Un leac vechi de 1000 de ani pare sa fie eficient impotriva unei bacterii rezistente la antibiotice

“Work and eye salve for a wen, take cropleek and garlic, of both equal quantities, pound them well together, take wine and bullocks gall, of both equal quantities, mix with a leek, put this then into a brazen vessel, let it stand nine days in the brass vessel, wring out through a cloth and clear it well, put it into a horn, and about night time apply with a feather to the eye; the best leechdom.”

eye op medievalHmm, praz + usturoi + vin + saruri biliare de vita + ceva cupru, 9 zile la “distilat”, stoarcere/filtrare si apoi ai obtinut un antimicrobian “puternic”?

Pare implauzibil, dar asta este ceea ce au testat niste cercetatori de la Universitatea din Nottingham. Au luat reteta medievala de mai sus (care era folosita pentru tratarea ulcioarelor care apar la ochi, cauzate uneori de stafilococul auriu), dintr-un tratat din secolul X (Medicinale Anglicum sau Bald’s Leechbook).

 

potiunea magica

 

Au gasit usor saruri biliare de vaca (vandute in farmacii pentru pacientii cu diferite probleme hepatice sau biliare), au folosit un vin mai vechi, au adaugat praful de usturoi cu praz, le-au bagat pe toate intr-o sticla in care au bagat si niste bucati de cupru (e greu sa gasesti o oala de cupru in zilele noastre) si au pus totul la pastrare. Et voilà!

 

Exista niste studii care arata o anumita activitate antibacteriana a unor solutii pe baza de cupru sau cu allicina (o substanta cu activitate bactericida izolata din usturoi), dar pana acum nu au fost transformate in niste medicamente sigure si foarte eficiente la oameni.

N0019986 Penicillin resistant staphylococcus aureus
Disc petri cu S. aureus rezistent la penicilina. Discurile cu acest antibiotic au vizibil eficienta foarte scazuta in a distruge/inhiba bacteriile.

Dupa ce au obtinut “poțiunea”, s-au gandit s-o testeze pe bacterii. Mai specific, pe S. aureus rezistent la meticilina (MRSA), varianta sa mutanta, care a obtinut rezistenta la antibioticele din clasa penicilinelor si la cefalosporine. Au obtinut rezultate asemanatoare cu antibioticul cel mai des folosit in ziua de azi pentru a trata infectiile acute cu MRSAvancomicina (antibiotic la care exista deja cazuri in literatura de infectii cu S. aureus rezistent – VISA si VRSA).

Stafilococul auriu este una dintre cele mai des intalnite bacterii in natura, care la om poate provoca o sumedenie de probleme. Cum colonizeaza pielea (sau fosele nazale), problemele principale cauzate de S. aureus sunt  de natura dermatologica: impetigo, furunculi, abcese, foliculita sau celulita.

MRSA ingestion by white blood cell, SEM
O celula alba păpând niste S. aureus.

In cazul persoanelor cu un sistem imunitar slabit sau anumite afectiuni agravante (diabetici, infectati cu HIV, virusuri hepatice, diferite tipuri de cancer) si in special in mediu spitalicesc pot aparea si infectii grave (fasceita necrozanta, pneumonie necrozanta sau endocardita infectioasa) sau septicemie – cu evolutie spre insuficienta multipla de organe si moarte.

Azi e 31 martie. E cam devreme pentru o pacaleala de 1 aprilie, iar stirea a aparut si pe site-uri serioase de stiri (BBC, The Independent, Washington Post). Totul a pornit de la comunicatul de presa al Universitatii scotiene. Deci stirea nu pare o gluma. 🙂

Atata doar ca, la fel ca la orice articol din asta care prezinta un tratament senzational, trebuie sa intelegem ca e o cale lunga de la o descoperire la crearea unui medicament sigur si eficient.

minuneSi ca, la fel ca in cazul oricarei substante care “distruge” bacterii sau celule canceroase intr-o placa Petri… exista o gramada de substante extrem de toxice pentru om care distrug orice in natura, dar ingerarea sau injectarea lor terapeutica ar “distruge” si omul.

Advertisements

9 locuri pe care vreau sa le vizitez pana la 40 de ani

Am aproape 31 de ani, daca imi propun sa ajung macar intr-unul din ele pe an, ar fi posibil sa ajung la toate. 🙂

  1. Keukenhof, Olanda.

Un “parc” special in apropiere de Amsterdam. Primavara (vizitabil de la sfarsitul lui martie pana la mijlocul lui mai) este un festival de culori. Pe 32 de hectare se gasesc cateva milioane de flori.

keukenhof -alley-with-white-blooming-trees-prunus-triloba-in-keukenhof-park-in-holland OLYMPUS DIGITAL CAMERA2. Valetta, Malta

Capitala Maltei, este rezultatul unei combinatii interesante de civilizatii. Plus ca poti intotdeauna sa mergi si in alta parte a insulei. Plaja, soare, castele, ce sa vrei mai mult? 🙂

ramla beach Valletta-Harbor-Malta-Cassius-Photography Valletta-Malta-Wallpaper-HD3. Macchu Picchu, Peru

Ultimul oras al civilizatiei inca, situat la 2430 m altitudine. Singurul lucru de pe lista mea care e ceva mai dificil de realizat. 🙂

machu-picchu-tours-003 macchu pichu4. Niseko, Japonia

Unul dintre ultimele hobby-uri care mi-au mai ramas este snowboarding. Niseko este o statiune montana de pe insula Hokkaido. Cu niste ierni in care primesc peste 10 m de zapada in medie (in sezonul 2014-2015, pana acum, au avut nu mai putin de 11 metri de zapada!), este visul oricarui practicant de sporturi de iarna care e atras de senzatia de plutire pe zapada proaspata. Cu niste preturi comparabile cu statiunile austriece (deci deloc scump, fata de SUA), transfer relativ facil (daca nu te deranjeaza peste 12 ore in cateva zboruri cu avionul) si atractia unei  civilizatii diferite (japonezii mi se par fascinanti), e clar ca vreau sa ajung acolo candva in viitorul apropiat.

niseko niseko2 niseko35. Castelul Neuschwanstein, Germania

Castelul folosit de Walt Disney ca inspiratie pentru castelele din desenele lui animate. Oricine a invatat limba germana a dat cel putin o data peste o lectie intr-un manual care vorbea putin despre istoria castelului. Pe mine ma amuza tot timpul sa il traduc mot-a-mot: noua-lebada-piatra (sau piatra noii lebede sau noua piatra a lebedei).

schloss neuschwanstein6. Marrakech, Maroc

Unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase si de comert ale Maghrebului. Imbinare interesanta a culturii arabe, maghrebiene cu ceva influente franceze. Are foarte multe lucruri de vazut.

Marrakech el_bahia_palace Marrakech Majorelle_Garden Marrakech_Djemma EL Fna Marrakech_Souk7. Tromsø, Norvegia

De mic vreau sa vad live aurora boreala. Cum Tromsø pare mai apropiat decat Islanda sau insulele Svalbard, a castigat un loc pe lista mea. 🙂

northern Tromso-city-winter-Norway-740 northernlights-tromso-norway8. Lacul Garda si Lacul Como, Italia.

2 lacuri foarte frumoase situate in nordul Italiei. Lacul Como l-am vazut foarte putin, din masina, iarna, in drumul spre Livigno. Mi-am promis ca o sa-l vad candva, vara. Cum nu e foarte departe de lacul Garda, eu vreau sa vizitez oraselele din jurul lor la un loc. Ai ce vedea si face intr-o saptamana. Nu degeaba e considerata Italia “tara frumoasa“.

il-lago-di-como lago di garda malcesine lago-como-tour-01 lago-di-garda-landscape lake garda9. Provence, Franta – cu campurile de levantica din zona.

Zona este impanzita de locuri cu valoare istorica. Intre iunie si septembrie, o parte din zona de campie / prealpina e impanzita cu levantica inflorita. O mentiune speciala are manastirea Notre-Dame de Sénanque, construita in secolul al 12-lea, pe care vreau s-o vizitez de cand am vazut intamplator o poza cu ea inconjurata de levantica.

levantica in provence levantica manastirea Notre Dame de Senanque

Ce face omul cand nu are chef sa scrie la lucrarea de diploma: cauta poze pe internet si face liste. 🙂

Povestea mea (pana acum)

Mi-am dat seama ieri ca am strans deja cateva zeci bune de postari in care mi-am povestit impresiile mele din cei 3 ani de scoala, drumul meu catre o noua meserie.

eu
Mana mea. Pilozitatea partiala a mainilor si picioarelor e o trasatura de familie 🙂

Desigur, mai am ceva timp pana termin scoala si apoi inca ceva pana voi primi dreptul de libera-practica. Dar cred ca e cazul sa fac un post-index, in care sa-mi prezint povestea cronologic. La un moment dat va veni si un post-rezumat, de final al scolii si inceput al altui drum.

Cu speranta ca scriiturile mele vor fi de folos cuiva, candva (pe mine stiu ca m-a ajutat sa-mi astern gandurile in scris):

De ce?

Primele rezultate, primele impresii

Psihologie

Practica

1/6 semestre gata!

“vrei sa te faci asistent medical”?

Grija fata de pacientii grav-bolnavi

Respectul fata de un profesor

Cum se propaga o greseala

Colegele mele spun prostii

Spaga pentru un post de Asistent Medical 1 si 2

3 prostii cat mine de mari pe care le credeam acum 9 luni

Scoala, scoala si iar scoala

Cateva concluzii dupa 1 an de invatat pentru a deveni asistent medical

Asa da!

Lectiile unor asistente cu vechime pentru un invatacel

Cum poate esua o incercare de a rade cu un pacient

Gresesc eu daca nu mai cred in povesti frumoase

Asistentele medicale si spaga (primele impresii)

Greu e sa nu-i poti spune unui om ca greseste

Perspective

Politetea nu e pentru toata lumea

6 saptamani la Oncologie (de fapt 5)

Probleme intalnite de mine la practica in spitale

Oare ar trebui sa ma ingrijorez

Paznicii cu simtul raspunderii

Ce au retinut 3 studente (viitoare asistente) din alte tari europene dintr-un schimb de experienta in Romania

Haha, baiatu’ asta vrea manusi

Inca o luna, inca un spital, inca o sectie

Colegele mele spun tampenii (2)

Valoarea educativa a unui 2

Valoarea educativa a plimbatului prin spital

Ce faci cand ai profesori tampiti

Cum ajung romanii sa creada ca tot personalul medical ia spaga

Cum am invatat cardiologie

Tristul adevar este ca…

Impresii dupa al 3-lea semestru de scoala

De la “control”

Ce bizar – citesc un manual in metrou/autobuz

2 saptamani de “schimb de experienta”

O dupa-amiaza la practica

Ce am retinut din perioada asta de practica in spital

3 saptamani in Cipru (schimb de experienta ca AMG)

Ce se intampla cand trimiti un ipohondru la practica pe o sectie de Boli infectioase?

O intrebare stupida

O dimineata la spital

De prin spital auzite

Asta nu te invata la scoala

M-am saturat

Cum crede profesoara mea de nursing ca a aparut HIV-ul (plus cate ceva despre subiect)

Unii abia asteapta sa inceapa, altii abia asteapta sa plece

Am terminat anul 2. Cateva concluzii.

Jurnal de voluntariat in spital 1, 2, 3, 4, 5, 6

Voluntariat in spital – concluzii

Auzite in spital 1 si 2

Cum mai “enervez” eu asistentele de pe sectia unde fac practica

Cat de repede se duce cheful de-a invata ceva

Nu vreau sa mai aud nimic de la tine

Concluzii dupa un nou stagiu de practica

2 saptamani in Elvetia (schimb de experienta ca AMG)

Ipocrizie sau nu

Neputinta si frustrare

Din spital

Practica 1 si 2

Asta nu e treaba mea

De ce ma frustreaza scoala mea pentru Asistenti Medicali pe mine

Auzite in spital

Ganduri de iarna

Alta intrebare stupida la care trebuie sa tot raspund

Jurnal de practica in spital 1 si 2

Mi-am ales subiectul pentru lucrarea de diploma

Duios, semestrul se terminá

Penultima perioada de practica din anul 3: 1 si 2

Jurnal de practica in spital (2)

  • E incredibil cat de usor poti gasi bucurie in lucruri mici si simple ale vietii. Faptul ca nu ma mai trezesc pe bezna si nu mai scormonesc prin dulap in intuneric (nu deschid lumina ca sa nu-mi trezesc sotia) ma face sa ies mai calm din casa. Mersul catre spital pe lumina e mult mai linistitor decat atunci cand e intuneric. Acuma… ce bine ar fi daca ar trece si frigul si n-ar mai fi 0-4 grade la prima ora. Ar fi prea mult sa cer? 🙂
  • Am mai strans 2 prenume la colectia de nume-cu-care-ma-striga-asistentele-in-spital™: Flavius si Costin. Dat fiind faptul ca am fost strigat (in aceeasi zi) si Flavius si Flavian, pot adauga chiar 3? Desigur, la astea avem si mai vechile băiatu’ si copilul (ca sa fiu mai precis, sunt parte din “copiii astia” – atunci cand se refera o asistenta la mine si colegele mele, desi avem fix 90 de ani toti 3 impreuna). Adaugam la lista veche: Cezar, Paraschiv, Catalin, Laurentiu, Ionut. Prin pur exercitiu de hazard, dupa suficient de multe incercari, intr-una din zile o sa imi nimereasca si numele meu :))

  • Am zis-o de nenumarate ori, o repet: felul in care te raportezi personal la ceea ce se intampla intr-o sectie de spital are o influenta foarte mare asupra cantitatii de informatii si a “experientei” pe care o acumulezi in practica. Cand schimbi sectiile si pleci dintr-o parte unde te obisnuisei cu lucrurile intr-un anume fel si oamenii se obisnuisera cu tine, ai multe sanse sa ti se para neplacuta sau inutila perioada urmatoare de practica. Depinde mult de tine si de ce vrei ca sa inveti ceva (sau nimic) din orice situatie. Prima impresie a colegelor mele despre sectia unde, cu bune, cu rele, m-am obisnuit sa vin si sa invat ceva a fost una de nemultumire. Ma intreb daca va ramane aceeasi la sfarsitul perioadei de practica.

  • Cateva dintre asistentele mai tinere au inceput acum sa ma intrebe direct: “vrei sa te angajezi la noi de tot vii aici?”.

  • Ce enervant este sa observ faptul ca fetele se incadreaza mult mai usor intr-un colectiv de femei decat mine. Colegele mele sunt acceptate mult mai usor de asistente (fata de cum eram eu in primele zile). E adevarat, nu sunt eu cel mai sociabil om cu putinta, dar chiar ma straduiesc sa nu fac o impresie proasta de la inceput si apoi sa imi pastrez o oarecare simpatie din partea asistentelor. Problema e ca sunt de multe ori considerat intrus – mai ales cand relationez cu un grup de asistente. E mai simplu daca le iau pe rand si relationez 1-la-1, dar chiar si atunci exista o anumita jena – daca e vorba de o persoana mai tanara, nu vreau sa interpreteze gresit ceva din ce zic sau fac. In toti anii astia de practica, cel mai bine am relationat cu femeile mai in varsta (45+ ani), mai specific cu cele care par cele mai intepate la prima vedere (si care au, de multe ori, cele mai vaste si mai corecte cunostinte in domeniul ingrijirii medicale).

  • Nu pot intelege cum vorbesc unii oameni atat de usor de fata cu (sau relativ aproape de) un pacient in coma despre probabila sa moarte. “Mi-a zis doctorul de dimineata ca ăsta moare“, “asta nu mai traieste mult“, “du-te si adu o lumanare ca nu mai are mult“, “a, el o sa moara, nu ii mai faceti nimic de azi“. Oi fi eu ciudat, dar nu mi se pare nici respectuos nici semn de profesionalism sa vorbesti asa de un pacient aflat la cativa metri de tine.

  • Fiecare asistent medical se obisnuieste sa faca niste lucruri intr-un anume fel. Treaba lui, raspunderea lui. Problema pentru mine apare atunci cand eu fac o anumita procedura ori cum citisem in carte (sau in ghidul asta) ori cum facusem sub supervizarea altor asistente. De mai multe ori in anii astia m-am trezit corectat sau mi s-au facut observatii. E cea mai neplacuta situatie in care te poti afla ca elev. Daca stii sigur ca faci treaba “ca la manual” si insisti sa-i spui asta persoanei care te supervizeaza, in aproape toate cazurile ti se va spune ca gresesti si a doua oara nu mai esti lasat sa faci nimic pe tura persoanei cu pricina. Problema e ca poti ajunge sa faci niste lucruri gresit sau chiar sa pui direct viata unui pacient intr-un anume pericol (asta daca nu crezi ca regulile de asepsie si antisepsie exista doar pentru a fi respectate de altii).

  • Imi tot aduc aminte de cazul unei asistente intalnite in anul 1. Era cea mai noua intr-o sectie, nu se intelegea cu celelalte (chit ca si-a tot schimbat colegele de tura). Intamplator, cu mine si colegele mele de scoala se purta ok (ne lasa s-o ajutam, ne explica lucruri, ne tolera). S-a mutat in alta sectie cu ceva scandal, facand plangere la sefa sectiei si la directorul de ingrijiri fata de colegele sale. Chiar nu stiu cum as reactiona intr-o situatie asemanatoare. Aici am observat de multa vreme cum se poarta mai multe asistente cu o anumita colega de-a lor. Din nou, o persoana cu care n-am avut nici o problema. Nu m-am implicat in vreun fel in conflictele lor. Personal, in viata mea de adult angajat nu am trecut printr-o situatie asemanatoare. Daca ar fi cazul, cred ca n-as rezista prea mult, decat sa ma consum inutil, as pleca oriunde. Atata doar ca in sistemul sanitar din Romania pleci mai greu dintr-un loc. Oricum mi se pare o situatie neplacuta si dificil de gestionat – si de persoana in sine si de superiori. Inca o data nu inteleg cum gasesc unii oameni energie ca sa se consume cu certuri inutile, cand e atat de mult de munca, salariul e atat de mic si viata e atat de grea intr-un spital de la noi.
    Meh, imi pun prea multe probleme. A venit primavara.

primavara

Cum arata nou-nascutii imediat dupa cezariana

Stiu ca e un subiect mai vechi (pozele artistului deja nu mai sunt expuse in CentQuatre Paris), dar sunt niste imagini care merita impartasite.

Dupa nasterea copilului sau prin cezariana (de urgenta), fotograful francez Christian Berthelot s-a gandit sa faca o serie de fotografii cu bebelusi in aceeasi ipostaza ca al lui, prima data cand l-a vazut: acoperit cu vernix, insangerat ca un mic razboinic, dar un mic razboinic care urla de bucurie pentru ca a castigat prima sa batalie din viata.

Asa a aparut Cesar – o colectie de fotografii cu nou-nascuti prin cezariana, in primele lor secunde de viata.

christian-berthelot-caesar-2 christian-berthelot-caesar-4 christian-berthelot-caesar-9 christian-berthelot-caesar-10 christian-berthelot-caesar-11 christian-berthelot-caesar-13 christian-berthelot-caesar-15 christian-berthelot-caesar-19

Toate drepturile pentru poze ii apartin lui Christian Berthelot.

Jurnal de practica in spital (1)

• Penultima perioada de practica, mai ramane 1, la vara, inainte de examen. Ultima mi-am pastrat-o pentru chirurgie, ramanea sa aleg* ce sa fac de data asta. Am ales din nou sa merg la sigur, in sectia unde am mai facut practica. Exista avantaje si dezavantaje clare legate de decizia asta, dar am preferat sa am o oarecare continuitate.

• E prima data dupa 1 an cand vin la practica cu colegi de clasa. Exista avantaje si dezavantaje si in cazul asta: e mai putina munca ramasa pentru mine, dar ai un anumit confort psihic atunci cand faci ceva impreuna cu cineva care te vede ca egal, nu ca un inferior (cum ne vad unele asistente medicale sau doctori).

• Orice s-ar intelege din ce povestesc eu pe aici, realitatea e ca, de multe ori, ca invatacel asistent-medical nu faci (efectiv) prea multe in practica. Nu generalizez, dar fac o presupunere logica. Pe langa faptul ca teoretic nu avem voie (legal) sa punem mana pe pacient, doar sa observam, ceea ce putem face noi este limitat de ceea ce considera o AM ca suntem in stare sa facem (si de ceea ce ii permite climatul sectia in care lucreaza sa ne lase sa facem). Din start, cunostintele noastre teoretice si practice sunt mult limitate fata de o AM cu vechime. Daca la practica ajungem pe tura unei persoane careia ii place sa faca totul personal, sau nu are incredere in noi sau pur si simplu nu poate delega anumite lucruri – scade brusc numarul de lucruri pe care le poti face cu pacientul. Nu zic ca trebuie sa fie altfel, am obosit plangandu-ma inutil pe tema asta. Doar stau si ma gandesc la toate zilele mele de practica din ultimii ani si ma gandesc ca am facut incredibil de putine lucruri – si ca se vede. Pana si colegele mele mi-au spus ca se asteptau sa fiu mai agil si mai sigur pe mine dupa atata timp petrecut prin spital.

• Nu inteleg ceva in privinta mea. Nu am probleme cu sangele de prin diverse orificii, aspiratul gastric, ranile infectate, puroiul, eruptiile cutanate, materiile fecale, urina, mirosurile de spital, stomele, escarele, amputatiile samd. Dar cand vad niste secretii traheale pe sonda IOT sau pe traheostoma, ma loveste un pic de scarba. E singurul lucru care inca imi mai provoaca o urma de scarba in ziua de azi in spital. Nu e nici cel mai puternic miros si nici cel mai periculos lucru cu care te intalnesti in spital. Dar ma deranjeaza. Bizar.

• Mi se pare interesant sa vad introducerea unor noi si noi hartii, limitari si modificari in procesul de ingrijire al pacientului. Din octombrie si pana acum am observat mai multe noutati, introduse incet-incet. Ca elev, imi sunt relativ indiferente, practic orice lucru e mai mult sau mai putin nou pentru mine in spital. Pentru AM, mai ales pentru cele cu vechime, e cu totul alta mancare de peste. Rezistenta la nou este mult mai mare cand ii ceri cuiva care a facut ceva intr-un fel (bun, rau) cu un anumit grad de eficienta sa schimbe si sa faca altfel. Ma intreb sau pot sa imi imaginez cum au reactionat oamenii la introducerea purtarii obligatorii a manusilor, a regulilor de asespsie si antisepsie, a calculatoarelor, a injectomatelor samd. Oare cum o sa reactionez la schimbari in viitor, din postura de angajat? Stiu sigur ca nici in jobul meu in publicitate nu mi-au placut multe schimbari si ca le-am acceptat cu greu.

• Azi am asistat la mutarea unui pacient cu enterostoma (post-enterectomie) pentru curatarea unei escare sacrale, la cererea unui doctor. Cum s-a nimerit sa fiu eu pe partea cu stoma, am intrebat fix eu de 2 ori daca va tine stoma aia cand se va lasa pe ea greutatea unui pacient de 100 si ceva de kg. Doctorul si 1 rezident mi-au zis ca nu e problema, sa “las asa”. Ce s-a intamplat peste nici 5 minute de la intoarcerea pacientului? Stoma a plesnit, umpland patul, pacientul, electrozii, tubul de dren, cicatricea de pe mijlocul abdomenului SI locul de insertie al unui cateter arterial de materii fecale. Bineinteles ca n-a zis nimeni nimic. Cand un infirmier a smuls fara sa vrea perfuzorul din serul heparinizat conectat la cateterul arterial, umpland pacienta si jumatate din oamenii de langa pat cu ser, n-a zis nimeni nimic. Cand a venit asistenta sefa si a pus mana (fara manusi) pe bandajul murdar ca sa vada cum sta situatia sub el, n-a zis nimeni nimic. Cand eu am gresit si am atins foarte putin cicatricea de sub bandaj (indepartat intre timp) cu un fir de la monitor (pe care m-am gandit eu sa-l indrept, pentru ca bazaia monitorul), greseala corectata dupa mai putin de 10 secunde tot de mine, imediat mi-am primit nu una, ci 2 observatii: nu te mai baga tu sa faci nimic, lasa-le pe asistente sa faca daca nu te pricepi.

• Stiu ca nu e corect sa-mi dau eu cu parerea despre viata altor oameni cu care am contact doar o perioada scurta de timp. Dar in astia 2 ani jumatate de practica am vazut de mai multe ori niste cazuri de mancatorie, certuri, tipete, observatii facute in public. Ca unele persoane se poarta urat cu mine sau colegi de-ai mei sau cu pacientii, e inutil sa mai mentionez sau sa mai comentez. Dar mi se pare incredibil cum pot sa se poarte intre ei cateodata colegii de sectie, oameni care lucreaza 12 ore zi de zi unii cu altii, de luni sau ani buni. Si e incredibil cat de urat se rezolva niste situatii problematice de anumiti oameni si cat de plin de tact se rezolva de alti oameni. Nu ca as fi eu usa de biserica si nici n-am fost numai in locuri de munca unde toata lumea se placea cu toata lumea (desi am lucrat intr-un loc unde angajatii se cam iubeau intre ei mai mult decat ai fi zis 🙂 ). Dar tot timpul a existat un minim respect si o dorinta de-a rezolva problemele cat de cat in privat, nu cu certuri in vazul lumii si cu jigniri constante. Nu pot sa inteleg cum pot functiona niste locuri unde colegii nu au un minim de respect unii fata de ceilalti. Ca sa nu vorbesc de alt aspect: cand esti platit cu 2 lei si mai ai si o gramada de munca si griji, de unde mai ai timp si energie sa te consumi cu ura fata de un coleg (sau mai multi)?

  • Scoala mea NU ne permite sa ne alegem noi sectiile de practica, dar, cu niste rugaminti si putin bun-simt, se accepta si ceea ce fac eu. Logica mea e simpla: colegele mele (si eu, acum 2 ani) pierd in anumite cazuri 1-2-3 zile pana sunt repartizate pe cate o sectie de cineva de la scoala, apoi inca 1 cu un instructaj de protectia muncii, in ultimele zile de practica mai pierd vremea fugind dupa semnaturi prin spitale.Desigur, nu zic ca asa se intampla tot timpul si peste tot, dar asa am pierdut niste zile de practica in anul 1 si la inceputul anului 2, nu vroiam sa mi se intample asta si acum. Eu merg la As. Sefa inainte de perioada de practica, o intreb frumos daca ma primeste de luni, luni la prima ora sunt la spital si vin pana in ultima zi, cand las foile de semnat pe biroul dansei si le culeg saptamana urmatoare. 0 zile de practica pierdute.

Picatura care a umplut paharul…

si m-a convins sa merg la sala dupa o pauza prea lunga NU a fost:

  • faptul ca sotia mea a trecut de la aluzii subtile la exclamatii dezaprobatoare cu privire la inceputul de burta care a aparut “pe mine” de cateva luni deja. Nu ca nu imi pasa de ce zice sotia, din contra, dar tot timpul imi gaseam scuze pentru a-i raspunde.
  • faptul ca a venit (mai mult sau mai putin) primavara si acum nu ma mai pot scuza cu “e prea frig afara ca sa merg la sala

  • faptul ca de azi am in sfarsit o perioada mai libera la munca si am doar practica dimineata, ceea ce imi permite sa ajung acasa pe la 17:00-18:00 dupa minim 8 luni de la ultima data cand s-a intamplat asta

  • constientizarea faptului ca am facut mult mai putina miscare in ultimele luni, dar am mancat cam la fel de multa mancare ca inainte + ceva mai multe dulciuri

  • faptul ca, desi fac 200 si ceva de flotari zilnic pentru a ma mentine intr-o minima forma, forma incepe sa se rotunjeasca pe la colturi

  • faptul ca stiu mult mai bine ca acum cativa ani ce inseamna pentru sanatate combinatia sedentarism + obezitate

  • faptul ca am iesit din zona mea de variatie a greutatii cu minim 2 kilograme (de la 20 de ani, variez, in functie de sezonul anului si de cat de mult sport fac si tipul sportului, intre 80 si 88 kg)

Nu, nu, nu.pantaloni care nu incap

Azi-dimineata am pus pe mine pantalonii de practica dupa mai putin de 2 luni de pauza si mi-au venit ficși.

Oroarea! 🙂

Acum 3 veri, cand eram eu la limita minima a intervalului meu de variatie™, am facut o tendinita (aparent poti face si de la prea mult alergat neincalzit dupa autobuze). Am avut 3 saptamani de tratament la institutul de recuperare fizica. Cum tocmai urma sa dau admiterea si procedurile presupuneau 20-30 de minute de lipsa de miscare, am descusut asistentii medicali de acolo pe toate partile.

Tin minte o poveste, in care mi se spunea ca niste asistente de acolo plecasera la o retea privata de sanatate si s-au intors nemultumite dupa cateva luni, pe motiv ca la noul loc de munca li se tot spunea ca talia lor “strica imaginea de profesionalism pe care vrea s-o prezinte lantul de clinici”. Stateam eu si ma gandeam “aaaa, asta n-o sa mi se intample mie niciodata”. N-am ajuns acolo, dar drumul catre acea situatie e usor si presarat cu dulciuri.

Plus, ma intreb de multa vreme cum ajung anumiti oameni pe la 30-35 de ani sa se ingrase necontrolat, desi in adolescenta/tinerete erau la greutatea ideala.

As formula un mic raspuns (fara valoare de lege, desigur): nu le mai pasa ca nu mai intra in pantalonii lor. 🙂

3 stiri cu copilasi

E greu sa gasesti un cuvant care sa includa făt, bebeluș ȘI copil mic 🙂

Prima vine din America:

Furt de făt din “burta” mamei

O femeie de 27 de ani, insarcinata in luna a 7-a, din Longmont, Colorado, s-a dus la casa unei necunoscute ca sa cumpere niste hainute pentru viitorul sau bebelus. Vanzatoarea fusese gasita pe craigslist (un fel de okazii.ro, sa zicem).

Ajunsa acolo, a fost injunghiata si i-a fost furat fatul nenascut din uter de catre femeia care daduse anuntul, care apoi a fugit ca nebuna din casa. Politia a fost chemata cumva, mama injunghiata a fost dusa de urgenta la spital si operata, se pare ca va supravietui.

Femeia care a furat fatul a mers apoi la un spital si a zis ca tocmai “a avortat fatul” (mort, acum) furat. Politia a fost anuntata, persoana a fost arestata si acuzata de tentativa de omor, agresiune si abuz impotriva unui copil.

A doua vine din Zărnești, România:

Familia afirma ca nou-nascutul lor a fost lasat sa cada pe jos la nastere (de catre personalul medical) 

Un bebelus ajunge de urgenta la TI la Maternitatea Brasov dupa ce a fost diagnosticat cu “infecţie materno-fetală la bază, respectiv meningită cu enterobacter cu evoluţie complicată”. Are şi leziuni externe, provocate de un posibil incident la naştere.

Nou-născutul are o leziune la buza superioară, însă aceasta nu i-a efectat evoluţia. Incidentul cu naşterea nu-l putem comenta, dar nu ţine de patologia lui. Mai sunt incidente la naştere…“, a spus dr. Badea (purtatorul de cuvant al maternitatii Brasov).

Mama copilului sustine ca nasterea a fost prost gestionata de personalul medical (asistentele medicale): “Una îşi făcea de lucru cu o pensetă sau ceva că era lângă mine, dar cu spatele, şi una era tocmai la geam. Copilul, după ce am născut, l-au adunat de pe jos. S-a lovit foarte tare, pentru că a căzut pe tabla pe care am pus eu picioarele, după care a căzut pe ciment. Deci, două lovituri a avut

Nu zic ca e imposibil sa se fi intamplat asta, dar daca un nou-nascut cade 90 de cm, pare putin probabil sa nu aiba decat “o leziune la buza superioara“.

ProTV-ul a relatat povestea atat de senzationalistic si lipsit de impartialitate incat pana si pe mine m-au enervat. Da-o incolo de treaba, e absurd sa incepi o stire cu “multe dintre spitalele Romaniei sunt un fel de lagare“, dar sa oferi doar opinia si experienta unei singure femei care tocmai a trecut printr-o nastere si atat. Opinia spitalului a fost redusa la “nu cred ca e posibil, nu stiu“. Halal echidistanta jurnalistica.Harvesting umbilical cord stem cells

Oricum, ceva e in neregula la povestea asta. Daca (asa cum se intelege din reportajul inflamat ProTV) bebelusul a fost nascut spontan, fara interventia doctorului sau a AM, cordonul ombilical ar fi trebuit sa-l tina cateva secunde, sa nu-l lase sa cada pana pe podea. In saptamana 40 cordonul ombilical are pana la 86 cm (si copilul oricum pare sa fi fost nascut la termen, deci mai devreme – cand cordonul e putin mai scurt). Deci cum ar fi zburat un bebelus care era inca prins cu placenta de uterul mamei sale pana pe masa (sa zicem minim 40 cm) + 90 cm pana la podea? Ok, placenta se desprinde in perioada imediat de dupa nastere, dar sunt cateva sute de grame de carne, nu ies in cateva secunde, ar fi oferit o minima rezistenta la o greutate de 2-3 kg prinsa de marginea sa.

Orice s-ar fi intamplat, o stire trista.

Ultima stire vine din nou din America si ofera un alt ton la stirile triste de mai devreme:

Copil readus la viata dupa 101 minute continue de resuscitare cardio-pulmonara fara nici o urma de afectare de durata

Un copil de 22 luni din Mifflinburg, Pennsylvania a cazut cumva intr-un raulet rapid de langa casa parintilor sai. Ambulanta a fost chemata, a ajuns repede, au mers la copilul gasit intre timp si apoi l-au resuscitat pentru 101 minute incontinuu – in ambulanta, intr-un spital local, intr-un elicopter si apoi in camera de urgente a unui spital mai mare cu o aripa de pediatrie.

Hipotermia se pare ca i-a marit un pic sansele de supravietuire. Dupa resuscitare, la cateva ore si-a recapatat si cunostinta, iar la 1 saptamana dupa incident se pare ca nu arata aproape nici o urma de afectare neurologica sau de alt fel, mergand si gangurind fericit pe acasa…

Cum evolueaza niste degeraturi la degete in timp

Un scurt post al unei cantarete amatoare din Australia a devenit “viral” in ultimele zile.

Se face ca a fost odata ca niciodata o tanara din Australia care a ajuns cumva intr-un orasel din provincia Saskatchewan, Canada, iarna. Acolo, temperaturile multianuale minime in ianuarie se invart in jurul lui -20 grade Celsius. Maximele multianuale pentru ianuarie sunt pe la -10 grade Celsiu. Deci e frig.

Dupa ce s-a imbatat pana n-a mai stiut de ea (“pure unadultared idiocy”, ca s-o citez), tanara a ajuns pe strazi noaptea (candva dupa 2:30), fara telefon, bani sau vreo idee cum sa ajunga acasa. A fost gasita la 5:45 dimineata, ghemuita in fata unui nursing home de… o asistenta medicala.

A fost tratata de urgenta (de medicul specialist… wait for it… dr. Freezin) si degeraturile au evoluat relativ normal: cianoza si pierderea sensitivitatii – decolorare si aparitia basicilor – marirea basicilor – debridarea basicilor (de catre specialist, pentru ca erau prea mari si simtea dureri prea mari). Acum poate folosi din nou mainile si are sanse mari sa nu isi piarda (aproape) nici un deget.

degeraturi1 degeraturi2 degeraturi3 degeraturi4 degeraturi5 degeraturi6

Cate ceva despre degeraturi (cf. Tintinalli’s Emergency Medicine, 7th Edition):

Sunt inflamatia tesutului ca urmare a expunerii prelungita la rece. Clinic, pacientii se plang intai de intepaturi, senzatia de arsura si amorteala. Se clasifica in functie de adancimea ranii si cat tesut este distrus, bazandu-ne pe aparenta tesuturilor dupa reincalzire:

  • degeraturi de gr. 1: roseata, edem si inghetarea superficiala a pielii. NU prezinta basici sau injurie tisulara.
  • degeraturi de gr. 2: inghetarea pielii intr-o adancime mai mare, urmata de formarea de basici cu lichid limpede. Amorteala zonelor afectate, urmata de durere vie/pulsatila.

  • degeraturi de gr. 3: inghetarea ajunge pana la zona subdermala, ducand la necroza si formarea de basici hemoragice

  • degeraturi de gr.4: se extind in adancime, pana la muschi, tendoane si chiar oase. Pielea este marmorata, cianozata si, intr-un final, neagra-uscata-mumificata (escara)

Tratamentul include reincalzire rapida in apa la 40 grade C (15-30 minute sau pana cand tesuturile sunt pliabile si rosiatice), aplicarea anumitor unguente slab antiinflamatoare (cu aloe vera, de exemplu), analgezie (AINS sau chiar opioide), ingrijirea locala a ranii + eventuala pansare (NU stransa/ocluziva), imunoprofilaxie antitetanica (daca ultimul booster a fost administrat la mai mult de 6/10 ani si medicul considera necesar). Drenarea si debridarea basicilor cu lichid limpede se face in functie de protocoalele locale. In cazurile de degeraturi extreme, e posibil sa fie necesare interventii chirurgicale.

Dureaza pana la 1-3 luni pana sa apara o demarcatie clara a tesutului neviabil (mort), care trebuie indepartat, ceea ce poate creea necesitatea de transplant de piele si/sau reconstructie.

Vrei sa vezi cum arata o degeratura de gradul 4? Let me google that for you. 🙂

“The Martian”, de Andy Weir – Ce se intampla daca un astronaut e abandonat pe Marte?

the martianTi-a placut Interstellar? Mie nu prea. Arata foarte bine si are cateva momente captivante, dar altfel, mi s-a parut un film prea lung si inutil complicat.

Te-ai saturat de avalansa de povesti despre spatiu care abunda in artificii si extraterestri si tot felul de intorsaturi ale intrigii care te implora sa nu iti dai ochii peste cap, plictisit?

Poate “The Martian” este pentru tine.

Povestea nu e originala. In viitorul apropiat, NASA trimite o serie de misiuni pe Marte, numite Ares.

In a 3-a misiune, in ziua a 6-a, echipa de 6 astronauti este fortata de o furtuna foarte puternica de nisip sa anuleze misiunea si sa evacueze de urgenta in MAV (Mars Ascent Vehicle) catre nava care ii astepta pe orbita si sa se intoarca pe Pamant. Daca nu plecau, riscau ca vantul sa le distruga MAV-ul si sa ramana cu totii pe Marte.

Insa totul nu merge asa de simplu. Pe drumul spre MAV, unul dintre ei, biologul-inginer Mark Watney este lovit (si tras in teapa) de antena de comunicatii a habitatului in care locuiau astronautii. Este purtat de vantul puternic departe de ceilalti, computerul care ii monitorizeaza functiile vitale este afectat, restul echipei e convinsa ca a murit. Cum MAV-ul nu poate decat sa plece pe orbita, nu poate sa re-aterizeze (pentru asta aveau 1 MDV – Mars Descent Vehicle), echipa pleaca.

Doar ca biologul nostru nu a murit. A avut norocul sa fie perforat doar putin costumul, sangerarea impreuna cu nisipul au sigilat partial ruptura. Se trezeste, reuseste sa-si resigileze costumul de astronaut si apoi incepe munca monumentala de-a ramane in viata pana la posibila sa salvare de urmatoarea misiune Ares (4).

Are resurse limitate de hrana, dar energie solara in abundenta si niste sisteme eficiente de oxigenare si de reciclare a apei. Plus 2 masinute (rovere) si instrumentele stiintifice care trebuiau folosite in misiune. Nu are acces la vreun mod de-a comunica, antena a fost distrusa iremediabil iar sistemele de comunicare de back-up erau in MAV.

Pentru a supravietui aproape 4 ani, incepe sa faca din ce in ce mai multe improvizatii. Creste cartofi, modifica rover-ele ca sa poata calatori pana la una din multele probe vechi, trimise de oameni pe Marte (pentru a face rost de-un mod de-a comunica), foloseste combustibilul din MDV (hidrazina) pentru a face apa si… se relaxeaza ascultand muzica disco, vizionand sitcomuri din anii ’70 si citind romane de Agatha Cristie (pentru ca asta adusesera cu ei colegii sai).

Cartea e captivanta, daca nu adormeam de oboseala, o terminam in 2 seri. Mie mi-a placut pentru ca nu foloseste tehnologii implauzibile, nu se foloseste de solutii de tip deus ex machina si pentru ca, intr-un final, e o poveste in care nenumarate resurse ale planetei Pamant sunt puse la gramada pentru a salva… un om.

Are o gramada de momente amuzante (banda adeziva este utila si in spatiu, poti repara orice cu un pic de  rasina speciala si inventivitate, NASA se gandeste la tot – mai putin la situatii atat de catastrofice incat astronautul s-ar sabota singur pentru a scapa) iar personajul principal este chiar simpatic in felul in care vede viata.

Stiu, I’m a sucker for these stories.

Dar cum sa nu-ti placa o poveste care incepe asa:

I’m stranded on Mars.

I have no way to communicate with Earth.

I’m in a Habitat designed to last 31 days.

If the Oxygenator breaks down, I’ll suffocate. If the Water Reclaimer breaks down, I’ll die of thirst. If the Hab breaches, I’ll just kind of explode. If none of those things happen, I’ll eventually run out of food and starve to death.

So yeah. I’m screwed.

Cateva imagini de pe Marte (mai multe aici), pentru a intelege un pic “cadrul” povestirii:

polul nord marte
Furtuni de nisip la polul nord, primavara
pamantul si luna
Pamantul si Luna vazute de pe Marte
phobos
1 din cei 2 sateliti naturali al lui Marte – Phobos
furtuni marte
Furtuni de nisip care cuprind toata planeta

Nu tot ce e natural e (mai) sanatos

Am o colega mare bautoare de Coca-Cola. Isi lasa sticlele sau dozele peste tot prin firma. Azi, cand luam o gustare in bucatarie, mi-a cazut privirea pe eticheta sticlei ei de Coca-Cola.

Se pare ca si cei de la Coca-Cola Romania isi doresc sa exploateze trendul actual, care se bazeaza pe ideea ca tot ce e natural si lipsit de conservanti e automat “mai bun” sau “mai sanatos”.

cola naturala

Poate cineva sa-mi spuna cu ce schimba faptul ca aromele sunt “naturale” si ca nu sunt conservanti in bautura, cand intr-un pahar de 250 ml avem 27 g de zahar si 5% din cantitatea de calorii necesara zilnic unui om normal?

Asta in conditiile in care se recomanda sa consumi (ca adult) maxim 50 g de zahar (10% din cantitatea de calorii zilnice) pe zi. Si in conditiile in care cercetarile actuale arata ca exista un risc ridicat pentru a dezvolta boli ale inimii la adultii care consuma zahar in cantitati prea mari. Asta ca sa nu vorbim de obezitate, hipertensiune, hipercolesterolemie, boli ale danturii si alte lucruri neimportante.

Dar hei, cui ii pasa de boli ale inimii? Doar avem arome naturale.

Astept cu nerabdare reclame la tigari naturale 100%. A, stai, asta s-a intamplat deja.

Ma rog, atunci astept reclame la bauturi alcoolice 100% naturale. A, stai, si asta s-a intamplat.

Ia sa vedem, ce mai lipseste. Pesticide si insecticide “naturale”? Avem. Otravuri naturale? Aveeem. Totul e sa gasim pe cineva dispus sa dea bani, ca imediat ii va deschide cineva ochii ca poate vinde mai mult daca produsul sau are “natural” adaugat pe undeva.

Incet, incet, lucrurile se mai schimba si in bine

Cine imi citeste blogul de multa vreme stie ca nu prea laud scoala postliceala de asistenti medicali ale carei cursuri le frecventez.

Principala mea problema este cu diferenta intre slogane si realitate.

Educatia se axeaza prea des pe “eu imi predau materia si atat” (vezi ce am avut de zis despre asta acum cateva luni) si prea putin pe intrebarea “oare elevii mei au ramas cu ceva dupa orele mele?”.

Se marșează pe ideea de parteneriat elevi-scoala pentru a produce niste profesionisti in domeniul medical. Realitatea e ca, de multe ori, suntem priviti si tratati (vezi cazul asta) ca niste inferiori, niste oameni care trebuie DOAR sa accepte ceea ce se decide pentru ei.

Oricare ar fi nemultumirile mele legate de scoala, trebuie sa recunosc ca anumite lucruri se schimba in bine. Sau se imbunatatesc. Sau ca se vrea, pe undeva, o schimbare in bine.

Ca sa fiu corect, e normal sa recunosti atunci cand se fac si lucruri bune. Daca nu vezi think, do, be positiveniciodata decat lucruri negative, te incarci negativ inutil. Pentru meseria noastra viitoare, cred ca e foarte important sa poti sa vezi si partea pozitiva a oricarei situatii, altfel ajungi sa ai probleme foarte rapid.

Pentru ce pot eu sa-mi laud scoala:

  • pentru ca anumiti angajati ai scolii (cu acordul sau la sfatul? conducerii) se straduiesc sa ajute elevii si proaspetii absolventi sa-si gaseasca un loc de munca. Ofera anumite informatii pe care cineva care n-a mai lucrat niciodata in viata sa le-ar putea gasi utile. Desigur, e o cale de strabatut intre a fi ajutat sa-ti gasesti un loc de munca si a fi angajat, dar e ceva de laudat.
  • pentru ca au incheiat niste parteneriate cu anumite entitati private de recrutare, in ideea de a oferi anumite avantaje celor care vor sa-si gaseasca un loc de munca.

  • pentru ca au incheiat niste parteneriate cu anumite lanturi private de sanatate, prin care se doreste inlesnirea gasirii unui job in cadrul unitatilor lor sanitare.

  • pentru ca, daca stii unde sa cauti, vei gasi cateva oferte de munca (la stat sau la privat) publicate pe canalele de comunicare ale scolii

  • pentru ca (se pare ca) exista un parteneriat cu o firma de recrutare/plasare pe piata muncii din Germania, care se arata interesata de gasirea unor angajati dispusi sa lucreze in camine de batrani din tara lui Goethe.

  • pentru ca (si asta e cel mai important pentru mine), daca iti dai un minim de interes si esti dispus sa muncesti un pic in plus, poti participa la niste schimburi de experienta peste hotare. Chit ca nu ai de gand sau nu o sa lucrezi vreodata in afara, e o ocazie excelenta pentru a-ti largi orizonturile si pentru a te gandi cu adevarat la ce inseamna ingrijirea bolnavilor.

  • pentru ca poti gasi oricand cativa profesori dispusi sa te ajute cu un sfat sau un raspuns la o intrebare – atata timp cat poti sa-i identifici si nu le ceri ceva imposibil. 🙂

Acuma… de ar reusi cumva mai multi profesori sa se schimbe si sa se ingrijoreze mai mult de ceea ce elevii lor retin si mai putin de concepte abstracte ca “programa” si “necesarul de note”. 🙂

De ce mi-a placut mie “Aferim!”

  1. Pentru ca filmul prezinta deloc voalat o scurta fila din istoria Romaniei. Tara Romaneasca din AFERIM!1835 era majoritar rurala, oamenii erau lipsiti de acces la educatie iar sistemul social era dominat inca de relatii feudale. Orice altceva ti-or transmite manualele de istorie care sar de la răscoala lui T. Vladimirescu la pașoptiști.
  2. Pentru ca nu se sfieste sa prezinte cum vedea (probabil) romanul mediu tot ce era diferit de el: cu invidie, cu nepasare sau cu ura. Nu neaparat din rautate, ci mai degraba din lipsa de informare.

  3. Pentru ca este neiertator in problema sclaviei in principatele romane ale secolului XIX. Personajele repeta des “tiganii nu e oameni” sau “sunt si ei oameni”/”e si el un suflet”. Robia era ceva normal si necesar, in acceptiunea personajelor. Tiganii sunt tratati ca o marfa, foarte putin ca oameni si deloc ca egali.

  4. Pentru ca, desi este un pic strident in dialoguri, reuseste sa transmita un mesaj. E la latitudinea fiecaruia sa-l desprinda sau nu. Pentru mine a fost “daca iti vezi doar de treaba/viata ta, intotdeauna se vor intampla lucruri rele langa tine, cu complicitatea ta”. Si ca dintotdeauna au fost importante sursele din care iti iei informatii – informatii care te ajuta apoi sa iei decizii. Aici are un rol si “aferim“, care apare de mai multe ori in film.

Povestea e foarte simpla: in 1835, in Tara Romaneasca, un zapciu, impreuna cu fiul sau, vaneaza un sclav tigan care a fugit de la boierul care-l detinea. Dupa ce il prind, trebuie sa-l returneze boierului. Povestea e mai degraba un pretext pentru a prezenta o imagine a unui principat romanesc uitat de vreme si de progres.

Regizorul a castigat Ursul de argint (pentru cel mai bun regizor) la Festivalul de Film de la Berlin. Relevant? Habar-n-am.

Per total, daca iti displac filmele alb-negru, daca te enerveaza western-urile sau daca te astepti la un “film istoric” de teapa glumelor propagandistice marca S. Nicolaescu, filmul asta ar fi o mare pierdere de timp.

E un film bun? Habar-n-am. Mie mi-a placut.

“American Gods” de Neil Gaiman

american godsCe s-a intamplat cu toti zeii pe care lumea ii venera acum 3000, 2000 sau 1000 de ani?

Daca existau cu adevarat, ce se intampla cu ei atunci cand oamenii care ii adulau mergeau intr-o cu totul alta zona geografica a Terrei?

Romanul lui Neil Gaiman se bazeaza pe ideea (intalnita de românul mediu intr-un fel asemanator in “Legendele Olimpului”) ca zeii merg printre noi.

Spre deosebire de imaginea de zeu atotputernic pe care o ofereau vechii greci, aici avem niste zei foarte interesanti:

  • atata timp cat oamenii ii venereaza intr-un anumit continent, ei se manifesta intr-o forma umana SI pe noul continent. Nu se imbolnavesc, au anumite puteri supranaturale, nu mor de batranete, dar POT fi ucisi (greu, dar pot). Devin mai puternici sau mai slabi in functie de sacrificiile si adoratia care le sunt oferite.
  • atunci cand oamenii pur si simplu nu ii mai venereaza deloc, ei ori dispar, ori se omoara, ori innebunesc (si mor dintr-un motiv sau altul).

  • zeii se pot culca cu oamenii si pot avea progenituri.

  • cu fiecare noua evolutie a omului, apar noi zei, care se hranesc cu “veneratia” oamenilor. Asa au aparut zei ai cailor ferate, ale transportului aerian, ai internetului, ai oraselor, ai cinematografului, ai masinilor, ai medicamentului samd.

Neil Gaiman porneste de la ideea ca America de Nord era un continent lipsit de populatie si, deci, de zei. Cu aparitia fiecarui nou val de emigranti (fie ca au fost din Europa, incepand cu vikingii si continuand cu spaniolii, francezii si englezii, fie ca au fost din stepele siberiene), vechii zei s-au manifestat pe “noul” continent.

Problema este ca oamenii au tendinta de-a-i uita pe vechii zei si a-si concentra toata atentia pe cate ceva nou. Ceea ce creeaza noi si noi zei si ii slabeste, incet-incet, pe cei vechi.

Ei bine, intr-un prezent postmodern neclar definit, un puscarias in floarea varstei este eliberat cu cateva zile mai devreme de la inchisoare. Shadow (nu ii aflam niciodata numele real, intreg) este anuntat ca i-a murit sotia si pus in libertate. Pe drumul spre casa, intr-un avion, el se intalneste cu un om relativ in varsta, cu un singur ochi, care se recomanda drept Wednesday.

Acesta ii spune niste lucruri despre el pe care n-ar fi trebuit sa le mai stie altcineva. Si ii ofera un job, ca “om de incredere” al lui, insarcinat cu a-l ajuta in treburile lui, a-l apara in cazul rar in care vor aparea probleme si cu a-i tine priveghiul in cazul foarte rar in care va muri.

Asa intra Shadow intr-un conflict pe care nu il intelege, intre zeii vechi si zeii noi (ai lumii moderne).

Fara sa mai povestesc foarte multe despre intriga cartii, este destul de captivanta. Are o perioada cam lunga in care nu iti explica nimic si in care doar introduce noi personaje. Ofera putine completari la poveste, obtinute prin imbinarea unor elemente din folclorul mai multor natiuni la elemente din istorie mai mult sau mai putin reale.

Dar, de la un punct de dupa jumatatea cartii ritmul actiunii creste si te face sa nu o mai lasi din mana.

Problema mea principala cu cartea vine de la felul in care isi creeaza intriga ignorand crestinismul, islamul si buddismul (+ taoism si confucianism) – motivul ceva mai real pentru uitarea zeilor vechi. Dar hei, e fictiune, cui ii pasa?

Per total, nu pot sa zic ca este o carte excelenta, dar cu siguranta nu e una proasta. De citit intr-o saptamana ploioasa 🙂

A, da. Cartea e 2$ pe amazon, dar 36 lei in Romania. Halal e-commerce.

Spoiler: Wednesday vine de la Wodnesdæg = “Woden’s day”. Woden este numele anglo-saxon pentru germanicul Wotan, alt nume pentru Odin.

Cine ghiceste de la ce vine denumirea in engleza “Thursday“? 🙂

Curtoazie profesionala, empatie sau prostie?

De cate ori ati auzit/vazut/citit o stire neplacuta despre o greseala a unei persoane care (din intamplare) are aceeasi meserie ca voi? Ceva de genul “X ii pune viata in pericol persoanei Y prin felul in care si-a facut meseria“.

De cate ori primul impuls a fost sa va puneti in situatia colegului de meserie, nu a victimei? De cateempathy ori ati gandit “nu e vina colegului“? Sau “colegul are partea cea mai mica de vina, altii sunt de vina” (inclusiv victima)?

Nu intelegeti despre ce vorbesc?

In primul rand, in ziua de azi avem un flux constant de stiri, din toate colturile lumii si din toate clasele societatii. Inainte de-a avea o ancheta legala si un verdict oficial, avem asa numitul proces al opiniei publice. Nu conteaza cat de impartial este prezentata stirea, intotdeauna opinia publica isi va forma o parere. Buna, rea, aceasta parere exista. Daca nu ar exista, atunci nu ar mai exista nici un fel de presiune pentru schimbare.

Exista si schimbari in rau din cauza manipularii opiniei publice? Desigur. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa existe si nu trebuie sa se manifeste in anumite situatii.

Exemple: Un politist omoara un om (aparent) nevinovat. De cele mai multe ori, cei mai zgomotosi sustinatori ai nevinovatiei politistului vor fi fix colegii lui de breasla. Un arhitect face un plan aiurea, o cladire se prabuseste, mor oameni. Cine ii va sari in aparare? Un inginer face economie la materiale, pune in pericol siguranta unei structuri, mor oameni. Cine il apara in prima instanta? Un pilot/sofer/conductor conduce beat/prost un avion/autobuz/tren, oameni mor. Se vor gasi colegi sa-l apere? Un doctor face o greseala, un pacient ii moare. Cine va gasi primul scuze? O asistenta medicala face ceva gresit, ii moare cineva care era in grija. Se vor gasi voci ale unor colege sa afirme ca vina e in primul rand a altuia?

Asta e un comportament pe care pur si simplu nu pot sa-l inteleg. Nu e vorba de bani, nu e vorba de ceva ce poti inlocui, nu e vorba de reguli sau alte lucruri. Vorbim de vieti omenesti pierdute.

De ce cred multi oameni ca e normal sa-si apere colegii de breasla doar pentru ca impart aceeasi breasla?

Se asteapta sa li se ofere aceeasi curtoazie intr-o situatie similara? Se gandesc ca si ei au fost la doi pasi de a face acelasi lucru si au scapat, poate totul putea fi evitat si in cazul precedent daca nu existau ALTI FACTORI, care cu siguranta SUNT DE VINA? Cred ca daca meseria lor e grea, automat presupune pozitionarea lor mai presus de orice vina si ca merita sa fie evaluati cu alte masuri?

La asta se adauga ultra-prezentul “eu fac treaba asta de nu-stiu-cati ani, deci eu pot sa-mi dau cu parerea, restul nu au dreptul“.

In primul rand, aici vorbim de opinia fiecaruia. Iti place, nu-ti place, nu ai cum sa ii interzici cuiva sa o aiba. Poti sa iti argumentezi opinia contrara, atat. In al doilea rand, aici intervine aroganta. Nu zice nimeni ca trebuie sa sari sa iti dai cu parerea in orice situatie. Nu zice nimeni ca trebuie sa faci vanatoare de vrajitoare si sa condamni pe cineva nevinovat (desi asta se intampla destul de des in tribunalul opiniei publice). Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-ti formezi o opinie si ca nu trebuie sa ti-o exprimi. Da, foloseste surse avizate, apeleaza la cei care chiar fac asta pentru a te informa inainte de-a zice ceva, dar nu exista “nu ai voie sa zici nimic”.

Revin la ideea de la inceput: mai ales in tari in care legile si regulile se respecta din 2 in 14 (ca Romania), lipsa reactiei opiniei publice nu face decat sa perpetueze erorile de la orice nivel al societatii (fie ca e vorba de politie, medicina, justitie, transport in comun, administratie samd). Prin apeluri din astea la autoritate nu faci decat sa pastrezi un status-quo, nu schimbi nimic.

Bineinteles, ca in orice situatie, exista si extreme.

In Romania extremele tind sa aiba gura mare, e adevarat, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ignori o tragedie sau sa absolvi vinovatul doar pentru ca cei care fac gura cel mai tare impotriva lui sunt niste idioti care ar face gura si impotriva Soarelui daca ar auzi ca le mor niste concetateni de la insolatii.

Alta problema des-intalnita la noi este fix reversul curtoaziei profesionale. De cate ori ati auzit fraza “eu lucrez in acelasi domeniu ca asta si el e un bou, a facut numai porcarii“. De cate ori ati fost la un doctor si a zis “cine ti-a pus diagnosticul asta e un idiot” sau la un service auto si vi s-a spus “ailalti au stricat tot aici” sau la o scoala unde cate un reprezentant al ei se lauda ca “la ei sunt profesori buni, nu ca la altii” si cate si mai cate exemple.

Nu zic ca trebuie sa accepti incompetenta colegilor. Din contra, de asta am si scris postul asta. Dar cred ca de multe ori e mai bine sa faci treaba bine din partea ta si mai putin important sa urli ca aia dinainte au facut un rahat mare. Desigur, daca e vorba de ceva ce te influenteaza pe tine sau pe altii direct, e bine sa spui asta. Dar daca o faci doar pentru a te lauda pe tine, eu cred ca obtii exact opusul.

 

Intrebarea e: ce faci cand ai un asemenea profesionist printre prieteni/amici? Daca e un strain, il ignori si treci mai departe. Dar cu “prietenul” te tot intalnesti.

Cel mai interesant este faptul ca e greu sa-ti filtrezi cercul de amici/prieteni si sa ii elimini pe toti care se poarta asa. Poti afla cu surprindere ca ai ramane foarte rapid fara prieteni. Si ca e probabil sa faci si tu acelasi lucru – deci ai fi un candidat perfect pentru a fi ignorat. 🙂

A taste of Austria – video

Desi n-are nici o legatura cu postarile mele obisnuite, este un exemplu simplu de promovare privata a unei tari, folosind doar niste echipamente disponibile oricui (nu ieftine, intr-adevar), multa rabdare, nu prea multi bani si ceva pasiune.

Anul 1 din perspectiva altui elev de postliceala

Florin a dat peste blogul meu pe la sfarsitul lui 2013 (daca tin eu minte bine).

E doar cu cativa ani mai mic decat mine, a absolvit o facultate si un master si are un job nici prea rau, nici prea bun. Dar vroia altceva.

Cauta niste informatii despre felul in care devii asistent medical. Nu era hotarat ce scoala sa aleaga, vroia sa vada cam cum e viata pentru viitorii asistenti medicali si vroia sa afle ce ar fi trebuit sa invete pentru a se pregati pentru inceputul scolii.

Am comunicat prin e-mail. I-am raspuns la intrebari in masura in care am fost in stare. Vara trecuta a dat admitere la scoala unde sunt si eu elev.

In toamna a inceput anul 1.

L-am rugat sa-mi povesteasca in scris, pe scurt, experienta lui ca viitor asistent medical, intamplator coleg de scoala.

Tot ce pot sa spun e ca sunt invidios pe cat de repede a reusit sa se descurce si sa invete sa faca anumite lucruri in spital, in conditiile in care mie mi-au trebuit aproape 3 semestre (si o perioada de voluntariat peste vara) ca sa ajung la un nivel al cunostintelor practice similar.

Un om care stie ce vrea sa faca, are un plan si nu se lasa descurajat rapid. Felicitarile mele.

Urmeaza un scurt guest post, din care sper sa invete eventuale persoane care se vor afla in situatii similare cu cele prin care am trecut noi pe drumul spre a deveni asistent medical:

1. Scoala a inceput de 2 saptamani, pana in acest moment sunt multumit de capitolul cursuri, in clasa avem un efectiv de 35 de cursanti, dintre care 25 frecventeaza cu regularitate cursurile, profesorii au intrat in paine inca de la inceput, predau la fiecare ora, metodologia de predare este una buna, exemple clare, teste, recapitulari … pana acum e ok.

Inca incerc sa ma adaptez cu ritmul alert pe care il impune munca, scoala, familia, iubita etc. Chiar daca au trecut 2 saptamani tot nu am reusit pe deplin sa ma acomodez, programul e foarte incarcat, sa nu mai punem la indoiala ca e necesar sa gasesti timp pentru studiu intr-un program care incepe la ora 6 dimineata si dureaza pana la ora 21.
Mai in gluma mai in serios mi-am gasit raspuns si la problema asta, simplu: in metrou, in tramvai etc. … bine sunt lucruri cu care te contrunti si tu si pe care le stii deja.
Astept cu nerabdare perioada de practica.

2. Sper sa nu trag concluzii primite, dar ma declar dezamagit de sistemul de predare, nu in totalitate, dar am materii la care profesorii MEREU se grabesc, vin, iti trantesc 10 pagini in 1 h/1,5 h de curs si restul… studiu individual. Da, sunt de acord ca trebuie sa inveti singur, dar cand vine vorba de “conspect” de 30/40 de pagini de carte de pe o saptamana pe alta, ma dezgusta. Nu pentru faptul ca trebuie sa muncesc singur, ci pentru faptu ca platesc niste bani, bani munciti, pentru niste servicii care nu le primesc in schimb. Asta e frustrant, imi si imaginez in anul 2 sau 3 ca o sa am multe lipsuri din cauza asta. Sunt (aproape) sigur de asta pentru ca inca de pe acum aud lozinci de gen: “trecem mai departe, ati vorbit despre asta la bazele nursingului” si multe alte exemple.
Si nu in ultimul rand ma nemultumeste faptul ca in mare am terminat aproape un semestru si nu am intrat decat 1 data in sala de demonstratii a scolii. E aberant sa-i spui cuiva ca ai fost de 4 ori in sala de informatica si 1 data in sala de demonstratii. Am ales sa ajung asistent medical, nicidecum in domeniul IT.

3. Iata-ma ajuns si in semestrul al doilea din primul an, iar tu apropiindu-te cu pasi repezi de finalul acestei provocari.

As dori sa abordez discutia din 2 puncte de vedere : scoala (cursuri) / practica.

Practica.
Per total, sunt multumit de ce am facut la practica, dar se putea si mai bine.
Mai exact, am trecut prin 2 stagii de practica, primul la spitalul X ( 3 saptamani ) pe sectia X, unde m-am lovit pentru prima data de ceea ce inseamna profesia de asistent medical.
Pe langa tot ce am invatat si tot ce am vazut, usor, usor mi s-a permis sa:
dizolv zeci de medicamente si sa le administrez pe branula
schimb perfuzii
sa pun branule (noi) de cateva ori
sa scot branule
adimistrez medicamente cale orala
recoltez de cateva ori
sa verific tot stocul de medicamente/toate fisele pacientilor la discretie ( am avut unii colegi care nici macar nu aveau permisiunea sa se atinga de fisele pacientilor )
sa asist la: ekg-uri / paracenteze / ecografii / endoscopii
Aici la spitalul X era un flux continuu, sa nu zic haos, foarte multi pacienti cu diferite afectiuni chiar si HIV stateau in acelasi salon cu ceilati pacienti. Conditiile nu erau tocmai ok. Mi s-a permis sa fac destul de multe lucuri pentru ca asistentele de acolo nu faceau fata, lucru care a fost un plus pentru noi cei veniti in practica.
Am intalnit si asistente mai amabile care cand erau in toane bune aveu chef de tine, in alte zile nici nu te bagau in seama, dar mi-am vazut interesul, cand eram dat afara pe usa intram pe geam. ( primul stagiu de practica )

In al doilea stagiu de practica am fost repartizat la spitalul Y pe sectia de Y.
Aici sistemul era cu totul altfel, totul era mult mai curat, mai organizat si toate erau bine puse la punct.
Si aici am reusit sa castig increderea asistentelor si sa imi vad de treaba mea chiar daca pentru unele asistente am devenit antipatic din prisma faptului ca eram prea curios, altele au apreciat lucrul asta samd.

Dupa prima saptamana de practica am reusit sa le castig increderea asistentelor si pe langa unele lucruri pe care le-am facut in spitalul X, aici am reusit sa:
sa pregatesc instrumentar pt sterilizare
sa schimb pansamente
sa fac injectii subcutan (anticoagulante)
am ajutat acolo unde era nevoie, chiar si la nevoile de baza: hranit pacienti / am facut si toaleta completa a unui pacient ( nu am dat inapoi de la nimic )
masurat glicemie cu glucometru
am asistat la: eco de cord (nu prea am inteles mare lucru), radiografii de toate tipurile – abdominale, toracale etc. Luam pacientul in carucior din pat, asitentele imi puneau foia de observatie in brate si mergeam oriunde pacientul avea programare. La final aducem pacientul in pat. Am avut si pacienti supraponderali cu care m-am cam chinuit singur, pentru ca nu m-a ajutat vreun brancardier.
mi se permitea zilnic sa notez in fisele pacientilor: tensiune, temperatura, scaun. ( devenise treaba mea )
Cam atat din ce imi amintesc ca am facut in plus la spitalul Y fata de X.

Si dupa al doilea stagiu de practica am fost multumit de ce am reusit sa asimilez din ceea cat mi s-a permis, insa aici am intalnit un personal mult mai generos si dispus sa imi raspunda la intrebari.

Aici intervin eu (Cristian): prin spitalul Y bantui eu de ceva vreme si mi s-a parut de departe cel mai ok (luat per ansamblu) ca mediu de invatare. Oamenii cu care m-am intalnit au fost in majoritatea lor dispusi sa ma invete, ajute sa invat si si-au gasit timp sa ii raspunda unui elev de postliceala la intrebari poate enervante, poate stupide. Nu conteaza ca era vorba de sefi de sectie, asistente-sefe, rezidenti, asistente, brancardieri sau infirmiere. Pentru mine, asta a fost spitalul in care am invatat cele mai multe lucruri. Asta desi nu este cel mai modern, cel mai bine dotat sau cel mai nu-stiu-cum din Bucuresti. Nimic nu bate oamenii de calitate. Gata cu interventia mea. 🙂

Scoala
Un subiect delicat , stiu ca iti impartaseam eu acum ceva vreme cu mare entuziasm ca avem o prezenta foarte mare la clasa, profesorii isi faceau treaba cum trebuie si multe altele.
Ce sa zic, au trecut apoximativ 6 luni de cand a inceput scoala si prezenta a scazut drastic, orele sunt din ce in ce mai scurte, iar sistemul de notare lasa de dorit.
Notarea nu reflecta nici pe departe cunostintele elevului, orele se termina MAXIM cu 2 ore inainte de ora normala de terminare, totul se face comasat si pe repede inainte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana in anul 3. Cand am primit canetul de elev si am vazut toate modulele prin care trebuie sa trecem pe parcursul anilor am fost foarte multumit, insa acum realizez ca in ritumul asta o sa stiu foarte putine si ca voi avea unele materii ca: pneumologie, chirurgie toracica, ortopedie etc la care nu cred ca o am mai mult de 20 pagini de cursuri. Poate sunt pesimist dar sper sa nu fie asa.
Daca un profesor nu vine de cel putin 3 zile la scoala din diferite motive, de 2 ori intarzie, in alte zile da teste, materia deja e compromisa. Poate gresesc, ramane de vazut.
Se pare ca studiul individual e baza.

Florin

Parca imi citesc experientele mele, repovestite in alt fel. 🙂

Ii urez mult succes lui Florin si nu pot decat sa regret faptul ca nu am citit o postare de genul asta acum 2 ani si jumatate, cred as fi facut anumite lucruri mult mai bine.

Inuman…

Citez din articolul de pe mediafax.ro:

Sambata, in Brasov, o femeie de 82 de ani (cu probleme de memorie) a fost dusa cu ambulanta (dupa ce ar fi fost resuscitata) de la casa fiicei la Spitalul Judeţean, dupa un stop cardio-respirator. Rudele zic ca ar fi fost cauzat de un edem pulmonar – e putin probabil sa fi pus diagnosticul asta de capul lor.

Duminica dimineata, la “ora 07.00, medicii au decis să o trimită la Spitalul «Tractorul» pe motiv că nu mai era de competenţa lor, pentru investigaţii la Secţia de Urologie“.

Acolo, “a fost preluată de medicul de gardă care i-a propus internarea. Ea a refuzat şi a spus că vrea să plece acasă. Medicul a încercat să o convingă aproape o oră să nu plece, dar ea a susţinut că vrea acasă. A semnat pe proprie răspundere că refuză internarea şi a fost ajutată să găsească un taxi.

A plecat in pijamale, cu fisa medicala si cartea de identitate in brate.

Politia Judeteana Brasov afirma ca “bătrâna a fost găsită moartă, duminică seară, pe un câmp de lângă Braşov, iar pe trupul acesteia nu au fost descoperite urme de violenţă, cel mai probabil decesul fiind provocat de frig“.

Directorul medical al Spitalului “Tractorul” din Braşov afirma, la final: “Dacă semnează, tu nu-l mai poţi opri pe pacient să plece, legal. Dar, omeneşte, medicul de gardă ar fi trebuit să facă tot posibilul să o oprească până la sosirea aparţinătorilor

omenește.