Jurnal de practica in spital (iar)

• Acum cateva luni scriam pe aici ca imi placea sa fac EKG-uri si ca imi luam timp sa le fac si refac daca iesea ceva gresit. Imi spunea cineva bine-intentionat ca abia asteapta sa vada cum voi reactiona cand voi avea de facut vreo 10 EKG-uri in timp scurt si cat de atent la detalii voi mai fi.

Ieri am avut de facut fix 10 EKG-uri. Am fost ajutat de una din asistentele noi, cu care ma inteleg mai bine (am inceput practica aici cam in acelasi moment in care incepeau ele sa lucreze si, din fericire, nu simt nevoia sa isi arate superioritatea fata de un elev, spre deosebire de altele). Daca erau doar EKG-uri de facut, probabil ca n-ar fi fost mare lucru. Dar am ajutat (eu mai putin, ea mai mult) si la o inlocuire de sonda urinara, la recoltarea de secretii traheale, la curatarea unor sonde IOT, am mai schimbat din pungile cu perfuzii, am curatat o sonda arteriala, rearanjat cate un pacient in pat, am mai schimbat cateva cuvinte cu cate alt pacient mai speriat, ne-am chinuit cu un pacient super-agitat, am repozitionat/inlocuit din senzori si cate si mai cate (du-te sa duci/iei niste recipiente de hemoculturi, sterge alt pacient, da-i apa altuia). Am inceput totul la 8 fara un pic, am terminat la 10 si a fost prima data in 2 ani jumatate de scoala cand 2 ore si ceva chiar n-am stat nici o secunda. De regula nu prea stau la practica – mai ales in anii 2 si 3. Daca se intampla (in anul 1) sa fie o sectie fara activitate, ori o schimbam, ori nu mai veneam, mai bine invatam acasa ceva. Daca aveam norocul sa ajung de-atunci in spitalul asta, altfel eram acum pregatit.

Oricum, totul a fost doar o mica parte din o tura a unei asistente de pe sectia asta. La care adaugi riscuri in munca, remuneratie proasta, oboseala, stres din alte motive samd. Asta in caz ca mai aveam nevoie de vreo explicatie la plecarea deasa a angajatilor de aici.

La final, trebuie sa recunosc ca n-am fost 100% corect la toate EKG-urile. Am pozitionat electrozii ochiometric la un pacient (din 10), am pus (4 din 6) electrozii precordiali ceva mai jos decat spatiul 5 intercostal la o pacienta cu sanii mari care statea câș si avea o mana rupta (deci imposibil de miscat un pic), am pus electrozii 3 si 4 pe aceeasi line la o pacienta ultra-agitata care avea cutia toracica la fel de mare cat am eu un picior. Si uite asa am ajuns eu sa nu mai fiu mandru de munca mea.

• Orice fac, ma lovesc de o acritură. Din toata sectia, unele asistente ma ignora, altele sunt distante, altele sunt ok. E normal, nici nu ma astept sa ma accepte sau placa toata lumea cu care ma intalnesc (sau care-mi citeste bazaconiile pe aici🙂 ). Ma enerveaza doar cand mi se raspunde marlaneste fara sa fac nimic. Am o acritură, mai mica in varsta fata de mine, angajata aici de 1 an si care a terminat scoala la care merg si eu acum 2 veri… mama-mama ce nu pierde ocazia niciodata sa fie scarboasa. Nu raspunde la “buna dimineata” niciodata, daca ma vede pe langa un pacient striga repede “nu pune mana pe aparate, nu atinge pacientul, pleaca de langa fisa pacientului, pleaca de aici, ce cauti aici, ce vrei mă samd”. De regula ma feresc de partea ei a sectiei sau de pacientii ei ca de ciuma. Sau clostridium. Astazi am fost trimis pe partea ei a sectiei, pentru ca era singura, iar in cealalta jumatate erau 3 asistente (si jumatate, e mai complicat). Cum m-am dus, am vazut o glucoza care nu mai curgea, conectata la un cateter care parea infundat. N-am atins nimic, ca sa nu urle la mine sa nu-i ating aparatele, i-am zis (cand era singura, fara nimeni in jurul ei si cat se poate de frumos) ca “mi se pare ca s-a blocat o perfuzie la pacienta asta” si m-a luat din nou cu “ce vrei mă? Ia du-te de-o parte, ca ma obosesti“. Cine si-a gasit in secunda 2 ceva treaba in alt colt al sectiei si a injurat-o in gand?

Mda, stiu, nu-s nici eu mai breaz, dar cum o discutie simpla nu m-ar ajuta cu nimic (nu ai ce sa discuti cu oamenii ca ea) sipentru ca vreau sa mai revin pe aici, tot ce pot sa fac e sa fiu marlan in sinea mea (= sa injur in gand). Evident, fac ce fac si iar ajung sa dau peste ea. Am ajutat la o recoltare de hemoculturi, asistenta de pe partea ailalta imi vorbea calm si ma punea sa mai fac una-alta, asta a venit si imediat m-a repezit cand i-am dat recipientul BacT un pic miscat, pentru ca in acelasi timp opream o alarma: “fii, mă, atent, daca faci ceva, da?”.

Stiu, sunt eu suflet sensibil, ar trebui pur si simplu sa ignor totul. Cam asta si fac – doar ca imi si vars naduful pe aici.

• Imi place sectia asta pentru ca vad tot felul de cazuri. In afara de cazuri ceva mai complicate de AVC, infarct miocardic, traumatisme cranio-cerebrale si fracturi (de, a fost plin Bucurestiul de gheata), mai intalnesc si niste pacienti cu situatii mai complicate. Lucruri despre care doar am citit pana nu de mult. Anul trecut tot citeam de Pericardite si Endocardite, acum am intalnit un pacient care sufera de amandoua. Pacienti cu SDRA, BPOC, MODS, IR terminala (ESRD), hemoragie subdurala postpartum (ceva asemanator cu cazul asta) si altele. O gramada de motive sa mai citesc niste teorie de anul trecut (sau anul asta). Asa aflu si nume noi de medicamente, pe care le pot apoi cauta (ori pe internet, ori in MemoMed-urile sectiei, la care, surprinzator, am acces si eu si nimeni nu urla daca le ating)

• Pe principiul de mai sus, aici am reusit sa imi rotunjesc cunostintele despre cele mai intalnite bacterii in domeniul spitalicesc, dupa ce ma intalnesc zilnic cu Pseudomonas aeruginosa, MRSA, Klebsiella pneumoniae, Acinetobacter baumannii, Clostridium difficile, Enterococcus faecalis si E. faecium 

• Stii ca nu e chiar asa nasol sa mergi la spital daca pe acolo apuci sa discuti cu un fizioterapeut despre Eminescu, carti, ludditi, razboi, lumea de azi – fara sa iti propui asa ceva.

• Din categoria “auzite in spital” am 2 povestiri:

  1. Se face ca intr-o anumita sectie dintr-un anumit spital din Bucuresti existau mai multe calculatoare (deja suna aproape SF, nu?). Ei bine, nimeni nu stie cum se face, dar unul dintre calculatoare (care era folosit mai rar, pentru comenzi de medicamente, tiparirea de analize, scrierea de epicrize si cam atat) a stat minim 24h  fara sa il foloseasca nimeni. Adica nimeni nu s-a intrebat de ce era inchis 24 h. Pana la urma, cineva a vrut sa-l foloseasca si a descoperit ca nu pornea. Altcineva, mai cu spirit de inginer, a inceput sa scormoneasca prin spatele unitatii centrale, si a vazut niste gauri. Cu chiu, cu vai, a deschis carcasa si a avut o surpriza: cineva FURASE cateva componente din calculator (placa video, un hard si inca ceva, daca am inteles bine). Cum s-a petrecut acest lucru fara sa vada nimeni, nu se stie. Acum toata lumea acuza pe toata lumea de hotie in acea sectie. Pentru niste componente care nu pot costa mai mult de 500 lei nici daca le-ai lua noi.
  2. Eram eu curios cum se primeste spaga intr-o anumita sectie cu disciplina mai riguroasa – in care pacientii nu prea se misca/vorbesc (din cauza bolilor, nu din alte motive) si rudele nu prea au voie sa vina decat intr-un program strict (din nou suna SF pentru spitalele noastre, nu?). Am stat de vorba cu cineva cunoscut, care mi-a povestit ca e un adevarat ritual pe acolo. Se deschid usile la ora de vizita si atunci, ca prin minune, cum vine o ruda la un pacient (cu care nu prea are ce sa vorbeasca, deoarece pacientul e, in general, lipsit de constienta) cum apar asistentele pe langa pacientul ala. Mai schimba un electrod, mai sterg o sonda, mai potrivesc o punga de sonda urinara, mai umbla la monitor. Si asa se trezesc ca prin minune cu cate o hartie in buzunar (bani putini, nu va inchipuiti ca se imbogatesc din spaga). Cum pleca rudele, cum se duc din nou asistentele la treburile lor (nu ca ar fi putine).

• La categoria “vazute in spital” as trece un diagnostic bizar pe care nu l-am mai vazut vreodata. La un pacient om al strazii (cu TCC) care, intr-adevar, era extrem de murdar la internare, lipsit de rude, haine de schimb etc. am vazut in foaia de observatie diagnosticul “MIZERIE FIZIOLOGICA”.

• Ultima si ma duc: ajutam o asistenta sa aspire sonda IOT a pacientului sus-mentionat, intr-o incapere micuta, prost-aerisita, in care tocmai murise si o alta pacienta de cateva ore. Mirosul era îmbătător. Nenea avea si o sangerare (in vindecare) pe undeva la nivelul nas/gura/gat. Iar mirosul + zeama ce iesea de pe sonda aia erau de vis. Cum stateam eu un pic retras, cu seringa cu ser in mana si mai turnam un pic, in timp ce asistenta aspira pe acolo, mi-am adus aminte brusc de bancul cu ucenicul vidanjor care statea la intrarea in canal si ii dadea șarpele vidanjorului, care iese plin de rahat din canal si ii zice “pune mana si invata, pustiule, altfel n-o sa ajungi niciodata maestru, o sa cari toata viata ta trusa de scule“.

2 thoughts on “Jurnal de practica in spital (iar)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s