Cum iti aduci aminte ca e cazul sa mergi la un detartraj

Te uiti la un scurt video:

Placa dentara este principala cauza a gingivitei si periodontitei. Si NU vrei sa ajungi la asa ceva!

Advertisements

Cel mai simplu mod de-a explica vizual rujeola (pojarul)

Daca nu poti sa ii explici (ceva) unui copil de sase ani, nu o intelegi nici tu insuti.

Albert Einstein

(are si subtitrare in limba romana: subtitles/cc – apoi settingsRomanian)

Scurte explicatii (pentru cineva ceva mai matur de 6 ani):

Antigene – substanta care introdusa in corp genereaza un raspuns imun adaptiv. Mai precis, orice substanta care poate fi RECUNOSCUTA de anticorpi (pentru ca nu toate antigenele genereaza un raspuns imun, existant toleranta). Denumirea vine de la abrevierea Antibody Generator. Poate fi self (din corp) sau non-self (din exterior)

Anticorpii – numiti si imunoglobuline, sunt proteine (secretate de celulele B de tip plasmocite) prezente in ser (aprox. 20% din proteinele plasmatice), in saliva/lapte/lacrimi si pe suprafata limfocitelor B sau in anumite mucoase, care au rolul de-a se cupla cu un antigen si de-a-l anihila. Fac asta ori activand sistemul complement (care ori distruge direct virusul, bacteria sau toxina, ori il tag-uieste pentru distrugere de catre alte celule ale sistemului imunitar), ori  declansand proliferarea si diferentierea limfocitelor B, ori prin legarea de celule NK (care distrug celulele tapetate cu IgG), ori ajutand fagocitele sa captureze si distruga invadatorii tapetati cu IgG, ori neutralizeaza anumite toxine sau virusuri direct, ori pot genera degranularea celulelor granulate (granulocite, in special mastocite)

Macrofagele – Sunt monocite care au ajuns intr-un tesut deteriorat (atrase de mediatori chimici eliberati de celulele distruse, patogeni sau alte macrofage prezente deja acolo) si s-au specializat (printr-o serie de modificari). Rolul primar este de a ingloba substanta patogena si a o digera (fagocitare). Pot si prelucra antigenele din substante, pentru a fi prezentate ulterior celulelor B si T. Promoveaza inflamatia dar si vindecarea unei rani. Au rol in distrugerea celulelor tumorale sau pe moarte. Anumite virusuri si bacterii se folosesc de faptul ca macrofagele le “inghit” rapid, folosindu-se de acest proces pentru a incepe sa se multiplice necontrolat fix din interiorul macrofagelor.

Celulele Natural Killer – limfocite fara receptori de antigene specifici limfocitelor B sau T, care distrug  celulele tumorale sau cele infectate cu virusuri. Au rol si in respingerea organelor transplantate (au afinitate mare la molecule straine de corp). O parte din ele sunt celule Killer, care omoara specific celulele tag-uite cu anticorpi.

Celulele Dendritice – Celule care prezinta antigene pentru a fi recunoscute de restul celulelor din sistemul imun. Au rol in maturarea limfocitelor T si in activarea limfocitelor B si T atunci cand apare un organism patogen (purtator de antigene). Se gasesc in epiderm, in epiteliile mucoaselor, in organele limfoide (splina, timusul si sistemul limfatic) si in sange. Au capacitatea de-a incorpora un patogen nou, de-a-i prelucra antigenele si de a calatori apoi spre timus sau ganglionii limfatici, unde il prezinta limfocitelor T/B pentru a le activa (specific pentru a distruge antigenul respectiv).

Celulele T (limfocitele T) – celulele care regleaza raspunsul imun si mediaza reactii de hipersensibilitate intarziata (stimuleaza inflamatia, diferentierea limfocitelor B dar si starile alergice, dar si inhiba raspunsul imun odata ce antigenul dispare), dar care si distrug celule care prezinta antigeni pe suprafata lor

Celulele B (limfocitele B) – celule care sintetizeaza anticorpi, principalii efectori ai raspunsului imun mediat humoral (adaptive immune response). Au rol in rejectul de organe transplantate (prezinta receptori ai complexului major de histocompatibilitate pe membrana lor).

Celule B cu memorie – celule B cu o durata mai mare de viata, care isi “schimba clasa” in centrul germinal al unui ganglion limfatic, dupa o serie de multiplicari si selectii (mediata de limfocite T de tip FH) devenind celule care au afinitate imbunatatita fata de un antigen specific. Cu fiecare expunere ulterioara a corpului la un antigen se inmulteste numarul de celule B cu memorie, care apoi se pot rediferentia in celule B de tip plasmocite (care intra in circulatie). Asta ar fi o explicatie pentru necesitatea de rapeluri pentru vaccinari.

Nu, infectarea “naturala” cu virusul rujeolei nu genereaza un raspuns imun de o calitate mai buna ca vaccinarea (doar pentru ca e “natural” nu inseamna ca e mai bun).

Nu, infectarea cu virusul rujeolei nu e de preferat vaccinarii, pentru ca: expui persoana unui risc inutil (pneumonie sau encefalita si MOARTE) si expui si pe altii (copii prea mici, persoanele nevaccinate, persoanele imunocompromise) riscului de imbolnavire. Exista reactii adverse (rare) ale vaccinarii anti-rujeola (prospect Priorix pentru rujeola-oreion-rubeola), dar sunt majoritar blande, limitate la roseata la locul injectarii, durere si febra scazuta. Exista si reactii adverse ceva mai grave, dar sunt foarte rare si oricum sunt mult mai blande decat boala in sine!

In momentul asta, in Berlin exista o epidemie de pojar, o boala perfect prevenibila prin vaccinarea (GRATUITA) ROR. Un copil de 18 luni a murit DIN CAUZA POJARULUI.
Antivaxxerii (inclusiv celula-dura din Romania) au inceput sa raspandeasca zvonuri cum ca copilul era bolnav cronic dinainte, ca spitalizarea i se tragea de la alte vaccinari si cate si mai cate.
A fost nevoie de un comunicat oficial al Departamentului de Sanatate, Mediu si Protectia consumatorilor din landul Berlin in care sa se afirme fara echivoc, dupa ancheta: “copilul era nevaccinat, nu avea boli cronice inainte de imbolnavire si cauza mortii a fost infectia cu virusul rujeolei”.

Explicatii mai complexe se pot gasi in cursuri de imunologie (unele in limba romana, disponibile on-line, aici) sau in alte surse (mie imi place seria Immunology map, a lui Armando Hasudungan)

“The Romanians are coming” (ep. 2) – reactii

Acum 2 nopti a fost transmis si episodul 2 din documentarul asta atat de hulit de o parte dintre romani. Romani care foarte probabil nici nu l-au vazut. Sau, daca l-au vazut, pur si simplu nu sunt in stare sa inteleaga ce li se prezinta.

Ce avem in episodul 2?

2 noi povestiri: un baiat sarac din Lupeni, care lucreaza ca spalator de masini ziua si noaptea doarme sub un pod (ca sa poata trimite cat mai multi bani acasa) si o asistenta medicala (NU, NU infirmiera cum au inteles niste poligloti de Dambovita) care pleaca de la o viata bunicica in Constanta (casuta maricica, familie iubitoare) in Anglia, pentru ca asa ar castiga “10 times as much as she earns in Romania”.

Aflam, in plus, cum o mai duce Alex, tipul cu trecut dubios care incearca sa o ia de la capat, alaturi de 2 romani cu care s-a imprietenit in Anglia. Nu in ultimul rand, vedem cum evolueaza povestea naratorului, Alexandru Fechete, un tigan de langa Cluj, care munceste legal ca mecanic auto, pentru a-si tine nevasta si copilul intr-un “shitty place” de langa o groapa de gunoi.

Documentarul (prin vocea naratorului sau a personajelor, in ambele episoade de pana acum) se straduieste sa explice ca Romania e frumoasa, ca nu toata lumea o duce foarte rau, ca multi romani vor doar sa munceasca, ca cei care fura si fac trafic de persoane samd sunt doar oile negre ale tarii (asa cum fiecare tara are infractorii ei).

In episodul asta, mesajul devine ceva mai clar: daca pleci din Romania unde AI ceva – dar viata ta e grea, nu vrei sa pleci undeva unde e la fel de greu sau mai rau, dar mai esti si printre straini. Indiferent ca esti tigan care locuieste langa o groapa de gunoi sau o asistenta medicala care nu pare sa o duca prea rau in Constanta, vrei un viitor MAI BUN. E asa de greu de empatizat cu asemenea situatii?

Pe de alta parte, daca pleci de la NIMIC, ORICE e mai bun decat nimic. Asta nu inseamna ca ORICE-ul asta din Anglia ti se pare raiul pe Pamant.

Evident, informatiile astea trec pe langa romanii care se uita la documentar, daca o fac, si tot ce vad e (o sa enumar anumite tampenii stranse de la conationalii nostri indignati nevoie-mare de un documentar foarte bun):

  • in documentar sunt prezentate povestile unor tigani + “tiganii nu ne reprezinta”. Nu, nu sunt prezentate doar povestile unor tigani, e evidenta culoarea pielii personajelor. + Sunt departe de a fi iubitorul tuturor tiganilor, dupa ce am copilarit si mers la scoala intr-o zona in care locuiau multi tigani si am fost amenintat de mai multe ori cu cutitul si de 3 ori (la 11, 16 si 17 ani) chiar jefuit de grupuri mai mari de tigani – de fiecare data in zone populate, cu multi romani trecand pe langa fara sa faca nimic. Dar sunt constient ca nu toti tiganii sunt “infractori”. Am avut 2 colegi de banca* in scoala generala care erau tigani, un coleg de liceu tigan, colegi de facultate care erau tigani. Am si acum un coleg la postliceala care e tigan. Pe bune de sunt cu ceva diferiti fata de MAJORITATEA romanilor. Doar ca sunt discriminati constant de majoritatea populatiei.
  • se prezinta doar zone urate din Romania. Cu variatiuni pe tema asta, in ideea “Romania nu e toata asa”. Bai, e evident ca nu e toata Romania asa, dar documentarul nu isi propune sa prezinte unicorni si curcubee roz si floricele pe campii, ci viata grea a unor romani care viseaza la un viitor mai bun (in Anglia). Pata Rat de langa Cluj e in Romania. Lupeni-ul e in Romania. Tiganii aia care locuiesc fortat in zona de langa fostul combinat chimic din Baia Mare… news flash, sunt DIN ROMANIA.

  • in Anglia lucreaza n doctori romani, n la k programatori si finantisti, si avem cateva mii bune de studenti la facultatile lor. Pe aia de ce nu ii prezinta nimeni,”nu sunt prezentate si povesti ale romanilor din clasa de mijloc”? Raspunsul simplu: pentru ca nu ii pasa nimanui de ei. Pentru ca nu face audienta o poveste banala de genul “X a fost recrutat de o multinationala dupa n ani de experienta intr-o multinationala din Romania”. Wow, ce poveste de succes. Mai nuantat: pentru ca oricat de multe povesti de succes de romani ai avea, o sa ai mult mai multe ale localnicilor. Asa-i ca nu prea te intereseaza pe tine, ca roman sadea, cum un african a facut facultatea de medicina in Romania si apoi iti trateaza compatriotii intr-un dispensar de tara? De ce sa te astepti la altceva de la englezi?

  • Aurel Vlaicu, N. Paulescu, Brâncuși, Nadia Comaneci, G. Hagi, S. Halep etc. sunt romani, nu ca ăștia din documentar, de aia de ce nu ziceti? Bai, pe bune, ce treaba are sula cu prefectura? 50 si ceva la suta dintre romani locuiesc la tara in 2015. Ceva mai mult de atat au WC in curte. Salariul mediu NET pe economie e de aprox. 390 de euro (1743 lei in noi/2014, comunicat INSSE din ian. 2015). Ce daca am avut cateva persoane care au realizat ceva in tara asta? Schimba cu ceva saracia generalizata din tara asta? Se simte mai bine ala din Lupeni care locuieste in 2 camere cu inca 7 oameni? Are vreo sansa in plus pentru vreun job care sa-l scoata din saracie daca afla ca Paulescu a avut un rol important in descoperirea unui tratament pentru bolnavii de diabet?

  • strainul X a vazut acest documentar si acum crede ca toti suntem tigani si traim in blocuri arse“. Ma ierti, dar cum te afecteaza prostia altuia? Pentru ca trebuie sa fii prost ca sa intelegi asta dintr-un documentar care mentioneaza clar ca viata nu e la fel de grea pentru TOTI romanii. Daca o duci bine in strainatate DEJA, cu ce te afecteaza opinia unui prost despre tine si originile tale? Daca ai plecat din tara, oricum ai plecat ca s-o duci mai bine, nu ca sa te surprinda strainii cu laude la adresa tarii tale natale, unde curge (cum altfel) doar lapte si miere. A, ti-e frica sa nu creasca rasismul la adresa ta? Unui rasist nu o sa-i schimbe opinia despre romani nici 1000 de documentare cu frumusetile Romaniei. In schimb o sa te priveasca mai bine strainul daca nu te inflamezi aiurea, ci pur si simplu iti vezi de treaba ta si, eventual, poate faci ceva ca sa imbunatatesti si viata celor ramasi in tara. Cam cum se chinuie sa faca cine? Cei din documentar.

  • aici adaugam alte motive absurde de mandrie, pe care le folosesc inclusiv anumiti jurnalisti care ar trebui sa fi auzit de fact-checking: “romancele sunt cele mai frumoase femei din lume” (pe bune, cu ce te ajuta asta (daca ar fi adevarat)? esti proxenet, sau ceva de genul?), “limba romana e a doua limba vorbita in Microsoft, romanii vorbesc 3 limbi straine, romanii sunt foarte inteligenti, romanii sunt cei mai buni in toate” – niste mituri urbane care denota fix faptul ca romanii care cred in ele sunt, ce sa vezi: prosti. Intr-o tara in care generatie dupa generatie nu ia BAC-ul, iar generatiile mai vechi il luau in procente mai mari doar pentru ca nu exista frica de inchisoare prin comisiile de evaluare, ca sa vorbesti de “inteligenta” generala a natiunii trebuie sa fii foarte obtuz.

O mentiune speciala pentru mitul vorbirii multor limbi straine. Lucrez de 10 ani cu si pentru oameni din corporatii multinationale. Am facut o facultate, acum fac o postliceala, am niste prieteni si rude care predau la facultati (licenta sau master). Am invatat 4 ani de zile o limba straina (germana) la o scoala privata, pe banii mei. Am intrat si intru in contact zilnic cu fel si fel de oameni “cu minim 12 ani + 3 ani de scoala”. Un procent insemnat dintre romani NU STIU SA SCRIE SAU SA VORBEASCA corect limba lor natala. D-apoi limbi straine. Si nu, faptul ca abia intelegi login, enter, save si print si balmajesti cateva fraze amuzant de agramate nu inseamna ca “vorbesti limba engleza”.

Da, sunt destul de multi romani care sunt inteligenti, au joburi bune, vorbesc mai multe limbi straine bine, au masini si case ok – cumparate din bani castigati cinstit. Dar sunt foarte putini, daca ii raportezi la totalul de 20.000.000 de romani. Daca faci parte din categoria asta si te simti jignit de documentarul asta, pune mana si iesi din cercul tau de siguranta, mergi un pic prin orice cartier de blocuri comuniste din Bucuresti (sau din orasul tau) si o sa vezi ca realitatea nu e colorata in rozul TAU.

  • la final, sa nu ii uitam pe toti idiotii care sunt rasisti, injura, comenteaza fara sa vada documentarul, comenteaza intr-o romana stricata si altele de genul: Voi stricati imaginea romanilor in Romania si in afara tarii, bă!

 

 

 

  • Am si o poveste amuzanta pe tema asta: acum cativa ani, intr-o toamna, eram in zona copilariei, mergeam la ai mei, cand vine un tigan adolescent la mine (in mijlocul multimii de romani care se intorceau de la serviciu la ora de varf) si-mi cere bani. Ma ia cu “Stii tu cine sunt eu? Stii tu cu cine o sa ai probleme daca nu imi dai bani?” Eram pregatit sa ii dau un picior, cand ajungem la alt tigan, de-o seama cu mine. “Uite, Catalin, asta nu vrea sa-mi dea bani, zice ca nu i-e frica de tine”. Catalin era colegul meu de banca din scoala primara, care a parasit scoala dupa clasa a 4-a. “A, tu esti? Ce mai faci? Cum e viata? Bă, sa-l lasi in pace pe el daca-l mai vezi, da?”

O carte despre incercarile, esecurile si prejudecatile cu care s-au luptat primii transfuzionisti

Si un pic despre istoria transfuziilor de sange.Screen shot 2015-02-25 at 9.46.12 AM

Cartea se numeste “Blood Work: A Tale of Medicine and Murder in the Scientific Revolution” (de Holly Tucker), am dat peste ea in timp ce cautam niste informatii despre grupele de sange la animale.

Usor de citit (e destul de scurta), cartea e foarte utila pentru a te ajuta sa intelegi faptul ca omenirea s-a temut dintotdeauna de ceea ce nu intelege sau nu are capacitatea de-a studia si intelege la nivel larg. Si asta se traduce prin rezistenta la descoperiri, teama de progres si chiar prin posibila violenta impotriva celor care lupta pentru progres.

Construita pe jumatate ca o carte-documentar, pe jumatate ca un murder-mystery din secolul al XIX-lea, cartea se straduieste sa prezinte o perioada foarte tulbure a istoriei medicinei: secolul al XVII-lea.

Desi se centreaza pe istoria unui transfuzionist francez, Jean-Baptiste Denys, primul om care a transfuzat sange intre specii (de la oi la oameni), cartea ofera nenumarate detalii despre viata de zi cu zi in Anglia si Franta in “epoca luminilor”, plus cateva informatii cronologice despre istoria medicinei si a transfuziilor.

Rolul medicului era atunci asemanator cu al unui vraci, “tratamentele” aplicate de acesta fiind bazate pe precepte vechi de milenii. Astfel, pacientilor cu infectii grave li se “lua sange” (ceea ce ii slabea si mai mult, facandu-i si mai vulnerabili) si li se aplicau comprese reci sau calde, panoplia de medicamente era redusa la preparate slab-purificate din diferite plante iar partea de chirurgie era facuta majoritar de barbieri-chirurgi, care nu faceau studii la scoli superioare pentru asta, ci doar cativa ani de ucenicie pe langa alti barbieri.

Ca sa complice lucrurile, nu se stia nimic despre bacterii si virusi, asepsia si antisepsia erau niste concepte din viitor (doctorii isi purtau si refoloseau cu mandrie sorturile patate cu sange uscat), anestezia nu se cunostea (eterul a inceput sa fie folosit abia pe la mijlocul secolului XIX) iar la facultatile de medicina se invatau concepte vechi de pe vremea lui Hippocrate, aprofundate de Galenus, care presupuneau ca boala provine din dezechilibrul unor “umori (sange, bila galbena, bila neagra si flegma).

Faptul ca, in 1628, William Harvey a descris pentru prima data in detaliu circulatia sanguina sistemica, in care inima pompeaza sangele prin tot corpul, era inca puternic contestat de marile facultati de medicina, care predau teoria galenica, ce spunea ca inima este un fel de furnal, unde sangele mergea sa fie “ars” (dupa ce era “creat” in ficat), ca sa ofere energie organismului.

In aceasta epoca apar primele transfuzii (intre rase diferite de caini), facute de medicul englez Richard Lower. Intr-o epoca in care Franta si Anglia erau intr-o competitie acerba pentru suprematia militara, economica si culturala, era evident ca un francez va incerca sa faca ceva care sa depaseasca realizarea englezilor.

Aici intra in scena Jean-Baptiste Denys, un medic tanar, care facuse facultatea de medicina la Montpellier, ceea ce insemna ca avea mult de luptat pentru a avea succes in Parisul dispretuitor la adresa provincialilor.

Dupa ce reuseste la randul lui sa transfuzeze sange intre caini, pasul urmator a parut pentru tanarul doctor sa fie transfuzia la oameni. Bazandu-se pe niste observatii lipsite de baza stiintifica (corelatia NU impune cauzatie nu era o regula a medicinei pe vremea aceea), el crede ca, daca un caine mai batran poate fi transfuzat cu sangele unui caine mai tanar si va fi mai “vioi”, atunci un om va putea obtine nenumarate beneficii de la transfuzia de sange de la o vaca tanara si in vana sau de la o oaie blanda. Desigur, asta echivala cu o blasfemie si pentru biserica si pentru medicina secolului cu pricina. Oamenii se temeau ca, prin transfuzie de sange de la animale, vor deveni… himere, hibrizi om-animal.

De mentionat este faptul ca nu doar francezul a transfuzat sange de la animale la om, Richard Richard Lower transfusing blood from lamb to a manLower facand acelasi lucru, in noiembrie 1657

Fara sa povestesc toata cartea, aici apar in scena si niste intrigi pentru putere si multe superstitii ale timpului, care isi pun amprenta pe succesele si esecurile sale. Aici este partea de murder-mystery a cartii.

E suficient sa spun ca, dupa episodul Jean-Baptiste Denys, transfuziile de sange la oameni au fost interzise de facto pana in secolul XIX. Atunci, obstetricianul englez James Blundell efectueaza primele transfuzii de sange (intre oameni) pentru a-si salva pacientele sale de hemoragii post-partum, o complicatie care echivala cu condamnarea la moarte acum chiar si pentru medicina “moderna” de acum 200 de ani.

Grupele de sange A, B si O au fost descoperite in 1901, de doctorul austriac Karl Landsteiner. A patra grupa (AB) a fost descoperita in 1902, de Alfred von Decastello si Adriano Sturli (studentul lui Landsteiner).

Din 1907 incep transfuziile de sange care potrivesc grupele de sange ale pacientilor intre ele, din 1914 se descopera citratul de sodiu (primul anticoagulant modern), ceea ce deschide drumul pentru pastrarea sangelui pentru o perioada de timp.

In 1940 se descopera factorul Rh (si antigenul D). Landsteiner, pensionat, inca are un rol in aceasta descoperire.

Din 1945 avem testul Coombs, in care se folosesc antiglobuline umane pentru a demonstra prezenta anticorpilor pe membrana celulelor rosii.

Putine informatii in plus despre cronologia transfuziilor aici.

Ce e mai “jignitor”?

Ma amuza si intristeaza deopotriva indignarea ieftina si orgoliile ranite ale unor romani manifestate in ultima saptamana.

Pentru cine nu e la curent cu motivul actual de rascolire a simtamintelor patriotice, saptamana trecuta, un post de televiziune din Marea Britanie (privat, dar in acelasi timp public) a difuzat intai un trailer si apoi (marti) primul din cele 4 episoade ale documentarului “The Romanians are Coming“.

Cum majoritatea romanilor nu puteau vedea documentarul in sine (care nu era inca disponibil pe youtube), tot ce au vazut a fost trailerul care putea fi interpretat (daca vrei neaparat) ca “jignitor” si ca “inca un documentar care prezinta doar o frantura din realitatea romaneasca, ignorand lucrurile bune“.

Sigur, poti argumenta la nesfarsit ca “Domne’, de ce prezinta realitatea din punctul de vedere al tiganilor?“. Pentru ca documentarul este narat de vocea lui Alexandru Fechete (citeste articolul din link si apoi da-ti cu parerea despre el), un tigan* de pe langa Cluj. Si prezinta doar felul in care niste romani saraci (UNII dintre ei tigani) au plecat in Anglia pentru a gasi joburi si o viata mai buna. Daca te uiti la episodul 1, o sa vezi ca Stefan e roman alb (daca mi se scuza rasismul). Daca ajungi la jumatatea episodului 1, o sa vezi ca sunt prezentati mai multi roman albi 100%. Deci mai usor cu rasismul, pana nu te injuri pe tine insuti, ok?

Dar, orice ai zice, nu poti schimba adevarul: ce prezinta Channel 4 (partea cu ghetourile din Baia Mare) este realitatea unei portiuni insemnate a locuitorilor Romaniei. Pentru ca poti sa le zici cum vrei tu, tiganii care traiesc in Romania sunt romani (de alta etnie, dar romani).

Cum poti sa protestezi (preferabil in “tinuta oarecum business”) fata de asta? Oamenii astia vin din alta tara?

Cum poti sa te gandesti tu, om(poate) educat, inteligent, care lucreaza in Anglia cinstit, ca te jigneste documentarul asta? E un non-sens. Suprasimplificand, oare austriecii ar trebui sa fie jigniti daca un documentar prezinta povestea lui Josef Fritzl? Stiu, sechestrarea si violul propriului copil (si apoi fiu/nepot) de catre un psihopat nu e acelasi lucru cu cautarea unui job de catre un om sarac. E o comparatie fortata.

Dar, daca stai sa te gandesti, e vorba doar de prezentarea unui caz. E slujba privitorului, detinator de creier propriu, sa inteleaga ceva dintr-un documentar.

Cum ai putea sa protestezi fata de un documentar (Europe’s hidden shame) facut de Al-Jazeera despre situatia deprimanta din azilele pentru oameni cu dizabilitati din Romania si abuzurile la care sunt supusi acestia de… personalul specializat de acolo?

In nici un caz nu protestezi impotriva omului care iti arata cat de nasoala e viata in tara ta. In cel mai bun caz, faci ceva ca sa schimbi situatia asta. Ori te implici direct, ori cauti un ONG care chiar face ceva pentru a schimba asta.

Ori faci ceva, ori taci din gura!

Nu te apuci sa urli cu spume la gura ca “astia nu sunt romani” si alte tampenii!

Oare ce e mai jignitor, ce prezinta englezii in documentar sau faptul ca ambasadorul roman la Londra habar-n-are sa vorbeasca in limba lui Shakespeare (linkul e catre “traducerea” mot-a-mot facuta de CTP dupa o interventie a stimatului nostru ambasador in Anglia, “ambasadorul anului 2012 in Europa”) dupa o gramada de ani de “reprezentare” a romanilor pe acolo?

Sau hai, poate acceptam faptul ca ambasadorul nostru, scolit pe vremea comunismului, nu stie sa vorbeasca excelent limba engleza. Poate are multa experienta, deci poate compenseaza. Multa emfaza pe “poate“.

Dar ce scuze gasim pentru formularile tampite din scrisoarea adresata de “dr. Jinga” catre persoana “in charge” de la compania care a facut excelentul (cel putin dupa primul episod) documentar? Ce e aia libertate a exprimarii? Ce e aia capacitate de a intelege mesajul unui documentar? “Ar fi bine sa se schimbe mesajul”. Deh, scoala comunista se vede pana la adanci batraneti in mesaj.

Partea proasta e ca nenumarati romani sufera de aceleasi metehne ca stimbilul nostru ambasador. Au vazut cel mult trailerul sau cateva minute din documentar si gata, au sarit la concluzii aiurea. Un articol excelent pe tema asta a fost scris ieri in Adevarul. E trist ce pot debita comentatorii ca raspuns la o analiza foarte corecta a realitatii. Si, foarte probabil, fara sa se oboseasca sa vada 40 si ceva de minute de film care prezinta foarte corect lupta unor concetateni pentru mai bine.

  • Da, recunosc, pot fi acuzat de rasism pentru ca ii numesc pe tigani… tigani. Dar mi se pare mai adecvata denumirea asta decat cea de rroma. Stiu, NU e cea mai corecta (non-rasista) denumire pentru ei.

Duios, semestrul se terminá…

Final poetic pentru un semestru care nu se mai termina.

In ultimele saptamani a inceput sotia mea sa creada ca sunt o moara stricata, pentru ca la intrebarea ei “ce ai facut azi?” i-am tot raspuns cu “am dat lucrari la scoala”.

In 7 zile de scoala am dat (cronologic) 1 + 2 + 1 + 5(in aceeasi zi!) + 1 + 2 + 1 lucrari. La care se adauga mai multe note date pe referate, studii de caz si altele.

Mai am 2 lucrari si s-a terminat semestrul.

Cine crede ca un asemenea ritm de “evaluari” e eficient sau corect (in sensul de “evalueaza in mod corect cunostintele elevilor”)?

Cu putine exceptii (cea mai notabila: diriginta, care e si profesoara de nursing), anul asta profesorii au fost mult mai interesati sa “stranga” notele pe care trebuie sa le aiba fiecare elev decat sa ne predea materiile lor. Ca sa compenseze (sau poate pentru ca pur si simplu nu le pasa), evaluarile au fost lipsite total de strictete. S-au permis lucrari aduse de-acasa, copiat, inspirat etc.

Evident, nu sustin eu ca as fi (scuzati-mi limbajul) curvă virgină. Dar daca sunt evaluat in bataie de joc, de ce ar trebui sa fiu eu 100% corect? Oricum, asta nu inseamna ca n-am invatat nimic tot semestrul.

In scoala noastra exista o profesoara mult-hulita de multi elevi care vin la scoala pentru a primi o diploma. E una dintre cele care, indiferent de ce clasa are, isi preda materia, atata cat considera ea ca e esential. Restul te pune sa “conspectezi acasa” (o treaba cu care nu sunt de-acord, dar de, nu e nimeni perfect). Cat preda ea, PREDA. Si chiar retineai – daca veneai la orele ei.

Am dat prin spitale peste absolvente ale scolii mele, actuale asistente. Vai, ce nemultumite erau de stilul ei de a evalua: isi rezerva la finalul semestrului 1 ora in care asculta pe toata lumea. Iti punea 2 intrebari (poate 1, 2 in plus/ajutatoare, daca vedea ca te straduiesti sa ii formulezi un raspuns). Stiai la ambele, luai 10. Stiai doar la 1, luai 5. Nu stiai nimic – 2. A doua nota o luai intr-o lucrare, cu 9 intrebari si 10 raspunsuri, care te treceau prin toata materia. Stiai, bine. Nu stiai, ghinion.

Pe bune de nu mi s-a parut una dintre cele mai corecte profesoare din scoala asta.

Bine, din fericire, in 2 ani jumatate am avut si profesori (in special in anul 1) care au reusit si sa-si predea materia si sa evalueze elevii pe parcurs si, cel mai important, sa ne motiveze sa invatam ceva.

Esti curios?

… Sa vezi cum arata o punga de celule-stem hematopoietice recoltate prin afereza, dupa o injectie cu un G-CSF? Ghid practic pentru AM (in engleza) aici.

Dar de o poza din sala de operatie a unui emfizem bulos?

Dar retragerea unui filtru de vena cava inferioara?

Dar un Caput Medusae (HT portala secundara unei ciroze) imens?

Dar ce crezi ca e chestiuța asta? Indiciu (desi e vorba de alta compozitie – de aici si forma diferita).

Credeam ca e alcaptonurie, dar e, de fapt, o infectie urinara (cu Klebsiella/Providencia sau Proteus). Aici poti citi si despre alte culori ale urinei.

Icter (bilirubina totala 53!).

Figure 1 are si un app de Play Store sau iStore si e excelent pentru a mai afla cate ceva in domeniul medical (daca te fortezi sa si cauti si citesti dupa ce vezi ceva).

Iti place sa vezi animale exotice si sa citesti cate ceva despre ele?

Atunci blogul (chiar, o pagina tumblr e blog, microblog sau e… tumblr si-atat?) WTF, Evolution?! este pentru tine!

E updatat 1 data la cateva zile/saptamani si ofera de fiecare data o poza interesanta plus o mica informatie.

Autoarea a strans suficient de multe poze (cu mici povestioare sau schimburi de replici ironice intre Evolutie si un Cineva atasate) incat a scos si o carte. Fact-checked!

Pentru aprox. 40 de lei varianta e-book sau doar un pic mai scumpa luata de pe amazon Germania (care livreaza in .ro) este un cadou foarte tare pentru oricine are cat de cat un mic interes in natura.

Hmm, se apropie ziua mea, poate incep sa bat un apropo unde trebuie :))

tumblr_n1nrx7yiA61s3yrubo1_1280

Un mamifer australian care face sex aproape incontinuu pana moare (dupa ce devine adult).

tumblr_mzb8izi2bb1s3yrubo1_1280
Nu, nu e capul lui Grumpy Cat.
tumblr_mxo65yS73v1s3yrubo1_1280
Mohawk-urile au fost la moda dintotdeauna. 🙂
tumblr_mwm9v7HkoZ1s3yrubo1_1280
Broasca, nu mic alien trist!
SONY DSC
Mamiferul asta arata a gentleman din Anglia in epoca Victoriana.
tumblr_n4893iyEt81s3yrubo1_1280
Asta e un crab (King Crab), nu un paianjen!
Asta E un paianjen de mare! :)
Asta E un paianjen de mare! 🙂
tumblr_n20ouepEbe1s3yrubo1_1280
Colorat de mana?
tumblr_mm899os7Ml1s3yrubo1_1280
Nu-ti plac pozele astea?
tumblr_mlsc8eVAm51s3yrubo1_1280
Cui sa nu-i placa o poza cu viermele denumit (semi-stiintific) “Fund zburător“.

 

Acele sunt interesante!

Am dat peste o poza, din intamplare. Un ac de otel vs. un colt de cobra, vazute de un microscop de mare putere:

ac vs colt de cobra

Apoi am pierdut 30 de minute cautand informatii despre ace, colti si… injectii repetate. 🙂 Iata cu ce am ramas:

ac cu sange
Un ac dupa o punctie venoasa sursa
varf de ac de seringa cu insulina
Un varf ac de seringa de insulina. Sursa.
colti de serpi
Niste colțișori de șșerpișșori. Sursa
colti de cobra
2 colti de cobra. Sursa.
N0037046 Acupuncture Therapy
Toata lumea a auzit de acupunctura, nu?
acupmed-2013-010472f03
Asa arata acele de acupunctura dupa folosire 1. Sursa
acupmed-2013-010472f04
Asa arata acele de acupunctura dupa folosire 2. Sursa
ac cu ata
Asa arata un ac de cusut in care tocmai s-a bagat ata 1.Sursa
B0009435 Threaded needle, SEM
Asa arata un ac de cusut in care tocmai s-a bagat ata 2.
ac de albina
Asa arata un ac de albina. Sursa

La final, am gasit un articol (e adevarat, pe site-ul unui producator de consumabile medicale) in care se explica riscurile la care se expune pacientul prin utilizarea repetata a aceluiasi ac pentru injectarea de insulina. Ceva ce am vazut facut in mod repetat pana acum, in doar 2 ani si jumatate de ‘experienta cu insulina’…

Pe scurt, riscurile ar fi (pe langa cel evident, de infectie, daca refolosim un ac, oricat de precauti am fi, exista riscul sa il transformam in vector de infectie):

microtrauma tisulara = durere, vanatai, hematom

ruperea varfurilor metalice – cu efecte fiziologice inca neclare

incidenta crescuta de lipodistrofie (informatii despre lipodistrofie si insulina si aici)

Si o poza:

Screen shot 2015-02-16 at 2.12.50 PM

Nu refolosi ace!

Efectul Dunning-Kruger

Sau cum isi supraevalueaza capacitatile oamenii mai putin inteligenti si isi subevalueaza abilitatile cei mai inteligenti.

IN 1951, filosoful, matematicianul si istoricul britanic Bertrand Russell spunea acest lucru:

Unul dintre cele mai dureroase lucruri ale timpurilor noastre este ca cei care simt ca sunt siguri de ceva sunt prosti, iar cei care au niste imaginatie sau intelegere se lupta cu indoiala si indecizia.

In decembrie, profesoara de pedagogie ne-a tinut cateva ore mai speciale, in care ne-a scos (pe cativa) in fata clasei ca sa o ajutam sa tina ora. A vrut sa vada cum reactionam daca trebuie sa comunicam cu un grup de oameni si ce solutii avem pentru a pastra atentia interlocutorilor si a-i face sa ramana cu ceva.

Printre solutiile oferite de mine a fost “as incerca sa dau niste teme pentru acasa personalizate pentru fiecare elev – dar realizez ca asta presupune ca ar trebui sa imi gasesc timp sa aflu ce ii place fiecaruia”. Raspunsul profesoarei a venit prompt: “bine, atunci tu poti sa faci referatul pentru a 4-a nota din ce subiect vrei tu, si acelasi lucru e valabil pentru toata lumea”. Cum trebuia sa aleg pe loc un subiect, mi-a venit in cap efectul Dunning-Kruger, despre care tocmai citisem cate ceva cu cateva zile inainte.

Uitati-va in jurul vostru. Cati dintre semenii nostri sunt in stare sa recunoasca faptul ca gresesc? De multe ori, mai ales in lumea noastra interconectata, se propaga cate o idee gresita, obtinuta de cineva cu foarte putina munca (sau fara nici un efort cognitiv), din surse indoielnice sau care face apel foarte des la dovezi vagi sau povestiri greu de probat sau replicat. Chiar si pusi in fata dovezilor covarsitoare, nenumarati oameni continua sa creada ca ei au concluzia corecta. Ca mii, zeci de mii de oameni care asta fac toata viata lor gresesc, dar ceea ce au citit pe undeva (si nu au verificat vreodata si nici nu au de gand sa verifice) este cu siguranta corect.

Am un coleg care habar-n-are sa scrie in limba romana, abia e in stare sa-si ordoneze gandurile intr-o forma cat de cat inteligibila, n-are habar o iota de anatomie sau medicina, dar e convins ca poate fi medic chirurg. Aici nu e vorba de aroganta mea sau superioritate falsa sau mai stiu eu ce. Omul ala nu ar fi in stare sa ia 5 la o lucrare de Biologie de clasa a 5-a, nu a luat BAC-ul (la mai multe materii) dar e convins ca ar putea sa intre la facultate. Si e convins ca ar putea fi un chirug estetician (!) si ca e o meserie extrem de usoara.

Daca tot trebuie sa fac un referat, hai sa-l postez si aici.

Profesorul David Dunning, care preda Psihologie Sociala la Cornell University din Ithaca, NY, citea un World Almanac 1996 cand a dat peste o stire amuzanta:

Un american (McArthur Wheeler) a jefuit 2 banci din Pittsburgh acoperit cu suc de lamaie pe fata. Era convins ca, deorece poti face scrisori “invizibile” scrise cu suc de lamaie (devin vizibile doar in fata unei surse de caldura), atunci poti sa te acoperi cu suc de lamaie si vei deveni invizibil. A fost prins dupa ce a fost filmat de sistemele de videosupraveghere si apoi poza lui a fost transmisa la televiziune. Cand a fost arestat, a mormait “dar purtam sucul ala”.

Se pare ca isi si testase teoria, facand o poza cu un Polaroid dupa ce s-a dat cu suc de lamaie. Poza a iesit alba – deci a fost convins ca a descoperit secretul invizibilitatii.

Atunci, prof. Dunning a avut o idee interesanta: oare oamenii prosti sunt atat de prosti incat nu isi dau seama ca sunt prosti? S-a gandit sa-si testeze teoria pe studentii sai. Impreuna cu unul dintre fostii sai studenti (acum absolvent), Justin Kruger, a scris prima lucrare pe acest subiect, numita “Unskilled and Unaware of It: How Difficulties of Recognizing One’s Own Incompetence Lead to Inflated Self-assessments

Au pornit de la ideea (plauzibila) ca majoritatea oamenilor isi priveste capacitatile intelectuale si sociale prea optimist. Un pic normal, pentru ca este foarte greu sa te autocenzurezi si autoevaluezi corect. De aici, au completat teoria in privinta celor care sunt cei mai putin-dotati dpdv intelectual: acestia, pe langa faptul ca nu sunt in stare sa ajunga la concluzii bune/corecte (decat foarte greu), au si povara lipsei capacitatilor cognitive care le-ar permite sa realizeze ca gresesc.

Cum si-au testat teoria?

Pentru prima lor lucrare au folosit 4 teste, la care au inrolat 65, 45, 84 si respectiv 140 de studenti de la Universitatea Cornell (una dintre cele mai bune universitati din SUA – parte din prestigioasa Ivy League), carora li s-au oferit niste credite suplimentare pentru participare.

Testul 1 s-a vrut o metoda de-a evalua capacitatea subiectilor de a recunoaste si evalua umorul, 1deoarece este un domeniu care presupune cunostinte mai sofisticate despre gusturile si reactiile altor oameni. Au folosit drept control evaluarea (analizata pentru a gasi corelatii) oferita de niste comedianti cunoscuti de atunci.

Fiecare participant si-a oferit opinia despre cat de amuzanta este fiecare dintre 30 de glume, apoi au fost incurajati sa isi autoevalueze capacitatile lor de-a depista umorul fata de “restul studentilor de la Universitate”.

Rezultatul: In medie, subiectii s-au considerat peste medie (in percentila 66) in a evalua umorul. Cei mai putin capabili sa recunoasca umorul (judecand dupa test) si-au supraestimat rezultatele cu 50 de puncte procentuale, pe cand cei din cuartila cea mai de sus si-au subestimat rezultate, in general.

Testul 2 s-a vrut unul de logica. Participantilor li s-au dat 20 de intrebari de tip LSAT, apoi li s-a 2cerut sa estimeze: la cate intrebari au raspuns corect, cum s-au descurcat la test comparativ cu colegii de test si cat de bune le sunt capacitatile de logica.

Rezultatul: In medie, participantii s-au considerat peste medie in logica – fata de colegi (percentila 66, nu percentila 50 – media), si-au supraestimat rezultatele la test (in medie s-au considerat in percentila 61) si au evaluat relativ corect la cat de multe intrebari au raspuns corect.

Din nou, cei cu rezultatele cele mai proaste si-au supraestimat foarte mult rezultatele si capacitatile, iar cei din cuartila cea mai de sus si-au subestimat un pic capacitatile.

Testul 3 a avut 2 faze. Faza 1 era un test de gramatica. 20 de intrebari dintr-un manual de National 3Teacher Examination, intrebari de American Standard Written English. Dupa test, participantilor li s-a cerut sa-si estimeze rezultatul, rezultatul fata de colegi si cunostintele lor de Gramatica Limbii Engleze fata de semenii lor.

Rezultatul: IN medie, participantii si-au supraestimat rezultatele, cunostintele de gramatica fata de semeni si cunostintele generale. Din nou, participantii cei mai slabi si-au supraestimat foarte mult capacitatile si rezultatele iar cei mai buni s-au subestimat cu putin.

Faza a doua a testului 3 a presupus si o evaluare a capacitatilor semenilor lor. Studentii din cuartila cea mai de jos si cei din cuartila cea mai de sus (cei mai buni, cei mai slabi) au fost chemati dupa o vreme la Universitate si li s-au dat 5 lucrari ale colegilor, pentru le corecta. Apoi li se spunea sa se reevalueze pe ei insisi.

Rezultatul: cei mai slabi participanti au fost mai putin capabili sa ii evalueze corect pe semenii lor, cei mai buni au reusit asta. Dupa ce si-au corectat semenii, cei mai buni studenti au fost in stare sa isi estimeze mai corect valoarea lor proprie. Cei mai slabi studenti au ramas la fel de incapabili in a se autoevalua si dupa ce au vazut si corectat lucrarile a 5 dintre colegii lor.

Testul 4 a vrut sa verifice capacitatea subiectilor de-a se autoevalua dupa ce isi imbunatatesc cunostintele. S-a folosit testul de selectie Wason initial, apoi subiectilor li s-a cerut sa estimeze ce rezultate au obtinut. Apoi jumatate din participanti au primit un kit de instruire in logica, jumatate au facut o activitate semi-inutila, fara legatura cu logica. Dupa aceasta etapa, toti participantii au primit din nou testele lor si li s-a cerut sa se reevalueze.

Rezultatul: In prima faza, din nou participantii si-au supraestimat capacitatile personale si valoarea lor fata de semenii lor. Ca pana acum, participantii cei mai slabi si-au supraestimat cu mult rezultatele, capacitatile si performanta fata de colegi, iar cei mai buni s-au subestimat (cu putin).

In faza a doua, rezultatele au aratat ca pregatirea imbunatateste semnificativ capacitatile de evaluare intr-un anumit domeniu (in cazul de fata, subiectii si-au evaluat mai precis rezultatele la teste) si putin pe cea de autoevaluare. Adica dupa procesul de pregatire, inclusiv subiectii incompetenti s-au evaluat un pic mai bine, dar au continuat sa se supraevalueze. Spre deosebire, subiectii incompetenti care nu au fost pregatiti si-au supraestimat si mai mult performantele si au evaluat si mai gresit rezultatele la test. In cazul subiectilor cei mai buni, dupa ce au fost instruiti in logica, ei si-au pastrat in mare parte evaluarea initiala (practic, s-au convins ca logica lor initiala fusese buna).

Concluzia cercetarii lor:

“Cand oamenii sunt incompetenti in strategiile pe care le adopta pentru a avea succes si satisfactii, ei se lupta cu o dubla povara: Nu numai ca ajung la concluzii eronate si fac alegeri nefericite, dar incompetenta lor ii priveaza de posibilitatea de a realiza aceasta. In schimb, ca domnul Wheeler, ei raman cu impresia eronata ca se descurca chiar bine.”

Plus un disclaimer amuzant: Autorii se tem ca articolul lor ar putea contine logica defectuoasa, erori metodologice sau comunicare ineficienta. Ei isi asigura cititorii ca, daca articolul este imperfect, nu e un pacat pe care l-au comis cu buna-stiinta. 🙂

Desigur, metodele folosite de autori, oricat de ingenioase au fost, au fost aplicate doar unor studenti la o universitate prestigioasa. Deci au folosit un esantion un pic diferit fata de unul mai aproape de realitate, luat din populatia generala. Asta in conditiile in care concluziile studiului se vor aplicate fix la toata populatia.

Pe de alta parte, tocmai faptul ca au folosit subiecti care (teoretic) sunt mai bine pregatiti decat media unei populatii arata ca incompetenta exista la toate nivelurile (deci si printre cei cu multa scoala).

Intr-un nou studiu (“How chronic self-views influence and potentially mislead estimates of performance“), prof. Dunning, de data asta impreuna cu doctoranda Joyce Ehrlinger, a postulat ca perceptia pe care o au oamenii despre ei si performantele lor ii face sa-si schimbe felul in care se autoevalueaza, independent de modificarile in performanta.

Intr-un set de 3 teste s-a verificat daca persoanele cu o opinie buna sau rea despre ele insele se autoevalueaza diferit in functie de ceea ce cred despre ei. La unul dintre teste s-a incercat  manipularea opiniei despre capacitatile personale printr-un test manipulat, proiectat sa le imbunatateasca unor participanti perceptia despre ei (in domeniul Geografiei, in cazul acesta) si altora sa le-o inrautateasca. Dupa aceasta manipulare fina, cei care se considerau “cu cunostinte mai multe” (in functie de rezultatul perceput drept foarte bun la prima parte a testului) se autoevaluau mai favorabil fata de cei care se considerau “cu mai putine cunostinte”.

Incurajati de rezultatele acestor 3 teste, la ultimul test, autorii au vrut sa verifice daca femeile sunt mai putin atrase de o cariera in stiinta deoarece au opinii cronice negative despre cunostintele lor in domeniul stiintific.

Pentru asta, au folosit o procedura un pic mai complicata. Intai au impartit un chestionar in care li se cerea studentilor sa isi evalueze cunostintele in mai multe domenii, inclusiv cel de “a rationa despre stiinta”. Apoi au invitat la gramada toti studentii la un test. Pe cei care au raspuns invitatiei i-au motivat cu ideea unui concurs (cu castiguri in bani + o masa la un restaurant) cu intrebari din “stiinta”.

Rezultatul ultimului test a fost foarte interesant: desi femeile participante au avut rezultate comparabile cu barbatii, si-au estimat mult mai prost rezultatele. Dupa verificarea repetata a datelor, s-a demonstrat ca exista o legatura clara intre opinia pe care o au despre ei atat barbatii si femeile si capacitatea de-a se autoevalua.

Intr-o alta cercetare, a lui Joshua Klayman, un profesor de la Universitata din Chicago (impreuna cu doi doctoranzi de la Universitatea Duke, respectiv Chicago) “Skilled or Unskilled, but Still Unaware of It: How Perceptions of Difficulty Drive Miscalibration in Relative Comparisons“, autorii argumenteaza ca majoritatea oamenilor au dificultati in a se autoevalua, indiferent de capacitatile lor reale. Ei spun ca asta se intampla in special in task-uri mai dificile, deoarece, la taskurile cu dificultate scazuta sau moderata (cum au fost cele din testele prof. Dunning) nu exista opinii partinitoare negative care sa influenteze capacitatea de-a se autoevalua.

Astfel, primul lor test a fost impartit intr-o parte usoara si una un pic mai grea. Daca la testul usor raspunsurile au fost in concordanta (in mare) cu cele din lucrarile prof. Dunning, la testul mai greu rezultatele au fost un pic diferite. Diferenta in autoestimare nu a mai fost atat de mare intre cuartila de jos si cea de sus. Dar a existat in continuare.

Testul al doilea a folosit acelasi tip de verificare a unei ipoteze (test cu intrebari), doar ca a impartit intrebarile in mai multe categorii (in functie de dificultate), a avut mai multe intrebari si a oferit mai mult timp participantilor. Corelatia de tip Dunning-Kruger a ramas, doar ca si in cazul acesta estimarile au fost universal gresite si valorile nu au fost chiar atat de echivoce ca in prima cercetare. Si s-a intarit concluzia ca in domenii care sunt percepute drept dificile cei mai slabi sunt relativ-capabili sa se autoanalizeze “da, am gresit aici”.

Testul al treilea a presupus producerea de cat mai multe cuvinte (existente in limba engleza) din 2 chicagocuvinte date. S-au ales 4 cuvinte, 2 grele (petroglyph si gargantuan) si 2 usoare (typewriter si overthrown). Participantii erau notati si pentru rezultatele corecte (cu +) si pentru cele incorecte (cu -). Din nou, s-a descoperit o relativa legatura intre dificultatea perceputa a task-ului si capacitatea de-a se autoevalua. La taskul usor, cuartila cea mai de jos s-a autoevaluat cel mai gresit. La taskul greu, cuartila de sus s-a autoevaluat cel mai gresit.

Desigur, rezultatele sunt interesante, doar ca as avea o problema cu metodologia. Intrebarile de la testele 1 si 2 erau “trivia despre universitatea la care studentii participau” sau “intrebari despre melodii si cat au stat intr-un top vs. intrebari despre anul in care un om de stiinta a luat un premiu Nobel”. Mi se par cam in bataie de joc fata de testele din lucrarile prof. Dunning. Iar ultimul test este la fel de concludent ca un test de inteligenta cu 2 intrebari, adica deloc. Macar s-au folosit tot doar studenti pentru cercetare, deci populatia esantionata era comparabila.

Intr-un raspuns la criticile aparute la lucrarile sale, prof. Dunning, impreuna cu Joyce Ehrlinger, Justin Kruger (si inca 2 persoane) a mai facut o lucrare “Why the Unskilled Are Unaware: Further Explorations of (Absent) Self-Insight Among the Incompetent“.

Folosind 5 studii diferite, verifica si infirma legaturile intre autoevaluare si asumarea responsabilitatii pentru rezultatul evaluarii, intre autoevaluare si existenta unei stimulari pentru a fi mai precis si reafirma faptul ca oamenii incompetenti se autoevalueaza gresit, indiferent de scalele de evaluare/performanta folosite.

Singurele concluzii care se repeta constant este ca oamenii in general se autoevalueaza gresit si ca, in general, cei mai putin competenti se evalueaza cel mai prost iar cei mai competenti se subevalueaza uneori.

Cel mai simplu exemplu de genul asta este cel al persoanelor care cauta informatii pe internet despre vaccinuri (si presupusa lor periculozitate), se opresc la primele site-uri care le ofera asa-numitul “confirmation bias” si apoi isi apara actul de “cercetare” cu argumentul impanat de sofismeam studii superioare, este foarte usor sa caut si sa inteleg informatii relevante in domeniul imunologiei si bolilor infectioase – desi nu am nici o zi de studii aprofundate in aceste domenii, spre deosebire de toti specialistii care lucreaza in domeniul respectiv, specialisti care zic ca vaccinurile sunt eficiente si relativ sigure“.

Asta desi habar-n-au ce ar insemna receptor CD8, celula T cu memorie, mediatori ai inflamatiei sau celule dendritice (ca sa enumar doar niste concepte simplute din imunologie).

stupid

Note explicative:

In statistica, cuartilă reprezinta un sfert din valorile dintr-un esantion, grupate in functie de anumite criterii. Mai simplist: daca avem 20 subiecti cu 20 rezultate, indiferent de rezultatele lor, vom avea 4 cuartile cu cate 5 subiecti: 5 cei mai buni, 5 + 5 care sunt la mijloc si 5 cei mai slabi.

Percentila e un concept asemanator, doar ca impartim valorile in 100 de bucati egale. Simplist: daca avem 200 de subiecti cu 200 de rezultate si le grupam in functie de rezultate, vom avea 100 de percentile cu cate 2 subiecti. Primii 2 (cu rezultatele cele mai bune, sa zicem) vor fi in percentila 100, ultimii 2 vor fi in percentila 1.

Cand avem un numar de subiecti care sunt evaluati intr-un fel, intotdeauna (indiferent de rezultate) vom avea o valoare medie. In functie de aceasta valoare medie, putem imparti participantii in “sub medie” si “peste medie”. Nu o sa ma apuc sa vorbesc si de curba lui Gauss si distributiile normale, interval de incredere, deviatie standard samd.

Simplist vorbind, daca avem 1000 de oameni care dau un test evaluat cu o nota (ganditi-va la BAC), intotdeauna vom avea o valoare medie a notelor lor. 500 dintre subiecti (50%) vor avea note mai mari decat media, restul de 500 (50%) vor avea note SUB medie. Deci daca 75% dintre cei care dau testul estimeaza ca vor avea un rezultat PESTE MEDIE, inseamna ca minim 25% estimeaza gresit.

Drepturile pentru grafice apartin celor care au facut lucrarile respective.

Cum porti o discutie fara sa… porti o discutie

Un ziar canadian publica un articol despre niste posibile efecte adverse post-vaccinare antiROR (cu Gardasil). De ce posibile? Pentru ca doar pentru ca ceva se intampla dupa altceva, nu inseamna ca exista legaturi intre una si alta.

Daca afara e noapte si pe mine ma doare degetul nu inseamna ca exista o legatura cauzala. Corelatia nu implica neaparat cauzalitate. Sau mai academic post hoc ergo propter hoc.

E adevarat, cazurile relatate sunt triste. SI multe din ideile de baza din medicina au venit dupa teorii verificate initial doar cautand o corelatie care sa duca la o cauzalitate. Dar principiile medicinei moderne, bazata pe stiinta spun ca ar trebui sa si poti replica in masa si explica aceste idei. In cazul vaccinului antiROR s-au facut verificari peste verificari si nu s-a demonstrat ca ar fi mai riscant decat alte proceduri medicale. Linkuri pentru asta exista in ultimul articol din pagina.
O doctorita din Canada (dubla specialiare, Obstetrica si Ginecologie si Medicina durerii + fellowship in boli infectioase) se oboseste sa ofere explicatii documentate stiintific pentru unele tampenii pe care le scriu aia in articol. Din intamplare, ii citesc postarile de pe blog.
Editorul ziarului raspunde (ignorand total argumentele doctorului) cu “vaccinurile sunt eficiente dar trebuie sa discutam pe acest subiect” urmat de “don’t read a website run by a rural doctor whose slogan is “wielding the lasso of truth.”” Si spune ca il considera un exemplu pe dr. Ben Goldacre.

Dr. Ben Goldacre este foarte tare: un doctor, academician si scriitor care scrie despre si se lupta impotriva folosirii in scopuri personale si in mod gresit a stiintei, medicinei si statistii de catre jurnalisti, politicieni, companii farmaceutice si vanzatori de medicina alternativa.

Are un site, tine prelegeri, a avut o rubrica saptamanala “Bad Science” in The Guardian, 2 carti (Bad Science si Bad Pharma – ambele pe lista mea “de citit”) si lupta pentru accesul mai usor la informatiile stiintifice pentru publicul larg si cere o mai mare responsabilitate din partea companiilor farmaceutice si a celor care vand tratamente si dispozitive medicale de orice fel.

Acuma, atunci cand “exemplul” tau vine si iti spune ca gresesti si ca articolul pe care tu il aperi nu face decat sa fie confuz si un adevarat abuz (“Reporting the raw data from an open adverse event reporting system in that manner is simply misleading, and an abuse.”) si termina (“I’m disgusted and appalled that you’d invoke my name in trying to defend yourselves“), cred ca ar trebui sa-ti regandesti argumentele.

Discutiile pe tema vaccinarii si a vaccinurilor au devenit extrem de dese si de polarizate fix din pricina unor jurnalisti care si-au facut treaba in dorul lelii si le-au oferit o tribuna cu acces la un public larg unor conspirationisti care altfel ar fi fost ascunsi prin cotloanele internetului. Si din cauza incercarii de a prezenta “2 variante ale fiecarei povesti” – inclusiv atunci cand nu exista decat 1 varianta: vaccinurile sunt eficiente, relativ sigure (comparate cu alternativa imbolnavirii) si ne-au salvat de o gramada de boli, decese si costuri materiale.

Un exemplu mai aproape de casa ar fi si cele 2 articole scrise de Vlad Mixich despre epidemia de rujeola din SUA si discutia cu oamenii anti-vaccinare. Oricat de multe argumente le-ai aduce oamenilor care sunt convinsi ca au dreptate (in ciuda dovezilor stiintifice), nu ii vei convinge ca gresesc.

Si orice articol ca cel din ziarul canadian nu face decat sa le dea apa la moara. In numele “discutiei” – pe care o invita, dar de fapt o ignora.

Povestea un pic mai detaliata in format storify.

Un excelent articol Vox cu explicatii, cercetari, date statistice, citate samd.

70 de zile de zacut in pat – pentru stiinta!

Tocmai am citit 2 articole scrise de un participant american la un studiu facut de NASA pentru a nasa 70 zile patvedea efectele lipsei de miscare asupra corpului uman.

Studiul se numeste CFT 70 – Countermeasure and Functional Testing in Head-Down Tilt Bed Rest Study (e un link https catre site-ul NASA, fara certificat de securitate, nu va speriati, nu va ataca nici un hacker) si a inrolat 54 de participanti.

Pentru a studia (si aproxima) atrofia musculara si pierderile osoase ce ar aparea spatiu – fara a avea la dispozitie un mod de-a simula lipsa gravitatiei pentru o perioada indelungata – participantilor nu li s-a permis sa se ridice deloc din pat pentru 70 de zile. Pozitia in care stateau era mai speciala: paturile erau tot timpul inclinate cu 6 grade la cap (picioarele stateau tot timpul mai sus decat capul). Spalatul, igiena, mersul la toaleta (!), cititul, utilizarea calculatorului trebuiau sa fie facute in aceasta pozitie. In acest fel se simuleaza un pic din efectul imponderabilitatii asupra sistemului cardiovascular.

In afara de cele 70 de zile de stat in pat, la orizontala, participantii au si o perioada de 21 de zile de pregatire pre-odihna la pat si inca 14 zile de reconditionare post-odihna la pat. Per ansamblu, toata experienta este mai obositoare decat ai crede, daca stai sa te gandesti. Daca citesti relatarile americanului, iti dai seama ca cei aprox. 18.000 $ (net) sunt meritati – chit ca par easy money pentru 15 saptamani de izolare partiala.

Daca v-am trezit atentia, iata cele 2 articole (inainte si dupa), cu 2 citate:

NASA Is Paying Me $18,000 to Lie in Bed for Three Months

Beyond the pain, I learned that it was nearly impossible to perform everyday tasks while slanted at the negative six degree angle. Taking showers consists of dousing myself with a hand-held shower head, and it’s especially hard to clean my back, legs, and feet. Reading books is exhausting, since I have to hold my arms outstretched in lieu of lifting my head up. Using my laptop is equally strange while lying down. Every time I brush my teeth, I feel like I’m going to choke on the toothpaste. Then I have to spit into a cup, but it inevitably dribbles down my cheek and through my beard every damn time.

How I Felt After 70 Days of Lying in Bed for Science

After spending 70 days tilted at a negative-six-degree angle, I had lost about 20 percent of my total blood volume. The standing test simulated the effects on astronauts’ cardiovascular systems during spacecraft reentry to Earth or Mars. But it was easy to forget all that because most of the NASA bed-rest study had been, despite my expectations, kind of boring.

Pentru cine o fi mai curios despre rezultatele studiului decat de partea umana a lui (ce povesteste subiectul), e plin PubMed-ul de rezultate ale altor teste asemanatoare. Unul mai interesant (asemanator, dar nu chiar acelasi) a fost asta: Effects of 21 days of bed rest, with or without artificial gravity, on nutritional status of humans – e free si are niste tabele interesante cu evolutia unor markeri si indicatori de biochimie, hematologie s.a.

drepturi imagine: NASA (cred).

Mi-am ales subiectul pentru lucrarea de diploma

Stiu, cam tarziu.

Am fost surprins sa aflu acum vreo 4 ani ca la ASE, fata de “pe vremea mea“, iti alegeai subiectul pentru lucrarea de licenta de candva de la sfarsitul anului 2 (din 3). “Pe vremea mea” s-au definitivat listele cu subiectele de licenta pe la sfarsitul semestrului 2 din anul 3, subiectul final al licentei il alegeai prin noiembrie, in semestrul 1 din anul 4.

La postliceala e viata mai lejera. Temele (finale) posibile abia le-am aflat, lista finala cu subiectele pentru diploma se depune candva saptamana asta. In februarie, in conditiile in care examenul se da in august.

Pornisem la drum cu un subiect mai usurel (ulcer gastric) si unul mai complicat (ciroza hepatica), pana la urma m-am hotarat pe cu totul altceva.

Acum deja regret un pic, pentru ca stiu ca o sa am o gramada de scris. Pe de alta parte, e un subiect foarte interesant, are o parte importanta de chirurgie, deci imi place alegerea pe care am facut-o, fara sa mi-o fi dorit anume. 🙂

Observatii:

  • toate colegele s-au aruncat la infarct miocardic acut, diabet si AVC. Nimeni n-a vrut un subiect de ortopedie.

  • cineva s-a ales cu Hipertensiunea arteriala. Nu exista subiecte neimportante sau banale in medicina. Dar serios acum… Hipertensiunea arteriala?

  • unul dintre subiectele propuse este “Nursingul pacientului cu Poliomielita“. Pentru lucrare trebuie sa avem 3 studii de caz actuale si reale. Sa imi spuna mie cineva de unde gasesti 3 cazuri de polio in Romania, in 2015.

  • la inceputul lucrarii trebuie sa avem si o sectiune de “motivare a alegerii”. Citez: “nu trebuie sa scrieti acolo la motiv ca e multa durere in lume, a murit bunica, tata sau mai stiu eu ce“. NU! Trebuie sa dam “o statistica, o implicatie asupra presiunii pe resursele sistemului sanitar, o incidenta, un cost asupra societatii, o mortalitate ridicata, ceva inteligent, da?” Imi place profesoara mea de nursing, e mai dintr-o bucata, dar imi place.

Ti-ar placea sa lucrezi intr-un spital ca asta?

Si mai important: Un spital decorat mai special face vizita rudelor si sederea pacientilor mai usoara, mai putin infricosatoare sau nu?

Barts Health este cel mai mare NHS Trust din Marea Britanie (un fel de corporatie de stat, care supervizeaza un anumit tip de serviciu medical dintr-o zona sau dintr-un domeniu), administrand 6 spitale in zona Londrei. Au peste 1 milion de pacienti intr-un an, de care au grija peste 15.000 de angajati (din domeniul sanitar si conex).

Acest NHS Trust are o organizatie proprie non-profit, Vital Arts, insarcinata cu imbunatatirea mediului ambiant din spitale pentru pacienti. Pentru asta, angajeaza diferiti artisti sau muzicieni pentru programe de “rezidentiat“, colaboreaza cu 2 galerii de arta pentru a aduce arta in spital si au si o colectie extinsa de arta contemporana.

Pentru infrumusetarea mediului inconjurator folosesc lemn, vinil, plastic, lana, jucarii, obiecte printate 3D, lucruri colorate manual, ceramica, stenciluri, confetti, comics, printuri de mari dimensiuni si multe altele.

Iata cateva dintre lucrurile care mi-au placut mie (mai multe puteti vedea pe site-ul Vital Arts, clic pe next pentru mai multi artisti):

Ella_Doran_1 Morag_Myerscough_Lemn_Sissay_DiningRooms_8 Morag_Myerscough_Lemn_Sissay_DiningRooms_4-355x400 Bob_and_Roberta_Smith_2_Animals_roosterandpangolin Blaise_Drummond_banner_6 Blaise_Drummond_banner_3 Joby_Williamson_1a Katherine_Morling_2 Peepshow_2 Peepshow_8 Playspace_banner_3 Playspace_5-400x600 Morag_Myerscough_7 Morag_Myerscough_2jpg Tord_Boontje_Gar_Powell-Evans_banner_41 Tord_Boontje_Gar_Powell-Evans_13 ChildrensWard_Small_009-600x400 Miller_Goodman_banner_1 Miller_Goodman_banner_2 Miller_Goodman_5 chris_haughton_thumbnail Chris_Haughton_9

Articol via boredpanda; drepturi imagini: vital arts.

Cum iti dai seama ca ai imbatranit

Sau de faptul ca timpul trece foarte repede.time-flies

Acum 6 ani si jumatate, impreuna cu un coleg de liceu, incepeam un curs de limba germana. Cea mai buna investitie a mea facuta in ultimii 10 ani. Investitie in mine. Am mers acolo la nimereala, am ales scoala pentru ca aveam o cunostinta care facuse cursuri acolo cu ceva ani in urma.

Colegul meu a parasit cursul dupa primul modul (de 6 saptamani). Nu i-a placut germana. Nici in ziua de azi nu ii place, desi a mai invatat (destul de mult) intre timp. Limba a fost si unul dintre motivele pentru care s-a despartit de prietena lui care s-a stabilit in Germania – alaturi de lipsa de prieteni si de perspective in orasul adoptiv in domeniul exclusivist in care munceste el. Dar am divagat.

In prima zi de limba germana eram 20 de oameni, majoritatea adulti, trecuti de 22 de ani. La lectia a doua eram deja 15. Scoala privata (evident), totul platit in avans. Dupa primul modul am continuat cu modulul 2 aproximativ 11. De la modulul 3 deja ne chinuiam sa ne strangem 7 (minimul pentru a porni o grupa)

Din prima grupa am supravietuit pana la finalul primului ciclu, de aproape 2 ani (examenul de Zertifikat Deutsch B1) fix 3 oameni. Eu, un alt baiat de-o varsta cu mine (caruia ii platea firma cursurile) si o eleva de liceu, care incepuse cursul cand era in clasa a 10-a. Examenul de B1 l-am dat (si luat) impreuna cu vreo 2 veniti pe parcurs.

In ciclul al doilea (pentru B2) intr-o noua grupa, la un nou profesor, am continuat doar eu si fata de liceu dintre cei vechi.

L-am terminat dupa inca 2 ani. Din 10 (cati incepusem), doar 4 am dat examenul vara. O persoana l-a picat. Eleva de liceu, devenita intre timp studenta la Limbi Straine, l-a luat, impreuna cu mine si inca un tip.

Inca o fata din grupa l-a dat (si luat) in toamna (s-a nimerit sa fie examenul de Zertifikat Deutsch B2 fix in ziua examenului ei de licenta).

Ma rog, n-am scris povestioara asta ca sa arat ca nu e banal sa inveti limba germana ca adult.

De curand, din intamplare, am aflat ca fosta mea colega de grupa a ajuns Profesoara de Limba Germana. O fata pe care o tineam minte doar ca pe un copil lipsit de griji… acum e adult, cu griji de adult.

Timpul trece incredibil de repede.

Cum a putut o persoana nascuta (dpdv genetic) barbat sa nasca doi gemeni

Am citit un articol care trimitea catre un alt articol de tabloid din UK.

Povestea, pe scurt, ar fi: o femeie este diagnosticata la 19 ani cu un sindrom rar, numit Sindrom de Insensibilitate la hormonii Androgeni (AIS), mai precis, cu forma “completa” a AIS. Asta inseamna ca, desi aspectul sau era de femeie, este, din punct de vedere genetic, un barbat. Un barbat asupra caruia hormonii androgeni nu si-au facut efectul si nu i-au dezvoltat trasaturile masculine. Adica cromozomii ei 45 si 46 erau de fapt XY (barbat), nu XX (femeie). Cu toate ca i s-a spus ca nu va putea concepe si naste niciodata copii, la 9 ani de la diagnostic ea tocmai a dat nastere unui cuplu de gemeni. Cum a fost posibil?

AIS se manifesta prin dezvoltarea caracteristicilor feminine ale copilului mascul inca din burta mamei, majoritar din cauza unei malformatii a genei AR (care codeaza in anumite celule in mod normal proteina Androgen Receptor, responsabila pentru declansarea procesului de masculinizare) sau din cauza altor mutatii ale unor gene care codeaza proteine importante pentru recunoasterea hormonilor androgeni de catre tesuturi.

Rezultatul (mai ales in forma completa a AIS) este un adult care arata 100% ca o femeie, dar are vaginul de multe ori incomplet, uterul, ovarele si trompele uterine lipsesc cu desavarsire sau sunt minuscule, penisul lipseste iar testiculele lipsesc sau nu coboara niciodata in scrot (care poate lipsi, la randul sau). Este evident ca o persoana cu tipul complet de sindrom este infertila (nu are celule reproducatoare). Exista si o varianta blanda, respectiv una partiala de AIS, care nu sunt asociate cu infertilitate 100% – probabil pentru ca testiculele continua sa isi pastreze o parte din functii.

Pacienta in sine a facut tratament amplu cu hormoni feminini pentru a isi dezvolta un uter foarte slab dezvoltat. Cum nu se mentioneaza nimic de o operatie de reconectare a uterului la vagin (majoritatea cazurilor de AIS complet au vaginul incomplet dezvoltat), presupun ca a avut noroc.

Acum, un pic de detalii:

Gena SRY (factorul de determinare testicular) este o gena prezenta pe cromozomul Y care codifica niste factori de transcriptie ce pornesc o cascada ce duce la diferentierea celulelor nediferentiate ale gonadelor fatului in testicule. Celulele Leydig si Sertoli se multiplica si isi incep activitatea secretorie. Celulele Leydig incep sa secrete testosteronul, cele Sertoli secreta hormonul antiMullerian – care opreste dezvoltarea canalelor lui Muller in trompele uterine, uter, col uterin si treimea superioara a vaginului.

Hormonii steroizi sexuali masculini sunt numiti si hormoni androgeni. Sunt responsabili pentru diferentierea si cresterea organelor sexuale masculine incepand cu saptamanile 6-7 de gestatie (cand celulele Leydig se activeaza). Printr-un proces mai complicat, complexul format din hormonii androgeni impreuna cu receptorii androgeni activeaza niste gene-tinta, care au un rol in dezvoltarea caracterelor sexuale masculine.

Diferentierea organelor genitale exterioare masculine (penis, scrot, uretra penisului) apare AIScandva intre saptamanile 9 si 13 de gestatie si se intampla doar in conditiile prezentei unei concentratii adecvate de testosteron, urmata de conversia acestuia intr-un hormon mai potent, dihidrotestosteron, prin actiunea unei enzime in celulele testurilor-tinta. Pentru a isi face efectul, asa cum am zis, testosteronul si dihidrotestosteronul au nevoie de prezenta unor receptori pentru androgeni (AR) functionali. Orice disfunctie (cauzata sau nu de o mutatie in gena care codifica AR) in perioada aceasta (s. 9-13) in functionarea receptorilor pentru androgeni va duce la subexprimarea sau inexprimarea totala a caracterelor masculine si la dezvoltarea caracterelor feminine.

Printre problemele demne de mentionat ce urmeaza ar fi dezvoltarea partiala a testiculelor, urmata de necoborarea lor (ceea ce se numeste criptorhidie – am scris si eu despre asta). Unii pacienti sunt diagnosticati cu AIS dupa o operatie de excizie a unei hernii inghinale in care se elimina fix niste testicule necoborate. Testiculele necoborate au un risc asociat de cancer testicular, deci cred ca culmea cruzimii sortii ar fi pentru acesti oameni faptul ca sunt barbati (genetic), arata ca o femeie dar pot face cancer la testicule.

O alta observatie interesanta ar fi faptul ca testosteronul secretat (la pacientii ale caror testicule necoborate inca isi pastreaza o parte din functie) se poate transforma in estrogen in testuri, in anumite conditii, sub actiunea unei enzime, in procesul de aromatizare – de aici si dezvoltarea unor anumite caracteristici feminine.

Ei bine, copiii cu AIS complet cresc ca niste fete normale pana la pubertate, cand nu vor avea menarha (prima mensa). Diagnosticul se face tarziu sau foarte tarziu (cum a fost cazul pacientei din articol), pe baza caracteristicilor clinice (amenoree, lipsa parului pubian sau axilar, vagin scurtat, lipsa colului uterin si a uterului dar dezvoltarea normala a sanilor), investigatiilor de laborator (cariotipare, sau masurarea unor hormoni in sange: HCG, DHT, testosteron etc.) sau imagistice (IRM sau CT).

O ultima observatie ar fi ca diagnosticul de AIS complet a fost (din ce am citit eu) multi ani ascuns pacientilor descoperiti tarziu. Se presupunea ca socul ar fi fost prea mare, oferindu-li-se alte explicatii medicale pentru sterilitate (sau chiar pentru operatiile de extirpare de testicule).

Si, la final, dupa ce am trecut prin detaliile astea, explicatia pentru cum a nascut un barbat 2 gemeni: la un scan i s-a descoperit un uter foarte putin dezvoltat. Asa cum am zis, a urmat un tratament intensiv hormonal pentru dezvoltarea uterului, urmat de o procedura de fertilizare in vitro a 2 ovule recoltate de la un donator (2 viabile din 13 donate in total) in Cipru, care a culminat cu o nastere inainte de termen – indusa de doctori probabil din cauza dimensiunii uterului. Asa cum se intampla intr-un procent insemnat de fecundari in-vitro, ambele ovule s-au fecundat, de aici si norocul.

Cred ca e important de mentionat faptul ca femeia cu pricina a avut marele noroc de-a-si gasi un partener de viata care sa ignore problema genetica, cu care s-a si casatorit si care (din cate inteleg) va fi si tatal celor 2 gemeni.

Date luate din 2 articole (care au informatii suplimentare + cate un caz) de pe PubMed: 1 si 2.

Imagini cu cuplul fericit si copii in linkurile pentru articole, cateva imagini mai specializate in cele 2 articole PubMed.

O mentiune speciala pentru cine e cu adevarat curios: in afara de femei care sunt genetic (XY) barbati (AIS) mai avem si barbati care sunt genetic femei (XX), dar au prezenta gena SRY care determina sexul prezenta pe un cromozom X. La aberatii genetice care afecteaza cromozomii X si Y mai avem si sindromul Klinefelter (XXY), XYY, XXYYtrisomie X (XXX), XXXX si XXXXX. Cu exceptia celor cu XYY, toti sunt sterili (si ultimele tipuri de mutatii sunt extrem de rare).

P.S. In caz ca nu e clar, asa imi completez si recapitulez eu cunostinte de anatomie, boli, diagnostice si altele. Daca observa cineva ceva gresit, e liber, ba chiar il rog sa-mi atraga atentia. 🙂

P.P.S Ma intreb daca atleta sud-africana care a generat niste controverse acum cativa ani cu aspectul sau masculin suferea de o forma partiala de AIS – desi pare putin probabil ca insensibilitatea partiala la testosteron sa se manifeste atat de selectiv.

Piratii si medicina

In vacanta de iarna am descoperit “Black Sails“. Un serial despre niste pirati care-si faceau veacul undeva prin insulele Bahamas, la inceputul secolului XVIII. Un serial care se vrea un prequel (cu largi libertati creative) pentru cartea lui R.L. Stevenson “Comoara din insula“.

Pentru un serial despre pirati, actiunea in primele 4 episoade este cam mult centrata pe intrigi pentru putere, povestiri amoroase si tradari… pe uscat. Si actiunea in sine lipseste. Cum ar zice americanii, the story picks up the pace cam prin episodul 5, cand renunta la scenele de sex gratuite si discutiile despre actiuni pirateresti sunt inlocuite cu… actiuni pirateresti.

Ma rog, nu e o capodopera – desi imi place, mai ales pentru ca povestea nu evolueaza prea previzibil, dar m-a facut un pic curios despre viata piratilor din secolul ala.

De asta mi s-a parut interesanta “stirea” care se plimba de la un news outlet la altul prin internet, despre instrumentele medicale gasite pe epava corabiei piratului Barba-Neagra (Blackbeard). Stire intre ghilimele pentru ca epava a fost gasita in 1996 si de atunci se tot extrag si prelucreaza piese de muzeu.

Pe scurt, corabia Queen Anne’s Revenge a piratului Edward Teach (cunoscut drept Blackbeard) a esuat pe o insulta de langa Carolina de Nord, dupa cel mai indraznet act de piraterie al lui Blackbeard. Pentru aproape o saptamana a tinut ostatici echipajul unei nave capturate chiar in portul Charleston si a instituit o blocada a portului (in momentul acela avea deja o mica armada, de 4 vase). Scene of Detainment for Blackbeard

Povestea lui Blackbeard (un pic mai pe lung) aici.

Queen Anne’s Revenge era o corabie capturata de la francezi. Cand si-a insusit-o, i-a pastrat pe cei 2 chirurgi (plus un ajutor de chirurg) ai corabiei. Cu ce instrumente medicale lucrau acesti chirurgi pentru un echipaj destul de numeros (la finalul aventurii sale de pe coasta sud-estica Americii de Nord, corabiile sale insumau peste 300 de pirati)?

seringa uretrala
Cu seringa asta se injecta mercur pana in uretre, pentru a trata sifilisul.
bol pentru unguente
Bucata dintr-un bol in care se tineau diferite medicamente (unguente).
greutati pentru masuratori exacte
Greutate mica, folosita pentur masuratori precise (pentru medicamente, de exemplu)
mojar si pistil pentru chirurgi
Mojar si pistil, folosit… toata lumea stie pentru ce 🙂
pompa
Pompa folosita pentru clisme.
greutati medicinale
Set de boluri pentru cantarirea substantelor

 

 

Ce mai faceau chirurgii? Extrageau gloante de tipul asta
Ce mai faceau chirurgii? Extrageau gloante de tipul asta
Apoi, la final, beau un pic de tarie
Apoi, la final, beau un pic de tarie

Cum arata fulgii de zapada magnifcati sub un microscop de mare putere?

US Department of Agriculture are un Centru de Cercetare in Beltsville, Maryland. Acolo, folosind un microscop electronic cu baleiaj pentru temperaturi mici, au studiat in amanuntime… zapada.

Poate unii vor zice ca e o prostie inutila – dar, de fapt, asa se poate afla cantitatea de apa din zapada, ceea ce poate ajuta hidrologii (si cu ajutorul meteorologilor, probabil) sa faca niste predictii despre rezervele de apa ale unei tari.

13371 3517 16 8702 5994 10098 11363 main 9301 insert lachapelle 36

29

Bun. Ce am aflat eu de la o vizita pe acest site? IN afara de a ma holba la poze si la designul cristalelor de zapada demn de o masina de inalta finete am aflat 3 lucruri:

  • ca ar exista 4 tipuri principale de forme cristale de gheata: in placi, dendrite, coloane si ace. La care s-ar mai adauga vreo 3: thick plate, broadbranch si bullet.
  • ca mi-e al naibii de greu sa traduc in limba romana rime si graupel (chiciura, lapovita nu au nici un sens)
  • ca gheata de pe Marte (formata din cristale de CO2) arata cu totul altfel decat cea pamanteana (era si normal).

zapada de pe marte zapada de pe marte2

In completare, (de pe site-ul asta): cand ninge si nu stii exact cate grade sunt afara, in functie de tipul de cristale de zapada care cad pe tine poti aproxima temperatura: dendritele se formeaza pe la -15 grade C, stelutele intre -10 si -20, coloanele ori la -9 ori la -20, gloantele la mai putin de -20, acele intre -5 si 0

Cui ii pasa? Pe langa faptul ca arata foarte misto – pentru mine conteaza pentru ca cea mai misto senzatie o ai pe placa atunci cand treci peste o zapada proaspat depusa pe la -15 grade C. E ca si cum ai pluti – ceea ce are sens, deoarece e aer mai mult intre cristalele de zapada cazuta, care nu a apucat sa se compacteze. Pacat ca tipul ala de zapada nu rezista mai mult de 24h.

Pentru curiosi, exista si o clasificare mai completa a cristalelor de zapada (pagini cu exemple 1 si 2).

Articol via vox.