Bucurestiul e interesant…

… daca ridici capul din smartphone sau din pamant.

20150502_150409

20150531_192409
Aparent, e faimos artistul. fb

20150531_185531

Ce se intampla aici? Copacul din spate ii pune coarne copacului din fata sau e un iepure deghizat?
Ce se intampla aici? Copacul din spate ii pune coarne copacului din fata sau e un iepure deghizat?

 

Cate rate numaram in aceasta armada care a plecat la cucerirea Gradinii Botanice?
Cate rate numaram in aceasta armada care a plecat la cucerirea Gradinii Botanice?
Advertisements

De Hogeweyk – un nursing home-comunitate din Olanda pentru pacienti cu dementa

Pentru cine nu are chef sa vada 20 de minute de mini-reportaj:

E practic un mini-cartier al oraselului Weesp, aflat la sub 50 minute cu autobuzul de centrul Amsterdamului. De afara nici nu-ti dai seama ca e un nursing home. Poza de pe google maps:

Screen shot 2015-05-29 at 12.57.00 PM

Are cu totul 12.000 mp, 23 case, 1 teatru, 1 restaurant, 1 cabinet medical si 1 supermarket. Plus o galerie si niste sali de conferinte. A fost inaugurat in 2009. A costat 19,3 milioane euro, din care 1,5 milioane de euro au fost donatii.

357A_Hogeweyk_02b curte interioara

E interesant cum mai castiga niste bani: oricine poate manca la restaurant, scolile locale folosesc teatrul, artistii locali folosesc galeria, diferite firme inchiriaza salile de conferinte.

De_Hogeweyk_24

Aici locuiesc 152 de locuitori – pacienti, cu varsta medie de 83 de ani, cate 6-7 intr-o casa + 1-2 ingrijitori. In total, sunt aproximativ 250 de persoane angajate (+ voluntari) care lucreaza pentru acest nursing home – comunitate.

Costul lunar pentru casa lor nationala de asigurari de sanatate este de aproximativ 5000 euro/locuitor + anumite sume (mici) platite catre un asigurator privat. Spre comparatie, in UK o saptamana de Nursing Home Care (residential + nursing) costa in jur de 750 – 850 lire.

Nursing home-ul are ceva rezultate: pacientii pastreaza cat de cat o aparenta de normalitate a vietii lor, sunt mai in forma, fac diferite activitati normale si iau mult mai putine medicamente. La asta ajuta putin si felul in care sunt construite casele, interiorul fiind amenajat in 7 stiluri diferite (crestin, indian, bogat, cultural, urban, traditional si placut).

De_Hogeweyk_21 De_Hogeweyk_22

De_Hogeweyk_18

M-a amuzat faptul ca pot comanda orice de la supermarket, dar daca fac cumparaturi aiurea, niste angajati le vor duce ulterior la loc.

De_Hogeweyk_16

Poze luate si de pe site-ul casei de arhitectura care a facut planul pentru Nursing Home.

Articole despre De Hogeweyk aici, aici si aici.

Cat castiga un asistent medical de geriatrie aici (Verzorgende individuele gezondheidszorg)? Dintr-un anunt de angajare valabil anul asta: Maximum 2480 euro/luna (brut), la 36 ore lucrate/saptamana + un bonus de final de an de 5,7% din salariul brut. Plus ceva bonus pentru transport pentru cei care locuiesc mai departe.harta

Lista (incompleta) cu denumiri diferite pentru personalul medical in cateva tari europene

Pentru orice roman care vrea sa plece din tara pentru a lucra, sistemul medical al altei tari europene poate oferi multe probleme. De la recunoasterea diplomelor pana la recunoasterea experientei si incadrarea sa pe un post care nu are corespondenta cu situatia in Romania. Nu in ultimul rand, vor descoperi ca exista o sumedenie de specialisti care ajuta in ingrijirea pacientilor in diferite sectii.

Am dat peste niste documente facute publice pe portalul ADAM – parte din programul Uniunii Europene de educatie si training Leonardo da Vinci.

Strict pentru asistenti medicali, cred ca ar fi util sa afle denumirea anumitor profesii din sistemul medical pentru care poate ar fi calificati, poate nu. Eu voi oferi doar lista denumirilor (in engleza), documentele cu niste informatii mai detaliate (tot in engleza) sunt mai jos. Sau se poate porni de la numele profesiei si se pot cauta informatii pe google. Google Chrome e acceptabil pentru traducerea rezultatelor cautarilor in limbi straine.

Lista nu e exhaustiva, anumite tari si o serie de specializari sunt ignorate, pentru ca a fost gandita specific pentru ingrijirea batranilor. O pastrez in engleza, pe cat posibil o s-o si traduc candva.

O lista cu salarii aproximative pentru asistenti medicali in tarile cu pricina am strans aici.

Austria

Elderly care nurse (Altenpfleger/in)

Asistenta/Asistent Medical/a (Diplomierte/r Krankenschwester/Krankenpfleger = DGKS/DGKP)

Home carer (Heimhelfer/in)

Occupational therapist (Ergotherapeut/in)

Home help (Haushaltshilfe)

Danemarca

Asistenta Medicala (Sygeplejerske)

Service assistant (Serviceassistent)

Social and Health Assistant (Social- og sundhedsassistent , SOSU- assistent)

Care helper (Social- og sundhedshjælper)

Physiotherapist (Fysioterapeut)

Property Service (Ejendomsservicehjælper, ejendomsservicetekniker)

Franta

Asistent Medical (Infirmier) + specializari: Anestezie (infirmier anesthésiste, IADE), Bloc operator (Infirmier de bloc opératoire, IBODE), Puericultura/pediatrie (infirmier puériculteur)

Family helper (Assistante de vie familles [AVF])

Activity manager (Animateur [AMP])

Agents of hospital services (Personnel de service hospitalier [ASH])

Medical and psychological auxiliary (Aide médico psychologique [MP])

Home helper (Agent à domicile or Aide à domicile)

Home auxiliaries (Agent à domicile or Aide à domicile [AD] Auxiliaire de vie sociale [AVS] (Assistante de vie familles [AVF])

Medical coordinator (Médecin Coordinateur)

Nursing assistant (Aide soignant)

Social helper (Auxiliaire de vie sociale [AVS])

Germania

Asistent Medical (Gesundheits- und Krankenpfleger/schwester)

Elderly care nurse (Altenpfleger/in)

Elderly care assistant (Altenpflegehelfer/in)

Assistant elderly care nurse (Hilfskraft Altenpflege)

Home Carer for private households (Pflegehelfer/innen im Privathaushalt)

Live-in carer (Fachkraft für Altenbetreuung)

Gerontotherapist (Altentherapeut/in)

Italia

Asistent Medical  (Infermiere Professionale)

Home Basic Assistant (Assistente Domiciliare)

Family Assistant (Assistente Domiciliare)

Socio-Health Operator (Operatore Socio Sanitario)

Physiotherapist (Fisioterapista)

Entertainer (Animatore)

Irlanda

Registered nurse

Care assistant

Home carer

Overnight care service

Olanda

Asistent Medical (Verpleegkundige)

Home carer (Zorghulp)

Elderly care nurse (Bejaardenverzorg(st)er; Verzorgende IG)

Geriatric nurse (Geriatrisch verpleegkundige)

Occupational therapist (Ergotherapeut)

Assistant / Auxiliary for care and public well-being (Assistent / Helpende Zorg & Welzijn)

District (male) nurse (Wijkverpleegkundige)

Norvegia

Asistenta Medicala (Sykepleier)

Health worker (Helsefagarbeider)

Physiotherapist (Fysioterapeut)

Spania

Asistent Medical (Enfermeiro/Enfermera)

Home Carer (Auxiliar de Apoio Domiciliario)

Geriatric Auxiliary (Gerocultor)

Nursing Care Technician (Técnico de cuidados auxiliares de enfermagem)

Social Worker (Trabalhador Social)

Occupational Therapist (Terapeuta Ocupacional)

Physiotherapist (Fisioterapeuta)

Speech and language therapist (Terapeuta da Fala)

General Service Assistant (Ajudante de Serviços Gerais)

Suedia

Asistenta Medicala (Sjuksköterska)

Assistant Nurse (Sjukbiträde)

Social welfare officer (Socialarbetare)

Occupational therapist (Yrkesrådgivare)

Physiotherapist (Fysioterapist)

Marea Britanie

Registered nurse

Care assistant

Home carer

Overnight care service

Cele 2 documente (pentru cine vrea sa citeasca mai multe) sunt:

European Senior Service Sector CATALOGUE OF JOB PROFILES

si

Job profiles of the European Senior Service Sector. Typology and Developments.

Cum masuram tensiunea arteriala cat mai precis

Acum 1 luna am avut o consultatie la medicul de medicina muncii. Printre altele, mi-a masurat tensiunea arteriala (stetoscop + sfigmomanometru aneroid). A fost 140 cu 80. La o saptamana dupa aceea, am fost la medicul de familie sa-mi faca ultima doza din Engerix B (vaccinul anti-hepatita B). I-am spus de rezultatul bizar al tensiunii mele. Mi-au masurat tensiunea si acolo (cu un aparat electronic). A fost 148 cu 90, cu pulsul 100. Ambele rezultate au fost aproape de adevar, poti sa simti in mana prima bataie care corespunde aproximativ cu valoarea sistolica. Daca te uiti la ecran/cadran, poti sa-ti aproximezi cu cativa mm valoarea sistolica.

Am 31 de ani, sunt relativ in forma (chit ca ma plang eu de faptul ca peste iarna am castigat cateva kg in plus), pot – si o fac 1 data la 2 sapt. – urca 10 etaje in fuga, cu un ghiozdan de vreo 8 kg in spate, iarna asta coboram lejer intre 60 si 80 de km de partii in 7 ore de stat aproape constant in picioare pe placa si fac 100 de flotari fara sa imi iasa inima pe gat. Diabetic nu sunt (si nu am istoric in familie). Asta nu inseamna ca nu as putea fi hipertensiv, doar ca e relativ improbabil – atata timp cat nu am alte semne si simptome ale altor boli. Insuficienta renala nu am, insuficienta cardiaca nici atat, apnee in timpul somnului nu a observat sotia sa am (si am un control orl in ultimii 5 ani care zicea ca sunt ok). Medicamente nu iau decat e musai nevoie (si dintre cele la risc, oricum nu iau AINS-uri, medicamente pt. migrene, antidepresive sau altele).

Veneam dupa 1 luna de trezit zilnic la 5 si ceva, mers la spital, apoi la munca, apoi in alte parti, ajuns acasa la ora 8 si ceva si culcat la 12. Nu mancasem la fel de sanatos ca in general, oboseala si stresul incurajandu-ma sa mananc mai multe dulciuri decat de obicei – de aici si cresterea in greutate. Inainte de a ajunge la medicul de familie mersesem un pic mai repede, aveam si seringa (vaccinului) in fata mea, nu am stat sprijinit de spatarul scaunului, aveam picioarele incrucisate si am mai si vorbit un pic in momentul masuratorii. Toti factori agravanti pentru valoarea tensiunii arteriale. Deci erau relevante masuratorile facute de cei 2 doctori? Nu prea. Dar asta nu inseamna ca recomandarea lor n-a fost corecta: sa imi masor singur tensiunea acasa in mod repetat

De atunci si pana acum mi-am luat tensiunea cam 1 data la 2 zile, la ore diferite ale zilei, pe ambele maini. Niciodata n-am mai avut peste 120 valoarea sistolica (auzita cu stetoscopul, palpata + estimata dupa saritura acului pe cadran). Daca 20 de masuratori zic un lucru si 2 zic altceva, e probabil ca cele 2 initiale sa fi fost facute prost sau in conditii incorecte sau sa fi avut circumstante agravante.

cum se ia corect tensiunea

Poza de aici. Sursele sunt mentionate in josul paginii, dar oricum cred ca putem avea incredere in ceva recomandat de cea mai mare organizatie a medicilor si studentilor la medicina din America de Nord (AMA).

De ce vreau sa scriu in aceasta postare? Desi intr-o luna si ceva voi termina scoala si voi deveni asistent medical, mie nu mi s-a predat niciodata pana acum corect cum sa masor tensiunea arteriala a unui pacient. In situatia mea sunt mai multe colege din scoala mea. Nu generalizez, dar stiu ca exista aceasta problema.

La scoala ni s-a dictat “masurarea tensiunii arteriale” laolalta cu toate celelalte proceduri de practica ale asistentului medical. Cam 300 de pagini, comprimate in 6-7 zile in semestrele 1 si 2 din anul 1 (pentru ca aveau de predat si multe alte lucruri in acelasi timp). Profesoara de nursing (asistenta medicala, de altfel) nu a adus nici macar o manseta in clasa (d-apoi un stetoscop). A dictat ceva pe repede inainte, nu a discutat nimic despre probleme sau situatii specifice si gata, toti stiam. La spital s-au gasit asistente care sa ne spuna cum se face acest lucru, dar fiecare ne-a invatat cum stia mai bine.

Sa vedem teoria (plus cateva adaugiri de aici, aici si aici):

Tensiunea arteriala este presiunea exercitata de sangele circulant asupra peretilor arteriali. Setensiometru masoara in mm coloana de mercur (mm Hg). O masuram folosind un cadran/aparat electronic de masurare/un cilindru cu mercur , un stetoscop si o manseta care contine un fel de camera de plastic care se umple cu aer, pompat inauntru printr-o valva.

cateter arterialSau folosim un senzor introdus intr-o artera, care comunica cu un transductor care poate fi conectat la un monitor sau alt aparat care interpeteaza datele electronice, afisandu-ne tensiunea arteriala. Este un mod invaziv de masurare a TA cu catetere arteriale, utilizat in sectiile de TI, de regula. Metoda asta e inutil sa mai spun ca este folosita doar in cazuri speciale.

In mod normal, cu stetoscopul nu auzim nimic atunci cand il pozitionam pe o artera. Atunci cand manseta se umfla, oprim aproape total fluxul de sange pe artera respectiva. Pe masura ce manseta se dezumfla, sangele incepe sa curga din nou pe artera, cu putere, provocand un fel de turbulente. Aceste turbulente formeaza asa-numitele sunete Korotkoff (bataile pe care le auzi in stetoscop pe masura ce manseta se dezumfla). Primul sunet corespunde valorii sistolice, ultimul sunet (inainte de a disparea) corespunde valorii diastolice. La palpare, vei simti brusc revenirea pulsului in artera radiala – ceea ce corespunde aproximativ cu valoarea sistolica (aproximativ, pentru ca nu simti instantaneu presiunea revenind, exista o distanta de aprox. 30 cm de parcurs).

blood_flow_and_Korotkoff_sounds_during_a_BP_measurementProcedura in sine nu e foarte complicata. Palpam pana gasim artera brahiala (la unii pacienti o gasesti fix la plica cotului, la altii o gasesti mai pe interior. Pozitionam manseta corect. Apoi pozitionam stetoscopul pe artera. Daca vrem sa fim corecti, palpam (pe artera radiala) sau auscultam in timp ce umflam relativ incet manseta – pentru a descoperi o valoare aproximativa a tensiunii sistolice (unde dispar sunetele). De aici mai umflam cu aprox. 30 mm Hg, ca sa ne asiguram ca scapam de eventualele erori cauzate de prezenta unor placi de aterom (auscultatory gap). Apoi dezumflam incet (2 mm Hg/secunda) manseta, stand cu ochii pe cadran. Valoarea de la primul sunet auzit e TA sistolica, ultimul corespunde TA diastolica.

Dar nu tot ce pare necomplicat nu se complica in viata reala!

• E important cum pozitionam manseta! Trebuie sa fie dezumflata initial si adaptata (pe cat posibil) dimensiunilor pacientului. Eroarea de masuratoare e mai mare la mansetele prea mici fata de bratul pacientului (fata de cele prea mari). In conditiile in care unele sectii abia au un tensiometru vechi pe sectie… asta e una din regulile cel mai des incalcate (din ce am vazut eu).

• Manseta trebuie pozitionata cu mana cu tot in asa fel incat sa se gaseasca aproximativ la nivelul inimii (in general la nivelul cosului pieptului = stern). Atentie la pacientii cu cifoza sau BPOC, tind sa aiba cutia toracica deformata. La pacientul care sta in pat, pe spate, inima nu este la nivelul saltelei, deci ar fi recomandabil sa i se sprijine mana cu o perna sau ceva, pentru a duce manseta la nivelul inimii.

• Se pune la 2-5 cm deasupra plicii cotului, si centram semnul de “artera”/”artery” pe artera angiografie manabrahiala. Adica un pic lateral – daca o gasesti acolo. Ideea e sa fie LA NIVELUL INIMII. Plica cotului e ceva mai jos decat inima, daca te uiti, de asta este bine s-o pozitionezi asa. Contrar opiniei populare, asta nu inseamna ca aliniezi TOT TIMPUL tubul conectat la cadran (sfigmomanometru) cu degetul mijlociu, pentru ca artera brahiala coboara un pic pe lateral-interiorul bratului (NU chiar pe centru), inainte de a se bifurca in a. radiala/a. ulnara (plus a. interosoase). Semnul ala marcheaza mijlocul camerei de plastic/cauciuc din interiorul mansetei si ar trebui sa stea pe artera pentru a oferi (pe cadran/ecran) presiunea in zona arterei, nu undeva la mai multi centimetri mai incolo. Tot pe artera brahiala trebuie sa pozitionezi si stetoscopul, ca sa auzi perfect sunetele.

• Atentie la viteza de dezumflare. 2-3 mm Hg pe secunda ar trebui sa fie ok. Trebuie sa fie nici prea rapida, dar nici prea lenta. Pentru a-ti gasi un ritm bun cred ca trebuie pur si simplu sa exersezi. Ajuta sa-ti cumperi un tensiometru (costa cateva zeci de lei) si sa exersezi pe tine sau pe colegii tai.

Nu e motiv de alarma sa vezi o tensiune putin diferita la bratul stang versus cel drept. Dar daca diferenta e mai mare de 10-20 mm Hg, ar trebui investigata. Bine, cati asistenti medicali iau TA de pe ambele brate in mod regulat?

• Exista diferente intre valorile masurate ale TA in functie de numarul de masuratori (o iei de mai multe ori la rand, va creste), momentul zilei (dimineata e ceva mai scazuta decat seara) si multi alti factori. Printre ei: “hipertensiunea cauzata de halatul alb”. Se poate intampla ca un pacient normotensiv sa aiba un scurt episod de hipertensiune doar pentru ca e in prezenta unui cadru medical. De asta trebuie sa il calmam pe cat posibil pe pacient.

Pacientul care sta in pat va avea, in general, o TA diferita fata de acelasi pacient in sezut. Valoarea diastolica va fi un pic mai mica si cea sistolica un pic mai mare (pe spate versus sezand in fund). Diferentele acestea variaza in functie de acuratetea cu care pozitionam manseta la nivelul inimii.

• Daca nu se poate palpa sau auzi in nici un fel TA, se poate ridica bratul pacientului pentru 15 secunde deasupra nivelului inimii, apoi se remasoara tensiunea.

• E recomandabil ca pacientul sa nu fi facut nici un efort fizic pentru minim 30 de minute inainte de masuratoare.

Se pot folosi si arterele piciorului (poplitee in special) pentru masurarea tensiunii arteriale, dar trebuie pozitionata corect manseta si trebuie luat in calcul faptul ca TA e un pic crescuta in membrele inferioare fata de membrele superioare.

tensiune la picior

• La pacientii cu diabet sau cu boli ale arterelor (arterita, ateroscleroza etc.) exista si masuratorile indicelui brat/glezna (raportul intre TA in mana si picior) – pentru a vedea diferenta intre TA din brate si picioare… Se fac masuratori la ambele brate si la ambele picioare, de regula ajutat de un mini-ecograf. Un indice brat-glezna sub 0,9 sau peste 1,3 indica boala vasculara, unul sub 0,5 indica posibilitatea necesitatii amputarii piciorului.

tensiune brat picior

• Din ce am citit, e posibil sa existe anumite probleme in masurarea tensiunii pacientilor cu aritmii cardiace sau la femei gravide. La primii e posibil sa fie nevoie de masuratori repetate, la a doua categorie e posibil sa nu dispara total sunetele korotkoff, ceea ce inseamna ca trebuie sa invatam cum se schimba tonalitatea lor inainte de-a deveni slab audibile (ceea ce ar corespunde cu sunetul IV). Aici ar fi util daca ar comenta cineva cu mai multa experienta.

Tensiometrele standard se uzeaza si pot subestima in timp TA. Trebuiesc verificate sau inlocuite in timp. Stetoscopul ar trebui sa fie cat mai de calitate – pentru acuratete crescuta. Nu stiu cat de mult se face asta in practica (eu am vazut si rezidenti si doctori cu niste stetoscoape ieftine, d-apoi AM).

• Definitia unei TA “normale” variaza mult. AHA si ESH vad ca recomanda ca normale niste valori PANA IN 135/85 mm Hg. Optimul ar fi sub 130/80 (conform aceleasi AHA si ESH). In principiu, la 140 cu 90 mm Hg un pacient ar trebui clar monitorizat (mai ales daca nu se stie cu probleme cardiace/renale/diabet etc.)

• La copii (in special) se pot auzi cateodata sunetele Korotkoff pana la 0 mm Hg – nu e motiv de ingrijorare.

In 3 ani de practica (si peste o mie de ore de stat in spital), pot spune ca am vazut de foarte putine ori o asistenta luand tensiunea cu stetoscopul. Majoritatea asistentelor vazute de mine o masoara doar prin metoda palparii. Unele (putine) nici nu se mai obosesc cu palparea, se ghideaza doar dupa “saritura” acului sfigmomanometrului – perceptibila doar in anumite cazuri corect la aparitia valorii sistolice si mai rar la cea diastolica. Si care NU e o metoda precisa de masuratoare!

Problema e ca prin metoda palparii nu se poate masura NICIODATA precis valoarea diastolica a T.A. Avem doar o aproximare (tensiunea sistolica impartita la 2 + 10 sau 20. Adica la 120 TA sistolica, avem diastolica estimata la 70. Sau 80.). Iar T.A. masurata asa este oricum un pic mai mica decat cea masurata prin auscultatie – cu stetoscopul.

De asemenea, am vazut de nenumarate ori folosita cate o manseta jerpelita, cu ariciul care nu mai tinea deloc, aceeasi manseta si pentru un pacient de 140 de kg si pentru unul de 50 kg, am vazut chiar folosite aparate din acelea micute, de incheietura, care sunt, de multe ori, la fel de precise ca o presupunere. Un aparat din ala ii arata odata tensiunea unei paciente normoponderale, inainte de masa, drept 110 cu 100. S-a speriat. Cu ruptaciunea de manseta a sectiei + stetoscop, asistenta a masurat-o drept 108 cu 68. A chemat si un doctor, i-a masurat-o la fel. Cine gresea, oare?

Tin minte si acum momentul cand o asistenta m-a pus sa ii iau tensiunea unei paciente cu cancer la san + metastaze, aflata in ultimele sale zile de viata. Femeie la 30 si un pic de ani, care mai avea 40 de kg, nu mai zicea nimic, era febrila tot timpul si avea si o ditamai fractura gipsata la mana stanga (metastaza la os). Aveam o singura mana la dispozitie, o manseta a carei arici nu mai tinea (si oricum era prea lata manseta pentru o persoana numai pielea si osul – la propriu) si un puls nedecelabil la arterele radiala/ulnara, oricat l-am cautat (si chiar l-am cautat cateva minute bune). Plus, asistenta ma tot zorea “hai, nu i-ai masurat-o inca?” si langa mine era un apartinator care (pe buna dreptate) numai cu ochi buni nu privea ce faceam eu unei persoane muribunde.

Cu chiu cu vai am reusit (cu ajutorul apartinatorului) sa prind manseta (el o tinea), cu stetoscopul am gasit artera brahiala si am auzit un sunet (si am vazut o prima saritura a acului) pe la 110. Diastolica n-am auzit-o, am aproximat-o (65). Peste 1 ora si ceva, pacientei trebuia sa i se conecteze o perfuzie cu Manitol. Manitolul scade TA, deci trebuie sa masuram TA inainte de administrare (si sa folosim un filtru – pentru ca cristalizeaza). Evident ca nu am mai putut masura nici o tensiune, oricat m-am straduit. Manseta nu se lipea, de auzit auzeam doar scartaituri de la arici, nu gaseam nici o artera la palpat. A venit asistenta si a “masurat” (doar ea stie cum) o tensiune de 110 cu 70.

Solutia in cazuri de genul asta ar fi ori sa iei tensiunea de la artera poplitee sau tibiala (daca arterele-picioruluiesti in stare sa le gasesti si pacientul iti permite). Sau sa flexezi cu blandete un pic mana spre exterior, ceea ce comprima un pic artera radiala pe os, facand-o un pic mai usor de simtit. Asta mi-a recomandat un medic de ambulanta atunci cand i-am cerut un sfat.

In momentul ala puteam sa chem un doctor cu tensiometru propriu (in stare mai buna decat ruptaciunea folosita) sau sa imi cumpar un tensiometru. Dar nu erau chiar solutii realiste pentru un elev de postliceala pus sa masoare o tensiune…

Datele teoretice din acest articol au fost luate din documentul “Proceduri de practica pentru Asistenti Medicali generalisti” al Ministerului Sanatatii din Romania, din “Practice guidelines of the European Society of Hypertension for clinic, ambulatory and self blood pressure measurement“, aparut in Journal of Hypertension in dec. 2004 si din “Recommendations for Blood Pressure Measurement in Humans and Experimental Animals” al American Heart Association din 2005.

Ca de obicei, rog pe oricine sa imi semnaleze orice greseala sau inconsistenta. Orice completare este bine-venita.

Ai fi lingusitor daca ai sti ca vei obtine ceva?

Dar pe degeaba?*

Am o fosta colega de scoala (cu o generatie mai mare). Femeie la casa ei, cu facultate si ceva cariera inainte de postliceala de AM. Acum deja lucreaza in afata tarii. In toate discutiile noastre, era tot timpul dezamagita de ceea ce ne ofera scoala noastra – pentru ca, la fel ca mine, crede ca ar trebui sa ne pregateasca mai bine pentru meseria noastra. Si ea afirma ca problema vine si de la elevi si de la Stat/”sistem”, dar scoala nu face decat s-o exacerbeze.

2

Tin minte o discutie pe care am avut-o pe tema farmacologiei, dupa ce o asistenta a insistat sa-mi demonstreze ca stie mai multe decat mine la Bals, pe tema cefalosporine versus fluorochinolone. Mi-a tot zis “cum, pai voi nu ati invatat asta, trebuia sa stiti asa ceva din anul 1, ce fel de elevi sunteti voi de nu stiti asta in anul 2?”. Am recunoscut ca nu stiam, am mers acasa si am cautat cursurile din anul 1. N-am gasit nimic, apoi am stat si am invatat eu de capul meu. Farmacologia e materie de an in anul 1. Am intrebat si eu colegele (teoretic printre cele mai bune eleve ale scolii), oare in clasele lor li s-a predat asa ceva? Mi-au raspuns mai multe ca nu.

1

Era una dintre cele mai dezamagite persoane dupa experienta avuta anul trecut in perioada de practica intr-o clinica din Uniunea Europeana – sustinea ca, intr-un final, am obtinut doar niste hartii cu o valoare indoielnica, pentru ca totul a fost relativ prost gandit si pus in practica. Adica am invatat prea putine lucruri cu adevarat utile acolo.

5 4 3

Cine a scris o mica postare pentru scoala noastra mult-iubita luna aceasta, laudand fix perioada aceea de practica si multumind din inima scoalii pentru “oportunitatea” aceasta?

final

Fix in perioada asta au inceput sa se elibereze diplomele de absolvire a studiilor. La 9 luni de la absolvire. Scoala zice ca Ministerul e de vina pentru situatie, Ministerul zice ca Inspectoratul Scolar e de vina, Inspectoratul Scolar zice ca a fost vina Ministerului, dar ei au rezolvat si acum e vina scolii. Asistentul Medical plecat in alta tara are nevoie de diploma pentru a profesa in afara (anumite tari accepta o adeverinta temporara, dar cer diploma as soon as possible). Diploma nu se elibereaza decat in persoana, fara intermediere, fara procura, fara nimic.

Oare mesajul lingusitor a aparut pentru a o scuti de un drum inapoi in tara (bani, bataie de cap pe avion etc.)?

Oricum, eu mi-am pus aceasta problema: daca as fi in situatia ei peste 1 an, as accepta sa pup in fund scoala care m-a dezamagit 3 ani de zile pentru un beneficiu real?

*Banc:

Un tip o întreabă pe o doamnă:

– Doamnă, te-ai culca cu mine pentru 1 milion de dolari?

– Dar de ce mai întrebi?  Da, aș face-o.

– Dar pentru 10 dolari?

Femeia:

– Ce fel de femeie crezi  că sunt?

Tipul:

– Am stabilit deja ce fel de femeie ești, acum doar negociam prețul.

“Mad Max Fury Road” si 4DX – neimpresionant

Primul “Mad Max” l-am vazut candva pe la 13 ani. Nu mai tin minte prea multe in afara de ideea mad maxde film “diferit” (dialog putin, actiune mai multa), razbunare cu orice pret si cu masina misto a lui Max (si ca Mel Gibson vorbea putin, dar era convingator). Al doilea la cam un an dupa si tin minte ca mintea mea de adolescent a fost impresionata. Pe al treilea l-am vazut candva prin liceu si mi-a ramas in cap doar ca un film cam lung si cu o poveste care (la inceputul anilor 2000) deja fusese copiata atat de mult incat nu mai parea prea interesanta.

Noul Mad Max este o combinatie intre primele 3. Ii lipseste un singur lucru: un protagonist convingator. Tom Hardy spune lucruri putine (ca Mel Gibson in anii ’80), se stramba, holbeaza si incrunta cam 50% din timp si in rest pare un actor care incearca sa faca o față concentrata dar care nu ii prea iese.

Filmul ar trebui sa se numeasca mai degraba “Imperator Furiosa and Friends”, nu Mad Max, pentru ca Max este la fel de neimportant pentru film ca o masina din multele care sunt distruse – filmul ar merge inainte la fel si fara el.

In 2 fraze, filmul se descrie asa: o femeie-sofer, membra a unui clan de razboinici intr-o lume post-apocaliptica isi tradeaza seful-cel-rau, fugind cu pretioasele lui sclave sexuale. Este urmarita de intregul clan prin munti si desert si este ajutata de un prizonier al fostilor ei acoliti.

In mare, filmul este o urmarire de masini, camioane si motociclete care mai de care mai fantastic dotata cu elemente de protectie/atac (cuie, scuturi, rangi, tepi, cauciucuri, sulite sa), majoritar intr-un desert (si prin niste munti si-un fel de mlastina). Avem vreo 2 momente foarte scurte de intriga (fara urmariri), in care sunt construite foarte putin anumite personaje (cum ar fi Nux – jucat destul de bine de Nicholas Hoult), villain-ul si acolitii sai (pe care ii poti considera ori caricaturi extreme, ori personaje convingatoare, depinde cum vezi filmul) si personajele-feminine, care sunt motivul urmaririlor nebune.

Per ansamblu, daca ti-au placut primele filme sau iti plac urmaririle de masini si violenta gratuita, o sa-ti placa si asta. Altfel, nu prea cred. Mie mi s-a parut cam lung si relativ plictisitor din cauza repetitiei scenelor de urmarire. Probabil ca la 16 ani mi s-ar fi parut excelent. 🙂 Chiar si-asa mi-a placut, dar nu pot spune ca a fost mai mult decat un film bunicel de actiune.

Si putin despre 4DX:

Cand mi-au zis niste prieteni ca vor sa vada noul Mad Max in format 4DX, la noul mall din Pantelimon, am zis ca hai sa-l vad cu ei. Desi era joi seara, la sfarsitul saptamanii premierei, sala era fully-booked. Toata lumea parea ca a venit sa vada mai degraba “noul mod de vizualizare al filmelor”, nu filmul in sine – cel putin daca judecam dupa lipsa totala de entuziasm la iesirea din cinematograf (imi place sa ma uit la oameni dupa ce au vazut un film).

4DX a insemnat pentru mine un scaun care vibreaza (cam ca un scaun din ala de masaj din gari/aeroporturi) si se ridica/apleaca un pic, niste duze de aer in zona capului in scaun si in fata ta, niste duze de apa tot in fata ta (si undeva deasupra, cred) – poti opri apa, plus niste fum care avea un anumit miros vag alcoolic care iesea de pe undeva de langa ecran.

Per ansamblu, a fost o experienta interesanta, dar nu era nimic care sa te dea pe spate. La figurat, ca la propriu o face – din cand in cand. La fel ca proiectia 3D, sunt doar niste gaselnite care sa te faca sa platesti ceva in plus pe bilet, in opinia mea.

Cand eram mic, am fost undeva in oraselul copiilor din Parcul Tineretului intr-o chestie care vroia sa simuleze “zborul cu o racheta”. Vibrau un pic scaunele, aveai in ecran in fata, erau ceva stroboscoape in tavan, bagau niste fum si mergea un ventilator pe acolo si gata “experienta”. O chestie cu care entuziasmezi copii, pe scurt. Ei bine, cam acelasi lucru e si 4DX-ul asta, cel putin dupa experienta de aseara.

Nu am iesit de acolo “rupt” sau obosit sau mai stiu eu cum ziceau altii care au incercat pe pielea lor minunea. In afara faptului ca am stat prea in fata (din cauza ca era sala plina si nu mai erau locuri) si am stat cu capul prea “in sus” tot filmul, nu a fost cu nimic mai “rau” decat a merge la un film normal. Dar asta nu are legatura cu 4DX-ul, ci cu aglomeratia data de dorinta oamenilor (deci si a mea) de-a incerca ceva nou devreme.

Pe scurt, daca nu ai ce face cu 40 de lei si vrei sa iti vibreze scaunul, sa mai simti o pala de aer in cap si un pic de apa pe tine cand te uiti la un film, 4DX-ul e pentru tine. Daca doar vrei sa vezi un film… poti s-o faci oriunde, cel putin la fel de bine. Eu sigur nu mai calc in cinematograful asta – si din cauza impresiei proaste pe care mi-a lasat-o mall-ul neterminat care-l gazduieste.

Megamall in sine e o rusine. E santier-in-exploatare peste tot pe unde am fost (parcari + coridoare + etajul 2). Cel mai vizibil e pe coridoarele exterioare, si in anumite parti mai retrase. Lifturile par montate in graba, totul e curatat partial, miroase a ciment si vopsea, sunt destul de multi muncitori care mai lucreaza, exista gresie ciobita, fire atarna peste tot. Practic, un santier care e lasat sa fie folosit, desi nu e terminat. Ca la noi. Cam cum se deschid strazile partial terminate/refacute – desi ar fi normal sa se termine lucrarea si apoi sa se dea in exploatare.

Parcarea de la etajul 2 (unde e cinematograful si food-court-ul) se termina chiar intr-o usa, fara ceva protectii inainte. Aseara se intreceau unii cu scart pe coridoarele de acces ale parcarii si franau in ultimul moment in fata usii. Pe cat facem pariu ca or sa apara niste idioti cu masini scumpe (sau nu) care vor parca in usa aia de acces sau vor incerca sa intre cu masina pana in food court?

Oricum, toate aceste lucruri sunt neimportante pentru multi romani – era plin sus cand am ajuns noi, intr-o seara normala din timpul saptamanii.

Un filmulet cu limfocite T citotoxice distrugand celule canceroase

200 de secunde de film-de-actiune, varianta cu celule. In rolul lui Chuck Norris: celula T citotoxica. 🙂

Celulele T se leaga de celula-tinta printr-un set de proteine-receptor, numite receptorul de celula T (TCR). Mai precis, TCR se leaga de niste antigene (proteine) dintr-o polipeptida prezenta pe membrana celulara, numita complex major de histocompatibilitate (MHC). “Chestiile” mici si rosii din video sunt niste proteine (perforine) si enzime (granzime) care provoaca apoptoza (moartea) celulei odata ce intra in aceasta. Celulele T citotoxice pot ucide si prin legarea cu celula-tinta printr-o proteina transmembranara (ligandul FAS – care are un rol si in dezvoltarea rezistentei celulelor canceroase la atacul celulelor T). Mai multe informatii aici.

apoptoza ca urmare a actiunii celulelor TDe asta nu murim toti de cancer in primii ani de viata. Avem aproximativ 37,2 mii de miliarde de celule in corpul unui adult mediu, si teoretic oricare, oricand, poate dezvolta o mutatie la nivel genetic care ii va permite sa se multiplice si sa traiasca anormal de mult => cancer. Deci e esential faptul ca avem celule in sistemul nostru imunitar care pot sa le omoare pe cele care o iau razna. Problema e ca celulele canceroase sunt extrem de adaptative – invata sa se ascunda de sofisticatul nostru sistem de aparare.

Cateva “poze” (pentru ca sunt imagini SEM colorate) cu celule T in splendoarea activitatii lor anticanceroase:

^BT lymphocytes and cancer cell.^b Coloured scanning electron micrograph (SEM) of T lymphocyte cells (orange) attached to a cancer cell. T lymphocytes are a type of white blood cell and one of the components of the body's immune system. They recognise a specific site (antigen) on the surface of cancer cells or pathogens and bind to it. Some T lymphocytes then signal for other immune system cells to eliminate the cell. Cytotoxic T lymphocytes eliminate the cell themselves by releasing a protein that forms pores in the cell's membrane. The genetic changes that cause a cell to become cancerous lead to the presentation of tumour antigens on the cell's surface. Magnification: x1600 at 10 centimetres wide.
^BT lymphocytes and cancer cell.^b Coloured scanning electron micrograph (SEM) of T lymphocyte cells (orange) attached to a cancer cell. T lymphocytes are a type of white blood cell and one of the components of the body’s immune system. They recognise a specific site (antigen) on the surface of cancer cells or pathogens and bind to it. Some T lymphocytes then signal for other immune system cells to eliminate the cell. Cytotoxic T lymphocytes eliminate the cell themselves by releasing a protein that forms pores in the cell’s membrane. The genetic changes that cause a cell to become cancerous lead to the presentation of tumour antigens on the cell’s surface. Magnification: x1600 at 10 centimetres wide.
T lymphocyte and prostate cancer cell. Coloured scanning electron micrograph (SEM) of a T lymphocyte cell (yellow) attached to a prostate cancer cell. T lymphocytes are a type of white blood cell that recognise a specific site (antigen) on the surface of cancer cells or pathogens and bind to it. Some T lymphocytes then signal for other immune system cells to eliminate the cell. The genetic changes that cause a cell to become cancerous lead to the presentation of tumour antigens on the cell's surface. Magnification: x3500 when printed at 10 centimetres wide.
T lymphocyte and prostate cancer cell. Coloured scanning electron micrograph (SEM) of a T lymphocyte cell (yellow) attached to a prostate cancer cell. T lymphocytes are a type of white blood cell that recognise a specific site (antigen) on the surface of cancer cells or pathogens and bind to it. Some T lymphocytes then signal for other immune system cells to eliminate the cell. The genetic changes that cause a cell to become cancerous lead to the presentation of tumour antigens on the cell’s surface. Magnification: x3500 when printed at 10 centimetres wide.
T lymphocytes and cancer cell. Coloured scanning electron micrograph (SEM) of T lymphocyte cells (pink) attached to a cancer cell. T lymphocytes are a type of white blood cell that recognise a specific site (antigen) on the surface of cancer cells or pathogens and bind to it. Some T lymphocytes then signal for other immune system cells to eliminate the cell. The genetic changes that cause a cell to become cancerous lead to the presentation of tumour antigens on the cell's surface. Magnification: x2300 when printed at 10 centimetres wide.
T lymphocytes and cancer cell. Coloured scanning electron micrograph (SEM) of T lymphocyte cells (pink) attached to a cancer cell. T lymphocytes are a type of white blood cell that recognise a specific site (antigen) on the surface of cancer cells or pathogens and bind to it. Some T lymphocytes then signal for other immune system cells to eliminate the cell. The genetic changes that cause a cell to become cancerous lead to the presentation of tumour antigens on the cell’s surface. Magnification: x2300 when printed at 10 centimetres wide.

Drepturi imagini (si explicatiile imaginilor): sciencephotolibrary

Auzite in spital (din nou)

De regula merg la practica singur-cuc sau cu maxim 2 colege. De data asta facem practica 10 pe o sectie, pentru ca asa a insistat o Asistenta-Sefa. Automat, suntem prea multi pentru a sta toti pe capul asistentelor, deci… exista si momente de “sprijinit peretii”. La un asemenea moment, toate colegele au inceput sa vorbeasca despre faptul ca una dintre ele s-a vopsit:

“Vai ce bine iti sta”, “vai, vreau si eu culoarea asta”, “sa merg sa iau vopseaua de la…” etc.

Raspunsul colegei: “bai, gata, o sa ma deochiati“.

Cand eu am izbucnit in ras, mi-au sarit toate in cap “cum, nu crezi in deochi?”, “lasa ca o sa vezi tu”.

La final, argumentul-suprem: “sa stii ca se poate si muri din deochi!“.

E evident: Medicina romana trebuie sa creeze specializarea Deochiologie. Noua nu ni s-a predat, consider ca am lipsa de cunostinte.

Mai tarziu, 6 oameni luau temperatura a 2 copii. Cel caruia ii luam eu (la aproape 4 ani) era incredibil de dragut: ochi albastri, blonziu, carliontat, linistit, vorbea un pic rarait si era si sfios. Evident, toate colegele au sarit “vaaai, ce frumos e… ce ochi are… ce dragut… ooooo… aaaa”.

Mama copilului, leoaica ranita, sare repede si-i acopera ochii si capul “aoleu, gata, o sa mi-l deochiati“.

Unui alt copil trebuiau sa i se recolteze mai multe fiole de sange. 5 ani si ceva, manute firave, ciu-ciu vene. S-a chinuit asistenta cat s-a chinuit, n-a gasit nimic. In tot acest timp, copilul nu zicea nici pâs, desi primul abord venos a fost in zona incheieturii mainii, unde intepaturile sunt mai puternic resimtite de majoritatea adultilor.

Copilul se uita foarte concentrat la ce i se facea. Eu credeam ca se uita la ac, dar, de fapt, se uita la asistenta. Mama lui il vede si zice “mai, tie iti place de domnisoara asistenta, te tot uiti la ea”. Copilul se inroseste brusc si incepe sa se uite in sus “sssshhhh, nu-i spuneeeee!”.

Dupa inca ceva incercari nereusite, incearca si alta asistenta norocul, dar mama trebuie sa se indeparteze. Il intreaba pe copil “esti bine, vezi ca sunt aici, sa nu te sperii”. Copilul, continuand sa afiseze o mina brava, ridica o manuta cu 2 bandaje (peste intepaturi) si da din ea a lehamite:

stai linistita, mama, sunt bine“.

Cea mai eficienta fabrica de diplome din lume

Tocmai am citit o excelenta demascare jurnalistica a unei fraude imense.

Povestea, pe scurt: O entitate-fantoma ar fi creat cel putin 370 de site-uri, nenumarate site-uri fantoma care se lauda cu acreditari de la alte site-uri fantoma, pagini peste pagini de “testimoniale”, “alumni”, “relatari media”, canale de youtube, pagini de facebook, videouri pe vimeo/dailymotion, pagini de linkedin samd.

Prin intermediul acestor site-uri (multe cu nume care seamana cu o universitate reala, cum ar fi Barkeley, Rochville, Columbiana, Belford), se ofereau cursuri de licenta, master sau chiar doctorat, pentru sume incepand de la cateva sute de dolari pana la 4000 $ sau mai mult (pentru doctorat). Cursantii primeau diplomele fara sa invete efectiv ceva.

Lantul se vroia destul de sofisticat, site-urile oferind link-uri destul de multe catre alte site-uri care “certificau” faptul ca institutiile sunt “acreditate”. Atata doar ca, daca te uitai un pic mai adanc, gaseai link-uri lipsa, pagini lipsa, link-uri catre site-uri reale care nu duceau nicaieri samd

Jurnalistii de la New York Times sustin ca toata reteaua de “universitati” este controlata din Pakistan, de catre o companie care se vrea “corporatie IT” – cu mii de angajati, un sediu mare si un fondator care se vrea nici mai mult nici mai putin decat un fel de Steve Jobs incrucisat cu Bill Gates.

E adevarat ca dovezile prezentate de jurnalistii NYT nu sunt foarte clare – fiind bazat totul mai degraba pe marturiile unor fosti angajati si anumite conexiuni cu alte firme ale corporatiei pakistaneze. Ma intreb cum a evolua tot scandalul – in conditiile in care fondatorul companiei cu pricina a reusit sa castige foarte multa notorietate in tara sa si era si pe cale sa devina un mic mogul media.

In afara de povestirile de oameni care (cu mai multa sau mai putina buna-credinta) cautau sa obtina diplome care sa-i ajute in viata, mi-a sarit in ochi un caz din Marea Britanie:

Un om (Gene Morrison) a reusit sa se dea drept expert in investigatii juridice si sa fie si prezentat drept asa ceva in mai multe cazuri care au ajuns in fata judecatorilor in Marea Britanie. Pentru aproape 20 de ani!

Dupa ce a fost condamnat pentru frauda (pentru doar 5 ani), politia a trebuit sa refaca aproape 700 de cazuri pe care acesta le-a “investigat”. Asta desi se estimeaza ca a participat la pana la 1000 de investigatii. Se pare ca “diplomele” de la una din “universitatile” incriminate mai sus (Rochville) si le-a obtinut la inceputul anilor 2000, dupa mai multi ani in care era “lipsit de diplome reale”…

Mare parte din munca sa consta in a subcontracta firme reale de investigatii criminale, dar de multe ori insista sa “cerceteze” si el anumite locuri ale unor crime – mai ales daca era vorba de interactiunea cu femei (a fost condamnat apoi si pentru violenta impotriva unor femei si pedofilie).

Cel mai amuzant a fost faptul ca insista sa fie numit “Doctor” in timpul procesului sau.

Povestea lui, extrem de interesanta, pe lung, aici.

La final va prezint un mandru purtator al unui titlu de doctor in stiinte eliberat de una din universitatile de prestigiu de mai sus, dr. Maxwell Sniffingwell:

1286056070-drmax

L.E. Se pare ca institutiile statului Pakistan au reactionat la dezvaluirile NYT si au descins in forta la sediile Axact.

Nu in ultimul rand, e foarte tare articolul celor de la Slate, care au periat site-urile “universitatilor” care vindeau diplome false, aratand ca se foloseau de fotografii de stoc pentru a descrie “profesorii”, “studentii” si “absolventii” scolilor.

“Cum murim” – de Sherwin Nuland

Denumirea completa este “Cum murim: Reflectii pe tema ultimului capitol al vietii”.

Cati s-au intrebat, oare, daca ceea ce considerau parintii nostri a fi “moarte de batranete” astazi ar duce la o internare in spital, urmata de zile sau saptamani de tratament cu aceeasi finalitate: moartea?how we die

Sherwin B. Nuland era un profesor de chirurgie la Scoala de Medicina a Universitatii Yale (si un chirurg de succes in SUA). A mai publicat o serie de carti cu subiect medical (cel putin una dintre ele e pe lista mea “de citit”) si a scris pentru diferite publicatii din SUA. Romanii ar trebui sa fi auzit de fiica sa, Victoria Nuland, Secretar de Stat adjunct pentru Afacerile Europene si Eurasiatice in USDoS, un critic al coruptiei de la noi.

Cartea nu se vrea un tratat de medicina si nici vreun roman si este scrisa ostentativ pentru publicul larg. De exemplu, in cateva capitole discuta despre cancer. Descrierea bolilor numite generic “cancer” este foarte pe intelesul omului normal, autorul se fereste cu succes sa foloseasca termeni prea complicati sau care ar necesita explicatii prea lungi pentru majoritatea cititorilor. Pentru cine vrea mai mult pe tema cancerului, recomand cu draga inima The Emperor of all Maladies.

Pe scurt: cartea isi propune sa prezinte cele 6 dintre cele mai intalnite cauze ale mortii (cel putin in SUA anilor ’90): infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, maladia Alzheimer pneumonia, SIDA si cancerul. La acestea adauga si cateva informatii despre infectii, traumatisme si ceea ce se intampla in corpul pacientului internat pentru o perioada indelungata.

Incepand cu descrierea foarte vie a primei morti (cu cauza cardiaca) la care a participat, autorul ne poarta prin cele 6 patologii destul de interesant. Reuseste sa imbine cateva informatii clare despre cauzele si evolutia bolii cu cateva cazuri intalnite in cariera sa.

Partea cea mai interesanta nu vine neaparat din felul in care reuseste sa explice pe interesul oricui bolile care duc la moartea majoritatii oamenilor ci faptul ca incearca sa arate problemele de etica cu care se confrunta personalul medical (si in special medicii) in fiecare zi: cum ii spui unui pacient/familiei sale diagnosticul – cand stii ca este unul trist; cum ii pastrezi speranta unui pacient fara sa ii dai sperante desarte; cand e momentul sa-i comunici ca tratamentul medical e posibil sa faca mai mult rau decat bine de la acest punct incolo; cum te fortezi sa fii realist in ceea ce comunici pacientului, in conditiile in care toata viata ta tu esti conditionat sa speri la (si sa crezi in) rezultatul cel mai bun?

Cartea se vrea o demistificare a “mortii in spital” – care, ajutata de Hollywood, literatura si mass-media a creat o imagine idealizata si total separata de adevar. In prea putine cazuri exista demnitate sau liniste sau blandete in moarte, de prea multe ori procesul este prelungit prea mult, o agonie fara iesire.

Desigur, asta nu inseamna ca trebuie sa citesti cartea si sa crezi ca medicina moderna nu face nimic pentru a imbunatati sanatatea populatiei in general (si a pacientilor spitalizati in special). Doar ca, atunci cand intelegi cu adevarat ce inseamna un infarct miocardic, un AVC, o pneumonie la un pacient in varsta, poti intelege mai bine moartea.

 

 

Cartea mi-a fost recomandata de un cititor fix acum 1 an. Multumesc din nou! 🙂

Am gasit-o mai greu atunci, am inceput-o vara trecuta dar am tot lasat-o pe mai incolo, din cauza ca nu vroiam s-o citesc pe sarite. Pana la urma am gasit timp pentru ea abia acum, cand, multumita unei micro-vacante am avut ceva timp la dispozitie s-o termin.

Intarzierea a fost utila, deoarece geriatrie noi studiem in semestrul 2 al anului 3, deci informatiile din carte imi sunt de un anumit ajutor.

Scoala, jobul si meseria de Asistent Medical

Orice generalizare e gresita, inclusiv aceasta.

Sunt intrebat de multe ori (prin e-mail) anumite lucruri:

– as vrea sa devin asistent medical, dar vreau sa-mi pastrez jobul, se poate?

– vreau sa ma reprofilez si cred ca meseria de asistent medical mi s-ar potrivi. Apoi urmeaza o scurta descriere. Apoi: Ce crezi?

De multe ori, cele 2 intrebari sunt in acelasi e-mail, alteori sunt separate. Am mai scris eu un mic post pe tema primei intrebari acum 1 an. Nu s-au schimbat multe lucruri, postarea veche e in continuare valabila. As aduce niste completari.

Eu stiu (in mare) situatia de la cele 3 cele mai mari postliceale din Bucuresti: Fundeni, Carol Davila si FEG. Si de la UMF – facultatea de AMG. Mai exista cateva postliceale mai mici (cum ar fi Sfantul Iosif, Sfantul Ioan si altele). Cand ajungi in spitale in practica, ori vorbesti cu colegi de la alte scoli, ori cu asistente absolvente ale scolilor cu pricina. Deci informatiile mele (atatea cate sunt) sunt bazate foarte mult pe ceea ce zic actuali sau fosti elevi ai scolilor cu pricina.

Din experienta proprie, pot spune ca aceste informatii stranse din cunoscuti nu sunt 100% precise, deci trebuie intotdeauna sa te gandesti la ca realitatea variaza un pic intre mai bine si mai rau fata de ce iti zice cineva. Si eu, oricat de mult ma straduiesc sa judec lucrurile cat mai impartial, de multe ori cad in pacatul generalizarii pornind de la informatii limitate.

Din acest punct de vedere, sunt eu potrivit sa dau vreun sfat cuiva? Nu, nu cred. Dar prefer sa cred ca poate cineva citi ce scriu si poate lua decizii un pic mai informate.

Care poate fi problema atunci cand iti doresti sa inveti o meserie noua si sa iti pastrezi un job?

Pai: poti fi exmatriculat daca chiulesti de la ore; poti pierde jobul daca pleci prea devreme de la job; poti sa ramai corigent/repetent daca nu ajungi la lucrari; poti sa nu inveti suficient de multe pentru a fi pregatit la finalul scolii. Cum le rezolvi pe toate?

Din discutiile mele nu am intalnit inca o scoala care sa fie stricta cu prezenta la cursuri. Pana si prezenta la practica in spitale nu este prea stricta. Cateodata. Exista niste foi de prezenta, verificate si apoi semnate de asistentul-sef al fiecarei sectii – unii sunt mai rigizi, altii sunt indiferenti, altii sunt prea intelegatori

Acestea fiind zise, daca intrebi vreun profesor/oficial al unei scoli, (aproape) toti se vor jura ca scoala lor ia totul in serios si nu exista absente si la ei se invata meserie, NU ca la altii

Pe de alta parte, toti stiu ca scolile depind de banii din taxele scolare (inclusiv la Fundeni, care e de stat). Deci daca isi exmatriculeaza elevii pentru absente, raman fara bani.

Asta duce la un ciclu absurd in care unii elevi abuzeaza de aceasta relaxare si nu prea vin la scoala dar vor sa treaca anul/sa ia examenul final, unii profesori nu predau chiar cum si cat ar trebui (pe ideea “oricum voi nu veniti la scoala cat trebuie, nici eu nu predau ce si cat ar trebui“) si elevii care chiar vor sa invete ceva ajung sa faca si ei acelasi lucru ca ceilalti (“daca toata lumea pleaca, de ce sa stau eu singur la scoala?“). Evaluarea ajunge apoi sa se faca “aproximativ” (si paralel cu realitatea) si imaginea e completa. 

Situatia asta nu este universal valabila, adica depinde mult totul de colectivul de profesori si de cel de elevi al fiecarei clase din fiecare scoala. Am fost surprins in anumite situatii sa vad cat de multe lucruri li s-au predat unor colegi care au avut pur si simplu norocul sa fie repartizati in alta clasa dupa admitere. Am fost surprins sa aflu cat de multe lucruri au reusit sa faca alti colegi in practica in spitale, cateodata in aceeasi sectie unde am facut si eu practica si am fost nemultumit, in conditiile in care nu pareau ca au facut nimic special fata de mine.

Realitatea este ca e dificil sa te imparti intre job, familie si scoala atunci cand nu mai ai de ceva vreme 18-20 ani. Vei face compromisuri si asta se va vedea.

Dar asta nu inseamna ca nu se poate face. Postliceala in sine e usoara. Prea usoara.

Problema apare daca vrei sa inveti pentru a fi tu cat mai bun poti fi in meseria ta… va fi dificil s-o faci cu un job (fie si part-time) si familie.

In mod normal, nu ar trebui sa existe discutii. Scoala e scoala, jobul e job. Nu poti sa le faci 100% bine pe amandoua, trebuie sa renunti la una. Dar e atat de greu sa renunti la un venit cat de cat ok, care iti permite anumite lucruri cu care te-ai obisnuit sau pe care le consideri importante. Primesc e-mailuri si de la oameni in toata firea, cu o cariera, familie, rate la masina, apartament. Cum poti renunta la avantajele pentru care ai muncit din greu sa le obtii… pentru un vis mai mult sau mai putin clar?

Si simplificand la maxim, chit ca ai DOAR chirie + intretinere + mancare + transport de platit lunar, tot trebuie sa ai un venit lunar (sau o rezerva de bani) pentru a le plati pe toate pentru 36 de luni. Ai cum sa faci asta la 25-35 de ani?

Plus, acesti 3 ani de scoala presupun practica prin spitalele de stat. Pentru cineva cu un job modern si obisnuit cu o viata care se vrea cat de cat “europeana”, practica va fi un mic soc. Incepand cu lipsurile si mizeria din anumite spitale si continuand cu pacientii, durerea si oamenii cu care interactionezi, care de cele mai multe ori nu dau 2 bani pe tine, orice ai fi realizat sau nu… Stii ce enervant este sa ajungi la 30 de ani si sa iti vorbeasca cineva ca si cum ai avea 15, nu stii absolut nimic si esti total insignifiant pentru el? Vino cu mine intr-un spital de stat din Bucuresti si o s-o vezi. Aici nu vorbesc de “am facut facultate, vreau sa fiu respectat pentru ca am o diploma“. E o atitudine inutila in ziua de azi, care nu face decat sa te frustreze.

Vorbesc de simplu respect intre oameni, un minim de politete, niste lucruri de baza intr-o societate moderna.

Si daca cumva te arati afectat de aceste lucruri inutile, vai, cat de usor vei fi ori tu catalogat drept idiot sensibil, ori se vor gasi scuze pentru a fi tu tratat ca un gunoi.

Asta ca sa nu mentionez riscurile meseriei, spaga, nesimtirea, violenta, moartea si multe alte lucruri la care nu te gandesti cand ai 20 de ani si viata pare atat de simpla.

La final ajung si la legatura cu a doua intrebare. In acesti 3 ani mi-am tot pus intrebarea: DE CE FAC EU SCOALA ASTA? Cred ca singurul lucru care te poate trece cu bine printr-o reconversie profesionala la o varsta la care vrei totul, crezi ca poti totul si ti-e mai greu sa accepti orice este sa ai un scop bine-precizat. Oricum, e interesant ca la 30 de ani imi pun constant intrebarea asta, dar la 20 am continuat o facultate inutila din pura prostie (unii ar numi-o frica de necunoscut).

Pentru unii este “vreau sa ajut oamenii”, pentru altii este “imi place sa vad cum functioneaza corpul uman”. Pentru altii este “vreau sa lucrez in strainatate pentru un salariu cat de cat bun”. Si cate si mai cate.

Oricare ar fi, trebuie sa fii sigur ca motivul ala e unul important pentru tine. Si sa nu uiti ca pentru a iti indeplini telul, trebuie sa si muncesti.

Sau sa fii pur-si-simplu prost sau nesimtit, ca un coleg de-al meu care habar-n-are “ce e pulsul”, unde se poate masura tensiunea arteriala, ce e o hernie, unde e ficatul si cate si mai cate (in anul 3!) – dar a fost lasat sa faca injectii unor pacienti, sa le pregateasca medicamentele si multe altele. Ma tem pentru viata pacientului care ii va incapea pe mainile lui 12/24 ore in curand.

Keukenhof – pozele nu il pot descrie corect

1/9 locuri unde mi-am propus sa ajung pana la 40 de ani. 🙂

Culorile, mirosul, combinatia de natura + interventia atenta a omului, viziunea artistica, toate sunt greu de descris. Trebuiesc traite ca sa fie intelese.

20150510_162413 20150510_162813 DSCN3527 DSCN3551

Anul asta a fost anul Van Gogh aici.
Anul asta a fost anul Van Gogh aici.
Armin van Buuren si Tiesto cand erau mici :)
Armin van Buuren si Tiesto cand erau mici 🙂
Night's Watch: I am the sword in the darkness. I am the watcher on the walls...
Night’s Watch: I am the sword in the darkness. I am the watcher on the walls…

DSCN3581 DSCN3589 DSCN3595 DSCN3597 DSCN3598 DSCN3602 DSCN3604

Magie?
Magie?

DSCN3608 DSCN3610 DSCN3612 DSCN3644 DSCN3646

P.S. Da, exista si puncte negative. Totul porneste de la faptul ca a devenit prea faimos. Ei zic ca vin 800.000 de vizitatori anual (in aprox. 70 zile). O localnica zicea 1 milion in 2013 – nu am stat sa mai verific asta. In week-end-uri vin prea multi turisti aici. Drumul pana acolo e lung. Mancarea in interiorul parcului nu e foarte variata. Daca mergi in mai, unele flori sunt mai trecute. Welcome to tourism in our days! Tot merita vizitat, chiar de mai multe ori in viata. Preferabil in aprilie. 🙂

Ce carti am mai citit

Cand nu adorm cu cursurile de oncologie, geriatrie sau pediatrie in brate, ma mai relaxez cu cate o carte de fictiune.

Problema e ca am strans asa de multe pe lista “de citit” incat am ajuns sa nu pot citi decat ceva care ma prinde repede, ma tine in priza si are o dimensiune nici prea mare (ca sa nu dureze prea mult s-o citesc, ceea ce m-ar face sa ma simt vinovat ca citesc fictiune in loc sa invat) dar nici prea mica (ca sa n-o consider o fituica inutila). Asa am strans pana acum nu mai putin de 6 carti incepute pe kindle + peste 10 downloadate si neincepute (si altele pierdute ba pe calculator la munca/acasa, ba pe telefon). Fictiune si nu numai (asta si asta clar nu sunt fictiune).

Hmm, pe vremea cand citeai o carte doar pentru ca intrai intr-o librarie si ti-o recomanda cineva (sau o alegeai tu in functie de preferinte si cunostinte despre autor) erau MUUUULT mai simple. Si vremurile cand aveam mult mai mult timp liber la dispozitie par asa de indepartate acum.

Sa revenim. 2 carti:

  1. Talion: Revenant, de Michale A. StackpoleTalion revenant

Am luat cartea total la nimereala, cand am fost prima data la noua librarie Carturesti: Carusel. Da, exista oameni care merg la Carturesti ca sa cumpere carti (gasp!), nu ca sa-si faca poze. 🙂

Mi-a placut coperta si mica descriere, nu stiam absolut nimic despre autor.

Povestea: Un imperiu (dintr-o lume medievala/fantasy) care ocupa un continent intreg se dezintegreaza. Din haosul creat ies nenumarate mici regate independente, in care familiile domnitoare vechi au fost indepartate mai mult sau mai putin violent de la putere. Plus un teritoriu independent, Tal, cu capitala la Talianna, al Talion-ilor. Acestia aveau rol de forte de securitate speciale in timpul imperiului.

Dupa caderea imperiului Talion-ii (impartiti in Judecatori, Elite, Luptatori, Lancieri, Arcasi, Vrajitori si Servicii) isi ofera in continuare serviciile pentru toate regatele, ramanand impartiali in toate conflictele locale. Familiile nobile din toate regatele isi trimit copii aici, pentru a invata strategie militara, istorie, magie sau alte stiinte. Detasamente de luptatori din Talianna sunt trimise uneori pentru a apara familiile regale iar Judecatorii ajuta la prinderea unor criminali periculosi, atunci cand autoritatile locale sunt depasite sau crimele se petrec pe mai multe teritorii. Judecatorii sunt cei mai puternici dintre toti Talion-ii, fiind instruiti in toate artele razboiului, fata de celelalte caste, care se specializeaza doar intr-una.

Screen shot 2015-05-05 at 1.29.21 PM

Nolan este ultimul supravietuitor al unei foste familii regale, macelarita violent in anii de dupa caderea imperiului. Urmarim felul in care ajunge Judecator (Justice), concomitent cu aventurile sale ca Judecator, intai in cautarea unor criminali periculosi, apoi in descoperirea unui complot impotriva familiei regale actuale din fosta sa tara. Alternanta intre capitole – prezent/trecut – devine un pic agasanta la un moment dat, dar este relativ bine impletita in povestea generala.

Cartea incepe abrupt, continua intr-un ritm mai lent, pentru a ajunge la apogeu undeva cu mult inainte de final. Punctul culminant este un pic prea mult asteptat.

Oricum, a fost o carte placut de citit, in sfarsit un roman care se termina fara sa fie parte dintr-o serie de 3/5/7 volume in care cititorul isi cam pierde interesul dupa prea multe intrigi neterminate, detalii inutile si intorsaturi plictisitoare de situatii (A Song of Ice and Fire imi vine in cap cand zic asta). Taman buna pentru un week-end ploios. 🙂

  1. The Forever War, de Joe HaldemannForeverWar

Scrisa in anii tumultuosi 1970 ca o critica la Razboiul din Vietnam, cartea este inca foarte interesanta si actuala. Mi s-a parut interesanta perspectiva unui autor din ’70 asupra evolutiei tehnologice (ii supraestimau ritmul) si asupra felului in care societatea umana se va schimba de-a lungul veacurilor.

Candva in anii ’80, omenirea descopera primul collapsar, un fel de gaura neagra care permite calatoria instanta intre 2 puncte indepartate ale galaxiei (intre 2 collapsari legati intre ei). Aceasta descoperire rescrie legile fizicii si ofera un boost imens cercetarii stiintifice, ceea ce permite inceperea explorarii spatiale in anii ’90. In 1997, omenirea intampina prima rasa extraterestra inteligenta. Totul se termina prost, extraterestrii (numiti Taurani) distrug o nava neinarmata a oamenilor. Asa incepe un razboi care va dura peste 1000 de ani.

William Mandela (impreuna cu alti 99 de oameni extrem de inteligenti) este inrolat in armata, antrenat in conditii extreme pe Pamant, apoi pe Luna si apoi pe Stargate-ul de langa primul collapsar descoperit. Ei vor fi primul val de oameni trimisi sa atace la sol o baza a extraterestrilor.

Prima lupta fata in fata cu Tauranii se termina foarte rapid, fiind un macel, deoarece extraterestrii erau total nepregatiti pentru lupta cu oamenii. Atata doar ca la urmatoarea intalnire cu ei, acestia vor fi invatat din greselile lor precedente. Multumita dilatarii spatio-temporale, oamenii se confrunta cu un tip nou de soc al viitorului.

Desi calatoria pana la o noua tinta dureaza saptamani/luni pentru soldatii trimisi in lupta (datorita faptului ca trec prin collapsar in mai putin de 1 nanosecunda), de fapt ei ajung la destinatia aflata la mai multi ani-lumina de punctul de plecare sa se lupte cu un dusman care a avut ani de zile pentru a evolua tehnologic si a se pregati.

Fara sa povestesc toata cartea, soldatul Mandella ajunge sa se si intoarca pe Pamant la un moment dat (dupa cativa ani de armata – pentru el, dar 17 reali). Schimbarile aduse societatii de razboiul constant sunt foarte greu de acceptat pentru omul care a plecat de la o cu totul alta realitate. Se reinroleaza, este promovat si apoi, multumita relativitatii si misiunilor din ce in ce mai indepartate de Pamant, ajunge sa “lupte” pana in anul 3143.

Cartea este un SF destul de interesant, prezentand relativ intr-un fel aparte evolutia civilizatiei umane “in colonizarea spatiului”. Controlul populatiei si relatiile interumane sunt niste teme importante ale cartii. Dar, in mare, autorul pare ca isi propune si reuseste sa prezinte perfect inutilitatea razboiului si usurinta cu care se perpetueaza o activitate extrem de risipitoare (in resurse, vieti si TIMP) fara un motiv precis.

E si relativ scurta, am citit-o in 2 seri fara sa ma culc chiar cand iesea soarele pe cer. 🙂

Se pare ca va fi si ecranizata in curand. Desi a fost scrisa in 1970, faptul ca povestea va fi ecranizata in 2015-2016 o va face, cred, o victima a aparitiei sale dupa alte filme care (de fapt) au fost inspirate din ea. Interstellar imi vine in minte cand zic asta. Vom trai si vom vedea.

forever war mandella

Anunturi matrimoniale de Bucuresti (la 4 ani distanta)

Pe undeva pe langa locul meu de munca, acum aproximativ 4 ani (am verificat data jpg-ului) faceam poza urmatoare. Era un anunt pus pe un geam de statie de autobuz. Atunci ma miram ca a disparut “anuntul” dupa numai 1-2 saptamani de cautat iubire.

2011
2011

Ei bine, ce am observat eu in aproximativ acelasi loc, la 4 ani distanta?

20150504_100911
2015

Telefonul s-a schimbat. Scrisul e acelasi. Preferintele s-au adaptat putintrecerii timpului. Deh, a imbatranit si Don Juan. Dar dorinta tot a ramas.

Oare l-ar ajuta un mic ghid “Tinder for dummies“?

Un banc care mi-am jurat ca nu se va mai aplica in cazul meu vreodata

Pe vremea lui Ceausescu, in urma incalzirii relatiilor bilaterale romano-chineze, a aparut un necesar de vorbitori de limba chineza. La nivelul conducerii de partid si de stat a fost creata o comisie de experti care sa determine cea mai rapida cale de a obtine fluenta in limba chineza.

Intr-o prima instanta, expertii au mers la profesorii de la facultatea de limbi straine, din cadrul Universitatii Bucuresti.  Le-au pus intrebarea:  “De cit timp credeti ca e nevoie pentru a obtine vorbitori fluenti de limba chineza?”.  Profesorii s-au consultat pentru o vreme, apoi au raspuns:  “Avem nevoie de circa 4 ani de studiu aici, apoi de 2 ani de specializare in China. In total, cel putin 6 ani“.

Membrii comisiei au notat, dar li s-a parut inacceptabil sa mearga cu termenul asta la Ceașcă, asa ca au mers pe holurile facultatii, pe considerentul ca studentii au memorie foarte buna si le-ar oferi un termen mai corect.  Au pus aceeasi intrebare studentilor. Au stat studentii, s-au gandit, au vorbit, apoi au trimis un reprezentant in fata:  “Daca e examen, 3 zile, daca-i partial, 1 noapte, iar daca-i colocviu, il dam acum”.

Am un curs de 105 pagini pe care l-am inceput de mai multe ori si de care n-am trecut niciodata de mijloc. E asa soporific ca ma tot gandesc sa-l iau cu mine in spital si data viitoare cand mai aud un pacient ca se plange de probleme de somn, sa i-l pun in poala.

Examenul e grila cu complement compus. Oare ce rezultat o sa iau? O sa ma trezesc asa dupa o vreme 🙂

Picture-11

P.S. Nu, nu asa am facut eu scoala, dar materia asta chiar nu-mi place, mai am de scris la lucrarea de diploma, am si serviciu si profesoara a refuzat cu abstinenta sa ne predea ceva. “Aveti suportul de curs, va descurcati”.

Cum arata o operatie pe creier in care pacientul este constient si vorbeste

Toata povestea lui Steven Keating este interesanta (dublu licentiat, in Arte si Stiinte, master in Robotica si Inginerie si acum doctorand in bioinginerie la MIT). E un exemplu fericit de om care a aflat intamplator ca are glioblastoma, doar pentru ca era curios sa vada cum ii arata creierul.

Glioblastoma este un tip de cancer al celulelor care formeaza creierul dar au rol de protectie, suport si hranire pentru neuroni (celulele gliale). Tipul sau de glioblastoma, cu o mutatie intr-o gena care codifica o anumita enzima (IDH1) este asociata cu o rata de supravietuire un pic imbunatatita.

Tratamentul presupune rezectie agresiva a tumorii, radioterapie plus chimioterapie adjuvanta (din cauza barierei creier-sange, numarul de agenti chimioterapeutici eficienti este redus). Oricum, rata medie de supravietuire (chiar cu tratament agresiv) este foarte scazuta.

Inlocuirea radioterapiei standard cu terapia cu fascicul de protoni (pe care o primeste si Steven Keating) pare promitatoare, dar este foarte scumpa si oricum va trebui ajutata de medicamente care sa moduleze (scada) rezistenta celulelor canceroase la radiatie.

Daca tot vorbesc despre glioblastoma, pot pune aici si 2 poze (1 de aici, alta de aici). Prin administrarea de acid aminolevulinic (5-ALA) se metabolizeaza niste compusi organici (porfirine) fluorescenti in celulele maligne, neurochirurgii putand astfel sa vizualizeze mult mai precis tesuturile canceroase, crutand cat de cat tesutul sanatos la operatie.

5ALA glioblastoma fluorescenta dupa injectie de ALA

Mai multe informatii si date medicale despre caz pe site-ul lui Steven Keating.