In practica din nou (final)

Concluziile mele la finalul unei noi perioade de practica:

• Pentru mine, din toate sectiile in care am fost pana acum (Medicina Interna, Terapie Intensiva – Toxicologie, Chirurgie Generala, Oncologie, Neurologie, Terapie Intensiva Neurologica, Gastroenterologie, Boli Infectioase, Hematologie plus cateva zile la ORL), in sectia asta mi s-a parut ca e cea mai grea viata pentru un asistent medical. In toate celelate sectii exista riscuri si e foarte mult de munca si viata nu e usoara. Dar aici (nu, nu e in lista de mai sus) ai tot timpul grija de pacienti in stare proasta sau grava, ai aproape tot timpul ceva de facut si iti mai si mor pacientii foarte des. Supraincarcare fizica si psihica, pe scurt.

• In stransa legatura cu punctul de mai sus, pe mine astea 3 saptamani m-au facut sa ma intreb in mod repetat de ce mama naibii vreau eu sa fac meseria asta. Oare n-ar fi lucruri mult mai usoare si mai putin apasatoare de facut in viata asta? Nu stiu exact daca si alte asistente medicale imi impartasesc opinia, dar stiu ca in sectia asta a spitalului asta exista o circulatie extrema a asistentelor. In 2 ani de zile aici s-au schimbat aproape toate asistentele. Au plecat in alte sectii (sau la privat) – ceva destul de greu de realizat in spitalele noastre de stat la ora actuala (cand numarul de posturi este strict limitat). Deci dorinta de a pleca trebuie sa fi fost puternica. Bine, pe de alta parte, daca esti in stare sa muncesti si sa o faci BINE in sectia asta cativa ani de zile, atunci poti lucra ca AMG in probabil orice sectie a unui spital din lumea asta. Parerea mea, din nou.

• Din anul 1 si pana acum n-am mai intalnit asistente medicale proaspete-absolvente de postliceala. Am intalnit in schimb multe absolvente ale scolii mele (sau ale facultatii) care faceau voluntariat de 3-4-6 luni si care nu isi gasisera inca un loc de munca. Ei bine, aici am intalnit asistente medicale si asistenti medicali care au terminat scoala mea cu un an in urma si acum munceau si o faceau si bine. Am intalnit si foste colege carora li s-a propus sa dea examen de post dupa ce au lucrat ca voluntare aici cateva luni. Fara sa dea vreo spaga, fara sa stie pe nimeni. Deci se poate.

• In completare la punctul de mai sus, stiu ca nu e corect sa te compari asa cu cineva. Dar in conditiile in care eu, care abia sunt in anul 3, ma descurcam acceptabil – dar nu mai bine – (comparat cu ele) si stiam comparabil de multe lucruri cu 2 absolvente ale scolii mele care lucrau aici de cateva luni, pot indrazni sa sper ca sunt pe drumul cel bun. Nu sunt ACOLO, dar stiu ce mai am de facut. Si acum sa curga cu avertizarile ca “sunt un mediocru ingamfatî” si “ca trebuie sa-mi stiu locul“.

• E interesant de observat cum se schimba comportamentul unei persoane odata ce trece de la statutul de elev (“invatacel”) la cel de angajat (deci “profesionist”). Din exterior e foarte usor sa observi cum vorbeste o asistenta medicala foarte noua cu cele vechi, mai ales cand e mai la inceput, versus cum vorbeste cu niste oameni de care o separa 1 an de scoala/experienta. Mai face greseli si e recunoscatoare colegelor care nu o reped, dar isi schimba tonul cand vorbeste cu cineva fata de care CREDE ca are o autoritate relativa. Daca asa voi fi si eu peste 1 an, merit palmuit. In completare la asta, mi se pare interesant faptul ca schimbarea asta nu prea e evidenta la medicii rezidenti. E adevarat, nici nu interactionez la fel de mult cu ei/ele si oricum e vorba doar de o observatie punctuala, bazata pe mai multe experiente personale.

• Nu trebuie sa se intample cine stie ce lucruri intr-o perioada de practica pentru ca sa fiu multumit de ceea ce am facut si invatat. In principiu, daca sunt lasat sa ajut pe ici pe colo, sa mai recoltez de cateva ori, poate sa mai montez o branula, o sondare, sa mai aspir, combinate cu a invata ce fac si cum sa lucrez cu diferite noi echipamente, sunt mai mult decat multumit cu o perioada de practica. Daca gasesc si oameni dispusi sa-mi raspunda la cate o intrebare despre o procedura sau cate un doctor care sa-mi raspunda la vreo intrebare de patologie deja sunt super multumit. Daca nu dau peste acrituri e deja perfect. 2/3 nu e rau🙂 Oricum, din fericire, aici am dat peste o singura acritura si m-am ferit pe cat posibil de ea. Noroc ca pot oricand merge in alta parte a sectiei sau face ceva cu care nu incurc. Oricum, tot nu pot intelege cum 19 oameni dintr-o sectie se pot purta ok cu mine (in ciuda problemelor personale sau profesionale cu care trebuie sa se lupte zilnic), dar unul e suficient de acru incat sa nu raspunda la un amarat de salut, zi dupa zi, tura dupa tura. Asta ca sa nu ma apuc sa ma plang de tipete sau jigniri gratuite, pentru ca oricum nu-i pasa nimanui de asta.

• Prefer sa cred ca n-am pus la fel de multe intrebari stupide in astea 3 saptamani. Mai putin treaba cu “ce inseamna dz” (diureza, idiot, stiu). Si ca am ajuns in situatia asta treptat. Poate prea incet, poate cu prea multe lacune. Dar parca stiu sa fac mai bine mai multe lucruri decat acum 1 an. Acuma… daca as trece si peste blocajul mental la deschiderea de fiole, as fi chiar fericit.

• Din nou, termin practica fix cand au inceput oamenii sa se obisnuiasca cu mine si sa aiba un dram de incredere ca sa ma puna sa fac cate ceva. Enervant.

Ma incearca o senzatie ciudata. Tocmai am terminat a 6-a din cele 18 saptamani de practica in spital pentru anul 3. Mai am mai putin de 3 luni de practica (si cam 5 luni de teorie) pana cand se cheama ca voi fi pregatit sa lucrez intr-un spital IN ORICE SECTIE. Chit ca sunt mult mai sigur pe anumite lucruri, e dureros de evident ca sunt nepregatit psihic, fizic si dpdv al cunostintelor (teoretice si practice) pentru asta.

Psihic: poti sa te fortezi sa te obisnuiesti cu durerea si suferinta zilnic. Dar am probleme cu faptul ca vad zilnic oameni murind (sau morti sau muribunzi). Ok, nu plang, nu mi-e teama, nu am vreo retinere in a ajuta la tratamentul pacientilor in ultimele minute de viata (fie ele haotice sau linistite), nu am retinere in a-i curata si baga in sac dupa aceea. Dar ma incarca emotional negativ destul de puternic evenimentele astea si mi se pare ca ma descarc mai greu decat anii trecuti, cand vedeam cate un mort la cateva luni de practica. Acum am ajuns la “performanta” de a asista la 2 morti FIX concomitente a 2 pacienti de varste diferite, cu boli diferite, care intamplator imparteau o rezerva. Bizar moment pentru mine, bizara zi am avut pana seara.

Fizic: am verificat de cand n-am mai avut mai mult de 1 saptamana de nemers in spital. De la mijlocul lui iunie si pana acum, cu exceptia unei saptamani de teorie si a catorva zile (4 in Elvetia, cateva in Romania) am fost zilnic (in timpul saptamanii) la un spital intre 3 si 5 ore, urmate de intre 7 si 9 ore la serviciu (plus drumurile intre ele). Plus citit (teorie). Plus “trait”. Trezitul la 5 si ceva zilnic urmat de programul asta… a devenit obositor. Zilele trecute am adormit cu ochii in monitor la miezul zilei, la munca. Prima data in viata mea. Cu adormitul ca aurolacii in autobuze sau metrou m-am obisnuit, dar la birou n-am mai reusit asta. Si sper sa nu-mi fac un obicei.🙂

Dpdv al cunostintelor: recunosteam acum 3 saptamani ca am intrat intr-o sectie noua si am descoperit numai in primele zile cateva zeci de lucruri pe care nu le cunosteam, nu stiam cand sunt folosite si ce ar trebui sa fac eu cu ele. Intre timp, am schimbat eu aceasta situatie, pe cat posibil. Am citit, am intrebat, am observat, am verificat. Dar este evident ca m-as gasi intr-o situatie asemanatoare si in alte sectii. Si ma enerveaza treaba asta.

17 thoughts on “In practica din nou (final)

  1. 🙂
    La final de practica am descoperit ca mi-ar face nespusa placere sa lucrez intr-o sectie pe care o consider horror si intr-un spital pe care il uram .
    In rest….tot ce am reusit sa invat in aceste 3 saptamani : instrumentarul specific sectiei,cum sa imbrac chirurgul si si cum o asistenta poate deveni mana dreapta a chirurgului atunci cand exista o urgenta si un singur doctor de garda.
    Legat de practica ta ; consider ca friica ta nu e justificata , ai un bagaj urias de cunostiinte( intre noi fie vorba , stii cam cu 70% mai multe lucruri decat colegii tai) nu trebuie decat sa le aplici…insa peste tot m-am lovit de asistente care mi-au spus ca degeaba invat si intru in detalii , cand ma voi angaja nu imi vor mai folosi la nimic informatiile acumulate , sau ma rog….o buna parte din ele.Asta pentru ca nu o sa ai nevoie de tot ce stii pe o singura sectie si aia poate un pic mai speciala.
    Eu de exemplu stau prost la capitolul detalii teoretice ( de cand ma stiu am problema asta de a nu retine in detaliu informatia,insa am invatat sa ascund si sa ma adaptez) dar stiu o gramada de tehnici , si sunt asa mandra de faptul asta ca uneori as vorbi non stop de ce am facut in ziua respectiva :))
    O sa devii un asistent grozav , just relax !

    Like

    1. Hei, mersi pentru incurajare! Dar stii si tu ca exista destule asistente (si asistenti) care stiu incomparabil mai multe decat mine (practica si teorie!). Si care au pornit la drum din aceeasi scoala, cu aceiasi profesori si cu aceleasi greutati. Deci ar trebui sa mai invat multe ca sa ajung sa fiu macar un AM bunicel (nu unul bun sau foarte bun). Pentru ca e usor sa fiu mediocru si nu-mi doresc asta.
      Iar cu afirmatia altora ca “degeaba inveti”… nu prea sunt de acord. Degeaba stii sa ai grija de pacient bine, daca nu intelegi ce si de ce i se intampla (in anumite boli) – posibilitatea sa-l pui in pericol din cauza lipsei de cunostinte este destul de mare.

      Deci iti cam place in sala de operatii. Nu vrei sa scrii un guest post despre asta?😀
      Btw, stii ca pentru a-ti indeplini visul tau… trebuie sa inveti teorie. Orice ai face, nu scapi!🙂

      Like

  2. Pai ma bucur sa te vad incantat de –editat-.
    Intr-adevar, aici fie adori ce faci si poti sa o faci ani la rand, fie pleci destul de repede (luni – cativa ani).
    Cand patrunzi in –editat-, copilaria se sfarseste!
    In ce sens schimbarea nu este evidenta la rezidenti?
    editat-… pentru binele tuturor, daca ma intelegi.

    Like

    1. Am schimbat. Si, desi e evident pentru oricine are ceva experienta in spital in ce sectie am facut practica, n-am numit-o vreodata, deci am editat si numele sectiei din comentariul de mai sus. Pentru binele meu, dar in special al oamenilor care m-au primit cu bratele deschise.

      La schimbare: Adica EU nu am intalnit INCA un rezident voit acru cu altii mai mici decat el (studenti, rezidenti mai mici, asistente, infirmiere, elevi de postliceala). Distanti, cu treburile lor, cu grijile lor etc. da. Dar nu acri sau ingamfati fata de cei cu mai putina scoala/experienta decat ei. Mai precis: am vazut mai multe cazuri in care intr-un fel vorbesc cu mine si colegele mele asistentele cu putina vechime, versus cum vorbesc cu colegele lor (poate doar cu 1-2-3 ani in plus vechime). La fel se vede o schimbare si in felul in care relationeaza cu infirmierele sau brancardierii. Ceva ce n-am intalnit la rezidenti, care relationeaza relativ la fel cu toata lumea (mai putin cu doctorii specialisti/primari, cu care au o oarecare subordonare evidenta si probabil normala, in comportament).

      Like

  3. Merci si sper ca nu te-a deranjat rugamintea mea!

    Eh, rezidentii recupereaza cand mai cresc si se fac mari. Si ce mai recuperare uneori😀

    Despre moarte… “recordul” meu este de 3 concomitemt. Si maxim 6 intr-o zi.
    Nu devine niciodata cu adevarat usor😦

    Ai lucra in aceasta sectie?
    Adica nu daca ai putea ci daca ti-ar placea… cu adevarat!

    Dar de ce nu vrei sa lasi sa se stie numele sectiei? Adica oricum nu se cunoaste spitalul.

    Like

    1. Deloc, a fost chiar o observatie corecta, era o scapare din partea mea.

      De curiozitate, si in spitalul dvs. se aprinde o lumanare la exitus? E ceva care mi se pare bizar in spital. Un obicei invechit respectat intr-un loc care ar trebui sa fie reprezentantul progresului…

      Nu stiu ce sa zic. Imi place stilul de ingrijire – tot timpul faci ceva pentru a imbunatati starea pacientului, dar mi se pare ca e foarte obositor psihic sa iti moara atat de des pacientii in grija.

      Nu stiu exact care e statutul nostru (ca elevi) legal. La 10 intrebari puse am primit 10 raspunsuri diferite. Sunt un pic paranoic. Ma gandesc ca prin povestirile mele as putea fi identificat si apoi identificate asistentele care m-au lasat sa fac una-alta si asa le-as face vreun rau. Eu nu risc mare lucru, dar cine stie ce reprosuri li s-ar putea aduce. Precum ziceati, intotdeauna eu sunt responsabilitatea cuiva.
      Mai bine sa nu se stie nici sectia si nici spitalul (care poate fi si el descoperit, am lasat ceva indicii fara sa vreau pe ici, pe colo).

      Like

  4. Da, folosim lumanari destul de des (aproape mereu, exceptie facand cazurile in care suntem informati ca obiceiurile religioase ale pacientului sunt in contradictie cu acest obicei).
    De multe ori familiile ne roaga sa avem grija sa existe aceasta lumanare atunci cand vremea vine.
    Avand alte orientari religioase nu inteleg pe deplin aceasta nevoie imperios necesara pentru unii de a exista mereu lumanarea dar o respect de fiecare data…

    Da, legal, neavand drept de libera practica si asigurare nici studentii de la AM, nici cei de la Medicina nu au voie sa faca proceduri pe pacient…
    Inteleg si nu prea aceasta chestie sincer sa fiu…

    Si totusi, care ar fi raspunsul tau la intrebarea mea? … unul mai clar🙂

    Like

    1. Mda, si mie mi s-a spus ca ar fi dorinta familiilor (la origine, cel putin)…

      Problema cu legalitatea sau ilegalitatea oricarei proceduri facute de noi (sau de studentii la medicina) pe un pacient ma framanta de ceva timp.
      Legea drepturilor pacientului (46/2003) zice ca “Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista conditiile de dotare necesare si personal acreditat. ”
      Dar nu delimiteaza exact ce inseamna “personal acreditat”.
      Legea 95/2006 (reforma in domeniul Sanatatii) zice ca:
      “În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.”
      Nici o mentiune de “este interzis elevilor/studentilor sa…”. Si nici o mentiune despre ce “este permis”.

      Daca singura problema e ca “trebuie sa fii asigurat de malpraxis ca sa ingrijesti un pacient”, oare scolile nu ar trebui sa plateasca o asigurare comuna pentru acest caz? Tin minte o mentiune pe site-ul scolii mele (care a disparut) cum ca scoala ar plati pentru toti elevii o asemenea asigurare (ceva ce imi pare implauzibil, stiind cu cata greutate se desparte scoala de vreun leu din taxa noastra).
      Pe de alta parte, daca noi nu intram in categoria de personal “acreditat”, e clar ca ar fi ilegal sa atingem orice pacient.

      Pe scurt, habar-n-am daca eu incalc legea sau nu prin spitale si am primit raspunsuri contradictorii pana acum.

      Raspunsul la intrebarea aia nu poate fi clar, de asta ma eschivez. E usor sa zic azi “da, as vrea sa muncesc si acolo”. Dar m-am fript cu Oncologia in anul 1 (cand ziceam sus si tare ca asta vreau sa fac, dar dupa 2 perioade de practica/voluntariat pe acolo mi-a trecut orice dorinta de genul asta). O sa mai ajung acolo pana la sfarsitul anului 3, o sa am un raspuns mai corect abia peste 1-2 perioade de practica.
      Pentru moment, ar fi un “da” cu jumatate de gura.🙂

      Like

  5. Crede-ma pe cuvant ca ce tine de practica nu este permis fiindca nu sunteti acreditati.
    De ce nu se modifica prostia asta, habar nu am!
    Toata lumea stie ca lucrurile astea se intampla si ca doar asa se poate invata dar ma rog… nu este bine nici asa, nici asa…

    Despre sectia aceea… hmmm… parerea mea este ca fie o adori din prima, fie este un semn.
    Dar asta este o parere subiectiva a unuia care nu vede altceva in afara de asta🙂
    Adica mie imi place… nu, nu-mi place… eu ador tot ce tine de specialitatea asta.

    Like

    1. Deci nu sunt eu nebun pentru ca nu numesc numele sectiilor si spitalele pe unde merg.🙂

      Pe de o parte, am mai zis-o, inteleg si accept, nu trebuie sa fim lasati de capul nostru cu pacientii. Dar fara practica (in care sa facem ceva cu mainile noastre) nu invatam niciodata nimic. Ori inlocuiesc numele activitatii noastre prin spitale in “Observatie si atat”, ori ar trebui schimbat ceva.

      Despre sectia aceea… hmmm… parerea mea este ca fie o adori din prima, fie este un semn.

      Daca ne referim la un elev de 21-25 de ani, probabil ca nu ar fi chiar corecta parerea asta. Pentru ca nu prea poti spune cu siguranta ca iti place ceva la varsta aia, iei mult mai usor o decizie fara sa te gandesti la efectele pe termen lung. Altfel… mda, probabil e corect, ori iti place din prima, ori nu esti facut pentru asta.

      Eu am ales meseria asta din 3 motive: 1) sa fie ceva ce-mi place si ajuta oamenii 2) sa fie ceva in care sa pot invata ceva nou tot timpul (si sa-mi placa asta) 3) sa nu dispara peste 20-30 de ani (poate suna stupid, dar pentru mine e important asta). Dupa acesti 2 ani si un pic prin spitale am adaugat o motivatie: 4) sa nu moara oamenii in jurul meu CHIAR zilnic. De asta Oncologia m-a dat peste cap. Sectia cu pricina indeplineste cu brio 1 si 2. Dar tare mi-e ca m-ar afecta prea mult 4.

      Sau poate pur si simplu am mers intr-o perioada foarte obositoare pentru mine, am nimerit si in niste zile mai grele acolo, concluziile mele sunt biased. Nu stiu.

      In completare la intrebarea mea cu lumanarea: intrebam asta pentru ca e o sursa de foc adusa intr-un mediu in care se foloseste oxigen (presurizat). Ok, camerele sunt mari si aerisite in mod normal si lumanarea aia nu ajunge chiar la capul pacientului. Dar am vazut de cateva ori bune in spitale robinetul deschis (la 2 sau mai multi lpm) la duza de O2 si barbotorul indepartat (probabil pentru a fi sterilizat/reumplut) si lasat asa. Mie-mi suna a risc de explozie.

      Like

  6. Eu aveam 21 de ani cand m-am decis ca asta mi-ar placea (desi aveam si planuri de rezerva) si 22 de ani cand am spus ca ori asta ori nimic.

    Despre punctul 4)… ei bine, perioadele cu mortalitate scazuta sunt rare si tin putin.
    Din pacate, moartea este angajat full-time aici si de multe ori pierdem in fata ei…

    Da, poate sa fie o chestie care sa afecteze.
    Am o colega care a plecat de aici si a dat din nou rezidentiatul ca sa isi aleaga alta specialitate chiar daca era deja medic specialist la acel moment.
    Pe langa munca excesiva, am observat ca este si un factor important care favorizeaza migrarea AM de aici…

    Despre lumanari… da, admit ca sunt un potential pericol.
    Dar si componenta spirituala este o parte a indatoririlor noastre astfel incat trebuie sa respectam cerintele pacientilor.
    Crede-ma ca ajung si pe langa capetele pacientilor… am vazut candva pe cineva care s-a gandit sa o puna fix pe ventilator…

    Like

    1. Ok, se pot lua decizii de viata si la 21 de ani, nu neg asta. Dar ar fi mai degraba o exceptie de la regula. Plus, in cazul dvs. a existat si un eveniment important declansator atunci, care indraznesc sa cred ca nu apare chiar in viata tuturor studentilor la medicina la varsta aia.

      Cand dau peste cineva care mai are chef de vorba, de regula intreb de ce a ales sectia unde munceste. In cazul asta am primit (cel putin de la colegele mai apropiate la varsta) raspunsuri mixte: “aici am gasit post” sau “cred ca mi-ar placea sa muncesc aici, se pot invata multe”. Probabil ca nu toate AM care ajung aici o fac pentru ca “le place” fix specializarea asta. Din pacate.
      Dar si daca le place, nu stiu daca asta e suficient cand ai si multa munca si responsabilitati multe si bani putini SI mai ai si apasarea mortii constant in preajma.

      Oricum, imi dau seama ca discut prea lejer despre asta in conditiile in care inca am un job caldut (comparat cu cel de AM) si nu am lucrat inca in spital, bazandu-mi toate opiniile pe experiente relativ limitate.

      Like

  7. Cristian iti urmaresc blogul ,foarte interesant,dar as vrea sa stiu cum decurge primul an la postliceala,eu sunt anul 1 si urmeaza sa fac primul stagiu de practica apropo iti mai amintesti cum a decurs stagiul tau sa ne povestesti si noua bobocilor.Nu stiu cum este in forma ta de invatamant dar la noi muuulta materie si planuri de ingrijire din prima saptamina ne -am cam speriat,cate unele au abandonat,iar acum nu stim ce ne asteapta.Daca ai un pic de timp ti-as fi recunoscatoare sa ne spui cam ce ne asteapta.O zi buna!

    Like

    1. Buna.
      Pai si eu sunt la postliceala, toata lumea are aceeasi programa (nu s-au schimbat prea multe in 2 ani).
      In primul an facem toti mai putina practica, mai multa teorie.
      Primele 2 perioade de practica au fost de 2, respectiv 3 saptamani si au fost destul de dificile. La prima nu stiam nimic, dar am dat peste niste asistente foarte ok, la a doua am dat peste o sectie mare, cu (nu exagerez) 5 saloane si 5 pacienti – iar noi eram 6 in grupa, ne calcam pe picioare pe acolo.
      Apoi, la sfarsitul iernii, am nimerit intr-o sectie foarte inghesuita, unde asistentele erau ok, dar nu era loc sa facem nimic.
      Dupa primele 8 saptamani de practica eram convins ca am facut o alegere proasta. Teorie invatam prea putina (adica ni se preda la un nivel prea scazut, in opinia mea) iar practica a fost mai degraba “mers pana la spital, stat 4 ore pe acolo si intrebat asistentele despre lucruri”, pentru ca prea multe lucruri nu am facut. Bine, asta vine si de la faptul ca vroiam sa fac si sa dreg din prima, in conditiile in care nimeni nu prea are incredere in elevii de postliceale in primul an. Aveam prea mari asteptari.
      Abia in ultima perioada de practica din anul 1 am ajuns in sfarsit la concluzia ca imi place, totusi, meseria asta. 4 saptamani intr-o sectie de chirurgie generala m-au ajutat sa ajung la concluzia asta. 2 posturi din perioada aia sunt aici si aici.
      Apoi au urmat 5 saptamani de voluntariat peste vara, la oncologie, unde am apucat pentru prima data sa si fac cu mana mea lucruri zilnic. Si pana atunci mai faceam o injectie, o montare de sonda, o montare de tratament, dar cate 1 data la o saptamana, nu era cine stie ce pentru a-mi construi incredere in mine.

      Ce te asteapta? Depinde ce noroc ai in sectia unde vei ajunge. Practica in spital depinde si de cat de dispus e elevul sa invete si sa se faca util dar si de multi factori pe care nu ii poti influenta: cata munca e, cat de stresate sunt asistentele, cat de dispuse sunt asistentele sa ii invete pe altii, cati pacienti sunt, cat de rigide sunt regulile in sectie si cate si mai cate.

      Daca ar fi sa am cateva sfaturi, as spune ca util ar fi:
      – sa inveti rapid pe unde sunt medicamentele, perfuziile, perfuzoarele, seringile, trusele pentru diverse lucruri (si ce sunt si ce fac si cand se folosesc). Asa poti fi apoi utila. Dar atentie la asistentele de pe sectie, unele nu vor sa atingi nimic, niciodata. Incearca sa le faci sa-ti explice ele pe unde e fiecare lucru, sau observa mai din spate.
      – sa fii cu ochii in patru la cum decurge o zi a unei asistente. Ce se intampla la recoltari, cum se completeaza fisele pacientilor, ce se intampla cand vine/pleaca un pacient
      – sa vezi care asistenta e mai dispusa sa te/va invete ceva (nu exista sectie unde sa nu fie macar una ok) si sa vezi care ii sunt turele – atunci sa vii la practica. Ca regula, dimineata e mai mult de munca, cu cat vii mai devreme, cu atat mai bine.
      – respecta regulile de asepsie. Spala-te pe maini, poarta manusi daca ii faci ceva pacientului. Daca nu sunt manusi, cumpara-ti (costa 20 de lei o cutie). Nu te obisnui prost de la inceput – o sa te influenteze asta pe toata viata (zic eu).
      – Ia un pix cu tine tot timpul. Incearca sa-ti notezi niste lucruri care ti se par importante sau interesante sau pe care nu le intelegi si apoi intreaba sau cauta o explicatie acasa.
      – daca nu prea sunt lucruri de facut, nu sta. Noteaza-ti numele medicamentelor de pe sectia aia si apoi afla clasa lor si ce fac. Uita-te prin fisele pacientilor, familiarizeaza-te cu bolile, prescurtarile si analizele cerute pentru anumite boli.
      – daca te pune cineva sa faci ceva SI NU STII 100% SIGUR cum se face acel lucru, nu face de capul tau. Intreaba inainte. Decat sa faci o tampenie, mai bine pui o intrebare. Nu uita ca ceea ce faci influenteaza sanatatea unei persoane. Plus ca altcineva poate fi tras la raspundere pentru eventuala ta greseala.
      – ofera-te sa faci lucrurile simple (masurat tensiune, temperatura, conectat perfuzii, eventual injectii subcutanate) – dupa ce ai invatat sa le faci corect, desigur. Unor asistente le place sa le scapi de o munca mai simpla. Altele nu vor sa te lase sa faci nimic.

      Sper ca ti-am fost de ajutor.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s