O poveste despre examenul de finalizare a unei postliceale de asistenti medicali

Pentru cine nu stie, examenul dureaza 3 zile (toride, de august šŸ™‚ ) si presupune 3 parti*:

ā€¢ 1 lucrare (numita de unii, in mod eronat, “de licenta”, desi postliceala nu e facultate) pe care trebuie s-o sustii. Lucrare despre o boala (la alegere dintr-o lista oferita elevului candva prin anul 3). Lucrarea trebuie sa contina o portiune de anatomie/fiziologie + diagnostic + tratament SI o portiune de Nursing (interventii, evolutie). La final trebuie sa ai niste studii de caz, fiecare cu cate un plan de nursing.

ā€¢ o proba scrisa, structurata in: niste grile cu raspuns unic, niste subiecte cuĀ completati spatiile punctate, niste subiecte cu potriviti elementele din coloana A cu cele corespunzatoare din coloana B, plus un eseu. Pentru eseu se ofera 10 subiecte posibile dinainte de examen, tu trebuie sa stii sa le dezvolti pe fiecare – cu anatomie/fiziologie, diagnostic, tratament, urmate de un Plan de Nursing.

ā€¢ o proba “practica”** – mai degraba orala, unde primesti un subiect asemanator cu cel de la eseu, pe careĀ trebuie sa il dezvolti. In functie de spital, e posibil (sau nu) sa fii pus sa identifici niste instrumente medicale prezente in incaperea de examinare – plus sa spui ce fac acele lucruri. Eventual sa explici tehnica medicala care se face cu acel instrument.

Sa vedem cum a decurs examinarea asta la 2 clase diferite dintr-o scoala postliceala anul trecut:

Un procent scazutĀ dintre elevi si-a facut lucrarea singur. Ma rog, sub supervizarea profesorului coordonator, dar singuri. Adica cu munca lor, din capul lor. Au fost ghidati frumusel (chiar de profesorii cu pricina sau de diriginte) catre un Xulescu de la o alta scoala, care FACEA lucrari din astea de diploma. Aparent, acest sfat binevoitorĀ se da pentru un anumit comision pe care profesorul il primeste. Costul unei lucrari: intre 500 si 800 lei.

Inainte cu ceva timp de examen, se afla spitalul unde se va tine partea “practica” a lui. Se afla (cumva) ca persoanele din comisia de la spitalul cu pricina ar astepta o suma de bani. Se strang bani. Banii se duc in spitalul cu pricina la un director de ingrijiri, la o asistenta-sefa si (poate) ajung inapoi si la vreo profesoara binevoitoare din comisie. Ca o nota suplimentara, se pare ca persoanele din comisie sunt platite de scolile organizatoare cu “cateva sute de lei” – legal, pentru munca depusa in acele zile.

Ce cumpara aceasta spaga? Binevointa comisiei de evaluare. Si, in anumite situatii, spagacunoasterea in avans (de acasa) a subiectului de la oral. Subiect pe care, teoretic, ar trebui sa-l extragi in fata comisiei – adica “la prima vedere”. In conditiile in care in anii 1-2-3 exista nenumarati elevi de postliceale care habar-n-au unde le sunt plamanii, spun ca o hernie inghinala e pe undeva pe la stern sau rinchii le sunt pe undeva pe langa organele genitale (vezi asta si asta), cred ca e imposibil ca aceiasi oameni sa ia orice examen care presupune descrierea orala corecta a unei boli, a cauzelor ei, a investigatiilor si tratamentelor facute.

Am auzit povesti de clase intregi cu note doar de 8-9-10 la aceasta examinare orala, fara nici un picat. Si am auzit de un caz in care, intr-o clasa, o singura eleva a refuzat sa dea spaga. A primit la examinare un subiect pe care nu-l stia. Ce a facut? A avut si ea la dispozitie o perioada de timp in care sa se pregateasca pentru acel subiect. S-a descurcat romaneste: a gasit informatii pe internet. A luat “doar” 9.

In afara de banii de mai sus, se mai strang in timpul anului niste bani pentru protocol – doar nu tinem sărmanii oameni din comisie nehidratati si nehraniti in mijlocul verii, nu? Plus niste eventuale cadouri pentru profesorii-coordonatori.

Desigur, aici am relatatĀ lucruri “din auzite”.

Asa o fi in toate clasele acelei scoli? Asa o fi peste tot in Bucuresti? Asa o fi peste tot in tara?

Nu stiu, darĀ asa poate termina o postliceala aproape toata lumea care se prezinta la ultimul examen, indiferent de prezenta sau notele din timpul celor 3 ani de scoala (care oricum sunt foarte lax trecute in cataloage).

*Ā Cum nu l-am dat inca (evident), informatiile mele vin din surse externe, deci e posibil sa fie o Č›Ć¢ră incomplete/incorecte, desi surseleĀ sunt elevi care au dat examenul cu pricina si profesori de Nursing.

** Nu se pune problema de-a avea niste Objective Structured Clinical Examination – nu in felul standardizat aplicat in Anglia sau (intr-o anumita masura) in Elvetia. Nu sunt bani. Nu e in programa.Ā Apropo, site-ul asta de e-learningĀ arata cam cum ar trebui sa arate OSCE-urile pentru studentii la medicina. La nursing e un pic simplificat procesul, datorita diferentelor clare intre tipul de decizii si activitati ale fiecarei meserii.

Advertisements

Ce hartie am semnat eu la scoala

Ne-a pus diriginta o foaie tiparita in fata, cu parafa scolii si toate cele, in care scria ca “ne angajam sa nu ii oferim” bani sau alte foloase materiale pentru a termina scoala.

Ha.

Hahaha.

Ha.

Concluzii dupa inca un stagiu de practica

Spuneam dupa ultimul stagiu de practicaĀ cum ca e enervant faptul evident “ca sunt nepregatit psihic, fizic si dpdv al cunostintelor (teoretice si practice) pentru” a fi asistent medical.

Opinia asta nu mi s-a schimbat, desi acum mai am doar 9 saptamani de practica (si mai multe de teorie) pana la finalul scolii.

Mi-am schimbat comportamentul un pic, relativ la acest adevar. Decat sa ma ingrijorez si enervez fara sens pentru faptul ca nu stiu suficient de multe lucruri, mai bine las grijile deoparte siĀ imi vad de invatat si acumulat cunostinte.

Dupa ce am ajuns la concluzia asta, am avut o perioada de practica mult mai putin obositoare psihic. Daca n-ar fi fost si oboseala suplimentara a trezirii cu noaptea in cap, drumul pe frig, urmate de timpul petrecut la serviciu, as fi zis “mama, ce usor e acum in practica“. Pentru prima data in 3 ani. Asta desi practica o fac in cea mai solicitanta sectie dintr-un spital (in opinia mea).

Stiu nivelul la care sunt, accept in sfarsit faptul ca nu voiĀ fi perfect din prima si ma straduiesc sa corectez orice eroare sau lacuna pe care o observ (sau asupra careia mi se atrage atentia). Stiu ca mai am mult de lucrat – in ultima saptamana m-am fastacit si blocat de 2 ori la niste lucruri pe care le stiam si le mai facusem, doar pentru ca am fost luat rapid la intrebari fix in momentul in care faceam ceva.

Gresesc, nu gresesc? Habar-n-am.

E adevarat, am avut si o perioada de concediu, au fost si sarbatorile, practica n-a fost 3 saptamani consecutive (ci, mai degraba, 6 saptamani in care am strans cele 15 zile) darĀ m-am straduit sa imi notez si invat (sau recapitulez) cate ceva nou in fiecare zi. Fie ceva vocabular medical, fie cate cevaĀ despre niste medicamente, fie despre vreo procedura, fie despre o boala despre care ori stiam prea putine ori habar-n-aveam ce presupune.

Am zis-o si o repet: este incredibil mai usor sa faci si inveti ceva in practica atunci cand se obisnuiesc cu tine angajatii sectiei unde ajungi. Asistente, infirmiere, doctori, rezidenti – toti se poarta mai ok cu tine atunci cand te-au vazut pe acolo mai multa vreme si auĀ vazut ca poti ajuta cu ceva. Din pacate, asta se intampla abia dupa 2-3 saptamani. Sau dupa minim 1 perioada de practica pe acolo. Ca or fi si oameni care nu te vor suporta – e inevitabil. Cu cat accepti mai usor asta si iti vezi de treaba fara sa creezi conflicte inutile, cu atat va fi mai bine.

M-am surprins in cateva instante folosind “stii ce am vazut la munca azi?” intr-o discutie despre practica mea la spital. Oare asta inseamna ca, inconstient, incep sa ma identific drept “muncitor la spital” (si nu grafician + elev)? Oare inconstientul o ia inaintea realitatii?

Urmatoarea perioada de practica va fi candva prin martie. Intre timp am obtinut permisiunea asistentei sefe de la sectia asta sa mai vin din cand in cand – ca sa mai invat cate ceva.

Nu stiu ce voi face data viitoare. Voi avea de ales intre a mai vedea si alte sectii (pe unde n-am fost pana acum si unde ar fi cazul sa mai ajung, pentru a-mi completa cunostintele) sau a alege sa raman aici, la sigur, unde stiu ca lumea s-a obisnuit cu mine si pot sa invat si ajut. Grea alegere.

Daca n-as sti ca alternativa poate fi neplacuta, alegerea ar fi mai simpla. In afara de exemplele mele proprii – am avut destule perioade de practica in care nu am fost lasat sa fac nimic, am fost plimbat de colo-colo prin spital si mi se zicea ca asta e “educatie” sau pur si simplu am nimerit intr-o sectie fara pacienti – am si exemplul proaspat al colegelor mele de clasa de la ultima perioada de practica:

Am avut 3 saptamani de practica. Au fost repartizate pe sectii abia marti, miercuri au venit prima zi si au stat efectiv 6 ore. Pana vineri a fost ok (atunci imi manifestam eu invidia pe blog pentru sectia unde au ajuns ele). Saptamana a doua au fost mutate in alta sectie, ca sa le dea ocazia si altor colege sa vada ceva pe acolo. Saptamana a treia au fost mutate din nou. O zi din ultima saptamana a fost ocupata cu un colocviu (la care eu n-am ajuns), alta cu strangerea de semnaturi pe foile de practica. Din 15 zile, n-au facut efectiv ceva decat in vreo 4-5, iar chiar utile au fost doar primele 3 zile, in care lumea a fost foarte primitoare si au fost puse sa faca lucruri.

Spre comparatie, eu am venit la practica efectiv 15 zile, in aceeasi sectie, fara sa pierd nici un minut pentru nimic suplimentar. Cand era ceva de facut si mi se permitea sa ajut, ajutam, cand nu, imi gaseam tot timpul ceva de facut. Teoretic, ce am facut eu nu este permis de scoala. Programa spune ca practica ar trebui sa se desfasoare ca in cazul colegelor mele. Cine a invatat mai multe din practica si de ce?

Un articol despre sindromul Prader-Willi

Food is a death sentence to these kids

When Rachelle was born, her limbs flopped, she couldnā€™t suckle or cry and her heart and lungs were weak. The diagnosis was a rare chromosomal abnormality called Prader-Ā­Willi syndrome, which causes low muscle tone and impairs signaling between the brain and the stomach. For several years, Rachelle would show no interest in eating, doctors told Rhoda; then she would crave food intensely for the rest of her life. No matter how much Rachelle ate, she would never feel full. To make matters worse, she would also have an especially slow metabolism, predisposing her to morbid obesity. Though people with the syndrome now routinely live into their 50s and 60s, their average life expectancy in the United States is 30; most die of obesity-related causes. Frighteningly, because no sensation of satiety tells them to stop eating or alerts their body to throw up, they can accidentally consume enough in a single binge to fatally rupture their stomach.

Habar-n-am unde mai auzisem de boala asta congenitala, dar mai auzisemĀ numele inainte sa citesc articolulĀ asta excelent din NY Times. Probabil prin House M.D.?Ā Oricum, clar n-am invatat anul trecut la endocrinologie despre ea si nu stiam nimic despre manifestari.

Oricum, pentru un articol de ziar, este excelent documentat, prezinta multe informatii despre boala, evoluatia ei, lipsa tratamentelor si speranta pe care o au cercetatorii in momentul de fata ca un tratament de succes pentru acestiĀ bolnavi va putea fi aplicat si pentru a lupta cu obezitatea, care reprezinta marea boala a secolului nostru. Un progres pentru o boala obscura poate deschide calea pentru tratamente utile in nenumarate boli.

Pentru cei interesati sa afleĀ mai multe detalii, am un articol (gratuit) excelent din Journal of Pediatric Endocrinology despre sindromul Prader-Willi.

Pe scurt:

ā€¢ e o boala congenitala, in care o anumita eroare pe un segment al cromozomului 15 (aparent, lipsaprader willi unei gene). BolnaviiĀ ori au informatia genetica lipsa in cromozomul primit de la tata, ori au 2 copii ale cromozomului 15 de la mama, ori au o mutatie spontana. Mutatiile apar aleatoriu, nu exista agregare familiala.

ā€¢ Nou-nascutii sunt des mici si cresc cu dificultate, prezinta lipsa poftei de mancare, baietii prezinta testicule necoborate in scrot la nastere. Alte trasaturi clinice ar fi: dimensiunile mici ale mainilor fata de restul corpului, probleme in a se dezvolta, probleme motorii, probleme de dezvoltare mentala.

ā€¢ Cel mai important simptom este o foame necontrolabila, pe care copii incep sa o arate in anii prescolari si care nu se opreste cu ingerarea de alimente.

ā€¢ Trasaturi prezente la copii ar mai fi: obezitate, statura mica, probleme de invatare, comportamentaleĀ si psihiatrice. Problemele endocrine – care deriva sau genereaza problemele de mai sus ar fi: disfunctii ale hipotalamusului si hipofizei, urmate de hipogonadism si disfunctii ale glandelorĀ suprarenale si a tiroidei.

ā€¢ Alte probleme generalizate ar fi cele legate de somn (dereglat), apnee in timpul somnului (care poate fi cauzata si de singurul tratament util actual – cu hormon de crestere). La acestea s-ar adauga problemele gastrointestinale (cauzate de ingerarea de hrana prea multa, intr-un mod incorect) – care pot duce la moarte (fie prin sufocare, fie prin distensie acuta pana la necroza).Ā Ultimul tip de probleme ar fi cele musculo-scheletale (care sunt de asteptat, la o boala care deregleaza hipofiza)

ā€¢ Prognosticul nu este cel mai bun, dar in ultimii ani calitatea vietii acestor pacienti s-a imbunatatit, atata timp cat se poate crea un mediu special adaptat la nevoile lor speciale.

ā€¢ nu am gasit date generale pentru incidenta in Europa. Dar un studiu despre incidenta in FlandraĀ (Belgia) mentioneaza alte 2 studii (din UK si Australia), si arata ca boala ar fi intalnita la 1 nou-nascut din aproximativ 25.000 (maxim) pana la aproximativ 70.000 (minim). Articolul din JPE spune ca incidenta e de 1 la 15.0000 pana la 25.000 de nou-nascuti.

“The psychopath within” – o carte interesanta despre psihopatie si fiziopatologia ei

Ce am mai terminat eu de citit in vacanta trecuta:

Cartea este scrisa de un profesor de psihiatrie si comportament uman, anatomie si psychopath insideneurobiologie la UCAL, Scoala de Medicina Irvine, James Fallon.

Deoarece era un neurocercetator de succes, a fost contactat de mai multe ori de avocati ai unor ucigasi periculosi care vroiau ca el sa se uita la niste scanuri dupa creierele clientilor lor si sa depuna marturie despre conditia lor psihica. Daca ucigasii au facut ceea ce au facut deoarece erau conditionati genetic sau fiziopatologic intr-un fel sau altul, puteau scapa de pedeapsa cu moartea si primeau “doar” inchisoare pe viata.

In timp, a obtinut mai multe scanuri PET ale creierelor mai multor ucigasi si a inceput sa vada anumite conexiuni intre toate acestea. Anumite zone ale creierului (in special din zona frontala si orbitala) apareau atenuate pe scanuri, denotand o activitate scazuta.

In cursul unei cercetari asupra familiei sale, in care vroia sa afle daca exista riscul pentru a dezvolta dementa de tip Alzheimer, a scanat creierele intregii sale familii. Pentru a nu exista vreo prejudecata, a anonimizat toate scanurile. Printre ele, si al sau.

A fost surprins sa vada un PET scan care arata extrem de mult ca un scan al psihopatilor ucigasi pe PET james falloncare ii studia pentru alt proiect al sau. Curios sa vada despre ce membru al familiei este vorba, de-anonimizeaza scanurile si afla ca scanul cu pricina era fix al sau.

Se amuza un pic pe aceasta tema, le spune cunoscutilor si apoi trece mai departe.

Dar incet, incet, afla de la familie, colegi si cunoscuti ca, de fapt, acest profesor universitar care era considerat prietenos si sufletul petreceriiĀ se comporta de mai multe ori cam ca un psihopat.

Dupa ce scotoceste un pic in istoria familiei sale, gaseste mai multe instante de oameni care se pare ca au fost extrem de violenti. La testul de psihopatie Hare ar fi indeplinit aproape toate conditiile pentru a fi considerat psihopat – daca nu ar fi avut o copilarie fericita, in care a fost ferit de abuz si delincventa.Ā Avea activate si o serie de gene despre care se presupune ca au un rol in psihopatie (printre care si MAOA, numita “gena razboinica”, ceĀ codifica enzima MAO-A)

Din acest moment a inceput sa-si puna multe intrebari despre psihopatie si rolul genelor vs. rolul mediului inconjurator in “producerea” unui psihopat.

 

In carte prof. Fallon isi prezinta mai pe larg istoria sa (si a unor stramosi mai violenti), ofera niste informatii interesante despre fiziopatologia si studiul psihopatiei si incearca sa explice cum de el nu este violent sau (foarte) periculos, desi genele lui spun ca ar putea fi.

 

Cum semestrul asta studiam si Neurologie si boli si dereglari mentale (si nu numai), cartea a venit ca o completare utila pentru mine.

Nu este deloc un manualĀ stiintific (desi are catevaĀ portiuni in care incearca sa ofere detalii un pic peste nivelul omului normal) –Ā cartea este mai degraba construita in jurul vietii sale. E un fel de autobiografie cu elemente de neurologie si psihiatrie adaugate.

Ca sa fiu sincer, la cat de multa importanta ofera anumitor detalii din viata sa, autorul este cel putinĀ narcisist.

Cu toate astea, pot spune ca este o carte care merita citita, mai ales daca ai ceva curiozitati in domeniu.

Un scurt TED talk in care-si prezinta povestea:

Un articol pe tema asta puteti citi aici.

Rujeola si istoria care se repeta

Am citit un articol scurt dar interesant despre atitudinea oamenilor (si chiar a unor doctori) fata M0001845 John Haygarth. Line engraving by W. Cooke, 1827, after J. H.de vaccinarea antivariola la inceputul secolului XIX, in Anglia imperiala.

Aparent, unii oameni se temeau ca, deoarece vaccinul antivariola era derivat din variola bovina, oamenii inoculati urmau sa dezvolte trasaturi animalice. Chiar unii doctori raspandeau aceasta idee periculoasa.

Din frica de necunoscut, neincredere in dovezile oferite de comunitatea medicala si teama de efecte adverse fantastice pe termen lung, multi oameni refuzau sa se vaccineze antivariola. Ceea ce a dus la o foarte inceata eliminare a bolii.

Suna cunoscut?

Vaccinul anti-rujeola/oreion/rubeola (ROR sau MMR – measles/mumps/rubella) este privit IN MOD GRESIT cu neincredere de o parte mica a publicului larg, cu complicitatea unor doctori care prefera sa creada in teorii ale conspiratiei – bazate pe cercetarile frauduloase ale unui doctor caruia i s-a retras licenta. Am scris si eu un pic despre asta.

In SUA avem o mini-epidemie de pojar (sau rujeola). O boala pe care CDC-ul o considerase “eliminata” din SUA in 2000, dupa 3 ani cu mai putin de 100 de cazuri raportate la nivel de tara.

Pe scurt (info centralizate aici), pana acum cateva zile erau 67 de cazuri de pojar raportate, cel putin 42 dintre persoanele bolnave avand in comun o vizita intr-un parc Disney din Anaheim, California.

Un sfert dintre pacienti au fost spitalizati, 6 erau bebelusi prea mici (sub 1 an) pentru a primi vaccinul, un pic peste 80% NU ERAU VACCINATI anti-pojar. 5 pacienti se pare ca fusesera vaccinati anti-rujeola corect (2 doze), 1 numai cu 1 doza (recomandarea actuala este de 2 doze de vaccin).

Din pacate, vaccinul anti-rujeola nu e chiar 100% eficient, dar oricum e mult mai bun decat nici Roun fel de vaccinare. Si exista nenumarate dovezi ale faptului ca functioneaza. Una simpla aici.

Pentru o boala in care fiecare persoana infectata poate infecta intre 12 si 18 alte persoane, vaccinarea si imunitatea de turma sunt extrem de importante.

Ei bine, se pare ca mini-epidemia asta isi are radacinile in frica neintemeiata a oamenilor de vaccinari. California este statul american cu cel mai mare numar al scutirilor de la vaccinare infantila din diverse motive (peste 17.000 din motive filozofice in 2013) si una dintre cele mai mari rate procentuale ale scutirilor din SUA. In cazul rujeolei, copii dusi la gradinita erau vaccinati in proportie de aproximativ 92%, ceea ce e la limita extrema pentru pragul de imunitate de turma pentru aceasta boala.

Drepturi imagini: npr si welcome images.

Prototipul unui tatuaj care ar masura nivelul glucozei in sange

Viitorul ingrijirilor medicale va fi interesant.

Pentru pacientii care au nevoie de monitorizarea zilnica a glicemiei, faptul ca trebuie sa fie intepati zilnic (in functie de gravitatea bolii chiar si de mai multe ori/zi) nu este chiar placut. Majoritatea se obisnuiesc cu asta, dar nu inseamna ca le si place. Din experienta (limitata) proprie cu pacientii de genul asta, pot fi ajutati sa faca treaba asta mai cu placere. Le dai senzatia ca iau parte la diagnosticul si tratamentul lor, le explici cum sa-si administreze insulina in functie de nivelul glicemiei si importanta acestui act in sanatatea lor samd. Dar tot e o activitate neplacuta.

O observatie interesanta a fost faptul ca multi oameni considera mai dureroasa o intepatura banala in deget (chit ca e facuta cu un ac pe care nu prea-l vezi, la anumite dispozitive), fata de cea facuta in brat cu ditamai acul de recoltari de analize. Ma rog, asta are o baza fiziologica – avem mai muli receptori ai durerii in degete decat in zona de la plica cotului.

Ok, revenind la titlu:

Un grup de proaspeti absolventi ai Scolii de Inginerii Jacobs din cadrul UC San Diegotemporary-tattoo-sensor au dezvoltat in LaboratorulĀ Departamentului de Nanoinginerie din cadrul Centrului pentru Senzori PortabiliĀ al scolii un senzor temporar, tiparit, bazat pe o hartie de tatuaje. Deci un senzor usor portabil.

Senzorul va puteaĀ monitoriza non-invaziv glicemia intr-un viitor apropiat. Mai precis, pentru moment, poate simti modificarea cantitatii de glucoza din lichidul interstitial intercelular, bazandu-se pe principiul iontoforezei. Iontoforeza este o metoda ceĀ faciliteaza miscarea ionilor printr-o membrana sub influenta unei diferente de potential electric aplicate extern.

Aceasta metoda a fost aplicata deja in mod comercial, intr-un produs care nu a avut prea mare succes – GlucoWatch, ce se pare ca avea ceva probleme in acuratete (in special in a detecta periculoasaĀ hipoglicemie) si producea si o iritatie neplacuta a pielii. Se pare ca din cauza esecului aceluiĀ produs a dat faliment compania producatoare. Dar am divagat.

Problema principala a acestui tip de senzor este acuratetea. Urmata de cost.

Pentru moment, senzorul doar detecteaza o modificare a glucozei in lichidul interstitial, nici macar nu au reusit sa ofere si o varianta care sa comunice niste valori numerice. La acest aspect se pare ca se va lucra. Oricum, pentru a fi eficient, trebuie sa compenseze cumva faptul ca nivelul glucozei in lichidiul interstitial este mai mic decat cel al glucozei in sange.

Problema costului se pare ca este partial rezolvata, desi produsul, in forma lui actuala, nu poate fi utilizat (purtat) decat 1 zi. Senzorul acesta eĀ tiparit pe hartie pentru tatuaje, ceea ce duce costul unuia la cativa centi. Faptul ca nu rezista decat 1 zi nu este neaparat o problema – senzorii din GlucoWatch se pare ca deveneau oricum mai ineficienti la purtare indelungata.
Oricum, daca se pot aplica niste algoritmi pentru calculul unor valori utile (deci cat mai precise) pentru diagnostic si monitorizarea glucozei in lichidul interstitial, se pare ca se poate trece si la detectarea unor alte substante care sunt purtate in mod normal in sange. Acest tip de scalare/upgradareĀ l-ar face extrem de util.

Pentru moment, totul nu e decat un comunicat de presa, bazat pe un articol publicat in jurnalul stiintific american Analitical Chemistry. Chiar si-asa, este interesant.

La inceput si gluco-testerele au avut probleme.Ā Acum, desi nu sunt chiar 100% la fel de precise ca testarea standard, din sange, sunt acceptate drept suficient de precise si folosite la scala larga.

Drepturi imagine: UC San Diego

Alta intrebare stupida la care trebuie sa tot raspund

M-am mai plans eu de ultra-prezentul “De ce vrei sa te faci asistent medical?“.

Majoritatea cunoscutilor mei stiu ca fac aceasta scoala si au renuntat, cu greu, la a ma mai intreba (pentru a n-șpea oara) ce m-a apucat de vreau sa invat aceasta meserie.

Ei bine, acum am trecut la nivelul urmator. Intrebarea pe care o tot aud cam din octombrie este “cat mai ai?“, cu variantele “cand termini?” sau “mai ai mult la scoala asta?“.

Am intalnit intrebarea asta la cunoscuti, prieteni, amici, familie, proaspete cunostinte, doctori si asistente de prinĀ spital (ma rog, in cazul lor, unii pur si simplu cred ca vroiau sa para cat de cat interesatiĀ de intrusul cu care s-au trezit pe cap de cateva saptamani/luni).

Nu inteleg chestia asta. In tara noastra, de minim 40 de ani se invata incontinuu pe sistem toamna-vara. Si examenele de final se dau candva vara. Deci oricat de mult ar dura scoala, cel mai probabil interlocutorul tau va “termina” candva la vara. Daca stii cat de cat in ce an e, poti estima simplu ca va termina ori “la vara”, ori “vara urmatoare” (in functie de cunostintele proprii despre formaĀ de invatamant pe care o urmeaza).

Nu sunt 100% sigur, dar tin minte ca pana si Ā la anumite universitati mai speciale, daca se termina ultima sesiuneĀ primavara (in sistemele universitare cu 4 ani + 1 semestru, 2 ani + 1 semestru sau mai stiu eu ce), tot vara dadeai licenta.

Oricum, pe mine ma enerveaza intrebarea asta si pentru ca mi-o pun oameni carora le-am mai raspuns de cateva ori.

Iar ca intrebare de curtoazie, este de-a dreptul stupida. Daca e sa-i adresezi 1 singura intrebare unei persoane de care nu-ti pasa nici cat negru sub unghie, de ce ar fi “cat mai ai pana termini?“.

Daca e o intrebare pentru a estima nivelul meu de cunostinte (asta in mediu spitalicesc) – pentru a-ti adapta comportamentul pe masura, oricum e inutila. Nivelul de cunostinte variaza foarteĀ mult in cadrul aceleiasi generatii, deciĀ poti foarte usor vorbi cu un idiot de anul 3 sau cu un mic geniu de anul 1. Nu ca m-as considera eu dăștept, doar observ ca e o intrebare fara valoare.

Bine, intr-un final… cui ii pasa?

no-stupid-questions-or-answers

Jurnal de practica in spital (iar)

ā€¢ Acum cateva luni scriam pe aici ca imi placea sa fac EKG-uri si ca imi luam timp sa le fac si refac daca iesea ceva gresit. Imi spunea cineva bine-intentionat ca abia asteapta sa vada cum voi reactiona cand voi avea de facut vreo 10 EKG-uri in timp scurt si cat de atent la detalii voi mai fi.

Ieri am avut de facut fix 10 EKG-uri. Am fost ajutat de una din asistentele noi, cu care ma inteleg mai bine (am inceput practica aici cam in acelasi moment in care incepeau ele sa lucrezeĀ si, din fericire,Ā nu simt nevoia sa isi arate superioritatea fata de un elev,Ā spre deosebire de altele). Daca erau doar EKG-uriĀ de facut, probabil ca n-ar fi fost mare lucru. Dar am ajutat (eu mai putin, ea mai mult) si la o inlocuire de sonda urinara, la recoltareaĀ de secretii traheale, la curatarea unor sonde IOT, am mai schimbat din pungile cu perfuzii, am curatat o sonda arteriala, rearanjat cate un pacient in pat, am mai schimbat cateva cuvinte cu cate alt pacient mai speriat, ne-am chinuit cu un pacient super-agitat, am repozitionat/inlocuit din senzori si cate si mai cate (du-te sa duci/iei niste recipiente de hemoculturi, sterge alt pacient, da-i apa altuia). Am inceput totul la 8 fara un pic, am terminat la 10 si a fost prima data in 2 ani jumatate de scoala cand 2 ore si ceva chiar n-am stat nici o secunda. De regula nu prea stau la practica – mai ales in anii 2 si 3.Ā Daca se intampla (in anul 1) sa fie o sectie fara activitate, ori o schimbam, ori nu mai veneam, mai bine invatam acasa ceva. Daca aveam norocul sa ajung de-atunci in spitalul asta, altfel eram acum pregatit.

Oricum,Ā totul a fostĀ doar o mica parte din o tura a unei asistente de pe sectia asta. La care adaugi riscuri in munca, remuneratie proasta, oboseala, stres din alte motive samd. Asta in caz ca mai aveam nevoie de vreo explicatie la plecareaĀ deasa a angajatilor de aici.

La final, trebuie sa recunosc ca n-am fost 100% corect la toate EKG-urile. Am pozitionat electrozii ochiometric la un pacient (din 10), am pus (4 din 6) electrozii precordiali ceva mai jos decat spatiul 5 intercostal la o pacienta cu sanii mari care statea cĆ¢Č™Ā si avea o mana rupta (deci imposibil de miscat un pic), am pus electrozii 3 si 4 pe aceeasi line la oĀ pacientaĀ ultra-agitata care avea cutia toracica la fel de mare cat am eu un picior. Si uite asa am ajuns eu sa nu mai fiu mandru de munca mea.

ā€¢ Orice fac, ma lovesc de o acritură. Din toata sectia, unele asistente ma ignora, altele sunt distante, altele sunt ok. E normal, nici nu ma astept sa ma accepte sau placa toata lumea cu care ma intalnesc (sau care-mi citeste bazaconiile pe aici šŸ™‚ ). Ma enerveaza doar cand mi se raspunde marlaneste fara sa fac nimic. AmĀ o acritură, mai micaĀ in varsta fata de mine, angajata aici de 1 an si care a terminat scoala la care merg si eu acum 2 veri… mama-mama ce nu pierde ocazia niciodata sa fie scarboasa. Nu raspunde la “buna dimineata” niciodata, daca ma vede pe langa un pacient striga repede “nu pune mana pe aparate, nu atinge pacientul, pleaca de langa fisa pacientului, pleaca de aici, ce cauti aici, ce vrei mă samd”. De regula ma feresc de partea ei a sectiei sau de pacientii ei ca de ciuma. Sau clostridium. Astazi am fost trimis pe partea ei a sectiei, pentru ca era singura, iar in cealalta jumatate erau 3 asistente (si jumatate, e mai complicat). Cum m-am dus, am vazut o glucoza care nu mai curgea, conectata la un cateter care parea infundat. N-am atins nimic, ca sa nu urle la mine sa nu-i ating aparatele, i-am zis (cand era singura, fara nimeni in jurul ei si cat se poate de frumos) ca “mi se pare ca s-a blocat o perfuzie la pacienta asta” si m-a luat din nou cu “ce vrei mă? Ia du-te de-o parte, ca ma obosesti“. Cine si-a gasit in secunda 2 ceva treaba in alt colt al sectiei si a injurat-o in gand?

Mda, stiu, nu-s nici eu mai breaz, dar cum o discutie simplaĀ nu m-ar ajuta cu nimic (nu ai ce sa discuti cu oamenii ca ea)Ā sipentru ca vreau sa mai revin pe aici, tot ce pot sa fac e sa fiu marlan in sinea mea (= sa injur in gand). Evident, fac ce fac si iar ajung sa dau peste ea. Am ajutat la o recoltare de hemoculturi, asistenta de pe partea ailalta imi vorbea calm si ma punea sa mai fac una-alta, asta a venit si imediat m-a repezit cand i-am dat recipientul BacT un pic miscat, pentru ca in acelasi timp opream o alarma: “fii, mă, atent, daca faci ceva, da?”.

Stiu, sunt eu suflet sensibil,Ā ar trebui pur si simplu sa ignor totul. Cam asta si fac – doar ca imi si vars naduful pe aici.

ā€¢ Imi place sectia asta pentru ca vad tot felul de cazuri. In afara de cazuri ceva mai complicate de AVC, infarct miocardic, traumatisme cranio-cerebrale si fracturi (de, a fost plin Bucurestiul de gheata), mai intalnesc si niste pacienti cu situatii mai complicate. Lucruri despre care doar am citit pana nu de mult. Anul trecut tot citeam de Pericardite si Endocardite, acum am intalnit un pacient care sufera deĀ amandoua. Pacienti cu SDRA, BPOC, MODS, IR terminala (ESRD), hemoragie subdurala postpartum (ceva asemanator cu cazul asta) si altele. O gramada de motive sa mai citesc niste teorie de anul trecut (sau anul asta). Asa aflu si nume noi de medicamente, pe care le pot apoi cauta (ori pe internet, ori in MemoMed-urile sectiei, la care, surprinzator, am acces si eu si nimeni nu urla daca le ating)

ā€¢ Pe principiul de mai sus, aici am reusit sa imi rotunjesc cunostintele despreĀ cele mai intalnite bacterii in domeniul spitalicesc, dupa ce ma intalnesc zilnic cuĀ Pseudomonas aeruginosa, MRSA,Ā Klebsiella pneumoniae, Acinetobacter baumannii, Clostridium difficile, Enterococcus faecalis si E. faeciumĀ 

ā€¢ Stii ca nu e chiar asa nasol sa mergi la spital daca pe acolo apuci sa discuti cu un fizioterapeutĀ despre Eminescu, carti, ludditi, razboi, lumea de azi – fara sa iti propui asa ceva.

ā€¢ Din categoria “auzite in spital” am 2 povestiri:

  1. Se face ca intr-o anumita sectie dintr-un anumit spital din Bucuresti existau mai multe calculatoare (deja sunaĀ aproape SF, nu?). Ei bine, nimeni nu stie cum se face, dar unul dintre calculatoare (care era folosit mai rar, pentru comenzi de medicamente, tiparirea de analize, scrierea de epicrize si cam atat) a stat minim 24h Ā fara sa il foloseasca nimeni. Adica nimeni nu s-a intrebat de ce era inchis 24 h. Pana la urma, cineva a vrut sa-l foloseasca si a descoperit ca nu pornea. Altcineva, mai cu spirit de inginer, a inceput sa scormoneasca prin spatele unitatii centrale, si a vazut niste gauri. Cu chiu, cu vai, a deschis carcasa si a avut o surpriza: cineva FURASE cateva componente din calculator (placa video, un hard si inca ceva, daca am inteles bine). Cum s-a petrecut acest lucru fara sa vada nimeni, nu se stie. Acum toata lumea acuza pe toata lumea de hotie in acea sectie. Pentru niste componente care nu pot costa mai mult de 500 lei nici daca le-ai lua noi.
  2. Eram eu curios cum se primeste spaga intr-o anumita sectie cu disciplina mai riguroasaĀ – in care pacientii nu prea se misca/vorbesc (din cauza bolilor, nu din alte motive)Ā siĀ rudele nu prea au voie sa vina decat intr-un program strict (din nou suna SF pentru spitalele noastre, nu?). Am stat de vorba cu cineva cunoscut, care mi-a povestit ca e un adevarat ritual pe acolo. Se deschid usile la ora de vizita si atunci, ca prin minune, cum vine o ruda la un pacient (cu care nu prea are ce sa vorbeasca, deoarece pacientul e, in general, lipsit de constienta) cum apar asistentele pe langa pacientul ala. Mai schimba un electrod, mai sterg o sonda, mai potrivesc o punga de sonda urinara, mai umbla la monitor. Si asa se trezesc ca prin minune cu cate o hartie in buzunar (bani putini, nu va inchipuiti ca se imbogatesc din spaga). Cum pleca rudele, cum se duc din nou asistentele la treburile lor (nu ca ar fi putine).

ā€¢ La categoria “vazute in spital” as trece un diagnostic bizar pe care nu l-am mai vazut vreodata. La un pacient om al strazii (cu TCC) care, intr-adevar, era extrem de murdar la internare, lipsit de rude, haine de schimb etc. am vazut in foaia de observatie diagnosticul “MIZERIE FIZIOLOGICA”.

ā€¢ Ultima si ma duc: ajutam o asistenta sa aspire sonda IOT a pacientului sus-mentionat, intr-o incapere micuta, prost-aerisita, in care tocmai murise si o alta pacienta de cateva ore. Mirosul era Ć®mbătător. Nenea avea si o sangerare (in vindecare) pe undeva la nivelul nas/gura/gat. Iar mirosul + zeama ce iesea de pe sonda aia erau de vis. Cum stateam eu un pic retras, cu seringa cu ser in mana si mai turnam un pic, in timp ce asistenta aspira pe acolo, mi-am adus aminte brusc de bancul cu ucenicul vidanjor care statea la intrarea in canal si ii dadea șarpele vidanjorului, care iese plin de rahat din canal si ii zice “pune mana si invata, pustiule, altfel n-o sa ajungi niciodata maestru, o saĀ cari toata viata ta trusa de scule“.

Cat castiga un Asistent Medical la “privat” in Bucuresti

Spre deosebire de celalalt post, despre salariile de “la stat”, scris 99% de o Asistenta Medicala care lucreaza intr-un spital de stat dintr-un alt oras din Romania, pentru postul asta am informatii de la 2 absolvente de postliceale care au trecut prin procesul lung de cautare a unui loc de munca.

Pe calea aceasta le multumesc pentru ca mi-au impartasit din experientele lor si le urez mult succes mai departe in cariera.

Deci salariile astea (nete) ar fi valabile pentru un AMG care tocmai a terminat scoala:

Med-As ar oferi cam 1000 lei + bonuri de masa. Dar s-ar putea sa ofereĀ un contract pe perioada limitata (12 luni, daca am inteles bine) SI se pare ca ar avea si o clauza in contract care ar spune ca daca vrei sa pleci inainte de finalul contractului, ar trebui sa le platesti “daune” de 10.000 lei. Cateva informatii despre legalitatea unei asemenea clauze aici. Job simplu, la recoltari. Adica nu intr-o sectie anume.

Medic de familie (oarecare): cam 1200 lei

Synevo (divizia de analize de laborator a Medicover): aproximativ 1200 lei + bonuri de masa. Tot pentru recoltare-si-atat.

Aici, o a doua sursa sustine ca o AM cu ceva vechime (inainte de Synevo) arĀ castiga si 1900 lei + bonuri de masa (dupa 1 an petrecut si aici). Plus unĀ “decont al transportului”.

Stomatologie (cabinet privat nici prea mare, nici prea mic): aproximativ 1700 lei. + “poti sa ajungi pana la 2500 daca esti ff bun si intri in operatii.”. Alte 2 surse: aproximativ 1600 lei net, asistente fara vechime, in primul an de munca.

MedLife: aproximativ 1200 lei + bonuri de masa. Ei se lauda ca ar oferi si “Pachete de servicii medicale pentru angajat si familie“. Salariu oferit tot pentru recoltari/medicina muncii.

O clinica privataĀ nici-prea-mare, nici-prea-mica ar fi oferit cam 1800 lei. Tot la recoltari.

O clinica privata, specializata in Oncologie: 1 asistenta medicala cu ani buni de vechime la stat (tot Oncologie) ar fi primit “undeva sub 2000 lei” in mana. O a doua asistenta (la aceeasi clinica), cu un pic de vechime in clinica + mult mai multa experienta in chimioterapie ar castiga “ceva mai mult” de 2000 lei.

Postul meu nu se vrea exhaustiv si nici nu garantez nimic in legatura cu salariile – nu sunt oferte facute mie, personal, doar rescriu ceea ce mi s-a spus si mie. Un mic post informativ pentru cine ar fi interesat cat sa ceara la un interviu.

Nu in ultimul rand, sa nu uitam ca traim in Romania. Unele dintre salariile “nete” de mai sus sunt la “negru” sau la “gri” (salariul minim pe economie pe cartea de munca + diferenta in plic).

Oricine e invitatul (sau invitata) meu (mea) sa aduga completari sau modificari la lista asta.

Vacanta la Ischgl

SauĀ Impresii de calatorie in Republica Populara Schiabila Romano-Ruso-Austriaca Ischgl

De ce denumirea asta? Pentru ca Ischgl (impreuna cu statiunea-sora, de peste munte, Samnaun, din Elvetia) este pur si simplu invadata in perioada asta a anului de romani, rusi, ucrainieni (plus natiile bastinase: austrieci, elvetieni, germani si ceva batavo-flamanzi rataciti).

De data asta mi-am adus aminte de o lectie din manualul de limba germana de nivel B1 sau A2, in care o familie de germani se plangea ca a venit la schi in Austria si aici ploua in loc sa ninga, deci se dadeau pe iarba. Ei bine, cam asa a fost si aici inainte sa ajung, de unde toata valea era acoperita de zapada joi, dupa o ploaie de vineri-sambata dimineata, totul s-a inverzit.
Din fericire, data fiind altitudinea domeniului schiabil, chit ca ploua jos, sus a nins si zapada s-a pastrat ok.
Oricum, primele zile au fost un pic dezamagitoare, deoarece cam 60% din domeniul schiabil a fost inchis. Prima zi a fost chiar enervanta, pe partea dinspre Ischgl s-au inghesuit cateva mii bune de turisti pe cateva partii. Timp in care sus ningea, batea vantul si era ceata, iar de la 1600 m in jos ploua. Asta a insemnat ca partiile spre oras erau pur si simplu racaite pana la gheata pura la sfarsitul zilei.
Ma dau cu placa de fix 9 ani, nu mai sunt de mult incepator, partiile negre imi plac chiar mult. Dar in ziua aia am nimerit la un traverseu nereusit la sfarsitul zilei pe o portiune de cam 800 m de partie neagra care era un patinoar de sus pana jos. O suprafata de gheata lucie, fara pic de zapada, cu o panta de aproximativ 25 grade. Combina asta cu ninsoare si vizibilitate scazuta si prima zi a vacantei, cand nu esti inca 100% sigur pe tehnica. Pentru prima data dupa multi ani am simtit frica si am coborat toata portiunea fix ca un incepator. In urmatoarele zile m-am ā€œrazbunatā€, coborand partia aia (si altele mai abrupte) foarte bine. Dar a fost interesant sa simt din nou Frica.

Oricum, restul zilelor au fost foarte frumoase. Am avut 3 zile cu soare, prima cu ninsoare plus 2 in care am avut si soare si ninsoare (dimineata, respectiv dupa-amiaza). Am apucat sa trec si prin portiunea de off-piste unde am cazut stupid in prima zi si mi-am distrus vacanta (si genunchiul) acum 5 ani. Am ajuns si prin zone unde n-am reusit sa ajung acum 5 ani. Am coborat pana in Samnaun, pe o partie lunga si interesanta (80, rosie), dar care se termina intr-o cararuie plata si enervanta la vreo 1 km de telecabina din Samnaun. Am luat busul pentru ultima portiune. Cealalta coborare spre Samnaun (60) nici macar n-am mai incercat-o, dupa ce mi s-a zis ca ar fi fost si mai plata spre final.
Oricum, e amuzant sa-ti dai seama ca, desi ai o caruta de partii la dispozitie, dupa o vreme iti alegi niste partii preferate si ramai pe ele, fara sa te mai obosesti sa explorezi chiar tot domeniul schiabil. Ceva ce n-as fi facut acum cativa ani, cand preferam sa merg sa incerc fiecare partiuta posibila din orice domeniu schiabil nou. Deh, ca roman, obisnuit cu 1, 2, maxim 3-4 partii intr-un ā€œdomeniu schiabilā€, cand ajungi la 20-30-40 (sau mai multe) partii, parca iti doresti sa le vezi si incerci pe toate. Dar, aparent, pe masura ce am inaintat in varsta, mi se pare mai comod sa ma multumesc cu cateva variante (mai lungi si mai variate, ce-i drept) decat sa ma chinui sa trec 4 varfuri ca sa ajung la partia cea mai indepartata din domeniul schiabil.

Ca alta observatie personala: acum 5 ani, din cate tin eu minte, nu aveau decat 2 gondole care urcau pe munte. Acum au deschis una noua (un funitel, cu cabine de 24 persoane). Atunci am fost in high-season, la inceputul lui martie. Acum am fost in ceea ce austriecii numesc ā€œNebensaisonā€ – sau low-season. Desi mi s-au parut aproape la fel de multi oameni pe partii ca atunci (daca nu mai multi), urcarea in statiune nu mai era la fel de problematica – adica au mai disparut din cozi. Cea mai lunga coada la care am stat in aceste 6 zile a avut 5 minute. Ceea ce e excelent.

Per ansamblu, am ramas cu impresia de acum 5 ani: partiile din partea elvetiana sunt mult mai pe gustul meu. In zona Alp Trida aveam vreo 6 partii rosii usor accesibile si foarte dragute, plus ceva zona de off-piste, plus vreo 2 restaurante care parca aveau mancare ceva mai buna decat in partea austriaca. Si doar cu putin mai scumpe (e adevarat, nu am vazut cum s-au schimbat preturile de joi spre vineri, dupa ce francul a castigat peste noapte aproape 20% in valoare).

Per ansamblu, mi-a placut la Ischgl, dar cred ca nu o sa mai revin prea curand aici pentru 1 saptamana de vacanta, pentru simplul motiv ca e mult prea aglomerat. Si pentru ca ar fi cazul sa mai incerc si alte statiuni. Cand si daca voi avea bani. šŸ™‚

La final, ultima observatie, pentru cine ar fi interesat sa mearga mai civilizat la schi in Alpi (fara sa piarda 4 zile pe drum, mergand cu masina): Lufthansa si Taromul zboara spre Munich, de unde ajungi in maxim 4 ore (poate 5-6, in caz de zapada) cam orinde in Tirol. Daca iti iei biletele din timp, dai cam 130-150 euro/bilet dus-intors, cu bagaj de cala si bagaj sportiv (schiuri/snowboard + clapari/booti + casca). Anul asta ne-am hotarat tarziu, am dat 170 euro. Dar clar a meritat fiecare leu. Intr-un an am zburat (chiar de 2 ori) si cu WizzAir si BlueAir (catre Bergamo). Cu low-costurile esti tratat ca o vita si platesti chiar mai mult (bagajul de cala + bagajul sportiv la un loc ies la 160 euro dus-intors). Cu un pic de planificare in avans, poti sa te asiguri ca pleci dimineata din Bucuresti si dupa-amiaza esti in Tirol, fara sa te stresezi in vreun fel.

Idalp dimineata, pe ninsoare
Idalp dimineata, pe ninsoare
Fara zapada/Dupa zapada
Fara zapada/Dupa zapada

20150112_122222 20150112_135347

Alp Trida Sattel e sus, cu cabinele spre Samnaun.
Alp Trida Sattel e sus, cu cabinele spre Samnaun.
20150113_110821
Idalp pe soare
Spre Samnaun
Spre Samnaun
Unele dintre cele mai frumoase partii rosii pe care le-am coborat
Unele dintre cele mai frumoase partii rosii pe care le-am coborat

20150113_133429

Final de zi
Final de zi
Apres-Ski la Schatzi
Apres-Ski la Schatzi

20150114_084737

Stanca ciudata din Elvetia
Stanca ciudata din Elvetia
"Peisaj invernal cu banca"
“Peisaj invernal cu banca”
Inceput de zi
Inceput de zi
What do we say to the god of black slopes? "Nice slope, dude!"
What do we say to the god of black slopes? “Nice slope, dude!”
Sculpturi in gheata - pregatirea
Sculpturi in gheata – pregatirea
Peisajul de pe Marte. Sau ceva de genul.
Peisajul de pe Marte. Sau ceva de genul.
Niste norisori.
Niste norisori.
Nitel powder
Nitel powder
Sculpturi in gheata - Frau Merkel.
Sculpturi in gheata – Frau Merkel.
Sculpturi in gheata - habar-n-am ce vroia sa fie asta.
Sculpturi in gheata – habar-n-am ce vroia sa fie asta.
Asta cica a castigat concursul de sculpturi in gheata.
Asta cica a castigat concursul de sculpturi in gheata.
Poti sa bagi calabalacul a 5 schiori/boarderi intr-un Ford C-Max? Da!
Poti sa bagi calabalacul a 5 schiori/boarderi intr-un Ford C-Max? Da!

*Cred ca sunt exemplul perfect de snob de Romania. Ma tot plang ca nu castig suficienti bani, stramb din nas la orice cheltuiala, dar ma duc in vacanta la snowboard in Austria, intr-una dintre cele mai scumpe statiuni ale lor. Eh, well, poate de snobism se mai poate vindeca omul. šŸ™‚

Pentru ce am ajuns sa fiu invidios

Desi imi place unde fac practica si imi place ce fac sau sa vad – sunt invidios pe colegele mele care sunt in practica la obstetricaĀ si au intrat in sala de nasteri, unde vad si asista la nasteri.

La naiba, am ajuns sa-mi para rauĀ ca n-am vreo alte 8 ore la dispozitie, ca sa ajung si pe la Chirurgie si la Obstetrica.

Cu siguranta nu mi-a trecut prin cap la 20 de ani ca la asta o sa ajung eu sa ma gandesc la 30 de ani.

Observatii despre recoltarea de sange pentru Hemocultura

Asta este un post relativ incomplet – pentru simplul motiv ca nu am gasit unĀ raspunsĀ final de la vreo autoritate.

De la ce a pornit? In ultimele luni am tot vazut recoltare de sange pentru hemoculturi. Aveam o cearta amicala cu o colega pe marginea aĀ 3 intrebari: de ce se recolteaza 2 mostre la (aprox.) 30 de minute dar de acelasi fel (deci 2 flacoane pentru dectarea organismelor aerobe) – nu diferite si se poateĀ recolta si de pe cateter arterial in caz de nevoie? Si e obligatoriu sau nu sa aiĀ manusi sterile la recoltarea asta?

La prima intrebare imi puneam intrebarea deoarece peste tot pe unde citisem despre asta ori era vorba de 2 mostre diferite (1 pt. org. aerobe, 1 pentru org. anaerobe) si la a doua pentru ca pare un risc evident de contaminare a probei cu ce bĆ¢zdĆ¢ci s-or inmulti pe cateterul ala.

Deci am pus mana si am cautat niste informatii, pe care mi le notez si aici, cu speranta ca le voi tine minte si ca le voi completa/corecta pe masura ce voi mai afla informatii noi.

La intrebarea a 3-a, ghidul MS zice ca da. Deci manusile sterile sunt obligatorii.

Eu acapacem intalnit pana acum doar recipiente de tip BacT/Alert, de la Merieux. Teoretic, ar trebui sa se poata recolta sange pentru hemoculturi si in vacuete cu capace galbene/gri. Depinde de spital.

Cum BacT-urile sunt raspandite, eu o sa fac aceasta nota mentala: terminatiaĀ SA/SN = standard = normale; FA/FN = “dupa antibiotic”. Pentru ca rosu/albastru sau verde/portocaliu poate fi mai greu de retinut (si culorile se schimba).

Recoltam 10 ml/flacon la adulti, 0,5 ml -4 ml la copii.

IN anumite ghiduri am gasit ca recomadabil este sa se recolteze 3 seturi/24 h. Set = 1 recipient pt. b. aerobe + 1 recipient pentru b. anaerobe. (sau 1 recipient pediatric)

BacT SA/SN sunt cele normale (standard), pentru hemocultura inainte de tratament cu antibiotice. Aerobe, aNaerobe. Capac albastru,Ā respectiv rosu.

hemo standard

BacT FA/FN/PF sunt cele pentru hemocultura DUPA (sau in timpul) tratamentului cu antibiotice,Ā Aerobe, aNaerobe, Pediatrice. Capac Verde, Portocaliu, respectiv Galben.

hemo antibiotic

Procedura:

procedura de recoltare

Intrebarea mea era: se poate recolta de pe un cateter arterial (sau venos)? Ghidul MS nu spune ca ar fi interzis, dar e recomandat sa se faca venopunctie. Citez:

Dacă pacientul are montat cateter venos cu perfuzie i.v. se procedează Ć®n unul dinĀ următoarele moduri:
Modul 1.

– se puncÅ£ionează altă venă. Nu se recoltează din locuri situate deasupra linieiĀ venoase, există risc de dilataÅ£ie;

Modul 2.
– se opreşte perfuzia şi se aşteaptă 5 minute;
– se dezinfectează atent capacul cateterului cu betadină şi alcool 70%
– folosind mănuşi sterile se scoate capacul şi se detaşează perfuzorul, se ataşează oĀ seringă de 5-10 ml la conector;
– se aspiră;
– primii 5 ml de sĆ¢nge colectaÅ£i vor fi aruncaÅ£i;
– se clampează cateterul, se ataşează o altă seringă şi se Ć®ncepe colectarea propriu-zisă;
– sĆ¢ngele se transferă Ć®n eprubete colectoare;
– se pregăteşte o seringă cu heparină pentru heparinizarea cateterului prin injectareĀ lentă;
– se detaşează seringa;
– se reconectează perfuzia

Nimic despre interzicerea recoltarii de pe cateter.

Am cautat informatii pe google scholar. Am gasit un document alĀ Emergency Nurses Association care face un review al literaturii de specialitate. La “specimen collection from intravenous catheters” spune ca branulele pot fi colonizate de bacterii, ceea ce poate conduce la rezultate pozitive ale hemoculturilor in absenta bacteriemiei reale. Daca se recolteaza sange din catetere intravenoase se obtine un grad mai mare al contaminarii probelor. Si ca venopunctia este asociata cu “specificitate mai mare si are o putere predictiva pozitiva”. DarĀ nu interzice recoltarea din cateter.

Meh. Poate sunt eu tampit daca ma astept la un verdict, la un fel de lege clara?

Romanii ce zic?

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov zice ca “Recoltarea se face prin puncÅ£ia percutanata a unui vas sanguin”. Si ca se recolteaza un set (Aerob + Anaerob) la adulti.

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj zice ca “se recolteaza sange prin punctie venoasa in puseu febril“.

SynevoĀ (o referinta buna pentru analize, in opinia mea) nu zice nimic despre catetere, dar spune ca s-ar recolta totul prin punctie venoasa. SiĀ Ć  jeun, cum zic ei despre aproape toate probele de sange.

La o discutie onesta cu Asistenta-Sefa a sectiei unde fac eu practica in ultima vreme, mi-a spus ca in primul rand ea recomanda ghidul Ministerului Sanatatii. Apoi exista modificari in functie de starea pacientului, dorintele doctorilor (pentru intrebarea “e nevoie de 2 sticlute,Ā aerob/anaerob, sau 1 e suficienta?”) si cat de dotat e spitalul (daca nu are mai multe tipuri de fiole) SI de cerintele laboratorului.

Eu acum cred ca de bun-simt ar fi sa nu recoltezi de pe cateter si sa recoltezi 2 mostre (aerob+anaerob), atata timp cat exista in spital. Evident, respectand masurile de asepsie si antisepsie. Plus “in puseu febril”, 10 ml/mostra si SA/SN pentru standard, FA/FN pentru recoltarea dupa administrarea de antibiotice.

Si tot n-am gasit o explictie pentruĀ “de ce anumite asistente recolteaza 1Ā mostra, apoi inca una la 30 minute distanta” – in conditiile in care de fiecare data recolteaza doar in sticluta pentru bacterii aerobe.

Informatii luate si de pe site-ul Ministerului Sanatatii –Ā PROCEDURI DE PRACTICĂ
PENTRU ASISTENŢII MEDICALI GENERALIŞTI si de pe site-ul producatorului.

Cele mai bune postari ale mele

SauĀ Incurcate sunt caile internetului

Pana ieri, cele mai multe vizite ale blogului intr-o zi le-am avut candva prin iulieĀ anul trecut, chiar inainte de admiterile la facultati/postliceale pentru asistenti medicali. Un pic sub 800 de vizualizari. Media zilnica era pe la 600 in septembrie (cea mai buna luna), a scazut incet pana-n decembrie si apoi a inceput sa creasca (desi mi-a scazut numarul de postari si au venit sarbatorile).

Ieri am avut 2557 – 1504 pentru postul cu ad-ul pentru Norwegian, majoritatea absoluta venind de pe facebook.

Content-shmontent. Orice as scrie eu despre medicina, meseria de asistent medical sau viata in spitale n-o sa fie niciodata la fel de interesant ca… un simplu ad (creativ, ce-i drept). Oare ar trebui sa-mi reconsider alegerile in domeniul profesional? šŸ™‚

Pentru (proaspetii) vizitatori, iataĀ cateva dintre posturile pe care mi-a placut sa le publicĀ in ultimii 2 ani:

– Imagini:

Dragostea nu poate invinge cancerul

Cateva poze interesante din domeniul medical 1Ā si 2

Cateva tomografii interesante

Fructe si legume scanate intr-un aparat de rezonanta magnetica

50 de informatii despre piele

Un alt ad excelent

Seria de fotografii Hungry Planet

Radiografie + fotografie

– Posturi (cat de cat) informative pentru cineva care ar vrea sa devina asistent medical:

Cum devin Asistent Medical

CUM A FOST ADMITEREA LA FACULTATEA DE ASISTENTI MEDICALI DIN CADRUL UMF ā€œCAROL DAVILAā€ IN 2014

Cum a fost admiterea la “buget” la Scoala Postliceala Fundeni in 2014

Cat castiga o asistenta medicala in Europa

La ce riscuri te expui ca Asistent Medical

De ce vrei sa devii Asistent Medical

Cat castiga un Asistent Medical in Romania

Recoltarea de sange – fiole, ordine si numar de inversiuni

Voluntariat la spital

– Experientele mele ca elev AMG in 2 schimburi de experienta in Europa:

2 saptamani in Elvetia

3 saptamani in Cipru

– Medicina (si nu numai):

Tratament… cu materii fecale

Ce se intampla daca iti injectezi mercur in sange

Masurarea temperaturii si termometrele cu infrarosii

Publicitatea, razboiul si malarioterapia

Mostenitoarea bogata, averea si asistenta medicala filipineza

Cum crede profesoara mea de nursing ca a aparut SIDA (si cate ceva despre HIV)

Thalidomide – o tragedie cauzata de un medicament

Cine este Andrew Wakefield si ce legatura are el cu imbolnavirile de pojarĀ siĀ oreion

Cum ajungi sa citesti despre ucigasi in serie pornind de la AVC

– Publicitate:

Doctorul-hemoroizi (sau din ororile fotografiilor stock) 1 si 2.

Eminescu, publicitatea si bolile venerice

O reclama excelenta

Norwegian-The-Flag-of-Flags

Cat timp ti-a luat sa iti pice fisa? šŸ™‚

Aparent, vizualul asta este produsul unei agentii… suedeze, pentru carrier-ul low-cost norvegian.

A, apropo. In steagul Norvegiei exista steagurile a 7 alte natiuni (Franta, Tailanda, Olanda, Polonia, Indonezia, Finlanda si Monaco)

Ganduri de iarna

Azi m-am intors in spital. De la ultima mea postare si pana acum am reusit performanta sa ma trezesc de vreo 4 ori la 5:45 ca sa merg la spital si de fiecare data m-am culcat la loc.

Pur si simplu nu m-am putut motiva sa ma ridic din pat pe vremea aia ca sa merg la practica. 2 saptamani nu am avut chef de munca, scoala, invatat.

Ei bine, acum cand a inceput oficial perioada de practica, vremea e si mai urata, deci de asta n-am scapat. Saptamana trecuta 20141231_141751a fost foarte frumoasa zapada si frigul, nu zic nu, dar parca nu te mai bucuri la fel de o priveliste invernala atunci cand trebuie sa mergi prin noroi si sa astepti masina la ora 06:30. Macar intre timp mi-a revenit cheful de invatat, deci azi m-am infiintat la spital cu intrebari noi…

Intrebari noi plus realizarea (oarecum placuta) ca stiu ceva mai bine ce trebuie facut in anumite situatii cu pacientii. E adevarat, la suprafata imi pastrez obisnuinta (probabil enervanta) de a intreba inainte de a face anumite lucruri, pentru ca ma simt mai comod sa stiu ca verifica cineva ceea ce urmeaza sa fac

M-am gandit de multe ori in perioada asta la faptul ca, probabil, de iarna viitoare voi fi angajat (sau voluntar, in cel mai rau caz) full-time intr-un spital, si asta va insemna, cel mai probabil, ca voi munci de Sarbatori. Mare regret pentru Sarbatori in sine nu as avea. Dar dintotdeauna m-a deranjat cand trebuia sa muncesc atunci cand majoritatea oamenilor din jurul meu se relaxau. Incepand dinĀ scoala, continuand cu facultatea si cu primele mele locuri de munca. Poate si din cauza asta am ramas atat de multa vreme la locul de munca actual – oricate nemultumiri as avea eu, intotdeauna am avut liber (sau aproape liber = maxim 1 zi de munca) in perioada 24 decembrie – 1 ianuarie. E si cevaĀ de asteptat in ultimele luni ale anului – o perioada in care stii ca te vei relaxa. Chiar ma intreb cum vor arata viitoarele mele sfarsituri de ani. šŸ™‚

Dintotdeauna mi s-au parut demni de respect cei care vin la munca in orice perioada a anului – pentru ca lucreaza in domenii esentiale pentru lumea moderna. In ultimii ani ori mi-a crescut respectul dupa ce am avut ocazia sa lucrez (sau sa observ) langa asemenea oameni, ori mi-am dezvoltat un mecanism de auto-protectie, in care ii dau valoare unei situatii neplacute, tocmai pentru ca stiu ca ma voi afla si eu in ea in curand.

Alt lucru care mi-a placut de multa vreme a fost sa observ evolutia oamenilor. Felul in care cate un coleg studia mai cu atentie cate ceva la scoala si apoi devenea brusc mai bun decat media dupa cateva luni a fost chiar fascinant de urmarit. Sa vezi cum cate un coleg sau amic de teren de baschet sau de sala se antrena mai constiincios si devenea un sportiv mai bun Ā e de asemenea interesant. Si la munca am avut mai multi colegi care veneau cu ochii mari si nestiind mai nimic si care ajungeau dupa cateva luni sa faca niste lucruri remarcabile.

Ei bine, multumita unui concurs de imprejurari, am putut observa si evolutia unor asistente medicale de la statutul de proaspete absolvente la proaspete angajate la “asistente medicale cu cateva luni bune de munca lucrate in acelasi loc”. E adevarat, dupa scoala + cateva luni bune esti inca departe de a fi foarte bun. Dar se vede ca te-ai obisnuit cu anumite lucruri, reactionezi altfel in aceeasi situatie in care acum cateva luni te vedeam blocandu-te, degajezi (mai degraba fortat) un aer de control relativ al situatiei.

Daca stai sa te gandesti, o parte importanta din meseria asta pe care ma chinuiesc eu sa mi-o insușesc tine si de cat de bine poti sa-ti pastrezi calmul in situatii grele si sa-ti utilizezi cunostintele si experientele precedente intr-un mod util. De exemplu, am vazut sufcienti pacienti si asistente si doctori pana acum ca sa imi dau seama ca nu exista om care sa recolteze sange din prima oricui, oricand. Dar daca iti pastrezi calmul si perseverezi, mai devreme sau mai tarziu tot reusesti. Mai chemi pe cineva mai experimentat daca e nevoie, te mai ajuti cumva de unul, de altul, dar reusesti. Cand mi se da mie cate un pacient din asta mai dificil, eu renunt relativ repede. E adevarat, am si principiile mele: daca nu reusesc 5 minute sa recoltez sau sa montez branulaĀ SI nu vreau sa intep un pacient de mai mult de 2 ori (ca sa nu ii provoc durere degeaba),Ā e cazul sa las pe altcineva mai priceput. Ei, asistentele cu vechime au si rabdare mai multa si sunt in stare sa treaca peste punctul in care eu ma blochez, cand nu-mi iese nimic si ma enervezi. Si se vede asta.

Si e tare sa vezi asta si pe persoane care pana nu demult nu aveau multa experienta in plus fata de tine, dar care pur si simplu au devenit mai pricepute exersand si perseverand.

Bine, mai exista si cazul mai putin placut in care vezi cum li se schimba comportamentul fata de tine in cateva luni. De unde acum ceva timp eram aproape egali (incepator vs. elev in practica), acum, dupa ce mai multe luni au muncit… isi schimba tonul, vorbesc cu un pic de superioritate.

Dar, intr-un final, cui ii pasa de chestia asta? Poate asta e mecanismul lor de protectie fata de alte porcarii din spital – s-or simti mai bine sa se creadaĀ superiori/superioare altora.