Anul 1 din perspectiva altui elev de postliceala

Florin a dat peste blogul meu pe la sfarsitul lui 2013 (daca tin eu minte bine).

E doar cu cativa ani mai mic decat mine, a absolvit o facultate si un master si are un job nici prea rau, nici prea bun. Dar vroia altceva.

Cauta niste informatii despre felul in care devii asistent medical. Nu era hotarat ce scoala sa aleaga, vroia sa vada cam cum e viata pentru viitorii asistenti medicali si vroia sa afle ce ar fi trebuit sa invete pentru a se pregati pentru inceputul scolii.

Am comunicat prin e-mail. I-am raspuns la intrebari in masura in care am fost in stare. Vara trecuta a dat admitere la scoala unde sunt si eu elev.

In toamna a inceput anul 1.

L-am rugat sa-mi povesteasca in scris, pe scurt, experienta lui ca viitor asistent medical, intamplator coleg de scoala.

Tot ce pot sa spun e ca sunt invidios pe cat de repede a reusit sa se descurce si sa invete sa faca anumite lucruri in spital, in conditiile in care mie mi-au trebuit aproape 3 semestre (si o perioada de voluntariat peste vara) ca sa ajung la un nivel al cunostintelor practice similar.

Un om care stie ce vrea sa faca, are un plan si nu se lasa descurajat rapid. Felicitarile mele.

Urmeaza un scurt guest post, din care sper sa invete eventuale persoane care se vor afla in situatii similare cu cele prin care am trecut noi pe drumul spre a deveni asistent medical:

1. Scoala a inceput de 2 saptamani, pana in acest moment sunt multumit de capitolul cursuri, in clasa avem un efectiv de 35 de cursanti, dintre care 25 frecventeaza cu regularitate cursurile, profesorii au intrat in paine inca de la inceput, predau la fiecare ora, metodologia de predare este una buna, exemple clare, teste, recapitulari … pana acum e ok.

Inca incerc sa ma adaptez cu ritmul alert pe care il impune munca, scoala, familia, iubita etc. Chiar daca au trecut 2 saptamani tot nu am reusit pe deplin sa ma acomodez, programul e foarte incarcat, sa nu mai punem la indoiala ca e necesar sa gasesti timp pentru studiu intr-un program care incepe la ora 6 dimineata si dureaza pana la ora 21.
Mai in gluma mai in serios mi-am gasit raspuns si la problema asta, simplu: in metrou, in tramvai etc. … bine sunt lucruri cu care te contrunti si tu si pe care le stii deja.
Astept cu nerabdare perioada de practica.

2. Sper sa nu trag concluzii primite, dar ma declar dezamagit de sistemul de predare, nu in totalitate, dar am materii la care profesorii MEREU se grabesc, vin, iti trantesc 10 pagini in 1 h/1,5 h de curs si restul… studiu individual. Da, sunt de acord ca trebuie sa inveti singur, dar cand vine vorba de “conspect” de 30/40 de pagini de carte de pe o saptamana pe alta, ma dezgusta. Nu pentru faptul ca trebuie sa muncesc singur, ci pentru faptu ca platesc niste bani, bani munciti, pentru niste servicii care nu le primesc in schimb. Asta e frustrant, imi si imaginez in anul 2 sau 3 ca o sa am multe lipsuri din cauza asta. Sunt (aproape) sigur de asta pentru ca inca de pe acum aud lozinci de gen: “trecem mai departe, ati vorbit despre asta la bazele nursingului” si multe alte exemple.
Si nu in ultimul rand ma nemultumeste faptul ca in mare am terminat aproape un semestru si nu am intrat decat 1 data in sala de demonstratii a scolii. E aberant sa-i spui cuiva ca ai fost de 4 ori in sala de informatica si 1 data in sala de demonstratii. Am ales sa ajung asistent medical, nicidecum in domeniul IT.

3. Iata-ma ajuns si in semestrul al doilea din primul an, iar tu apropiindu-te cu pasi repezi de finalul acestei provocari.

As dori sa abordez discutia din 2 puncte de vedere : scoala (cursuri) / practica.

Practica.
Per total, sunt multumit de ce am facut la practica, dar se putea si mai bine.
Mai exact, am trecut prin 2 stagii de practica, primul la spitalul X ( 3 saptamani ) pe sectia X, unde m-am lovit pentru prima data de ceea ce inseamna profesia de asistent medical.
Pe langa tot ce am invatat si tot ce am vazut, usor, usor mi s-a permis sa:
dizolv zeci de medicamente si sa le administrez pe branula
schimb perfuzii
sa pun branule (noi) de cateva ori
sa scot branule
adimistrez medicamente cale orala
recoltez de cateva ori
sa verific tot stocul de medicamente/toate fisele pacientilor la discretie ( am avut unii colegi care nici macar nu aveau permisiunea sa se atinga de fisele pacientilor )
sa asist la: ekg-uri / paracenteze / ecografii / endoscopii
Aici la spitalul X era un flux continuu, sa nu zic haos, foarte multi pacienti cu diferite afectiuni chiar si HIV stateau in acelasi salon cu ceilati pacienti. Conditiile nu erau tocmai ok. Mi s-a permis sa fac destul de multe lucuri pentru ca asistentele de acolo nu faceau fata, lucru care a fost un plus pentru noi cei veniti in practica.
Am intalnit si asistente mai amabile care cand erau in toane bune aveu chef de tine, in alte zile nici nu te bagau in seama, dar mi-am vazut interesul, cand eram dat afara pe usa intram pe geam. ( primul stagiu de practica )

In al doilea stagiu de practica am fost repartizat la spitalul Y pe sectia de Y.
Aici sistemul era cu totul altfel, totul era mult mai curat, mai organizat si toate erau bine puse la punct.
Si aici am reusit sa castig increderea asistentelor si sa imi vad de treaba mea chiar daca pentru unele asistente am devenit antipatic din prisma faptului ca eram prea curios, altele au apreciat lucrul asta samd.

Dupa prima saptamana de practica am reusit sa le castig increderea asistentelor si pe langa unele lucruri pe care le-am facut in spitalul X, aici am reusit sa:
sa pregatesc instrumentar pt sterilizare
sa schimb pansamente
sa fac injectii subcutan (anticoagulante)
am ajutat acolo unde era nevoie, chiar si la nevoile de baza: hranit pacienti / am facut si toaleta completa a unui pacient ( nu am dat inapoi de la nimic )
masurat glicemie cu glucometru
am asistat la: eco de cord (nu prea am inteles mare lucru), radiografii de toate tipurile – abdominale, toracale etc. Luam pacientul in carucior din pat, asitentele imi puneau foia de observatie in brate si mergeam oriunde pacientul avea programare. La final aducem pacientul in pat. Am avut si pacienti supraponderali cu care m-am cam chinuit singur, pentru ca nu m-a ajutat vreun brancardier.
mi se permitea zilnic sa notez in fisele pacientilor: tensiune, temperatura, scaun. ( devenise treaba mea )
Cam atat din ce imi amintesc ca am facut in plus la spitalul Y fata de X.

Si dupa al doilea stagiu de practica am fost multumit de ce am reusit sa asimilez din ceea cat mi s-a permis, insa aici am intalnit un personal mult mai generos si dispus sa imi raspunda la intrebari.

Aici intervin eu (Cristian): prin spitalul Y bantui eu de ceva vreme si mi s-a parut de departe cel mai ok (luat per ansamblu) ca mediu de invatare. Oamenii cu care m-am intalnit au fost in majoritatea lor dispusi sa ma invete, ajute sa invat si si-au gasit timp sa ii raspunda unui elev de postliceala la intrebari poate enervante, poate stupide. Nu conteaza ca era vorba de sefi de sectie, asistente-sefe, rezidenti, asistente, brancardieri sau infirmiere. Pentru mine, asta a fost spitalul in care am invatat cele mai multe lucruri. Asta desi nu este cel mai modern, cel mai bine dotat sau cel mai nu-stiu-cum din Bucuresti. Nimic nu bate oamenii de calitate. Gata cu interventia mea. 🙂

Scoala
Un subiect delicat , stiu ca iti impartaseam eu acum ceva vreme cu mare entuziasm ca avem o prezenta foarte mare la clasa, profesorii isi faceau treaba cum trebuie si multe altele.
Ce sa zic, au trecut apoximativ 6 luni de cand a inceput scoala si prezenta a scazut drastic, orele sunt din ce in ce mai scurte, iar sistemul de notare lasa de dorit.
Notarea nu reflecta nici pe departe cunostintele elevului, orele se termina MAXIM cu 2 ore inainte de ora normala de terminare, totul se face comasat si pe repede inainte.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana in anul 3. Cand am primit canetul de elev si am vazut toate modulele prin care trebuie sa trecem pe parcursul anilor am fost foarte multumit, insa acum realizez ca in ritumul asta o sa stiu foarte putine si ca voi avea unele materii ca: pneumologie, chirurgie toracica, ortopedie etc la care nu cred ca o am mai mult de 20 pagini de cursuri. Poate sunt pesimist dar sper sa nu fie asa.
Daca un profesor nu vine de cel putin 3 zile la scoala din diferite motive, de 2 ori intarzie, in alte zile da teste, materia deja e compromisa. Poate gresesc, ramane de vazut.
Se pare ca studiul individual e baza.

Florin

Parca imi citesc experientele mele, repovestite in alt fel. 🙂

Ii urez mult succes lui Florin si nu pot decat sa regret faptul ca nu am citit o postare de genul asta acum 2 ani si jumatate, cred as fi facut anumite lucruri mult mai bine.

Advertisements

3 Comments

  1. Cine poate sa imi explice ,,PROCESUL DE NURSING. CUNOASTEREA ETAPELOR PROCESULUI DE INGRIJIRE,,. multumesc

    Like

    1. Buna.
      Sunt departe de a fi un expert – am mai multe colege care par sa fi inteles mai bine procesul cu pricina. La mine problema vine de la faptul ca gandesc in termeni de “anamneza” – “diagnostic medical” – “investigatii” – “tratament”. Acest mod de gandire probabil ca e util unui medic, dar un asistent medical trebuie sa gandeasca altfel.

      Bun. Ce pot eu sa-ti explic, folosindu-ma si de o lectie predata de una din profesoarele noastre de nursing, cu vechime, cu schimb de experienta prin Strainezia si care e si Asistenta Sefa intr-o sectie importanta dintr-un spital bucurestean.

      Inainte de toate, trebuie sa te gandesti mai degraba ca un om (tu) care incearca sa IMBUNATATEASCA viata unui alt om (pacientul). Asta inseamna ca trebuie sa gandesti in felul urmator: pacientul are o problema, de la ce vine, cum se manifesta, ce pot face ca sa o rezolv sau sa-i imbunatatesc starea si cum evaluez imbunatatirea starii. Apoi repetam.

      In primul rand ai CULEGEREA DATELOR. Asta poate sa insemne anamneza (pe care ar trebui s-o faca si AM, dar in Romania nu prea se face) sau pur si simplu interpretarea datelor din anamneza facuta de doctor (in realitatea din Romania).

      Apoi identifici PROBLEMELE pacientului. Problema NU INSEAMNA diagnosticul medical. Problema este strict legata de nevoile omului (cele 14, dupa Virgina Henderson). Adica un pacient cu cancer de prostata nu are problema “cancer de prostata”. Are: dificultati in a elimina adecvat, are dificultati de a isi pastra postura adecvata, are dificultati in a dormi, are probleme in a comunica cu altii si probleme de imagine de sine etc. Identifici nevoile (din cele 14) alterate din cauza bolii si spui CUM sunt alterate. E partea usoara, dar complicata. Noi avem tendinta de-a pune semnele la probleme si problemele la sursa samd. Tine minte: PROBLEMELE le exprimi in functie de cele 14 NEVOI.
      Apoi identifici Etiologia = SURSA PROBLEMEI. Etiologia e strans legata de semnele de dependenta. Desigur, totul se poate reduce la “are cancer, deci…”. Dar nu e suficient. Urineaza des pentru ca tumoarea apasa pe vezica si ii reduce volumul. Are dureri de oase pentru ca tumoarea a metastazat la oase. Disfunctii erectile are din cauza tratamentului hormonal PENTRU cancer de prostata.
      Repet: Etiologia o identifici pe baza SEMNELOR. Semnele sunt echivalente, in mare, cu semnele si simptomele bolii… Pacientul urineaza des, e anxios, are dureri de oase, are disfunctii erectile samd.

      Daca ai ajuns pana aici, iti dai seama ca, de fapt, pornesti de la interpretarea datelor (de cele mai multe ori simptomele), iti formezi o ipoteza “pacientul are o problema de eliminare” si apoi pur si simplu enunti cauza si simptomele. E mai degraba un mod de-a gandi logic.
      Ok, de ce ai facut toate astea? Ca sa ii imbunatatesti viata pacientului. Cum facem asta? Pai incercam sa ii rezolvam problemele. Pentru asta stabilim OBIECTIVE.

      OBIECTIVUL este inversul problemei. Pacientul are probleme in a dormi. Ne dorim sa il ajutam sa doarma mai bine in X zile. Obiectivul trebuie sa fie clar, precis si limitat in timp.

      Pentru a indeplini obiectivul trebuie sa faci niste ACTIUNI. In cazul de mai sus, trebuie sa educam pacientul: sa bea mai putine lichide dupa o anumita ora (seara), sa urineze stand jos (asa isi ajuta vezica sa urineze mai mult decat daca sta in picioare), sa ia eventualele medicamente la ora corecta (pentru a-si face efectul), il invatam metode de relaxare pentru a adormi/readormi mai usor daca se trezeste sa urineze samd.
      Apoi avem EVALUAREA: pacientul doarme mai prost dupa 2 saptamani (sa zicem). Daca a facut totul asa cum i s-a spus, poate ar fi cazul sa il sfatuim despre UTILITATEA eventualelor alternative medicale (radioterapie, chirurgie) si sa il indreptam catre un doctor.

      Pe scurt: Probleme – Etiologie – Semne
      Obiective
      Actiune – Evaluare

      E inutil sa-ti mentionez faptul ca daca nu stii nimic despre boala o sa ai dificultati in a elabora un plan de ingrijire competent, nu? 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s