Ce se intampla daca iti injectezi Mercur in sange

termometru spartToti am fost avertizati (sper) cand eram mici si ni se lua temperatura cu un termometru din ala vechi, cu mercur, ca “sa nu cumva sa il spargi, mercurul e foarte periculos cand ajunge in corp, se acumuleaza si nu mai iese niciodata“. Sau o fraza asemanatoare (in functie de cat de alfabetizati stiintific erau parintii).

Am dat din intamplare zilele astea peste un link catre un caz din NEJM. O asistenta de stomatologie din Chile a incercat sa se sinucida, injectandu-si 10 ml (135 g) de mercur anorganic (mercur in stare elementara) intravenos. Nu a murit, dar s-a prezentat la o sectie de urgente a unui spital cu tahipnee (respiratie rapida), tuse seaca si sputa cu sange. Respirand aer normal avea o presiune a oxigenului relativ normala: 86 mm Hg

Asa ii arata radiografia pulmonara:

radiografie pulmonara mercur

capilare plamaniMercurul i s-a raspandit in plamani, in capilarele care invelesc alveolele pulmonare (mai ales la extremitati).

Tratamentul se pare ca a fost chelarea cu Dimercaprol. Desi acolo scrie ca ar fi fost administrat “oral”, ma indoiesc serios ca asa a fost (din cate vad eu, calea de administrare este injectie intramusculara). Apropo, in linkul precedent scrie cate ceva si despre ce inseamna terapia de chelare (chelation).

Dupa 10 luni de tratament, pacienta a cerut oprirea lui, fara afectari neurologice, renale sau gastrointestinale. Desi radiografia pulmonara arata aparent la fel.

Asta arata diferenta importanta intre intoxicatia cu mercur elementar, mercur anorganic (de ex. Clorura de mercur) si mercurul organic – cel mai periculos (cel putin in forma de dimetilmercur – folosit in laboratoare – sau metilmercur, care se gaseste in cantitati mici dar posibil periculoase in pestii oceanici, de exemplu).

Karen Wetterhahn, o profesoara de chimie la Darthmouth College din New Hampshire, SUA, este exemplul trist pentru cat de periculos este dimetilmercurul. In cursul unui experiment despre efectul pe care mercurul il are asupra ADN-ului, i-au scapat cateva picaturi pe manusile de cauciuc pe care le purta. Peste aproximativ 3 luni a fost internata in spital, dupa minim 5 zile de deteriorare progresiva a mersului, balansului si vorbirii. Pierduse 6,8 kg in 2 luni si avusese de mai multe ori episoade de greata, diaree si dureri abdominale. Nivelul mercurului in sange era de 4000 μg per litru (in mod normal este intre 1 si 8; toxic este la valori >200); mercurul urinar era de 234 μg per litru (in mod normal ar fi intre 1 to 5; toxicitatea apare la valori >50). In ciuda tratamentului agresiv de chelare cu Succimer/DMSA (varianta mai lipsita de complicatii si mai eficienta a Dimercaprol-ului), starea ei se inrautateste. Moare la 298 de zile de la expunere.

Tot cazul ei este disponibil (gratuit) in NEJM.

Mercurul este o substanta toxica, este clar, dar conteaza foarte mult cantitatea si tipul de mercur care ajunge in corpul uman. Ce efecte are asupra corpului uman?

In creier avem degenerare neuronala si infiltratie perivasculara in materia cenusie. Apare atrofie cerebelara si/sau degenerare a celulelor Purkinje. Mai apare demielinizarea axonilor, necroza axonilor si encefalomalacie (sau ramolisment).

Metilmercurul este mutagen, carcinogen, embriotoxic si teratogen.

Toate formele de mercur trec prin bariera placentala si afecteaza fatul.

Mercurul elemental sub forma de vapori este rapid absorbit, producand rapid bronsita coroziva sau pneumonie interstitiala.

Formele anorganice se leaga de anumite enzime sau molecule care contin tioli (cisteina, glutationul). Tesuturile bogate in aceste componente acumuleaza concentratii mari de mercur. Mercurul anorganic este citotoxic si coroziv, ceea ce inseamna ca produce inflamatii, ulceratii si necroza in tractul gastrointestinal si nefrita interstitiala sau necroza tubulara a rinichilor.

Simplificat, am avea:

Mercur elemental:

*Hg (metal/vapor): inhalarea (si, evident, injectarea) de Hg il face mai usor biodisponibil, deci mult mai toxic. Nu se prea absoarbe prin piele, deci nu e atat de periculos ca alte variante de mercur (vezi  mai jos). Afecteaza plamanii, rinichii, sistemul nervos central si periferic (in special la expunere cronica – vezi cazul “palarierilor nebuni“). Poate fi ingerat in cantitati mici fara sa fie deosebit de periculos, deoarece nu se absoarbe aproape deloc in tractul gastrointestinal. Prin inhalare sau injectare devine periculos. Durata de injumatatire este de aproximativ 60 de zile. Expunerea repetata este, evident, periculoasa.

Mercur anorganic: saruri de Hg, Hg legat de un atom de C sau CN (cianuri) sau Cl sau alte substante. Pe langa faptul ca afecteaza SN central/perfieric, produce toxicitate si la nivelul tractului gastrointestinal + rinichi

*Saruri cu Hg(I): contin cationul Hg-Hg2+, nu prea solubile, dar toxice

*Saruri cu Hg (II): contin cationul Hg2+, mai solubile, mai toxice

Absorbtia prin ingerare este relativ scazuta, toxicitatea depinde mult de cantitatea absorbita si de rapiditatea tratamentului. Se estimeaza ca la adulti ar fi toxic de la 1g absorbit in sus. La soareci s-a estimat o doza toxica de 1mg/kg corp.

Provoaca distrugeri la nivelul tesutului unde a fost absorbit (plamani/tractul gastrointestinal) si la locul de excretie (rinichi in special). Provoaca insuficienta renala cronica.

Mercur organic: Hg anorganic legat (de regula in natura) de o grupare de tip metil/etil/fenil/alti alchili etc. Afecteaza SN central, rinichii si tractul gastrointestinal. Cele cu catena scurta (metil-, etil-, propil-) sunt mai stabile, de aceea se elimina mai greu din corp. Cele cu catena mai lunga sunt mai instabile, deci mai usor de “rupt” legatura cu C si apoi eliminate. Foarte periculoase. In secolul 19, injectii cu dietilmercur erau folosite ca tratament (INEFICACE) antisifilitic, dar s-a renuntat la asta (si pentru ca afectau sistemul nervos. Vezi si cazul Eminescu – care mai degraba a murit de tratamentul toxic pentru un sifilis de care nu suferea. Diureticele pe baza de mercur au fost folosite pentru pacientii cu afectiuni cardiace pana la aparitia diureticelor moderne (in anii ’50). Primele antiseptice erau pe baza de mercur organic. E evident de ce s-a renuntat la ele.

*Metilmercur: saruri ce contin o grupare metil (CH3) legata covalent de un atom de MercuryFoodChain-01Hg2+ : Hg-CH3+ . Solubile in lipide si, prin consecinta, usor de absorbit oral. Daca mercurul elemental/inorganic ajunge in apa, acolo se poate transforma in metilmercur in plancton (si nu numai), este mancat de pesti si apoi se produce bioacumulare in tesuturi. Pe masura ce urcam in lantul trofic, bioacumularea este din ce in ce mai mare, in special in creier si rinichi (si in fetus, daca e cazul).

*Dimetilmercur (H3C-Hg-CH3): Extrem de toxic, capabil sa treaca prin manusi si piele extrem de rapid. Dificil de eliminat din corp (vezi exemplul de mai sus). Era folosit in chimia organica si in toxicologie, dar a fost treptat eliminat, din cauza aparitiei altor organometale mai putin toxice sau mai usor de obtinut.

Ar mai fi de mentionat si Etilmercurul(C2H5Hg+). Nu se bioacumuleaza si se elimina prin urina. Este toxic, dar corpul poate scapa de el mult mai usor prin urina. Desigur, in cantitati importante, toxicitatea lui este marcanta (vezi in cartea asta de Toxicologie).

Etilmercurul era folosit pe post de conservant pentru anumite vaccinuri multi-doza in trecut (care e un metabolit al substantei numite thimerosal/thiomersal) si in cateva vaccinuri antigripale moderne folosite in SUA.

In vaccinurile din Romania antigripale NU exista etilmercur. Puteti verifica pe ANM: Vaxigrip si Influvac. Se folosea (in cantitati MINUSCULE) pe post de conservant in vaccinuri pentru a scadea riscul de contaminare in vaccinurile multi-doza. Asta deoarece prevenea infectarea unei multidoze cu orice patogeni (la introducerea acului pentru retragerea unei doze). Doza era oricum mult prea mica pentru a avea vreun efect sistemic asupra unui adult (sau chiar bebelus). Multumita propensiunii oamenilor pentru a raspandi zvonuri care suna “plauzibile” si a usurintei cu care omul modern isi ia informatiile din surse lipsite de veridicitate, in momentul de fata nenumarati oameni sunt convinsi ca vaccinurile cauzeaza diferite boli (in special autismul) si alte nebunii, si multi dau vina pe prezenta mercurului (sub forma de thimerosal) in vaccinuri. Nu conteaza faptul ca, pentru a calma spiritele, majoritatea vaccinurilor sunt lipsite de mercur de mai mult de 10 ani, nu conteaza faptul ca panicarzii au fost vaccinati (si ei si parintii lor) si n-au patit nimic. Daca scrie “pă net” ca vaccinul X cauzeaza cancer, boala Alzheimer, autism sau mai stiu eu ce, desigur ca se sperie – nu cauta surse credibile pentru a afla ca mercurul din vaccinuri nu e periculos. Un articol publicat in American Journal of Public Health da mai multe informatii despre controversele legate de thimerosal/thiomersal si cum s-a perpetuat o teorie a conspiratiei pana a ajuns sa fie vehiculata drept informatie plauzibila.

Nu o sa mentionez aici toti compusii organici ai mercurului, deoarece sunt mai rar intalnitimersalyl si, asa cum am zis, mai putin toxici. Demni de o scurta mentiune ar mai fi fenilmercurul si alte organomercuriale (cum ar fi vechile – si neutilizate acum – diuretice bazate pe mercur). Cum ar fi Mersalyl-ul:

 

Drepturi imagini: NEJM, visualsunlimited, wikimedia commons si nu-stiu.🙂

One thought on “Ce se intampla daca iti injectezi Mercur in sange

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s