NU uita niciodata…

… faptul ca, in urma cu 25 de ani, 1000 si ceva de romani au murit pentru o schimbare.

Si ca de toata aceasta varsare de sange au profitat Iliescu si gasca lui de comunisti, care apoi au pus bazele furtului generalizat si lipsei de respect fata de orice reguli si legi din tara asta, care a produs România sucită din ziua de azi.

Daca ai nevoie de ajutor ca sa iti aduci aminte, citeste aceste doua articole-relatari despre zilele haotice, in care sistemul vechi, cladit pe ura, minciuni si teama s-a schimbat la fata pe nesimtite:

1. în poarta Ministerului Apărării Naţionale, opt bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme militare zăceau întinşi pe caldarâm, ciuruiţi de gloanţe. O mie de gură cască se strânseseră în jurul lor ca la circ. Unii, în batjocură, stingeau ţigara de trupurile inerte, alţii scuipau, dar cei mai mulţi doar înjurau:

„Fi-r-eaţ’ ai dreacu de terorişti!”
„Ia uite la ăsta, dom ‘le, ce mutră are, ăsta nu era român, dom’le. Banditul!”

2. Sosește ordinul ca TAB-urile să lase țevile mitralierelor spre mulțime. Ne uităm cu priviri neomenești unul la celălalt, dar nu întrebăm nimic. Tragem în oameni dacă ni se ordonă? Am văzut pe acolo și femei și adolescenți și… Ordinul să se ridice țevile la loc în plan vertical sosește la DOAR DOUĂ SECUNDE înaintea celui de a deschide focul ÎN PLIN! Astfel încât, mitraliorul nostru trage, nu fără un dram de satisfacție, câteva gloanțe în etajele superioare ale Inter-ului.

Screen Shot 2015-01-03 at 12.58.58

Primul articol il citesti cu si mai mare atentie daca ai vazut in prealabil excelentul film “Hîrtia va fi albastră“.

Advertisements

Inca o stire trista despre spaga la romani

Prima data am citit-o pe site-ul Kamikaze.ro, sub titlul “DNA Constanța a salvat un pacient de la moarte”.spaga3

Pe scurt, ei zic ca “unui batran cu o pensie de 400 lei/luna” i s-au pretins 3.000 lei de catre seful clinicii de cardiologie a unui ditamai spital judetean (Constanta). Pretins pentru o operatie pe cord. Batranul s-a dus la DNA, care a facut un flagrant dupa ce operatia s-a petrecut, pentru ultima mie de lei (primele 2 mii ar fi fost date inainte de operatie, din banii DNA, zice Kamikaze).

Cum nu exista operatii pe cord neimportante, e clar ca operatia era vitala pentru batran.

Desi la prima citire pare prea josnic ca sa fie adevarat, exista articole in presa “serioasa” pe tema asta, care zic aproape acelasi lucru (mai putin informatiile despre pacientul denuntator) – mediafax sau Adevarul.

Exista si un comunicat sec al Directiei Nationale Anticoruptie:

Din ordonanţele de reținere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17.11.2014, în calitate de medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, inculpatul Militaru Marius a pretins suma de 3.000 lei de la un denunțător, condiționând, de remiterea acestei sume, efectuarea unei operații chirurgicale pe cord, de care depindea supraviețuirea pacientului.

La data de 24.11.2014, inculpata Arhire Nicoleta, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a pretins de la denunțător, în legătură cu intervenție chirurgicală anterior menționată, suma de 1.000 lei pentru sine și suma de 2.000 lei pentru Militaru Marius.

La data de 05.12.2014, inculpaţii Militaru Marius şi Arhire Dorin (soțul lui Arhire Nicoleta) au primit, de la același denunțător, suma de 2.000 lei, respectiv 1.000 lei, în legătură efectuarea operației chirurgicale sus menţionate, asupra denunțătorului.

La data de 15.12.2014, inculpatul Militaru Marius a mai primit încă 1.000 lei de la denunţător, ca rest al sumei de bani iniţial pretinse pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

LE: Evenimentul Zilei scrie ca totul s-ar fi petrecut asa cum relata kamikaze initial: denuntatorul a fost internat in martie in clinica cu pricina, a fost externat pentru ca nu a avut de unde sa plateasca o spaga CERUTA de 5000 lei pentru operatia de cord. In noiembrie a suferit un atac de cord, a fost internat la spital, unde i s-ar fi cerut 3000 lei pentru aceeasi operatie. A fost externat, a incercat sa se reinterneze, oferind 200 lei spaga – pensionarul avea doar 441 lei pensie. I s-a refuzat internarea. S-a dus la DNA si restul e poveste.

Cateva observatii proprii:

  • oriunde am cautat, nu am gasit si apararea medicilor incriminati.
  • daca totul s-a petrecut fix ca in rechizitoriul procurorilor, este deplorabil. Faptul ca exista medici sus-pusi care accepta spaga (sau multumiri pentru activitatea lor) nu este o noutate. Dar nu cred ca e vina lor. La naiba, daca medicul e bun si te-a tratat sau ti-a tratat ruda bine, atunci de ce sa nu ii multumesti? Dar faptul ca un om care n-o duce deloc rau (vezi declaratii de avere publice aici) ar CERE bani pentru a-si face meseria mi se pare josnic.

  • or mai fi si uscaturi in anumite locuri, dar sefi de sectie de spital mare nu ajung niste ageamii. Din scurtele mele interactiuni (unele tangentiale, altele in calitate de pacient/ruda de pacient) cu niste medici din astia cu vechime mare si pozitii bune, as putea afirma ca majoritatea merita sa fie acolo unde sunt. Si merita platiti bine pentru ceea ce fac. Si daca pacientii isi permit, merita toti banii de “multumire”. Am fost prezent de mai multe ori la vizite (sau chiar la mici proceduri) ale unor sefi de sectie. Bai, pe bune de nu pareau sa dea pe afara de cunostinte medicale. Era chiar o placere sa ii auzi diagnosticand un pacient sau facand ceva. Cantitatea de cunostinte medicale pe care o are un asemenea medic e imensa. Prin simpla eliminare a lui din sistem poti pune in pericol (virtual) viitori pacienti in stare foarte grava, care poate ar fi putut fi tratati doar de ei. Pe de alta parte, daca nu tratau pacientul decat pentru o spaga consistenta, parca toate meritele lor dispar. Dar asta ramane de stabilit in cazul asta de Justitie.

  • spaga e spaga. Ca medicii (sau personalul sanitar in general) nu ar trebui sa fie asimilati functionarilor publici nu contest. Dar atata timp cat medicul lucreaza intr-un spital de stat din Romania, el nu ar trebui sa CEARA bani in plus pentru ceea ce face.

  • Romanii retin exemple de genul asta, foarte rar retin si diverse avansuri in medicina de la noi. Si uite asa se impamanteneste ideea ca la noi in spitale se moare pe capete si intri sanatos si iesi mai bolnav si mai sarac. Si tampenii de genul “toti medicii sunt spagari” sau “toate asistentele medicale stau cu capul dupa spaga, nu dupa pacienti”.

In contrapartida la stirile de genul asta, avem:

Roman operat pentru Cardiomiopatie hipertrofica obstructiva.

Anevrism aortic operat hibrid (interventional si chirurgical) in Romania.

Hidrotorax fetal bilateral tratat in utero in Romania

Embolizare prostatica realizata pentru prima oara in Romania.

Viata de asistent medical nu e usoara nicaieri

… Sau un mic comentariu despre empatia profesimale nurseonala.

Am dat peste un comentariu al unui asistent medical din Anglia de acum cateva zile, printr-o cunostinta care e AM acolo. Comentariul a devenit “viral”.

E evident ca are de-a face cu probleme asemanatoare cu cele din Romania in viata sa profesionala, diferentele vin mai degraba din salariul sau si dotarile spitalelor. Desi nu sunt inca AM, problemele lui sunt foarte asemanatoare cu ce am intalnit/observat eu in spitalele noastre subfinantate… Asadar “I can relate”, cum ar zice americanul.

Dar la un moment dat comenteaza din experienta personala si trage concluzii pe niste idei care n-au fost exprimate… atragand atentia asupra faptului ca lumea comenteaza din experienta personala si trage concluzii aiurea. Interesant, nu?

O sa-i reproduc aici comentariul in original si intregime:

As a newly qualified nurse I was left in charge of 7 patients, a scary experience! At 7am I was handed over a lady with constant diarrhoea in a side room needing a lot of support. In my bay of 6 were two higher dependency patients requiring continuous observation and frequent intervention, the lady at risk of falls, the confused patient constantly screaming and a patient with her family at her bed side as she was dying. Soon into an already stressful shift a patients heart stops unexpectantly, thankfully attempt to resuscitate were successful but as I did chest compression the family of my dying patient came to the bay, stood at the end of the bed and said we need you Neil. A look of desperation in their eyes but what could I do? I had to continue CPR. A heart beat returned and soon after I was able to walk away from that patient, no time to reflect tho or grab a drink. My dying patient needed medications, the confused patient was wondering, the medications were late, the hourly observations were late the buzzers were ringing. Where do you start, do you prioritise the patients you can save, do you ensure the patient dying gets 100% attention but don’t forget the medication rounds, the patient lying incontinent, surely she needs me the most but I just can’t get to her! Things are about to get worse as due to sickness and staffing issues I’m handed over an extra 7 patients mid shift! In this bay, another patient dying with no private room to move to, family arrive with minutes to spare but are so angry with me. How could I not have called them sooner? As they shout I want to console them but I can hear my monitors alarming, buzzers ringing, patients need feeding, has the confused patient managed to escape yet? As i listen to the family vent I see the family of my other patient crying as they run through the ward. I follow them, she has passed away. I wasn’t at her bedside but her family were. I wonder did they feel supported. I’ve had enough,
I cry! I don’t mean to, it just happened. Still so much to do, I need to spend time with this family but I can see my monitors alarming, I need to help this patient fast but people are staring at me crying in the middle of the bay. The porters arrive they need a nurse escort for a patient needing an urgent scan. It’s impossible. 13 hours later i hand back over to the night staff, I then prepare both my patients for the mortuary.
I grab my first drink and bit of food for the day, I sit and do my paperwork. I leave 15 and a half hours after starting.
I have to be back in 9 hours.

So tonight in then Irish media there was a news article about a young lady who passed away in an open bay surrounded by noise. It sounds awful, it shouldn’t happen but it does. The family very angry about losing a loved one to cancer and who wouldn’t be, want an apology for the final hours of her care. As nurses we allow the anger, we accept it, we expect it. The situations break our hearts! But reading the negative comments by the public and thinking back to standing in my bay crying I left a comment supporting the staff as all the comments were frustrations against dr’s and nurses! the world isn’t against us surely.

People were commenting on their own experiences, drawing conclusions on points that weren’t made.
The article was so one sided, it had a quote from a local td in opposition to government,
Of course it was negative.

My comment initially went down well, a positive comment amongst a population of bad experiences but then it started, people wishing it would happen to me to see if
I would support staff,
Actual adults threatening me.
We do our best, some days that’s not enough but we don’t stop trying and we don’t stop caring…

Nu prea inteleg curtoazia sa profesionala dusa la extrem (de la final). Face observatiile corecte despre un articol citit de el, ca este partinitor si ca unii dintre oamenii care l-au citit s-au grabit sa arunce cu noroi la gramada in sistemul medical de la ei. Daca inteleg bine, comentariile au fost facute pe un site din Anglia – deci oamenii care comentau, o faceau oricum despre sistemul medical de la ei din tara, din cauza unei probleme din alta tara. Un pic gresit. Cam cum fac si eu acum, ok. Dar asta nu inseamna ca trebuie automat sa sari in apararea breslei tale, fara sa stii exact ce s-a intamplat. Vitriol va exista intotdeauna, mai ales pe site-uri de stiri, unde toata lumea poate injura “anonim”. Cel mai bine e sa-l ignori. Oricum, problema familiei indurerate era mai degraba cu managementul spitalului, nu cu AM sau cu doctorii, deci sprijinul sau era un pic nenecesar.

Face referinta la o poveste din media irlandeza (cei neinclusi in UK, adica) din ultima saptamana. Articole aici sau aici. O femeie a fost internata pe 12 mai intr-un spital universitar din Waterford, Irlanda cu un diagnostic prezumtiv de litiaza biliara. 4 saptamani mai tarziu este diagnosticata ca fiind suferinda de cancer (nu se mentioneaza care). S-a stins din viata internata intr-o sectie comuna cu mai multi barbati, la sfarsitul lui iunie.

Oricum ai privi situatia, este lamentabil faptul ca ultimele momente ale vietii unei persoane grav bolnave au fost petrecute la comun cu niste oameni care erau patrunsi de febra unui meci de campionat mondial, nu in relativa liniste (ceva ce ar trebui sa ai oricum tot timpul intr-un spital)… O fi avut o vina in asta si personalul medical din spitalul cu pricina? Poate.

Merita aparat un coleg de breasla atunci cand cineva il acuza de ceva? Da, cu siguranta, mai ales cand este acuzat de ceva doar pentru ca face parte din acea breasla, dar nu cred ca trebuie sprijinit neconditionat.

E probabil sa gresesc, posibil sa-mi schimb perspectiva peste 1-2 ani, dar asa gandesc eu acum.

Oricum, dupa ce am citit comentariul asta despre viata unui AM in Anglia, chiar ma intreb cum se vor adapta colegele mele care au terminat in vara si care sunt ca si plecate in Anglia. Chiar ma intreb daca un roman se adapteaza mai greu la conditiile “grele de la ei” dupa ce a trecut prin conditiile “Grele de la noi“.

Omul-bionic e mai aproape decat credem

Screen Shot 2015-01-03 at 13.03.26

Prima persoana dublu-amputata de brate care reuseste sa controleze autonom 2 proteze modulare (brate artificiale)

Laboratorul de Fizica Aplicata din cadrul Universitatii Johns Hopkins se poate lauda cu reusita asta, dupa “doar” 8 ani de cercetari.

Din ce inteleg eu din comunicatul lor de presa, pacientului din film i s-a facut o operatie numita reinervare tintita a muschilor, prin care i se ofera pacientului capacitatea de a controla nervii deja existenti (cei vechi, care nu mai sunt conectati la membrul amputat). Conectandu-se acesti nervi la interfata om-masina dezvoltata de APL, pacientul a putut sa-si miste protezele artificiale ca si cum si-ar misca fostele sale maini.

Pentru cine e curios, APL a publicat o lucrare stiintifica mai devreme in 2014 in care detaliau cum au reusit controlul autonom al unor proteze artificiale folosindu-se de electrozi implantati pe creier (iEEG) – o realizare care poate fi aplicata in cazul persoanelor cu tetraplegie.

Auzite in spital

Saptamana asta am reinceput practica, mai devreme decat era programat (de scoala) pentru a compensa pentru 1 saptamana de concediu pe care mi-am luat-o (de multa vreme) fix in mijlocul practicii din ianuarie.

Pentru a fi totul in regula, m-am dus inainte sa vorbesc cu Asistenta-Sefa, sa vad daca ma primeste.

Primul lucru pe care i l-am spus: “Buna ziua, nu stiu daca ma mai tineti minte, am fost in practica la dumneavoastra acum 1 luna si ceva si…”.

Raspunsul: “Cum sa nu, Cezar, nu?”

Dintre asistenti si asistente, unii mi-au tinut minte numele, altii nu, altii cred ca mi-au retinut numele. Drept urmare, m-am mai trezit cu urmatoarele nume si apelative (in doar 2 zile):

“Salut, scuza-ma, nu mai sunt sigur exact de numele tau, era Paraschiv, nu?” (asta m-a surprins pana si pe mine).

“Nu mai stiu exact cum iti zicea. Parca era Cătălin, nu?”

Laurențiu, te rog muta senzorul ala de presiune arteriala pe mufa cealalta”

Nu in ultimul rand: “Manca-l-ar mama de băiat, uite ca face el asta, ce bine”. Asta venea de la o Asistenta care e mai mare decat mine cu maxim 2-3 ani (daca nu e de-o seama cu mine, nu am intrebat-o de varsta precisa).

Asta dupa ce toata vara (si o luna in primavara) am fost in practica pe o sectie, unde fix una dintre asistentele care s-a purtat cel mai ok cu mine ma striga numai Ionuț. I-am zis de cateva ori ca nu ma numesc asa, pana la urma chiar nu-mi mai pasa si raspundeam la numele asta.

Sa vad care dintre apelativele de mai sus imi ramane. Ma astept la “băiatu’“. Băiat de 30 de ani. 🙂

Ma duc sa ajut la mobilizarea unei paciente. Infirmierul tocmai ii batea obrazul fizioterapeutului, pe motiv ca acesta din urma l-ar fi parat la doctor (ca infirmierul nu-l ajuta). Fizioterapeutul se apara cu “haide băi, eu am 20 de ani de cartier, nu am nici o problema sa ii spun cuiva ca am nevoie de el, nu merg eu pe la spate”.

Mai incolo, acelasi fizioterapeut, dupa ce face o rima despre starea pacientei, catre o asistenta: “hai si aspir-o mai repede, nu vezi ce spirit poetic am dezvoltat de la stat langa ea? Numai un spirit sensibil e in stare sa faca asa o rima”. La care am completat: “spirit sensibil sau cu 20 de ani de cartier”. Raspuns: “da, exact, sunt poetul străzii“.

La final, in caz ca e cineva curios ce mai citesc asistentele medicale (NU la munca, tocmai erau in procesul de a fi imprumutate pe acolo):

20141218_095534

Ambele romane par interesante, daca n-as avea inca 3 carti incepute deja la momentul asta, as fi cerut una din ele. Asa… raman de tinut minte.

De ce ma frustreaza scoala mea pentru Asistenti Medicali pe mine

… si am ajuns sa nu-mi mai pese de ce cred profesorii ca as stifrustrated-by-phone.

Anul trecut am avut media 9,93. In anul 1 am avut un pic sub 9,70 (multumita unei medii de 8 la… Sociologie si uneia de 9 la Fizica si a faptului ca media materiilor nu se calculeaza rotunjind mediile in sus/jos). Ma rog, nu am spus asta ca sa ma laud, chiar sunt convins ca notele sunt inutile. Conteaza ce retii din ceea ce ti s-a predat. Si am spus-o dupa fiecare semestru, nu consider ca am ramas cu suficiente cunostinte din ceea ce mi s-a predat. Notele sunt mai degraba opinia profesorilor despre tine (in cazul scolii mele, cel putin).

Acum cateva luni imi raspundea la cateva intrebari o absolventa a unei scoli postliceale de AMG din Bucuresti.

Printre intrebari era si “Daca ar fi trebuit sa platesti scoala, ti-ar fi parut rau pentru banii platiti dupa 3 ani de zile – raportandu-te la educatia pe care ai primit-o? Intreb asta tocmai pentru ca ai vazut cum e si sa faci o facultate, un master, cred ca stii ce inseamna sa citesti/inveti/retii la cateva materii intr-un semestru cateva sute de pagini/materie.” Raspunsul a fost “Educatia pe care am primit-o isi merita timpul pierdut prin autobuze, bani nu merita” urmat de (esti stresat) “sa vii la scoala, de la servici nu poti sa lipsesti prea mult…rezultatul e un mare stress

A mai spus ea mai multe lucruri pe acolo, sunt opiniile ei, nu i le impartasesc (desi pe unele le accept), dar cele doua afirmatii de mai sus imi tot vin in cap. Poate semestrul asta (al 5-lea din 6 totale) mai mult decat pana acum.

Precum am mai tot afirmat pe aici, stiu ca e alegerea mea sa imi pastrez un loc de munca (part-time) pe parcursul celor 3 ani de scoala si accept ca nu am dreptul sa ma plang de situatia asta – in conditiile in care sunt un adult si stiam in ce ma voi baga pentru aceasta perioada.

Dar lunile astea din anul 3 m-au facut sa imi pun de nenumarate ori intrebarea “de ce naiba fac eu asta?”.

Saptamanile cu practica au fost chiar interesante-spre-foarte-tari (daca mi se permite exprimarea asta) in ciuda nemultumirilor personale, cauzate majoritar de asteptarile mele prea mari. Ok, sunt obositoare si tot timpul am senzatia ca invat prea putine lucruri si ca am prea putin timp sa imi aprofundez cunostintele practice, dar macar am constant senzatia ca invat ceva. Sau ca evoluez in cunostinte (de bine, de rau).

Bai, dar in saptamanile de teorie am de prea multe ori senzatia ca plec la scoala pentru a ajunge la scoala si a scrie niste randuri in caiete, nu pentru a invata ceva.

Fug dupa autobuze sau tramvaie, stau zeci de minute in trafic, apoi ajung la scoala ca sa ce? Sa scriu robotic cateva pagini intr-un caiet si apoi sa plec inapoi spre casa?

De prea multe ori profesorii au doar grija ca trebuie sa isi “predea materia” si nu ii intereseaza CU CE RAMANEM NOI dupa cursurile lor. Vin la scoala (cei care vin) si ne predau in fuga 4-5-6-7 pagini A3, eventual ne dau si cate 1-2 cursuri de cate 20 de pagini “de tras la xerox” si apoi se cheama ca ei si-au facut treaba.

Apoi urmeaza lucrari. Fac mare tam-tam ca ei “nu accepta sa se copieze”, dar cand sta jumatate din clasa cu cursurile pe sub foi sau prin banci, inchid ochii.

Doamne-fereste sa ne asculte pe toti oral, atunci ori ar trebui sa dea prea multe note sub 5 (nu ar da bine nici pentru scoala, nici pentru ei, nu?), ori ar trebui sa isi piarda timpul sa evalueze elevii pe ceea ce sunt in stare sa argumenteze. Prea complicat. Hop, 1 lucrare, corectata in maxim 30 secunde si gata 1 (sau 2, in anumite cazuri) note.

Cei mai placuti sunt profesorii care tin cate un discurs despre venitul la scoala in fiecare ora si “importanta venitului la scoala”, precedat de vorbarie goala, urmat de vorbarie goala, plus 10-20 de minute de predat si cursuri xeroxate. Apoi evaluare din aceasta “materie predata”. Si nu, nu sunt profesori de nursing.

Apoi avem profesorii care nu prea vin la ora, dar ne distribuie cursurile in format electronic. Partea buna e ca ai ce citi. Partea proasta e ca nu vin la ora ca sa-ti raspunda la intrebari din ele. Cui ii mai pasa ca nu intelegi ceva dintr-un curs de neurologie?

Apoi avem profesorii de nursing, care ar trebui sa ne predea (conform programei) cateva sute de pagini de cursuri in aproximativ 10 intalniri pe semestru. Restul intalnirilor se pierd (incepe scoala, se termina scoala, avem lucrari, mai au ceva de rezolvat ei). Evident ca (daca chiar vor sa ne predea toata materia) pur si simplu nu e timp sa predea totul. Daca vrei si explicatii sau completari la ce predau ei sau faci observatii cu “ce ai vazut tu in practica versus ce ne predau ei”… se duce ora si nu ti se mai preda prea mult. Si uite asa te trezesti cu zeci de pagini de caiet scrise, dar cu putine explicatii suplimentare. Ma rog, macar ti se preda ceva, tot e bine. Problema e ca toata lumea are carente pe la materiile din primii ani. Fie de anatomie si fiziologie, fie la tehnici de nursing, fie la integrarea materiilor de anul asta cu cele de anul trecut (Cardiologia, Chirurgia, Pneumologia si Nefrologia imi vin in cap). Daca vrei sa primesti o explicatie la un proces care ti s-a predat incomplet anii trecuti… pur si simplu nu mai ai cand s-o mai ceri si pe aia.

NU in ultimul rand avem profesorii care au cate o materie de care nu le pasa nici lor, dar care pozeaza in foarte patrunsi de importanta orei. Aici incadrez Deontologia, Psihologia si Calitatea Serviciilor de Nursing. Intr-o lume ideala, in care oamenii astia ar veni la ore si ar incerca sa vorbeasca despre probleme reale, despre lipsa eticii din sistemul nostru sanitar, despre spaga, despre durere, despre cum lucruri simple pot imbunatati o activitate atat de mult orientata-catre-oameni, da, materiile lor ar fi importante. Dar cand vin la scoala, stau 20-30 de minute, citesc niste randuri din niste manuale ofilite sau ne dau niste cursuri mucegaite de timp si ne zic “cititi de acolo”… sa ma scuze, dar mie mi se pare ca isi desconsidera din start materia. De ce ar trebui sa-mi pese mie de materia lor, in conditiile in care nici ei nu se obosesc sa le pese de ce predau? Ha, ne dau cursurile. In conditiile in care APROAPE TOTI profesorii ne dau doar cursurile de citit acasa, cand naiba ar trebui sa si invatam ceva? La scoala ce facem? Venim ca sa semnam foile de prezenta, asta facem. Cat despre evaluare, e o bataie de joc. Cea mai mica nota e 5. Daca stii ceva si chiar te chinui sa-ti argumentezi afirmatiile in scris, dar ai absente, o sa iei maxim 9 in lucrari. Daca copiezi, ai sanse mari sa iei nota maxima fara sa stii nimic. Hmm, ceva nu se leaga.

De asta am inceput sa-mi bag picioarele. De ce sa ma obosesc sa ajung la scoala la fiecare ora ( un lucru pe care oricum nu-l pot face decat cu foarte mari certuri la munca), cand rezultatul e acelasi? De ce sa ajung la orele unor oameni care nu se obosesc decat sa ne dea niste cursuri ca sa le xeroxam?

Asta mai ales cand avem atat de multe gauri in cunostintele teoretice si practice pe care ar trebui sa ne bazam in viata noastra profesionala, gauri de care se pare ca nu le pasa prea mult profesorilor, ei vor doar sa-si predea materia.

Am ajuns cam ca la facultate – imi iau cursurile de la materiile care sunt importante (cele medicale si de nursing) si le citesc, pe restul le citesc inainte de lucrari, cat sa nu iau 5 si cam atat… O situatie pe care o uram in facultate, si in care speram din tot sufletul sa nu mai ajung.

Da, recunosc, vina pentru gaurile in cunostinte nu este a profesorilor – o vina mare are si elevul in sine. Probabil cea mai mare. Dar cel mai enervant e ca alti colegi reusesc sa invete o gramada de lucruri la orele lor si, din discutiile nostre, nu imi pare ca ar tine neaparat de ei. Adica e frustrant sa iti dai seama ca altii pot invata mai multe doar pentru ca au avut noroc la niste profesori mai buni. Sau cu mai mult timp. Sau cu mai mult chef de a preda.

Eh, de maine ma intorc in spital. Macar de acolo ma intorc cu intrebari reale, din viata reala, pentru care pot cauta raspunsuri complete si (sper) corecte.

Placinta cu mere facuta de mine vs. placinta facuta de sotie

a mea
a mea

Sa se observe faptul ca eu n-am fost in stare sa impart ochiometric aluatul corect si am ramas cu prea putin aluat pentru partea de sus. Deci am improvizat.

Si am pus o țâră prea mult zahar in compozitia de mere SI am facut prea putina compozitie. 🙂

Macar pe viitor voi sti mai bine, poate o sa-mi iasa si mie perfect.

Reteta e cea de aici, cu 1 kg mere + 2 pere taiate cuburi in loc de fructe de padure.

miam, miam.

a sotiei
a sotiei

Cum arata o inima intrata in fibrilatie ventriculara (V-fib)

Asta a fost (pe fast-forward) o inima de broasca (daca nu ma insel). Arata mult mai dramatic la viteza asta.

La o inima de om (din nou, daca nu ma insel) ar arata cam asa:

Si pentru cine nu stie ce este fibrilatia ventriculara (bataile haotice ale camerelor inferioare ale inimii care trebuiesc reconvertite la normal prin defibrilare cu soc electric plus medicamente), un scurt filmulet explicativ:

Screen Shot 2015-01-03 at 13.05.31

Copacul care traieste peste alt copac

Va prezint: un cires crescut peste un dud. Bialbero di Casorzo, din Piemont (intre oraselele Grana si Casorzo), Italia.image

Nu, nu e vorba de un copac parazit, ci (cred) de un copac de tip epifit (care traieste peste o alta planta, fara a o parazita). Ce e iesit din comun la copacii astia e ca planta epifita nu este de mici dimensiuni, ambii copaci traind “normal”.

bialbero copac

P1060528 P106053010.2.slide.s

Drepturi imagini: greenme.it, casorzodoc.it, momenti-felici-by-mirko-e-max.blogspot.com, alfio cioffi/Wikimedia, agfathefrog

Tratament… cu materii fecale

Nu, nu urmeaza sa vorbesc despre vreun tratament absurd, demonstrat drept ineficient, care ar putea fi numit (pe buna dreptate) drept “de rahat“. Nici nu o sa scriu despre coprolalie sau coprofagie (desi ultima este un simptom al multor boli – tine minte asta data viitoare cand acuzi pe cineva, à la Cocoșilă, ca “mananca c…t”).

O sa scriu despre un tratament putin iesit din comun, folosit pentru moment (in SUA) cu succes pentru eradicarea infectiei cu o bacterie care este urgia oricarui spital: Clostridium difficile.

Pe scurt: bacteria asta este prezenta la un anumit procent din populatie in mod normal incDiffLarge colon, dar nu este patogena (nu provoaca boala). Este tinuta in frau de flora normala intestinala (se estimeaza ca avem cam 100 de miliarde de microorganisme in intestine, un numar de aprox. 10 ori mai mare decat numarul total de celule din corpul uman). Poate deveni patogena dupa un tratament cu antibiotice, tratament care distruge prea multe dintre celelalte bacterii, care in mod normal concureaza cu C. difficile pentru aceleasi resurse (in special glucide simple si acizi grasi, prezente in intestine dupa descompunerea alimentelor). C. difficile se inmulteste necontrolat si incepe sa elimine niste endotoxine (A si B), care produc un raspuns inflamator foarte puternic in intestine (colon). Procesul normal de descompunere al alimentelor si de producere de fecale este perturbat de aceasta inflamatie, ceea ce duce la diaree repetata. Diareea duce la deshidratare si dezechilibre electrolitice, care pot fi foarte periculoase, in timp. Alte manifestari ale infectiei cu C. difficile sunt colita, colita pseudomembranoasa, colita fulminanta, enterita si chiar (extrem de rar) apendicita.

Al doilea mod de infectie este prin transmiterea de la om la om. Bacteriile se transmit (sub forma de spori si celule vegetative) prin calea fecala-orala. In stomac, celulele vegetative sunt distruse de acid, dar sporii rezista, ajungand in intestine, unde incep sa se multiplice, deoarece ajung intr-un mediu propice dezvoltarii. Asta se intampla foarte des (MULT prea des) in spitale si (in special) in azile de batrani (sau orice loc unde exista batrani care ar putea fi tratati cu antibiotice). Transmiterea se poate face si prin intermediul unui purtator asimptomatic (de exemplu, un lucrator medical) care atinge un pacient infectat cu C. difficile, nu poarta manusi si nu se spala pe maini iar apoi atinge alta persoana. Tratamentul este cu niste antibiotice relativ puternice si poate duce (in timp) la aparitia rezistentei unor alte bacterii la aceste antibiotice – ceea ce va produce niste superbacterii pe care nu vom avea cu ce sa le distrugem. Se presupune ca din cauza tratamentului cu Vancomicina pentru C. difficile, anumiti Enterococci au devenit rezistenti la vancomicina (Vancomycin Resistant Enterococci). Exista si cateva cazuri in literatura de VRSA (Vancomycin Resistant Staphylococcus Aureus), fratele mai mare si mai periculos al deja-periculosului MRSA (Methycillin Resistant Staphilococcus Aureus – o bacterie foarte periculoasa, care se trateaza cu… Vancomicina).

Ei bine, pentru infectia cu Clostridium difficile tratamentul medicamentos poate fi dificil (pentru pacient) si nu obtine rezultate chiar intotdeauna (tratamentul cu Metronidazol sau cu Vancomicina obtine rezultate bune in 90-98% din cazuri). Si poate avea efecte secundare relativ grave (intr-un procent foarte scazut dintre pacienti).

Aici intra in joc (in sfarsit) tratamentul din titlu. Desi transplanturi de materii fecale s-au efectuat LA OAMENI de mai mult de 50 de ani (si la animale de 100 de ani), abia in ultimii ani s-au facut mai multe studii clinice in privinta fezabilitatii transplantului de materii fecale pentru tratamentul infectiilor cu C. difficile. Rezultatul este imbucurator: eficacitate de 91% (doar cu 1 transplant fecal) sau 98% (daca se adauga si tratamentul cu vancomicina dupa 1 transplant fecal). SI cel mai important: nu exista efecte adverse daca se face administrarea (si recoltarea) corect.

Cum functioneaza acest transplant neortodox? Se selecteaza niste pacienti sanatosi, sunt pastrati cei care nu au infectie cu HIV, HBV sau HCV (si nu au fost expusi la persoane infectate in ultimele 12 luni). Trebuie sa nu fi avut comportament sexual considerat riscant (sex cu multipli parteneri, eventual neprotejat cu parteneri necunoscuti), sa nu fi folosit droguri ilicite, sa nu isi fi facut un tatuaj/piercing in ultimele 6 luni, sa nu fi fost incarcerat de curand si sa nu fi mers in zone ale lumii unde diareea este endemica. Sunt exclusi si pacientii cu boala colonului iritabil, sindromul colonului iritabil, constipatie cronica sau diaree cronica sau istoric de cancer gastrointestinal sau polipi. Nu in ultimul rand, nu sunt coniderati viabili nici cei care au fost tratati cu antibiotice, citostatice, m. imunosupresoare, au sindroame metabolice, boli autoimune, boli atopice sau dureri cronice.18stool-master675

Apoi se recolteaza o mostra de scaun de la persoana-donator, se trateaza un pic (pana ajunge sa arate ca un fel de ciocolata lichida) si se stocheaza. Se transplanteaza apoi ori printr-o clisma, ori printr-o colonoscopie, ori folosind un tub nazogastric mai lung (decat cele normale, care se opresc in stomac – sau duoden, pentru unele un pic speciale). In SUA exista si o banca de materii fecale (asa cum sunt banci de sperma, banci de celule stem samd) – OpenBiome. Mai multe despre ei aici.poop-pills-c8a44bb5a03771bd9fd251d2b57d28c653f8fd2b-s900-c85

O evolutie in domeniu a fost introducerea de capsule gastrorezistenteun studiu publicat in noiembrie in JAMA a urmarit 20 de pacienti pe durata a 6 luni, dupa ce au fost tratati cu cate 15 capsule cu materii fecale pe zi, pentru 2 zile. 18/20 s-au vindecat, se presupune ca cei 2 pacienti care nu avut rezultate bune erau prea grav bolnavi (aveau si alte probleme de sanatate concomitente). Nu arata asa scarbos pastilutele astea, nu? 🙂

 

Ei bine, ultimele noutati in domeniu ar fi faptul ca se presupune ca un transplant de materii fecale poate fi folosit si pentru alte afectiuni. Mai multe detalii aici.

Ultimele cercetari in domeniu (abstract aici – varianta intreaga e disponibila gratuit) au lansat mai multe supozitii (bazate pe dovezi sau logica statistica) despre felul in care ne afecteaza bacteriile din intestinele noastre. Astfel, se stie ca anumite bacterii tind sa supravietuiasca si sa se inmulteasca mai bine decat altele in anumite tipuri de regimuri alimentare, se presupune ca bacteriile pot controla obiceiurile noastre dietare prin manipularea cailor de recompensa, producerea de toxine care altereaza starea de spirit, modificari ale receptorilor (inclusiv cei ai gustului) si deturnarea neurotransmisiilor prin nervul vag (principala cale de comunicare intre intestine si creier). Se presupune, astfel, ca bacteriile noastre pot influenta felul in care ne hranim, deci exista o legatura intre bacterii si obezitate.

bacteriile si receptoriiDaca bacteriile pot provoca senzatii de anxietate (prin productia de neurotransmitatori – ca dopamina/serotonina), se poate presupune ca se poate trata anxietatea cu un transplant fecal de la o persoana care nu e anxioasa? Dar obezitatea s-ar putea trata cu un transplant fecal?

Pentru moment sunt doar supozitii. Dar nu m-as mira sa apara asemenea tratamente pe piata intr-un viitor nu foarte indepartat.

Sau si mai rau, sa apara sarlatani care sa vanda urmatorul panaceu – doar exista teorii stiintifice care spun ca poate ai putea trata o gramada de boli cu transplant de materii fecale.

 

 

Drepturi imagini: npr (articol aici), NY Times, Wiley, UK Clostridium difficile support

N-am mai vazut soarele de minim 29 de zile

Noroc cu internetul, asa imi mai clatesc si eu ochii cu ceva poze insorite.

20141206_091659SL Gaißkar

scxjsgbk4emokz4l 1ihJq5dLago GabietGabiet

Si nu, nu sunt eu nebun sa numar zilele, zice la stiri. Si daca e sa numar si zilele cand plecam la 6 si ma intorceam la 20:00 (de practica in spital), cred ca s-ar strange cam 40 si ceva de zile in care n-am vazut soarele din ultimele 60. Noroc cu week-end-urile.

Du-te la doctor la timp!

Sau fă ce zice popa, nu ce face popa

Pfff, e dificil sa recunosti ca ai gresit. E si mai dificil sa faci asta in conditiile in care practic nu iti urmezi propriul sfat: du-te la doctor intotdeauna cand ai o problema de sanatate, nu lasa pe mai tarziu asta.

Dar realitatea e ca in ziua de azi e foarte usor sa gasesti scuze pentru a nu te duce la doctor. Nu am timp, probabil nu e grav, nu am bani, nu are timp – deci o sa-mi dea un diagnostic aiurea oricum sau mai stiu eu ce alte ganduri ii trec prin cap unui om modern, care alege sa caute informatii pe internet, in loc sa caute sfatul unui profesionist in domeniu. Scuze total gresite. Si un mod de-a gandi foarte periculos. Pe care sper ca totusi nu-l impartasesc prea multi oameni. Si de care sper sa ma dezbar.

111_mens_health-flash

Anul trecut prin septembrie am fost la un consult la un medic, urmat de un IRM de coloana lombara + zona sacro-iliaca. Asta dupa ce la inceputul anului imi facusem o radiografie lombara + un set de analize (printre care si una mai scumpa pentru a exclude o spondilita anchilozanta cu care simptomele mele se cam potriveau). Intr-un final am ramas cu diagnosticul (post IRM) de boala degenerativa de discuri intravertebrale.

Tratamentul (pentru mine, cel putin) a fost (si este) gimnastica medicala + eventuale antiinflamatoare din cand in cand.

Dureri de spate acuz de pe la 20 de ani. Mai grave au devenit abia pe la 25-26 de ani si in ultimii 2 ani fusesera chiar extrem de deranjante (durau saptamani intregi si nu ajutau antiinflamatoarele in nici un fel). Dupa ce am primit un diagnostic mai clar si am facut kinetoterapie in cadru organizat cateva luni, totul s-a normalizat un pic.

Cat timp imi fac (chiar acasa) gimnastica dimineata (sau seara), imi tin sub control destul de bine durerile. Gimnastica nu e dificila si nici nu dureaza prea mult (20-30 de minute zilnic sunt suficiente pentru asta).

Anumite lucruri simple pot fi facute in viata de zi cu zi: pozitia in fata calculatorului conteaza (in cazul meu, mi se pare ca stau ceva mai bine cu spatele la un unghi foarte putin peste 90 de grade – deci un pic lasat pe spate), merita sa iei o pauza scurta de la stat jos la fiecare ora, nu ridici nimic aplecandu-te din spate ci flexand genunchii, salteaua pe care dormi trebuie sa fie confortabila, e un pic mai bine sa dormi pe spate dar cu picioarele un pic ridicate sau pe lateral dar cu o patura intre picioare samd.

Dar totul ar fi fost mult mai simplu daca faceam ceva in legatura cu asta de cativa ani buni.

 

De cateva luni bune (minim din primavara) m-am tot luptat cu o dermatita (la nivelul feței) care aparea din senin si trecea mai mult sau mai putin din senin. Am refuzat sa o consider importanta si am preferat sa nu intreb nici un doctor (asta desi in spital m-am tot intersectat cu dermatologi, chemati la consulturi de specialitate). Am tratat-o aiurea (initial cu crema de galbenele – mare greseala – apoi cu metode din ce in ce mai gresite – pe masura ce evolua, indiferent de ce “faceam” eu). Chestia e ca n-am mers la un dermatolog decat dupa ce inflamatia (roseata + mancarime) a evoluat spre leziuni cutanate si leziunile s-au marit. Leziuni care artau al naibii de asemanatoare cu cele de la Lupus. Daca va uitati la House M.D., stiti ca Lupus-ul, in forma sa avansata, sistemica, este o boala grava. Ma rog, diagnosticul a fost Dermatita seboreica sau Lupus. Plus un tratament scump. Plus un probabil nou control.

Daca ma duceam la un doctor de la inceput, scapam de frica “daca am Lupus” si de posibilitatea sa am nevoie de o biopsie (daca tratamentul nu ar da rezultate). Pentru ca, la cum reactionez la tratament, cel mai probabil nu e Lupus (asa a zis si doctorita). Cu un consult de la un profesionist as fi economisit si timp si bani si stres.

N-ar fi trebuit sa fiu mai bine informat? Doar se presupune ca si eu voi fi un “profesionist in domeniul medical” peste mai putin de 1 an. E clar ca “profesionist” este o exagerare, mai degraba va fi “posesor de diploma” in domeniu.

Aici a jucat un rol si “norocul” meu la profesoare in anul 2, cand facem Dermatologie si Nursing in Dermatologie. Doctorita Dermatolog care ne era profesoara nu a venit decat la 1 ora pe tot parcursul anului si ne-a dat note pe un referat. La Nursing ni s-au predat doar cateva lucruri de baza (semne si simptome si cam atat), pe principiul “oricum avem multa materie de predat si voi de invatat in semestrul asta, la Cardiologie, Pneumologie, Ortopedie, Chirurgie, nu conteaza Dermatologia”. Note ne-au dat pe niste lucrari simplute (cu intrebari-grila). Noroc ca la celelalte materii n-a fost la fel…

La medicul de familie de ce nu m-am dus? S-a tot mutat in ultimii 2 ani si a ajuns sa aiba cabinetul la cucurigu fata de locul meu de munca/casa. Ar fi trebuit sa pierd 1 ora pe drum la dus, 1 la intors. Cand am de ajuns la scoala sau spital + serviciu zilnic… alea 2 ore chiar conteaza. Pe scurt: scuze.

 

Oricum. Ce e de invatat din toate astea?

Du-te la doctor cand trebuie, nu astepta pana cand simptomele ti se inrautatesc.

Du-te la medicul de familie pe cat posibil, daca nu, du-te direct la un medic specialist (la privat).

Nu te autotrata cu prostii (crema de galbenele), cere un sfat macar medicului de familie. Din pacate, in cazul meu, medicul de familie imi laudase ideea cu crema de galbenele – deci ar fi o idee buna sa mergi intotdeauna la un specialist.

Viitorul (posibil al) transplanturilor de inima

In momentul de fata, pe langa faptul ca numarul de inimi disponibile pentru transplant este intodeauna mult mai mic decat numarul de “cereri”, avem si problema tratamentului post-transplant cu imunosupresoare, care limiteaza activitatea sistemului imunitar al gazdei, pentru a nu avea asa-numitul reject de transplant (cu efecte dezastruoase la primitorii de inimi).

Ce se incearca sa se obtina? O inima functionala, lipsita de celulele donatorului, repopulata cu cardiomiocite obtinute din celule stem recoltate de la gazda.

La inceput se incearca totul pe soareci. Se ia o inima de la un soarece mort, se curata cu niste substante cu rol de “detergent”, care elimina majoritatea urmelor de celule/tesuturi (ADN, lipide, proteine solubile, glucide si altele), pastrand schela (“platforma”) de proteine (colagen, laminina si alte proteine structurale) a organului. Apoi se folosesc celule-precursoare endoteliale si cardiomiocite-precursoare (obtinute din celule-stem, recoltate – la soareci sau induse – la oameni, probabil) pentru a “reincarca” schela cu celule vii.

Pasul urmator ar fi sa le faca sa si functioneze in vivo, ceva ce pana acum au reusit doar partial (inimile de tipul asta transplantate la soareci vii functioneaza o vreme la un procent mic din capacitatea lor maxima). Un articol un pic mai lung si foarte interesant despre asta din nature este aici.

Procesul, pe scurt:

build-a-heart-graphic

In paralel, se incearca folosirea de inimi de porc (cu o structura asemanatoare cu cele umane), curatate si apoi populate cu celule pluripotente umane care se diferentiaza in cardiomiocite.

Problemele de rezolvat sunt multe: cat de mult se poate “curata” din inima veche pentru a o pastra functionala, cat de multe celule stem sunt necesare pentru a repopula schela inimii vechi, ce tip de celule-stem sunt sigure pentru aceasta procedura, se poate reface sistemul electronic de conducere al inimii (format din cardiomiocite specializate) si multe altele.

Un filmulet care da un pic mai multe explicatii ar fi urmatorul, facut de/pentru revista Nature:

Pentru cineva interesat de un documentar mai lung, videoul asta ar fi interesant. Aici se mentioneaza un tip nou de celule stem pluripotente, care se gasesc in adultul normal si care, spre deosebire de celulele stem pluripotente induse, nu evolueaza spre formarea de tumori (teratoame): celule stem pluripotente somatice endogene (ePS).

Drepturi imagine: nature.

(probabil) Viitorul ingrijirii de urgenta a plagilor sangerande

Problema de baza in ingrijirea unor rani sangerande (acute sau nu) este oprirea sangerarii. Asta se poate face (dupa curatare/dezinfectare) ori prin simpla aplicare de presiune pe termen limitat (folosind niste bandaje sterile) ori prin aplicarea de bandaje speciale. Bandajele moderne pot fi etanse sau nu, pot fi tratate cu substante hemostatice (fie bazate pe combinatii de fibrinogen/trombina, fie pe caolin, fie pe alte substante despre care n-am citit) sau (pentru bandajele de faza post-acuta) cu diverse alte substante care se presupune ca ajuta la vindecarea ranii (hidrocoloizi, spume, hidrogel, alginati).

In film se vede inventatorul VetiGel spunand ca produsul lor va putea opri o sangerare arteriala in pana la 15 secunde. Este unScreen Shot 2015-01-03 at 13.06.40 timp excelent – tinand cont de faptul ca un om poate muri foarte rapid (in functie de tipul de vas de sange perforat – artera/vena -, dimensiunile si locatia vasului si alti factori). Competitorii lor sustin ca pot obtine hemostaza in 2-3 minute. Suneris sustin ca VetiGel face asta oprind initial sangerarea, ceea ce ajuta la punerea in miscare a cascadei coagularii, apoi atragand plachetele sanguine spre locul ranii, obtinand hemostaza primara si apoi accelareaza hemostaza secundara, in care fibrina se leaga de reteaua de trombocite agregate.

In conditiile in care produsul chiar este biocompatibil, resorbabil pe termen lung si rezistent pe termen scurt si mediu, ar fi o adevarata revolutie in medicina.

Mai ramane de discutat pe marginea costului si a sigurantei folosirii lui la oameni. Pentru moment abia s-a inceput folosirea lui experimentala in scop veterinar.

Din anii ’80 si pana la inceputul anilor 2000 s-au lansat mai multe produse pentru oprirea sangerarii pe baza de Aprotinina si Fibrina/Fibrinogen/Trombina. Dupa mai multe cazuri de socuri anafilactice post RE-expunere la Aprotinina (si stabilirea relatiei cauzatoare), produsele pe baza de Aprotinina au fost retrase de pe piata in 2007. In 2012 Agentia Europeana a Medicamentelor a recomandat ridicarea interdictiei pentru produsele pe baza de Aprotinina, dar numai in anumite cazuri.

Scurt rapel despre rani: se vindeca progresand secvential. Totul incepe cu hemostaza (intai cu vasoconstrictie, apoi cu vasodilatare), apoi inflamatie (intai vin neutrofilele polinucleare, apoi macrofagele si limfocitele T), apoi avem proliferarea (in care avem angiogeneza, formarea de tesut de granulatie – majoritar pe baza de colagen, apoi reepitelializare si contractie la final) si, in sfarsit, maturarea si remodelarea (in care colagenul de tip 3 e inlocuit de colagen de tip 1). Toate aceste etape se si suprapun (de la hemostaza in jos). Fara hemostaza pierdem sange, dar toate celelalte procese se produc in prezenta sangelui (adus la rana de circulatia normala, refacuta sau prin noile vase mici de sange produse prin angiogeneza).