dar la picioare tot ciorapi de compresie am vazut ca foloseau. Arata cam ca in poza. Niste informatii suplimentare despre profilaxia trombozei venoase aici. Anyway, pe viitor voi sti cum arata ștrampii cu aer (si cum se monteaza, desi asta nu e mare filosofie).

Pacienta intubata, operata, incapabila sa vorbeasca. Cand vrea ceva, bate cu inelul de la mana in balustrada patului. S-a tot chinuit sa imi spuna ceva. AM venit cu ideea geniala (credeam eu) de a-i da o foaie pe care sa scrie ceva. Zis si facut. Cer voie de la o asistenta, cer si un pix (pentru ca tot nu merg cu pixul in buzunar), ma duc la ea. Nu inainte de a primi de la o asistenta asigurarea ca “n-o sa inteleg nimic din ce scrie”. Hop la pacienta. Mi-a mazgalit un fel de c, o bara si un fel de s. De sus in jos, fara o ordine anume. Excelent.

Azi am avut un moment de prostie excesiva. In foaia unui pacient scria “DZ prezenta“. Desi am mai vazut prescurtarea asta de nenumarate ori, pur si simplu nu mi-a venit in cap ce inseamna. Singurul lucru care-mi venea in cap era Diabet Zaharat (de care suferea, din intamplare, pacientul, mai sus scriind DZ tip II). Ma framant eu ce ma framant si, in loc sa ma uit pe foaia urmatorului pacient (unde scria “DZ 350 ml” – ceea ce mi-ar fi aprins scanteia imediat), ma duc eu sa intreb la o asistenta. S-a uitat la mine cu mila, combinata cu dispret (meritat) “daca nu stii, asta e. Diureză, asta inseamna”. OK, pe tura ei sigur nu mai ating vreun pacient al ei, asta e clar.