Ganduri de plecare

Acum 1 an de zile, impreuna cu 19 colegi (eu + 9 de anul 2 si 10 de anul 3) mergeam intr-un schimb de experienta intr-o clinica din strainatate.

Zilele acestea, un alt grup de 10 + 10 colegi a plecat prin acelasi program. Din curiozitate, combinata cu o oarecare simpatie a omului trecut prin aceeasi experienta cu ceva timp in urma, am urmarit si urmaresc comunicarile grupului de anul asta. Din experienta proprie, stiu ca una se comunica prin “canale oficiale” si alta se intampla in realitate. E oarecum normal, intr-o tara in care suntem obisnuiti de mici sa ascundem sub pres anumite lucruri neplacute. Chiar si-asa, mi s-a parut interesant optimismul si tonul general pozitiv inainte de plecare. Ma intreb daca se vor lovi si ei de aceleasi probleme ca noi si, daca da, cum le vor rezolva. Din start, anumite lucruri par (din exterior) sa fi fost organizate mai bine fata de anul trecut, sper ca totul va fi mai usor pentru ei decat a fost pentru noi.

Oricum, nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Proiectele de genul asta isi propun cu surle si trambite sa ofere elevului roman oportunitatea sa stranga experienta intr-un alt sistem, sa-si largeasca perspectivele asupra lumii si a meseriei sale si sa il ajute sa aplice in meseria sa (in tara sa) anumite lectii invatate in afara. Reusesc asta?

Eu cred (si am mai zis-o) ca singurul lucru pe care-l reusesc cu brio asemenea programe de schimb de experienta este sa ii provoace sau creasca romanului dorinta de-a fugi din tara pentru a munci in alta parte.

Sa luam cazul grupului de anul trecut. Teoretic vorbind, eram printre cei mai buni elevi ai scolii. Printre cei de anul 3 se gaseau viitoarea sefa de promotie si cea care a fost la o diferenta mica pentru a obtine aceasta “distinctie”. Printre cei de anul 2  aproape sigur se gaseste sefa de promotie de anul asta. Dintre cei 20, cativa am mai plecat (inainte sau intre timp) intr-un al doilea schimb de experienta (mai scurt, in alt proiect european).

emigrare

Dintre cei 10 de anul 3 (care au absolvit intre timp), in momentul asta avem plecati deja din tara sau foarte aproape de a pleca:

  • 3 in Anglia
  • 1 in SUA

  • 1 in Danemarca

  • 1 in Irlanda

  • 1 in Italia

  • 1 in Cipru

Cu celelalte 2 persoane n-am mai pastrat legatura, dar una dintre ele – care sustinea sus si tare ca vrea sa lucreze in Romania, era foarte nemultumita acum cateva luni ca nu si-a gasit un post intr-un spital de stat si afirma ca probabil va pleca si ea din tara. Daca nu ar fi fost problema generata de Ministerul Educatiei si Inspectoratele Scolare – care au reusit sa NU elibereze pana in ziua de azi diplomele de absolvire catre scoala noastra, aproape toti colegii de mai sus ar fi fost plecati de mult.

Dintre cei 10 de anul 2 (anul trecut), in momentul de fata avem tot vreo 7-8 care afirma (mai direct, mai cu jumatate de gura) ca ar pleca sa munceasca in afara imediat sau curand dupa absolvire.

Ma rog. E o cale lunga de la a zice ceva si a o si face, dar, atunci cand vrei sa muncesti si nu prea ai unde sau, daca esti fericit si gasesti unde – ti se ofera un salariu de mizerie, alegerea devine simpla, nu?

Tin minte ca, atunci cand eram eu la liceu, in 2000, tocmai se schimbau un pic perceptiile romanilor despre tara lor. De unde pe la sfarsitul anilor ’90 majoritatea absoluta a studentilor spuneau ca “da, am pleca din tara cu prima oportunitate”, la inceputul anilor 2000 se schimba raspunsul in “as munci in tara”. Totul s-a schimbat din 2008. Desi rezultatele la invatatura s-au inrautatit (si numarul total de tineri adulti a scazut), orice sondaj arata ca majoritatea absoluta a tinerilor romani ar pleca din tara, iar dintre cei care au plecat deja la studii, multi nu s-ar intoarce cu nici un pret.

Desigur, nu ii pasa nimanui de treaba asta. Mai mult decat la nivel declarativ, cel putin.

Si, asa cum s-a vazut anul trecut la alegeri, politicienii mai degraba exploateaza aceasta situatie in folosul lor, preferand sa ii numeasca pe cei care-si cauta succesul in alte tari “lipsiti de patriotism” si sa ii jigneasca cat de des pot. Cel mai trist e ca o anumita categorie a populatiei le-a adoptat discursul dezbinator, multi romani acum acuzandu-i pe cei care pleca de cate-n luna si-n stele.

P.S. Nu, nu zic ca e usoara viata de AM pe undeva in lumea asta. Dar daca chiar mergi la practica in spitale (de Stat) in astia 3 ani de scoala, unul din primele lucruri care-ti vin in cap cand termini scoala (sau mai devreme) cred ca este “cum naiba fac sa NU ajung aici?

drepturi imagine: The Irish Times

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s