Un leac vechi de 1000 de ani pare sa fie eficient impotriva unei bacterii rezistente la antibiotice

“Work and eye salve for a wen, take cropleek and garlic, of both equal quantities, pound them well together, take wine and bullocks gall, of both equal quantities, mix with a leek, put this then into a brazen vessel, let it stand nine days in the brass vessel, wring out through a cloth and clear it well, put it into a horn, and about night time apply with a feather to the eye; the best leechdom.”

eye op medievalHmm, praz + usturoi + vin + saruri biliare de vita + ceva cupru, 9 zile la “distilat”, stoarcere/filtrare si apoi ai obtinut un antimicrobian “puternic”?

Pare implauzibil, dar asta este ceea ce au testat niste cercetatori de la Universitatea din Nottingham. Au luat reteta medievala de mai sus (care era folosita pentru tratarea ulcioarelor care apar la ochi, cauzate uneori de stafilococul auriu), dintr-un tratat din secolul X (Medicinale Anglicum sau Bald’s Leechbook).

 

potiunea magica

 

Au gasit usor saruri biliare de vaca (vandute in farmacii pentru pacientii cu diferite probleme hepatice sau biliare), au folosit un vin mai vechi, au adaugat praful de usturoi cu praz, le-au bagat pe toate intr-o sticla in care au bagat si niste bucati de cupru (e greu sa gasesti o oala de cupru in zilele noastre) si au pus totul la pastrare. Et voilà!

 

Exista niste studii care arata o anumita activitate antibacteriana a unor solutii pe baza de cupru sau cu allicina (o substanta cu activitate bactericida izolata din usturoi), dar pana acum nu au fost transformate in niste medicamente sigure si foarte eficiente la oameni.

N0019986 Penicillin resistant staphylococcus aureus
Disc petri cu S. aureus rezistent la penicilina. Discurile cu acest antibiotic au vizibil eficienta foarte scazuta in a distruge/inhiba bacteriile.

Dupa ce au obtinut “poțiunea”, s-au gandit s-o testeze pe bacterii. Mai specific, pe S. aureus rezistent la meticilina (MRSA), varianta sa mutanta, care a obtinut rezistenta la antibioticele din clasa penicilinelor si la cefalosporine. Au obtinut rezultate asemanatoare cu antibioticul cel mai des folosit in ziua de azi pentru a trata infectiile acute cu MRSAvancomicina (antibiotic la care exista deja cazuri in literatura de infectii cu S. aureus rezistent – VISA si VRSA).

Stafilococul auriu este una dintre cele mai des intalnite bacterii in natura, care la om poate provoca o sumedenie de probleme. Cum colonizeaza pielea (sau fosele nazale), problemele principale cauzate de S. aureus sunt  de natura dermatologica: impetigo, furunculi, abcese, foliculita sau celulita.

MRSA ingestion by white blood cell, SEM
O celula alba păpând niste S. aureus.

In cazul persoanelor cu un sistem imunitar slabit sau anumite afectiuni agravante (diabetici, infectati cu HIV, virusuri hepatice, diferite tipuri de cancer) si in special in mediu spitalicesc pot aparea si infectii grave (fasceita necrozanta, pneumonie necrozanta sau endocardita infectioasa) sau septicemie – cu evolutie spre insuficienta multipla de organe si moarte.

Azi e 31 martie. E cam devreme pentru o pacaleala de 1 aprilie, iar stirea a aparut si pe site-uri serioase de stiri (BBC, The Independent, Washington Post). Totul a pornit de la comunicatul de presa al Universitatii scotiene. Deci stirea nu pare o gluma. 🙂

Atata doar ca, la fel ca la orice articol din asta care prezinta un tratament senzational, trebuie sa intelegem ca e o cale lunga de la o descoperire la crearea unui medicament sigur si eficient.

minuneSi ca, la fel ca in cazul oricarei substante care “distruge” bacterii sau celule canceroase intr-o placa Petri… exista o gramada de substante extrem de toxice pentru om care distrug orice in natura, dar ingerarea sau injectarea lor terapeutica ar “distruge” si omul.

9 locuri pe care vreau sa le vizitez pana la 40 de ani

Am aproape 31 de ani, daca imi propun sa ajung macar intr-unul din ele pe an, ar fi posibil sa ajung la toate. 🙂

  1. Keukenhof, Olanda.

Un “parc” special in apropiere de Amsterdam. Primavara (vizitabil de la sfarsitul lui martie pana la mijlocul lui mai) este un festival de culori. Pe 32 de hectare se gasesc cateva milioane de flori.

keukenhof -alley-with-white-blooming-trees-prunus-triloba-in-keukenhof-park-in-holland OLYMPUS DIGITAL CAMERA2. Valetta, Malta

Capitala Maltei, este rezultatul unei combinatii interesante de civilizatii. Plus ca poti intotdeauna sa mergi si in alta parte a insulei. Plaja, soare, castele, ce sa vrei mai mult? 🙂

ramla beach Valletta-Harbor-Malta-Cassius-Photography Valletta-Malta-Wallpaper-HD3. Macchu Picchu, Peru

Ultimul oras al civilizatiei inca, situat la 2430 m altitudine. Singurul lucru de pe lista mea care e ceva mai dificil de realizat. 🙂

machu-picchu-tours-003 macchu pichu4. Niseko, Japonia

Unul dintre ultimele hobby-uri care mi-au mai ramas este snowboarding. Niseko este o statiune montana de pe insula Hokkaido. Cu niste ierni in care primesc peste 10 m de zapada in medie (in sezonul 2014-2015, pana acum, au avut nu mai putin de 11 metri de zapada!), este visul oricarui practicant de sporturi de iarna care e atras de senzatia de plutire pe zapada proaspata. Cu niste preturi comparabile cu statiunile austriece (deci deloc scump, fata de SUA), transfer relativ facil (daca nu te deranjeaza peste 12 ore in cateva zboruri cu avionul) si atractia unei  civilizatii diferite (japonezii mi se par fascinanti), e clar ca vreau sa ajung acolo candva in viitorul apropiat.

niseko niseko2 niseko35. Castelul Neuschwanstein, Germania

Castelul folosit de Walt Disney ca inspiratie pentru castelele din desenele lui animate. Oricine a invatat limba germana a dat cel putin o data peste o lectie intr-un manual care vorbea putin despre istoria castelului. Pe mine ma amuza tot timpul sa il traduc mot-a-mot: noua-lebada-piatra (sau piatra noii lebede sau noua piatra a lebedei).

schloss neuschwanstein6. Marrakech, Maroc

Unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase si de comert ale Maghrebului. Imbinare interesanta a culturii arabe, maghrebiene cu ceva influente franceze. Are foarte multe lucruri de vazut.

Marrakech el_bahia_palace Marrakech Majorelle_Garden Marrakech_Djemma EL Fna Marrakech_Souk7. Tromsø, Norvegia

De mic vreau sa vad live aurora boreala. Cum Tromsø pare mai apropiat decat Islanda sau insulele Svalbard, a castigat un loc pe lista mea. 🙂

northern Tromso-city-winter-Norway-740 northernlights-tromso-norway8. Lacul Garda si Lacul Como, Italia.

2 lacuri foarte frumoase situate in nordul Italiei. Lacul Como l-am vazut foarte putin, din masina, iarna, in drumul spre Livigno. Mi-am promis ca o sa-l vad candva, vara. Cum nu e foarte departe de lacul Garda, eu vreau sa vizitez oraselele din jurul lor la un loc. Ai ce vedea si face intr-o saptamana. Nu degeaba e considerata Italia “tara frumoasa“.

il-lago-di-como lago di garda malcesine lago-como-tour-01 lago-di-garda-landscape lake garda9. Provence, Franta – cu campurile de levantica din zona.

Zona este impanzita de locuri cu valoare istorica. Intre iunie si septembrie, o parte din zona de campie / prealpina e impanzita cu levantica inflorita. O mentiune speciala are manastirea Notre-Dame de Sénanque, construita in secolul al 12-lea, pe care vreau s-o vizitez de cand am vazut intamplator o poza cu ea inconjurata de levantica.

levantica in provence levantica manastirea Notre Dame de Senanque

Ce face omul cand nu are chef sa scrie la lucrarea de diploma: cauta poze pe internet si face liste. 🙂

Povestea mea (pana acum)

Mi-am dat seama ieri ca am strans deja cateva zeci bune de postari in care mi-am povestit impresiile mele din cei 3 ani de scoala, drumul meu catre o noua meserie.

eu
Mana mea. Pilozitatea partiala a mainilor si picioarelor e o trasatura de familie 🙂

Desigur, mai am ceva timp pana termin scoala si apoi inca ceva pana voi primi dreptul de libera-practica. Dar cred ca e cazul sa fac un post-index, in care sa-mi prezint povestea cronologic. La un moment dat va veni si un post-rezumat, de final al scolii si inceput al altui drum.

Cu speranta ca scriiturile mele vor fi de folos cuiva, candva (pe mine stiu ca m-a ajutat sa-mi astern gandurile in scris):

De ce?

Primele rezultate, primele impresii

Psihologie

Practica

1/6 semestre gata!

“vrei sa te faci asistent medical”?

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

Respectul fata de un profesor

Cum se propaga o greseala

Colegele mele spun prostii

Spaga pentru un post de Asistent Medical 1 si 2

3 prostii cat mine de mari pe care le credeam acum 9 luni

Scoala, scoala si iar scoala

Cateva concluzii dupa 1 an de invatat pentru a deveni asistent medical

Asa da!

Lectiile unor asistente cu vechime pentru un invatacel

Cum poate esua o incercare de a rade cu un pacient

Gresesc eu daca nu mai cred in povesti frumoase

Asistentele medicale si spaga (primele impresii)

Greu e sa nu-i poti spune unui om ca greseste

Perspective

Politetea nu e pentru toata lumea

6 saptamani la Oncologie (de fapt 5)

Probleme intalnite de mine la practica in spitale

Oare ar trebui sa ma ingrijorez

Paznicii cu simtul raspunderii

Ce au retinut 3 studente (viitoare asistente) din alte tari europene dintr-un schimb de experienta in Romania

Haha, baiatu’ asta vrea manusi

Inca o luna, inca un spital, inca o sectie

Colegele mele spun tampenii (2)

Valoarea educativa a unui 2

Valoarea educativa a plimbatului prin spital

Ce faci cand ai profesori tampiti

Cum ajung romanii sa creada ca tot personalul medical ia spaga

Cum am invatat cardiologie

Tristul adevar este ca…

Impresii dupa al 3-lea semestru de scoala

De la “control”

Ce bizar – citesc un manual in metrou/autobuz

2 saptamani de “schimb de experienta”

O dupa-amiaza la practica

Ce am retinut din perioada asta de practica in spital

3 saptamani in Cipru (schimb de experienta ca AMG)

Ce se intampla cand trimiti un ipohondru la practica pe o sectie de Boli infectioase?

O intrebare stupida

O dimineata la spital

De prin spital auzite

Asta nu te invata la scoala

M-am saturat

Cum crede profesoara mea de nursing ca a aparut HIV-ul (plus cate ceva despre subiect)

Unii abia asteapta sa inceapa, altii abia asteapta sa plece

Am terminat anul 2. Cateva concluzii.

Jurnal de voluntariat in spital 1, 2, 3, 4, 5, 6

Voluntariat in spital – concluzii

Auzite in spital 1 si 2

Cum mai “enervez” eu asistentele de pe sectia unde fac practica

Cat de repede se duce cheful de-a invata ceva

Nu vreau sa mai aud nimic de la tine

Concluzii dupa un nou stagiu de practica

2 saptamani in Elvetia (schimb de experienta ca AMG)

Ipocrizie sau nu

Neputinta si frustrare

Din spital

Practica 1 si 2

Asta nu e treaba mea

De ce ma frustreaza scoala mea pentru Asistenti Medicali pe mine

Auzite in spital

Ganduri de iarna

Alta intrebare stupida la care trebuie sa tot raspund

Jurnal de practica in spital 1 si 2

Mi-am ales subiectul pentru lucrarea de diploma

Duios, semestrul se terminá

Penultima perioada de practica din anul 3: 1 si 2

Jurnal de practica in spital (2)

  • E incredibil cat de usor poti gasi bucurie in lucruri mici si simple ale vietii. Faptul ca nu ma mai trezesc pe bezna si nu mai scormonesc prin dulap in intuneric (nu deschid lumina ca sa nu-mi trezesc sotia) ma face sa ies mai calm din casa. Mersul catre spital pe lumina e mult mai linistitor decat atunci cand e intuneric. Acuma… ce bine ar fi daca ar trece si frigul si n-ar mai fi 0-4 grade la prima ora. Ar fi prea mult sa cer? 🙂
  • Am mai strans 2 prenume la colectia de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital™: Flavius si Costin. Dat fiind faptul ca am fost strigat (in aceeasi zi) si Flavius si Flavian, pot adauga chiar 3? Desigur, la astea avem si mai vechile băiatu’ si copilul (ca sa fiu mai precis, sunt parte din “copiii astia” – atunci cand se refera o asistenta la mine si colegele mele, desi avem fix 90 de ani toti 3 impreuna). Adaugam la lista veche: Cezar, Paraschiv, Catalin, Laurentiu, Ionut. Prin pur exercitiu de hazard, dupa suficient de multe incercari, intr-una din zile o sa imi nimereasca si numele meu :))

  • Am zis-o de nenumarate ori, o repet: felul in care te raportezi personal la ceea ce se intampla intr-o sectie de spital are o influenta foarte mare asupra cantitatii de informatii si a “experientei” pe care o acumulezi in practica. Cand schimbi sectiile si pleci dintr-o parte unde te obisnuisei cu lucrurile intr-un anume fel si oamenii se obisnuisera cu tine, ai multe sanse sa ti se para neplacuta sau inutila perioada urmatoare de practica. Depinde mult de tine si de ce vrei ca sa inveti ceva (sau nimic) din orice situatie. Prima impresie a colegelor mele despre sectia unde, cu bune, cu rele, m-am obisnuit sa vin si sa invat ceva a fost una de nemultumire. Ma intreb daca va ramane aceeasi la sfarsitul perioadei de practica.

  • Cateva dintre asistentele mai tinere au inceput acum sa ma intrebe direct: “vrei sa te angajezi la noi de tot vii aici?”.

  • Ce enervant este sa observ faptul ca fetele se incadreaza mult mai usor intr-un colectiv de femei decat mine. Colegele mele sunt acceptate mult mai usor de asistente (fata de cum eram eu in primele zile). E adevarat, nu sunt eu cel mai sociabil om cu putinta, dar chiar ma straduiesc sa nu fac o impresie proasta de la inceput si apoi sa imi pastrez o oarecare simpatie din partea asistentelor. Problema e ca sunt de multe ori considerat intrus – mai ales cand relationez cu un grup de asistente. E mai simplu daca le iau pe rand si relationez 1-la-1, dar chiar si atunci exista o anumita jena – daca e vorba de o persoana mai tanara, nu vreau sa interpreteze gresit ceva din ce zic sau fac. In toti anii astia de practica, cel mai bine am relationat cu femeile mai in varsta (45+ ani), mai specific cu cele care par cele mai intepate la prima vedere (si care au, de multe ori, cele mai vaste si mai corecte cunostinte in domeniul ingrijirii medicale).

  • Nu pot intelege cum vorbesc unii oameni atat de usor de fata cu (sau relativ aproape de) un pacient in coma despre probabila sa moarte. “Mi-a zis doctorul de dimineata ca ăsta moare“, “asta nu mai traieste mult“, “du-te si adu o lumanare ca nu mai are mult“, “a, el o sa moara, nu ii mai faceti nimic de azi“. Oi fi eu ciudat, dar nu mi se pare nici respectuos nici semn de profesionalism sa vorbesti asa de un pacient aflat la cativa metri de tine.

  • Fiecare asistent medical se obisnuieste sa faca niste lucruri intr-un anume fel. Treaba lui, raspunderea lui. Problema pentru mine apare atunci cand eu fac o anumita procedura ori cum citisem in carte (sau in ghidul asta) ori cum facusem sub supervizarea altor asistente. De mai multe ori in anii astia m-am trezit corectat sau mi s-au facut observatii. E cea mai neplacuta situatie in care te poti afla ca elev. Daca stii sigur ca faci treaba “ca la manual” si insisti sa-i spui asta persoanei care te supervizeaza, in aproape toate cazurile ti se va spune ca gresesti si a doua oara nu mai esti lasat sa faci nimic pe tura persoanei cu pricina. Problema e ca poti ajunge sa faci niste lucruri gresit sau chiar sa pui direct viata unui pacient intr-un anume pericol (asta daca nu crezi ca regulile de asepsie si antisepsie exista doar pentru a fi respectate de altii).

  • Imi tot aduc aminte de cazul unei asistente intalnite in anul 1. Era cea mai noua intr-o sectie, nu se intelegea cu celelalte (chit ca si-a tot schimbat colegele de tura). Intamplator, cu mine si colegele mele de scoala se purta ok (ne lasa s-o ajutam, ne explica lucruri, ne tolera). S-a mutat in alta sectie cu ceva scandal, facand plangere la sefa sectiei si la directorul de ingrijiri fata de colegele sale. Chiar nu stiu cum as reactiona intr-o situatie asemanatoare. Aici am observat de multa vreme cum se poarta mai multe asistente cu o anumita colega de-a lor. Din nou, o persoana cu care n-am avut nici o problema. Nu m-am implicat in vreun fel in conflictele lor. Personal, in viata mea de adult angajat nu am trecut printr-o situatie asemanatoare. Daca ar fi cazul, cred ca n-as rezista prea mult, decat sa ma consum inutil, as pleca oriunde. Atata doar ca in sistemul sanitar din Romania pleci mai greu dintr-un loc. Oricum mi se pare o situatie neplacuta si dificil de gestionat – si de persoana in sine si de superiori. Inca o data nu inteleg cum gasesc unii oameni energie ca sa se consume cu certuri inutile, cand e atat de mult de munca, salariul e atat de mic si viata e atat de grea intr-un spital de la noi.
    Meh, imi pun prea multe probleme. A venit primavara.

primavara

Cum arata nou-nascutii imediat dupa cezariana

Stiu ca e un subiect mai vechi (pozele artistului deja nu mai sunt expuse in CentQuatre Paris), dar sunt niste imagini care merita impartasite.

Dupa nasterea copilului sau prin cezariana (de urgenta), fotograful francez Christian Berthelot s-a gandit sa faca o serie de fotografii cu bebelusi in aceeasi ipostaza ca al lui, prima data cand l-a vazut: acoperit cu vernix, insangerat ca un mic razboinic, dar un mic razboinic care urla de bucurie pentru ca a castigat prima sa batalie din viata.

Asa a aparut Cesar – o colectie de fotografii cu nou-nascuti prin cezariana, in primele lor secunde de viata.

christian-berthelot-caesar-2 christian-berthelot-caesar-4 christian-berthelot-caesar-9 christian-berthelot-caesar-10 christian-berthelot-caesar-11 christian-berthelot-caesar-13 christian-berthelot-caesar-15 christian-berthelot-caesar-19

Toate drepturile pentru poze ii apartin lui Christian Berthelot.

Jurnal de practica in spital (1)

• Penultima perioada de practica, mai ramane 1, la vara, inainte de examen. Ultima mi-am pastrat-o pentru chirurgie, ramanea sa aleg* ce sa fac de data asta. Am ales din nou sa merg la sigur, in sectia unde am mai facut practica. Exista avantaje si dezavantaje clare legate de decizia asta, dar am preferat sa am o oarecare continuitate.

• E prima data dupa 1 an cand vin la practica cu colegi de clasa. Exista avantaje si dezavantaje si in cazul asta: e mai putina munca ramasa pentru mine, dar ai un anumit confort psihic atunci cand faci ceva impreuna cu cineva care te vede ca egal, nu ca un inferior (cum ne vad unele asistente medicale sau doctori).

• Orice s-ar intelege din ce povestesc eu pe aici, realitatea e ca, de multe ori, ca invatacel asistent-medical nu faci (efectiv) prea multe in practica. Nu generalizez, dar fac o presupunere logica. Pe langa faptul ca teoretic nu avem voie (legal) sa punem mana pe pacient, doar sa observam, ceea ce putem face noi este limitat de ceea ce considera o AM ca suntem in stare sa facem (si de ceea ce ii permite climatul sectia in care lucreaza sa ne lase sa facem). Din start, cunostintele noastre teoretice si practice sunt mult limitate fata de o AM cu vechime. Daca la practica ajungem pe tura unei persoane careia ii place sa faca totul personal, sau nu are incredere in noi sau pur si simplu nu poate delega anumite lucruri – scade brusc numarul de lucruri pe care le poti face cu pacientul. Nu zic ca trebuie sa fie altfel, am obosit plangandu-ma inutil pe tema asta. Doar stau si ma gandesc la toate zilele mele de practica din ultimii ani si ma gandesc ca am facut incredibil de putine lucruri – si ca se vede. Pana si colegele mele mi-au spus ca se asteptau sa fiu mai agil si mai sigur pe mine dupa atata timp petrecut prin spital.

• Nu inteleg ceva in privinta mea. Nu am probleme cu sangele de prin diverse orificii, aspiratul gastric, ranile infectate, puroiul, eruptiile cutanate, materiile fecale, urina, mirosurile de spital, stomele, escarele, amputatiile samd. Dar cand vad niste secretii traheale pe sonda IOT sau pe traheostoma, ma loveste un pic de scarba. E singurul lucru care inca imi mai provoaca o urma de scarba in ziua de azi in spital. Nu e nici cel mai puternic miros si nici cel mai periculos lucru cu care te intalnesti in spital. Dar ma deranjeaza. Bizar.

• Mi se pare interesant sa vad introducerea unor noi si noi hartii, limitari si modificari in procesul de ingrijire al pacientului. Din octombrie si pana acum am observat mai multe noutati, introduse incet-incet. Ca elev, imi sunt relativ indiferente, practic orice lucru e mai mult sau mai putin nou pentru mine in spital. Pentru AM, mai ales pentru cele cu vechime, e cu totul alta mancare de peste. Rezistenta la nou este mult mai mare cand ii ceri cuiva care a facut ceva intr-un fel (bun, rau) cu un anumit grad de eficienta sa schimbe si sa faca altfel. Ma intreb sau pot sa imi imaginez cum au reactionat oamenii la introducerea purtarii obligatorii a manusilor, a regulilor de asespsie si antisepsie, a calculatoarelor, a injectomatelor samd. Oare cum o sa reactionez la schimbari in viitor, din postura de angajat? Stiu sigur ca nici in jobul meu in publicitate nu mi-au placut multe schimbari si ca le-am acceptat cu greu.

• Azi am asistat la mutarea unui pacient cu enterostoma (post-enterectomie) pentru curatarea unei escare sacrale, la cererea unui doctor. Cum s-a nimerit sa fiu eu pe partea cu stoma, am intrebat fix eu de 2 ori daca va tine stoma aia cand se va lasa pe ea greutatea unui pacient de 100 si ceva de kg. Doctorul si 1 rezident mi-au zis ca nu e problema, sa “las asa”. Ce s-a intamplat peste nici 5 minute de la intoarcerea pacientului? Stoma a plesnit, umpland patul, pacientul, electrozii, tubul de dren, cicatricea de pe mijlocul abdomenului SI locul de insertie al unui cateter arterial de materii fecale. Bineinteles ca n-a zis nimeni nimic. Cand un infirmier a smuls fara sa vrea perfuzorul din serul heparinizat conectat la cateterul arterial, umpland pacienta si jumatate din oamenii de langa pat cu ser, n-a zis nimeni nimic. Cand a venit asistenta sefa si a pus mana (fara manusi) pe bandajul murdar ca sa vada cum sta situatia sub el, n-a zis nimeni nimic. Cand eu am gresit si am atins foarte putin cicatricea de sub bandaj (indepartat intre timp) cu un fir de la monitor (pe care m-am gandit eu sa-l indrept, pentru ca bazaia monitorul), greseala corectata dupa mai putin de 10 secunde tot de mine, imediat mi-am primit nu una, ci 2 observatii: nu te mai baga tu sa faci nimic, lasa-le pe asistente sa faca daca nu te pricepi.

• Stiu ca nu e corect sa-mi dau eu cu parerea despre viata altor oameni cu care am contact doar o perioada scurta de timp. Dar in astia 2 ani jumatate de practica am vazut de mai multe ori niste cazuri de mancatorie, certuri, tipete, observatii facute in public. Ca unele persoane se poarta urat cu mine sau colegi de-ai mei sau cu pacientii, e inutil sa mai mentionez sau sa mai comentez. Dar mi se pare incredibil cum pot sa se poarte intre ei cateodata colegii de sectie, oameni care lucreaza 12 ore zi de zi unii cu altii, de luni sau ani buni. Si e incredibil cat de urat se rezolva niste situatii problematice de anumiti oameni si cat de plin de tact se rezolva de alti oameni. Nu ca as fi eu usa de biserica si nici n-am fost numai in locuri de munca unde toata lumea se placea cu toata lumea (desi am lucrat intr-un loc unde angajatii se cam iubeau intre ei mai mult decat ai fi zis 🙂 ). Dar tot timpul a existat un minim respect si o dorinta de-a rezolva problemele cat de cat in privat, nu cu certuri in vazul lumii si cu jigniri constante. Nu pot sa inteleg cum pot functiona niste locuri unde colegii nu au un minim de respect unii fata de ceilalti. Ca sa nu vorbesc de alt aspect: cand esti platit cu 2 lei si mai ai si o gramada de munca si griji, de unde mai ai timp si energie sa te consumi cu ura fata de un coleg (sau mai multi)?

  • Scoala mea NU ne permite sa ne alegem noi sectiile de practica, dar, cu niste rugaminti si putin bun-simt, se accepta si ceea ce fac eu. Logica mea e simpla: colegele mele (si eu, acum 2 ani) pierd in anumite cazuri 1-2-3 zile pana sunt repartizate pe cate o sectie de cineva de la scoala, apoi inca 1 cu un instructaj de protectia muncii, in ultimele zile de practica mai pierd vremea fugind dupa semnaturi prin spitale.Desigur, nu zic ca asa se intampla tot timpul si peste tot, dar asa am pierdut niste zile de practica in anul 1 si la inceputul anului 2, nu vroiam sa mi se intample asta si acum. Eu merg la As. Sefa inainte de perioada de practica, o intreb frumos daca ma primeste de luni, luni la prima ora sunt la spital si vin pana in ultima zi, cand las foile de semnat pe biroul dansei si le culeg saptamana urmatoare. 0 zile de practica pierdute.

Picatura care a umplut paharul…

si m-a convins sa merg la sala dupa o pauza prea lunga NU a fost:

  • faptul ca sotia mea a trecut de la aluzii subtile la exclamatii dezaprobatoare cu privire la inceputul de burta care a aparut “pe mine” de cateva luni deja. Nu ca nu imi pasa de ce zice sotia, din contra, dar tot timpul imi gaseam scuze pentru a-i raspunde.
  • faptul ca a venit (mai mult sau mai putin) primavara si acum nu ma mai pot scuza cu “e prea frig afara ca sa merg la sala

  • faptul ca de azi am in sfarsit o perioada mai libera la munca si am doar practica dimineata, ceea ce imi permite sa ajung acasa pe la 17:00-18:00 dupa minim 8 luni de la ultima data cand s-a intamplat asta

  • constientizarea faptului ca am facut mult mai putina miscare in ultimele luni, dar am mancat cam la fel de multa mancare ca inainte + ceva mai multe dulciuri

  • faptul ca, desi fac 200 si ceva de flotari zilnic pentru a ma mentine intr-o minima forma, forma incepe sa se rotunjeasca pe la colturi

  • faptul ca stiu mult mai bine ca acum cativa ani ce inseamna pentru sanatate combinatia sedentarism + obezitate

  • faptul ca am iesit din zona mea de variatie a greutatii cu minim 2 kilograme (de la 20 de ani, variez, in functie de sezonul anului si de cat de mult sport fac si tipul sportului, intre 80 si 88 kg)

Nu, nu, nu.pantaloni care nu incap

Azi-dimineata am pus pe mine pantalonii de practica dupa mai putin de 2 luni de pauza si mi-au venit ficși.

Oroarea! 🙂

Acum 3 veri, cand eram eu la limita minima a intervalului meu de variatie™, am facut o tendinita (aparent poti face si de la prea mult alergat neincalzit dupa autobuze). Am avut 3 saptamani de tratament la institutul de recuperare fizica. Cum tocmai urma sa dau admiterea si procedurile presupuneau 20-30 de minute de lipsa de miscare, am descusut asistentii medicali de acolo pe toate partile.

Tin minte o poveste, in care mi se spunea ca niste asistente de acolo plecasera la o retea privata de sanatate si s-au intors nemultumite dupa cateva luni, pe motiv ca la noul loc de munca li se tot spunea ca talia lor “strica imaginea de profesionalism pe care vrea s-o prezinte lantul de clinici”. Stateam eu si ma gandeam “aaaa, asta n-o sa mi se intample mie niciodata”. N-am ajuns acolo, dar drumul catre acea situatie e usor si presarat cu dulciuri.

Plus, ma intreb de multa vreme cum ajung anumiti oameni pe la 30-35 de ani sa se ingrase necontrolat, desi in adolescenta/tinerete erau la greutatea ideala.

As formula un mic raspuns (fara valoare de lege, desigur): nu le mai pasa ca nu mai intra in pantalonii lor. 🙂