Auzite in spital (din nou)

De regula merg la practica singur-cuc sau cu maxim 2 colege. De data asta facem practica 10 pe o sectie, pentru ca asa a insistat o Asistenta-Sefa. Automat, suntem prea multi pentru a sta toti pe capul asistentelor, deci… exista si momente de “sprijinit peretii”. La un asemenea moment, toate colegele au inceput sa vorbeasca despre faptul ca una dintre ele s-a vopsit:

“Vai ce bine iti sta”, “vai, vreau si eu culoarea asta”, “sa merg sa iau vopseaua de la…” etc.

Raspunsul colegei: “bai, gata, o sa ma deochiati“.

Cand eu am izbucnit in ras, mi-au sarit toate in cap “cum, nu crezi in deochi?”, “lasa ca o sa vezi tu”.

La final, argumentul-suprem: “sa stii ca se poate si muri din deochi!“.

E evident: Medicina romana trebuie sa creeze specializarea Deochiologie. Noua nu ni s-a predat, consider ca am lipsa de cunostinte.

Mai tarziu, 6 oameni luau temperatura a 2 copii. Cel caruia ii luam eu (la aproape 4 ani) era incredibil de dragut: ochi albastri, blonziu, carliontat, linistit, vorbea un pic rarait si era si sfios. Evident, toate colegele au sarit “vaaai, ce frumos e… ce ochi are… ce dragut… ooooo… aaaa”.

Mama copilului, leoaica ranita, sare repede si-i acopera ochii si capul “aoleu, gata, o sa mi-l deochiati“.

Unui alt copil trebuiau sa i se recolteze mai multe fiole de sange. 5 ani si ceva, manute firave, ciu-ciu vene. S-a chinuit asistenta cat s-a chinuit, n-a gasit nimic. In tot acest timp, copilul nu zicea nici pâs, desi primul abord venos a fost in zona incheieturii mainii, unde intepaturile sunt mai puternic resimtite de majoritatea adultilor.

Copilul se uita foarte concentrat la ce i se facea. Eu credeam ca se uita la ac, dar, de fapt, se uita la asistenta. Mama lui il vede si zice “mai, tie iti place de domnisoara asistenta, te tot uiti la ea”. Copilul se inroseste brusc si incepe sa se uite in sus “sssshhhh, nu-i spuneeeee!”.

Dupa inca ceva incercari nereusite, incearca si alta asistenta norocul, dar mama trebuie sa se indeparteze. Il intreaba pe copil “esti bine, vezi ca sunt aici, sa nu te sperii”. Copilul, continuand sa afiseze o mina brava, ridica o manuta cu 2 bandaje (peste intepaturi) si da din ea a lehamite:

stai linistita, mama, sunt bine“.

One thought on “Auzite in spital (din nou)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s